Blestemaţilor! Încetaţi odată! „Suntem luați pe timp de noapte din case și duși la spital cu forța.Ajutor!!!”

În cursul serii am fost contactați de un reprezentant al angajaților de la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstraveni care ne-a spus că sunt disperați. Vin salvările și îi iau cu forța pe întuneric de acasă, le sperie familiile, ei nu știu ce se întâmplă, vor să se adune să facă un protest. Oamenii erau efectiv disperați.

Deoarece comunicarea cu autoritățile locale este de multe ori greoaie și pentru a evita să fim acuzați de fake-news, am fost nevoiți să cerem mai mult decât o convorbire telefonică, respectiv un mesaj asumat de mai mulți oameni. Am primit la ora 01.45 următorul mesaj, asumat de mai mulți angajați ai acestui centru, mesaj care nu mai are nevoie de niciun comentariu din partea noastră.

Apel disperat!!!! Către instituțiile abilitate ale statului!

Angajații CRRPH Păstrăveni, incarantinati de 14 zile, suntem victimele unor măsuri eronate, ca urmare a depistării unor colegi în condiții destul de incerte cu COVID-19.

Suntem luați pe timp de noapte din case și duși la spital cu forța, generându-se o stare de neimaginat și cu consecințe grave pentru copiii noștri, care ne văd răpiți și duși cu forța la spital, ca pe niște animale fără drept de replică… Strigăte de disperare ale copiilor…Nu ne lăsa mămica, tăticule….

Vă rugăm să intervenți până când nu apar și consecințe ale disperării!

(Preluare de pe Ortodoxie, Tara, Romanism)

Notă. Îndreptaţi-vă strigătele nu spre instituţiile abilitate şi corupte ale statului antihristic, ci spre Atotputernicul Dumnezeu, Care îi va pedepsi pe nemernici.

Presbiter Ioviţa Vasile

6 gânduri despre „Blestemaţilor! Încetaţi odată! „Suntem luați pe timp de noapte din case și duși la spital cu forța.Ajutor!!!””

  1. Hristos a inviat!

    Prof. Dr. Vasile Astărăstoae, fostul președintele al Colegiului Medicilor din România: „Este o nebunie! De la o simplă răceală s-a trecut la apocalipsă! Până în iulie vor fi doar cazuri sporadice.”
    „ Boala este cu puțin mai gravă decât gripa și o spun cu toată responsabilitatea pentru că vedeți, în Europa, în momentul de față, nu au ajuns la numărul mortal de gripă din sezonul 2017-2018….N-am înțeles închiderea cimitirelor, bisericilor. Dacă se poate merge la sparanghel, la mall sau în Austria să acorzi asistență cerlor bolnavi, atunci de ce respectarea strictă a regulilor de distanțare socială nu te poate lăsa să ieși de aici. Nu înțeleg de ce nu poți ieși din localitate. Adică în afara localității stau virușii în „cohorte” și te atacă? Da, nu poți să ieși din localitate unde este zonă roșie. De ce nu poți să circuli noaptea? Credeți că virușii sunt păsări de noapte care pot să te atace? …Trebuie să fim mai atenți la dictatura politico-medicală pentru că este mai periculoasă decât orice. Asimptomaticii puteau fi tratați acasă, la domiciu.
    De ce oare nu se deschid stațiunile? Pentru că oamenii după ce au stat atâta timp închiși în casă trebuie să se refacă.
    Până pe 15 mai vor fi mai cazuri, dar mai încolo, până în iulie, vă garantez că vor fi numai cazuri sporadice.
    Și asta o spun cu toată încrederea. Vreau să văd cine mă va contrazice.”

    În România există o criză de încredere. Guvernanții n-au încredere în români, îi tratează ca pe niște proști, inculți, limitați și așa mai departe. În condițiile astea nici cetățenii n-au încredere în statul român. N-au încredere în măsurile care se propun. Tot timpul au o bănuială, o suspiciune că în spate ar fi ceva ascuns sau o conspirație.
    Este obligatoriu ca persoana asimptomatică, depistată pozitiv în urma testului, să fie internată!
    Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre, numai Rugăciunea la AtotBunul Dumnezeu îi poate ajuta pe sărmanii oameni.
    Să nu se lase cuprinși de frică, panică și anxietate, disperare, sentimente care nu fac altceva decât să înrăutățească starea de sănătate aparentă, mai ales atunci când sunt implicați și copii.
    Primarul din Păstrăveni a declarat că:
    „ Li se vor face testări permanente, iar cei ce vor fi confirmati negativ de două ori consecutiv vor fi externați. Carantinarea la locul de muncă -CRRPH Păstrăveni nu a fost posibilă din cauza lipsei unui personal medical instruit în această problemă și a unui spatiu adecvat. A promis că va face cât mai urgent retestarea tuturor persoanelor confirmate.
    „E de înțeles nemulțumirea lor, dar nici noi nu ne dorim cumva ca focarul să scape acolo de sub control. Nu ne dorim să ajungem să carantinăm Păstrăveniul.”a mai spus primarul.
    Mila Domnului să fie cu noi cu toți!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: