Manifestul unui doctor bătrân

Asta e pădurea pe lângă care trec când mai apuc să mă duc acasă, la Târgu Neamţ, cu declaraţia în dinţi şi adeverinţa de medic de serviciu, acestea sunt dealurile pe care le urc şi le cobor. Nu mă opresc decât un moment, de parcă aş fura ceva de la statul ăsta bolnav la minte. Dacă mă vede cineva că am intrat în pădure? Nu pot să spun că acolo locuiesc.

Suntem conduşi de nişte paranoici. Încep să mă molipsesc de paranoia lor? Mişcarea este vitală pentru sănătate, la orice vârstă, dar mai ales la bătrâni. Ce crimă ar fi să-i lase pe aceştia să-şi facă plimbările zilnice, cu distanţarea socială impusă de pandemie, unul câte unul, în şir, pe distanţă de 3-4 km, cât este de la Hârlău la comuna alăturată, Scobinţi? Poliţiştii, în loc să-i hăituiască pe bătrâni, ar fi trebuit să le asigure acest traseu.

Se vor agrava: bolile cardio-vasculare, obezitatea, bolile osteo-articulare, bolile pulmonare. Se va instala o scădere a imunităţii greu de controlat. Stress-ul izolării, depresia caracteristică vârstei se vor agrava şi vor duce la o evoluţie accelerată a unor co-morbidităţi ascunse… Prin lipsa mişcării, scade dramatic fracţia de protecţie a colesterolului, HDL-colesterolul. În schimb, va creşte colesterolul rău, LDL-colesterolul, care va muşca din coronare, la orice vârstă, va agrava hipertensiunea şi va precipita sindromul coronarian acut, infarctul de miocard. Diabetul zaharat de tip 2 se agravează, în corelaţie cu cele arătate anterior.

Mişcarea eficientă e în aer liber, nu în locuinţă, călare pe bicicleta ergonomică, pe covorul rulant sau trăgând de fiare. Puterea actuală nu ia în calcul toate astea. Să fie o formă de eutanasiere a populaţiei trecute de 65 de ani? Orice torţionar, care se respect, spune că face totul pentru binele tău. Este obligatoriu să laşi oamenii să se plimbe, păstrând distanţa socială, în aer liber. Copiii au nevoie de soare, de vitamina D activată, esenţială pentru creşterea lor. Au nevoie de mişcare, au nevoie să alerge în parc. Dezinfectaţi aleile şi străzile, măgarilor, şi lăsaţi copiii să se joace!

Îi laşi pe bătrâni să iasă la cumpărături două ore, unde se înghesuie cu cei tineri, care nu-i respectă, care se bagă în faţă (am văzut astfel de scene, vă rog să mă credeţi), care se uită la ei ca la nişte mortăciuni ambulante, ca la nişte epave, victime potenţiale de care vorbesc televiziunile noastre, vândute puterii, dar nu-i laşi să se plimbe din centru până la gară sau prin păduricea de pe deal, aşa cum făceau marea majoritate înainte de pandemie. Puneţi dronele pe interlopi, nu pe oamenii cinstiţi, pe care-i terorizaţi cu amenzi aberante.

Consider conducerea politică a ţării criminală pentru felul mizerabil în care gestionează criza, condamnând la moarte şi scăzând speranţa de viaţă, pe termen lung, a cetăţenilor cu vârsta de peste 65 de ani din România.

(Text primit prin Whats-App)      5 aprilie 2020

17 gânduri despre „Manifestul unui doctor bătrân”

  1. Momentan, stau intr-un apartament, intr-un bloc dintr-un oras….unde locuiesc si batrani. In aceasta perioada de nebunie, INDEOSEBI, le-am aratat un surplus de respect, dragoste si foarte mult sprijin si consideratie.
    D-le Doctor, desi nu va cunosc si nu stiu cine sunteti, eu va iubesc si va imbratisez de oriunde sunteti!
    O crestina de 30 si ceva de ani.

    Apreciază

    1. Nu era de asteptat sa va raspunda acest vrednic doctor. Nici nu stie ca i-am publicat textul pe blogul meu. L-am primit si eu prin whatts-app si am socotit ca e bine sa ajunga la cat mai multi. Vedeti cum inabusa televiziunile adevarul si ne furnizeaza avalnse de minciuni, si-atunci o voce cinstita e binevenita. Domnul doctor e din Targu Neamt, dupa cum se vede din text. Doamne ajuta.

      Apreciază

  2. preluare de pe saccsiv.wordpress.com

    Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu comentează anunțul făcut de Klaus Iohannis privind relaxarea unor măsuri începând cu 15 mai.
    Cristoiu consideră că măsurile anunţate de preşedintele Klaus Iohannis odată cu încetarea stării de urgenţă sunt de fapt o minirelaxare, comparativ cu alte state europene, şi ironizează anunţul că vom putea vizita muzeele, dar nu ştim dacă vom putea merge în parc, conform Mediafax.
    Ion Cristoiu afirmă că anunţul şefului statului, conform căruia din 15 mai vom trece de la starea de urgenţă la starea de alertă, reprezintă cea mai bună soluţie din punctul de vedere al lui Klaus Iohannis şi al regimului său.
    „Este cea mai bună soluţie. Starea de alertă este reglementată de o lege din care nimeni nu înţelege nimic. De fapt, nu e vorba nici măcar de o lege a stării de alertă. Este o lege făcută de PDSR-ul lui Adrian Năstase, dacă nu mă înşel în 2004, revizuită prin 2005 şi apoi din nou în 2014 (….) Starea de alertă nu e prevăzută în Constituţia României şi nu văd cum pot reduce anumite drepturi şi libertăţi. (…) În consecinţă, posibilitatea de abuzuri este mult mai mare, nu ştim cine conduce, cine coordonează această stare de alertă ”, avertizează jurnalistul.
    Ion Cristoiu subliniază că, spre deosebire de alte ţări şi în ciuda aşteptărilor românilor, măsurile anunţate de preşedintele Iohannis reprezintă, de fapt, o minirelaxare.
    „Măsurile pe care le-a anunţat sunt un fel de furnică la elefantul pe care îl aşteptam, prin raportare la alte ţări. Toate ţările din Europa au luat măsuri uriaşe, de la deschiderea plajelor până la posibilitatea de a călători. La noi, sub pretextul pregătit deja de presa miluită, că a crescut numărul infectărilor, avem de-a face de fapt cu o minirelaxare. Este una dintre puţinele ţări din Europa, dacă nu singura, care nu trece la o relaxare cât de cât consistentă ”, a punctat publicistul.
    Ion Cristoiu ironizează măsurile prin care românilor li se dă voie după 15 mai să meargă la muzeu sau să se plimbe cu bicicleta în afara localităţii, dar nu şi pentru a se deplasa între localităţi.
    „Cea mai tare a fost cu libertatea de a intra la muzeu, că oricum nu mergea nimeni la muzeu. Cea mai gravă e imposibilitatea de a circula între localităţi. Mi se pare normal să dea drumul la circulaţie, nu pe motive turistice, chiar printr-o declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia te duci la locuinţa ta. Marea majoritatea avem o a doua locuinţă -eu am la Găgeşti Deal, nu mă pot duce- unii pe Valea Prahovei, sau pentru a da posibilitatea multor români de a-şi vizita părinţii, neamurile. Cea mai comică e că putem merge cu bicicleta în afara localităţii. Adică să ieşi cu bicicleta din Bucureşti este o prostie. Toate oraşele sunt mari. Şi cum să ies … Merg cu maşina până marginea localităţii şi de acolo mă plimb cu bicicleta?! ”, a comentat jurnalistul.
    Ion Cristoiu mai spune că măsurile de relaxare anunţate de preşedinte sunt un fakenews, o parodie, în realitate fiind vorba despre aceleaşi măsuri dure instituite pe durata stării de urgenţă.
    „Practic, România este singura ţară din UE care nu relaxează măsurile. A spune că sunt măsuri de relaxare din ce a spus domnia sa acum este un fakenews deoarece avem de-a face cu o minirelaxare. Nu ne-a zis nimic de magazine, nici măcar de librării, ca în Italia, unde le-au deschis, despre parcuri, cimitire, biserici. Nu se poate aşa ceva. Ceea ce a anunţat el azi arată că de fapt se continuă în România, şi după 15 mai, aceleaşi măsuri foarte dure sub pretextul luptei împotriva pandemiei, în condiţiile în care în toate ţările şi din est şi din vest s-a trecut la o relaxare masivă. La noi, avem de-a face, aşa cum a anunţat până acum, la o parodie a măsurilor de relaxare ”, a conchis jurnalistul.

