Teroarea nazistă a fost instaurată şi în România

Hermann Goering a fost numărul 2 în ierarhia nazistă, fireşte, după Adolf Hitler. Cât rău au făcut aceşti satanişti făpturilor lui Dumnezeu, ştie numai Atotputernicul. Vom şti şi noi la Dreapta Judecată. Istoria se opinteşte şi acum să desluşească multiplele aspecte ale răului imens, revărsat asupra lumii, datorită acestor demenţi, care au însângerat, cu cruzime de fiare, neamul omenesc. Lui Goering îi datorăm acea stupidă zicere: Dacă Fuhrerul vrea, doi plus doi fac cinci. El are o explicaţie simplă şi adevărată, privitoare la ascensiunea sataniştilor germani spre vârfurile puterii şi la toate atrocităţile pe care aceştia le-au comis. Să nu uităm a sublinia că Hitler şi şleahata sa de nebuni au ajuns la putere prin vot democratic, liber exprimat de admirabilul popor german. Iată conţinutul unui text pe care l-am primit zilele trecute:

,,În urmă cu aproximativ 75 de ani, Hermann Goering a depus mărturie în procesul de la Nurnberg (având calitatea de acuzat, n.a.) Fiind întrebat: ,,Cum ai făcut ca poporul german să accepte toatre acestea?

El a răspuns: ,,A fost foarte uşor, nu are nicio legură cu nazismul, are legătură cu natura umană. O poţi face într-un regim nazist, socialist, comunist, într-o monarhie şi chiar într-o democraţie. Singurul lucru care trebuie făcut pentru a înrobi oamenii, este să îi sperii. Dacă reuşiţi să găsiţi o modalitate de a speria oamenii, îi puteţi face să facă ceea ce doriţi’’.

Antihriştii globalizanţi străini şi români au găsit modalitatea: acest blestemat virus, în numele căruia au suspendat Constituţia, suprimând toate drepturile şi libertăţile pe care aceasta le garanta. Le-a garantat atât de bine, încât n-a mai rămas nimic din ele. Chiar v-aţi gândit vreodată că un preşedinte este garantul Constituţiei? Nu fiţi naivi. Ca să speii un popor trebuie să scoţi armata cu blindatele sale în stradă, să mobilizezi toate forţele represive îndobitocite de propagandă, să şantajezi, să ameninţi, să arunci cu bani împrumutaţi în dreapta şi în stânga. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibil, dacă nu ar fi existat televiziunile greţoase şi blestemate, cumpărate şi ele cu bani murdari, care primesc teme de manipulare.

Pentru ca ideile naziste să fie transpuse în viaţa poporului român, era nevoie să avem un neamţ, şi-l avem în persoana lui KW Iohannis. Alături trebuia să-i stea un musulman necredincios, şi a fost livrat Arafat. Guvernul meu, al lui Iohannis cel imparţial, a fost încredinţat ungurului hibrid Ludovic Orban.

Hermann Goering şi-a desăvârşit ,,opera’’ vieţii sale, sinucigându-se, în 1945. Ideile sale demente au rămas şi sunt aplicate cu succes de neo-naziştii antihristici, care stau la cârma ţării cu încolăciri de şarpe.

Presbiter Ioviţa Vasile   

Învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe: Suferă răul, nu-l făptui

Lasă-te nedreptăţit, dar nu nedreptăţi; lasă-te pălmuit, dar nu răspunde provocării: lasă-te criticat, dar nu critica. Împacă-te cu persoana aceea care te necăjeşte şi-ţi cre­ează ispite. Împacă-te cu el cu bucurie. Roagă-te pentru el zilnic. Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâietate, să-i vorbeşti cu dragoste, iar Dumnezeu Îşi va face lucrarea Sa şi va îndrepta lucrurile. Atunci Hristosul nostru va fi slăvit, iar diavolul, care înalţă toate piedicile, va fi alungat.

Nevoieşte-te, mai ales, să nu mai critici şi să nu mai minţi. Canonul tău este de a face un şirag de metanii zilnic, rugându-te pentru această persoană care te urăşte, aşa încât Dumnezeu sa-l lumineze spre căinţa şi mai fă zece metanii în plus zilnic timp de o lună. Dacă această persoană face ceva împotriva ta, treci cu vederea orice şi rabdă.

Lasă-te nedreptaţit, dar nu nedreptăţi; lasă-te pălmuit, dar nu răspunde provocării: lasă-te criticat, dar nu critica. Atunci când vei face toate acestea, atunci Fiul lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Îşi vor face locaş în sufletul tau. „Luptă-te lupta cea buna a credinţei” (I Tim. 6, 12), treci cu vederea faptele acestei persoane, aşa precum Hristos ţi-a trecut cu vederea pă­catele. (Avva Efrem Athonitul)

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, Editura Bunavestire)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Hariton, Mărturisitor în vreme de grea prigoană

         ,,Cel care va mărturisi despre Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri’’ (Matei 10, 32). De mărturisirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit şi Sfântul Hariton, cel pe care îl pomenim astăzi, alături de ceilalţi Sfinţi ai lui Dumnezeu. Din această pricină, Biserica lui Hristos îl numeşte ,,Mărturisitorul’’. Acesta a trăit în vremea împăratului păgân Aurelian (270-275), care a dat aspre porunci pentru ca fiii Bisericii să aducă jertfă spurcaţilor zei păgâni. Sfântul Hariton nu s-a supus acestei drastice porunci, fapt pentru care a fost prins şi dus în faţa judecătorului. ,,Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul şi toţi supuşii îşi smeresc capetele?’’ – a fost întrebat iubitorul de Hristos, Hariton. A fost prilejul potrivit pentru Sfânt ca să mărturisească adevărul despre deşertăciunea zeilor păgâni şi apoi despre Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului: ,,Toţi idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul Cel Preaînalt. Iar acum oamenii cei fără minte şi înşelaţi caută să-i cinstească ca pe nişte dumnezei. Însă şi ei şi cei ce li se închină lor vor pieri curând şi ca fumul stingându-se se vor pierde; pentru aceea nu mă voi închina lor, căci eu am pe Adevăratul Dumnezeu, Căruia Îi slujesc şi mă închin. El este Ziditorul tuturor şi Mântuitorul lumii, Care trăieşte în veci’’.

          Judecătorul l-a trimis la moarte pe Sfânt. L-au dat întâi să fie bătut cu sălbăticie, încât îi cădea carnea de pe oase şi sângele îi şiroia pe tot trupul.

           Fără voia şi ştirea lui Dumnezeu nu se făptuieşte nimic pe pământul acesta. Crudul împărat Aurelian călătorea prin Bizantia şi Heracleea şi Dumnezeu i-a dat semnul pieirii printr-un tunet mare şi, la scurtă vreme, a murit chinuindui-se cumplit, pentru răul mare ce-l făcuse Bisericii lui Hristos. A urmat o perioadă în care creştinii au trăit în oarecare libertate, căci prigoanele împotriva lor au încetat. Sfântul Hariton a fost slobozit din temniţă şi a putut sluji lui Dumnezeu şi semenilor, cărora le-a tămăduit neputinţele.

          Venind vremea trecerii sale la Domnul, a cerut să fie înmormântat în cea dintâi mănăstire pe care a întemeiat-o. Acolo i-a fost aşezat cinstitul trup, iar sufletul său s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 369- 377).

Presbiter Ioviţa Vasile                              27 septembrie 2020             

Predica la Duminica a 18-a după Pogorârea Sfântului Duh. Pescarii de oameni

După ce Dumnezeu l-a lepădat pe Saul, ca să nu mai fie rege peste Israel, a vorbit Proorocului Samuel, spunându-i: ,,Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege’’ (I Regi 16, 1). Ajuns la Betleeem, Samuel a cerut lui Iesei să-şi sfinţească fiii pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu. Cel dintâi care s-a înfăţişat a fost Eliab, un om de o statură deosebită şi frumos la înfăţişare. Toţi cei de faţă au crezut că pe acesta l-a ales Domnul de rege. Dumnezeu, însă i-a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă’’(I Regi 16, 7). Au urmat ceilalţi fiii ai lui Iesei, dar de fiecare dată a spus Proorocul: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul’’ (I Regi 16, 9). Aşa s-au perindat şapte din cei opt fraţi, dar alegerea regelui nu s-a făcut, de aceea Samuel a întrebat pe Iesei dacă nu cumva mai are un fiu. Avea, însă nimeni nu-l socotea vrednic de a fi rege, fiind cel mai mic. Când cel mic şi nebăgat în seamă a venit la locul jertfei, s-a auzit glasul lui Dumnezeu: ,,Scolă-te de-l miruieşte, căci acestra este!’’ (I Regi 16, 12). Odată mirutit, spune Sfânta Scriptură, duhul lui Dumnezeu s-a odihnit peste David, căci despre el este vorba, iar la vremea cuvenită a fost întronizat ca rege. În aceaşi vreme, duhul Domnului s-a depărtat de la regele Saul şi s-a apropiat de el un duh rău, care-l chinuia.

Această istorie relatată de Vechiul Testament ne aduce în faţă judecata şi alegerea cea dreaptă a lui Dumnezeu, Care spune: ,,Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre’’ (Isaiia 55, 8). Totodată ne arată ceea ce El preţuieşte cu deosebire: curăţia inimii omului, pe care n-a găsit-o la niciunul din cei şapte fii ai lui Iesei; a găsit-o, în schimb, la David cel mic şi neînsemnat, cel care păştea oile tatălui său.

Aşa s-a întâmplat cu mai multe sute de ani mai târziu, în vremea petrecerii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, când El şi-a ales cei doisprezece Apostoli. Pentru aceasta, Mântuitorul nu s-a dus în casele împărăteşti ale lui Israel; nu S-a dus nici printre înţelepţii timpului aceluia; n-a cerceta nici şcolile înalte pentru a căuta pe cei cu ştiinţă multă; n-a căutat nici printre bogaţii Ţării Sfinte, ori printre cei mai însemnţi din popor. Nu! El a cutreierat ţărmul mării unde un mare număr de pescari umili îşi câştigau greu existenţa. Dintre aceştia a ales pe cei mai mulţi dintre Sfinţii Săi Apostoli, chemându-i cu cuvintele: ,,Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni’’ (Matei 4, 19). Felul cum au răspuns ei chemării Mântuitorului este pilduitor: ,,Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El’’ (Matei 4, 20). Aceasta înseamnă că pescarii aceia simpli aveau inimile bune, deschise şi primitoare, iar Dumnezeu, Care cercetează inimile şi rărunchii, i-a ales pentru curăţia lor sufletească. În acest fel se arată ceea ce a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, ca să le strice pe cele ce sunt’’ (I Corinteni 1, 27-28).

Vremea în care L-au însoţit pe Mântuitorul a fost vreme de ucenicie. Au au deprins ei Învăţătura cea nouă şi mântuitoare, pe care mai târziu, au propovăduit-o la neamurile pământului, aducându-le la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Se spune, pe bună dreptate, că aceşti pescari neînsemnaţi în ochii oamenilor, au schimbat faţa lumii. Ei şi-au început propovăduirea într-o lume păgână şi ostilă, care-şi avea crezurile ei deşarte, într-o mulţime de zei demonoici. Imperiul roman din acea vreme, avea o întindere formidabilă şi o putere pe măsură, la care a ajuns, însă, prin forţa armelor. De la împărat până la ultimul supus, slujeau toţi zeilor mincinoşi, trăind într-o crasă rătăcire. Spun informaţiile istorice că s-a ajuns până-ntr-acolo încât împăratul roman să fie divinizat şi să aibă un cult al său. ,,Imoralitatea se manifesta în spectacole, care erau neumane şi sângeroase, în lux, în risipă, în viaţa uşuratică a multora, în desfrâu, în raporturile sociale. Munca era urâtă de cei liberi, divorţurile se înmulţeau, mulţi nu se mai căsătoreau, sinuciderile sporeau. Familia era slab întemeiată, femeia se găsea în inferioritate, copiii erau expuşi aruncării. Legile date pentru îndepărtarea situaţiei n-au ajutat mult’’. Astfel este descrisă starea de lucruri din lumea păgână şi barbară în care au propovăduit Sfinţii Apostoli (Istoria Bisericii Universale, Bucureşti, 1975, p. 29)

În întunecimea acestei lumi barbare şi fără Dumnezeu, au făcut Apostolii Domnului să strălucească lumina Evangheliei lui Hristos. În locul zeilor demonici şi neputincioşi, ei au adus cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu; în locul violenţei şi al urii, au adus dragostea de Dumnezeu şi de aproapele; în locul răzbunării au adus iertarea; în locul dispreţului pentru viaţa omului, au adus Învăţătura cea nouă despre valoarea nemăsurată a sufletului omului în faţa lui Dumnezeu. Cu aceste daruri, Dumnezeieşti au schimbat ei faţa lumii, de aceea spunem, cu dreptate, că Sfinţii Apostoli au fost persoane unice în istoria lumii, iar apostolatul a rămas o instituţie irepetabilă. Înţelegem de ce vrăjmaşii Bisericii şi ai binelui din vremea noastră încearcă, prin tot felul de scrieri, să-i discrediteze pe Sfinţii Apostoli şi să-i pună într-o lumină nefavorabilă. Spun că înţelegem, deoarece ştim că aceste fapte sunt inspirate de puterile iadului şi sunt posibile datorită slujitorilor văzuţi ai diavolului, căruia şi-au vândut sufletele.

Textul sfânt al Evangheliei de astăzi ni-i arată pe pescarii de oameni în îndeletnicirea lor obişnuită, pe Lacul Ghenizaretului. De data aceasta, Mântuitorul Se afla în mijlocul lor, în corabia Sfântului Petru, din care învăţa mulţimile. După ce a încetat a a mai vorbi, i-a îndemnat pe pescari să-şi arunce mrejele în mare pentru a scoate hrana cea de toate zilele. Aceştia însă se arată îndoielnici, căci toată noaptea s-au străduit să pescuiască, dar fără niciun rezultat. Totuşi, ei se supun vorbelor Mântuitorului Hristos şi, în scurtă vreme, au scos atâţia peşti, încât mrejele se rupeau, iar corabia plină stătea să se scufunde. Aici se arată zădărnicia strădaniilor omeneşti, lipsiţi de ajutor ceresc, pe deoparte, şi binefacerile aduse de Dumnezeu acestor străduinţe, de cealaltă parte. Aici se arată adevărul cuvintelor Domnului: ,,Fără Mine nu puteţi face nimic’’ (Ioan 15, 5).

Din cele relatate de Evanghelia acestei Duminici învăţăm cât bine şi ajutor aduce Dumnezeu în vieţile noastre atunci când suntem nedespărţiţi de El, aşa încât, fiecare din noi putem spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel: ,,Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă îmbracă cu putere’’ (Filipeni 4, 13).

Presbiter Ioviţa Vasile                                   26 septembrie 2020

Un glas din Ortodoxie: Bartolomeu şi papa nu sunt interesaţi de mântuirea creştinilor, ci de supunerea lor faţă de sistemul antihristic

Evenimentele pe care le trăim ne arată că Bartolomeu este un funcționar ONU, ca și Papa Francisc. Amândoi au idei în acord cu politica mondială. Nu-i interesează mântuirea creștinilor, ci supunerea lor față de un sistem antihristic. Papa, cu a sa infailibilitate (!!!) este chemat să asigure o mască religioasă a planurilor sataniste și să conducă toate religiile lumii. Este o unealtă a ONU.

Fără o legătură adevărată cu Dumnezeu, oamenii sunt ușor de condus. Practic, se pune la cale un jaf spiritual de proporții. Păpușarii vor o lume fără Dumnezeu, o lume debusolată, ușor de condus. Un om plin de Duh Sfânt este un om puternic, neinfluențabil, demn, neînfricat. Iar ONU, care vrea să preia comanda și pe plan spiritual, prin Papa, nu are nevoie de așa ceva!

Viața de creștin va fi mult mai grea de-acum înainte. Mai interesantă! Hristos rămâne la cârmă, nu Papa, dar noi trebuie să ne dorim mai mult că oricând să ne atingem de poala hainei Lui, că să ne vindecăm sufletește. Dacă mulți Sfinți și-ar fi dorit să trăiască în aceste vremuri, să ne îmbărbătăm și să acceptăm provocarea timpului nostru, rugându-i pe Sfinți să mijlocească ajutor pentru noi la vreme de ispită. E clar că urâciunea pustiirii caută să ocupe locul cel sfânt atât la nivel individual, prin păcate, cât și la nivel global. Totuși, nu avem dreptul să cădem în deznădejde. Hristos nu-i trădează, nici nu-i abandonează pe fiii și pe slujitorii Săi. Dumnezeu să ne ajute să ne mântuim în aceste vremuri!

Semnat: Apa trece, pietrele rămân

Ereticii din Răsărit se vor uni cu cei din Apus. Sfânta Biserică Ortodoxă nu va fi parte la această fărădelege

„ Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur (Filipeni 3;2,).

Primatul Arhiepiscopiei Fanarului din SUA, Elpidofor, a vorbit despre modelul unirii cu Roma într-o singură biserică. Erezia, apostazia, hula împotriva Duhului Sfânt a ierarhiei Fanarului, sub mantia ereziarhului Bartolomeu, au atins, fără îndoială, pe nesimțite, culmi amețitoare, în contextul nebuniei isterice, a manipularii psihice a omenirii, îngrozite de panica îmbolnăvirii cu corona virusul satanic, ucigaș nu de trupuri, ci de suflete. Arhiepiscopul Elpidofor a îndemnat oamenii să cugete despre faptul că „Bisericile noastre se vor uni”, și a vorbit despre rolul papei în viitoarea „biserică unificată ”. A ținut la Universitatea Fordham din New York o prelegere pe tema „Viitorul relațiilor dintre ortodocși și catolici în Statele Unite”, raportează Panorthodox SYNOD. ,,Ierarhul’’ Fanarului a descris modelul său de dialog ecumenic între Constantinopol și Roma, în care, printre altele, se presupune că ,,confesiunile’’ (Sfântă Ortodoxie, ai ajuns confesiune!) vor putea săvârși slujbe comune, vor sărbători împreună Paștile, iar ortodocșilor li se va permite să se căsătorească cu persoane neortodoxe. În opinia sa, dialogul cu „biserica ” Romano-Catolică „depășește sfera contradicțiilor teologice”.

„Astăzi mai mult ca oricând trebuie să ne gândim nu doar la diferențele care ne despart, ci la modul în care vom putea apropia unificarea Bisericilor noastre prin intermediul experienței redescoperite a comuniunii bazate pe recunoașterea reciprocă, mărturisirea comună a credinței, acceptarea diversității, schimbul liturgic, sinodalitate și sobornicitate, misiune și evanghelizare, intercomplementaritate, reînnoire și reformă și, în cele din urmă, datorită rolului papei”, a subliniat Arhiepiscopul Elpidofor.

În ceea ce privește papalitatea, el a precizat: „Cum vom defini autoritatea în biserică va avea un impact direct asupra capacității noastre de a activa și de a exista ca o singură biserică”. Ierarhul a citat în acest sens viziunea Patriarhului Bartolomeu, care „recurge la expresii frumoase vorbind despre „întâietatea iubirii, cinstei și slujirii”. Întâistătătorul Fanarului, fiind la o recepție după slujba oficiată în parohia Sf. Nicolae, a declarat că grecii nu se vor autoanihila și nu vor pleca din Istanbul, relatează Orthodox Times. El a numit Patriarhia sa „Biserică-Mamă și Centru Sacru”. „Acesta este un centru nu numai pentru puținii greci din Constantinopol, ci și pentru creștinii ortodocși din întreaga lume”. Ereziarhul Bartolomeu este convins Bisericile Autocefale sunt doar „ramuri ale Patriarhiei Ecumenice”. După ce a menționat că există forțe care doresc ca comunitatea greacă să părăsească orașul Istanbul, primatul Fanarului a subliniat că este optimist și continuă să lupte. „Nu intenționăm să ne autoanihilăm și să părăsim acest loc, contrar voinței și speranțelor multor persoane. Ne-am înrădăcinat adânc aici”, a conchis ,,ierarhul’’.


Ca exemplu de interacțiune, Arhiepiscopul Elpidofor a subliniat sprijinului acordat de pastorul papistaş din SUA, Timothy Michael Dolan, cu privire la problema Sfintei Sofia, și a menționat că „solidaritatea ecumenică din ultimele luni a fost incredibilă”. În același timp, reprezentantul Fanarului consideră că „mișcarea ecumenică în ansamblu se află în criză”.

Anterior UJO a scris despre „visul” cardinalului papistaș Christoph Schönborn, ca Sfânta Sofia să devină „centrul de întâlnire a tuturor religiilor”.

Dr. Gabriela Naghi

Îngăduiţi – mi, frăţiile voastre, câteva succinte observaţii.

1.Individul acesta, Elpidofor, reprezentant al papistaşilor americani, ne dă îndicii preţioase despre cele ce cugetă minţile îmbolnăvite de ecumenism şi necredinţă. Se vede că ,,unirea’’este iminentă. Se vor uni ereticii din Răsărit cu cei din Apus.

2. Ereticul şi schismaticul Bartolomeu „recurge la expresii frumoase vorbind despre „întâietatea iubirii, cinstei și slujirii”. Iubire? Care iubire, când îţi minţi semenul şi-l târăşti spre iad? Cinste? Aşa numeşte el minciuna şi înşelarea? Slujire? Slujirea cui? A lui Hristos, nicidecum! A diavolului.

3.Specimenii aceştia vorbesc şi acţionează ca nişte hăbăuci. Unul spune: „solidaritatea ecumenică din ultimele luni a fost incredibilă”. Celălalt: „mișcarea ecumenică în ansamblu se află în criză”. Ce să înţelegem din spusele acestor bezmetici?

4.,,Unirea’’ se va face între eretici. Va fi vremea unei mari cerneri. Grâul se va alege în hambarele lui Dumnezeu. Neghina va fi aruncată în foc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ereticul Bartolomeu din Constantinopol pregăteşte o nouă schismă

De rândul acesta este vorba despre Sfânta Biserică Ortodoxă Sârbă, mai exact de comunitatea eclezială a celor din Macedonia. După tiparul cunoscut, folosit în Ucraina, preşedintele Macedoniei, Stivo Pentarovski, este rugat de ereticul schismatic Bartolomeu să ceară autocefalia pentru o bandă de derbedei, constituită în scop diversionist, tocmai pentru a produce această schismă în trupul Sfintei Biserici Ortodoxe.

Întrebare: ce îndreptăţire are un preşedinte păgân să se amestece în cele ale Bisericii şi să ceară autocefalia? Niciuna. Scenariul din Ucraina se repetă. Atunci era păgânul Poroşenko, acum e acest individ insidios si dubios, Stivo Pentarovski.

Ce spune Pentarovski în scrisoarea sa: „ Preasfinția  voastră, istoria ne arată că trebuie să ne adaptăm în permanență la timp și să-l folosim în folosul oamenilor. Patriarhia ecumenică este un exemplu al modului în care să rămânem consecvenți în valori și, în același timp, să fim dinamici în fața provocărilor de astăzi. În calitate de președinte al țării mele, aș dori să vă informez personal că, ca țară din ultimii trei ani, am decis să folosim timpul în avantajul nostru și să lăsăm în urmă diferențele istorice. Mă adresez vouă în numele multor concetățeni ai mei care se identifică drept creștini ortodocși și a căror singură dorință și nevoie este să se împace cu vecinii lor și să meargă către un viitor comun, în coexistență și libertate adevărată. În acest context, aș dori să trimit o cerere Preasfinției Voastre de a accepta chemarea poporului nostru evlavios și a Bisericii noastre de a exercita „Apelul”, astfel încât cetățenii noștri, prin credința creștină ortodoxă, să aibă în sfârșit ocazia de a avea aceleași drepturi ca toți ceilalți creștini ortodocși din întreaga lume’’ .

Ce limbă de lemn, în cel mai pur stil comunist! Câtă întunecime de minte la omul acesta! Vedeţi unde stă neajunsul major: credincioşii ortodocşi din Macedonia n-au dreptul la mântuire şi acest drept poate fi dobândit doar dacă se va acorda autocefalia acestor neisprăviţi (,,ocazia de a avea aceleași drepturi ca toți ceilalți creștini ortodocși din întreaga lume’’.)

Nu ne aşteptăm ca Patriarhul Serbiei, Irinei, să aibă o reacţie sinceră şi promptă la această fărădelege, prin care este lovită Biserica ce stă sub jurisdicţia sa. E şi el coautor la ereziile şi fărădelegile din Creta. Cel mult, va ieşi în faţă cu o declaraţie ipocrită, cu propuneri de dialog. Dialog ni s-a propus şi la Amman, şi uite că avem la orizont o nouă schismă.

Pseudo-ierarhii români se vor arăta preocupaţi de binele Bisericii şi, prin botniţa umilitoare, înjositoare şi batjocoritoare – ei o socotesc o cinste, o binefacere! – , vor bălmăji câteva clişee prin care ne vor spune câte osteneli depun ei pentru… şi pentru… Oamenii aceştia penibili mă obosesc, peste măsură. Nu plecaţi o dată şi odată? Trebuie să vă răpească moartea ca să înţelegeţi cât rău aţi pricinuit Bisericii?

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Paisie Aghioritul, adevăr spus cu câteva decenii în urmă: Lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni

Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici mai multe bunuri material. Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viața cea simplă, firească și înaintează spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Și cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniștiti chiar și împrejurul lumii – precum cureaua mașinii împrejurul roții nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor liniște. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educația exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar și copii mici) la psihanalize și la psihiatri și construiește mereu spitale de boli psihice și instruiește psihiatri, dintre care mulți nici în Dumnezeu nu cred, nici existența sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putință ca acești oameni să ajute suflete, când ei înșiși sunt plini de neliniște? Cum este cu putință ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu și în viața cea adevărată, cea de după moarte, cea veșnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieții celei adevărate, i se îndepărtează toata neliniștea și-i vine mângâierea dumnezeiască, și astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice și le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toți cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieții.

