Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (Post)

          Iubite cititorule! Astăzi este zi de sărbătoare, dar această sărbătoare este una a tristeţii, în care ţinem post, pentru că pomenim moartea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, chipul smereniei şi al bunei cuviinţe, care vorbea despre Mântuitorul cu o evlavie rămasă ca pildă în Scripturile Sfinte şi în istorie: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor’’ (Marcu 1, 7-8). Dacă un Sfânt vorbea în acest fel, cum trebuie să vorbim noi, cei împovăraţi de păcate?

          Ne aducem aminte de ticăloşia lui Irod cel Mare, care a vrut să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, apoi a poruncit uciderea a paisprezece mii de prunci nevinovaţi. Din această rădăcină rea a răsărit blestematul Irod Agripa, cel care a cutezat să-şi lase femeia cea dintâi şi să se însoţească, în chip nelegiuit, cu femeia fratelui său, Filip, chiar când acesta trăia, spun unii din vechime. În faţa acestui păcat, Sfântul Ioan Botezătorul n-a putut să tacă. A vorbit cu nemernicul Irod Antipa şi i-a spus fără ocolişuri: ,,Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie’’ (Matei 14, 4). În loc să curme păcatul greu în care se complăcea, Irod a prins mare ură asupra Sfântului. Înainte îl asculta cu plăcere, acum s-a umplut de mânie şi nu numai el, ci şi desfrânata care s-a însoţit cu el. Gândul lor cel dintâi a fost să ucidă pe Sfântul Ioan, dar se temeau de popor, pentru că-l ştiau pe el Prooroc (Matei 14, 5). Ca să se răzbune, Irod l-a întemniţat pe Sfânt.

          A venit şi ziua de naştere a lui Irod, cel fără frică de Dumnezeu, şi acesta a făcut ospăţ mare dregătorilor săi. În mijlocul petrecerii, fiica Irodiadei, ticăloasă şi ea, a jucat în chip desfrânat în faţa invitaţilor, iar Irod i-a făcut o făgăduinţă necugetată privind răsplătirea ei. Fata s-a sfătuit cu mama sa şi aceasta a îndemnat-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a întristat la început, apoi s-a învoit şi a trimis slujbaşii să taie capul Sfântului, într-o zi de 29 august, crezând că va scăpa de mustrarea lui. Chiar şi pe tipsie, cu şiroaie de sânge, capul Sfântului a grăit aceeaşi mustrare împotriva tiranului.

          Uciderea este păcat strigător la cer, după cum ne învaţă Sfintele Scripturi: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’ (Facere 4, 10). Aşa a spus Dumnezeu lui Cain, cel care tocmai ucisese pe fratele său, Abel. Şi glasul sângelui Sfântului Ioan s-a auzit la Dumnezeu în ceruri şi El a pedepsit-o  pe fiica cea rea a Irodiadei. În vreme ce se afla în surghiun, trecând o apă îngheţată, gheaţa s-a rupt şi trupul ei spurcat s-a afundat în apă, iar capul îi era afară, până ce i-a fost tăiat de bucăţile de gheaţă. Irod şi Irodiada au fost înghiţiţi de pământ (După Vieţile Sfinţilor, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 397-400).

Presbiter Ioviţa Vasile

2 gânduri despre „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (Post)”

  1. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre în vecii nesfârşiţi! Amin

    Predică a SFÂNTULUI IUSTIN POPOVICI la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul (1964)

    “In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

    Astazi este mica Vinere Mare, alta Vinere Mare. Caci astazi a fost ucis cel mai mare intre cei nascuti din femeie – Sfantul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului.
    In Vinerea Mare oamenii L-au dat mortii pe Dumnezeu, L-au rastignit pe Dumnezeu.
    In ziua sfantului praznic de astazi oamenii l-au ucis pe cel mai mare om. Cel mai mare – aceasta nu o spun eu. Care va fi lauda mea pentru marele si slavitul Inaintemergator al Domnului, pe care buzele Domnului l-au laudat mai mult decat pe oricare om, mai mult decat pe oricare dintre Apostoli, dintre ingeri, dintre Proroci, dintre Drepti, dintre intelepti. Caci buzele Domnului au spus despre el: Acesta este cel mai mare intre cei nascuti din femeie (Matei 11, 11). Nu este lauda mai mare in aceasta lume.

    Da, praznicul de astazi este o alta Vinere Mare. De ce? Crima savarsita in ziua de astazi, atunci cand Irod a ucis pe cel mai mare intre cei nascuti din femeie, nu este mai mare decat crima savarsita in ziua Vinerii Mari.
    De ce Mantuitorul l-a preamarit pe marele Sfant Ioan Botezatorul ca pe nimeni altul dintre oameni? De ce, fratilor? Pentru ca Sfantul Inaintemergator intruchipeaza intru sine, in persoana sa, toate virtutile Cerului, toate virtutile tuturor Prorocilor, ale tuturor Apostolilor, ale tuturor Mucenicilor; ale Ingerilor Ceresti, ale tuturor Marturisitorilor. Iata, astazi noi proslavim pieirea, taierea capului intaiului Apostol intre toti Apostolii. Caci Inaintemergatorul Domnului a fost trimis de Dumnezeu in primul rand ca sa faca cunoscut lumii pe Mantuitorul ei. Cu mult inaintea Apostolului Petru, inaintea Apostolului Natanail, inaintea oricui, el a aratat si a facut cunoscut lumii pe Dumnezeu Care S-a intrupat si S-a aratat ca Domnul Iisus Hristos. Cel dintai Apostol, care L-a vazut pe Duhul Sfant pogorandu-Se din Ceruri asupra Domnului Iisus atunci cand S-a botezat in Iordan si L-a facut cunoscut ca Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii. El este si intaiul Evanghelist intre Evanghelisti. El este intaiul care a facut cunoscut lumii si a aratat pe Purtatorul tuturor vestilor importante pentru neamul omenesc, pe Domnul Hristos.

    Astazi noi proslavim mare praznic al intaiului dintre prorocii Noului Testament, al Sfantului Proroc al Noului Testament. Iata, el a facut cunoscut lumii ca Domnul Hristos Se arata lumii nu numai ca Mantuitor, ci si ca Luminator si ca Judecatorul lumii. In mainile Sale sunt si securea, si lopata: Va curata Domnul aria pamantului in ziua infricosatoarei Judecati si va desparti graul de neghina, dreptii de nedrepti (Matei 3, 12). Toate acestea le-a cunoscut marele si slavitul Proroc, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului. De aceea, astazi il si slavim ca Sfant Proroc al Noului Testament, ucis de necinstitul si raufacatorul imparat Irod.

    Inca a dobandit Sfantul Inaintemergator marturia Domnului ca este cel mai mare intre cei nascuti din femeie, ca el este Intaiul Mucenic al Noului Testament intre toti Sfintii Mucenici.
    Iata cum a patimit el pentru Dreptate dumnezeiasca in aceasta lume! A patimit cu bucurie! In cantarile si in rugaciunile bisericesti de astazi se spune ca a plecat cu bucurie la moarte: pentru adevar nevoindu-te, bucurandu-te, ai binevestit si celor din iad pe Dumnezeu (din troparul Sf. Ioan Botezatorul). Şi prin aceasta a devenit intaiul model si intaiul insufletitor al tuturor Sfintilor Mucenici ai Noului Testament de la intaiul Mucenic Ştefan pana in ziua de astazi.
    Toti Sfintii Mucenici merg la moarte bucurandu-se pentru Domnul Hristos, merg la moarte caci stiu ca moartea nu-i poate tine in catuse, stiind ca ea este numai poarta deschisa, poarta spre Imparatia Cerurilor pentru sufletele lor sfinte. Cum sa-ti explici altfel frate si sora, bucuria Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe cand ii sfasiau trupul, ii sfaramau oasele pe roata, iar el chiuia de bucurie, caci Il vedea pe El si pe Ingerii lui Dumnezeu stand in jurul Sau, iar ingerii au oprit roata. Iata, ce bucurie in aceste cumplite chinuri! Şi Sfantul Mare Mucenic a stat intreg si sanatos inaintea necredinciosului imparat Diocletian.
    Primul descoperitor al bucuriei sfinte in mucenicie este slavitul, Sfantul Ioan, Inaintemergatorul sl Botezatorul Domnului.

    Şi s-a aratat Sfantul Inaintemergator in imparatia mortii ca cel dintai Evanghelist, ca sa faca cunoscuta Evanghelia lui Hristos in imparatia mortii. S-a aratat tuturor ca cel dintai mucenic, ca sa arate cum pentru Adevaratul Dumnezeu, pentru Domnul Hristos, Mantuitorul lumii, oamenii vor merge cu bucurie la moarte atata timp cat moartea nu-i stapaneste si nu-i biruieste. Nu se vor teme de moarte, caci vor fi mai puternici decat moartea. Domnul va darui biruinta asupra trupului muritor, prin Invierea Sa cu trupul. Şi a intrat slavitul Inaintemergator in imparatia mortii ca Inaintemergatorul tuturor adevaratilor marturisitori ai lui Hristos in lume, ca Inaintemergatorul tuturor adevaratilor proroci din lume, ca sa faca cunoscut tuturor sufletelor din imparatia mortii: Iata, atunci cand Domnul Se va arata aici peste scurt timp, moartea este biruita, demonii sunt biruiti, imparatia mortii va fi nimicita. Şi voi veti fi scosi din aceasta grozavie in bucuria cereasca si in lumea cereasca.

    De aceea Domnul a tacut, de aceea Domnul nu i-a inviat pe acela despre care a zis ca este cel mai mare intre cei nascuti din femeie. Trebuia ca el sa-si duca la bun sfarsit lucrarea sa apostolica, lucrarea sa evanghelica, lucrarea sa muceniceasca, lucrarea sa marturisitoare in iad, in imparatia mortii.

    Şi, iata, de aceea ziua de astazi este pentru noi, crestinii, ca o a doua Vinere, Vinerea Mare. Insa asa cum pentru Mantuitorul dupa Marea Vineri vine Invierea, tot asa si Inaintemergatorul cu bucurie moare, intra in moarte, caci vede biruinta asupra mortii, stie ca Domnul ii va asigura si lui Viata vesnica si invierea din morti in ziua infricosatoarei Judecati.

    Noi astazi slavim pe acest mare si slavit intai Apostol, intai Mucenic, intai Evanghelist si Inaintemergator al tuturor crestinilor adevarati de-a lungul veacurilor, ne plecam patimirilor sale pline de bucurie pentru Adevaratul Hristos, si sfintei sale Evanghelii, si sfintei Apostolii, si sfintei Mucenicii. Iata, doua mii de ani, el, care a ingaduit ca nelegiuitul imparat sa-i taie capul, face nenumarate minuni in lumea pamanteasca viind alaturi de Domnul Hristos in aceasta lume. De doua mii de ani el face minuni in sufletele tuturor celor ce se indreapta spre el in rugaciune.

    Iata, frate si sora, atunci cand te afli in vreo suferinta mare, intoarce-te catre acest intai Apostol al lui Hristos si te va ajuta in toate greutatile tale.
    Cand te afli in vreun mare necaz, intoarce-te catre acest intai Evanghelist.
    Orice amaraciune ar fi in sufletul tau, el o va indulci prin Bunele Vestiri ale lui Hristos, pe care ti le va trimite in taina din cealalta lume in sufletul tau chinuit. Şi cand te afli in ispitele si grozaviile acestei lumi pamantesti, tu alearga la el, la Sfantul Marturisitor, spune-i despre inima ta, povesteste-i despre sufletul tau, si fii incredintat ca el va cobori in sufletul tau intr-un fel dumnezeiesc si tainic si te va mantui, si te va izbavi de toate ispitele si necazurile.

    Insa daca trebuie sa patimesti pentru Domnul Hristos in aceasta lume, daca asupra ta navalesc oamenii din toate partile, ateii si luptatorii impotriva lui Hristos vor sa te nimiceasca pentru ca esti al lui Hristos, vor sa amuteasca buzele care vorbesc despre Hristos, tu atunci sa-ti aduci aminte de el, de intaiul Mucenic, sa strigi catre el:

    O, Sfinte Mucenice, intaiule Mucenice al lui Hristos, degrab ajuta-ma! Daruieste-mi ca si eu sa mor pentru Domnul Hristos, sa las trupul ca pe o imbracaminte trecatoare si sa merg in Imparatia lui Hristos pe calea sfintei mucenicii!

    Şi el se va ruga Domnului ca si tu sa intri in randul Sfintilor.

    O, fie ca sfintele sale rugaciuni sa se preamareasca si astazi si maine si intotdeauna si sa se inalte pentru noi, crestinii si sarbii, si pentru toti oamenii acestei lumi. Ca Domnul sa daruiasca tuturor pocainta, pe toti sa-i miluiasca si pe toti sa-i mantuiasca! Şi ca toti oamenii, calauziti de slavitul Inaintemergator, sa-L slavim vesnic pe Singurul Adevaratul Dumnezeu in toate lumile, pe Domnul Iisus, a Caruia este cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

    Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre veşnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s