    Apreciază

  3. asteptam pe arhiereii nostri sa semneze urmatoarea declaratie cu nume , data si semnatura si numai cu asta sa intre in Biserica la slujbe 40 de zile…altfel sa fie amendati :

    Declaratie
    In Numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh,

    Subsemnatul episcopul, arhiepiscopul, mitropolitul, patriarhul ( numele) declar cu toata convingerea ca asa numitul sinodul pan-ortodox din Creta 2016 , nu a fost si nu este un Sinod Ortodox întrucât nu a îndeplinit conditiile necesare unui sinod ecumenic ortodox, având nr limitat de participanti hotărât dinainte, nu a condamnat nicio erezie si nu a stabilit nimic ortodox in continuitatea celorlalte Sfinte Sinoade Ecumenice , ba chiar are articole neclare cu privire la Soborniceasca Biserica Apostolica si nu a arătat clar si limpede ca celelalte confesiuni care se numesc pe sine crestine , de fapt nu sunt biserica a lui Hristos , fiind rupte de Adevarata Biserica si sunt denumite corect ca si confesiuni eretice condamnate de Sfintele Sinoade neavând niciuna Harul Sfintelor Sapte Taine , întrucât Duhul Sfânt nu salasluieste acolo unde adevărul lipseste ! iar aceste confesiuni eretice sunt următoarele : armeni copti monofiziti , romano-catolici, protestanti si derivatele lor( luterani, calvini, reformati etc), greco-catolicii , si sutele de sectanti ! Toate relele invataturi ale acestor confesiuni le zicem : anatema !
    ( cutare) subsemnatul mă dezic de semnatura data in Creta sau in octombrie la Bucuresti cu privire la acceptarea documentelor cretane ca fiind ortodoxe. Recunosc ca am gresit semnând din nepăsare, ascultare fara cercetare, din frica, lasitate sau chiar din reaua convingere .
    Prin aceasta voiesc ca si Petru Apostolul , cel care de trei ori s-a lepădat de Hristos , sa fiu iertat si reabilitat de căderea prin ecumenism . Asa sa-mi ajute Dumnezeu si Maica Domnului si toti Sfintii Parinti de la cele sapte Sinoade Ecumenice !
    Mărturisesc ca ecumenismul este erezie si a te ruga împreună cu ereticii sau cu cei afurisiti este urâciune înaintea Domnului pentru care vine mânia Sa peste intreaga eparhie pastorita de mine !
    Mă iertati Parinti, frati si iubiti credinciosi si va rugati pentru mine , păcătosul episcopul ( numele) ca nu sunt vrednic sa va fiu episcop/ arhiepiscop/ mitropolit/ patriarh .
    Doamne ajuta.

    Apreciază

    1. cu precizarea ca monofizitii se primesc in Biserica numai prin Mirungere intrucat le este acceptat botezul fiindca afunda de trei ori in Numele Sfintei Treimi .

      Apreciază

      1. nu stiu exact asta acuma …nu am la mine momentan Molitfelnicul …acolo scrie la inceput la care eretici este valid botezul .
        daca asa ziceti Sfintia voastra..bine…

        Apreciază


  4. Rugaciune catre Sf. Mucenic Efrem cel nou
    Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele.

    Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.

    Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!

    Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.

    Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.

    Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, Tatăl , Fiul si Sfântul Duh , în vecii vecilor. Amin

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: