Efectul de boomerang: Ierarhii români au pierdut comuniunea cu Biserica Ortodoxa

Este un adevăr crud şi întristător. Literalmente, ocupanţii scaunelor episcopale se situează în afara Bisericii lui Hristos. Documentul pe care-l voi reproduce mai jos nu mai lasă urmă de îndoială, cu atât mai mult cu cât a fost emis chiar de Patriarhia Română.

Patriarhia Română

Sectorul comunicaţii şi relaţii publice

Centrul de presa Basilica

Nr. 4918/9iulie 2008

Comunicat de presă

În şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie împărtăşirea Înaltpreasfintitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari.

Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare.

În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă,

Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Comentarii

1.Prin acest act s-au muşamalizat faptele anticanonice ale celor doi. Niciunul nu şi-a exprimat regretul şi nici nu au făcut cel mai mic gest care ar fi putut sugera pocăinţa. Dimpotrivă. Mitropolitul Nicolae Corneanu a spus public: ,,Imi pare rău că s-a produs atâta tulburare’’. Cu alte cuvinte, nu fapta în sine a regretat-o, ci efectele publice pe care aceasta le-a generat. Cât despre Sofronie Drincek, acesta a continuat cu osârdie activitatea antibisericească, culminând cu lepădare de Sfânta Credinţă Ortodoxă la Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului de anul trecut, şi trecerea la papistaşii greco-catolici. Sinodul de la Bucureşti nu l-a atins nici măcar cu o floare, pentru simplul fapt că toţi membrii acestuia s-au întinat cu ereziile ecumeniste, şi-atunci cine să-l mai judece? Sinodalitatea Bisericii Ortodoxe Române este, în aceste vremuri, inexistentă. Să nu creadă ierarhii că s-a muşamalizat şi s-a uitat cazul Drincek. Nu uităm, şi de fiecare dată vom cere ca acesta să fie îndepărtat din scaunul episcopal al Oradiei.

2.În anii din urmă slujirea ierarhilor români laolaltă cu ereticii papistaşi a devenit fapt curent. În acest sens, însuşi patriarhul Daniel s-a făcut, în repetate rânduri, călcător al Sfintelor Canoane. Ceilalţi au urmat aceleaşi directive, încât nu ştim să mai existe măcar unul să fi luat cuvenita distanţă faţă de aceste practici anticanonice şi profund dăunătoare. Nici nu mai amintim de zisele săptămâni de ,,rugăciune’’, împreună cu ereticii celorlalte comunităţi existente în România. În aceste circumstanţe, conform Comunicatului Patriarhiei, sinodalii români ar trebui să fie caterisiţi şi îndepărtaţi din Biserică, ca unii care au pierdut comuniunea cu acesta. Sinodalitatea Bisericii noastre fiind suspendată, transpunerea în faptă a acestor cerinţe canonice este imposibilă. Ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.  Nu le doresc ierarhilor români să-i ajungă pedepsele lui Dumnezeu. Să nu fie!

3.Conţinutul acestui Comunicat arată distanţa pe care au parcurs-o ierarhii români după sinodul tâlhăresc din Creta: de la Dreapta Credinţă, la ereziile ecumeniste; de la păstrarea cu scumpătate a Sfintelor Canoane, la batjocorirea acestora; de la  Biserica Mântuitorului Hristos, la sectele şi rătăcirile veacului acestuia.

Presbiter Ioviţa Vasile

8 gânduri despre „Efectul de boomerang: Ierarhii români au pierdut comuniunea cu Biserica Ortodoxa”

  1. Dar ce nu mai musamalizeaza tovarasii pseudoierarhi?!, mai avem un caz similar cu al fostului mitropolit al Banatului, este vorba despre cel care poarta titulatura de „sinaitul” care aidoma a procedat in Patmos, si ca pedeapsa fiind avansat in grad

    Apreciază

  2. Ziua Holocaustului Rosu este 7 noiembrie.Aceasta o gândesc.De ce? Pentru ca pe 7 noiembrie 1917 a inceput evreiasca de trista amintire care a marcat începutul terorii evreiesti asupra crestinismului prin comunism.Aceasta teroare evreiasca s-a desfasurat pe o perioada de 73 de ani si a cauzat genocid si crime impotriva umanitatii,atat in rusia,cat si in statele din Estul si S-E Europei,Europa Centrala si de Vest,SUA,CANADA,AMERICA CENTRALA SI DE SUD,ASIA MICA,JAPONIA,CHINA,INDIA si in alte tari ale lumii.De remarcat ca aceste crime ale natiunii evreiesti se continua si astazi:pe cale medicala cu vaccinurile,pe cale alimentara cu alimente otravite chimic,prin chemtrails,prin aruncarea virusilor din avioane deasupra tarilor crestine si ale altor otravuri.Pe calea invatamantului,prin distrugerea creierelor celor mici prin programe scolare exterminante intelectual,prin pornografia in programul de invatamant;pe calea cipuirii cu cipuri-implant pretins electronice rfid,care de fapt sunt purtatoare de mercur,arsenic,cadmiu,uraniu,virusi si bacterii fabricate in laborator.Pe cale religioasa,prin ecumenism,de care se stie ca niciodata contrariile nu se vor impaca,intentionat promovandu-l spre a se ajunge la razboi prin care toate natiile lumii sa se distruga intre ele.Pe calea promovarii homosexualitatii,pentru ca se stie ca promovandu-se aceasta,societatea ajunge la un grad destul de ridicat de turbare si dementa senila,rahitism si debilitate mintala,ucigandu-se usor oamenii intre ei.Pentru toate acestea si altele si mai rele,natiunea evreiasca este de condamnat financiar ca sa despagubeasca toate statele care au suferit de pe urma actiunii lor malefice iar cea mai tare condamnare este de dorit izolarea lor sociala in pustiuri in care sa nu aiba acces nimeni la ei ca unii care sunt un mare pericol si pentru hainele lor.Natiunea evreiasca este si va trebui sa fie izolata si inchisa in spatii bine delimitate si bine pazite militar,gen rezervatii naturale,sa traiasca precum bananierii,ca nu cumva dandu-le drumul din rezervatii,sa devina iarasi pericol pentru omenire.Dar,sa revenim.Nu acum sunt timpurile pentru aceste mari izbanzi ale civilizatiei impotriva evreilor,ci dupa razboi,cand dupa atata distrugere si multa suferinta,oamenii vor realiza ca vor trebui sa faca asta cu acest popor blestemat,ca altfel,viata nu va mai continua pe planeta.Si asa vor face.Si asa viata va merge mai departe mult timp.

    Apreciază

  3. Si neamul acesta evreiesc sunt de 2 categorii, prima categorie: Sf Apostoli, Sf Maria Maica Domnului s.a Sfinti, Moise, Avram s.a
    A doua categorie: cei din neamul lui Ana si Caiafa, Antihristul insusi care conform profetiilor va fi din semintia lui Dan

    Apreciază

      1. Desigur ca nu ma gandesc la toti evreii,pentru ca stiu ca la sfarsit,Biserica marturisitoare(episcopii,preotii,mai ales,care vor intruni al 8-lea sinod ecumenic de condamnare a antihristului,ecumenismului si tuturor ereziilor,vor fi dintre evreii dezamagiti de antihrist,care se vor increstina,se vor boteza,vor fi hirotoniti preoti si episcopi si vor sfarsi martirizati multi dintre ei de antihrist si vor fi mai mari decat Sfintii Mucenici din primele secole) va subzista prin ei,va continua existenta prin ei.
        Sa nu fiu inteles gresit.Chiar in plina prigoana stalinista stiu de evrei,scapati de la Auschwitz care,pana sa devina demnitari in CC al PCR au oferit gazduire,o masa calda ,multa caldura sufleteasca celor oropsiti de sistemul stalinist din Romania si Basarabia.Acesti evrei,demnitari comunisti discreti i-au ajutat pe foarte multi detinuti ai inchisorilor comuniste sa se reintegreze in munca si in societate,gasind la ei,la orice ora intelegere,ajutor si caldura sufleteasca.Si chiar unii le spuneau romanilor nostri iesiti de pe bancile Facultatii de la Aiud,ca nu din categoria lor sunt acei evrei care fac rau lumii si care detin puterea financiara.Aceia sunt altii si ei nu au nicio treba cu ei.Ei spuneau ca aceia nu sunt evrei de fapt si ca se stiu intre ei cine nu sunt evrei si conspira impotriva crestinismului.Acesti evrei cu adevarat evrei procedeaza asa si astazi cu actualii detinuti politici;ii ajuta si ii integreaza in societate.Deci se stie foarte bine ce categorie de „evrei” sunt pericol pentru omenire.Daca ii intrebati pe adevaratii evrei,v-o spun ei in mod clar.

        Apreciază

        1. Ma bucur de ce aflu acum. Sa stiti ca si Mitropolitul Nicolae Balan, ruda fiind cu Antonescu, s-a dus la acesta si n-a iesit din cabinet pana a obtinut promisiunea ca va opri deportarea evreilor. Promisiune implinita, si astfel au fost salvati Dumnezeu stie cati evrei.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s