Efectul de boomerang: Ierarhii români au căzut sub anatema pe care ei înşişi au pronunţat-o

Biserica Mântuitorului Iisus Hristos are o rânduială care premerge hirotonirii unui preot în treapta episcopatului. Această slujbă se numeşte ,,Cercarea şi desemnarea candidatului la treapta arhieriei’’, şi o găsim în cartea bisericească numită Arhieraticon. Această rânduială are menirea, printre altele, de a preciza ferm poziţia viitorului episcop în raport cu ereziile cu care s-a confruntat Biserica în cele două milenii trecute de la temeluirea ei. De ce este necesară această slujbă? Pentru simplul motiv că episcopul este chemat să apere Sfânta Credinţă Ortodoxă, chiar cu preţul vieţii sale, dacă ar fi necesar. În vremea comunismului, orice carte bisericească se tipărea, trebuia, necesarmente, să aibă girul unui episcop, să aibă adică menţiunea ,,se tipăreşte cu binecuvântarea (Înalt) Preasfinţitului Episcop…’’

,,Dau anatemei pe Arie şi pe cei împreună cugetători cu dânsul, cugetători şi părtaşi ai relei şi nesănătoasei lui păreri. Pe Macedonie şi pe cei cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi. Asemenea şi pe Nestorie şi pe ceilalţi ereziarhi, şi pe cei de un cuget cu aceştia îi lepăd şi îi dau anatema, şi cu mare glas zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!’’ (Arhieraticon, ed. 1993, pag. 93).

Din 2016, arhiereii români au păşit pe tărâmul ereziei, prin acceptarea sinodului tâlhăresc din Creta. După aproape patru ani, aceştia n-au dat nici cel mai mic semn de disociere de ereziile cretane, de toate ereziile ecumeniste. Este prea evident că, eretici fiind, episcopii români sunt sub anatema lor şi a tuturor arhiereilor ortodocşi, din toate timpurile şi locurile. Părintele Arhidiacon Ioan Floca scria că anatema echivalează cu o condamnare la moarte.

Ce înţelegem din acestea? Că ierarhii români nu mai au nicio legitimitate, nicio îndreptăţire să stea în scaunele episcopale ale Sfintei Biserici Ortodoxe Române. Dacă greşesc, Bunul Dumnezeu să mă ierte. Am exprimat o părere personală. Facă Atotputernicul să mă înşel. Am tăria să-mi cer iertare. Am tăria să-mi mărturisesc eventualul păcat duhovnicului.

Presbiter Ioviţa Vasile

17 gânduri despre „Efectul de boomerang: Ierarhii români au căzut sub anatema pe care ei înşişi au pronunţat-o”

  1. Ii intreb pe fratii mincinosi,printre care si pe ierarhii ecumenistoizi: la hirotonia in arhiereu,mai jura cu mana pe Arhieraticonul unde sta scris acest juramant,sau l-au scos din carti ca pe ceva in plus si ne-vrednic de crezare?Daca sunt sinceri si nu l-au scos inca,atunci ,in marea lor nesimtire,mai au totusi un pic de bun simt ,de coafura macar,ca sa para si ei ,ca sa nu-si piarda clientii care le stau pe la cozi.Numai sa nu-si uite barbile prin carte,aici e problema si durerea.Scuze pentru umor.

