După pseudo-sinodul din Creta: patru ani de strădanii pentru păstrarea Sfintei Credinţe Ortodoxe

Cuvântul de ordine cu care au plecat spre case participanţii la sinodul II tâlhăresc din Creta a fost să ţină tăinuite hotărârile acestuia, bine ştiind că Biserica va reacţiona neîntârziat. Urma ca ele să fie transpuse în practică, implementate adică, pas cu pas, pe nesimţite, hoţeşte, încât oamenii să nu-şi dea seama de schimbările care se petrec. Socoteala aceasta nu s-a prea potrivit cu realitatea, Dumnezeu a făcut să existe o fisură mică, prin care documentele cretane au ajuns la noi. A urmat o perioadă de incertitudini, cercetări, analize, constatări şi consultări, până când s-a cristalizat poziţia Bisericii noastre, faţă de ierarhii trădători. Când ierarhii români au văzut că documentele eretice nu mai sunt secrete, au catadicsit să le publice, şi din acel moment adevărul a fost accesibil tuturor. Dezorientarea noastră a mai persistat o vreme, pentru că ne confruntam cu o situaţie neobişnuită, nouă pentru noi, dar prezentă în istoria trecută a Bisericii. După consultări cu Părinţii din Biserica Greciei, a prins contur necesitatea canonică de delimitare de ierarhii ecumenişti, prin întreruperea pomenirii lor la Sfânta Liturghie şi la celelalte Slujbe Bisericeşti. A fost un fapt la care nu se aşteptau, o surpriză neplăcută şi îmi amintesc şi acum cum încercau să ne aducă pe făgaşul lor, prin tot felul de metode.

Când şi-au dat seama că nu vom ceda, s-a dat poruncă patriarhală ca toţi ,,răzvrătiţii’’ să fie caterisiţi şi înlăturaţi din mijlocul credincioşilor pe care-i păstoreau. Credeau că-n acest fel îi pedepsesc în mod exemplar şi vor descuraja orice prezumtivă întrerupere a pomenirii. Nici în acest caz, socotelile nu s-au potrivit. Au apărut şi alţi Părinţi mărturisitori care şi-au dat seama de monstruozitatea rătăcirilor din Creta. Părinţii îngrădiţi de erezie au început să comunice între ei, să se cunoască, să se întâlnească şi aşa s-au reunit primele Sinaxe. Fără organizare, fără statute şi regulamente, fără lideri. Liantul nostru unificator şi suficient a fost dorinţa de a sta împotriva ereziei şi a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă.

Trebuie să remarcăm că nepomenitorii, preoţi şi credincioşi, am început lupta antiecumenistă cu o gravă tară, aceea a indivizilor infiltraţi între noi cu scop de dezbinare şi compromitere. Ne-a trebuit destul de mult timp până să ne dăm seama de prezenţa nocivă a acestora. Până să ne dezmeticim, ruptura s-a produs. La început am resimţit-o dureros, cu trecerea vremii ne-am bucurat de roadele ei. Cei puţini rămaşi am putut să ne continuăm slujirea şi lupta antiecumenistă, netulburaţi de intrigi şi diversiuni. Ca în orice război, au fost victime şi vor mai fi, deoarece lupta e îndelungată şi deloc uşoară.

Nu ne facem iluzii că prin ruptura consfinţită la Roman am scăpat definitiv de agenţii provocatori şi de influenţă infiltraţi printre noi. Au plecat unii, au venit alţii cu forţe proaspete, dornici de afirmare şi de distrugere a nepomenitorilor. Ce nu face trădătorul pentru treizeci de arginţi murdari? Eu zic să nu-şi facă iluzii că s-au eternizat printre noi şi vor rămâne tăinuiţi. Veţi vedea cum îi va scoate Dumnezeu la arătare şi vă veţi mira cum a fost posibil ca omul în care am avut atâta încredere să se dovedească a fi un trădător. Sau o trădătoare.

La începuturile noastre, am acordat mult credit unor persoane în haine monahale şi ne era drag să ne întâlnim cu dânşii. S-a văzut, după aceea, că sunt oameni nepotriviţi pentru viaţa mirenească, nepotriviţi şi pentru monahism. E bine că nu au rămas în lume să întemeieze familii, e rău că au ales calea călugăriei. Am asistat odată la o revărsare de ură şi la o violenţă de limbaj din partea unui asemenea specimen, încât toţi am rămas consternaţi. Cum e cu putinţă?, am zis. Este, pentru că domnul a continuat în călugărie ceea ce-a început în viaţa civilă, şi continuă şi acum, pretinzându-se mare luptător pentru ,,binele’’ nostru. Şi, cum am spus, nu e singurul.

,,Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu’’ Luca 22, 31). Să nu ne închipuim că Domnul ne-ar fi dat satanei, după cum i-a fost cererea. Nu, Mântuitorul Hristos îngăduie celui rău să-şi ia partea sa, adică pe oamenii care L-au părăsit pe Dumnezeu şi s-au pus, cu toată fiinţa lor, în slujba diavolului. În aceaşi vreme, se vor arăta cei vrednici de Împărăţia cerească. La urma urmei, acesta e rostul oricărei cerneri. Dintre sute de catarge care lasă malurile, Câte oare le vor sparge vânturile, valurile?

Presbiter Ioviţa Vasile

Publicitate

2 gânduri despre „După pseudo-sinodul din Creta: patru ani de strădanii pentru păstrarea Sfintei Credinţe Ortodoxe”

  1. „*Nimic trainic nu se poate clădi nici pe minciună, nici pe mândrie(…) A face lucrurile, chiar şi cele bune, cu mândrie, e ceva drăcesc. Munca şi viaţa evlavioasă, trăirea după Evanghelie, creşterea în harul şi cunoştinţa Domnului cere de la noi sinceritate, adevăr, smerenie faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele, superior sau inferior, şi faţă de noi înşine; pretind smerenia minţii şi a inimii; smerenie în gândire, în privire, în vorbire, în gesturi, în îmbrăcăminte, în mâncare şi în toate faptele.”

    Un loc aparte în lupta antiecumenistă dusă de credincioşii îngrădiţi de erezia arhiereilor trădători la Creta, în ascultare sub epitrahilul Părintele Claudiu Buză, l-au avut comunitatea Oastei Domnului de la Iveşti şi din alte oraşe ale ţării.
    Nu în ultimul rând, semnalăm prestaţia tinerilor misionari care au încercat să trezească din adormire, conştiinţa celor care au dorit sa îi asculte prin biserici şi mânăstiri, pe stradă, pe oriunde, monahi şi laici, de-a lungul şi latul ţării, cu pliante şi cărţi, tineri dedicaţi acestei misiuni extraordinare, nemaiîntâlnită în activitatea altor Biserici Ortodoxe din lume. Domnul Atotmilostiv să răplătească tuturor jertfa iubitoare de Hristos şi aproapele!
    AVVA PĂRINTE!

    *Părintele Ilarion V. Felea – Spre Tabor vol.III Luminarea, Editura Crigarux, Piatra Neamţ p.132-133

    Apreciază

    1. Parintele Claudiu implineste o lucrare exceptionala in Biserica noastra. Eu unul il invidiez, in sensul bun al cuvantului.
      Foarte curand misionarii nostri vor merge din nou prin tara. Si anii trecuti au avut o prestatie frumoasa pentru trezirea sufletelor aflate in nestiinta. Doamne ajuta.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: