Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei (IV Regi 6, 1)

 

Iubitori de Hristos, vă îndemn pe toţi să citiţi o relatare excepţională a Sfintelor Scripturi, cuprinsă în capitolul 6 al Cărţii IV Regi, versetele 8-23. Despre ce este vorba? Regele Siriei s-a ridicat cu război asupra lui Israel, însă orice strategie aplicată s-a arătat zadarnică. Regele israelit ştia din vreme de intenţiile vreăjmaşilor şi ocolea locurile în care sirienii plănuiau lupta în secret. Exasperat, regale Siriei şi-a suspectat apropiaţii de trădare, până când unul din slujitori i-a descoperit adevărul: ,,Elisei Proorocul, pe care-l are Israel, spune regelui lui Israel până şi cuvintele pe care le grăieşti tu în odaia ta de culcare’’. Bineînţeles că regele a poruncit oştirii să meargă neîntârziat să-l prindă pe Proorocul Elisei, aflat în cetatea Dotan.

Dimineaţa, slujitorul Proorocului Elisei a văzut cetatea împresurată de oştile siriene şi s-a dus îngrozit la omul lui Dumnezeu. Răspunsul acestuia:  ,,Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei’’ (IV Regi 6, 16). Şi pentru a-şi întări spusele, Proorocul Elisei s-a rugat: ,,Doamne, deschide-i ochii ca să vadă’’. Îndată uitându-se ,,a văzut şi iată, tot muntele era plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei’’. De unde au apărut acele care de foc? Din cer. Era oştirea cerească trimisă de Dumnezeu pentru ocrotirea aleşilor Săi. Ne-aducem aminte că Sfântul Prooroc Ilie a fost ridicat la cer de un car de foc.

Aşadar, iubitori de Hristos, nu vă temeţi în aceste vremuri de barbarie, când bisericile ne sunt închise, Sfânta Liturghie e împiedicată de slujitorii satanei, în complicitate cu cei care se pretind ierarhi ai Bisericii noastre. Nu vă temeţi deoarece cu noi e toată oştirea cerească, e Domnul Oştirilor Însuşi, Domnul Savaot, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic. Nu vă temeţi, căci acest război e pornit de barbari în primul rând împotriva Mântuitorului Hristos, noi fiind doar nişte slujitori nevrednici ai Lui. Nu vă temeţi pentru că Maica Domnului ne este ajutor pururea nebiruit de toate puterile iadului. Nu vă temeţi pentru că Sfinţii din Biserica Biruitoare şi din cea încă Luptătoare înalţă rugăciuni fierbinţi pentru noi. Credeţi cu tărie în cuvintele Marelui nostru Dumnezeu: ,,Domnul are să se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi’’ (Ieşire 14, 14). Nu vă tulburaţi peste măsură. Dumnezeu a spus lui Moise cuvintele de mai sus într-o împrejurare dramatică, atunci când poporul era urmărit de egiptenii care voiau să-l întoarcă iarăşi în robie. Ştiţi ce le-a mai spus atunci? ,,Nu vă temeţi! Staţi şi veţi vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe egiptenii pe care-i vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea în veac şi pururea’’ (Ieşire 14, 13). Aşa sfârşesc vrăjmaşii lui Dumnezeu. Credeţi că de data aceasta va fi altfel? Nu!

Vedeţi cum treptat impun măsuri draconice, voind să zădărnicească Sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu vor reuşi, pentru că nu sunt ei mai puternici decât Dumnezeu, chiar dacă se socotesc a fi dumnezei pe pământ şi decid câţi oameni trebuie să fie exterminaţi, pentru ca ei să stăpânească lumea.

Presbiter Ioviţa Vasile

7 gânduri despre „Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei (IV Regi 6, 1)”

  1. Frumos şi ziditor cuvânt de învăţătură, aţi rostit, Sfinţia Voastră!
    Să fie blagoslovit în vecii nesfârşiţi!Amin

    Să iubim această rugăciune a Acatistului și să chemăm mereu numele Maicii Domnului!

    Bucură-te, Mireasă nenuntită! Și iarăși și de multe ori: Bucură-te, Mireasă nenuntită!

    Așa cum știți, iubiți credincioși, așa cum vedeți, în Postul Mare și în fiecare Vineri, în Biserica noastră se cântă Acatistul Bunei Vestiri. Acatistul este una din cele mai frumoase slujbe și, totodată, una din cele mai înălțătoare rugăciuni. Acatistul este legat totdeauna cu Pavecernița Mică.

    În Postul Mare când citim Pavecernița Mare, Luni, Marți, Miercuri și Joi nu se citește Acatistul. Se cântă însă în fiecare Vineri, iar Sâmbăta și Duminica se citește împreună cu Pavecernița Mică.
    De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri nu se spune în Săptămâna Mare și nici în Săptămâna Luminată. În tot timpul anului el este legat obligatoriu cu Pavecernița Mică.
    Cine citește Acatistul Bunei Vestiri în fiecare zi seara, chiar și la amiază sau dimineața, va primi mult ajutor de la Maica Domnului.

    Acolo unde Maica Domnului este cinstită în mod deosebit este Sfântul Munte Athos, care este considerat și Grădina ei. Pentru monahii atoniți Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este singura ocrotitoare.
    Fericiți vom fi de vom dobândi și noi această simțire duhovnicească. Adică trăirea că ea este și pentru noi singura ocrotitoare, mijlocitoare și rugătoare.

    Toată slujba Acatistului, cu cele douăzeci și patru de litere ale alfabetului grecesc, ne descrie, mai întâi, Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vizita Fecioarei la Elisabeta, care, așa cum este cunoscut, avea să-l nască după câteva săptămâni pe Cinstitul Înaintemergător. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri se referă la săltarea pruncului în pântecele Elisabetei și la cuvintele prin care o fericește pe Fecioara.

    În continuare se referă la bănuielile logodnicului Iosif, care nu putea să înțeleagă marea Taină a întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul în pântecele Fecioarei Maria, precum și la neclintita lui credință de după aceea în adevărul pe care i l-a descoperit Îngerul Domnului.

    Acatistul ne mai descrie pe scurt Nașterea Mântuitorului Hristos, închinarea păstorilor și a magilor. Apoi Întâmpinarea Domnului de către Simeon Primitorul de Dumnezeu, fuga în Egipt și multe altele.

    Multe heretisiri îi rostesc Maicii Domnului Arhanghelul Gavriil, logodnicul Iosif, păstorii, magii, cereștile puteri îngerești și toți creștinii care cred în Dumnezeirea și omenitatea Domnului nostru Iisus Hristos, întrupat de la Duhul Sfânt prin mijocirea Fecioarei Maria.

    Răspunsul nostru la aceste heretisiri este: Bucură-te, Mireasă nenuntită! Dar ce înseamnă: Bucură-te, Mireasă nenuntită? Mirele Bisericii aici, în Acatist, este și Dumnezeu Tatăl. Mireasa Sa este Fecioara Maria, de vreme ce ea este cea care L-a născut pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, ca Dumnezeu și Om, în persoana lui Iisus Hristos, Mirele Bisericii.

    Dar Maica Domnului este și „Mireasă nenuntită”. Și este cu adevărat nenuntită, deoarece L-a născut pe Hristos fără bărbat și din Duhul Sfânt. Cum a intrat Hristos, adevăratul Dumnezeu, în pântecele Fecioarei, aceasta rămâne o taină neînțeleasă pentru mințile noastre limitate și sărace.

    De neînțeles este chipul zămislirii chiar și pentru Îngeri și Arhangheli și toate celelalte puteri cerești. Numai Dumnezeu Însuși cunoaște chipul pe care l-a folosit ca să se săvârșească această zămislire și să se facă om, om desăvârșit, fără să înceteze să fie și Dumnezeu desăvârșit, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

    De aceea, frații mei, creștinul care rostește regulat cu metanierul: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” sau: „Bucură-te, Mireasă nenuntită!”, acel creștin va afla mult Har și de multă bogăție duhovnicească se va bucura, și, desigur, îi sunt auzite toate cererile lui. În tradiția Bisericii noastre s-a păstrat și următorul fapt minunat despre puterea pe care o are Acatistul acesta.

    Mai demult, adică mai înainte de anul 1800, existau mulți tâlhari, așa cum este cunoscut, care se ascundeau pe la răscrucile drumurilor și atacau prin surprindere pe trecători. Unul dintre aceștia, un căpitan de tâlhari, pusese pe unii din camarazii săi la o astfel de răscruce pe unde treceau oamenii dintr-un oraș în altul. Și cei care treceau, fie unul singur, fie mai mulți, erau atacați și jefuiți. Nu le făceau nici un rău, nu-i răneau, nu-i băteau, ci le luau banii și îi lăsau să plece.

    Odată a trecut pe la acea răscruce și un monah sfânt. Tâlharii l-au oprit, dar neavând ce să-i ia, l-au lăsat să plece. Acela însă nu a plecat, ci i-a rugat pe tâlhari să-l ducă la bârlogul căpitanului lor. Atunci aceia l-au întrebat:

    – Ce vrei de la el?

    – Vreau să vă spun ceva foarte important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte bogat, încărcat cu diamante. Iar căpitanului vostru vreau să-i spun cum este îmbrăcat, ca să vă fie ușor să-l prindeți.

    Așa s-a și făcut, nu pentru ca să-i facă hatârul, ci pentru câștigul ce-l nădăjduiau. Și astfel l-au dus la șeful lor. De îndată ce s-au întâlnit, monahul i-a spus căpitanului să-i cheme pe toți oamenii lui de față. Acela a poruncit și toți au venit de față.

    – Unul lipsește, a spus monahul. Aduceți-l și pe acela aici!

    – Nu poate veni, pentru că acum face mâncare pentru amiază.

    – Nu se poate, trebuie să-l aduceți și pe acela!

    Atunci căpitanul a trimis pe unul dintre ei să-l cheme, dar acela nu voia să vină, însă l-a apucat cu sila și astfel l-a adus înaintea monahului. De îndată ce bucătarul l-a zărit pe monah, nici nu voia să se uite la el. Însă nici monahul nu s-a întors să-l privească. Deodată bucătarul a început să tremure din totul trupul lui. Atunci monahul l-a întrebat:

    – Bucătare, de ce tremuri?

    Acela fiind silit, a fost nevoit să mărturisească că este demon și s-a prefăcut în om, ca să-l urmărească de aproape pe căpitanul de tâlhari.

    Tâlharul acesta avea un obicei bun: se ruga la Maica Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Îi citea Acatistul dimineața, la amiază și seara. Acest obicei bun l-a luat de la mama sa, încă de când era acasă copil mic, când a învățat pe de rost Icoasele și Condacele Acatistului. Mai târziu, după ce s-a făcut mare a luat-o pe un drum greșit și s-a făcut tâlhar, dar cu toate acestea nu a lăsat nici o zi fără să rostească Acatistul. Și astfel Maica Domnului se afla mereu lângă el și-l păzea. Și-l păzea pentru că Maica Domnului aștepta o ocazie ca să-l mântuiască; aștepta să-l aducă la pocăință, să-și schimbe viața și astfel să-l mântuiască.

    Demonul în chip de bucătar a fost trimis și el de mai-marele lui ca să-l omoare și să-i ia sufletul lui în iad. Însă nu putea, pentru că-l împiedica Acatistul Maicii Domnului. Aștepta și el o ocazie, atunci când avea să uite, chiar și o singura dată, să rostească Acatistul. Atunci ar fi fost descoperit, fără ocrotirea Maicii Domnului, ar fi pricinuit între tâlhari vreo neînțelegere în privința împărțirii prăzilor, iar aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi omorât pe căpitan și i-ar fi luat sufletul în iad. Însă Maica Domnului îl apăra; îl apăra datorită Acatistului ei.

    Cu toate că acela era tâlhar, însă nu era ucigaș. Deși viața lui era urâtă, rea, antievanghelică, însă Dumnezeu Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, și Care auzea rugămințile Preasfintei Sale Maici, i-a dat prilejul să se mântuiască.

    De îndată ce căpitanul de tâlhari a auzit această mărturisire a demonului-bucătar, într-o clipă s-a luminat. Și-a dat seama de marile lui păcate și în acea clipă s-a pocăit și s-a mântuit. Pocăința lui i-a mișcat sufletește și pe ceilalți tâlhari care, prin sfătuirile acelui monah sfânt, cu toții au fost povățuiți la marea Taină a milostivirii lui Dumnezeu, adică la Taina Spovedaniei. Și după ce s-au îndreptat în faptă, întorcând tuturor cele furate, toți tâlharii, dimpreună cu căpitanul lor, s-au mântuit. I-a mântuit Acatistul Maicii Domnului.

    Așadar, Acatistul Bunei Vestiri, iubiții mei, are o uriașă însemnătate pentru mântuirea noastră, atunci când îl citim sau îl rostim pe de rost în fiecare seară cu evlavie. Ne dăruiește ajutor grabnic în strădania și în nevoința noastră, pe care o facem fiecare zi ca să ne biruim patimile; ca să biruim răul, păcatul și pe diavolul.

    De altfel, Maica Domnului ne îndeamnă și ne spune mereu: „Cheamă-mă!”, „Chemați-mă!”, „Chemați numele meu și eu vă voi ajuta întotdeauna”.
    „Chemați-mă cu: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!» sau cu:«Preasfântă Născătoarea de Dumnezeu, ajută-ne!» sau «mântuiește-mă» sau «mântuiește-ne»”.

    Această chemare este și un imn liturgic, căci de fiecare dată când pomenim numele Maicii Domnului la Dumnezeiasca Liturghie, la Vecernie sau la Utrenie, psalții răspund cu: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”.

    „Și eu voi veni”, ne făgăduiește ea, „și vă voi ajuta în toate nevoile, în toate ispitele vieții voastre, în toate necazurile, mâhnirile și întristările voastre. Voi fi totdeauna lângă voi. Iar la ieșirea sufletului vostru vă voi fi mijlocitoare și vă voi păzi de demonii aceia nemilostivi. Încă și la a Doua Venire a Fiului meu și Judecătorului tuturor și atunci voi fi lângă voi”.

    Iubiți creștini, să iubim această rugăciune a Acatistului și să chemăm mereu numele Maicii Domnului, iar ea ne va deschide porțile Raiului și ne va mântui. Vă doresc tuturor să vă învredniciți de fericirea aceasta! Amin.

    Pr. Stefan Anagnostopoulos
    Duhovnicul Părintelui Stefan Anagnostopoulos, a fost cunoscutul Părinte Efrem Filoteitul (credincios ucenic al marelui dascăl al Rugăciunii inimii, Gheron Iosif)

    Apreciat de 1 persoană

    1. si ei cred ca pe Hristos poa sa-L inchida? ei cred ca stramosii lor ca daca vor inchide si vor pecetlui Sf. Mormant , Hristos n-are sa mai vie la noi?
      saracii…ei n-au citit Evanghelia de dupa Inviere unde scrie ca Hristos a intrat la Apostoli prin usile incuiate
      pai daca vrea , mai mare minune face Dumnezeu.
      a mai fost cand a trimis Sf. Lumina in afara Sf. Mormant.
      Stalpul acela de la intrare stă mărturie.

      Apreciază

  2. Cuviosul Părinte Justin: Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos

    – Părinte, cum sfătuiţi poporul să procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forţa asupra copiilor noştri şi asupra mamelor însărcinate şi poate pe viitor asupra tuturor?

    – Dragii mei, e greu să dai un răspuns unui popor întreg, pentru că nu avem decât soluţii dureroase, pentru că aceasta este realitatea în care trăim: foarte, foarte dureroasă. Am spus de la începutul anului că trebuie să ne pregătim pentru martiraj şi mai mult de atât nici nu aş mai fi avut de grăit, dar oamenii sunt neputincioşi cu duhul şi cu mintea ca să înţeleagă. Nu e uşor să trăieşti în ziua de azi. Dar dacă Domnul aşa a binevoit ca noi să suferim aceste vremuri, apoi trebuie să ne supunem şi să primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastră, ca din mâna lui Dumnezeu şi nu a vrăjmaşului. E mai greu acum, pentru că ne-am învăţat cu comoditatea, cu televizorul şi cu toate mofturile şi libertăţile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul dăunător al acestor libertăţi – ne-au slăbit puterile sufletului: Mintea este îngreuiată, trupul slăbit şi datorită alimentaţiei otrăvite cu care ne hrănesc mai marii noştri, şi nu suntem obişnuiţi să purtăm nici un fel de război, nici duhovnicesc, nici trupesc.

    De aceea, vă rog să nu mai căutaţi soluţii. Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos. Tată pe fiu şi mamă pe fiica va da la moarte. Iată că asistăm la împlinirea acestei proorocii. Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte.

    Am spus de mai multe ori să luăm modelul lui Brâncoveanu, care cu mărime de suflet privea mucenicia fiului său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprindă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nici o altă ştiinţă, de nici o şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sînt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atâtea informaţii mincinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu, cu calculatorul şi cu tot soiul de filme, care oferă copilului o educaţie antihristică. Dacă nu aveţi unde să vă retrageţi din societatea aceasta potrivnică lui Dumnezeu, staţi fiecare la locurile dumneavoastră şi mărturisiţi pe Hristos, opunându-vă tuturor măsurilor viclene de exterminare a omului.

    Pentru că asta tânjeşte vrăjmaşul să facă: să distrugă făptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea omului. De ce îl iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui să prindem putere şi curaj, pentru că dacă suntem aşa de tare luptaţi şi împresuraţi din toate părţile de atâtea primejdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vrăjmaşului se măreşte datorită dragostei lui Dumnezeu sporite faţă de noi – chipul şi asemănarea Sa. Dar iată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu că încă mai rabdă toate păcatele şi fărădelegile noastre. Numai dracul nu înţelege mila şi iertarea lui Dumnezeu; că dacă ar fi înţeles-o, cred că s-ar fi pocăit şi el.

    De aceea vă zic: aveţi încredere că Domnul vă va da putere să mărturisiţi pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire fără să abdicăm de la principiile noastre creştine este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.

    Aşadar: Nu primiţi acest vaccin şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea şi americanii lucrează pentru ei şi cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nici o sfială. Totul este la vedere şi sunt conştienţi că nu mai au nici un adversar de temut şi luptă pentru exterminarea populaţiei, ca cei puţini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei studiază şi fac trierea, iar modul prin care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are putere.

    Singurele noastre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar şi mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar dacă noi ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neştiinţă şi noi nu îl informăm şi îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care îşi pun viaţa pentru fraţii lor.

    De aceea, mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necontrolaţi! Nu îi lăsaţi să îşi facă mendrele lor, nu îi lăsaţi prada educaţiei acestei societăţi, pentru că le-aţi asigurat şi moartea sufletească, dar iată că şi pe cea trupească! Mai degrabă ieşiţi din mijlocul acestei societăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi simplitate. Sărăcia şi greutăţile vă vor întări mai mult şi mintea, şi sufletul, şi trupul. Nu vedeţi că prin atâtea libertăţi şi drepturi ale copilului, ei ajung să aibă dreptul de a ţi-l ucide, dreptul de a distruge o naţie?

    – Sfântul Apostol Pavel spune să ne supunem stăpânirilor şi mai marilor noştri? În ce măsură ne mai putem supune în astfel de condiţii?

    – Tot Sfinţii Apostoli spun să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decât numai de Dumnezeu. Diavolul s-a întrupat în acest sistem politic şi se luptă cu noi prin ei, mai aprig ca niciodată. Îţi oferă mai întâi toate pricinile păcătuirii: cîrciumi şi alcool, dezmăţ şi imagini cât mai desfrânate, amuzament şi libertăţi de tot soiul. Aşa se alege un conducător: prin harul lui Dumnezeu şi voinţa naţiunii, nu? Dar aceştia ce har de la Dumnezeu să aibă? Aceştia sunt lupi răpitori! Nu mai este o stăpânire aleasă, este o stăpânire antihristică, potrivnică lui Hristos. Dacă se împotriveşte lui Hristos, glasul acelei stăpâniri nu va mai fi unul de ascultat. Ce stăpânire este aceasta care ne dă pâine otrăvită să mîncăm, care ne ucide copiii? Nu vedeţi că au început cu copiii, cu sufletele acestea nevinovate? De ce? Pentru că îi ucide nevinovăţia copiilor.

    Cu martirajul copiilor a început Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor, iată că începe şi prigoana acestui veac de pe urmă. Dar socotesc că jertfa nevinovată a acestor copii nu va fi nelucrătoare, ci ea va da putere aleşilor Bisericii lui Hristos. Şi cred că va fi o încununare a Creştinismului prin jertfa copiilor nevinovaţi.
    Este foarte periculos acum păcatul neştiinţei; toţi vedem pericolul în care ne găsim şi suntem obligaţi să ne informăm şi avem datoria de a informa şi pe ceilalţi fraţi ai noştri mai simpli şi neajutoraţi. Nimeni nu va putea spune că nu a ştiut că vaccinul acesta este ucigaş… iar pentru cei care nu au ştiut cu adevărat, pentru aceştia Biserica, prin preoţii şi slujitorii ei, este responsabilă şi va răspunde pentru sufletele lor.

    Omul vine să se formeze în Biserică. Şi ce formare îi dăm noi, dacă propovăduim aceeaşi învăţătură cu a statului antihristic? Biserica nu rămâne străină faţă de toată conjunctura această politică şi socială şi este datoare să se implice atât în societate cât şi în politică, atâta timp cât legile politice împiedică porunca lui Dumnezeu. Preotul, la hirotonie, jură că se va supune lui Dumnezeu şi poruncilor Lui, dar şi stăpânirii statale. Păi cui jurăm noi? Preşedinţilor şi parlamentarilor care legalizează prostituţia şi actele cu cip?
    Păi rolul preotului este numai să cunune şi să înmormânteze? Nu. El este sarea pămîntului şi lumina oamenilor. Ce lumină mai aduce, dacă el se supune legilor întunecate ale acestui veac?
    Iar dacă tace, înseamnă că refuză să aducă lumina oamenilor. Nu ei sunt urmaşii apostolilor, cărora Mîntuitorul le-a poruncit: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura”(Marcu 16:15)? Nu le-a poruncit să tacă.

    Dacă s-ar ridica o elită de preoţi şi de călugări care într-adevăr să se angajeze în slujba Adevărului, atunci s-ar mai schimba situaţia. Iar prin această schimbare eu nu înţeleg îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi nici măcar a caracterului celor ce ne conduc, ci înţeleg o schimbare în sufletele credincioşilor, o întărire a credinţei care ne va da forţa să mărturisim împreună, ne va da unitatea şi dragostea jertfirii.
    Important este să ne opunem tuturor antihriştilor şi să murim demn, să nu avem o poziţie de laşitate.
    Iar poporul cum să se mobilizeze, cum să aibă tărie duhovnicească, dacă nu are lideri?

    – Poate că preoţii aceştia se tem să nu fie înlăturaţi din posturile lor şi astfel să nu mai poată catehiza credincioşii pe care îi mai au.

    – Represalii au fost dintotdeauna şi vor fi. Noi nu trebuie să calculăm cât timp de cateheză avem la dispoziţie. Poate să fie şi o săptămână, dar să îmi fac datoria cu toată jertfelnicia faţă de Evanghelia lui Hristos şi neamul meu. Au fost 12 Apostoli şi până şi acolo a intrat diviziunea, trădarea. Şi ce catehizare este aceea dacă taci?
    Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va schimba şi va trimite alt preot în locul meu, cu mult mai slab şi care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţa.

    Nu este suficient să mărturiseşti un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduieşti în auzul tuturor. Avem datoria să scoatem adevărul la lumină. Te mai poţi retrage din strategie, dar cât durează această strategie, măi? Suferă poporul ăsta de atâta strategie şi nu mai facem nimic.

    Să nu confundăm strategia cu depunerea armelor. Doar nu suntem făcuţi numai pentru zile bune; un război cine îl mai susţine? Şi cine sunt luptătorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici?
    De ce i se zice „Biserică luptătoare”? Luptătoare înseamnă zi de zi să susţii un atac împotriva puterilor întunericului. O asceză retrasă în individualitatea ei nu mai este un adevăr mărturisit în plenitudinea lui.

    Foarte frumos citeam la Evdokimov mai devreme: „Biserica nu trebuie să îşi asume treburile concrete ale cetăţii, dar conştiinţa creştină este chemată să acţioneze din plin până şi în chestiunile cele mai tehnice. Politica, economia, dezvoltarea sînt sferele comune în care credincioşii şi necredincioşii se întîlnesc.
    Şi ce imensă este sarcina aceea de a desăvârşi lumea prin sobornicitatea calitativă a tuturora, de a însămânţa în cultură lumina Taborului! Un om al luminii poartă o lumină care străluceşte peste întreaga lume.
    Marii duhovnici spun că orice asceză lipsită de dragoste şi care nu este un „sacrament al fraternităţii” este deşartă. Vorbind despre euharistie, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Aici este odaia înaltă în care au şezut Ucenicii; de aici au plecat spre Muntele Măslinilor.
    Să plecăm şi noi în căutarea mâinilor de săraci, căci ele sunt pentru noi Muntele Măslinilor. Într-adevăr, mulţimea săracilor este asemenea unui codru de măslin sădit în casa lui Dumnezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne înfăţişa, precum fecioarele cele înţelepte purtând lămpile pline înaintea Mirelui”.[1]

    Problema noastră cea mai mare acum este că ne aflăm într-o beznă a ignoranţei şi socotim păcatul neştiinţei un mare privilegiu.

    Generaţia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului: „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!”
    Iei cipul – „Ei, n-are nimica!”; slujeşti cu catolicii: „Ei, n-are nimica” şi tot aşa… toate nu au nimic. Nihilismul a născut acest libertinaj şi această stare te îndreptăţeşte pe tine cumva să faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întunericul, să mergi şi cu Dumnezeu şi cu mamona.
    În acest caz noi nu mai suntem ucenici al lui Hristos.

    interviu din revista Atitudini nr. 8, octombrie 2009
    [1][1] Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, p.23.

    Apreciază

  3. „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Fapte 5:29)

    Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.

    Această Atot-Evanghelie cuprinde esenţa tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici, cu nici un preţ, Biserica nu poate face nici un fel de concesii nici unor regimuri politice, nu pot fi admise nici un fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii Bisericii şi cu demolatorii Bisericii.

    „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este statutul Bisericii Ortodoxe, statutul ei veşnic şi neschimbător – statutul atotcuprinzător, starea ei veşnică şi neschimbată – stare atotcuprinzătoare. Iată care este mai întâi de toate răspunsul dat primilor prigonitori ai Bisericii: Faptele Apostolilor 5:29. Acesta este şi răspunsul ei dat prigonitorilor, de-a lungul veacurilor până la Judecata de Apoi. Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi.
    Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva, lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii, dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

    Biserica reprezintă o veşnicie în timp, în această lume vremelnică. Lumea se schimbă, dar Biserica nu se schimbă; nu se schimbă veşnicul ei adevăr dumnezeiesc, dreptatea ei dumnezeiască, Evanghelia ei dumnezeiască, veşnicele ei unelte dumnezeieşti. Nu se schimbă, fiindcă nu se schimbă Domnul Hristos, Care aşa este şi aşa lucrează. Acesta este adevărul şi realitatea evanghelică: „Iisus Hristos ieri şi azi şi în vecii vecilor este Acelaşi”(Evrei 13:8).

    Prin veşnicie Biserica este prezentă în timp pentru ca timpul să se sfinţească prin ea, să se înnoiască prin ea, să se înveşnicească prin ea şi să fie deopotrivă cu ea. Nu Biserica trebuie să fie în pas cu timpul ori cu spiritul vremurilor, ci timpul trebuie să se alinieze după ea, ca fiind veşnică, şi spiritul vremurilor – după ea, ca fiind purtătoare a duhului veşniciei, a duhului Dumnezeului-Om. Pentru că ea este de-a pururi sfântă, de-a pururi apostolească. Ea este de-a pururi duhovnicească, de-a pururi dumnezeiască, de aceea niciodată nici nu îndrăzneşte să jertfească veşnicia vremelniciei, ceea ce aparţine lui Dumnezeu – celor omeneşti, cele cereşti – celor pământeşti. Nu ea urmează a se adapta la spiritul vremurilor, dimpotrivă, ei i se cuvine să potrivească timpul la veşnicie, vremelnicia – veşniciei, cele omeneşti – Dumnezeirii. Veşnicul ei drum prin această lume: mai întâi -Dumnezeu, apoi omul; în faţă – Dumnezeu, iar în urma Lui omul: „Ca să fie Hristos cel dintâi întru toate” (Coloseni 1:18).

    Ca atare stăpânirea este de la Dumnezeu (Romani 13:1-6): şi ierarhia valorilor şi ierarhia ordinii de la Dumnezeu este. De aceea, în principiu, trebuie să ne supunem stăpânirii care pune ordine, normalizează şi care păstrează această ordine divină dată de Dumnezeu în lume. Altminteri survine căderea şi decăderea în anarhie.

    Stăpânirilor trebuie să ne supunem, în măsura în care ele menţin ordinea divină în lume, pentru că ele sunt „slugile Domnului” şi – ca unor slugi ale Domnului. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, ca slugi ale Domnului, poartă sabie, cu care pedepsesc răul şi apără binele. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, slugile Domnului, sunt „înfricoşătoare pentru faptele rele”, şi nu pentru cele bune.

    Atunci însă, când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc, şi mai mult decât toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele, şi să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.

    La început stăpânirea fusese dată, în principiu, de la Dumnezeu. Când însă stăpânirea se abate de la Dumnezeu şi se ridică împotriva lui Dumnezeu, în acest caz ea se transformă în silnicie şi prin aceasta încetează de a mai proveni de la Dumnezeu şi este de la diavol.
    Deci noi, creştinii, cunoaştem şi taina stăpânirii şi taina silniciei: stăpânirea este binecuvântată de Dumnezeu, silnicia însă, este blestemată de Dumnezeu. Tot ce vine de la Dumnezeu este bine, iar dacă acest bine este întrebuinţat în rău este de la diavol, întrebuinţarea în rău a celor dumnezeieşti – iată unde stă diavolul, şi toată diavoliada lumilor toate, la un loc cu lumea oamenilor.
    Stăpânirea vine de la Dumnezeu, şi până când ea rămâne în Dumnezeu şi sub Dumnezeu şi cu Dumnezeu – este binecuvântată. Părăsindu-L pe Dumnezeu, ea se transformă în violenţă – prin aceasta supunându-se pe sine puterii antidumnezeieşti – diavolului.

    Aceasta este învăţătura dreptmăritoare şi apostolică, patristică, evanghelică despre natura şi valoarea stăpânirii. Aceasta este sfânta şi infailibila învăţătură ortodoxă a Bisericii lui Hristos, aşa a fost de la început şi până acum, şi de acum în vecii vecilor.
    Şi cine sunt martorii ei? Toţi sfinţii apostoli, toţi sfinţii părinţi, toţi sfinţii mucenici. În mod deosebit sfinţii mucenici, începând cu Sfântul şi întâiul mucenic Ştefan, şi până la noii noştri mucenici şi câţi alţi sfinţi mucenici ai vremurilor noastre. Ei toţi au pătimit pentru Domnul Hristos, toţi laolaltă de la împăraţi, regi şi cneji; într-un cuvânt, de la stăpânirile luptătoare contra lui Dumnezeu ai acestui veac. Şi aceşti sfinţi mărturisitori nu se numără cu miile, ci cu milioanele. Ei toţi sunt sfinţi şi nemuritori ca martori ai adevărului divino-uman: creştinii trebuie să se împotrivească poruncilor nelegiuite şi necredincioase ale împăraţilor, domnitorilor, stăpânitorilor acestei lumi, oriunde s-ar afla ei, şi oricine ar fi ei.

    Fiecare sfânt mucenic, fiecare sfânt mărturisitor al credinţei lui Hristos reprezintă o întruchipare vie şi o personificare nemuritoare a preasfintei Atot-Evanghelii a Bisericii Ortodoxe:
    „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.
    Fiecare din ei s-a ţinut de această Atot-Evanghelie dumnezeiească cu tot sufletul, cu toată inima, cu tot cugetul. De aceea au şi fost ei supuşi la chinuri, la răutăţi, de aceea au fost omorâţi de către stăpânitorii apostaţi din veac în veac.

    Sfântul Iustin Popovici-Biserica şi statul(fragment)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s