    Apreciază

      1. Dinca ii trimite scrisoare de cainta Familiei Maceseanu si lui Cumpanasu.Si spune:”Imi pare rau de tot ce i-am facut Alexandrei ,merit din partea familiei si din partea tututror tot felul de jigniri,blesteme.Nu mai fac.Stiu ca sunt prezentat negativ pe toate posturile tv.si merit asta pentru fapta mea.Sa ma iertati.”Daca cerul se uita frumos la el, la Dinca,noi de ce sa fim altfel?
        Cum e cu aia care au tradat ortodoxia in Creta?Criminalii natiunii romane si ai Ortodoxiei?Mai Dincilor.Rusine,parazitilor.V-o ia Dinca inainte in imparatia cerurilor.Asa ceva,asa cainta,ca a acestui talhar vazut bine de ochii cerului astazi,la voi de ce nu se vede?Iesiti din adâncuri si faceti ce face acum acest barbar,care ,iata,cred,pentru gestul lui,oricand poate fi imbracat de haina de lumina!Ce va opreste,soiuri rele,pricini a toata rautatea si impielitatilor ,cu parute vesminte de lumina ca sa inselati suflete nevinovate?Iata,Dinca rasare din intuneric la lumina si v-a devenit profesor de smerenie si umilinta.El a oropsit doua fiinte nevinovate.Dar voi,bestiilor,sarlatanii diavolului,cate sute de milioane de suflete care ar fi asteptat din mainile voastre mântuirea,cate fiinte nevinovate,inocente ati distrus,blestematilor ai Creeatorului?Dinca s-a oprit din faradelegi si sange;voi nu va opriti din nelegiuire?De ce n-a invatat acest nestiutor in ale imparatiei cerurilor cainta de la voi,ca sa-i fiti si lui model,pentru ca ,pe noi,oamenii,membrii Bisericii Ortodoxe Romane de care v-ati lepadat prin scris si cu vorba,ne-ati chinuit si ponegrit,blestemat si injurat de mama destul.Dar cu asta?Voi l-ati impins la rele,iar Hristos,am impresia ca E cu o secunda mai destept decat voi,astia si il face cum vrea,ca poate.E ceva neinsemnat ce a facut Dinca?Mie mi se pare ca nu!Acum ,el e mai mare la Dumnezeu decat voi.Amin zic voua,ca asa e!

        Apreciază

      2. Dumitru,
        te-ai lasat dus de scrisoarea aceea care nici nu-i scrisa de ăla !
        daca inta-adevar ii parea rau..le trimitea un mesaj cam asa : ” imi pare rau ca le-am talharit pe fete si apoi le-am predat mai departe la partenerii mei…cautatile prin italia ca sunt vii…”
        no…cam asa ar suna !
        nu pacaleala aceea de doi lei !

        Apreciază

  2. Ips Serafim de Kitire catre Tavrados de Alexandria : coptii nu pot fi numiti biserica intrucat sunt rataciti
    In urma cu mai bine de o saptamina, a cest Teodor de alexandria declara ca, coptii si ortodocsi sunt una si aceiasi biserica

    Apreciază

    1. Ramane ideea centrala asupra a ceea ce s-a scris mai sus:Dinca a facut ceea ce nu fac cei care s-au lepadat de noi crestinii ortodocsi,adica,un talhar la fel ca talharii cretani.ACELA a nenorocit un grup de fiinte(10-15);cei pretinsi”ingeri ai luminii” au bagat in iad de vii sute de milioane de fapturi care puteau sa-si castige mântuirea si fata lui Dumnezeu si,mai cred ca sunt pe o panta luminoasa.Dinca a facut cele ale vamesului,adica umilinta ortodoxului(asa din interes cum e ea,ideea e ca a facut ceva de o importanta anume;s-a oprit din faradelegi,s-a intors cu fata spre cine e el si a recunoscut cine este de fapt;si-a dat jos masca demagogiei si demonicului).Ecumenistii fac asa?Da de unde,ei fac opusul:nelegiuiesc,o spun ca nelegiuiesc,cred lucrul acesta,nu-si recunosc faradelegile,nu-si dau jos slanina mândriei studiilor doctorale eretice,nu recunosc ca sunt fiare apocaliptice mancatoare de suflete,ba mai mult,promoveaza homosexualitatea si crima ca fiind normale atat timp cat”sunt in numele divinitatii”,fac rau si cum e dracul,cred ca sunt nedreptatiti peste masura si se cred cele mai mari victime ale „samavolniciei”drept-credinciosilor crestini pentru”nimicuri”.Asadar,tu ,ereticule,faci adevarat genocid ,inmultesti rau peste rau,pui semiluna alaturi de icoana lui Hristos,spui”avem Acelasi Dumnezeu „cu evreii,spui ca Iuda a fost un erou iar Caiafa a fost crestin,si te crezi victima ca de ce te arde dumnezeirea in continuu,ca de ce te parleste iubirea lui Dumnezeu asa de tare,ca de ce te arde iertarea si bunatatea celor pe care i-ai chinuit.Alta idee care se desprinde este ca de la eretici nu ai sa vezi in veac un „iarta-ma,ca am fost un ticalos,un nenorocit care am facut cutare,cutare si imi merit tot ce mi se intampla”,sau un simplu „iarta-ma”.Unde ai vazut la un catolic sa zica „iarta-ma,poate ti-am gresit,repar”,la un protestant,neoprotestant”iarta-ma,ca te-am smintit cu ratacirile mele;eu zic sa nu asculti de mine,ca poate nu zic bine,dar asculta ce spune Biserica ortodoxa ,ca ea e singura Biserica adevarata,nu falsa ca a mea,daca nu-ti face placere de ceea ce-ti zic eu”;unde ai vazut la un musulman sa zica „poate sunt un inselat,m-a ratacit Mahomed al meu”,sau vreun ecumenist sa zica”sunt in inselare,nu mai sunt un om normal,sunt un indracit,un excroc pentru bani,nu te lua dupa mine ca vei ajunge rau,iti fur averea si pe tine cu ea cu tot,sunt cu biblia in mana si cu cutitul sub ea,nu fa ceea ce fac eu;vorbesc de pace si dragoste si in realitate te sap ca sa ajungi in puscarie ca sa-ti iau averea;iti spun in fata de unitate si armonie si pe dedesubt uneltesc contra ta si iti distrug viata pic cu pic,fac vrajba si razboi ca sa te distrug,te otravesc,ca sa-ti iau copiii pentru organe.”Nicidecum.Cand o merge soarele invers pe cer,atunci vom auzi vreun regret de la unii ca acestia,cand o ajunge luna ca mingea de fotbal si când s-o face pisica sobolan,atunci vor fi sperante de recunoastere a caderii lor.De la smecheri,vagabonzi,boschetari,desfranate,hoti,pagani,mafioti de tip Camorra,talhari de genul lui Dinca am auzit cainte si vom mai tot auzi,trezindu-ne cu paradoxuri duhovnicesti din ce in ce mai multe si mai greu de inteles pentru logica noastra stramta.Talhari caiti sunt si vom mai vedea cu sutele de mii,cu miliardele,dar eretici,zero cu mii de zero-uri.

      Apreciază

      1. nu stim noi judecatile lui Dumnezeu, cine pe cine a bagat in iad de vii !
        io am zis ca s-ar putea ca scrisoarea e scrisa de oamenii sistemului si nu de făptuitor.
        asa zice si Cumpanasu , ca acela n-ar putea scrie asa siropos .
        Cumpanasu zice asta.
        no…Doamne ajuta.Sanatate !

        Apreciază

  3. În timpul hirotonirii lor, episcopii promit lui Dumnezeu că vor păstra Sfânta noastră Credință nevătămată și o vor apăra de orice atac mișelesc și viclean al dușmanilor ei. Cu toate acestea, acceptând ecumenismul, episcopii trădează jurământul făcut și ar trebui să se îngrozească ei înșiși, căci nu mai ascultă de Hristos sau de tradiția Sfinților Părinți și de canoanele Bisericii. În consecință, niciun cleric sau laic nu mai este obligat să le arate sau să rămână în ascultare, atunci când episcopul Îl trădează pe Cel PreaÎnalt, predicând panerezia în Sfânta Biserică, în dispreț față de sfintele canoane și dogme, față de hotărârile sfintelor sinoade ecumenice.
    Preoții lui Hristos care au încetat pomenirea au făcut-o din două motive: în primul rând, pentru că nu vor să aibă comuniune cu „ pseudo-episcopi”, ei protejând de fapt Biserica de schismă; și în al doilea rând, din dragoste pentru episcopul lor, pe care vor să-l ajute să găsească drumul de întoarcere către Ortodoxie. Prin urmare, ei nu se depărtează de Biserică, ci doar de erezia propovăduită cu zel de cei care au semnat și construiesc edificiul satanic al robiei antihristice pe temeiul documentelor minciuno-sinodului de la Kolymbari 2016.