Oamenii încearcă să se liniștească cu calmante sau cu teorii yoga, și nu vor adevărata liniște, care vine atunci când se smerește omul și care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Și turiștii care vin din țări străine și umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpușeală, gândește-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere acest chin exterior! Cât sunt de izgoniți de ei înșiși, de ajung să socoată acest chin drept odihnă!

Când vedem un om cu o neliniște mare, cu mâhnire și supărare, deși le are pe toate – nu-i lipsește nimic – atunci să știm că-i lipsește Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiți și de bogăție, pentru că bunurile lumești nu-i împlinesc sufletește; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogați care au de toate și nu au copii, și tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiți de toate. “În regulă“, îi zic unuia, “daca ai timp liber, fă-ți cele duhovnicești. Citește un Ceas, citește puțin din Evanghelie“. “Nu pot“, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital și mângâie un bolnav“. “Cum să merg până acolo?’’, îmi răspunde. “Și de ce sa fac aceasta?“. “Du-te și ajută vreun sărac de prin vecini“. “Nu, nu mă multumește nici aceasta“, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămadă de case, să aibă toate bunătățile și să se chinuiască! Știți câți astfel de oameni există? Și se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea. Înfricoșător! Și dacă nici nu lucrează, ci își trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiți oameni. Dacă ar avea cel puțin un serviciu, ar fi mai bine.

Viața de astăzi, cu necontenita e alergatură, este un iad. Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, și așa mai departe. Și ca să nu uite ce au de făcut, și le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine că își mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află liniște și aleargă mereu.

Bine că există viața de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veșnic în viața aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care și-au făcut ei viața. Cu neliniștea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noștri șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere.“ (Ps.89, 10-11). Șaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-și căpătuiască copiii.

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăiește în America și mi-a spus despre viața de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă mașina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se miște liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează și se ostenesc ca să scoată bani mulți, ca să spună că sunt aranjați și fericiți. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viață plină de neliniște și într-o neîncetată alergătura (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viața într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viață, eu nu aș fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viața ce o trăiți, însă vă voi lăsa să trăiți veșnic în acest fel“, asta pentru mine ar fi fost un mare iad. De aceea, mulți oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiții și ies afară în aer liber, fără direcție și scop. Se adună în grupuri și merg în afara orașelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alții pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber și aleargă, ori se suie pe munți până la înălțimea de 6000 de metri. Își țin răsuflarea, apoi o lasă, și iarăși inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de neliniște și caută o ieșire. Am spus unuia dintre aceștia: “Voi săpați o groapă, o măriți, vă minunați de groapa ce ați făcut-o și… săriți în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi săpăm groapa, dar aflăm metale prețioase. Nevoința noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.“

Sursa: Sfântul Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Petru: Cât preţuieşte milostenia în faţa lui Dumnezeu

Pomenim azi pe Sfântul Petru, care a fost vameş în părţile Africii. Acesta avea bogăţie şi rang social înalt, dar era foarte zgârcit. Nimeni dintre săracii de-atunci nu primise ceva din mâna lui. Au început săracii vremii să se roage pentru casele celor care le dădeau milostenie, iar pe cei zgârciţi îi vorbeau de rău. Vestea aceasta a ajuns şi la casa lui Petru vameşul. Unul din cei care primeau milostenie s-a legat cu cuvânt că va aduce ceva şi din casa lui Petru. Pe când stătea la poarta acestuia, un slujitor, a aruncat cu o pâine în faţa săracului. Acesta a luat-o, s-a dus şi binecuvânta pe Dumnezeu, zicând că Petru l-a miluit.

          Vameşul s-a îmbolnăvit şi i s-a arătat în vedenie o cumpănă având de o parte nişte diavoli urâţi la chip, iar de cealaltă parte bărbaţi cu chipul luminos. Diavolii au pus în cumpănă toate faptele cele rele pe care Petru le săvârşise până atunci şi cumpăna s-a înclinat spre ei, deoarece bărbaţii luminoşi n-au găsit nimic să pună în cumpănă. Şi totuşi, unul din ei a spus: ,,Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pâine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, şi aceea fără de voie’’. Când au pus pâinea în cumpănă, aceea a atârnat mai greu decât toate faptele cele rele. Atunci i-au zis îngerii luminoşi: ,,Mergi, sărace Petre, şi mai adaugă la pâinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mârşavi şi să te ducă la chinul cel veşnic!’’A cugetat atunci Petru că ceea ce văzuse nu era nălucire, ci un lucru prea adevărat şi a socotit cât bine va primi de la Dumnezeu, dacă va milui pe săraci. Mergând la vamă, s-a întâlnit cu un corăbier. şi acesta i-a cerut o haină. Petru şi-a lepădat haina şi i-a dat-o. Dumnezeu a rânduit ca Petru să aibă iarăşi o vedenie în care i s-a arătat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, purtând haina pe care o dăduse săracului. Vameşul a înţeles cât preţuieşte o faptă ca aceea înaintea lui Dumnezeu şi se gândea: ,,Dacă săracii sunt Hristos, viu este Domnul că nu voi muri până ce voi fi şi eu unul dintre ei!’’ A slobozit pe robii ce-i avea, şi a împărţit averile săracilor. A pruncit slujitorului ca după ce vor ajunge în  Ierusalim să-l vândă pe el ca pe un rob, iar banii să-i împartă săracilor. Fiind vândut unui creştin, Petru a slujit ca rob. A fost recunoscut de oarecari oameni, dar a fugit, nedorind mărire omenească. Aşa s-a sâvârşit şi s-a dus la Hristos Domnul (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed, Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 289-293).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfânta Biserică Ortodoxă a respins dintru început adunarea din Creta, ca fiind eretică

Pentru cei neclintiţi în Credinţa Ortodoxă, n-au existat momente de îndoială asupra caracterului tâlhăresc al sinodului din 2016, fireşte, după ce documentele acestuia au fost, de voie – de nevoie – publicate.  Sunt, însă, necesare câteva explicaţii pentru cei necredincioşi, îndoielnici, neîntăriţi, cu mai puţine cunoştinţe teologice.

În drept:

1.Sfânta Biserică Ortodoxă Îl are pe Mântuitorul drept Întemeietor şi Cap al său (Efeseni 5, 23).

2. Urmare a acestui fapt, Biserica e înzestrată de Fiul lui Dumnezeu cu atributul infailibilităţii, adică nu este supusă greşelilor, rătăcirilor şi ereziilor. Infailibilitatea este dar Dumnezeiesc, de aceea nu scade, nu se schimbă, nu poate fi anulată cu niciun chip de vrăjmaşii Bisericii, nu poate fi substituită cu pretenţiile absurde de infailibilitate ale papilor eretici şi schismatici.

3. Între Biserică şi erezie e o incompatibilitate de neînlăturat.

4. Presupunând, prin reducere la absurd, că Biserica ar fi receptat adunarea din Creta drept ,,sinod mare şi sfânt’’, conchidem că aceasta ar fi însemnat biruinţa ,,porţilor iadului’’ asupra ei, ceea ce e cu desăvârşire exclus, având în vedere preasfintele cuvinte ale Domnului Iisus: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

În fapt:

1.Adunarea cretană a fost respinsă de patru Biserici Ortodoxe locale, reprezentând peste 80% din lumea Ortodoxă ca ierarhie şi pondere numerică a credincioşilor. Este vorba de Sfintele Biserici Rusă (cu ¾ din numărul total al credincioşilor ortodocşi), Bulgară, Georgiană şi, nota bene, Patriarhia Ecumenică a Antiohiei. Respingerea adunării cretane s-a concretizat prin neparticipare şi ulterior prin critici şi obiecţii aduse acesteia.

2.În ţările ortodoxe ale căror ierarhi au semnat documentele eretice cretane, pleroma a reacţionat prompt, aplicând Sfintele Canoane 31 Apostolic şi 15 al Sinodului II din Constantinopol, şi întrerupând pomenirea ierarhilor semnatari la Sfintele Slujbe, ceea ce înseamnă ruperea comuniunii euharistice cu aceştia şi, pe cale de consecinţă, îngrădirea de eretici. Este vorba de ,,răzvrătiţii’’ care n-au acceptat batjocorirea Sfintei Credinţe Ortodoxe.

3.Susţinători ai adunării cretane sunt episcopii semnatari, secondaţi de aparatele lor propagandistice şi de cei pe care i-au propulsat în funcţiile administrative ale Bisericii (protopopi, stareţi, vicari, consilieri,inspectori, băgători de seamă), pe criteriul supunerii necondiţionate.

4.Împotriva adunării cretane s-au ridicat cei menţionaţi mai sus şi un număr crescând de credincioşi mireni, monahi şi monahii.

Concluzie:

Biserica lui Hristos a respins adunarea din Creta ca fiind eretică şi s-a delimitat de ierarhii căzuţi în erezie, care nici după patru ani nu dau măcar firave semne de pocăinţă. Faptul respingerii are consecinţe canonice imense, pe care le putem înţelege doar făcând recurs la istoria bimilenară a Sfintei Biserici Ortodoxe. Sinoadele Ecumenice sau cele locale sunt modalităţi de exprimare ale Bisericii. Ele nu validează niciodată hotărâri existente ale Bisericii, ci doar confirmă hotărârile Sinoadelor anterioare, care déjà au fost receptate de Biserică, ca exprimând Învăţătura Ortodoxă.  Biserica este cea care primeşte un sinod ca fiind  ortodox, sau îl respinge ca fiind eretic.

Important este că Poporul lui Dumnezeu şi-a făcut datoria ce stă asupra sa, după cum şi-o va face şi-n continuare. Punerea în practică a urmărilor canonice ce decurg din erezie stă în puterea şi voia Dumnezeului Adevărului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci. Crucea lui Hristos este Semnul Sfânt al nostru

În decursul anului bisericesc, am auzit în Sfintele Biserici citindu-se şi tălmăcindu-se Sfânta Evanghelie care ne vorbeşte despre a doua Venire  a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne remintim cuvintele Domnului Iisus: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga’’ (Mat. 25, 31-33). Dar trebuie să spunem că încă din vremea noastră oamenii se despart unii de alţii pe diferite considerente. Crucea este unul din ele. Mică parte din oameni socotesc Sfânta Cruce ca fiind puterea lui Dumnezeu, după expresia Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 1, 18). Cei mai mulţi, în frunte cu iudeii, se poartă ca duşmani ai Crucii. Cei dintâi vor mântui, ceilalţi vor pieri.                                                                             

       La anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris slujitorilor Bisericii din Filipi – episcopi şi diaconi – o Epistolă care, în timp, s-a răspândit în Bisericile din lumea întreagă, de aceea şi noi o avem cuprinsă în Sfânta Scriptură. Printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare de suflete, el le adresează şi acest îndemn prin care-i cheamă la o bună rânduială a vieţii lor: ,,Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum aveţi pildă de la noi’’ (Fil. 3, 17). Îndemnul era mai mult decât necesar din pricina pe care o arată în continuare Scriitorul Sfânt: ,,Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos, Sfârşitul acesora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Fil. 3, 18-19). Aşadar, de-aici provenea marea durere a Apostolului, din faptul că atâtea suflete se pierdeau, fiind orbite şi insensibile la Dreapta Învăţătură. Pentru aceştia varsă el lacrimi, pentru vrăjmăşia lor faţă de Crucea Sfântă a Mântuitorului care le aduce pieirea veşnică de la faţa lui Dumnezeu . Vedeţi că nu mai face referire la alte păcate, unul singur, vrăjmăşia faţă de Crucea lui Hristos, este suficient pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. Şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi pe cineva că refuză cu încăpăţânare sfatul bun şi merge cu sârg pe drumul pierzaniei. Ce va răspunde omul acela la dreapta judecată? Apostolul Domnului, prin textul mai sus citat, dă un răspuns limpede şi acelora care afirmă cu suficienţă că toţi oamenii au Acelaşi Dumnezeu. Exprimarea corectă ar fi că toţi oamenii ar trebui să aibă Acelaşi Dumnezeu, dar din păcate, nu este aşa. Iată, omul rătăcit, deşi se revendică de la Dumnezeu, fiind fiu al Lui, nu-L are pe Dumnezeul Adevărului, ci şi-a făcut propriul dumnezeu din pântecele său. Această durere o împărtăşeşte Sfântul Pavel slujitorilor bisericeşti din Filipi, dar deopotrivă şi nouă celor de azi pentru că numărul vrăjmaşilor Crucii lui Hristos este acum în continuă creştere, iar cei de astăzi sunt chiar mai răi şi mai agresivi decât cei de-atunci.

Acelaşi Sfânt Apostol ne-a lăsat în paginile Scripturilor Sfinte cuvinte de o limpezime extraordinară, care pot fi pricepute de orice om sincer şi dornic de mântuire. Iată-le: ,,Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă Crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Cor. 1, 17-18). Aceste cuvinte au fost scrise la anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfintei Biserici din Corint. După aceste cuvinte vom fi judecaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când va veni a doua oară pe pământ. Atunci, cum a spus El Însuşi, îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre (Mat. 25, 32). Între cei mântuiţi şi cei ce vor pieri va sta Domnul Iisus. Dar va sta şi Crucea Lui! Ea va despărţi pe unii de alţii, cum de altfel ne desparte pe noi de sectari chiar în vremurile care trăim. Va sta ca mărturie pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, cinstind Sfânta Cruce sau, dimpotrivă, batjocorind-o cu crasă nesăbuinţă. De fapt, să ne gândim, iubiţi credincioşi, numai la această expresie, Crucea lui Hristos. Dacă Mântuitorul Şi-a apropriat Crucea, făcând-o semnul Său, atunci, negreşit Crucea trebuie să fie şi semnul nostru. ,,El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat pe faţă cu hotărâre, biruind asupra lor prin Cruce’’, scria Apostolul neamurilor ,,sfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos’’ din Colose. Iar Sfinţii şi credincioşii vremii aceleia au înţeles sensul şi puterea Crucii, căci prin ea s-au făcut biruitori, la rândul lor, cum şi noi nu putem altfel birui decât prin acelaşi  Sfânt semn.

      Spunea Părintele Cleopa despre duşmanii Crucii lui Hristos: ,,De câte ori auziţi cuvântul ,,Cruce’’, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul’’. Pe aceştia, spunea Părintele, ,,lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos’’

Cu diferite prilejuri, am vorbit despre Judecata cea înfricoşătoare, care va avea loc la a Doua Venire a Mântuitorului. ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu cu slavă multă’’ (Mat. 24,30). Neamurile vor plânge tocmai pentru că vor vedea semnul Sfintei Cruci, semnul lui Hristos şi îşi vor da seama cât de mult au greşit nesocotind-o sau batjocorind-o. Vor vrea poate să primească acest semn, dar va fi prea târziu. Dacă în viaţa aceasta pământească au fost străini de Sfânta Cruce, înseamnă că nici pe Hristos nu L-au primit. Şi atunci cine altcineva îi va putea mântui? Nimeni.

Până avem vreme de pocăinţă şi de mântuire să cântăm şi noi cu Biserica lui Hristos: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tau’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Sfântul Paisie Aghioritul: Bolile îi ajută pe oameni să-şi ispăşească păcatele atunci când nu au virtuți

Pentru a merge cineva în Raiul cel dulce, trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să primească în mână paşaportul încercărilor. Dacă ai şti ce se întâmplă la spitale! Ce drame! Ce durere are lumea! Câte mame, sărmanele, nu fac operaţii, se gândesc la copilaşii lor şi sunt cuprinse de nelinişte pentru întreaga lor familie! Câţi familişti nu au cancer, fac radioterapie şi se chinuiesc! Să nu poată lucra şi să aibă de plătit chirie şi o mulţime de alte datorii! Unii sunt sănătoşi şi nu o pot scoate la capăt, cu cât mai mult atunci când cineva este bolnav şi se sileşte să lucreze pentru a putea face fată cât de cât la îndatoririle lui! Cu adevărat, m-au copleşit problemele oamenilor. Câte nu aud în fiecare zi! Mereu suferinţe, mereu greutăţi! Toată ziua îmi este gura amară, iar seara cad de oboseală şi, flămând fiind, mă întind puţin ca să mă odihnesc. Simt multă oboseală trupească, dar şi o pace lăuntrică.

– Părinte, boala ajută întotdeauna?

– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi „ispăşească” păcatele, atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-adevăr foarte mare! Îl curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel: “Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte, ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie.

În unele boli este nevoie numai de putină răbdare. Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască putină răsplată. Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.

Sfântul Paisie Aghioritul

Sursa: Viața de familie, Ed. Evanghelismos, București, 2003, p. 157.

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

Nu cred

1.Nu cred în ceea ce spun oamenii sistemului antihristic. De mai bine de treizeci de ani revarsă peste noi şuvoaie de minciuni. Mă îndoiesc că în legătură cu inexistenta pandemie ne spun adevărul şi numai adevărul, şi nu ascund nimic din ceea ce ştiu. Cifrele pe care le trimit zilnic în mas-media asta coruptă şi vândută sunt mincinoase şi au menirea de a întreţine starea de frică şi teroare în rândul unei populaţii dezorientate. Profită dumnealor de faptul că nu pot fi verificaţi şi nici traşi la răspundere. Deocamdată.

2.Nu cred că domnul Ignatie de la Huşi, salariat la Episcopie, e infectat cu coronavirus. Sunt convins că e cobaiul de serviciu şi a fost obligat să facă acest joc, ca să vadă toată lumea că nici înalţii funcţionari nu sunt ocoliţi, chipurile, de gripa care s-a terminat de luni bune. Când e vorba de un nume cunoscut, se face o mediatizare intensă, potrivit unui plan elaborat în ungherele satanice. Când însă raportează cifrele acelea absurde, care trec de o mie, nu se furnizează numele niciunui  zis pacient, invocându-se secretul actului medical. Nu vi se pare toată povestea asta cusută cu aţă albă?

3.N-am crezut nici atunci când ni s-a spus răposatul Pimen de la Suceava e infectat. A fost dus urgent la Bucureşti, cu mediatizarea de rigoare, unde a trecut la cele veşnice, nu ştim la care din ele, oferindu-se probabil ca material didactic folosit de sistem pentru a-şi susţine şi justifica fărădelegile. Întristător e faptul că omul acesta nu s-a pocăit nici în ceasul morţii, când, oricum, n-ar mai fi avut nimic de pierdut. Într-atât de mare să fie căderea celor aflaţi în scaunele episcopale?

4.N-am crezut ştirea despre infectarea celor 31 de monahi de la Putna, luaţi apoi şi internaţi împreună cu Preacuviosul Melchisedec Velnic, stareţul mănăstirii, care deţine toate informaţiile legate de această mascaradă, însă nu le va dezvălui niciodată. Ascultare, nu glumă.

5.N-am crezut că domnul Teodosie de la Constanţa va ajunge la închisoare, şi am spus-o de la-nceput, ştiţi atunci când a fost acuzat de deturnarea unor fonduri şi i s-au pus cătuşele. A fost o punere în scenă, o campanie de denigrare a Bisericii noastre la care dumnealui a acceptat să fie umilit în faţa unei ţări întregi. În cele din urmă, a fost achitat şi rămâne în scaunul episcopal de la malul mării, curat ca lacrima. Când va mai fi nevoie, va răspunde iarăşi ,,prezent’’!

6.Cred cu tărie în Marele şi Atotputernicul Dumnezeu, Cel în Treime slăvit, Care va zădărnici planurile mârşave care se urzesc împotriva acestui popor. Cred în bunătatea Maicii Domnului, rugătoarea noastră în faţa tronului ceresc. Cred că Sfinţii Îngeri ne sunt alături cu sfintele lor rugăciuni. Cred că Sfinţii lui Dumnezeu se uită spre noi şi nu încetează să se roage, zi şi noapte, înaintea Părintelui Ceresc. Şi mai cred că aceia care batjocoresc poporul acesta şi denigrează Sfânta noastră Biserică sunt înspăimântaţi de repeziciunea cu care se scurge vremea şi îşi dau seama că timpul lor e scurt.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici: Ce să facem ca să ne fie mai bine?

După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit.

Există însă un Domnitor Care nu este muritor şi nu moare, Care a fost Domnitor şi asupra domnitorului tău, după cum este asupra tuturor împăraţilor şi prinţilor acestei lumi. Este Domnul Dumnezeu, Făcătorul şi Atotţiitorul cerului şi pământului. Nu e cu totul raţional şi firesc ca oamenii, supuşi ai acestui Domnitor al domnitorilor, în fiecare zi să se gândească la El, să afle voia Lui, să cerceteze poruncile Lui, să pătrundă planurile Lui? Dar tocmai ceea ce este raţional şi firesc mulţi oameni au lepădat, urmând numai şi numai voinţei proprii, gândirii proprii, regulilor şi legilor proprii. Iar rodul evident al acestui lucru este în vremea de acum: tulburare, neorânduială, deznădejde, prăpastie împrejurul oamenilor şi în oameni.

Văzând şi singur toate acestea, întrebi mirat: „Ce să facem ca să ne fie mai bine?” Nu-ţi voi răspunde eu, ci-l voi lăsa pe un om sfânt să îţi răspundă. Se povesteşte că în vremea veche ajunsese în Egipt să fie o stare aşa de rea între oameni cum este starea de acum din lume. Atunci, doi prieteni deznădăjduiţi din Alexandria au hotărât să umble prin lume şi să caute măcar un om înţelept şi fericit. După ce au căutat mult şi în zadar, au dat până la urmă peste un om sfânt într-o dumbravă singuratică. Acela li s-a închinat până la pământ şi i-a primit cu bucurie în coliba sa. După o îndelungă împreună- vorbire şi cercetare, cei doi călători s-au încredinţat că aflaseră, cu adevărat, omul în care înţelepciunea şi fericirea se întâlneau. Şi i-au strigat: Dar, omule al lui Dumnezeu, noi nu putem trăi ca tine! Deci, cum putem fi fericiţi?

A început să plângă omul lui Dumnezeu şi, ridicându-şi ochii către cer, a grăit printre lacrimi: Nici nu este nevoie să trăiţi ca mine; ci ca să fiţi mai fericiţi decât sunteţi, urmaţi această pravilă:

Gândiţi-vă la Dumnezeu măcar cât vă gândiţi la oameni,

Temeţi-vă de Dumnezeu măcar cât vă temeţi de oameni,

Cinstiţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi cinstiţi pe oameni,

Rugaţi-vă lui Dumnezeu măcar cât vă rugaţi de oameni,

Nădăjduiţi în Dumnezeu măcar cât nădăjduiţi în oameni,

Căutaţi ajutor de la Dumnezeu măcar cât căutaţi de la oameni,

Împliniţi legea lui Dumnezeu măcar cât împliniţi legea oamenilor,

Daţi mulţumită lui Dumnezeu măcar cât daţi mulţumită oamenilor,

Slăviţi pe Dumnezeu măcar cât îi slăviţi pe oameni!

După ce au ascultat acest abecedar de viaţă şi purtare, cei doi prieteni s-au întors mulţumiţi la casele lor. Acesta e răspunsul şi pentru tine, slăvite comandante, şi strigă-l în urechi şi altora. Iar eu pot adăuga numai atât: nu se poate trece pe lângă acest abecedar de-a dreptul la o carte grea. Domnul să te bucure!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Scrisori misionare. Bucureşti, 2002, editura Sofia)

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Un nume care este mai presus de orice nume (Filipeni 2, 9)

Să nu fim mai ales naivi și să ne lăsăm atrași în cursele diavolești pline cu deșertăciunile lumești, care caută să ne îndepărteze de la Hristos. Lasă-L pe Hristos să intre în existența ta… „Căci ajutor mai mare decât Iisus nu vei afla în toată viața ta. Fiindcă numai Domnul singur cunoaște, ca Dumnezeu, vicleniile, meșteșugirile și înșelăciunile dracilor.” (Sfântul Isihie)

Un ajutor mai bun decât rugăciunea lui Iisus nu vei găsi în toată viața ta, fiindcă rugăciunea este chemarea și folosirea numelui lui Iisus, care îți dă energia, lucrarea Lui. Deci, când tu pomenești numele lui Iisus, Îl folosești pe Iisus ca pe propriul tău ajutor. De aceea, zice: ajutor mai mare decât Iisus nu vei găsi în toată viața ta. Sfântul (Isihie) vorbește aici cu multă limpezime ca să ne spună: Oriunde ai merge în lume, chiar și în stele, niciunde nu vei putea găsi un ajutor, un ajutor mai bun decât Iisus, fiindcă El știe toate înșelăciunile satanei și poate să-l războiască. Tu, orice ai face, nu poți să știi când e satana și când ești tu, care te ispitești pe tine însuți, și nici când te cercetează Dumnezeu.

Nu înțelegem aceasta pentru că trăim cu indiferență. De cele mai multe ori însă, pe când ne îndeletnicim cu noi înșine, cu problemele noastre, cu durerea noastră, cu pofta noastră, cu tot ce se mișcă în noi, în acest timp dormim un somn adânc, neștiind că demonii prăznuiesc dănțuindu-și hora lor, iar noi ne omorâm pe noi înșine. De aceea, lasă-L pe Hristos să intre în existența ta.

