Predică la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci. Crucea lui Hristos este Semnul Sfânt al nostru

În decursul anului bisericesc, am auzit în Sfintele Biserici citindu-se şi tălmăcindu-se Sfânta Evanghelie care ne vorbeşte despre a doua Venire  a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne remintim cuvintele Domnului Iisus: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga’’ (Mat. 25, 31-33). Dar trebuie să spunem că încă din vremea noastră oamenii se despart unii de alţii pe diferite considerente. Crucea este unul din ele. Mică parte din oameni socotesc Sfânta Cruce ca fiind puterea lui Dumnezeu, după expresia Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 1, 18). Cei mai mulţi, în frunte cu iudeii, se poartă ca duşmani ai Crucii. Cei dintâi vor mântui, ceilalţi vor pieri.                                                                             

       La anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris slujitorilor Bisericii din Filipi – episcopi şi diaconi – o Epistolă care, în timp, s-a răspândit în Bisericile din lumea întreagă, de aceea şi noi o avem cuprinsă în Sfânta Scriptură. Printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare de suflete, el le adresează şi acest îndemn prin care-i cheamă la o bună rânduială a vieţii lor: ,,Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum aveţi pildă de la noi’’ (Fil. 3, 17). Îndemnul era mai mult decât necesar din pricina pe care o arată în continuare Scriitorul Sfânt: ,,Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos, Sfârşitul acesora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Fil. 3, 18-19). Aşadar, de-aici provenea marea durere a Apostolului, din faptul că atâtea suflete se pierdeau, fiind orbite şi insensibile la Dreapta Învăţătură. Pentru aceştia varsă el lacrimi, pentru vrăjmăşia lor faţă de Crucea Sfântă a Mântuitorului care le aduce pieirea veşnică de la faţa lui Dumnezeu . Vedeţi că nu mai face referire la alte păcate, unul singur, vrăjmăşia faţă de Crucea lui Hristos, este suficient pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. Şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi pe cineva că refuză cu încăpăţânare sfatul bun şi merge cu sârg pe drumul pierzaniei. Ce va răspunde omul acela la dreapta judecată? Apostolul Domnului, prin textul mai sus citat, dă un răspuns limpede şi acelora care afirmă cu suficienţă că toţi oamenii au Acelaşi Dumnezeu. Exprimarea corectă ar fi că toţi oamenii ar trebui să aibă Acelaşi Dumnezeu, dar din păcate, nu este aşa. Iată, omul rătăcit, deşi se revendică de la Dumnezeu, fiind fiu al Lui, nu-L are pe Dumnezeul Adevărului, ci şi-a făcut propriul dumnezeu din pântecele său. Această durere o împărtăşeşte Sfântul Pavel slujitorilor bisericeşti din Filipi, dar deopotrivă şi nouă celor de azi pentru că numărul vrăjmaşilor Crucii lui Hristos este acum în continuă creştere, iar cei de astăzi sunt chiar mai răi şi mai agresivi decât cei de-atunci.

Acelaşi Sfânt Apostol ne-a lăsat în paginile Scripturilor Sfinte cuvinte de o limpezime extraordinară, care pot fi pricepute de orice om sincer şi dornic de mântuire. Iată-le: ,,Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă Crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Cor. 1, 17-18). Aceste cuvinte au fost scrise la anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfintei Biserici din Corint. După aceste cuvinte vom fi judecaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când va veni a doua oară pe pământ. Atunci, cum a spus El Însuşi, îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre (Mat. 25, 32). Între cei mântuiţi şi cei ce vor pieri va sta Domnul Iisus. Dar va sta şi Crucea Lui! Ea va despărţi pe unii de alţii, cum de altfel ne desparte pe noi de sectari chiar în vremurile care trăim. Va sta ca mărturie pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, cinstind Sfânta Cruce sau, dimpotrivă, batjocorind-o cu crasă nesăbuinţă. De fapt, să ne gândim, iubiţi credincioşi, numai la această expresie, Crucea lui Hristos. Dacă Mântuitorul Şi-a apropriat Crucea, făcând-o semnul Său, atunci, negreşit Crucea trebuie să fie şi semnul nostru. ,,El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat pe faţă cu hotărâre, biruind asupra lor prin Cruce’’, scria Apostolul neamurilor ,,sfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos’’ din Colose. Iar Sfinţii şi credincioşii vremii aceleia au înţeles sensul şi puterea Crucii, căci prin ea s-au făcut biruitori, la rândul lor, cum şi noi nu putem altfel birui decât prin acelaşi  Sfânt semn.