    Să credem fără nici o îndoială că Duhul Sfânt este Cel care a inspirat cuvintele de netăgăduit ale Sfinților Părinți contemporani care au condamnat cu vehemență rătăcirile credinței “de-a stânga” (ecumenismul sau modernismul), cât si pe cele “de-a dreapta” (stilismul, zelotismul hipercorect) , adică schisma făcută pe motiv de calendar, ambele “extreme ”fiind de la draci.
    Este bine să ni le reamintim și să ne întrebăm dacă sunt cunoscute de Patriarhul BOR și de soborul epicopilor. Cu siguranță, la fel cum sunt binecunoscute Conducătorului Fanarului și ereticului papă Francisc.

    Sfântul Paisie Athonitul († 1994)
    „Ecumenismul și UE formează un stat mare și o religie care să se potrivească scopurilor lor. Totul face parte dintr-un plan satanic: Sioniștii pregătesc venirea unui „Mesia” care va guverna pământul ”.
    „Satana are trei tentacule cu care îi prinde pe oameni [în această lume]: Comunismul ateu pentru săraci; Ecumenismul pentru credincioși [creștini]; și Francmasoneria pentru cei bogați ”.
    „Domnul va smeri pe marii dușmani ai ortodoxiei, adică Islamul și Romano- Catolicismul”.
    „Sioniștii, mai întâi, concep mesajele satanice și, apoi, le transmit Vaticanului care le aplică”.
    „Corfu, Kefalonia și Zakynthos sunt trei insule foarte aproape de Italia, iar grecii de acolo ar putea fi ușor influențați și convertiți la romano-catolicism. Acesta este motivul pentru care Domnul a creat un zid de apărare a creștinătății cu ajutorul celor trei sfinți cu Sfinte Moaște Întregi: Sf. Spiridon din Corfu, Sf. Gherasim din Kefalonia și Sfântul Dionisie din Zakynthos ”.

    Sfântul Iustin Popovici († 1979) Profesor de teologie dogmatică, Universitatea din Belgrad
    „Ecumenismul este numele comun al tuturor pseudo-bisericilor din Europa de Vest. În inima sa se află spiritul umanismului european, în timp ce Papismul îi stă în frunte. Toate aceste religii pseudo-creștine, toate pseudo-Bisericile, nu sunt altceva decât un lanț de erezii, una derivând din cealaltă. Numele lor comun este panerezie ”.
    „Nicio altă erezie nu s-a revoltat împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale la fel de complet și total ca Papismul”.
    „Istoria rasei umane a suferit trei căderi mari: cea a lui Adam, a lui Iuda Iscarioteanul și a Papei”.
    „Schisma”, împărțirea Bisericii, este o imposibilitate ontologică. Este imposibil ca Biserica să fie împărțită [deoarece este Trupul lui Hristos]. Prin urmare, „împărțire” înseamnă de fapt desprinderea de Biserică. Gnosticii au fost primii care au căzut departe de Biserică, apoi urmașii lui Arie, apoi ai Monofiziților, ai romano-catolicilor și ai protestanților ”.

    Cât de gravă este apostazia conducătorului Fanarului, numai Dreptul Judecător știe. Dar consecințele acesteia sunt dramatice pentru întreaga Ortodoxie. Pleroma este ținută departe de toate căderile sale de la dreapta credință pentru a nu se trezi din amețeală și a nu ieși in corpore din „ascultare” .
    Unde sunt monahii, acei „străjeri”ai Ortodoxiei din vremurile demult apuse ?
    Cum să pornești la luptă pe calea strâmtă și dreaptă a Mărturisirii, în viforul prigoanei, când ai o chiliuță călduroasă, haine cu fir de argint, biserici împodobite și trai îmbelșugat fără alte probleme? Are grijă „Înaltul”să trimită pe cei mai aprigi ecumeniști la conferințe, specializări în „neagra”străinătate, cu pașaportul biometric la zi, cu tot confortul all inclusive, să transpire puțin la întâlniri, rugăciuni și agape unde vor sta împreună cu ereticii ! Ce chin, ce povară, dar conștiința lor e liniștită căci sunt în ascultare!
    Cât curaj, câta putere și tărie îți trebuie să te nevoiești prin noroi și lapoviță, fără un acoperiș asupra capului, fără mâncare, fără demnități și cinstiri, biblioteci, internet și mijloace de transport, prin pustietăți, mărăcini și scaieți, prin păduri sau munți, în care dai nas în nas ziua în amiaza mare sau în toiul nopții, cu diavolul cel pizmaș cu frânghia în mână.
    Cât despre clerul laic cu guri multe de hrănit, ne plecăm în fața neputințelor lor, căci este extrem de greu să iei decizii în care sunt implicate sănătatea și educația copiilor, de care vei da seama și consimțamântul familliei în general.
    Domnul să aibă nesfârșită milă și îndurare de noi toți!
    Amin!

    Apreciază

  4. Cuvinte de mare folos duhovnicesc de la marele duhovnic și stareț, personalitate strălucitoare a patericului românesc, Protos Vichentie Mălău.
    În Paraclisul Adormirea Maicii Domnului, din incinta mânăstirii Secu, se păstrează două racle, maiestros sculptate in lemn, în care sunt așezate trupurile a doi mari duhovnici ai locului: ieroschimonahul Vichentie Mălău (1887-1945) și ieroschimonahul Antim Găină (1894-1974). Pentru înalta lor viață duhovnicească, acești doi mari duhovnici sunt cinstiți ca sfinți de către monahii din obște și de către pelerinii evlavioși.
    Pe strănile din acest paraclis, Cuviosul Vichentie Mălău a scris, cu mâna sa, următoarele patrusprezece cugetări: „Omul rău e cu desăvârșire rău cand se preface că e bun. O constiință fără Dumnezeu e ca un tribunal fără judecători. A nu te mânia niciodată e semn de mare înțelepciune. Mânia e o scurtă nebunie. Leneșul e frate cu cerșetorul. Trândăvia e mama tuturor păcatelor. Durerea este o învățătură. In anii durerii am învățat să mă rog. A ponegri pe altul e cea mai mare crimă. Altora să ierți totdeauna, ție niciodată. Din faptele tale vei fi judecată, slugă vicleană. O cameră fără cărți e ca un trup fără suflet. Acel ce știe să înduioșeze, stie tot. Nimic nu e mai liber decât cugetarea.”

    Vezi-ți de sineți și taci ca mortul în groapă
    Protos. Vichentie Mălău-Ieroschimonahul de la M-rea Secu (1887-1945)

    Pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl”? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui.

    Așa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânți, că gândurile lui Dumnezeu nu-s ca ale noastre.

    A mia oară îți spun, nu te frământa degeaba. Vezi-ți de sineți necurmat și numai de sineți, că altfel te pui contra lui Dumnezeu. Ai jurat răbdare? Rabdă! Nu căuta ce fac alții. Și apoi Dumnezeu voiește să-ți cauți de sineți. Ce vrei? Cu forța să mântuiești pe om? Ai uitat ce i-au făcut Sfântului Simeon? Cum l-au dat călugării afară din mănăstire? Rabdă deci. Nu te pune contra lui Dumnezeu. Caută-ți de tine însăți. Căutând la ce fac alții, greșești. Nu te rătăci vrând să îndrepți pe alții. Vezi-ți de tine, că pentru tine ai jurat. Are Dumnezeu grijă de fiecare.

    Sunt foarte mâhnit că nu ții seamă de sfaturile ce ți s-au dat de mii de ori. N-au făcut așa toți cei ce s-au făcut sfinți, ci și-au căutat numai și numai de sine și de sufletul lor, și i-au lăsat pe toți în pace, ca să-i mântuiască Dumnezeu când o vrea El.

    Ai făcut păcat mare că ai raportat pe toate. N-a făcut Domnul așa cu cei ce L-au răstignit, ci S-a rugat Tatălui să-i ierte că nu știu ce fac.

    Degeaba te mânii mereu pe mine că te mustru și fug, căci eu înțeleg Evanghelia mult mai adânc ca sfinția voastră. Ți-am spus că ai să ieși rău, căci calci Evanghelia. Nicăieri nu vei putea sta și să ai pace și să te mântuiești, de nu vei tăcea ca mortul și să rabzi până la sânge. Căci de te ocupi să mântuiești pe alții, te uiți pe tine.

    Dumnezeu are să-i mântuiască când vrea El, nu când vrei sfinția ta. De nu vei asculta ce-ți spun, totdeauna vei greși de moarte și nu vei mai avea pace cu nimenea. Care ți-i smerenia dacă raportezi (dacă pârăști)? N-o văd! Ți se pare că faci bine ceea ce faci, dar nu!, nu!, nu!, ci greșești de o mie de ori. Eu niciodată nu aprob și nu voi face ce faci ca să tragi cu forța lumea la Dumnezeu.

    Supără-te cât vrei, dar acesta e adevărul adevărat. Caută-ți de tine și taci ca mortul în groapă. Cuvintele acestea sunt ale lui Dumnezeu, nu ale mele, și sunt de aur. Și nu numai că-ți dau sfat să le păzești, dar eu necurmat le păzesc cu mare frică și sfințenie, căci altfel sunt pierdut.

    Aceasta este ultima mea învățătură ce-ți pot da ca slugă a lui Dumnezeu. De câte ori raportezi, de atâtea ori calci Evanghelia care îți arată pe Domnul răstignit.

    Grozav de greșit înțelegi Scriptura Sfântă. Mata ești rătăcită cu totul. Și dacă nu vei răbda, ai să cazi în grele păcate la care nici nu visezi. Căci Dumnezeu are să te coboare să-ți vezi de sineți. Și de va voi Dumnezeu, o să trăim și o să vedem și aceasta. Să nu uiți asta, că mai dinainte ți-am spus.

    Sfinții Apostoli Iacob și Ioan s-au dus, trimiși de Domnul, într-un sat ca să cumpere de mâncare pentru toți sfinții apostoli. Și când s-au dus acolo, văzându-i că-s evrei, nimeni n-a voit să le vândă nimic. Și ei, mâniindu-se, au venit și I-au raportat Domnului Iisus, rugându-L să le dea voie ca să ceară, ca și Ilie, foc din cer și să ardă satul acela. Însă Domnul le-a zis: „Voi greșiți tare mult, căci Fiul Omului n-a venit să piardă lumea, ci să o mântuiască”. Și o mântuiește cum vrea El!

    Uite exact așa cauți și mata când raportezi și tragi cu forța lumea la Dumnezeu. Greșești mult, faci păcat mare. Caută-ți de sine, de o mie de ori îți spun, că te prăpădești cu sufletul. Rabdă, rabdă, rabdă și iar rabdă! Îți trebuie multă, multă umilință și supunere tuturor că ți-ai ridicat toată mănăstirea în capul sfinției tale prin raport și ai rupt dragostea cu soborul. Închei zicând: Dacă toată viața sfinției tale nu te vei hotărî ca pe toți și pe toate să-i crezi sfinți și sfinte, nu te poți mântui și degeaba mai stai în călugărie.

    Eu cred din inimă mereu că toți sunt sfinți și sfinte și că Dumnezeu îi mântuiește și îi sfințește așa cum eu nu pot pricepe, nici sfinția ta!

    Arhim. Ioanichie Bălan, Chipuri de călugări îmbunătățiți, vol. 2, Editura Mănăstirii Sihăstria,2009

    Apreciază

  5. Si eu m-am gandit la acest lucru, dar apoi am zis ca daca Dumnezeu inca ii mai ingaduie, lasandu-le vreme de pocainta, inca nu a luat harul de la dansii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s