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie)

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriel Naghi

Manele şi lichele

Maneaua este o sub-producţie muzicală extrem de profitabilă, cu o linie melodică ciudată, după cum este inspiraţia de moment a ,,compozitorului’’. Textul nici nu mai contează, e suficient să existe câteva rime şchioape de felul acesta: ,,Cea mai frumoasă manea / E pentru gagica mea’’. Maneliştii au o inspiraţie nesecată, pot produce şi zece piese pe zi, din care nu mai rămâne nimic, pentru că apar altele şi altele. Având o priză excepţională la publicul larg, maneliştii câştigă bani frumoşi, nesupuşi impozitării. Manelele au pătruns cu mult succes în înalta societate. Am mai scris că la o reuniune cu ambasadorii, românaşii noştri au întreţinut atmosfera cu manele care au fost bine primite, dovadă că în Europa şi aiurea-n lume, acesta este nivelul intelectual la care s-a ajuns.

1.Viaţa şi cariera premierului Ludovic Orban sunt marcate de trei realizări majore. Vă aduceţi aminte de acea explozie de entuziasm, când striga cât îl ţineau bojocii: ,,Ciiiii-ne este cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz? – Iohannis!!!’’ N-aţi uitat nici scena din piaţa publică, atunci când distinsul ţopăia de mama focului, că doar ,,cine nu sare, nu vrea schimbare’’. A treia realizare am văzut-o recent într-un filmuleţ în care stimabilul dansa minunat pe ritmul unei… manele. Dacă vă trece prin cap să vă întrebaţi ce-l recomandă pe Orban pentru fotoliul de premier, în afară de voce şi talent, gândiţi-vă la cele enumerate mai sus.

2. Manelele sunt aducătoare şi de mandate prezidenţiale. Recurs la memorie: Băsescu Traian îşi făcea campanie cu sprijinul unui manelist. Vă sunt cunoscute, desigur, memorabilele versuri: ,,Hai Băsescu la putere / Scapă ţara de lichele’’. Băsescu a venit la putere şi asta a fost esenţial pentru ţară. Că lichelele au proliferat ca niciodată, nu mai contează. Cât despre manele… ce să mai vorbim.

3.Laura Codruţa Kovesi a condus multă vreme instituţia de forţă numită DNA. De la acea înălţime, a fabricat dosare, a distrus vieţi şi cariere, a nenorocit familii, a aruncat oameni nevinovaţi în închisoare. Sunt realizările care abundă în cv-ul său. Şi totuşi, nu asta i-a fost rampa de lansare în vârful organismelor europene. Drumul ei a trecut pe ,,La Chilia-n port’’ şi de-acolo, direct la Bruxelles.

După cum vedeţi, manelele fac parte din reţetele de succes ale elevaţilor noştri intelectuali. Ieftine, variate, tâmpe, oricând la îndemână.

Presbiter Ioviţa Vasile

Înălţarea Sfintei Cruci

Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi  se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.

          În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede  desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?

          Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.

          Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răsignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul  Ierusalimului, spre ştiinţa şi mântuirea tuturor făpturilor lui Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci. Dumnezeul nostru Cel iubitor de oameni

,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, ca oricine crede în El Să nu piară,ci să aibă viaţă veşnică’’

Prin anul 57 de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel scria Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă Sobornicească în care, la capitolul 13, are o minunată pledoarie pentru dragostea creştină, ca dat Dumnezeiesc. În finalul capitolului, ca o concluzie, a aşternut aceste cuvinte: ,,Şi acum rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea’’ (I Corinteni 13, 13). În termenii Învăţături Bisericii noastre, cele trei daruri sădite în fiinţele omeneşti se numesc virtuţi teologice, tocmai pentru a releva faptul că Dumnezeu, Pricinuitorul a tot binele, este Cel care ne-a împodobit cu aceste înălţătoare simţăminte. Dar de ce dragostea este mai mare? Iată de ce: Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2, 8), de la începutul existenţei omului; ea este ,,încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute’’; (Evrei 11, 1). Cei care se vor învrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, vor fi primit răsplata pentru credinţa lor, vor vedea ,,faţă către faţă’’, prin urmare, credinţa lor va fi împlinită şi va înceta să existe în forma de acum. Nu înţelegem din aceasta că oamenii nu vor mai fi credincioşi lui Dumnezeu, ci doar că credinţa nu va mai fi dovedirea unor lucruri nevăzute.

În Împărăţia cerurilor, nădejdea nu va mai exista, deoarece ea se va fi împlinit. Nădăjduieşti să primeşti ceva până în momentul când acel ceva ţi se dă; de-acolo, nădejdea încetează, cum şi nădejdea noastră de a ne mântui va înceta, odată ce vom intra în viaţa cea veşnică. Doamne, ajută-ne să fie aşa!

Dragostea noastră pentru Dumnezeu şi pentru semeni nu va înceta niciodată; ea va defini modul nostru de vieţuire în veşnicie, de aceea a scris Sfântul Apostol Pavel: ,,Dragostea nu cade niciodată’’ (I Corinteni 13, 8). Dragostea este veşnică, asemenea lui Dumnezeu. Spunem despre Dumnezeu că nu are început şi sfârşit. Ei bine, energiile Dumnezeieşti, adică lucrările Sale, le numim necreate, fiind şi ele veşnice. Dacă Sfântul Apostol Ioan a scris că ,,Dumnezeu este iubire’’ (I Ioan 4, 8, 6), urmează să înţelegem că şi dragostea este veşnică, asemenea Lui. Aceasta a vrut să spună Sfântul Apostol Pavel când a scris: ,,Mai mare dintre acestea este dragostea’’.

Învăţătura de Credinţă a Bisericii noastre ne spune că Dumnezeu a creat lumea şi pe om din dragoste. Răspunsul omului la dragostea Dumnezeiască se cuvine a fi tot dragostea: ,,Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi’’ (I Ioan 4, 19); ,,în aceasta este dragostea, nu fiincă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiincă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre’’. Dumnezeu numeşte pe om şi lumea ca fiind via Sa, prin scrisul Proorocului Isaiia (5, 1-6), şi tot aici găsim ,,cântecul de dragoste pentru via lui’’: ,,Ce se putea face pentru via Mea şi n-am făcut Eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-Mi rodească struguri, Mi-a rodit aguridă?” (Isaiia 5, 4). Cu adevărat, creaţia lui Dumnezeu a fost desăvârşită, El a făcut tot ce-a a fost necesar pentru ca omul să-şi împlinească menirea, adică să-L iubească pe Dumnezeu şi de-aici să izvorască tot binele vieţii sale. A venit însă acea vreme a neascultării şi răzvrătirii unei părţi din îngerii cerului, în frunte cu lucifer, răul a intrat în existenţa omenească ca un accident, căci omul şi-a plecat urechea spre îndemnurile rele ale diavolului, locul iubirii l-a luat ura şi neascultarea, roadele n-au mai fost strugurii cei buni, ci agurida cea nedorită.

Cineva l-a înterbat odată pe un preot: Părinte, de ce oamenii aceştia ne-au făcut atâta rău, când noi le-am făcut numai bine? Răspunsul a fost tot o întrebare: De ce urăşte diavolul binele şi săvârşeşte numai răul?

Ne întoarcem la Cuvântul Sfânt al Scripturii, pentru că el arată strădania Apostolului Pavel de a ne face să înţelegem că menirea noastră pe pământ este dragostea, cu binecuvântatele-i roade: ,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte, şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte’’ (I Corinteni 13, 1-3). Ceea ce ne spune Dumnezeu prin aceste cuvinte este că lipsa dragostei deturnează sensul existenţei umane. În locul dragostei nu poate exista altceva decât ura sau indiferenţa, amândouă la fel de păgubitoare. Omul este om atâta vreme cât îşi apropriază iubirea Dumnezeiască, adică stă în rosturile sale existenţiale. Acest adevăr a fost exprimat, în chip minunat, de Psalmistul David: ,,Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alătutatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12, 21). Cuvintele acestea pot părea aspre, dar sunt cât se poate de adevărate, de aceea spuneau cei din vechime ,,homo homini lupus’’, adică omul devine fiară pentru semeni, atunci când părăseşte Dumnezeiasca dragoste.

Datorăm, cum am spus, dragoste Creatorului nostru Dumnezeu. Este absurd, este împotriva firii ca noi să-I răspundem lui Dumnezeu cu ură sau indiferenţă. ,,Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire’’ (I Ioan 4, 8). Splendidă definire ioaneică a lui Dumnezeu, prin simplitatea şi adevărul ei! Dar dragostea pentru Dumnezeu este inseparabilă de dragostea pentru  făpturile Sale, semenii noştri. Jumătăţile de măsură şi ambiguităţile sunt cu desăvârşire excluse: ,,Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel care nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său’’ (Ioan 4, 20-21).

Aceste adevăruri Dumnezeieşti se cuvin a fi afirmate, cu stăruinţă şi tărie, într-o lume care, pe zi ce trece, se înstrăinează de Dumnezeu şi de dragostea Sa. Uitaţi-vă la feţele desfigurate de ură ale politicienilor. Priviţi la apologeţii urii şi ai violenţei, cu acces nelimitat pe posturile de televiziune. Observaţi în jurul dumneavoastră oameni de care trebuie să te fereşti ca de animalele cele mai primejdioase, căci nu ştii niciodată când izbucnesc în violenţă. Constataţi cu amărăciune cu câtă vehemenţă este contestat şi batjocorit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Înţelegeţi străfundurile iadului din care se revarsă oceane de ură asupra Bisericii Sale, singura oază de bine şi adevăr din societate, singura voce care strigă în deşertul umanităţii, şi veţi avea imaginea unei lumi nebune, care se îndreaptă cu inconştienţă spre pieire. Înţelegem acum cât se poate de bine mustrarea Mântuitorului: ,,O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?’’ Înţelegem că Dumnezeul nostru Cel îndelung răbdător aşteaptă întoarcerea şi pocăinţa noastră.

Glasul Bisericii ne aduce aminte şi în această Duminică dinaintea Înălţării Sfintei Cruci de dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu şi caută să trezească în noi simţământul iubirii pentru Creatorul nostru şi pentru toate făpturile Sale. Glasul Sfintei Biserici se aude în mijlocul acestei sălbăticii, mărturisind, iară şi iară, ,,Că Bun şi iubitor de oameni eşti, Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi  Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Presbiter Ioviţa Vasile

Zece lucruri pe care trebuie să le ştie fiecare român

Drag român,

1.Dumnezeu te-a adus din nefiinţă la existenţă. Dumnezeu ţi-a dat acest pământ binecuvântat, te-a aşezat între hotarele lui, ca să vieţuieşti drept, după Legile veşnice ale Sale, pentru a-ţi dobândi viaţa cea veşnică în Împărăţia Sa.

2.Te-ai arătat bun şi primitor cu străinii. Din păcate, aceştia au venit în pământul tău şi, prin mijloace mârşave, s-au urcat în poziţiile înalte, din care te dispreţuiesc, te înjosesc, te batjocoresc, te jefuiesc până-n ziua de azi.

3. Dumnezeu te-a plămădit ca Popor Sfânt al Său. Ţi-a dat unica Credinţă mântuitoare, cea Ortodoxă. Vrăjmaşul diavol s-a insinuat în Biserica Ta cea Sfântă, te-a despărţit de fraţii tăi de sânge, te-a atras în tot felul de credinţe sectare deşarte, ca să nu mai fii cu fraţii tăi, în Biserica Sa.

4. Dumnezeu ţi-a dat o Limbă Sfântă, şi eşti dator să-L preamăreşti prin ea; şi să nu îngădui otrepelor să ţi-o batjocorească, să ţi-o stâlcească cu rostirile lor păgâneşti.

5. Nimeni, dar absolut nimeni, nu are voie şi dreptul să te deposedeze de darurile primite de la Creatorul Tău. Ai locul tău pe pământ. Ai casa ta, ai familia ta, ai rostul tău. Nu îngădui leprelor de tot felul să ţi le ia. Dacă totuşi o fac, e spre pierzarea lor, şi istoria abundă de exemple în aceste sens.

6. Continuă să nu râvneşti la cele ale vecinilor tăi geografici. N-ai făcut-o niciodată în decursul istoriei, şi Dumnezeu ţi-a ajutat să nu te pierzi ca Popor Sfânt Ortodox. Alţii au venit în hotarele tale. Cum au venit, aşa s-au pierdut.

7. Ticăloşia e legiferată de un parlament inconştient, infiltrat de indivizi fără creier. Nu recunoaşte niciuna din legile ticăloase prin care eşti întemniţat fără vină, ţi se iau copii pentru organe şi pentru a fi sodomizaţi de spurcaţii lumii. Opune-te cât stă în puterile tale. Nu te teme. Dumnezeu şi dreptatea Sa sunt de partea ta. Fii şi tu nedespărţit de Dumnezeu şi ticăloşii nu vor spori cu nimic. Oriunde te vor chema antihriştii, nu te duce. Nici la alegeri cu rezultate dinainte stabilite, nici în sfatul necredincioşilor (Psalmul 1).

8. Orice forţe antihristice îţi vor trece pragul şi te vor supune la umilinţe, fii tare, nu ceda. Spune-le:,,Afară, lepădături ce sunteţi. Nu v-am făcut niciun rău, nu v-am deranjat cu nimic, nu vă datorez nimic, nici voi nu aveţi dreptul să pătrundeţi în casa mea’’.

9. Nu urî pe nimeni; nu te răzbuna pe nimeni. Lasă toate în seama lui Dumnezeu, şi El va pedepsi pe răufăcătorii tăi. Nici locul lor nu se va mai afla (Psalmul 36).

10. ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să- ucidă’’ (Matei 10,  38 ). Nu te teme de aceste fiinţe jalnice şi fără simţire, precum Iohannis, Orban, Arahat. ,,Ieşi-va duhul lor şi în ţărână se vor întoarce’’ (Psalmul 145, 4). Toţi sunt legaţi prin puterea pe care Dumnezeu a dat-o preoţilor. Sunt nişte bezmetici care nu mai ştiu ce vor, nu mai au linişte, răul e tot ce pot ei să făptuiască. ,,Nu te teme, Turmă Mică, pentru că Tatăl a binevoit să vă dea vouă Împărăţia’’ (Luca 12, 32). Nu te teme, Popor Ortodox Român al lui Dumnezeu. Hristos Domnul va birui, noi vom birui împreună cu El, ticăloşii se vor pierde în întunecimile iadului, aceasta fiind alegerea lor!

Presbiter Ioviţa Vasile,

 nevrednic slujitor al lui Hristos

Credincioşi din Eparhia Dunării de Jos se îngrădesc de Episcopul Casian şi condamnă pseudo-sinodul din Creta

Mărturisire ortodoxă

Subsemnaţii Dănilă Paul-Marian şi Holmu Maranda, enoriaşi în cadrul Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului’’ din municipiul Tecuci, jud. Galaţi, solicităm Părintelui Paroh Opre Petru să condamne şi să se dezică de sinodul din 2016 din Creta (Grecia), la care au fost semnate decizii eretice şi ecumeniste, strâmbând astfel dogma Dreptei Credinţe Ortodoxe strămoşeşti.

De asemenea solicităm părintelui paroh să propovăduiască şi să mărturisească şi celorlalţi enoriaşi că sinodul din Creta a fost unul tâlhăresc şi mincinos (eretic), că s-a abătut de la Dreapta Credinţă Ortodoxă şi că ar trebui să întrerupă pomenirea celorlalţi ierarhi ecumenişti semnatari ai acestui sinod eretic, fiind trădători ai Dreptei Credinţe Ortodoxe.

Menţionăm că nu vom mai participa la Sfânta Liturghie şi la nicio altă slujbă religioasă până când nu vă veţi îngrădi de episcopul ecumenist Casian al Dunării de Jos şi de patriarhul BOR, Daniel Ciobotea. Cerem să întrerupeţi pomenirea acestora şi să mărturisiţi în faţa credincioşilor din Parohie împotriva acestor erezii din sânul Bisericii Ortodoxe Române

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

 Semnăturile                                       7 septembrie 2020

Credincioşii semnatari ai acestei Mărturisiri s-au adresat Părintelui pentru a o primi, a le da număr de înregistrare şi a le răspunde în scris. Până la această dată Mărturisirea nu le-a fost primită.

Următoarea solicitare s-a îndreptat spre Protoieria Tecuci. Nu ştim cu cine a stat de vorbă Domnul Dănilă Paul Marian, probabil cu Protopopul. Dintru început, acesta a refuzat să primească şi să înregistreze Mărturisirea. A avut loc o discuţie în care slujbaşii Protopopiatului au reafirmat aceleaşi clişee, precum că nu s-a schimbat nimic în Credinţă, că adunarea cretană e sfântă şi mare. Când credinciosul semnatar a adus argumente de netăgăduit în schimbările necanonice adoptate în Creta, precum Cununia dintre ortodocşi şi eretici, i s-a spus că e vorba de de cazuri izolate şi că preoţii respectivi vor răspunde pentru faptele lor. În faţa cui? N-a lipsit nici referirea la ,,răzvrătiţii’’ care s-au îngrădit de episcopii eretici, fără a putea explica în ce constă ,,răzvrătirea’’. Ca element de noutate, preotul respectiv a spus că nu există o autoritate dogmatică menită să stabilească abaterile de la Dreapta Credinţă, că doar o personalitate precum Părintele Stăniloae ar avea competenţa să se pronunţe… ,,Dar Părintele Teodoros Zisis nu este o autoritate?’’ Nu, a decretat Preacucernicul. Discuţia s-a încheiat, deoarece Părintele ecumenist adopta tactica sectarilor: când era copleşit de argumente, sărea imediat la alt subiect.

Presbiter Ioviţa Vasile