Hristos a înviat! Nu vă temeţi. Trăim în vremea dihorilor

Spunea marele Român, Petre Ţuţea:
„Am avut revelația că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu sunt egale cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui nu e în știință, nici în filosofie, nici în artă. Și când un filosof, un om de știință sau artist sunt religioși, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului. O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor. Eu când discut cu un ateu e ca și cum aș discuta cu ușa.


Între un credincios și un necredincios nu există nicio legătură. Ăla e mort, ufletește mort, iar celălalt e viu și între un viu și un mort nu există nici o legătură. Ateii și materialiștii se deosebesc de animale prin faptul că nu au coadă. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.” (Petre Ţuţea)


Ce l-a făcut pe Patriarh și Înaltul Cler din subordine să intre într-o asemenea înfruntare?  Faţă de Sfânta Împărtăşanie şi de Înviere nu există loc de acorduri, compromisuri, nuanţe. Adevărul şi Iubirea sunt sau nu sunt. Veniţi-vă în fire!
Cine refuză şi prigoneşte divinul este comunist; cine refuză şi prigoneşte naţiunea este comunist; cine alege egalitatea în locul libertăţii este comunist. Iar cine ar face orice, mânat de instinctul detestabil de supravieţuire/ conservare, călcând în picioare sfinţenia, numai ca să mai trăiască o zi ori un ceas, cum putem să-l numim?

Dr. Gabriela Naghi

8 gânduri despre „Hristos a înviat! Nu vă temeţi. Trăim în vremea dihorilor”

  1. ”ADEVARAT A INVIAT” doamna Gabriela; ma fascineaza articolele dumneavoastra; sunteti un APOSTOL al neamului nostru.
    Cat de actual este ceea ce a spus domnul Petre Tutea ”….baba e om iar laureatul e dihor”.
    Cat de trist este sa vezi ca sunt atat de multi care ar face orice numai sa mai traga de carcasa asta si sa’si mai adauge o zi ; sunt in stare sa se dezica unii ca acestia si de proprii parinti.
    TRIST!

    Apreciază

  2. Hristos a înviat!
    Mulțumesc pentru aprecierile deosebite, dar sunt convinsă că mă înalțați prea sus și frică mi-e să nu cad!
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
    Mereu am dorit să fiu precum minunat ne spune Sfântul iubit al Ortodoxiei, Doctorul fără de arginți, Luca al Crimeei:
    „ Cât de dragi sunt Domnului cei smeriți și cu inimă înfrântă, cât de mult îi iubește El: numai către aceștia își întoarce privirea Sa cea milostivă, trimițându-le harul Său cu nemărginită îmbelșugare.
    „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit și blând, și care tremură de cuvintele Mele” (Isaia 66, 2)?
    Praznic luminos și binecuvântat cu daruri alese spre mangâierea inimii și pacea sufletului!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s