Modul viclean de introducere a pecetluirii cu semnul antihristic

Deşi binecunoscută, reamintim astăzi o minunată viziune duhovnicească a Profetului veacurilor din urmă, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, care ne-a lăsat un înţelept cuvânt de întărire pentru aceste zile de cernere şi pentru cele care vor urma. În vremea noastră, e mare nevoie de aceste cuvinte, de toate câte ni le pune Dumnezeu la îndemână prin aleşii Săi. Bine-ar fi dacă toţi oamenii s-ar informa şi s-ar pregăti, prin pocăinţă şi întoarecere la Dumnezeu, pentru vremurile cumplite care urmează. ,,Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră, ci credeţi întru harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos’’ (II Petru 3, 17-18).

Dr Gabriela Naghi

Încet-încet, după cartelă şi buletin de identitate, adică după „îndosariere”, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili pe oameni prin diferite mijloace viclene, să primească pecetea pe frunte sau pe mână. Vor forţa astfel lucrurile şi vor spune: „Vă veţi mişca numai cu cartele; banii se vor desfiinţa”. Va da cineva cartela la magazin şi va cumpăra, iar vânzătorul va lua banii din bancă. Cel ce nu va avea cartelă, nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte vor începe să facă reclamă „sistemului perfect”, pecetluirii cu raze laser a numărului 666 pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În acelaşi timp la televizor vor arăta cum cutare a luat cartela cutăruia şi i-a luat banii din bancă şi vor spune mereu: „Mai sigură este pecetluirea cu raze laser pe mână sau pe frunte, pentru că numai deţinătorul îşi ştie numărul lui. Pecetluirea este sistemul perfect. Celălalt nu-ţi va putea lua nici capul, nici mâna şi nici nu-ţi va vedea pecetea”. De aceea lasă acum pe hoţi, pe făcătorii de rele să are. Au jefuit 15 chilii din jurul Careii. Pe unul l-au omorât ca să-l prade. Astfel fiecare va afla prilejul să prade şi să ia orice vrea. Să spunem că vrea să răpească un ogor; va spune că era, chipurile, al bunicului său sau că l-a închiriat cândva pentru păşunat, aşa că, hai, vezi dacă poţi să-i dai de capăt. Vor spune după aceea cei competenţi: „Din păcate nu-i putem controla. Controlul se poate face numai la computer”, şi vor înainta spre pecetluire. Vor căuta apoi la computer să vadă dacă eşti pecetluit, ca să te servească sau nu.

Cei trei ani şi jumătate vor fi grei şi vor suferi numai cei care nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru unii ca aceştia vor găsi vreo pricină şi-i vor băga în închisoare. După un an îi vor duce în alt oraş pentru cercetări, ca să treacă pe la alt tribunal; dintr-un oraş în altul. După aceea vor spune: „Să ne ierţi, eşti nevinovat. Dacă ai fi fost pecetluit, am fi cercetat despre tine într-un minut. Acum însă nu-ţi putem face control”.

– Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila?

– „Politeţea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoşi pentru că vor fi… europeni. Vor arăta că sunt la înălţime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi dacă nu are pecetea. Vor spune: „Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu”. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că şi provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu ţin mult, ci se strică repede. Fireşte, greul va dura puţin, trei-trei ani şi jumătate. Pentru cei aleşi se vor scurta zilele. Nu-şi vor da seama când vor trece. Dumnezeu nu va lăsa pe om neajutorat.

– Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos?

– Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are intenţie bună, fiindcă i se justifică ajutorul dumnezeiesc, i se arată de multe ori Sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu atât mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de grea. Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui satana – antihrist. Dar apoi acesta va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos Îşi va lăsa, oare, făptura Sa? Se va arăta în momentul în care oamenii nu vor mai putea ieşi singuri din acea situaţie, ca să-i mântuiască din mâinile lui antihrist. Oamenii se vor întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească pentru mulţi ani. Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune aceasta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, cea când va veni ca Judecător, ci numai o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare. Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la toată lumea şi numai după aceea Hristos va veni ca Judecător să judece lumea. Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos ca să ajute făptura Sa.

