Mărturia Părintelui Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Boca

Dumnezeu lucrează prin oameni. Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia. Toate le încununează un suflet înaintea lui Dumnezeu şi pe noi şi neamul nostru şi toată creştinătatea de pretutindeni. Valorile acestea ortodoxe au fost pretutindeni şi vor rămâne în viaţa noastră ca existenţă în eternitate. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care a lăsat-o, iar noi ca urmaşi ai lui trebuie să ne hrănim dint’însa şi să ne ostenim cu toata râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Acesta este şi a fost misiunea Părintelui Arsenie Boca şi el nu este mic înaintea lui Dumnezeu; de aceea îl laudă credincioşii în biserici, la mormântul lui şi în casele lor, iar temelia credinţei este în aceşti închinători binecredincioşi.

Ştiut este de toţi că vrăjmasul urlă la mormântul Părintelui. Vrăjmaşi au fost dintotdeauna şi vor exista cât timp va îngădui Dumnezeu să existe omenirea aceasta.

Atâta timp cât noi vom fi şi vom rămâne în haina aceasta monahală, vom avea şi prieteni şi neprieteni, ca aşa a fost dintotdeauna de la începutul veacurilor. Mântuitorul Hristos a dus Crucea pentru toţi, şi neamul nostru duce crucea unei dreptăţi pentru că el mereu a fost hăituit, dar s-a menţinut datorită modestiei, simplităţii, smereniei, şi a trăit cu mulţumirea de a rămâne în hotarele lui şi de a nu trece peste alte neamuri din jurul nostru.

S-a învăţat mereu în aceasta credinţă că tot ce nu-i al nostru, nu este de la Dumnezeu. Şi toţi cei care au năvalit şi năvalesc şi astăzi în ţara aceasta s-o cumpere, s-o defăimeze, s-o distrugă se vor lovi de piatra Hristos.

Acuma se dovedesc foarte multe lucruri şi e posibil…, că poate să fim şi vânduţi, o parte…Dar aşa cum a fost în toate vremurile, au fost oameni şi pentru, şi împotriva lui Dumnezeu. Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu sunt şi împotriva neamului şi împotriva mântuirii lor. Monahismului, în special, ca armată de geniu a Bisericii Ortodoxe, îi revine marea sarcină:

1- de a duce crucea naţiei din care face parte, în post, rugăciune şi smerenie;

2-de a păstra cu sfinţenie şi a transmite urmaşilor învăţăturile Sfinţilor Părinţi;

3-de a duce mai departe flacăra mântuitoare a credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri prin care a lucrat Dumnezeu. Şi unul dintre aceştia e şi Părintele Arsenie Boca.

Şi precum la Înviere preotul cheamă poporul:”veniţi de luaţi lumină”, iar la Botezul Domnului în prima stihira de cântare zice:”veniţi de luaţi darul smereniei , al înţelegerii şi al temerii de Dumnezeu” aşa să ne binecuvinteze Dumnezeu şi pe noi şi să ne ajute mai departe. Amin!

„Despre îndumnezeirea omului prin Har”, vol. I, pag. 240, Ed. Credinţa Strămoşească, 2005

Text îngrijit de Doamna Doctor Gabriela Naghi

4 gânduri despre „Mărturia Părintelui Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Boca”

  1. Parintele Pantelimon – preotul albinelor de la Ghighiu, ultimul ucenic al Parintelui Arsenie Boca
    Sfantul din Fagaras

    Cand stai langa parintele Pantelimon, simti nevoia sa vorbesti in soapta, sa nu-l tulburi cu nimic. Nu e nici aspru, nici bland. E doar ascetic, mereu refugiat in sine insusi, cu gandurile si rugaciunea lui neintrerupta. A suferit mult, cat pentru mai multe vieti, dar de pe fata lui osoasa si prelunga au disparut toate – si palmuirile, si loviturile de ranga, si lacrimile umilintei, pe care nu inceteaza nici o clipa a le numi „bucurii”. Bucuriile pocaintei si ale rabdarii. Acum, pe albul sidefiu al obrazului citesti numai iertare si un suras tainic, de om impacat cu Dumnezeu, cu toata lumea.

    Ca sa-l cunosti mai bine pe batranul duhovnic de la Ghighiu, trebuie sa-i vezi incaperea unde locuieste. O chilie pe masura sufletului sau – simpla, taraneasca si severa, cu o candela vesnic aprinsa intr-un colt, cateva icoane pe perete si undeva, la capataiul patului, poza marelui monah Arsenie Boca, inalt si neclintit ca un munte, imbracat cu binecunoscuta sa rasa calugareasca, alba si incinsa la mijloc. Asezat pe stinghia ingusta a patului, parintele Pantelimon nu se mai satura sa-si priveasca duhovnicul. Chiar si in poza, „Sfantul din Fagaras” are ceva care fascineaza. Ii simti forta launtrica. Ii simti ascutisul neiertator al ochilor lui patrunzatori si albastri. Cuvintele nu-l pot cuprinde. Un om navalnic si drept. Cand avea ceva de spus, era de neoprit. Glasul lui era tunet si vorbele sageti. Vedea multe si nu se codea niciodata in fata adevarului. Nimic nu-i puteai ascunde. De multe ori, nici nu deschideai gura si el iti spunea tot ce ai facut si ce o sa ti se intample. Citea in cartea vietii fiecaruia, din dorinta de a te mantui, de a te intoarce cat mai grabnic la credinta. El insusi se pregatea pentru marea intalnire cu Dumnezeu, cunoscandu-si sfarsitul si toate incercarile prin care avea sa treaca. La manastirea Prislop, unde fusese exilat pe nedrept, a plans trei zile si trei nopti, stiind ca niciodata nu va mai ajunge la Sambata, ca va fi alungat din toate manastirile si doar la moarte va mai imbraca odajdiile preotesti.
    Avea multe haruri parintele Boca si toate cate se spun despre el sunt aidoma cu adevarul. In arestul de la Brasov, i-a uscat mana unui calau, care il umpluse de sange, spunandu-i doar atat: „De acum inainte, mana asta nu o vei mai duce la gura”. In 1989, pe cand securistii il anchetau si-l loveau cu picioarele, a prorocit ca Ceausescu nu o sa mai apuce sfarsitul anului si multi tineri vor muri, jertfiti ca niste miei. Parintele Pantelimon nu are nici cea mai mica indoiala ca Arsenie Boca era inainte-vazator.
    In veci nu va uita batranul parinte ziua cand l-a cautat pe cuviosul Arsenie, pe cand acesta picta la Schitul Maicilor. Avea multe sa-i spuna si sa-l intrebe, dar marele sau duhovnic a refuzat sa discute cu el. I-a intors ca niciodata spatele si i-a poruncit sa taie gatul unei sticle cu ascutisul firav al unei pile, lasandu-l apoi sa munceasca fara nici un folos. Abia intr-un tarziu, parintele Boca i-a pus mana pe cap si l-a intrerupt din munca sa prosteasca si inutila, spunandu-i cu dragoste si lacrimi in ochi: „Te grabesti? Unde te grabesti, baiete?… Eu stiu de ce te-am pus sa tai sticla. Te asteapta Securitatea la gara”. Si, intr-adevar, asa a fost. In acea zi, parintele Pantelimon era arestat si dus la sediul Securitatii din Galati.

    „Daca nu pleaca din inima, nu intra in suflet nici un cuvant”

    Multe a invatat parintele Pantelimon de la duhovnicul sau, Arsenie Boca. „Pentru mine a fost o lumina si un stalp de nadejde. Fara indemnul si rugaciunile lui, nu as mai fi iesit viu din inchisoare.
    Un calau m-a batut in sac si, cu un drug de fier, aproape mi-a scos ochiul. Am fost in moarte clinica si am scapat.
    Mi s-a pus capastrul pe cap (cea mai cumplita schingiuire), dar nu mi-am pierdut mintile, asa cum voiau securistii. Nici o secunda nu m-am lepadat de Cristos, chiar daca in arestul de la Galati a venit un general, care, vorbind frumos si cu multa dibacie, incerca sa ne convinga ca Arsenie Boca e un impostor si ca Dumnezeu nu exista: „Am fost in Germania, am fost in Japonia si America. Am fost peste tot, dar nu L-am gasit pe Dumnezeu. Cum poti sa crezi in ceea ce nu e si nu se vede?”. Detinutii aflati in celula cu mine au amutit, dar eu nu m-am lasat. Gandindu-ma la parintele Boca si repetand in soapta numele lui Cristos, mi-a venit o putere de sus si m-am trezit vorbind: „Domnule general, degeaba ai calatorit… Dumnezeu e in om, e in dumneata, in fratele de langa tine. Nu in America trebuie sa mergi, ci la Patriarhie. Acolo ai sa vezi si ai sa pipai cu manurile tale lucrarea Sfantului Dimitrie, cel care a stat 200 de ani in apa si nu a putrezit”. Generalul mi-a intors spatele, trantind furios usa, iar unii colegi m-au certat, spunandu-mi ca nu am strop de intelepciune, ca nimic nu ma impiedeca sa zic ca securistii si sa fac ca mine. Voiau sa tac, dar eu nu puteam.
    Ce fel de crestin as fi fost sa zic astazi una si maine sa fac alta? Asta m-a invatat parintele – sa predic numai adevarul si sa nu ma rusinez de cuvantul lui Dumnezeu. Si securistii voiau sa ma invete, dar altfel – cu o minciuna poleita in adevar. Veneau in celula cu Biblia si spuneau: „Uite ce scrie in Cartea Sfanta – sa faci ascultare, sa te supui noii oranduiri si sa asculti ce spune partidul. De ce nu respecti porunca lui Dumnezeu?”.
    In veacul veacului nu ar fi putut atinge cineva statura si harul parintelui Arsenie, care vorbea despre smerenie intr-un fel aparte, tainic si incifrat. Vorbea prin pilde, lasandu-ti tie libertatea de a-i gasi talcul. Tin minte ca o data mi-a cerut, spre marea mea uimire, sa-l vorbesc de rau printre oameni. Fara sa pricep ce vrea de la mine, m-am clatinat si nu i-am implinit porunca. Cu greu si mult timp dupa aceea, am inteles scoala parintelui si lectia smereniei sale.
    Cu greu si mult timp dupa aceea, am priceput ce voia sa spuna parintele, atunci cand ma certa si imi cerea sa iau aminte: „Daca nu pleaca din inima, nu intra in suflet nici un cuvant”.”

    O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

    – Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

    – Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati “agitatori mistici”. – Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

    – Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: “Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi“. Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

    – Le era frica de el?

    – Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin ’48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

    – V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

    – Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian… Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: “Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!“. Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: “Lasa, ca te taie pe tine capul“. Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

    – Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut? – Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: “Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau“. La care i-am raspuns: “Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai“. “De ce?” “Imi spargeau capul oamenii“. Si a ras.

    – De ce v-a pus la incercarea asta?

    – Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau… Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

    – Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

    – Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: “Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum”. Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

    – Cum adica? – Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: “Masina noastra merge pe pamant“. L-am intrebat: “Ce-ai simtit, omule?“. Si el: “Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura“. Si-am auzit atunci o voce in spate: “Pana aici am venit cu voi“. Cand m-am intors, nu era nimeni.

    – Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

    – Nu, ca oamenii de azi nu mai cred. – Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

    – Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

    – Erati pregatit de moarte?

    – Da. Si acum sunt”.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/minuni-vechi-si-noi-ale-parintelui-arsenie-boca/

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cuviosul Părinte Justin Pârvu, ne avertiza trist: „Vai de neamul care nu îşi cinsteşte martirii!” Astfel, renaşterea noastră ca neam e condiţionată de conştientizarea deplină a jertfei „generaţiei răstignite”. Această recunoaştere şi această asumare, pot şi trebuie să înceapă cu Părintele Arsenie Boca.

    Misiunea propovăduirii, începută de Părintele Arsenie la Sâmbăta de Sus, continuă să aducă roade, la mormântul de la Mănăstirea Prislop al sfinţiei sale. Pentru a urmări efectele pe termen lung ale acestei propovăduiri, trebuie însă să înţelegem miza ei reală. Nimeni n-a sesizat mai acut (şi mai just) acest lucru decât Părintele Dumitru Stăniloae, într-un articol din 1943, care demonstrează o dată în plus lucrarea harică ortodoxă a Părintelui Arsenie Boca:

    „De mult ne simţeam datori să scriem în această foaie despre lucrarea duhovnicească ce se săvârşeşte zi de zi la Mănăstirea Brâncoveanu, cu largi şi adânci efecte în viaţa poporului nostru. Într-o foaie ca a noastră, nu se dau numai îndemnuri despre ceea ce ar trebui să se facă în scopul întăririi credinţei, ci se încrestează faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre, şi care pot influenţa astfel asupra altora, preoţi şi credincioşi. (…) Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu e loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice, ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare, de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare. Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta. (…) Cine îi urmăreşte dimineaţa în timpul predicilor Părintelui Arsenie, trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumuseţile duhovniceşti care le sunt dezvăluite, la hohotele de plâns pentru păcatele lor, nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. (…) În ce constă taina acestor impresionante efecte ale lucrării Părintelui Arsenie şi care sunt elementele programului său de lucru? Fără îndoială că mijlocul prin care lucrează Dumnezeu în suflete este cuvântul pe care îl rostim în numele Lui. Dar cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte.
    Atunci e un cuvânt ce se rupe dintr-o fiinţă care a devenit rug al credinţei şi mută focul la auzitori. Despre viaţa Părintelui Arsenie nu e necesar să vorbim, căci asprimea ei e cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l.
    Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci e întreg aşa cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie. Programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte, este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox.
    La noi credeau mulţi că tradiţia răsăriteană, cu duhul ei de înfrânare, e prin definiţie ceva pasiv, lipsit de forţă.
    Cine vrea să vadă gâlgâitul vieţii celei mai cuceritoare şi forţa cea mai copleşitoare, n-are decât să meargă la Sâmbăta de Sus. Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenţa vie a lui Hristos. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea. Te minunează acuta sensibilitate faţă de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta.
    Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticei şi al disciplinei răsăritene. Hristos lucrează numai prin Sfintele Taine şi în Biserică. Fiecare credincios e obligat să rămână între semenii săi, rugându-se pentru ei, crezând pentru ei, fiind răspunzător pentru ei. Orice individualism sau mândrie dornică de afişaj, de nuanţă sectară, este lovit în cap. Smerenia şi puritatea vieţii sunt condiţiile sau mai bine zis condiţia neapărată a mântuirii. Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus. Ţinem doar să mai accentuăm importanţa naţională pe care o are lucrarea de acolo”

    Cuvintele Părintelui Stăniloae, încă atât de vii, ne revelează dimensiunile reale ale propovăduirii creştin-ortodoxe a Părintelui Arsenie Boca. Mesajul său către neamul românesc nu poate fi altul. Trezirea conştiinţelor spre o viaţă autentic înduhovnicită – misiunea dintotdeauna a profetului – e condiţionată de recunoaşterea şi asumarea acestei moşteniri spirituale copleşitoare.

    „Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu”, în Telegraful Român, 8 august 1943, Sibiu, pp. 1-2, apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., pp. 19-22.

    Apreciază

  3. Da de unde ca la noi Martirii sunt caracterizati in fel si chip de alogenii aciuati la conducere si prin diverse o.n.g-uri precum asa zise institute ca Ellie Wiessel, c.n.c.d s.a aservite anumitor interese, din extremisti si rasisti nu mai sunt scosi Marii Duhovnici si Martirii de catre acesti serpi

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s