Greaua plagă a vremurilor noastre: sodomo-gomoria

 Scriind Epistola către Biserica din Efes, Sfântul Apostol Pavel a înfierat unul din păcatele urâte în care căzuseră unii din oamenii trăitori în acea vreme: cel al homosexualităţii. Iată cuvintele de îndemn ale Apostolului, ferme şi sfioase, deopotrivă: ,,Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac în ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi’’ (Efeseni 5, 11-12). Cele  ce Sfântul Apostol Pavel se ruşina a le grăi, au devenit astăzi, ca în Sodoma şi Gomora, fapte clamate şi etalate în manifestaţii publice, căci perverşii vremurilor noastre au părăsit orice urmă de ruşine, ies pe străzi şi îşi cer ,,drepturile’’. Drepturi la ce? La a merge cu mai mult sârg pe calea pierzării, care duce în focul cel veşnic al iadului.

            Am stat de multe ori şi m-am gândit: de ce mai-marii lumii apără cu atâta îndârjire, ,,drepturile minorităţilor sexuale’’, de ce le încurajează şi chiar le legiferează? Am ajuns la concluzia că ei înşişi sunt cuprinşi de asemenea patimi murdare pe care le socotesc fireşti, ba de multe ori aceştia se socotesc a fi oameni normali, iar pe cei care se comportă cu frică de Dumnezeu îi consideră a fi depăşiţi de vreme.

            Medicii stăpâniţi de păcatul homosexualităţii au avut grijă să lanseze teoria mincinoasă conform căreia oamenii se nasc cu asemenea înclinaţii, adică Dumnezeu ar fi imprimat în fiinţa lor asemenea apucături animalice, aşa încât ei n-ar avea nicio vină. Dimpotrivă, Dumnezeu ar fi vinovat pentru faptul că ei posedă asemenea apucături. Recunoaşteţi aici tendinţa lui Adam de a face răspunzător pe Dumnezeu pentru păcatul Său: ,,Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat’’ (Facere 3, 12). Biserica spune apăsat că toţi oamenii se nasc normali, atâta doar că unii se dedau la practici homosexuale din voie liberă şi apoi ajung să trăiască în acest desfrâu condamnabil, din care nu mai vor să iasă.

            Sfânta Biserică ne învaţă că păcatul homosexualităţii poate fi părăsit şi-i sfătuieşte pe toţi cei răniţi de el să primescă sfaturile bune ale slujitorilor bisericeşti, care au şi leacuri duhovniceşti împotriva acestui flagel. Nu există păcat care să nu poată fi biruit, există numai oameni lipsiţi de voinţă care se complac în viciul lor şi refuză ajutorul pe care-l oferă Biserica lui Hristos. Pot fi citate cazuri când oameni împătimiţi de acest păcat au redevenit normali.

            Să ne aducem aminte cum a pedepsit Dumnezeu cetăţile Sodoma şi Gomora cu foc şi cu pucioasă. Până în ziua de astăzi, locul acelor cetăţi, ai căror locuitori trăiau în acest păcat, este un pământ pustiu şi înfricoşător.

Presbiter Ioviţa Vasile

16 gânduri despre „Greaua plagă a vremurilor noastre: sodomo-gomoria”

  1. În sfârșit, am asistat la o dezbatere serioasă pe tema documentelor biometrice. Un preot si un fizician aduc lamuriri despre identitatea biometrica: „NUMELE PENTRU IMPARATIA NUMERELOR”
    Preotul Florin Puscas si fizicianul Alin Teusdea din Oradea,
    dezbat stiintific si teologic, chestiuni legate de indosarierea electronica.
    – Emisiune TV –
    Mi-a plăcut
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/01/identitatea-biometrica-numele-pentru.html

    Apreciază

    1. Cei mentionati mai sus si-au facut datoria, dupa cum spuneti. Iluzii sa nu ne facem. Slugile antihristrului nu vor tine seama de observatiile lor sau ale noastre. isi vor pune in aplicare planul lor diabolic. Cum am mai spus, cheia se afla in mainile noastre: primim sau refuzam actele biometrice. Eu zic sa nu le primim, si din acel moment faca-se voia lui Dumnezeu.

      Apreciază

  2. Creta este si o insula unde pacatele contra firii au catare.Dar nu vreau sa ma opresc asupra acestor deviatii psihice care sunt legate de psihopatie si schizofrenia sexuala.Sinodal,la Kolimbari s-a legiferat pe langa erezia religioasa si aceasta „erezie” sexuala.Ce inseamna erezie?Erezie,in sens larg inseamna diavolie( gr.diavolos=cel care scindeaza,fiind scindat el insusi prin natura sa),adica,scindare in” trunchiul” gandirii normale .Kolimbari,capitala ereziei mondiale,mai poate capata si alte intelesuri,de pilda „kolimbara”(gr.”kolimba”=coliva si „ara”=blestem),care inseamna”blestemul colivei pregatite tuturor ereticilor si schismaticilor si tuturor ereziilor si schismelor”.

    Apreciază

  3. *„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; despreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.
    Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.
    Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…)
    Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.”

    Binecunoscutele cuvinte ale Luceafărului, geniul poeziei româneşti, flacăra nestinsă a iubirii de neam şi ţară(Dulcea Românie întinsă de la de la Nistru pan’la Tisa), sunt în fapt realităţile amare ale veacului nostru. Ne-am abătut de la visul său măreţ, nu am înţeles puterea sa de jertfă mucenicească şi iubirea sa desăvârşită închinată dumnezeirii, şi poporului căruia i-a aparţinut.
    În faţa măreţului său sacrificiu, a dragostei sale pe care am sădit-o cu sfinţenie în adâncul inimilor noastre, noi epigonii vremurilor din urmă, suntem vrednici de ocară.
    Dar cu nevrednicele şi slăbanogitele noastre puteri, iarbă uscată fiind cu toţii, nu am încetat să dăm slavă şi să ne rugăm Mângâietorului, al cărui dulce şi de negrăit suspin l-am auzit, să ne ajute să putem lupta după putere, împotriva tuturor rătăcirilor şi înşelarilor care bântuie conştiinta neamului, a lipsurilor grave din educaţia noastră morală, care se fac resimţite prin consecinţele lor catastrofale pentru întreaga naţie.
    Prin înţeleapta Pronie divină care îl îngăduie pe patriarhul, în faţa căruia tac conştiinţele clerului şi ale creştinilor, să fie la cârma BOR, pentru necredinţa noastră, dar „nu îl lasă pe om să se războiască cu sine însuşi”(Sf.Ioan Hrisostom), am înţeles că nu putem nădăjdui să dobândim pacea sufletului decât prin mari strâmtorări.
    El este cel pentru care sunt gata să meargă în iad preoţii şi stareţii trăgând după ei turmele de credincioşi, până în abisul întunecat, lipsiţi fiind de nădejdea mântuirii.
    El este cel care ne-a dovedit că are cel puțin doi prieteni puternici şi de nădejde în această viață: ereticul papă Francisc şi apostatul patriarh ecumenic Bartolomeu.
    Fratele iubit al Patriarhului BOR, ereticul papă, este cel care i s-a adresat cu acest apelativ în discursul său din Catedrala Mântuirii Neamului, unde cei doi s-au rugat împreună, intonând cântece pascale catolice şi rugăciunea domnească, Tatăl nostru, iar prietenul său de taină este Pseudo Patriarhul Bartolomeu, cel care a apostaziat de la Ortodoxie, sfâşiind Cămaşa Mântuitorului Hristos.

    Dintre cele trei feluri de prietenie pe care le numeşte Aristotel – prietenia pentru avantaje, cea din plăcere şi „A treia, unde oamenii își doresc binele pentru prietenul însuși, (n.m.doar aceasta din urmă)este prietenia între oameni cu noblețe spirituală, având afinități bazate pe virtuți.
    Prietenia pe baza virtuții este durabilă și este exemplară“. Să-i doreşti binele celui de lânga tine înseamnă, sa-i acorzi încredere, apreciere, să te jertfești pentru el, să-l ajuti, lâsându-te pe tine mai prejos şi să-i fii devotat, mustrându-l cu durere, întinzându-i mâna cu dragoste, când a alunecat pe căi gresite.
    În „Etica nicomahică”, prietenia este considerată de marele gânditor grec una dintre cele mai înalte virtuți ale omului și o condiție indispensabilă a atingerii fericirii. „Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri” spunea filozoful, care era de părere că esența acestui sentiment este legătura care se stabilește între persoane cu aceleași principii de viață. „Oamenii virtuoși au cea mai durabilă prietenie căci se corectează reciproc, se înalță moral urmând mereu frumosul moral, se modelează între ei, luând trăsături unii de la ceilalți pentru a se desăvârși .”

    În acest veac al depărtarii de Adevăr, căci trăim zilele din urmă profeţite de sfinţii Părinţi şi marii duhovnici ai neamului, Patriarhul BOR nu mai recunoaşte cine îi este adevărat prieten şi îl confundă cu cel care tăgăduieşte adevărata credinţă, cu cel viclean şi prefăcut, care cu vorbe mieroase, îl zmulge din braţele părinteşti ale Celui care l-a zidit, uitând se pare, sfatul Apostolului:
    „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.” (II Timotei 3, 1-6)
    „,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31), este legea nepieritoare a dragostei sădită de Hristos Domnul, în inimile noastre şi care doar în creştinism se împlineşte, este iubirea desăvarşită, care îi îmbrăţişează chiar şi pe vrăjmaşi. Şi mai ştim că „nu învăţăm decât de la cei pe care îi iubim”.

    Apostazia Patriarhiei Ecumenice se adâncește nestânjenită și cu mult fast în rugăciunile comune cu ereticii, care au încheiat săptămâna ecumenistă pentru înrobirea creștinilor.
    Astfel sâmbătă, 25 ianuarie 2020, ereticul papă Francisc a prezidat rugăciunea Vesperelor la sărbătoarea Convertirii Sfântului Apostol Paul prin care s-a încheiat, Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor, în bazilica romană San Paolo Fuori le Mura.
    În acest context papa Francisc, însoțit de un reprezentant al Patriarhatului ecumenic de Constantinopol, (care reprezintă Bisericile ortodoxe), mitropolitul Gennadios și de unul al Comuniunii Anglicane, reverendul Ian Ernest, reprezentantul personal la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, au coborât la mormântul Sfântului Apostol Pavel unde s-au rugat în tăcere .
    Au fost prezenți printre alții, cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și mai mulți studenți de la Ecumenical Institute of Bossey, care au venit în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice, precum și numeroși tineri ortodocși care studiază la Roma cu ajutorul unei burse de studiu primită din partea Comitetului de colaborare culturală cu Bisericile ortodoxe.(vaticannews.va)
    Reamintim că cel care păstorește și îndrumă prin Voia Domnului, creștinii din BOR, din anul 1980 a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția); a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române la a VII-a Adunare generală a CMB de la Canberra (1992); Membru al Comitetului Executiv și Central al CMB (Geneva, 1991-1998); Membru al Prezidiului și Comitetului Central al Conferinței Bisericilor Europene (din 1990); Vicepreședinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997); este Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din țară și străinătate: precum Universitatea Catolică Sacred Heart, Fairfield, Connecticut – S.U.A. (2003) și altele.

    Am făcut această enumerare pentru a se observa că patriarhul repiră, gândește și propovăduiește ecumenismul, idealul căruia i-a închinat întreaga sa viaţă, încă din vremurile tinereţii.
    Ce mai putem aștepta de la dânsul?
    În spatele aparentei frăţietăţi şi aşa-zisei prietenii pe care o afişează dezinvolt patriarhii, se ascunde un lanţ mai puternic, de taină, care îi va ţine uniţi până la moarte.
    „Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei care zic: “Cine ne vede? Cine ne știe?” Ce stricăciune!”(Isaia 29;15-16)
    Ce legătură mai poate fi între ei și slujirea în Biserica lui Hristos?
    **”Biserica stă pe iubirea răstignită. Ea stă pe iubirea lui Dumnezeu Care Se dăruie total, dăruire de sine care suferă chiar şi respingere. Această iubire este o formă de a se dărui, retrăgându-se, forma care respectă total libertatea celuilalt. A te dărui, fără să te impui: iată slujirea. A-i ajuta pe oameni, a te ruga pentru oameni, a le salva viaţa, dar fără a le supune libertatea, fără a–i lipsi de libertatea lor: iată responsabilitatea. Fiindcă omul nu poate creşte decât dacă este liber.”
    Panerezia ecumenistă este legătura trainică și durabilă dintre Patriarhul BOR și cei doi papi, a caror dorinţe și idealuri le împărtășește și de care nu se va dezice până la sfârșitul veacurilor.
    Cei doi patriarhi, considerati ortodocși de către clerul și pleroma BOR, nu pot fi prietenii noștri, nu avem ce învăța de la ei, astfel încât ne depărtăm de ei, după cuvântul Apostolului și sfintele canoane, căci nu dorim să ne dezicem de dragostea și credinţa în Domnul și Mântuitorul nostru, la a cărui prietenie nădăjduim să ajungem într-o bună zi, chiar cu preţul vieţii de va fi rânduit și mai mult îndrăznim să credem că astfel vom deveni fraţi ai Fiului și copii ai Tatălui Ceresc.
    Așa să ne ajute AtotBunul Dumnezeu pe toți!Amin

    *14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169
    ** “Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica” – Părintele Dumitru Stăniloae

    Apreciază

    1. Pai nutrebuie sa va mirati deloc de Patriarh, re o misiune dinainte stabilita de stapanii sai din intuneric. Se stie ca dupa ce a absolvit Facultatea de Teologie la Timisoara si apoi si-a luat doctoratul, s-a licentiat in teologie protestanta si ecumenism. Ba mai mult, a fost lector la Institutul Ecumenic de la Bossey.

      Apreciază

    1. La Sibiu a terminat si Teologia, fiind coleg cu un parinte pe care-l cunosc. La Timisoara nu exista Facultate de Teologie in vremea aceea. Existau doua Institute Teologice de garad Universitar, la Bucureti si Sibiu. Atat.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s