,,Luptă-te cu toată puterea ta pentru a câștiga Paradisul și nu asculta pe cei care spun că toată lumea va fi salvată. Aceasta este capcana lui satan, astfel încât să nu luptăm. Diavolul nu vânează pe cei pierduți; el vânează pe cei care sunt conștienți, cei apropiați de Dumnezeu. El ia de la ei încrederea în Dumnezeu și începe să-i afecteze cu auto-siguranță, logică, gândire, critică. Prin urmare, nu ar trebui să avem încredere în mințile noastre logice. Așadar, îți doresc mulți ani pentru a avea timp să lupți – dar nu ca ei să fie prea fericiți, pentru că fericirea în lume nu este chiar atât de sănătoasă. Când un om este prea fericit în această lume, uită de Dumnezeu și uită de moarte”.

(Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos).

9 gânduri despre „Modul viclean de introducere a pecetluirii cu semnul antihristic”

  1. Ma uitam zilele acestea si efectiv au putut fi vazute imagini cu ceea ce a fost in Venezuela, mai ma uitam cum lumea superzombificata inghite pe nemestecate absolut tot, ei bine in spatele acestui paravan se pregateste in tandem diverse nenorocirii la care marea masa imbecilizata nici nu are habar, vaccinarea obligatorie si posibil o conflagratie mondiala, deasemenea din peisaj nu putea lipsi si o criza majora

    Apreciază

  2. Stiu ca este pe langa subiect, insa daca tot este astazi praznicul Sf. Benedict al Nursiei, voiam sa zic ca foarte mare pacat este ca nu avem tradusa in romana Regula (Pravila) Monastica a acestuia de catre ortodocsii nostri.

    Apreciază

  3. O știre de ultimă oră : Toate slujbele religioase oficiate de ereticul papă Francisc de Paști, în aprilie, se vor ține în absența credincioșilor, ca urmare a pandemiei de coronavirus, a anunțat duminică Vaticanul, o decizie fără precedent în epoca modernă, notează Reuters.

    Slujbele, patru zile de evenimente majore de la Joia Mare până la Slujba Învierii din duminica Paștelui, atrag anual zeci de micii de oameni în Roma și la Vatican.

    Potrivit unei note de pe site-ul prefecturii Vaticanului, până la duminica Paștelui din 12 aprilie, toate audiențele generale și binecuvântările de duminică se vor desfășura fără public și vor fi transmise online și la televizior.

    Apreciază

  4. „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acel ceas, Iisus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte! Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi si de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoinţa înaintea Ta.“
    (Luca 10;19-21)

    Pandemia aceasta, pe care Voitorul Milei a lăsat-o să se aşeze peste întreg pământul, sub imperiul căreia trăim în aceste zile (toți sperăm să fie doar pentru o scurtă vreme, dar cine poate ști?) va pune la încercare întreaga umanitate, toleranța, responsabilitatea individuală a fiecăruia, solidaritatea, rezistența sistemului nostru imunitar, și mai ales mila față de aproapele nostru, condiția esențială a iubirii.
    Îl iubim oare pe aproapele ca pe noi înșine?
    Gripa de modă veche (Influenza A și B) a ucis și ucide, din cauza complicațiilor, copiii și persoanele în vârstă. Conform Centrului de Prevenție și Control (CDC) din Statele Unite, în SUA, în acest sezon, gripa clasică a cauzat 34 de milioane de îmbolnaviri, 350,000 de spitalizari și peste 20,00 de decese. Prin comparație, de când a început isteria coronavirus (pardon, COVID 19), la nivel mondial s-au contaminat peste 162,000 de persoane și au murit peste 6,000.(1.441 doar în Italia) Spre deosebire de gripa clasică, niciun copil!
    Europa este continentul unde pandemia progresează rapid. Panica opiniei publice isterizată de mijloacele de mass-media și puținătatea credinței generează atitudini îngrijorătoare ale oamenilor de pe întreg mapamondul.
    Sfântul Nicolae Velimirovici ne adresează nouă, ortodocșilor secolului XXi, cuvântul său înțelept.

    Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.

    „Criză“ e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată“. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: „pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată” (Psalmul 1, 5). Înţeleptul Solomon scrie că „de la Domnul se face judecată omului” (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că „Tatăl toată judecata a dat-o Fiului”, iar ceva mai încolo că „acum este judecata lumii acesteia” (Ioan 5, 22; 12, 31). Si apostolul Petru scrie că „vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4, 17).

    Înlocuieşte cuvântul „judecată” cu cel de „criză”, şi citeşte: „pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză”; „Tatăl toată criza a dat-o în mâna Fiului”; „acum este criza lumii acesteia”; „că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.”

    Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată“ în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînțeles. Când era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!“ Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!“ Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!“ Când era grindină, cutremure, omizi, șoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!“ Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită „judecată“, ci „criză“.
    Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este „judecată“, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză“, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce.
    Acesta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă (…)

    Sfântul Nicolae Velimirovici, fragment dintr-un răspuns dat unei întrebări despre marea criză din 1929-1933

    Apreciază

  5. Un minunat text, despre TAINA CRUCII, al unuia dintre cei mai mari teologi ai secolului XX, Părintele Ioannis Romanides, la care se cuvine să medităm în aceste zile, când avem mai mult timp, prin purtarea de grijă a Domnului Hristos.

    „Lucrul necesar pentru desăvârşire este răstignirea tuturor dorinţelor şi prin aceasta, dezrădăcinarea iubirii de sine prin credinţa proprie şi ascultarea necondiţionată de voia lui Dumnezeu. Desăvârşirea prin ascultare este aplicabilă îngerilor înainte de căderea diavolului şi demonilor, de vreme ce după cădere, nu mai există pocăinţă pentru îngerii care au căzut. Pentru fiinţele umane, ascultarea este mijlocul de desăvârşire înainte şi după cădere. Însă ascultarea nu este un scop în sine, pentru ca printr-o atitudine servilă să se poată ajunge la o stare statică de extaz, care ar duce la făurirea permanentă a unei relaţii servile sau egocentriste cu Dumnezeu. În etapele în care este rob sau slugă, omul participă la desăvârşirea lui Dumnezeu prin părtăşia de harul curăţitor, luminător şi îndumnezeitor al Tainei Crucii care curăţeşte patimile şi luminează şi sfinţeşte omul întreg, făcând posibil, prin împreună lucrarea omului (sinergie) ascultarea până la moarte de voia lui Dumnezeu, prin care harul lui Dumnezeu transformă această supunere egocentristă în iubire altruistăşi, prin urmare, omului îi este dăruită îndumnezeirea, devine colaborator şi prieten al lui Dumnezeu, frate şi împreună stăpânitor prin har cu Hristos şi fiu adoptiv al Fecioarei.

    Fără improprierea Tainei Crucii şi a Învierii, prin care omul este curăţit, luminat şi primeşte îndumnezeirea şi astfel, transcende egocentrismul şi iubirea de sine care sunt înrădăcinate în frica sa de moarte, este imposibil pentru vreun om ca să dobândească părtăşia la iubirea îndumnezeitoare a lui Dumnezeu prin care el devine prietenul lui Dumnezeu.

    „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire” (1 Ioan 4, 18).

    Aceasta fiindcă moartea este arma diavolului împotriva lumii, prin care cel mai important vrăjmaş al lui Dumnezeu aruncă fiinţele umane în robia care izvorăşte din frică.

    „Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15).

    Trebuie accentuat următorul aspect: crucea, care este asumată de fiecare următor al lui Hristos, nu reprezintă, aşa cum mulţi cred, diversele probleme pe care omul le întâlneşte în viaţă. Dimpotrivă, crucea este o încleştare activă pe care fiecare credincios şi-o asumă pentru a păstra până la moarte ascultarea faţă de voia lui Dumnezeu, prin care ajunge la îndumnezeire.

    Mântuirea fiinţelor umane nu constă doar în răstignirea Domnului pentru ele şi în dobândirea roadelor Jertfei de pe Cruce pentru satisfacerea dorinţelor de fericire. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să se răstignească pe sine nu din obligaţie, ci din propria voinţă, întocmai precum Hristos, fiindcă doar prin această dorită răstignire de sine se ajunge la participarea la Taina Crucii, prin care omul este transformat dintr-o fiinţă egocentristă în prieten al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin har.

    Trebuie să se ia aminte la faptul că înainte de nimicirea celui care avusese stăpânire asupra morţii, existau acei Prieteni ai lui Dumnezeu, care, prin harul lui Dumnezeu, nu se temeau de moarte, ci aveau îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, o îndrăzneală ce depăşeşte ascultarea servilă pentru a deveni o voinţă sinceră dedicată lui Dumnezeu. Cât despre împotrivirea lui Moise la ameninţarea lui Dumnezeu că va nimici poporul, Clement al Romei scrie următoarele:

    „Şi Moise a zis: «Nicidecum, Doamne! Iartă păcatul acestui neam sau şterge-mă din cartea celor vii!». O slugă vorbeşte cu îndrăzneală înaintea Domnului, cerând iertare pentru mulţime, sau dacă nu, să fie şi el nimicit împreună cu ei” (Sfântul Clement al Romei,Epistola I-a către Corinteni 35).

    Tot astfel este şi iubirea cu totul lipsită de egoism a lui Pavel, iubire care se vede atunci când Apostolul zice:

    „Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup” (Romani 9, 3).

    Iubirea deplină nu este doar mai presus de orice din lumea interesului pentru propria persoană, dar, totodată mai presus chiar şi de grija pe care o are prietenul lui Dumnezeu pentru mântuirea proprie, atunci când se pune problema mântuirii celorlalţi.

    Din această iubire lipsită de egoism a îndumnezeirii şi din prietenia cu Dumnezeu se naşte îndrăzneala Sfinţilor înaintea lui Dumnezeu; Sfinţii sunt îndumnezeiţi întru Hristos chiar mai înainte de mormânt şi în această îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu îşi pune nădejdea poporul lui Dumnezeu când invocă mijlocirea Sfinţilor. Însuşi Hristos vorbeşte despre această prietenie şi îndrăzneală, care este întemeiată pe Taina Crucii, adică pe îndumnezeire, atunci când spune:

    „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 15, 13-17).

    Să se reţină aici, de asemenea, că roada nu este lucrarea pretinsă merituoasă sau lucrările harului irezistibil, aşa cum franco-latinii cugetă, ci iubirea celor care se află în *theosis, iubire care nu caută folosul său propriu ci este răstignită pentru aproapele, precum Hristos S-a răstignit.

    Faptele bune nu sunt suficiente prin ele însele ca să-l pregătească pe om să-L vadă pe Dumnezeu ca lumină. Faptele bune luate separat, despărţite de har, sunt frunzele unui smochin uscat care nu aduce ca rod iubirea îndumnezeirii în Hristos; sunt un drum greşit care nu duce la întâmpinarea Mirelui cu candelele aprinse cu lumina dumnezeieştii slave şi a dumnezeieştii Împărăţii, ci duce la starea celor cinci fecioare nebune, la cea a smochinului uscat şi a omului care nu avea veşmântul de nuntă ce simbolizează răcirea harismei Duhului, stare pe care Sfântul Pavel ne îndeamnă să o evităm…
    Toate lucrurile care sunt legitime în Hristos sunt dobândite doar prin Taina Crucii şi a Învierii, adică întru slava şi Împărăţia care sunt după Hristos şi nu după lume:

    „Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan 12, 24-25).

    Oricine reuşeşte să se curăţească pe sine de patimi şi să se libereze de lucrările demonice prin Taina Crucii şi a Învierii, împlinind prin *theosis luminarea Botezului şi devenind prieten al lui Dumnezeu, este un teolog şi un părinte duhovnicesc, de vreme ce este călăuzit de Duhul Adevărului, Mângâietorul, la adevărul deplin, aşa cum s-a întâmplat cu Apostolii în ziua Cincizecimii.
    Cu alte cuvinte, îndumnezeirea prin Taina Crucii, sau vederea dumnezeieştii Slave şi Împărăţii, este izvorul şi temelia infailibilităţii Sfintei Tradiţii care se află în Sfânta Scriptură şi în Biserică, şi un purtător al dogmelor Sfintei Tradiţii şi al vieţii sale duhovniceşti.”

    *Theosis- îndumnezeire(n.m.)
    Pr. Ioannis Romanides, Dogmatica patristică ortodoxă. O expunere concisă, Editura Ecclesiast, 2011

    Apreciază

    1. Vor pune pecetea si inainte de razboi si dupa. deja se stie ca in SUA, Suedia si Australia au fost pecetluiti un mare numar de oameni. Pecetea se va pune si in timpul antihristului, pana cand Mantuitorul noastru Iisus Hristos il va ucide cu suflarea gurii Sale, cum spune Sfantul Apostol Pavel (II Tesaloniceni 2, 8).

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s