Predică la Duminica a 12-a după Pogorârea Sfântului Duh. Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?

În anii vieţii Sfântului Prooroc Ilie, Dumnezeu a rânduit pe pământ vreme de cumplită secetă, încât trei ani şi jumătate nu a mai căzut niciun strop de ploaie. Apele au secat, vegetaţia s-a uscat, foametea bântuia în lume. A secat şi pârâul Cherit, de unde Sfântul Ilie îşi lua apa necesară vieţii. În aceste împrejurări deosebit de grele, Dumnezeu i-a poruncit Proorocului să meargă în Sarepta Sidonului, unde urma să fie hrănit de o femeie văduvă şi săracă. Când s-a apropiat de cetate, a văzut acea femeie adunând vreascuri pentru trebuinţele casei. Săracia acesteia a ajuns la limită, după cum ea însăşi a mărturisit: ,,Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nicio fărâmitură de pâine, ci numai o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, am adunat câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu, să mâncăm şi să murim’’ (III Regi 17, 12). Aşa s-ar fi întâmplat, dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a arătat şi de data aceasta. Din puţinul acesta, Sfântul Ilie a cerut pâinea cea de trebuinţă. Aflată în starea aceea disperată, femeia se arată de o dărnicie rar întâlnită, ia de la gura sa şi a fiului său şi-l hrăneşte pe omul lui Dumnezeu. Atotputernicul a văzut sufletu bun al văduvei, a văzut şi trebuinţa şi sărăcia ei, şi a făcut precum spusese înainte: ,,Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din vas nu se va împuţina, până în ziua în care va da Domnul ploaie pe pământ’’ (III Regi 17, 14). A fost aceasta modalitatea aleasă de Dumnezeu pentru a-l hrăni pe Sfântul Ilie, pe văduvă şi pe fiul său. Observăm că nu li s-au dat provizii şi rezerve de hrană pentru mulţi ani, ci puţinul acela nu s-a terminat, oricât s-a luat din el, făcându-se îndestulător pentru toată vremea de secetă. Tot astfel Dumnezeu a poruncit lui Israel să se hrănească din mana trimisă din cer, neîngăduind să se adune mai mult decât era necesar pentru o zi, cu excepţia zilei a şasea, când aveau să adune mană şi pentru ziua de odihnă. Când poporul s-a lăcomit şi a adunt mai mult decât era poruncit, mana a făcut viermi şi s-a stricat.

Am relatat aceste episoade biblice tocmai pentru a scoate în evidenţă modul înţelept în care Dumnezeu poartă de grijă făpturilor Sale în cele mai dificile împrejurări, când mintea omenească nu mai întrevede nicio cale de scăpare. El dă tuturor cu măsură, cu dărnicie, atât cât este de trebuinţă.

În contradicţie cu rânduielile Dumnezeieşti stă pofta nesăbuită de îmbogăţire a omului. Este o ispită căreia puţini îi rezistă. Nu i-a rezistat nici tânărul despre care vorbeşte Sfânta Evanghelie a acestei Duminici. În prim planul existenţei sale stăteau averile numeroase pe care le-a agonisit. Abia după acestea venea, poate, şi grija pentru sufletul său. Preocupat, desigur, şi de mântuire, tânărul cel bogat a venit la Mântuitorul, în Iudeea, şi i-a adresat acestă întrebare: ,,Învăţătorule Bun, ce bine voi face, ca să am viaţa veşnică?’’ Acestei întrebări, Fiul lui Dumnezeu îi răspunde tot cu o întrebare, izvorâtă din Dumnezeiasca Sa smerenie: ,,De ce-Mi zici Bun? Nimeni nu este Bun decât numai Unul Dumnezeu’’ (Matei 19, 17). Îi enumeră apoi Pruncile lui Dumnezeu, să nu ucizi, să nu săvâri adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, la care adaugă porunca cinstirii părinţilor şi a iubirii aproapelui. După cum însuşi a mărturisit, aceste Porunci nu-i erau străine. Cu toate acestea, tânărul se simţea neîmplinit, de unde şi întrebarea ,,Ce-mi mai lipseşte?’’ Lipsa lui era de fapt prisos, era chiar prisosul bogăţiilor sale, care nu-i erau ajutor, ci piedică şi povară spre dobândirea vieţii celei veşnice. Înţelepciunea Dumnezeiască i-a dat îndemnul pe care, dacă l-ar fi urmat, ar fi scăpat de această povară: ,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmază-Mi’’. În loc să-l bucure, aceste cuvinte ale Mântuitorului îi provoacă o profundă tristeţe. Nu s-a bucurat pentru că a găsit răspuns Dumnezeiesc la căutările şi frământările sale. Viaţa tânărului era dominată de grija pentru bogăţii şi sporirea acestora, nicidecum de mântuirea sufletului său.

