Sfântul Paisie Aghioritul: Bolile îi ajută pe oameni să-şi ispăşească păcatele atunci când nu au virtuți

Pentru a merge cineva în Raiul cel dulce, trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să primească în mână paşaportul încercărilor. Dacă ai şti ce se întâmplă la spitale! Ce drame! Ce durere are lumea! Câte mame, sărmanele, nu fac operaţii, se gândesc la copilaşii lor şi sunt cuprinse de nelinişte pentru întreaga lor familie! Câţi familişti nu au cancer, fac radioterapie şi se chinuiesc! Să nu poată lucra şi să aibă de plătit chirie şi o mulţime de alte datorii! Unii sunt sănătoşi şi nu o pot scoate la capăt, cu cât mai mult atunci când cineva este bolnav şi se sileşte să lucreze pentru a putea face fată cât de cât la îndatoririle lui! Cu adevărat, m-au copleşit problemele oamenilor. Câte nu aud în fiecare zi! Mereu suferinţe, mereu greutăţi! Toată ziua îmi este gura amară, iar seara cad de oboseală şi, flămând fiind, mă întind puţin ca să mă odihnesc. Simt multă oboseală trupească, dar şi o pace lăuntrică.

– Părinte, boala ajută întotdeauna?

– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi „ispăşească” păcatele, atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-adevăr foarte mare! Îl curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel: “Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte, ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie.

În unele boli este nevoie numai de putină răbdare. Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască putină răsplată. Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.

Sfântul Paisie Aghioritul

Sursa: Viața de familie, Ed. Evanghelismos, București, 2003, p. 157.

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

4 gânduri despre „Sfântul Paisie Aghioritul: Bolile îi ajută pe oameni să-şi ispăşească păcatele atunci când nu au virtuți”

  1. În cer şi pe pământ Domnul este cunoscut numai prin Duhul Sfânt şi nu din ştiinţă

    Dacă vrei să ştii cât de mult ne iubeşte Domnul, urăşte păcatul şi gândurile rele şi roagă-te din adâncul inimii ziua şi noaptea, şi atunci Domnul îţi va da harul Lui, vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, iar după moarte, când vei ajunge în rai, şi acolo vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, aşa cum L-ai cunoscut pe pământ. În cer şi pe pământ Domnul este cunoscut numai prin Duhul Sfânt şi nu din ştiinţă.

    Chiar şi pruncii, care n-au învăţat încă nimic, Îl cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt (Matei 11, 2). Sfântul Ioan Botezătorul a simţit încă pe când era în pântecele maicii lui venirea Domnului (Luca 1, 14).
    Simeon Stâlpnicul de pe Muntele Minunat era un băiat de 7 ani atunci când i S-a arătat Domnul şi el L-a cunoscut. Cuviosul Serafim era în puterea vârstei (27 ani) când i S-a arătat Domnul în vremea Liturghiei.
    Iar dreptul Simeon era la adânci bătrâneţi atunci când L-a cunoscut pe Domnul şi L-a luat în braţele sale. (Luca 2, 24). Astfel, Domnul se potriveşte nouă ca să mângâie orice suflet.

    Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis

    ************************************

    Oamenii care nu au încredere în ei înşişi pierd uşor şi încrederea în Dumnezeu

    Vasile cel Mare zice: “Postul este cel mai bun strejer al sufletului, cel mai sigur tovarăş al corpului, arma vitejilor, întărirea atleţilor. El alungă spiritele, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrânarea, inspiră modestie, dă curaj în război şi te învaţă a iubi pacea. Postul dă aripi rugăciunii, pentru a se înălţa şi a pătrunde în ceruri. Postul este sprijinul caselor, părintele sănătăţii, povăţuitorul tinerimii, podoaba bătrânilor, plăcutul tovarăş al călătorilor, amicul sigur al soţilor”.

    Dacă le ai pe toate astea prin post, ce-ţi mai trebuie altceva?

    Dacă renunţi la post, e ca şi cum te-ai dezarma singur.

    Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri.

    Spui azi: Ei, copilul e şcolar, nu-l postesc, ca să poată învăţa carte! E o greşeală, carte înveţi şi dacă mănânci fructe, legume, pâine… Ba mintea e mai liberă, trupul e mai liber, poate să facă efort mai mare.

    Creştinul are proba postului, să înveţe să se înfrâneze, să mute atenţia de pe bunătăţile materiale pe bunătăţile spirituale. Să deschidă poarta cerului şi a sufletului cu cheia rugăciunii. Că zicea şi un Sfânt Părinte că acel care se domină pe sine îi domină şi pe ceilalţi şi o face cu înţelepciunea duhului şi a minţii. Omul se priveşte superficial pe sine, e gata întotdeauna să cedeze primului impuls în tot ce face, fără să se sfătuiască cu îngerul său, fără să se raporteze la harul cu care a fost îndumnezeit.

    Oamenii care nu au încredere în ei înşişi pierd uşor şi încrederea în Dumnezeu… Iar relaţia cu Dumnezeu se stabileşte printr-o temeinică cunoaştere a sinelui, printr-o relaţie de iubire cu aproapele.

    Adrian Alui Gheorghe, Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire, Editura Conta, 2006 – fragment

    ************************************

    Dacă faci liniște în tine, vei auzi răspunsul rugăciunilor tale

    Un sihastru tăcut, prin însăşi viaţa lui, învaţă, povesteşte şi convinge către căutarea lui Dumnezeu. Despre însemnătatea tăcerii, Sfântul Isaac Sirul scrie aşa: „Dacă într-o parte vom pune toate faptele vieţii de aici, iar în altă parte tăcerea, atunci vom vedea că tăcerea le cumpăneşte pe toate celelalte. Să nu-i compari pe cei ce fac minuni şi semne şi puteri în lume, cu cei ce-şi petrec viaţa într-o tăcere plină de cunoştinţă; trebuie să iubeşti mai mult tăcerea nelucrătoare decât lucrarea celor flămânzi în lume şi decât întoarcerea multor popoare spre Dumnezeu.
    Este mai bine să te descătuşezi tu însuţi din lanţurile păcatului, decât să scoţi pe robi din sclavie”.

    Sfântul Ioan Scărarul zice: „Tăcerea e mama rugăciunii, întoarcere din robia duhovnicească, un succes în fapte bune şi o neîncetată urcare la Cer; ba chiar Însuşi Iisus Hristos, ca să ne arate folosul şi nevoia de o viaţă tăcută, singur, lăsând din când în când predica obştească, se retrăgea în locuri tăcute, pentru ca să se liniştească şi pentru ca să se roage”.

    Părintele Arsenie Boca

    Sursa: Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ed. revizuită, Ed. Agaton, Făgăraș, 2009, p. 84.

    Apreciază

  2. Să rămânem blânzi şi liniştiţi faţă de toate cele ce ni se întâmplă fără voia noastră

    Să rămânem blânzi şi liniştiţi faţă de toate cele ce ni se întâmplă fără voia noastră, darnici cu săracii, primitori de străini, gata de ajutor, după putere, faţă de cei ce au trebuinţă de ocrotire, de un suflet şi de un gând cu prietenii, apropiaţi celor cunoscuţi, la îndemâna celor mai smeriţi, împreună pătimitori şi de oameni iubitori cu cei bolnavi, îndelung răbdători cu cei ce se mânie, iertători ai celor ce greşesc, mângâietori celor întristaţi.

    Și, ca să spun simplu, să ne facem tuturor toate pentru frica de Dumnezeu şi pentru ameninţarea viitoarei judecăţi aşteptate a lui Hristos. Căci, fără cele înşirate nu poate avea nimeni nădejde de mântuire.

    Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole

    Apreciază

  3. Înclinații rele și patimi moștenite!

    – Gheronda, unii consideră că nu au condiţii pentru a duce o viaţă duhovnicească şi spun: „Nu ai ce lua de la cel care nu are”.
    – Dacă spun că sunt îngreunaţi de patimi moştenite şi se îndreptăţesc pe ei înşişi, aceasta este şi mai grav.
    – Dar când cineva este îngreunat într‑adevăr de ele?
    – Ascultă, fiecare om are înclinaţii moştenite, bune sau rele. Trebuie însă să se lupte pentru a scăpa de propriile defecte şi a cultiva ceea ce are bun, ca să devină un chip adevărat şi plin de har al lui Dumnezeu.
    Înclinaţiile rele moştenite nu sunt o piedică pentru sporirea duhovnicească. Căci atunci când cineva se nevoieşte, fie chiar şi puţin, dar cu multă stăruinţă, atunci se mişcă în planul duhovnicesc, în cel al minunii, în care toate înclinaţiile rele moştenite sunt dizolvate de Harul lui Dumnezeu.
    Dumnezeu se înduioşează şi ajută mult un suflet care are înclinaţii rele moştenite dar care se luptă cu râvnă să zboare spre cer cu aripa lui atrofiată, care este moştenirea cea rea. Cunosc mulţi care s‑au slobozit de acestea cu puţină osteneală din partea lor şi cu mult ajutor de la Dumnezeu. Aceşti oameni sunt mari eroi în faţa lui Dumnezeu. Căci ceea ce Îl înduioşează pe Dumnezeu este lucrarea pe care o săvârşim asupra omului nostru cel vechi.
    – Gheronda, Botezul nu şterge înclinaţiile rele moştenite?
    – Botezul ne izbăveşte de blestemul păcatului strămoşesc şi de toate păcatele. Când omul se botează, el se îmbracă în Hristos, se izbăveşte de păcatul strămoşesc şi vine asupra lui Harul dumnezeiesc, însă înclinaţiile rele moştenite rămân. Oare Dumnezeu nu ar fi putut să le şteargă şi pe ele prin Sfântul Botez? Le lasă însă pentru a ne lupta, a birui şi a ne încununa.
    – Eu, atunci când cad mereu într‑o patimă, îmi spun: „Aşa m‑am născut, asta sunt eu”.
    – Asta mai lipsea, să ne spui că părinţii tăi ţi‑au dat toate defectele pe care le ai. Din moşi strămoşi s‑au adunat la tine toate defectele, iar harismele la ceilalţi?… Nu cumva te iei la ceartă şi cu Dumnezeu? Cel care spune: „Eu am acest caracter, aşa m‑am născut, am moştenit înclinaţii rele, în aceste condiţii am crescut, prin urmare nu pot să mă îndrept…” este ca şi cum ar spune: „Vinovat este nu numai tatăl şi mama mea, ci şi Dumnezeu!”. Ştiţi cât mă mâhnesc când aud unele ca acestea? În felul acesta îi jigneşti şi pe părinţi şi pe Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu încetează să lucreze în tine din clipa în care începi să gândeşti astfel.
    – Gheronda, spun unii că slăbiciunile nu se pot corecta, când se află în firea omului.
    – Ştii ce se întâmplă? Unora le convine să spună că un defect oarecare se datorează firii lor, fiindcă aşa se îndreptăţesc pe ei înşişi şi nu fac niciun efort ca să scape de el. „Mie, spun ei, Dumnezeu nu mi‑a dat daruri! Cu ce sunt eu de vină? De ce îmi cer lucruri mai presus de puterile mele?”! Şi apoi se culcă pe‑o ureche. Se îndreptăţesc pe ei înşişi, îşi odihnesc gândul şi‑o ţin tot pe‑a lor. Cum ne vom îndrepta dacă spunem: „Acestea sunt înclinaţii moştenite, celelalte sunt în caracterul meu”? Acest fel de a vedea lucrurile alungă vitejia duhovnicească.
    – Da, Gheronda, dar…
    – Iarăşi „dar”? Ce‑i cu tine, măi copilă? Aluneci ca broasca ţestoasă. Te îndreptăţeşti mereu.
    – Gheronda, o fac înadins?
    – Nu spun că o faci înadins, dar de vreme ce ţi‑a dăruit Dumnezeu atâta minte şi eşti brici, foarte deşteaptă, nu înţelegi cât de rea este îndreptăţirea? Un căpşor atât de mic să aibă atâta minte şi să nu înţeleagă!
    Am observat că unii, deşi sunt deştepţi şi înţeleg ceea ce este corect, susţin ceea ce este greşit, deoarece aceasta le convine. Şi astfel îşi îndreptăţesc patimile. Alţii nu se îndreptăţesc pe ei înşişi, dar cad în deznădejde la gândul că există în caracterul lor ceva de neîndreptat. Aşa face diavolul: pe unul îl împiedică de la sporirea duhovnicească prin îndreptăţirea de sine, pe altul îl prinde cu sensibilitatea exagerată şi‑l aruncă în deznădejde.
    Pentru a fi tăiată o patimă, trebuie ca omul să nu se îndreptăţească pe sine însuşi, ci să se smerească. De pildă, dacă spune: „Eu nu am dragoste în firea mea, în timp ce altul are” şi nu se nevoieşte să o dobândească, cum va spori? Nu sporeşti fără luptă. Nu aţi citit în cărţile patristice câte slăbiciuni aveau unii Părinţi şi la ce înălţimi duhovniceşti au ajuns? I‑au întrecut chiar şi pe cei care aveau multe virtuţi. Iată la ce măsură a ajuns Avva Moise Egipteanul, el care a fost un tâlhar atât de mare! Vedeţi ce face Harul lui Dumnezeu?
    După mine, cel care are înclinaţii rele moştenite şi se luptă ca să dobândească virtuţi, va avea mai multă răsplată decât cel care a moştenit de la părinţii săi virtuţi şi nu trebuie să se lupte ca să le dobândească. Pentru că unul le‑a găsit pe toate de‑a gata pe când celălalt s‑a luptat aspru ca să le dobândească. Vezi, şi oamenii îi apreciază mai mult pe acei copii care au găsit datorii lăsate de părinţii lor şi s‑au ostenit din greu nu numai să le achite, ci să câştige şi avere, decât pe cei care au moştenit averea lăsată de părinţii lor şi au păstrat‑o.

    Extras din: Patimi şi virtuţi – Sf. Cuvios Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

    Apreciază

  4. „În timpul acelei operaţii grele, am simţit cum cineva îmi conducea mâna. Şi acum am simţământul că n-am făcut eu operaţia…”

    În ziua de 4 octombrie, Părintele Iacov aştepta în salonul mic pentru operaţie. Erau de faţă arhimandriţii Nicodim, Policarp, Vasile şi încă cineva. Părintele Iacov s-a rugat mult şi, printre altele, a spus, precum a povestit după aceea:
    ‒ Cuvioase David, dacă vrei să mă întorc în mănăstirea ta, vino şi fă-mă bine… Într-un sfert de oră trebuie să fii aici! Şi dacă vii, treci te rog şi ia-l şi pe Cuviosul Ioan. Este în drumul tău, te vei întoarce la dreapta pe o străduţă strâmtă şi-l vei afla.
    Peste câteva minute, le-a vestit celorlalţi cu o voce solemnă că au ajuns Cuviosul David (transpirat pentru că îi ceruse să vină foarte repede) şi Cuviosul Ioan. Sfinţii s-au oprit în uşă şi, dându-i bineţe, i-au spus:
    ‒ Eu sunt Bătrânul David şi alături (arătând cu mâna) este Cuviosul Ioan Mărturisitorul. Nu ne-ai chemat? Iată că am venit. Nu te nelinişti, te vei face bine!
    Văzând clericii de faţă că n-au heretisit pe cei doi sfinţi, Părintele Iacov i-a întrebat:
    ‒ Părinţilor, nu vă ridicaţi în picioare? Nu-i salutaţi?
    Aceia au rămas uimiţi, iar părintele Nicodim a spus cu părere de rău:
    ‒ S-a terminat cu Părintele Iacov. Şi-a pierdut minţile…
    Apoi l-au dus în sala de operaţie, i-au făcut anestezie, i-au scos rasa, dulama şi celelalte. Înainte ca anestezia să-şi fi făcut bine efectul, Părintele Iacov a văzut cum se deschide uşa şi intră cei doi sfinţi. Atunci când chirurgul Spiridon Kaloheris l-a deschis, a rămas trăsnit. Nu era o simplă apendicită, ci o peritonită avansată. Într-o astfel de stare, bolnavul ar fi trebuit să moară. Chirurgul nu avea de ales şi de aceea a hotărât să continue operaţia şi… ce va da Dumnezeu! În cele din urmă, operaţia multiplă a reuşit, iar nevoitorul s-a întors la chilia sa. Celor care mergeau să-l vadă le spunea: „Ce chirurg bun este domnul Kaloheris”, şi se ruga pentru sănătatea lui. Atunci, Cuviosul Ioan, „pierzându-şi răbdarea”, s-a arătat într-o noapte Părintelui Iacov şi i-a spus mânios:
    ‒ Iacove, de ce îl lauzi mereu pe medic? Eu te-am făcut bine, eu am avut poruncă să te operez. Ce putea face medicul singur?
    După câteva zile, medicul Kaloheris s-a dus la mănăstire să-l vadă pe Părintele lacov, căruia i-a mărturisit:
    ‒ În timpul acelei operaţii grele, am simţit cum cineva îmi conducea mâna. Şi acum am simţământul că n-am făcut eu operaţia…

    Extras din: Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de Ieromonah Ştefan Nutescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 133-134 / sursă: Părintele Cristian Stavriu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s