O lume nebună, nebună, nebună

,,În 1964 a început un drum care de acum nu se mai poate opri: încă n-am ajuns la ţinta unităţii creştinilor, însă din acel moment am învăţat să ne iertăm unii pe alţii pentru greşelile şi neîncrederea din trecut şi am făcut paşi importanţi spre reapropiere şi reconciliere. Acum a venit momentul de a merge înainte’’ (împreună cum spune Francisc) – afirma Bartolomeu, conducătorul Fanarului, încă din 2014.

Între timp, am învăţat să ne iertăm unii pe alţii. Iertaţi-ne, iubiţi papistaşi, pentru că noi ortodocşii am păstrat Sfânta Învăţătură a Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără adăugire, fără scădere, fără denaturare. La rându-ne, vă iertăm pentru numeroasele erezii pe care le-aţi născocit şi le afirmaţi, şi nu vă cerem pocăinţă. Ne este de-ajuns să stăruiţi în ele.


Duhul antipatristic şi al Ecumenismului,domină peste tot lumea ortodoxă. Cine îşi mai aminteşte momentul în care kir Bartolomeu, a oferit un Sfânt Potir ca dar cu un simbolism foarte profund, nou-alesului Episcop Unit al Atenei? Astăzi,prin scăderile de la acrivia dogmatică în poziţiile ortodoxe  … din nefericire, întru nimic nu ne mai deosebim de uniţi”, iar dialogul ecumenic este doar un joc care nu are nimic sfânt! De aceea unirea cu greco-catolicii nu va întâmpina nici o tulburare! Constantinopolul aduce cântări de laudă Papei, care stăruie în erezie, ca fiind „venerabil Păstor şi Întâi-stătător” şi asta chiar în biserica patriarhală şi în prezenţa Patriarhului Ortodox! Se aduc cântări de laudă ereziei papismului, ca fiind „Biserică venerabilă, Scaunul lui Petru”, de către Constantinopol şi asta în biserica patriarhală şi în prezenţa Patriarhului!

E adevărat. Bartolomeu nu se deosebeşte cu nimic de papa eretic. Acelaşi cuget, aceleaşi simţiri. Lauda datorată lui Dumnezeu o înlocuim cu lauda adusă papei.


Papa, cel care stăruie în erezie, îmbrăcat în veşminte liturgice, participă activ la Dumnezeiasca Liturghie în biserica patriarhală (30.11.2006) schimbând sărutarea liturgică cu (… co-liturghisitorul său) Patriarhul şi rostind Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru) în numele Poporului Ortodox! Nu în cadrul Liturghiei, dar şi la noi Patriarhul Daniel a procedat la fel…fără să întâmpine nici o opoziţie… Clerici papistaşi şi armeni, îmbrăcaţi în veşminte liturgice, citesc Evanghelia la Vecernia Dragostei (a „Doua Înviere”, n.tr.) în biserica patriarhală a Constantinopolului (în anii 2011, 2012) şi intră în Sfântul Altar prin uşile împărăteşti, ca nişte clerici ortodocşi canonici! Mitropolitul Germaniei, kir Augustin, a participat la Trier în Germania la o manifestaţie dedicată „pomenirii Botezului” în „Ziua lumii creştine” (5 mai 2012)! S-a rugat împreună chiar şi cu pastoriţe şi episcopese şi a primit să fie stropit pe frunte de un Episcop papistaş întru „pomenirea Botezului”! În aceeaşi măsură tragică pentru un episcop ortodox a fost şi clipa în care Mitropolitul Germaniei Serafim Joantă, ca şi cum ar fi fost un cleric papistaş, i-a stropit pe frunte pe mirenii catolici şi protestanţi întru „pomenirea Botezului”! Ar fi putut, aşadar, Roma să-şi asigure o mai bună legiferare bisericească a „botezului” papistaş decât printr-un episcop ortodox cunoscut, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului? La aceeaşi ceremonie, acelaşi mitropolit a fost fotografiat aşteptând la rând după o pastoriţă sau episcopeasă, care îl binecuvintează pe frunte (!) pe un episcop papistaş! Episcopi papistaşi au participat în biserici ale Patriarhiei Ecumenice la litania Icoanelor în Duminica Ortodoxiei! O, cumplită confuzie şi batjocorire! Mitropolitul Prusei şi directorul Facultăţii de Teologie din Halki, kir Elpidofos, le predă studenţilor lui că rugăciunile în comun cu eterodocşii sunt îngăduite şi nu reprezintă o încălcare canonică, potrivit Sfintelor Canoane, a Enciclicei Patriarhale din 31.1.1952 şi Scrisorii din 3.7.1999 a Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, adresată Sfintei Chinotite a Sfântului Munte.

Nu spera când vezi mişeii / La izbândă făcând punte,/ Te-or întrece nătărăii,/ De-ai avea şi stea în frunte /Teamă n-ai, căta-vor iarăşi/ Între dânşii să se plece/ Nu te prinde lor tovarăş/ Ce e val, ca valul trece.


Conducătorul Fanarului a condamnat pe cei care citesc «anatemele» împotriva eterodocşilor şi a celor de alte credinţe, ca şi împotriva celor care propovăduiesc şi învaţă ecumenismul sincretic, întrucât se produce tulburare şi există primejdia schismei şi a neorânduielii în Ortodoxie. Câţi ierarhi ortodocşi, vor mai citi Synodiconul în Duminica Ortodoxiei? Prin „anatemele” Sinoadelor Ecumenice şi Locale, Biserica îi sensibilizează pe fraţii rătăciţi şi trage semnalul de alarmă faţă de membrii ei, atrăgând atenţia asupra stricării şi deformării Adevărului, asupra primejdiei răspândirii ereziilor în Trupul Bisericii , care otrăvesc de moarte mădularele acesteia. Atât de uşor se uită şi se şterg toate acestea?

Câţi ierarhi ortodocsi vor mai citi Sinodiconul în Duminica Ortodoxiei? Toţi. Ecumeniştii se feresc de el, pentru că îi osândeşte. Vor fi şi preoţi care vor citi Sinodiconul, şi nu puţini. Asta e durerea lor, pentru că anatema echivalează cu condamnarea la moarte (Diac. Prof. Dr. Ioan Floca)


Totul a fost pregătit cu mult timp înainte, dar evenimentele au trecut la acea vreme, din neştiinţă, pe lângă noi. Arhiereii BOR mai sunt ei oare, prin Harul Domnului, ,,părtaşi chipurilor şi urmaşi ai tronurilor Sfinţilor Apostoli”? Adunarea de la Kolymbari din 2016 a devenit, prin documentele semnate de înalţii arhierei, în numele tuturor creştinilor ortodocşi, un „sfat al nelegiuiţilor” şi o„adunare a viclenilor”, căci  nu a apărat şi nu a păzit Credinţa şi Mărturia noastră Ortodoxă şi rânduiala canonică a Preasfintei noastre Biserici.

Arhiereii români sunt vânduţi vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii, aşa încât, nu mai avem nicio aşteptare de la dânşii. Dumnezeu să le dea sănătate şi gând de revenire în Sfânta Biserică Ortodoxă.

Dr. Gabriela Naghi

Scurte adnotari: nevrednic presbiter Iovita Vasile

17 gânduri despre „O lume nebună, nebună, nebună”

  1. Avem cazuri de „ierarhi” care deja ei imbraca tinute protestante, avem exemplu pe Emanuel al Frantei si pe Elpidoforos din S.U.A, ambii apartinand de patriarhia ecumenica chiar ieri citeam pe un blog grecesc cazul unui „arhimandrit” postat intro casa de moda la costum, adevarat a grait acel Sfant ca lumea va inebunii, iar cine nu va fi aidoma acestei lumi nebune va fi el insusi categorisit nebun

    Apreciază

  2. O alta stire recenta care vad ca nu prea apare pe nicaieri, Erdogan declara razboi Rusiei, si tot pe aceiasi publicatie cu rusii conturand o harta a Balkanilor cu Turcia desfintata
    Bine a zis cine a zis ca profetiile sau terminat iar apocalipsa o vom vedea pe viu la Tv

    Apreciază

    1. O vom vedea si pe asta. Oamenii lui Dumnezeu care au proorocit acestea ne-au facut noua un bine imens. Eu unul nu voi plange pentru desfiintarea Turciei care se afla pe un teritoriu ce nu-i al lor. Multe suferinte ne-au pricinuit noua acestia, si mai multe grecilor. Doamne ajuta.

      Apreciază

      1. Doamne ajuta
        Rog pe cunoscatori sa-mi dea solutia tehnica, pasii de urmat pentru a copia pe stick sau cd de pe youtub o seama de cantari bisericesti. Fiind mai neajutorat in domeniul tehnic, rogu-va explicati-mi in modul cel mai simplu si usor de inteles. Multumesc. Doamne ajuta.

        Apreciază

  3. Doamne ajuta!
    e o lume nebună si noi facem parte din ea…io fiind cel mai nebun…da hai sa incerc sa va explic…poate va iese..da e cam complicat !
    intai trebe descarcate de pe youtube pe calculator si apoi de pe calc. transferate pe stick !

    va trebe doua ferestre :
    separat va tre adresa asta de descarcare a unui videiclip :
    https://ytmp3.cc/en13/
    aici tre sa bagati linkul cu melodia de pe youtube…adica mereti pe youtube la melodie …apoi copiati linkul si-l bagati la adresa de mai sus in chenar ! apoi alegeti mp3 sau mp4 si dati ” convert” , dupa ce a convertit-o…selectati ” download” , dupa aia tre sa va apară inca ceva gen ” deschideti, sau salvati”, dati pe salvati si tre s-o descarce in calculator in folderul dorit sau in musica !
    trebuie sa fiti atent in momentul cand apasati pe ” download” ca este cand te baga in ispite…adica iti baga o alta adresa cu reclame aiurea de a lor…si tre sa inchideti siteul cutare sau dati inapoi…apoi incercati iar 🙂
    no…si dupa ce leaveti in calculator le transferati pe stick…
    pe cd e mai greu ca ca tre un program separat se copiere pe cd!
    cred ca nu ati inteles nimic…totusi io am dat tot ce am putut !
    Doamne ajuta.

    Apreciază

    1. Multumesc, Domnule Ciprian
      E bine ce mi-ati scris si cand voi avea timp voi incerca, Sper sa reusesc. Daca totusi nu voi reusesc, vine la mine saptamana viitoare un Parinte tanar si priceput si-mi va ajuta. Multumesc inca odata. Prietenul la nevoie se cunoaste. Doamne ajuta.

      Apreciază

      1. Fratele meu Ciprian,
        Un filozof francez, Jaques Maritain mi se pare, spunea cam asa: il invidiez pe magarul care l-a purtat pe Mantuitorul Hristos la Intrarea in Ierusalim. Invidios sunt si eu. Parintele Cleopa avea o zicere: de veti vedea un magar, puneti o eticheta pe el si scrieti ,,Cleopa”. In asa companie selecta sa tot fim magari. In sensul bun al cuvantului. Doamne ajuta, apicultorule secui.

        Apreciază

      2. 🙂 ….sunt nepotul sfintiei voastre cel mult…imi sunteti unchi dupa a nu stiu câta stră-rudenie din mosi stramosii dacilor 🙂

        ahh…si sa nu fiti invidios pe măgarul care L-a purtat pe Iisus Hristos … sfintiile voastre Îl purtati in fiecare Sf.Liturghie pe mâinile voastre si chiar in inimile voastre…ceea ce este de ” invidiat” si pt Ingeri 🙂
        Doamne ajută .

        Apreciază

      3. vreau sa corectez oleaca ce am scris mai sus…sa nu se inteleaga gresit :

        ” este de invidiat pt Ingerii întunecati( diavolii) , ei invidiaza pe tot crestinul care poarta pe Hristos in inima !
        iar Ingerii cei luminati nu sunt invidiosi, ba chiar se bucura pt tot omul care vrea pe Hristos si slujeste cu Hristos !”
        ma iertati…Doamne ajuta.

        Apreciază

      1. da…se poate :
        intai tre sa intrati pe youtube la clipul cutare care doriti… apoi copiati linkul si dati ” paste” la pagina https://ytmp3.cc/en13/ in casuta….selectati ” mp3″ si apasati pe ” convert”…asteptati un pic…apoi apasati pe ” download” si tre sa descarce in calc !

        Apreciază

      2. …da dă-i in colo de scriitori americani si filosofi francezi …!
        mai bine aduceti aminte vreun cuvant din Patericul Egiptean 🙂 de aici avem ce invata !
        Doamne ajuta ! ma iertati

        Apreciază

  4. Suntem în stare de trezvie și atenție marită la tot ceea ce ne înconjoară.
    La nivel global asistăm la întinderea cu rapiditate a epidemiei cu corona virusul ucigaș(COVID 19), o amenințare foarte gravă pentru restul lumii, care a generat tulburări politice, economice și sociale, mai puternice decât orice atac terorist. China a instituit legea martiala..chinezii s-au resemnat ori chiar acceptă cu bucurie un sistem diabolic de supraveghere în masă. Practic, se pot depista mișcările oricărei persoane cu ajutorul Inteligenței Artificiale și al megadatelor, în orice moment și în orice loc.
    Orice nesupunere este aspru pedepsită, totul este controlat de armată pentru propria siguranță și securitate.
    A fost pus la punct noul „Sistem de Inteligență Artificială pentru măsurarea temperaturii”, care detectează temperatura, si poate detecta febra cu o precizie de 0,3 grade Celsius.
    Ne punem întrebarea dacă acest test nu este o formă de a convinge opinia publică mondială că un astfel de regim este cel optim pentru supraviețuirea noastră?
    China va rescrie Biblia și Coranul pentru a „reflecta valorile socialiste” pe fondul crizei referitoare la grupurile religioase din țară, a relevat un raport.
    Edițiile noi nu trebuie să conțină nimic care ar putea să contravină convingerilor Partidului Comunist, potrivit unui oficial de vârf al partidului. Paragrafele considerate greșite de cenzori vor fi modificate sau re-traduse.