Să nu trecem cu uşurinţă peste chemarea Mântuitorului: ,,După aceea, vino şi urmează-Mi’’. Dacă ar fi dat curs acestei chemări, după ce s-ar fi debarasat de balastul averilor, tânărul s-ar fi numărat în rândul Sfinţilor Apostoli, adică ar fi schimbat viaţa comodă de până atunci, şi ar fi luat asupra sa toate greutăţile şi primejdiile pe care le-au îndurat ceilalţi. Nu trebuie să uităm că Mântuitorul i-a pregătit pe Sfinţii Apostoli pentru ce avea să urmeze: ,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea’’ (Ioan 16, 33). Dacă L-ar fi urmat pe Fiul lui Dumnezeu, tânărul ar fi sporit, cu vremea, în cunoaşterea tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu. Tânărul acela însă s-a depărtat încet-încet de Mântuitorul. Neîmplinit a venit, neîmplinit a plecat.

În încheiere aş dori sa reproduce cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Şi într-adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când se îndestulează cu ce are. Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nu putem să scoatem ceva din ea afară. Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei care vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe om în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei care au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la Credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri. Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, Credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a Credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori’’ (I Timotei 6, 6-12). Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un gând despre „Predică la Duminica a 12-a după Pogorârea Sfântului Duh. Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

  1. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre, rostit spre îmbogățire și pildă duhovnicească pentru noi toți cei care nădăjduim, prin mila Domnului să câștigăm viața veșnică!
    Astăzi cinstim pomenirea a doi mari Sfinți Ierarhi, exemplu pentru toți ierarhii BOR de ieri și de astăzi, erudiți și smeriți rugători cu viață sfântă, păstori buni și harnici râvnitori în binevestirea Evangheliei lui Hristos.

    Sfântul Ierarh Varlaam, ale cărui sfinte Moaște se găsesc acum așezate în raclă, în biserica Mănăstirii Secu și Sfântul Ierarh Ioan, „arhiepiscopul cel sfânt și minunat ”, după cum îl numește Sfântul Mitropolit Dosoftei, care odihnește în mormântul de lângă biserica cea mare a Mănăstirii Secu, fala Sfinților Ierarhi ai bisericii ortodoxe strămoșești.

    Să avem parte de sfintele lor rugăciuni!Amin

    Vrednicul de cinstire Mitropolitul Varlaam al Moldovei, luptător pentru întărirea dreptei credințe ortodoxe, era prețuit atât în țară, cât și în afara ei. Astfel, pentru evlavia și înțelepciunea sa, el s-a numărat, în anul 1639, printre cei trei candidați propuși pentru ocuparea tronului de patriarh ecumenic al Constantinopolului.
    Înțelept apărător al dreptei credințe și al unității Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iași, din anul 1642, care a îndreptat și aprobat Mărturisirea de credință alcătuită, în anul 1638, de Sfântul mitropolit Petru Movilă al Kievului, mărturisire care punea la îndemâna clerului și a credincioșilor ortodocși o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe.

    Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei este un document adus de Mitropolitul Varlaam de la pustnicii schitului lui Zosima din ţinuturile Neamţului şi oferit Mitropolitului Macarie, cu prilejul călătoriei sale prin Moldova. Descoperit de Paul de Alep într-un sipet al lui Duma Negru, documentul uimeşte prin actualitatea sa, descriind, pas cu pas, decadenţa şi apostazia vremurilor pe care le trăim, sărăcirea materială şi duhovnicească a Moldovei, cotropirea şi pustiirea pământurilor, amestecul credinţei ortodoxe cu celelalte denominaţiuni creştine care nu vor mai fi considerate ca urâciune înaintea lui Dumnezeu, jefuirea bogăţiilor, urgiile şi uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele mamelor, asaltul sodomiei etc.
    Să luăm aminte la vorbele sfinţilor părinţi de odinioară, căci locuitorii de pe urmă ai Moldovei putem fi noi înşine, iar deznodământul apocaliptic al vremurilor tulburi pe care le trăim, sunt consecinţa iminentă a păcatelor noastre .
    Mai avem oare ierarhi şi preoţi binecinstitori ai dreptei credinţe, gata să-şi dea viaţa pentru Hristos, care nu se înfricoşează de un virus nevăzut oricat de rău ar fi, şi sunt capabili să ţină piept slujitorilor ocultei şi ai leviatanului, apărând turma credincioasă şi supusă?

    Sfântul Mitropolit Varlaam – profeţia despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei

    “După plecarea mitropoliţilor fanarioţi vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor încerca să vândă dreapta credinţă. Amestecurile de credinţă drept-măritoare cu cele papistăşeşti şi păgâneşti nu vor mai fi (nu vor mai fi considerate ca) o urâciune şi o urgie înaintea lui Dumnezeu. Oamenii se vor vinde între ei, vor fi tăieri de sabie între fraţi pentru putere şi ranguri pământeşti.

    Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase. La vremea din urmă o hiară roşie cu multe capete va înghiţi întreaga Europă creştină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele.
    Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacele fără nici o neruşinare, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii. Vor defăima obiceiurile creştineşti dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sânge creştinesc. Mare urgie va fi atunci.

    Domnii pământului vor fi oameni vânduţi satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios.
    Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini după bunul lor plac, lucru nemaiîntâlnit în curgerea timpului în Moldova. Biserica strămoşească va fi ruşinată de noile obiceiuri păgâneşti şi papistăşeşti, aduse cu sila de vlădicii lor cu apucături sataniceşti.
    Oamenii afierosiţi lui Hristos cu slujbă veşnică vor lepăda sfântul chip şi făgăduinţa înaintea lui Hristos, dedându-se la viaţa lumească de dinainte. La vremea cea din urmă, pământurile nu-şi vor mai da roada lor, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moşiile fără de ruşine, uitând că strămoşii lor le-au păstrat cu sabia.
    Legile creştineşti ale ţării vor fi lepădate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate în râs, iar conducătorii netrebnici vor face legământ cu fiara apocaliptică.
    Vlăstarele moldoveneşti, urmaşii domnilor şi boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri şi apucături ieftine.
    Bărbaţii vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnităţii lor şi se vor acoperi în straie femeieşti, iar femeile vor umbla precum bărbaţii. Adunările din sărbători şi toate obiceiurile pământului vor fi schimbate în obiceiuri şi apucături sălbatice, păgâneşti, aducând în Moldova, în locul jocului de sărbătoare, jocuri de la sălbatici.
    La vremea de apoi, pe pământurile Moldovei va domni sărăcia, jalea, moartea, spaima, frica şi omul nu va mai fi stăpân în bătătura lui. Vor pune domnii pământului biruri şi legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei. Vor pune biruri şi pe aerul lăsat de Dumnezeu.

    Hiarele pământului şi păsările şi toate dobitoacele îşi vor schimba firea lor şi vor apărea alte feluri de dobitoace, iscodite după mintea omului, care vor fi slabe la trup şi fără de folos.
    La vremea cea din urmă, oamenii se vor strânge unii lângă alţii în tot felul de născociri, lepădând truda satului, munca va fi o ruşine, ruşinea va rămâne un obicei, iar cei drepţi vor fi consideraţi nebuni. Se vor înşela unii pe alţii crezând că asta e legea lui Dumnezeu. Şi, în cele din urmă, ultima rânduială a pământului: se vor dezgropa oasele părinţilor şi strămoşilor noştri, vor fi dărâmate bisericile, vor fi lepădate rânduielile creştineşti şi vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii.

    Aşa arată Apocalipsa Sfintei Cărţi a Scripturii, ca la vremea din urmă, când veţi vedea urâciunea pustiirii în locul cel sfânt, războaiele pe alocurea, urgiile şi uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele femeieşti şi oameni căutând liniştea de la un capăt al altuia al pământului, când graiurile se vor amesteca, ca altă dată în Babilon, şi sfârşitul va fi aproape.
    Moldova cea frumoasă şi bogată, plină de daruri dumnezeieşti, plină de locaşuri sfinte, plină de oameni harnici şi credincioşi, va cădea în mâinile păgânilor şi a necredincioşilor, iar căderea ei va fi mai grea decât căderea Constantinopolului din vremea măritului nostru domn Ştefan cel Mare şi Sfânt.
    Binecuvântat a fost pământul Moldovei şi neruşinată a fost ocara oamenilor, care, prin faptele şi apucăturile lor stricate, vor întoarce pe voievozi în morminte şi vor face pe strămoşi să lăcrimeze sub glie, stând cu fruntea plecată în faţa Marelui Stăpân Hristos pentru ruşinea lăsată de urmaşii lor.“

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s