Un dumnezeu local şi vremelnic se ridică împotriva Dumnezeului Adevărului

Art. 3 Se suspendă efectuarea serviciului religios pentru toate cultele religioase până la data de 31 martie a.c., în zilele de sâmbătă şi duminică. Lăcaşele vor rămâne deschise, dar nu se vor fi oficiate slujbe religioase.

Articolul este cuprins în hotărârea Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi e semnată de dumnezeul local, doctul prefect Nicolae-Silviu Ungur. I-am atrage atenţia acestui domn că ar fi bine să se uite şi-n dicţionarele normative ale limbii noastre şi acolo unde va vedea s.n., să ştie că e o abreviaţie pentru substantiv neutru. Prin urmare, spunem un lăcaş, două lăcaşuri, pentru simplul fapt că vocabula e un substantiv neutru. Asta ca o paranteză, pentru că nu-l vedem pe distinsul prefect urmând cursuri de alfabetizare.

Dincolo de agramatisme, comunicatul ne arată cu limpezime una din ţintele ,,epidemiei’’ coronavirusului, aceea de a împiedica săvârşirea Sfintelor Slujbe bisericeşti chiar în aceste zile de Post, exact în zilele de sâmbătă şi Duminică când se oficiază slujbe pentru pomenirea morţilor şi Sfânta Liturghie. Deci atenţie, dragi maramureşeni, mergeţi la biserică în orice zi a săptămânii, că e îngăduit, dar nicidecum sâmbăta şi Duminica! Cine nu se conformează acestui ucaz riscă să primească nişte ani de închisoare pentru zădărnicirea combaterii unei epidemii imaginare. Aici am ajuns. Şi asta nu e tot. ,,Mai mari decât acestea veţi vedea’’ Ioan 1, 51). Sunt curios cum se vor conforma preoţii maramureşeni acestui ucaz aberant. Dacă, Doamne fereşte, moare domnul prefect Ungur, sau oricine, şi trebuie înmormântat sâmbătă sau Duminică, cum vor proceda? Amână înmormântarea până după epidemie, sau îl îngroapă fără nicio slujbă? Presupunând, fireşte, că dânsul e ortodox.

După cum spun unele surse, epidemia e programată să ţină până după Paşti, încât Sărbătoarea Învierii Domnului să fie interzisă, pentru că aşa vrea un domn prefect din Maramureş. Şi nu numai el. Când Sfântul Prooroc Daniel se afla în robie cu poporul său, având o viaţă de sfinţenie, a stârnit ura potrivnicilor care însă nu aveau niciun temei să-l pedepsească. Neavând, l-au fabricat. Au obţinut din partea regelui Darius Medul un fel de decret care interzicea, vreme de treizeci de zile, închinarea la alt dumnezeu decât regele. Regele era dumnezeu! Ştiţi ce-a făcut Sfântul Prooroc Daniel? A continuat să se închine Dumnezeului Adevărului, ignorând ticăloşia vrăjmaşilor. Urmarea o ştiţi: a fost aruncat în groapa cu lei din care Dumnezeu l-a scos nevătămat. Aşa să facă şi maramureşenii. Aşa să facem şi noi.

O ultimă precizare: ,,epidemia’’ va înceta în momentul când televiziunile vor termina cu această mare prosteală manipulatoare.

Presbiter Ioviţa Vasile

13 gânduri despre „Un dumnezeu local şi vremelnic se ridică împotriva Dumnezeului Adevărului”

  1. *„Cei care nu plâng au căzut în cea mai rea dintre toate ereziile: ei cred că mântuirea se poate dobândi doar prin semnele exterioare ale evlaviei. Uită însă că toţi vom sta pe altarul lui Hristos, goi şi neajutoraţi, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după judecăţile fără de greşeală ale Aceluia, nu ale noastre.”

    OMS a declarat oficial pandemie de corona virus la nivel mondial.
    De 2000 de ani au fost pandemii, iar carantina era ceva firesc în evul mediu, astfel că omenirea a trecut cu bine cu ajutor de la Dumnezeu peste ciumă, gripa spaniolă și holeră. De aceea cred că trebuie să fim eficienți în măsurile igenico-sanitare și carantină și să le respectăm, dar fără măsuri exacerbate, care isterizează și duc la pierderea imunității sociale și economice într-o societate ce ne poate duce la faliment.
    Alcoolul sanitar, spirtul medicinal, pe care conaționalii noștri într-o panică absurdă, l-au cumpărat, golind sistematic farmaciile și rafturile din supermarket, nu este bun, nu foloseşte la nimic, întrucât nu este biocid. Substanţele care sunt pe bază de alcool, dar sunt speciale, adică biocide şi substanţele pe bază de clor, dar nu clorhexidina, care s-a demostrat că nu este activă pe coronavirus, sunt eficiente. Este lucru cert în documentele oficiale ale OMS. Soluțiile utilizate în bucătărie care au clor sunt foarte bune, numai că acelea şi ard. Măștile la care populația are acces nu protejează de infecție, dar ele oferă pentru cei din afara sistemului medical, un plus de siguranță la nivel psihic.

    Cine este de vină că au plecat medicii şi asistentele să salveze vieți în alte țări, lăsând în urmă un gol ireparabil şi de durată?
    Au plecat categorii întregi de oameni calificați, intelectuali scârbiți de un sistem ticăloșit şi corupt până în măduva oaselor care ar fi putut gestiona cu înțelepciune şi competență țara aflată în situație de criză. Nici nu poți suspenda viața socială, în totalitate, decât dacă scoți armata pe străzi, pentru ceva care acum câteva decenii era, totuși, inimaginabil.
    Cine este de vină că sistemul medical românesc este în colaps, că nu are echipamente de urgență, şi supraviețuieşte de azi pe mâine prin mila Domnului, înainte de a claca definitiv.
    Dar cineva trebuia să capitalizeze frustrarea, amărăciunea și vina. Cine?
    Tu, creștinule care săruți sfinte moaște și icoane și te împărtășești din Sfântul Potir cu aceeași linguriță!
    Tu ortodoxul care tii mortiș sa vii la fiecare sfântă liturghie, la vecernii și la cateheze, mai ales acum în timpul Marelui Post.
    Ești un vector de răspândire a infecției. Un paria, un dușman de clasă, care trebuie anihilat .
    Măsurile luate de autorități restricționează sever anumite drepturi și libertăți fundamentale.
    Oare slujbele din cadrul Bisericii, au cel mai mare risc de contagiozitate?
    Marea majoritate nu sunt aglomerări anonime, ci vorbim de comunități parohiale. De credincioși responsabili care se cunosc și care interacționează frecvent, spre deosebire de orice alt spațiu public – mijloc de transport, mall, stadion, magazin, farmacie, teatru, spital.

    Pentru bisericile din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis următoarele:
    Acolo unde vor fi mai mult de 100 de persoane care să asiste la o slujbă, aceasta va fi organizată afară sau va putea fi ascultată și urmărită și de afară. În biserică oamenii trebuie să păstreze o distanță rezonabilă și vor fi instalate puncte de dezinfectare, cu apă și săpun, în fiecare biserică și sunt încurajate persoanele să respecte strict regulile sanitare.
    Comunicatul este hilar, dacă nu penibil, și imposibil de pus în aplicare.
    Informații false se propagă ca focul și fac înconjurul planetei în câteva ore, ridicând spaima generată de COVID 19 la rangul de isterie planetară. Minciuna și informația falsă sunt la noi la cele mai ridicate cote, demonstrând o dată în plus că nu avem respect, nici iubire față de aproapele.
    Din Italia românii fug acasă, unii sosiți din zonele de risc mint inconștient autoritățile de frica carantinei, reușind să îmbolnăvească un număr mare de persoane.
    În Ucraina au ridicat baricade pe drum ca să oprească convoiul cu cei recuperați din Wuhan și care sunt izolați în carantină, la noi lumea vorbește mai mult despre coronavirus, deși avem 40 de morți de gripă în 50 de zile.
    În vreme ce noi ne dăm de ceasul morții din cauza coronavirusului, Organizația Mondială a Sănătății a ridicat alerta ebola la nivel de urgență fiindcă din 3 mii de cazuri noi, peste 2000 de persoane au murit.
    Trebuie să avem mereu in minte cuvintele Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog, astăzi sărbătorit, si anume că un om care se unește cu Hristos în viața aceasta și vede Lumina Necreată a fost deja judecat și nu trebuie să mai aștepte cea de-a doua venire a lui Hristos.
    Sfântul Vasile cel Mare si alți Sfinţi Părinţi ai Bisericii, spuneau că există trei categorii de oameni care au fost salvați: sclavii care urmează poruncile Domnului pentru a nu ajunge în Iad, lucrătorii cu simbrie care se străduiesc să cîștige Raiul drept răsplată și fiii care ascultă voia Domnului, din iubire pentru El. Astfel, pe parcursul întregii vieți trebuie să ne ridicam treptat de la nivelul de sclav, la cel de lucrător și apoi să dobândim mentalitatea fiului. Adică să trecem de la teamă și de la dorința de recompensă, la iubirea desăvârșită.
    Să-L iubim pe Tatăl Ceresc, pentru că El ne este mamă, tată, prieten, frate, soț și soție.
    „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica” (1 Ioan, 18)
    Astfel putem transcede judecata, care va să fie.
    Cetăţenia noastră este în cer, de aceea trecători fiind în această viaţă vremelnică cu frumuseţile ei deșarte, să folosim timpul rămas, pentru a ne umple sufletele de dorinţa arzătoare pentru ţinutul ceresc, lăsându-ne conduși de voia lui Dumnezeu către adevărata noastră tară, adică Împărăţia Cerurilor-Ierusalimul Ceresc.
    **Acolo,„Soarele dreptăţii va străluci de şapte ori mai mult, iar luna va scânteia de două ori mai mult decât soarele care străluceşte acum; stelele vor fi asemenea soarelui nostru…Toate vor fi mai presus de cuvânt, ca unele ce vor întrece toată gândirea, iar fiind spirituale şi dumnezeieşti, se vor uni cu cele inteligibile şi se vor face un alt rai inteligibil şi un Ierusalim ceresc.”
    *Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, p. 30-31
    **Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 122

    Apreciază

  2. VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI PRIN DISTRIBUIREA ACESTOR RECOMANDĂRI❗️❗️❗️

    15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19)

    Protejați-vă, evitați contactul direct!

    🔴Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
    ❗️Feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe/obiecte comune de către un număr mare de copii.

    🔴Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile.
    ❗️Se recomandă, inclusiv în privința persoanelor împreună cu care locuiți, să NU intrați în contact direct decât după igienizarea mâinilor atunci când reveniți la domiciliu.

    🔴Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.
    ❗️În cazul în care sunteți totuși nevoiți să atingeți aceste suprafețe, protejați-vă folosind șervețele de unică folosință.

    🔴Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane.
    ❗️Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura.

    🔴Folosiți, pe cât posibil, rute sau modalități alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane. În cazul în care programul vă permite, folosiți intervalele orare cu nivel scăzut de trafic de persoane.
    ❗️În zonele urbane, pentru distanțe mici, se recomandă folosirea modalităților alternative de deplasare, fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos.

    🔴Evitați deplasările în țările care se confruntă cu număr mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus (COVID-19) și descurajați întoarcerea în țară a persoanelor din zonele de risc, respectiv din țările cu număr mare de cazuri cu noul coronavirus. Date actualizate în timp real despre țările vizate pot fi obținute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/ ), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”
    ❗️În cazul în care călătoriți într-o țară expusă infecției cu noul coronavirus există riscul ca la momentul revenirii în țară, în funcție de actualizarea zonelor roșii/galbene, să fie necesar să rămâneți în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia.
    ❗️În mod obligatoriu, românii care se întorc în țară din zone de risc vor trebui să intre în autoizolare la domiciliu, ceea ce presupune ca întreaga familie să facă același lucru.

    🔴Limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line.
    ❗️Transmiterea virușilor se realizează într-o pondere semnificativă prin intermediul banilor, cu care ia contact, statistic, un număr foarte mare de persoane.

    🔴Optați pentru munca de acasă, în măsura în care aveți această posibilitate oferită de angajator.
    ❗️Există recomandări din partea Ministerului Muncii, în atenția angajatorilor, pentru flexibilizarea programului de lucru pentru angajați și prezentarea eventualelor opțiuni legale pe care le au la dispoziție. Detalii, aici: https://bit.ly/2TGyV8d

    🔴Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați. Folosiți masca de protecție doar în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalți.
    ❗️Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată.
    ❗️Folosiți prosoape de hârtie, de preferat, pentru a vă șterge mâinile.
    ❗️Nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate.
    ❗️Dacă strănutați sau tușiți acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel de unică folosință, pe care aveți grijă să-l aruncați imediat la coșul de gunoi.
    ❗️Dezinfectați frecvent, cu soluție pe bază de alcool sau clor, suprafețele cu care intrați în contact, atât acasă cât și la locul de muncă.
    ❗️Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități.
    ❗️Luați medicamente antivirale sau antibiotice numai la prescripția medicului.
    ❗️NU beți lichide din aceeași sticlă/pahar cu alte persoane și nu folosiți aceleași tacâmuri.
    ❗️NU intrați în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirus.
    ❗️Masca de protecție/masca chirurgicală îi protejează pe cei din jurul dumneavoastră, în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, întrucât previne răspândirea virusului pe cale respiratorie.
    ❗️Masca de protecție trebuie să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă.

    🔴Țineți cont de faptul că nu în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus(COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăți în respirație).
    ❗️Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au cunoștință de faptul că sunt purtători ai noului coronavirus.
    ❗️Informați-vă despre noul coronavirus numai din surse oficiale!
    ❗️Puteți obține detalii dacă sunați la 0800.800.358, care este un număr de informare, nu este un număr de urgență.
    ❗️Doar în cazul urgențelor sunați la 112!

    Protejați-vă apropiații, nu-i expuneți!

    🔴Evitați, cu prioritate, expunerea persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) și a celor cu imunitate scăzută/boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone aglomerate sau zone cu trafic intens de persoane.
    ❗️Potrivit statisticilor, persoanele cele mai vulnerabile în cazul infectării cu noul coronavirus sunt vârstinicii cu multiple afecțiuni asociate (ex: diabet zaharat, boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, cancer).
    ❗️În Italia, până pe 9 martie, mai mult de jumătate din cazurile de infecție s-au înregistrat la persoane de peste 65 de ani și aproximativ 90% din decese au survenit la pacienți de peste 70 de ani.
    ❗️Nu s-a înregistrat niciun deces la pacienți cu vârsta sub 40 de ani și un singur deces între 40 și 50 de ani.
    ❗️În cazul tinerilor și al copiilor (0-18 ani) a fost înregistrată cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus, respectiv 1,4%.

    🔴Semnalați autorităților orice caz despre care aveți cunoștință că ar fi putut intra în contact cu o persoană confirmată cu noul coronavirus sau ar fi venit dintr-o țară afectată (zona roșie sau zona galbenă) și care nu se află în izolare.
    ❗️Manifestați o atitudine preventivă față de orice caz, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice.

    🔴Semnalați imediat medicului de familie dacă ați călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19), chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă. Detalii pot fi obținute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/ ), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”, actualizată periodic.
    ❗️În cazul în care nu puteți contacta medicul de familie, apelați la Direcția de Sănătate Publică din județul dumneavoastră și în ultimă instanță la 112.

    🔴Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeți din primul moment la unitățile de urgență.
    ❗️Există riscul, în cazul în care sunteți purtător al virusului, să transmiteți și altor persoane noul coronavirus.
    ❗️Este de preferat să rămâneți la domiciliu, iar transferul către spital să se realizeze în mod organizat, respectând toate măsurile de izolare.

    🔴Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse.
    ❗️În cazul în care încălcați regimul autoizolării la domiciliu riscați amendă de până la 20.000 de lei, precum și dosar penal în cazul în care contribuiți la răspândirea virusului.

    Grupul de Comunicare Strategică

    Apreciază

    1. Alte masuri de protectie impotriva virusului sunt acestea:

      stropiti cu Agheasma mică in camera , pe dvs. si pe hainele dvs.
      Purtati cu dvs. vată sau alt material atins de Sfintele Moaste
      Purtati cu dvs. o mica iconita sfintita !
      Dati-va cu untdelemn sfintit sau Mir sfintit inainte sa plecati din casa, pe frunte, pe mână , in chipul Sfintei Cruci !
      Faceti Semnul Crucii cat mai des
      Cititi Acatistele Sfintilor tamaduitori : Pantelimon,Nectarie, Cosma si Damian, Chir si Ioan si care mai doriti !
      Doamne ajuta.

      Apreciază

  3. Sa ne reamintim o frumoasă poezie a scriitorului Alexandru Vlahuţă, potivită acestor zile rele…

    CÂRMACII

    Vai, nenorocită ţară, rele
    zile-ai mai ajuns!
    A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi
    fără milă l-au străpuns
    Şi-n bucăţi împart, infamii,
    carnea ta, avutul tău!
    Tot ce s-a găsit pe lume mai
    stricat, mai crud, mai rău,

    Ăşti nemernici fără suflet,
    fără nici un căpătâi,
    Ţin a tale zile-n mână, ş-a
    ta cinste sub călcâi.
    Şi călări pe tine, ţară, se
    cred zei aceste bestii,
    Cum se cred ades copiii
    împăraţi călări pe trestii.

    Ei sunt mari şi tari, şi nu au
    nici ruşine, nici sfială
    Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le
    vor cere socoteală
    De-a lor fapte. Ce le pasă?
    Lopătari, la cârma ţării
    Sunt stăpâni pe vas, pe
    vânturi, şi pe valurile mării!

    Şi când cugeţi c-aceşti
    trântori, astă haită de samsari
    Prin tertipuri şi prin intrigi
    au ajuns puternici, mari,
    Şi când vezi pe-a vieţii
    scară unde-au fost şi unde sunt,
    Când îi vezi cu ce mândrie,
    cu ce ochi semeţi şi crunt

    Privesc azi din înălţime spre
    norodul tăvălit
    În mizeriile-n care ei,
    călăii, l-au trântit,
    Când te uiţi cum se
    răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
    Vai, începi să crezi că-n
    ceruri adormit-au de mult zeii!

    Ş-apoi, după ce-au dat palme,
    şi-au scuipat în faţa ţării,
    După ce-a-mbrâncit poporul în
    prăpastia pierzării,
    După ce n-a rămas lucru
    nebatjocorit de ei,
    Au curajul aceşti oameni de
    nimic, aceşti mişei

    Au curaju-n faţa lumii ca să
    strige-n gura mare:
    Ne vrea ţara! Îi vrea ţara?
    Auziţi neruşinare!
    Vai, de-ar fi pe voia ţării,
    ştiţi voi unde v-aţi trezi!
    Într-o ocnă, da! Acolo oasele
    v-ar putrezi!

    Cum să mai vedem în ţară
    cinste, muncă, propăşire,
    Când spoiala azi e totul, când
    vezi că prin linguşire
    Şi făţărnicii, netoţii, au
    ajuns aşa departe!
    Cum să-ţi mai trudeşti viaţa
    ca să-nveţi puţină carte
    Când te uiţi că-n astă
    ţară, dată pradă celor răi,
    Înţelepţii sunt victime,
    ticăloşii sunt călăi!

    Alexandru Vlahuță,
    Târgoviște, 1881, iunie

    Apreciază

  4. Si culmea tocmai in Maramures ,care era considerat un bastion al traditiilor romanesti si al credintei ortodoxe reprezentata prin unicul ierarh antiecumenist si dupa o umila parere ,si sfant,IPS IUSTINIAN CHIRA !ovidiu pacatosul

    Apreciază

      1. Marire vesnica Prea Sfantei Treimi si Maicii Domnului !
        Preacucernice Parinte Vasile,va cer iertare ptr.faptul ca nu v-am raspuns ,dar fiind bolnav nu prea navighez asa de des pe net ,si nu sunt prea atent la momentele cand cineva ar dori sa converseze cu un pacatos ca mine.Doamne ajuta!ovidiu pacatosul