      Spunea Părintele Cleopa despre duşmanii Crucii lui Hristos: ,,De câte ori auziţi cuvântul ,,Cruce’’, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul’’. Pe aceştia, spunea Părintele, ,,lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos’’

Cu diferite prilejuri, am vorbit despre Judecata cea înfricoşătoare, care va avea loc la a Doua Venire a Mântuitorului. ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu cu slavă multă’’ (Mat. 24,30). Neamurile vor plânge tocmai pentru că vor vedea semnul Sfintei Cruci, semnul lui Hristos şi îşi vor da seama cât de mult au greşit nesocotind-o sau batjocorind-o. Vor vrea poate să primească acest semn, dar va fi prea târziu. Dacă în viaţa aceasta pământească au fost străini de Sfânta Cruce, înseamnă că nici pe Hristos nu L-au primit. Şi atunci cine altcineva îi va putea mântui? Nimeni.

Până avem vreme de pocăinţă şi de mântuire să cântăm şi noi cu Biserica lui Hristos: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tau’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile

5 gânduri despre „Predică la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci. Crucea lui Hristos este Semnul Sfânt al nostru”

  1. Blagosloviti Părinte, Troprul Crucii ințial, pînă să fi fost „diortosit” parcă avea altă alcătuire. Cine și de ce l-au schimbat ?!

    Iertați, Cu stimă , Ocavian Athanasiu

    Apreciază

    1. Doamne ajuta
      Schimbarea nepermisa in Troparul Sfintei Cruci se inscrie in tendinta generala a ierarhilor romani de a cenzura, a denatura textele Slujbelor Bisericii. Nu trebuie sa ingaduim acest lucru, de aceea e bine sa pastram cartile vechi, sa semnalam si sa combatem orice incercare de denaturare a acestora. Cand am reprodus Troparul Sfintei Cruci, mi-a scapat din vedere tocmai acest aspect, fiind obsnuit cu forma invatata in Seminar. Cer iertare si fac cuvenita rectificare: …biruinta binecredinciosilor imparati. Chiar daca nu putem cita niciun nume de imparat sau rege aflati in exercitiu, care sa fie binecredinciosi, textele se cuvin a fi pastrate in forma lasata de Parintii Bisericii. N-avem voie sa schimbam nicio virgula. Din pacate, textele denaturate abunda in BOR. Multumesc pentru binevenita observatie

      Apreciază

  2. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre, Cinstite Părinte Vasile!

    ”…dacă ar binevesti și măcar ceva neînsemnat de ar schimba din cele binevestite de noi, anatema să fie.”
    Sf. Ioan Gură de Aur[1]

    ”Căci aceleași lucruri, cu aproape aceleași cuvinte, le-au hotărît și Sinoadele următoare – și al V-lea, și al VI-lea, și după ele al VII-lea, care și strigă cu glas luminat: ”Noi păzim așezămintele de lege ale Bisericii. Noi păzim orosurile Părinților. Noi dăm anatemei pe cei ce adaugă sau scot ceva din Biserică”. Și iarăși: ”Dacă cineva nesocotește orice predanie bisericească scrisă sau nescrisă, să fie anatema”.
    Sf. Ier. Marcu al Efesului[2]

    Iată ce ne învață cuvântul dumnezeesc rostit la Înălțarea Sfintei Cruci de Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul de Shanghai și San Francisco (1896-1966 d.Hr.) :

    Troparul Sfintei Cruci, alcătuit în secolul al VIII-lea, de către prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfântul Cosma, episcopul Maiumei, care a scris toată rânduiala slujbei înălţării Sfintei Cruci are aceste cuvinte:

    “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”

    Începutul acestei rugăciuni este preluat din Psalmul 27. În Vechiul Testament, prin cuvîntul „popor” se înţelegeau numai mărturisitorii credinţei adevărate, oamenii cei credincioşi lui Dumnezeu. „Moştenirea” era tot ce îi aparţine de fapt lui Dumnezeu, era avuţia lui Dumnezeu, aşa cum este Biserica lui Hristos în Noul Testament. Rugîndu-ne pentru mîntuirea poporului lui Dumnezeu (a creştinilor) atît de muncile veşnice, cît şi de nenorocirile pămînteşti, noi ne rugăm Domnului să binecuvînteze, să trimită harul Său şi darurile Sale întregii Biserici şi să o întărească lăuntric.

