Cuvânt la Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Mireasa lui Hristos

Este Sfânta Biserică Ortodoxă, cea de la o margine a pământului până la cealaltă. De când există această Mireasă şi Cine a adus-o la existenţă?

Întemeierea Bisericii în chip nevăzut. Cred că vă aduceţi aminte de momentele acelea grele şi întunecate din istoria lumii când Fiul lui Dumnezeu era pironit pe Cruce, Preasfântul Său Sânge şiroia din rănile deschise, iar El răbda cele mai teribile dureri. Ajuns la capătul puterilor Sale omeneşti, Mântuitorul a rostit aceste cuvinte: ,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând Şi-a dat duhul’’ (Luca 23, 46). În acea clipă istorică, Sfânta Biserică Ortodoxă şi-a început existenţa în chip nevăzut. Aceasta l-a făcut pe Sfântul Evanghelist Luca să scrie, câteva zeci de ani mai târziu: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată Turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica Lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său’’ (Fapte 20, 28). Acesta a fost rostul Jertfei mântuitoare pe Cruce a Domnului Iisus Hristos: câştigarea Sfintei Sale Biserici, în care vrea să-i cuprindă pe toţi oameni din lumea aceasta şi să-i ducă la mântuire. Evident, ştim prea bine că nu toţi oamenii cred în Hristos, iar prin aceasta se află în afara Bisericii Sale. Ştim însă că Biserica îi aşteaptă pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii ei, să vină la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, singura cunoaştere prin care ne putem dobândi mântuirea. Însuşi Mirele Hristos îi voieşte pe toţi oamenii luminaţi de adevărurile Sale Sfinte pe care le-a dat Miresei Sale Sfinte, Bisericii celei de la o margine până la cealaltă a lumii.

Întemeierea Bisericii în chip văzut. După Înălţarea la cer a Mântuitorului, la zece zile, El a împlinit făgăduinţa dată mai înainte, aceea de a trimite în lume pe Mângâietorul, Duhul Adevărului Care să-i călăuzească în toate pe oameni. Aşa descrie Cartea Sfântă venirea Duhului Sfânt: ,,Şi când a sosit Ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii împreună la un loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt care vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi’’ (Fapte 2, 1-4). Duhul Sfânt le-a dat această putere excepţională de a grăi în toate limbile, iar ceea ce văd ei înfăptuindu-se, este lucrare Dumnezeiască, cuprinsă în planul veşnic al Lui Dumnezeu. Acum încep să strălucească razele cunoştinţei peste cei aflaţi, până atunci, în întunericul ignoranţei. Aceştia s-au arătat dornici de a primi Adevărurile veşnice. Momentul istoric este astfel relatat de Sfântul Luca: ,,Deci cei care au primit cuvântul s-au botezat; şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete’’ (Fapte 2, 41).

Ei bine, iubiţi credincioşi, aceşti trei mii de oameni, bărbăţi, femei, copii, tineri şi bătrâni au alcătuit Biserica Domnului nostru Iisus Hristos care, în decursul timpului, s-a întins peste toată faţa pământului, ducând mesajul evanghelic la toate neamurile lumii. De-aici a început să existe Mireasa lui Hristos, cea care îşi aşteaptă Mirele. Iar Mirele îi va aduce mântuirea şi va intra cu ea la nunta veşnică, în Împărăţia Lui Dumnezeu.

          Sfântul Apostol Pavel ne-a scris, şi noi credem cu toată fiinţa noastră, că Biserica Dumnezeului Celui Viu este stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Ne întrebăm cu îndreptăţire: poate exista mântuire în afara adevărului? Categoric, nu! Aceasta l-a şi făcut pe Sfântul Ciprian al Cartaginei să scrie că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’. Să reţinem aceste cuvinte pentru că ele ne vor însoţi şi la Judecată. Să nu uităm niciun moment ceea ce am spus şi înainte: Hristos Şi-a vărsat sângele pe Cruce pentru a câştiga Biserica Sa. Dar Jertfa Lui are eficienţă pentru om numai dacă el se găseşte între hotarele Bisericii Ortodoxe, şi nu în afara lor! Suntem ai Lui Hristos numai în măsura în care aparţinem, ca mădulare vii, Bisericii Sale. Nu vă faceţi iluzii în privinţa sectelor care mai nou se autointitulează ,,biserici’’. Nu sunt Biserici, ci sinagogi ale satanei! Mântuitorul nu Şi-a vărsat sângele pentru secte, nici pentru mulţimea de religii păgâne şi demonice, ci pentru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, Mireasa Lui.

          Mântuitorul nostru ne-a lăsat aceste cuvinte-testament la care ar fi bine să medităm cât mai des cu putinţă: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Aceasta înseamnă, indubitabil, că Mireasa Lui Hristos s-a aflat şi va fi până la sfârşitul veacului acestuia într-un război pemanent cu puterile iadului, oameni şi demoni. Istoria trecută până acum ne dovedeşte acest fapt. Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este limpede ca lumina zilei: se desfăşoară un război necruţător, pe toate fronturile, împotriva Sfintei Biserici: secte, biserici mincinoase, forţe oculte, ideologii criminale, religii demonice, perverşi de tot felul, politicieni fără Dumnezeu, satanişti declaraţi, toleraţi şi încurajaţi  de autorităţi, vrăjitori mediatizaţi, rockeri stăpâniţi de diavolul, presă mincinoasă şi ostilă Adevărului, mişcări antibisericeşti, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, ,,creştini’’- necreştini, atei, materialişti, evoluţionişti, apostaţi, eretici, schismatici, păstori ce nu-şi iubesc turma, ecumenişti ce vor unirea în minciună, etc. Sunt porţi ale iadului sau, dacă vreţi, fronturi de luptă împotriva Miresei Lui Hristos căreia-i produc multe vătămări. Biruinţa va fi, în cele din urmă, a Bisericii Lui Hristos. Iar noi biruitori nu putem fi decât ca mădulare vii şi lucrătoare ale acestei Biserici.

          Sărbătorim în această Sfântă zi Pogorârea Preasfântului Duh în lume şi întemeierea Bisericii – Mireasă a Lui Hristos Mântuitorul. Dăm slavă Atotputernicului Dumnezeu  pentru noianul de daruri revărsat asupra noastră şi-L rugăm să ne facă vrednici de nunta Mirelui Hristos. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un gând despre „Cuvânt la Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Mireasa lui Hristos”

  1. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre, Cinstite Părinte Vasile!

    DRAGOSTE EVANGHELICĂ
    Starețul Efrem Filotheitul

    Dacă noi ne smerim cugetul înaintea lui Dumnezeu și înțelegem cine este sinele nostru, cu patimile, cu neputințele, cu necurățiile ce le avem și plecându-ne capul, cerem iertare de la Dumnezeu și de la frații noștri și iubim și ne jertfim pentru toți oamenii, fără să socotim pe niciunul necurat, când iertăm orice ne-ar fi făcut aproapele, atunci ne asemănăm cu Dumnezeu.
    Să iertăm și să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri. În fiecare zi și fiecare noapte să vă rugați pentru cei care v-au făcut rău. Și dacă vă rugați, atunci vasul vostru nu va fi găurit. Dacă vasul este găurit și turnăm pe deasupra, iar pe dedesubt se scurge, niciodată nu se va umple. Adică dacă pe deasupra te rogi, iar înlăuntrul tău ai ură și vrăjmășie și nu ierți, rugăciunea ta este găurită. Dacă vrei ca rugăciunea ta să prindă, să te rogi mai întâi pentru vrăjmașii tăi și atunci rugăciunea ta va ajunge la Dumnezeu, cererea ta va fi împlinită și păcatele tale vor fi iertate.
    Vă aduceți aminte de viața Sfântului Dionisie din Zakintos? Într-o noapte cineva a bătut la ușa Sfântului și i-a spus:

    – Te rog, Sfinte al lui Dumnezeu, ascunde-mă!

    – De ce? Ce ai făcut, fiul meu?

    – Am ucis pe un om… ascunde-mă!

    Și Sfântul l-a ascuns. Peste puțin vede oameni din acea insulă alergând și căutându-l pe ucigaș. Când au ajuns la Sfânt, l-au întrebat:

    – Nu cumva a trecut pe aici un om? Căci cineva a ucis pe fratele tău și îl căutăm.

    – Nu știu, nu a trecut nimeni pe aici. Dar de ce l-a ucis pe fratele meu? Mergeți în altă parte și-l căutați.

    Pe însuși ucigașul fratelui său îl ascunsese Sfântul… Au plecat acei oameni și, firește, nu l-au găsit. Apoi Sfântul a mers și l-a întrebat pe ucigaș:

    – Ce ți-a făcut acel om bun, de l-ai omorât? Știi că era fratele meu?

    – Am păcătuit, Sfinte al lui Dumnezeu! M-a întunecat diavolul cu patima, cu această întunecare a minții, și am săvârșit această nelegiuire.

    Închipuiți-vă în ce stare se afla atunci ucigașul!…

    – Vino, omule, să-ți arăt pe unde să fugi, ca să nu te prindă. Și pocăiește-te pentru ceea ce ai făcut!

    Și l-a condus pe ascuns, ca să poată fugi.
    Iată, câtă lipsă de răutate, îndelungă-răbdare și dragoste evanghelică!

    Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.

    SĂ NU BÂRFEȘTI NICIODATĂ UN PREOT!
    În Pireu, cu destui ani în urmă, un preot a fost caterisit si pentru că avea o dublă pregătire, lucrând după aceea ca profesor. Desigur a cerut transferul, și a plecat în altă parte. De sărbători venea in Pireu ca să-i vadă pe ai săi și pe prieteni. O doamnă l-a recunoscut și i-a zis alteia:

    -Îl cunoști? A fost preot ”Si l-au tuns”, l-au caterisit. Cealaltă când a auzit, fiind și slabă de minte, când fostul preot a trecut pe lângă ea, ”i-a pus coarne” și s-a strâmbat în spatele lui. N-a trecut un an, și femeia a murit și au înmormântat-o in Cimitirul Învierii. S-au incheiat trei ani (n.n. acesta era termenul legal acceptat pentru deshumare), după care au deshumat-o, și au găsit-o putrezită, în afară de mâini care erau întregi, de parcă atunci ar fi fost puse în mormânt și negre ca si cum ar fi fost vopsite, cu unghii mari cumplite la vedere. Au chemat pe preotul cimitirului care i-a făcut slujba și i-a citit rugăciunile de iertare de trei ori, dar nu s-a întâmplat nimic! Atunci l-au înștiințat pe mitropolitul Hrisostom, care a venit imediat, și-a pus epitrahilul și omoforul și a citit rugăciunea arhierească de iertare, dar tot nu s-a întâmplat nimic. Printre rudele și cunoscutii care se aflau la deshumare era și doamna aceea care-i arătase moartei pe preotul caterisit. Era vecina ei și rudă mai îndepărtată. Aceasta se gândea:

    – Ceva păcate trebuie să fi făcut mâinile, dacă acestea n-au putrezit.

    Si și-a adus aminte de acea intâmplare, a priceput care este cauza și a povestit mitropolitului. Acesta a dispus să-l găsească imediat pe acel preot caterisit. Pentru că aceasta se întâmpla în perioada vacanței școlare, l-au găsit în Pireu. În după-amiaza acelei zile, el a mers cu mitropolitul la cimitir. Între timp separaseră oasele moartei, iar mâinile le puseseră într-un colț. Mitropolitul l-a pus în temă pe fostul preot și i-a zis:

    -Vino să vezi, fiule, harul preoției nu te-a părăsit, ci a rămas lipit de tine. Iart-o, spune ”Dumnezeu s-o ierte”, atinge-ti mâinile de mâinile ei și minunea se va întâmpla. Când preotul a rostit acele cuvinte și i-a atins mâinile, ele s-au făcut țărână.

    Sursa: ”Explicarea Dumnezeieștii Liturghii” – Pr. Stefanos Anagnostopoulos

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s