    Deși Biblia și Coranul nu au fost menționate în mod explicit, partidul a cerut o „evaluare cuprinzătoare a lucrărilor religioase clasice existente care vizează conținuturi neconforme cu progresul vremurilor”.
    Ordinul a fost dat în noiembrie în cadrul unei reuniuni organizate de Comitetul pentru Afaceri Etnice și Religioase al Comitetului Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, care supraveghează problemele etnice și religioase din China.
    Un expert epidemiolog din Hong Kong, care a jucat un rol major în combaterea epidemiei Sars în anii 2000, a declarat, că epidemia cu coronavirus din China ar putea afecta 60% din populația globului, atâta vreme cât virusul nu poate fi controlat. El a mai spus că statele ar trebui să ia în calcul adoptarea unor măsuri restrictive de tipul celor luate de China.

    În această stare de nebunie totală, haosul, panica și frica și-au făcut apariția.
    45 de ucraineni evacuați din provincia Wuhan, China, au fost întâmpinați cu pietre într-un sat ucrainean care găzduiește centrul de carantină pentru cei infectați cu coronavirus. Imaginile difuzate de televiziuni îi arată pe localnicii din regiunea Poltava aruncând cu pietre în autocarele cu evacuați, incendiind anvelope și ciocnindu-se violent cu poliția.

    Arhiepiscopul Elpidoforos, primatul Patriarhiei Constantinopolului din Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii, a declarat recent la o conferință că oricine a fost căsătorit în Biserica Ortodoxă poate primi împărtășirea în Biserica Ortodoxă, indiferent dacă este ortodox sau nu.
    “În acest sens, aș face o sugestie: în loc să numesc căsătoriile cu“soții neortodocși”, “căsătorii mixte” , nu am putea să ne referim mai bine la acestea drept “căsătorii minune” ?
    Căci aceste căsătorii sunt principalul drum prin care convertiții sunt aduși la Credință.
    Indiferent dacă soțul se alătură sau nu Bisericii într-un mod formal prin Mirungere, ei sunt încă 100% parte din comunitatea noastră și ar trebui să fie îmbrățișați ca atare. Dacă trebuie să fim o Biserică care slujește cu adevărat și îi îmbrățișează pe tinerii noștri care trăiesc într-o lume avansată din punct de vedere tehnologic și pluralistă, trebuie să-i îmbrățișăm pe străinii din mijlocul nostru – să-i facem să nu mai fie străini și să-i îmbrățișăm ca pe toți membrii comunității noastre de aici și din Țară.”
    Așteptăm să vedem rezultatele adunării frățești a Primaților Bisericilor Ortodoxe Locale și a delegațiilor lor din Amman, Iordania, care va avea loc în curând.
    6 Biserici au anunțat public că participă, fie prin intermediul Primatului lor, fie prin intermediul altor ierarhi reprezentativi: Ierusalim, Moscova, Serbia, România, Polonia și Biserica Cehă-Slovacă, iar 7 Biserici au anunțat public că nu participă: Constantinopol, Alexandria, Cipru, Grecia, Albania, Georgia și Bulgaria.

    Biserica Antiohiei nu a făcut nici un anunț public în această privință,(se duc tratative în acest sens), iar Biserica Ortodoxă din America, a cărei autocefalie nu este recunoscută universal, nu a fost invitată.
    Minunat şi plin de adâncă înţelepciune este cuvântul Sfântului Mucenic Valeriu Gafencu, care se potriveşte întocmai vremurilor pe care le trăim:
    “Oamenii sunt atât de posedaţi de putere, de materie şi de plăcere, încât se trăieşte halucinant. Dezastrul este iminent, fie pe cale paşnică, fie pe cale militară, din cauza duhului rău care stăpâneşte modul de viaţă al lumii moderne. Lumea are nevoie de suferinţă pentru a se putea reorienta spiritual. Dumnezeu are căile Sale de intervenţie în istorie. Noi nu participăm la acest dezastru, ci suntem trecuţi pe sub tăvălugul lui nimicitor, căci noi mărturisim oamenilor Adevărul. Dar oamenii de azi nu-l pot primi, căci din nou sunt fii ai satanei.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s