        Apreciază

  5. ,,De curând, circulă pe rețelele de socializare o înregistrare audio din surse necunoscute cu un presupus medic de la spitalul Matei Balș din București. Este o înregistrare destul de suspectă ce conține multe contradicții din punct de vedere medical și nu face decât să instaureze și mai multă panică printre români, insinuând că recomandarea oficială a guvernului chinez de a trata eventualele infecții de COVID-19 cu vitamina C este mai mult periculoasă decât eficientă. În primul rând, dacă persoana din acea înregistrare este cu adevărat medic, a făcut niște erori majore și sperăm că nu este doar o persoană care încearcă să primească atenție sporită de pe urma contextului nefast din țară. Să le luăm logic și punctual: 1. Dovada faptului că vitamina C funcționează este faptul că, în prezent, China a anunțat că situația de criză a luat sfârșit. Articol cu recomandarea guvernului chinez: https://tinyurl.com/uadumlx. Preliminariile studiului care au dus la recomandarea vitaminei C intravenos: https://tinyurl.com/twjdlk8 Rezultatul studiului care a dus la recomandare: https://tinyurl.com/wskkxsu – Sunt multe interese ca un tratament deja existent, cât se poate de natural și la îndemâna oricui să fie discreditat. – Industria farmaceutică nu a patentat citricele sau sursele naturale de vitamina C, așa că nu se poate bucura de profituri. – Este un produs prea ieftin și vânzările de vitamina C nu-i avantajează prea mult. – În cazul în care vor dori să impună un vaccin pe baza psihozei de coronavirus deja instalată, trebuie să pară că nu există niciun alt tratament. Așa că vitamina C trebuie eliminată din mintea oamenilor din start. 2. Ce înseamnă un sistem imunitar optim? Unul care identifică orice virus, oricât de NOU sau VECHI ar fi și îl atacă fără să afecteze în vreun fel restul organismul. Deci ce avem noi de făcut? Să-l fortificăm astfel încât să funcționeze în parametrii optimi, depistând și eliminând absolut orice virus NOU sau VECHI, fără să afecteze plămânii sau alte organe. Acest lucru se face cu vitamina C. Organismul intră în contact și la varicelă, pojar, oreion și multe alte virusuri, pentru prima dată. Cu toate astea, sistemul imunitar, fiind în bună stare de funcționare, își face treaba cât se poate de eficient. Acestea sunt informații de bază, cât se poate de logice și nu pot fi negate sau deformate de cineva printr-o înregistrare de pe whatsapp. Dozele mari de vitamina C, minim 6gr. pe zi, cresc substanțial nivelul de leucocite. Este o minunată sursă de anticorpi. Studiu 1: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2695174/ Studiu2: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5707683 3. Vitamina C NU incită răspunsul imun și NU determină organismul să aibă o reacție violentă în fața unui nou microorganism, dimpotrivă. Ajută la moderarea unui răspuns OPTIM prin reducerea stresului oxidativ, menținerea nivelului de anticorpi în limite normale, ajută la refacerea țesuturilor, fiind important în producția de colagen care reprezinta ⅓ din corpul proteic celular, conform studiilor medicale. Lista poate continuă. 4. Vitamina C NU strică stomacul așa cum afirmă vocea din înregistrare. Arsurile apar doar la persoanele cu sensibilitate gastrică, cu o stare de aciditate crescută preexistentă și este bine să se folosească o alimentație echilibrată, alcalină. Este un lucru banal și cunoscut. 5. Dacă, în fața unui patogen, copiii reacționează mai puțin violent, având un sistem imun nedezvoltat, atunci de ce în față altor patogeni ni se strigă: “Vă moare, doamnă, că nu a fost vaccinat?!” 🙃 6. În Italia s-a declarat deja: media vârstei de deces este de 81 de ani, ⅔ având 3 comorbidități! Vezi 👉 iss.it La fel ca și în cazul multor alte afecțiuni, mor persoanele vârstnice cu un sistem imunitar slăbit și cu o stare de sănătate precară, DEJA existentă înaintea contactării virusului. În acest context, revenim la vitamina C, prietenul cel mai bun al imunității. Vă invităm să vă orientați liniștiți către citrice, ghimbir, kiwi și alte surse naturale și să lăsați înregistrările „PE SURSE” cu doctori misterioși care circulă pe social media. Sănătate fără prafuri, seruri și pastile! #SHARE să contracarăm dezinformarea.”
    Sursa:https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=563759787580130&id=170998826856230 |

    Apreciază

Lasă un comentariu

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă