Predică la Duminica a 6 – a după Pogorârea Sfântului Duh. Credinţa Sfinţilor, singura credinţă mântuitoare

In secolul al III-lea după, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a trăit în Biserica noastră un creştin, anume Origen, împodobit cu multe şi alese daruri de către Bunul Dumnezeu. Darul scrisului era unul dintre ele, de aceea el a scris mii de lucrări teologice din care, cele mai multe, s-au pierdut. Cele care ni se păstrează ne arată ce capacitate extraordinară avea acest om şi ce lucrări frumoase a scris despre adevărurile de credinţă. Biserica îi traduce şi îi tipăreşte operele rămase dar nu-l socoteşte în rândul Sfinţilor Părinţi, ci doar printre scriitorii bisericeşti, din motive pe care le vom vedea în cele ce urmează. Din păcate, Origen a făcut o greşeală pe care Biserica nu i-a putut-o trece cu vederea, deoarece ea lezează adevărul şi priveşte Dreapta noastră Credinţă: bizuindu-se pe logica omenească, el a scris într-o vreme, că Dumnezeu fiind iubitor de oameni, fiind negrăit de bun, îi va ierta, în cele din urmă, pe toţi oamenii, oricât de păcătoşi ar fi, şi-i va duce pe toţi în Împărăţia Sa cea veşnică. Afirmaţia poate părea frumoasă, atrăgătoare, căci şi Dumnezeu ,,voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” ( I Tim. 2, 4 ). Ceea ce a ignorat Origen este faptul că prea mulţi oameni nu doresc ei înşişi mântuirea, trăind în păcate necurmate şi urându-L cu toată fiinţa lor pe  Bunul Dumnezeu. Ar fi drept ca aceştia să fie mântuiţi împotriva voinţei lor? Desigur, nu! Pe de altă parte, dacă am da crezare spuselor lui Origen, ar trebui, pe cale de consecinţă, să admitem – Doamne, fereşte! – ca neadevărate cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Mat. 25, 46).

Trebuie, însă, să recunoaştem că învăţătura lui Origen poate părea multora atrăgătoare  şi   frumoasă – şi noi dorim mântuirea tuturor oamenilor! – dar, din păcate, ea nu este şi adevărată. Iar pe noi ne interesează, înainte de toate, adevărul sau, dacă vreţi, comoara de adevăruri mântuitoare propovăduite de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

Am ţinut să spun acester lucruri din istoria Bisericii noastre deoarece, în anii din urmă, această erezie a reapărut într-o formă oarecum disimulată şi de ea sunt tentaţi foarte mulţi oameni, chiar membri ai Bisericii noastre, fără să-şi dea seama de capcanele diavolului, fie din neştiinţă, fie din nescultare. Despre ce este vorba? Urmând această ,,logică” strâmbă, vom ajunge la o concluzie strâmbă şi ea. Prin urmare, dacă toţi se roagă lui Dumnezeu, toţi vor fi mântuţi, indiferent câtă otravă este comţinută în ereziile lor, indiferent cât de mult au hulit Sfânta Biserică, pe slujitorii ei, Sfintele Taine, pe Maica Domnului, icoanele şi toate cele sfinte. Crezând această concluzie, ne situăm într-o teribilă eroare, căci nu putem da dreptate unuia sau altuia în detrimental Scripturilor Sfinte care spun: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez” (Efes. 4, 5). Vă puteţi dumneavoastră imagina că scriind acestea Bisericii din Efes, Sfântul Apostol Pavel a minţit? Doamne, fereşte! Ei, dacă credem cu adevărat în Sfintele Scripturi, atunci trebuie neapărat să renunţăm la acel păgubitor ,,şi ei se roagă lui Dumnezeu” şi să ne disociem de mulţimea sectelor şi credinţelor pierzatoare de suflete. Că acei oameni se roagă lui Dumnezeu e un fapt evident, numai că o fac în afara adevărului, ceea ce înseamnă, de fapt, rugăciune zadarnică. Dacă se vorbeşte uneori de periculoasa şi teribila sectă Martorii lui Iehova, auzi pe câte unul spunând: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu”; dacă e în discuţie secta penticostală cu toată colecţia lor de erezii pierzătoare de suflete, se va găsi cineva să spună: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu, şi ei se vor mântui”; dacă pomenim de secta baptistă care mai nou se autointitulează ,,biserică”, cu botezul ei mincinos, nu-i exclus să auzim: ,,Şi ei sunt ai lui Dumnezeu, şi la ei este posibilă mântuirea”. Şi exemplele ar putea continua pentru oricare din multele secte, religii demonice, biserici mincinoase existente astăzi în lume. Pentru fiecare se va spune: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu, şi ei sunt fiii Săi”.

Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos scrise de Sfântul Matei ne arată desluşit: ,,Nu oricine îmi zice : Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea’’ (Mat. 7, 21-23). Iată, aşadar: a prooroci, a te ruga Lui Hristos, a face chiar minuni în numele Lui, înseamnă fărădelege dacă nu te afli în adevăr, în Credinţa cea Adevărată.

Să lăsăm dar acel insinuant şi mincinos slogan: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu’’. Se cuvine să vedem care este mărturia Scripturilor Sfinte privitoare la singura Credinţă mântuitoare. Aşa a scris Sfântul Apostol Iuda: ,,Iubiţilor, punând toată râvna, vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoia să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi oameni nelegiuiţi” (Iuda 3 şi 4). Lămurit spune dumnezeiescul Apostol: Credinţa adevărată este cea a Sfinţilor! Şi acum spuneţi-mi dumneavoastră unde găsiţi Credinţa Sfinţilor? La iehoviştii hulitori ai Maicii Domnului? La adventiştii sau baptiştii sau penticostalii sau mileniştii care-şi bat joc de Sfinţi şi nu-i recunosc? Ce legătură au ei cu Credinţa Sfinţilor? Niciuna, pentru că ei îi urăsc pe Sfinţi şi implicit Credinţa lor. Câte sărbători au ei pentru a-i cinsti pe Sfinţii lui Dumnezeu? Niciuna, ba încă îşi mai bat joc de noi când îi sărbătorim pe prietenii lui Dumnezeu. Întrebarea firească ce ne-o punem: cine are Credinţa Sfinţilor? Numai noi, iubiţi credincioşi, cei care alcătuim Biserica lui Hristos. Doar noi avem îndreptăţirea să cântăm: ,,Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat Credinţa cea Adevărată, Nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi’’. Sfinţii au trăit şi trăiesc şi astăzi numai în Biserică. Între Credinţa lor şi cea a noastră nu-i nici cea mai mică deosebire, deoarece e aceaşi Credinţă

Spunându-vă cuvintele scrise de Sfântul Apostol Iuda să nu le trecem cu vederea pe cele care ne îndeamnă: ,,să luptaţi pentru credinţa cea dată Sfinţilor’’. Îndemnul odată primit, nu mai este facultativ, devine poruncă sfântă! Porunca trebuie împlinită, nu ignorată. În faţa lui Dumnezeu nu vom putea spune că nu am ştiut. Ştim şi avem datoria să ne luptăm pentru ea, atunci când e ponegrită, hulită şi lepădată. Fireşte, nu cu mijloace violente sau nepotrivite, ci cu calm, convingere şi hotărâre. Părintele Cleopa spunea aşa: ,,Nu cumva, socotind că noi iubim pe aproapele să ne lăsăm călcaţi de cei străini în Dreapta Credinţă în Hristos, care voiesc a ne depărta pe noi de la Ortodoxie şi a ne impune credinţa lor cea strâmbă şi ereticească. Se cade, aşadar, oricărui preot ortodox şi oricărui creştin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un bun ostaş al lui Hristos cu toată evlavia şi cu mânie bărbătească şi tare să apere, prin cuvânt (vorbit) şi scris, adevărul Dreptei noastre Credinţe. Nu se cade a fi blând acolo unde nu trebuie a te purta cu blândeţe’’. Pe de altă parte, Sfântul Apostol Pavel spune că credinţa este darul lui Dumnezeu (Efes. 2,8). Cum am putea îngădui să fie batjocorit darul lui Dumnezeu de oameni nelegiuiţi?

Vedeţi că a spus Mântuitorul: ,,mulţi îmi vor zice în ziua aceea…’’ Cine sunt acei mulţi? Să ne uităm numai câteva versete mai sus: ,,Largă este poarta şi largă este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’ (Mat. 7, 13). Altădată Fiul lui Dumnezeu ne-a prevenit: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Să nu vă duceţi după ei’’ (Lc. 21, 8). Sfântul Apostol ne face să fim cu luare-aminte: ,,Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar şi pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vort adduce lor o grabnică pieire. Mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului (adică Biserica) va fi hulită ‘’(II Petru2, 1-2)

Aceştia sunt cei mulţi! Să nu fim printre ei! Să fim între cei puţini care merg prin poarta cea strâmtă şi pe calea cea îngustă care duce în Împărăţia lui Dumnezeu. Să fim adică în Credinţa Sfinţilor, singura mântuitoare.

Ce v-aş putea eu spune, în încheierea acestui cuvânt, dumneavoastră celor dreptcredincioşi?  După Sfânta Credinţă Ortodoxă, să vă învrednicească Bunul Dumnezeu de Împărăţia Sa cea cerească. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s