Dreapta socoteală. Cuvânt la Duminica a 3-a după Pogorârea Sfântului Duh

În vremurile străvechi, s-au adunat mai mulţi vieţuitori ai pustiei şi între ei s-a ridicat această întrebare: care este cea mai mare virtute a omului? Fiecare a răspuns după socotinţa şi puterea lui de înţelegere. Unul  a spus că dragostea este virtutea cea mai înaltă, altul – cea mai mare este credinţa, altcineva a lăudat smerenia. Răspunsul unuia dintre ei a fost, oarecum, surprinzător: dreapta socoteală. Cu adevărat, mare însuşire este aceasta, pentru că acela care o are, va şti întotdeauna să aleagă binele de rău, să deosebească adevărul de minciună, să ştie ce-i este de folos şi ce nu, să judece cu dreptate, ocolind nedreptatea. Ce înseamnă lipsa dreptei socoteli, ne-o arată Sfântul Prooroc Isaiia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar’’ (Isaia 5, 20). Este vorba aici de o totală răsturnare a valorilor, de o cumplită pervertire a minţii, de o teribilă rătăcire a spiritului uman, de o întunecare fără seamăn a minţii omeneşti.

Regii lui Israel din vechime îndeplineau şi funcţia de judecători ai poporului. După ce a fost uns rege, Solomon a avut un vis în care Dumnezeu i-a spus să ceară ceea ce crede el că i-ar fi de folos. ,,Dăruieşte robului Tău inimă pricepută ca să asculte şi să judece pe poporul Tău şi să deosebească ceea ce este bine de ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare’’ (III Regi 3, 9). Cererea regelui a fost bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, de aceea i-a dăruit înţelepciune mai mult decât oricui alt rege.

Dreapta socoteală a regelui n-a întârziat să aducă roade. Două femei care locuiau în aceaşi casă, având fiecare câte un copil, au pus pricina lor înaintea regelui. S-a întâmplat că uneia din ele i-a murit copilul sufocat, şi-n puterea nopţii la luat şi l-a pus la pieptul celeilalte, luând lângă sine copilul viu. Dimineaţa, au început să se certe, deoarece fiecare voia să aibă copilul viu. Cu această pricină s-au înfăţişat regelui Solomon. După ce le-a ascultat şi a chibzuit, a poruncit să se aducă o sabie, spunând:  ,,Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte’’ (III Regi 3, 25). Cuvintele regelui au pătruns ca o sabie în inima femeii al cărei copil era viu. Aceasta a început să strige şi să plângă, în vreme ce cealaltă stăruia ca pruncul să fie tăiat. În acel moment, Solomon a poruncit ca pruncul să fie dat mamei sale adevărate. Dreapta socoteală l-a ajutat să afle adevărul şi apoi sa judece în deplină cunoştinţă de cauză.

Sfânta Evanghelie din această Duminică stă sub îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptarea Lui, şi celelalte se vor adăuga vouă’’ (Matei 6, 33). Cartea noastră de Învăţătură Ortodoxă începe cu această întrebare: Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă în viaţă? Răspunsul nu putea fi altul decât acesta: mântuirea sufletului. ,,Căci ce va folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’’ (Marcu 8, 36-37).

Ca să ne prevină să nu cădem în greşeala de a pune pe prim plan grijile lumii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune în cuprinsul Evangheliei: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veti mânca, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel din ceruri le hrăneşte. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele?’’ (Matei 6, 25-26).

Atotputernicul nostru Dumnezeu să ne dea tuturor puterea de a înţelege şi a făptui , cu dreaptă socoteală, ceea ce ne este de folos, în călătoria noastră spre împărăţia cea cerească. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

6 gânduri despre „Dreapta socoteală. Cuvânt la Duminica a 3-a după Pogorârea Sfântului Duh”

  1. Minunat cuvântul de învățătură al Sfinției Voastre, Cinstite Părinte Vasile!
    Să fie blagoslovit!
    Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune, ştiinţă şi bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune şi să strângă pentru a da celui ce este bun în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi vînare de vânt!(Eclesiastul 2,26)

    *„Oarecare dintre frați l-au întrebat pe Ava Pahomie: „Cum se face că înainte de a cunoaște tulburarea pe care o produce demonul, noi avem sănătoasă judecata minții, atunci când cugetăm la înfrânare, smerenie și altele; când însă sosește momentul de a pune în practică cele cugetate, ca spre pildă îndelunga răbdare la vreme de furie, lipsa oricărui resentiment la vreme de mânie, cugetul smerit în vremea când laudele se abat asupră-ne și alte multe asemănătoare, ne dovedim a fi neputincioși?”

    La aceasta, Sfântul răspunse, zicând: „Pentru că nu urmăm virtuții în mod desăvârșit, de aceea nu cunoaștem tot năravul și înșelăciunea demonilor, așa încât să ne putem feri prin pătrunzătoarea putere a cugetului de prezența demonului tulburător și să respingem vălmășeala unor astfel de gânduri care ne înconjoară. De aceea e de trebuință ca zi de zi și ceas de ceas să vărsăm teama de Dumnezeu – ca și un ulei – peste partea rațională a sufletului, căci ea este aceea care determină acțiunea și ea este lumina care ne face să înțelegem cele care s-ar putea să ni se întâmple; ea ne întărește mintea așa încât să nu poată fi atrasă spre mânie, poftă, vrăjmășie și altceva din patimile care ne silesc spre rău; ea ascute mintea și o înalță spre tărâmul ființelor netrupești, îi dă curaj să disprețuiască uneltirile demonilor și o pregătește să calce, precum este scris, peste șerpi și balauri și peste toată puterea celui rău.”

    De mare folos este cuvântul înţelept al Sfântulului Paisie Aghioritul, căci fiecare dintre noi, îndeosebi surorile noastre întru Hristos, alunecăm către cele pământeşti, ostenind prea mult cu„ treburile multe şi nesfârşite”, pierzând timpul preţios pentru rugăciune. Iată cât de important este să avem mereu dreapta-cugetare!
    Sfinte Cuvioase Părinte Paisie Aghioritul, roagă-te lui Hristos pentru noi păcătoşii!Amin

    **Dacă te pierzi în cele pământeşti, pierzi drumul către Cer
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL
    E bine ca cel ce vrea să traiască duhovniceşte, şi mai ales monahul, să fie departe de unele preocupări, lucrări, etc. ce îl îndepărtează de scopul său duhovnicesc. Să nu se vâre în treburi multe şi nesfârşite, fiindcă treburile niciodată nu se mai termină. Și dacă nu învaţă să facă lucrări lăuntrice întru sine, mereu va devia în cele exterioare. Oamenii care încearcă să termine treburile cele nesfârşite sfârşesc această viaţă cu nedesavârşiri duhovniceşti şi se pocăiesc la sfârşitul vieţii – dar asta nu le mai ajută la nimic, fiindca a ieşit deja paşaportul. De altfel, şi o pauză în treburi este neapărat necesară pentru un interval mic de timp.

    Când multele lucrări se împuţinează, vor veni, fireşte, şi odihna trupească, şi setea pentru lucrarea launtrică, ce nu oboseşte, ci odihneşte. Atunci şi sufletul va respira îmbelşugatul oxigen duhovnicesc.
    Oboseala lucrării duhovniceşti nu oboseşte, ci odihneşte, fiindcă îl înalţă pe om şi îl apropie de Tatal Cel iubitor, unde şi sufletul lui se veseleşte. Oboseala trupească, atunci când nu are un sens duhovnicesc sau mai degrabă când nu porneşte dintr-o nevoie duhovnicească, având justificare, îl sălbăticeşte pe om.

    Și căluţul cel mai liniştit începe să dea cu copita atunci când este obosit peste masură; şi, cu toate că n-a avut obicei rău, îl dobândeşte în timp – deşi pe masură ce creşte ar trebui să fie tot mai cuminte. Se pot trece cu vederea unele lucruri, ca să meargă înainte cele duhovniceşti.

    Munca multă şi grija multă îl fac lumesc pe monah, şi simţământul lui devine lumesc. De acum vede totul ca un mirean, cu toata neliniştea şi agitaţia lumească. Pe scurt, el traieşte încă din această viaţă o parte din iad cu neîncetatele griji, nelinişti şi nenorociri. Atunci când monahul nu se îngrijeşte de cele materiale, ci pentru mântuirea sa şi pentru cea a altor oameni, Îl face pe Dumnezeu iconom al său şi pe oameni slujitori ai săi.
    Vă aduceţi aminte de întâmplarea cu Cuviosul Gherontie şi ucenicul său?
    Cuviosul Gherontie a rugat-o pe Maica Domnului să-i dea puţină apă de băut pentru sine şi pentru ucenicul său.
    Maica Domnului, ca o Mamă bună, a deschis o crăpătură în peretele chiliei lui şi a scos apa, aghiasma, ca să bea. Mai târziu, ucenicul său a început să zidească terase, să care pământ, să facă grădină, intrând în multă grijă şi neglijându-si îndatoririle duhovniceşti. Dat fiind că apa nu îi ajungea, a luat o daltă ca să deschidă mai larg scobitura pentru a putea lua mai multă apă.
    Văzând aceasta, Maica Domnului a luat apa şipotului si a scos-o mult mai jos de peştera lui, spunându-i: “Daca vrei grădini şi împraştiere, să cari apa de departe“.

    Părinte, nu v-ați mâhnit atunci când după atâta osteneală câtă v-aţi dat ca să vă faceţi o chilie, aţi lăsat-o şi aţi plecat în altă parte?
    – Ca să plec, a existat un oarecare motiv serios.

    – Şi peste tot aţi făcut numai cele absolut necesare?

    – Da, am făcut numai cele absolut necesare pentru aici, ca să pot face cele absolut necesare pentru lumea de sus, pentru cer. Dacă te pierzi în cele pământeşti, pierzi drumul către Cer. Faci una, apoi vrei şi cealaltă, iar dacă intri în angrenajul acesta, te pierzi. Dacă te pierzi în cele pământeşti, pierzi şi cele cereşti. Precum cele cereşti nu au sfârşit, aşa şi cele pământeşti nu au sfârşit. Sau te vei pierde aici, sau te vei pierde dincolo. Ştii ce înseamnă se te pierzi acolo sus? O, rosteam rugăciunea şi mă pierdeam, mă afundam! Te-ai afundat vreodată în rugăciune?

    Munca multă, cu oboseala şi împrăştierea ei, nu ajută, mai ales atunci când e făcută în grabă. Ea îndepărtează trezvia şi sălbăticeşte sufletul. Un asemenea om nu numai că nu se poate ruga, dar nici să cugete nu poate, nu poate acţiona cu chibzuinţă, şi ca urmare acţiunile lui nu sunt corecte.

    Drept aceea, luaţi aminte: nu vă risipiţi timpul fără folos, fără să-l valorificaţi în cele duhovniceşti, pentru că veţi ajunge să vă sălbăticiţi mult şi nu veţi mai putea lucra cele duhovniceşti. Veţi dori să vă îndeletniciți numai cu treburi sau să discutaţi sau veţi urmări să aflaţi subiecte de vorbă ca să vă aflaţi în treabă. Prin neglijarea rugăciunii şi a îndatoririlor duhovniceşti, vrăjmaşul ne ocupă înălţimile noastre duhovniceşti şi ne războieşte atât trupeşte, cât şi prin gânduri. Ne netrebniceşte toate puterile, atât cele sufleteşti, cât şi trupeşti, şi ne taie legătura cu Dumnezeu, urmând ca sufletul nostru să fie robit de patimi.

    Părintele Tihon le spunea monahilor că trebuie să trăiască pustniceşte ca să se elibereze de griji, nu să lucreze ca argaţii şi să mănânce ca mirenii. Pentru că lucrarea monahului sunt metaniile, posturile, rugăciunile nu numai pentru sine, ci şi pentru întreaga lume, vii şi adormiţi, şi puţină muncă pentru cele absolut necesare, ca să nu fie povară altora.

    – Părinte, împrăştierea este întotdeauna piedică în viaţa duhovnicească?

    – Dacă te ocupi de cele absolut necesare ale ascultării (Părintele se referă la ascultarea călugărească), chiar împrăştiere de ai avea. nu vei suferi pagubă. Dacă interesul tău pentru ascultarea care ţi se încredinţează sau pentru a ajuta o soră nu depăşeşte limitele, atunci sufletul tău va dori să rostească rugăciunea, iar ajutorul tău va fi eficient. Dacă însă tu singură depăşeşti limitele, adaugi împrăştiere şi te ocupi de lucruri nefolositoare, atunci mintea ţi se împrăştie şi se îndepărtează de Dumnezeu. Iar atunci când mintea nu este la Dumnezeu, cum va simţi cineva bucuria lui Dumnezeu? Inima îngheaţă repede. Şi eu, atunci când am toată ziua lume, chiar dacă lucrarea este duhovnicească, seara când merg să mă rog, inima mea nu este aşa ca atunci când mă rog toată ziua. Mintea mea se umple cu o grămadă de lucruri şi este greu să le alungi. Pe cât poţi, să spui rugăciunea şi în timpul zilei şi să psalmodiezi încet.

    *Viața Sfântului Pahomie cel Mare, în Viețile Sfinților
    **Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 206-208

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s