Triada funestă a vremurilor din urmă

Sfântul Prooroc Ieremia relatează în capitolul 28 al Cărţii sale un episod când, fără voia lui, s-a confruntat cu proorocul mincinos Anania. Acesta din urmă şi-a luat cutezanţa de a prooroci din voie proprie, fără a fi trimis de Dumnezeu. Această impostură era deosebit de nocivă, deoarece dădea poporului nădejde în minciună. S-a apucat Anania să ,,proorocească’’ despre încetarea robiei babilonene a evreilor şi întoarcerea lor în ţară, făcând un gest simbolic: a luat jugul de pe grumazul Sfântului Prooroc Ieremia şi l-a sfărâmat.

          În faţa acestei îndrăzneli nebuneşti, Proorocul Domnului a propus criteriul prin care voia să vădească adevărul lucrurilor şi să arate că Anania se numără printre proorocii mincinoşi: ,,Ascultă cuvântul acesta pe care ţi-l spun în auzul tău şi în auzul a tot poporul. Proorocii care au fost demult, înaintea mea şi înaintea ta, au prevestit multor ţări şi regate puternice război, strâmtorare şi molimă. Când însă un prooroc a prevestit pace, atunci numai aşa a fost el luat ca Prooroc, cu adevărat trimis de Domnul, dacă s-a împlinit cuvântul acelui Prooroc’’. Însuşi Dumnezeu a vădit minciunile pe care le rostea Anania, aşa încât Sfântul Prooroc Ieremia l-a înfruntat fără cruţare: ,,Ascultă, Anania: Domnul nu te-a trimis şi tu dai poporului acestuia încredere în minciună’’. Pedeapsa lui Dumnezeu n-a întârziat: proorocul mincinos a murit chiar în anul acela.

          Iubite cititorule, trăim vremurile despre care Fiul lui Dumnezeu a spus: ,,Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor ridica şi vor amăgi pe mulţi’’ (Matei 24, 11). Deasupra tuturor acestora va sta proorocul mincinos despre care ne înştiinţează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, când scrie despre triada răului:,,Şi diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos’’. Fiara despre care se face amintire aici este cea care se va ridica din mare (Apocalipsa 13, 1), adică blestematul antihrist, care se va prezenta pe sine ca fiind dumnezeu. Cine va fi proorocul mincinos? Să mă ferească Dumnezeu să nu fac aprecieri nedrepte, dar există temeinice indicii care ne duc la concluzia că papa (actual sau viitor) îşi va asuma acest rol funest. De secole, papa se pretinde a fi capul Bisericii, iar acum ni se arată având dorinţa de a stăpâni peste toate religiile lumii, între care va căuta să amestece şi Biserica Ortodoxă, evident pentru a o pierde. Astfel, în imperiul antihristic se preconizează o religie unică în care Dumnezeul Adevărului să fie înlocuit de tatăl minciunii, diavolul, de fiul lui, antihrist şi de proorocul mincinos, papa. Aceasta este triada funestă a vremurilor din urmă!

Presbiter Ioviţa Vasile

2 gânduri despre „Triada funestă a vremurilor din urmă”

  1. Mărgăritare din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi, Prietenii Mirelui, spre mare folos duhovnicesc, împărtăşite cu dragoste tuturor celor care cu gânduri bune poposesc pe acest blog ortodox, însetaţi de frumuseţe, nobleţe şi divin.

    Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii a căror cunoaştere dreaptă o are numai Hristos?

    Acestea sunt:

    Tainele celor nevăzute: Dumnezeu, îngerii, sufletele oamenilor;

    Taina creării lumii şi a sfârşitului acesteia;

    Taina călăuzirii neîncetate a omului şi a omenirii de către Dumnezeu către scopul ei precis, prin înţelepciunea şi puterea Sa;

    Taina păcatului şi căderii omului şi a izbăvirii lui prin întruparea lui Dumnezeu;

    Taina împărăţiei lui Dumnezeu ca scop final al vieţii pământeşti a omului şi taina căii celei adevărate care duce la atingerea acestui ţel, adică taina îndatoririlor omului faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.

    Taina învierii din morţi, a judecăţii de apoi şi a vieţii veşnice.

    Sfântul Nicolae Velimirovici, Credința sfinților. Catehismul Bisericii Ortodoxe, Apologeticum, 2006

    ****************************************

    Nici unul dintre noi să nu fie atât de obraznic încât să spună despre cuvintele lui Hristos: „Aceasta este o prostie”

    Cu totul neaşteptate sunt întorsăturile gândurilor Domnului nostru Iisus Hristos.
    Ce înseamnă aceasta? De ce vorbirea lui Iisus este îndeobşte şi totdeauna atât de neasemănătoare cu vorbirea oamenilor obişnuiţi? Deoarece cu Duhul Său, cu gândurile Sale, cu inima Sa El trăia, totdeauna nemăsurat mai presus de platitudinea pământească, în care trăim noi toţi, fiindcă El este Dumnezeu Adevărat.
    El avea gânduri care sunt cu totul improprii oamenilor obişnuiţi: gânduri despre înalta Sa chemare, despre cumplitele pătimiri prin care avea să răscumpere din stăpânirea diavolului neamul omenesc. Gândurile Lui nu coborau pe pământ, ele erau întotdeauna înalte şi neobişnuit de adânci.

    Poate veţi întreba: „Dar noi, care trăim în deşertăciunea de zi cu zi, cum putem să dobândim o aşezare înaltă a gândurilor, asemenea Domnului Iisus Hristos? Doar auzim adeseori că El trebuie să fie pilda noastră”.
    Bineînţeles, la dumnezeiasca înălţime pe care ne-a vădit-o Domnul Iisus Hristos nici unul dintre pământeni nu e în stare să ajungă, însă dumnezeieştile Lui cuvinte, statornica rămânere a gândului înaintea Tronului Dumnezeirii sunt pildă pe care o putem urma şi noi.

    Oare nu auzim la fiecare Liturghie: „Sus să avem inimile!” ? Sus, adică la Tronul lui Dumnezeu, să înălţăm inimile noastre! Fiindcă vă puteţi înălţa inimile şi gândurile la Dumnezeu dacă veţi voi, dacă vă veţi da multă osteneală ca să vă sloboziţi de legăturile murdare ale vieţii pământeşti de zi cu zi, veţi putea dobândi o aşezare înaltă a gândurilor, veţi putea citi cu osârdie Sfânta Scriptură, veţi putea merge la biserică şi veţi putea învăţa din acest citit şi din acest mers cum să vă înălţaţi sus duhul.

    Ştim că au fost numeroşi oameni drepţi, care, închinându-şi viaţa lui Dumnezeu, s-au depărtat de deşertăciunea lumească şi în neîncetată rugăciune se înălţau nemăsurat cu duhul deasupra vieţii obişnuite pământeşti, oameni ce până la o anumită treaptă s-au asemănat în această privinţă însuşi Domnului Iisus Hristos, fiindcă au împlinit porunca apostolului Pavel: Cele de sus gândiţi, nu cele pământeşti (Col. 3, 2) – ceea ce înseamnă că şi fiecare dintre noi poate şi este dator să aibă grijă ca să nu îşi târască viaţa prin mocirla pământului.

    Să luăm aminte şi la faptul că iudeii nu înţelegeau cuvintele Domnului, se mâniau, îi întorceau spatele, socotindu-L nesănătos la minte. Ceva asemănător a continuat să se întâmple până în ziua de astăzi. Şi acum un număr uriaş de oameni, care nu cred în Domnul Iisus Hristos, au chiar această atitudine faţă de tot ce stă scris în Evanghelie. Evanghelia nu are loc să încapă în ei: li se pare ciudată, de neînţeles, un lucru care nu seamănă a nimic, aşa încât o dau deoparte, zicând: „Ce prostie! De ce să citim asta?”, şi pier de pierzarea veşnică.

    Şi lucrul acesta să ne fie de învăţătură: nici unul dintre noi să nu fie atât de obraznic, să nu fie atât de josnic sufleteşte încât să spună despre cuvintele lui Hristos: „Aceasta este o prostie”.
    Inima noastră să fie totdeauna pătrunsă de cea mai mare evlavie şi dragoste faţă de Hristos, şi El ne va învăţa toate, ne va da mare înţelepciune, ne va lua de mână şi ne va duce întru împărăţia Sa. Amin.

    Sfântul Luca al Crimeei, La porțile postului mare

    Apreciat de 1 persoană

  2. Când ai vorbit cu gândul, ai stat de vorbă direct cu diavolul
    Monah Proclu Nicău

    Are o foarte mare însemnătate să ne păzim mintea tot timpul de tot ce este păcat. Cine se păzește de păcatele mici, la care aproape că nici nu le dai importanță, acela nu ajunge să lupte cu păcatele mari, căci îl acoperă Domnul, văzând lupta și smerenia lui.

    Vorbirea cu gândurile spurcate trezește patimile și, chiar de nu te-ai învoit cu ele, te vor chinui zile și săptămâni întregi. Când ai vorbit cu gândul, ai stat de vorbă direct cu diavolul. Atunci, Duhul Sfânt s-a depărtat, pentru că n-ai vrut să lupți. Ca să te ajute Duhul Sfânt din nou, trebuie să pui început bun de pocăință, prin multă smerenie și, cât poți, să nu judeci pe nimeni și să dorești mântuirea tuturor și, mai ales, să-i vezi pe toți mai buni decât tine.

    Duhul Sfânt este foarte fin și sensibil. Este suficient un gând de osândire, de încântare de sine, cu care te-ai învoit și Duhul Sfânt se retrage.

    Monah Proclu Nicău, Conștiință, spune-mi tu, colecția „Crinii țarinii”, vol. 3, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2016

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s