    Rugăciunea de a da „biruinţă împăraţilor”, marilor ţiitori ai lumii acesteia, are ca punct de pornire Psalmul 143, stihul al 10-lea şi aminteşte de biruinţele repurtate de regele David, prin puterea lui Dumnezeu şi, de asemeni, de victoriile dăruite împăratului Constantin prin Crucea Domnului…

    …Biserica, întărită pe dinăuntru de harul lui Dumnezeu şi îngrădită pe dinafară, este pentru creştinii ortodocşi „cetatea lui Dumnezeu”, lăcaşul dumnezeiesc, de unde porneşte calea spre Ierusalimul ceresc. Felurite nenorociri au zguduit lumea, au dispărut popoare, au pierit oraşe şi state întregi, dar prigonita şi chiar sfîşiata pe dinăuntru Biserică stă neclintită, căci porţile iadului nu o vor birui.

    Astăzi, cînd strădaniile conducătorilor lumeşti de a stabili ordinea pe pămînt rămîn neroditoare, singura armă de nădejde a lumii rămîne aceea despre care cântă Biserica:
    „Crucea este apărătoarea întregii lumi, Crucea este înfrumuseţarea Bisericii, Crucea este puterea împăraţilor, Crucea este întărirea credincioşilor, Crucea este slava îngerilor şi rana demonilor”.
    Ca armă a mântuirii noastre, Crucea Domnului a început să fie cinstită de creştini încă din vremurile apostolice…

    …în minunatele cîntări bisericeşti care o proslăvesc, Sfânta Cruce este lăudată şi pentru ajutorul primit prin ea de împăraţii dreptcredincioşi.

    Totodată, Biserica Ortodoxă, urmînd îndrumarea Sfântului Apostol Pavel, se roagă pentru împăraţi, chiar şi pentru cei păgîni, întrucât ei sunt apărătorii ordinii, iar nu prigonitorii credinţei, şi a înălţat mereu rugăciuni către Dumnezeu pentru ca puterea Crucii să-i ajute pe împăraţii care îşi pun nădejdea în ea.[..]

    Care este rostul rugăciunii pentru împăraţi din cuprinsul rugăciunilor Sfintei Cruci, când un popor ortodox poate că nici nu-şi are împăratul său?

    În primul rând, popoarele ortodoxe trebuie să se roage nu numai pentru conducătorii lor, ci – ca mădulare ale unui singur Trup: trupul Bisericii – trebuie să se roage şi pentru alţi suverani dreptslăvitori. Cuceriţi de turci, grecii, sîrbii, bulgarii şi românii se rugau pentru unicul împărat ortodox de atunci, acela al Rusiei. La fel, şi datoria ruşilor este să se roage nu numai pentru ai săi, ci şi pentru suveranii altora, cu atît mai mult cu cît emigranţii care trăiesc în ţările respective se bucură de protecţia lor.

    În al doilea rând, cînd înălţăm rugăciuni pentru împăraţi, nu ne rugăm doar pentru împăraţii de acum, ci şi pentru viitorii împăraţi dreptslăvitori, căci, după tîlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur, suveranii ortodocşi vor deţine puterea până la venirea lui Antihrist, îngrădind răspândirea răului.
    Iată de ce Biserica Ortodoxă nu încetează să se roage: „biruinţă binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruieşte”. Aceste cuvinte se găsesc în rugăciunea Sfintei Cruci, care se foloseşte deosebit de des, fiind tropar, adică un fel de imn al zilelor Sfintei Cruci……În Rusia şi în alte cîteva ţări slave, în această rugăciune se introducea şi numele suveranului înscăunat, dar conţinutul ei principal a rămas întotdeauna textul neschimbat şi originar, cel pe care l-au scris Sfinţii Părinţi: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău “.[3]

    Când s-a introdus inovația în acest tropar de către cei aflați la cârma BOR ?
    În Mineiul pe septembrie editat la Rîmnic (Oltenia) în anul mântuirii 1780 se poate citi : ”Mântuiește Doamne norodul tău și Blagoslovește moștenirea ta. Biruință bine Credincioșilor împărați, asupra celor protivnici dăruiește, și cu Crucea ta păzește pre norodul tău. De trei ori.”

    În Triodul din anul 1897 editat la București se poate observa deja o schimbare în același tropar (adaptat): ”Mântuiește Doamne poporul tău, și bine-cuvintează moștenirea ta; biruință prea evseviosului nostru Rege asupra celor protivnici dăruiește și cu crucea ta păzește pre poporul tău”. (prea evseviosului”, adică prea piosului/prea evlaviosului)

    În anul 1929, România Mare, deși sub stăpînirea Regelui Mihai I (încă minor), apare o nouă modificare a troparului, prin eliminarea oricărei menționări a cîrmuitorului/cîrmuitorilor: ”Mântuiește Doamne poporul tău, și binecuvintează moștenirea ta, biruință binecredincioșilor asupra celor protivnici dăruește, și cu Crucea ta păzește pre poporul tău.”
    În perioada interbelică și pînă în 1947 mai alterna troparul cu formula ”biruinţă binecredinciosului nostru Rege” (Triodul din 1946), însă se poate observa limpede tendința de modernizare și modificare a acestei cîntări bisericești, realizată treptat și pe nesimțite pentru obișnuirea poporului și cu îngăduința ierarhilor compromiși, supuși mai mult sau mai puțin influenței iudeo-masoneriei.

    Troparul Crucii , în forma modificată, pe care o cântam astăzi, conține o tautologie, folosind o formulă de adresare dezbisericită și seculară. Anume, ”binecredincioșii creștini” este un pleonasm, căci, conform învățăturii Bisericii Ortodoxe:
    – ”creștinii” pot fi doar binecredincioși, adică drept-slăvitori/ortodocși/pravoslavnici, ca unii ce împlinesc prin fapte poruncile Domnului și se străduiesc a-L urma pe El și învățătura Sa revelată.

    -”binecredincioși” pot fi doar creștinii, de asta nici nu e și nici nu a fost nevoie a menționa acest statut/epitet pentru creștini în tropar. În troparul original se menționează ”binecredincioși” anume pentru împărați, iar nu pentru creștini, căci aceștia (împărații) puteau fi și ”răucredincioși” (adică kakodocși, deci eretici; cazul împăraților Constantin Copronim, Leon Armeanul ș.a.), ba chiar și ”apostați” (adică lepădați de credință) și prigonitori ai Bisericii (a se vedea cazul împăratului Iulian Apostatul), așa precum putem afla în toată istoria Bisericii și a omenirii.

    -creștinii sunt prezenți în tropar de 2 ori prin cuvântul ”popor” în primul și ultimul stih. Însă substituția ”binecredincioșilor împărați” cu ”binecredincioșii creștini” este o modificare nu doar nefericită și inutilă, ci chiar nefastă pentru conștiința de sine a credincioșilor. Se admite astfel, întrucâtva, posibilitatea existenței unor altfel de creștini, altfel decît ”binecredincioși”. Să nu fie!
    Cu toate acestea, ierarhia ecumenistă apostată, trădătoare a Ortodoxiei la Creta, a încuviințat aceste inovații, admițând existența altor ”biserici”, la sinodul tâlhăresc din Creta, spre pierzania ei și a pleromei căldicele care o ascultă orbește din neștiință, lipsă de voință, curaj și trezvie duhovnicească.

    Sfântul Ierarh Ioan Maximovici ne îndeamnă să cântăm troparul autentic, deoarece:
    -așa ni l-au lăsat Sfinții Părinți și ei nu s-au rugat altfel, chiar în lipsa unor împărați binecredincioși, ci cu nădejdea că binecredincioși împărați vor mai urma;
    – rugăciunea nu este doar pentru vreun împărat/ocîrmuitor binecredincios ce ar fi contemporan cu noi, ci este și pentru împărații binecredincioși din viitor ce ar mai putea apărea pînă la sfârșitul veacurilor, pentru a limita răspîndirea răului;
    -chiar de n-am avea vreun conducător ortodox propriu, din neamul nostru, datori suntem a ne ruga pentru orice conducător/împărat ortodox al neamului creștinesc, al oricărui alt popor ortodox, așa cum a făcut mereu Biserica.

    [1] Sf. Ioan Gură de Aur – Comentarii la Epistola către Galateni 1,8 a Sf. Ap. Pavel, p. 24, ediția 1901

    [2] Sf. Marcu Evghenicul, Opere, Vol. I, Ed. Pateres, 2009, p. 437

    [3]Sfântul Ioan Maximovici – Predici și îndrumări duhovnicești, Ed. Sophia, București, 2006, pp. 211-215

    Apreciază

  3. „El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii. El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.” (Col. 1:18),

    „Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi”
    (Efeseni 1:23)

    Preoții BOR sfătuiesc pleroma să accepte apostazia, cu toate instrumentele ei actuale ilegale: masca purtată de copii(viitorii sclavi ai ocultei masonico-sioniste) la școală, de pleromă în Biserica lui Hristos și oriunde au stabilit slugile atee ale cezarului , cu tot cortegiul ei de blestemății, pentru a obține încredințarea, ca ”binecredincioșii”și-au pierdut definitiv libertatea în Hristos, devenind dobitoace ascultătoare, îmbolnăvite cu voia lor de duhoarea ecumenistă antihristică.
    Iată cuvintele Sfântului Ignatie Teoforul, care răstălmacite de ierarhi, au devenit instrumentul cu care se închide gura celui care încearcă să se opună. Ascultarea de episcop, de care s-a făcut și se face vorbire, caci el cunoaște teologie și își asumă responsabilitatea în fața lui Hristos.
    Dar arhiereii care au trădat Ortodoxia la Creta, mai sunt ei oare episcopi vrednici lucrători ai viei Stăpânului Hristos, sau vicleni prădători, lupi îmbrăcați în piei de oaie?
    Fară Harul Lui Dumnezeu, cum se poate război mireanul cu purtătorul mitrei arhierești?
    ” Cu cât vede cineva pe episcop că tace, cu atât mai mult să-l respecte; că trebuie să primim pe cel pe care Stăpânul casei îl trimite să-i administreze casa, ca pe Însuși Cel ce l-a trimis. Este lămurit, așadar, că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși.
    Chiar Onisim vă laudă mult pentru buna voastră rânduială, în Dumnezeu, că viețuiți toți după adevăr și că nu se află între voi nici o erezie și nici nu ascultați pe altcineva mai mult decât pe Iisus Hristos, Care vă grăiește adevărul.

    Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.

    Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu.

    [..]Am aflat că au trecut pe la voi unii, care aveau o învățătură rea.
    Pe aceștia nu i-ați lăsat să semene între voi; v-ați astupat urechile, ca să nu primească cele semănate de ei, pentru că sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul cel Sfânt, ca de o funie.
    Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu”[1]
    Din păcate, nu toți binecredincioșii au reușit să își astupe urechile, și au primit învățătura cea rea, mâine vor primi, vaccinul, cipul și în final pecetea lui antihrist. Prin voia lor liberă, cu semnătură, căci viclenul vrăjmaș al omenirii vrea cu arzătoare dorință, sufletul cel nemuritor pe care să-l târască în adâncul al gheenei.

    ”Însă noi, dacă nu vedem numărul 666, noi rămânem nevinovați. Da’ când or veni și ți-o vor pune pe mână, pe frunte, atuncea e altceva. Dacă ți-o vor pune fără să vrei tu… na, cum stăm noi acuma la discuție, ei vin și de departe îți pun ștampila, atuncea nu suntem vinovați. Că Dumnezeu ce zice? „Dă-mi, fiule, inima ta”. Inima noastră este că să nu fim cu Antihrist. Dar, dacă ei cu vicleșug ne-au ștampilat, înaintea lui Dumnezeu suntem fără de vină. Dumnezeu inima o caută. Că ei o să întrebuințeze și asta, vrând-nevrând te ștampilează[……]

    Când ți-or pune pe mână sau ți-or da: „Uite, aici e 666, primește-l!” și tu vei primi, atuncea ești vinovat, fiindcă știm de mici copii că acela-i Antihristul. Dar, dacă el, fără să te întrebe, fără nimica, nu-ți spune: „Uite, îți dau pașaportul, da’ înăuntru am pus ștampila lui Antihrist”, nu-ți spune, nu știi nimic și ai tu ideea că nu cumva să fie scris, atuncea n-avem păcat. Avem păcat când tu singur o ceri: „Dă-mi ștampila, 666, că eu mă dau cu voi”. Atuncea-i păcat! Dar, dacă el ți-o dă fără să știi tu, fără să îți ceară ideile tale, atuncea nu e. Că la Dumnezeu nu este nedreptate. Numai Dumnezeu este adevărul.”[2]

    [1]PSB volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1979, pag. 159-160.
    [2]Starețul Dionisie, DUHOVNICUL DE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Lumea în vremurile de pe urmă, vol. 2, Ed. Prodromos, Sfântul Munte, 2012

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s