Predică la Duminica a 22-a după Pogorârea Sfântului Duh. Iadul, locul chinurilor veşnice

          În vreme ce poporul lui Israel străbătea pustia în drum spre ţara sfântă, după ieşirea din Egipt, în mijlocul poporului s-a produs un act de răzvrătire cu urmări din cele mai grave. Un grup de rebeli, Core, Datan, On şi Abiron, urmaţi apoi de două sute cincizeci de bărbaţi, s-au ridicat împotriva lui Moise şi a preotului Aaron cu aceste cuvinte: ,,Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotoţi voi mai presus de adunarea Domnului’’ (Numerii 16, 3). Observaţi, vă rog, cât de mult seamănă aceste cuvinte cu cele ale protestanţilor, neo-protestanţilor şi ale tuturor rătăciţilor din vremea noastră. Şi aceştia spun că toţi sunt preoţi, toţi au dreptul să predice, toţi sunt sfinţi şi nimeni nu se poate socoti deosebit de ceilalţi în slujire, pentru că Domnul este cu toţi. Şi atunci, şi acum, însă, rânduiala Lui Dumnezeu era alta decât pretindeau şi pretind răzvrătiţii. Moise nu se socotea mai presus de popor, el era conducătorul lui Israel prin voia şi alegerea Lui Dumnezeu. De cealaltă parte, fratele său, preotul Aaron nu se considera a fi preot fără temei, cu de la sine putere: el era preot, ales fiind de Dumnezeu. Înţelegem acum de ce răzvrătiţii s-au ridicat împotriva Lui Dumnezeu Însuşi. Cu alte cuvinte, rebelii au părăsit rânduiala Dumnezeiască cea bună, au vrut să-şi depăşească propria lor condiţie şi slujirea de până atunci, şi-au arogat calităţi ce nu le erau date, ceea ce le-a atras mustrarea dreaptă a lui Moise: ,,Alergaţi acum şi după preoţie?’’ (Numerii 16, 10). Alergau, desigur, aşa cum şi rătăciţii vremurilor noastre aleargă. Când conflictul s-a acutizat şi Moise nu l-a mai putut aplana, el a lăsat toate în seama şi judecata dreaptă a Lui Dumnezeu: ,,Mâine va arăta Domnul cine este al Lui şi cine este sfânt, ca să şi-l apropie’’ (Numerii 16, 5).

          În ziua următoare răzvrătiţii şi-au pus foc în cădelniţe şi au adus tămâie, la fel ca preoţii adevăraţi, după cum ceruse Moise. Dumnezeu a grăit cu Moise, spunând: ,,Osebiţi-vă de obştea aceasta şi-i voi pierde într-o clipă’’ (Numerii 16, 21). Moise a vorbit iarăşi poporului astfel: ,,Că Domnul m-a trimis să fac toate lucrurile acestea şi că nu le fac eu de la mine, veţi cunoaşte din aceea: De vor muri aceştia cum mor toţi oameni, şi de-i va ajunge aceaşi pedeapsă, care ajunge pe toţi oamenii, – atunci nu m-a trimis Domnul. Iar dacă Domnul va face lucru neoboşnuit: de îşi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oameni aceştia au dispreţuit pe Domnul’’ (Numerii 16, 28-30). Sfârşindu-şi cuvântul, a şi venit pedeapsa cea dreaptă a Lui Dumnezeu, după cum relatează textul Sfintei Sripturi: ,,Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oameni lui Core şi toată averea; şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad, i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (Numerii 16 32-33). Relatarea biblică a acestor fapte este mult mai amplă, mult mai cuprizătoare, dar eu m-am oprit numai la acestea pentru că ele sunt pline de învăţăminte pentru toţi oameni trăitori pe pământul acesta. Cea dintâi socotesc că este aceea privitoare la existenţa iadului.

           Despre aceasta ne învaţă şi Sfânta Evanghelie din această Duminică. Pentru că Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă, ne dă, măcar o dată în an, posibilitatea de a ne reaminti aceste învăţături de folos sufletelor noastre, tocmai pentru a ne feri de primejdia drumului fără de întoarcere care duce la iad.

          Doi oameni ne aduce Dumnezeu în faţa ochilor minţii noastre. Fiecare din ei merge pe drumul pe care şi l-a ales singur. Bogatul, care de bună seamă avea un nume, nepomenit în Cartea Sfântă, a ales drumul desfătărilor, al hainelor scumpe şi al petrecerilor necurmate, drum care se ştia, ştia şi el, îşi avea sfârşitul în locul chinurilor veşnice, în iad, adică. Şi cu toate că ştia, n-a ales nici măcar o dată să părăsească acest drum. A continuat să-l străbată până la sfârşit, până în ceasul morţii sale. Şi moartea a venit şi a vădit deşertăciunea avuţiilor sale, a vieţii celei fără de cumpăt. Şi de nenumărate ori ar fi putut să arate milostenie pentru semen şi să-şi folosească în chip înţelept averile, ca să fie primit ,,în corturile cele veşnice’’ (Luca 16, 9). Ar fi putut să facă milostenie pentru că la poarta lui stătea în fiecare zi un om sărac şi nenorocit, Lazăr, cel plin de bube şi lipsit până şi de hrana zilnică, ,,poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului’’ (Luca 16, 21). Dar Lazăr, cu toată starea lui nenorocită îşi avea drumul său, cel al credinţei şi al răbdării. Nu spune Scriptura Sfântă că ar fi fost credincios cu deosebire, dar credinţa lui se vede din răbdarea lui. Iar nădejdea îi era îndreptată spre împărăţia Lui Dumnezeu, unde a şi ajuns după moartea lui

          Sfârşitul vieţii pământeşti a venit şi pentru bogat, şi pentru sărac. Este semnificativ modul cum descrie Cartea Sfântă sfârşitul fiecăruia: ,,Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat’’ (Luca 16, 22). Relatarea care urmează este ca o fereastră deschisă prin care putem privi ce este dincolo de moarte. Spun aceasta pentru nesăbuiţii care afirmă cu suficienţă că din moarte nu s-a întors nimeni care să ne spună ce este dincolo. Fals! De dincolo de moarte s-au întors  Lazăr celălalt, fratele Mariei şi al Martei; s-a întors fiica lui Iair; s-a întors fiul văduvei din Nain; s-au întors toţi ceilalţi înviaţi din morţi despre care vorbesc Scripturile Sfinte (III Regi 17, 17-24; IV Regi 13, 20-21; Fapte 20, 9-10). Dar din morţi S-a ridicat Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El ne spune despre viaţa şi sfârşitul celor doi, bogatul şi săracul Lazăr, şi aceasta este, cum am spus asemenea unei ferestre deschise prin care, privind, ne sporim cunoaşterea. Ce este dar, dincolo de hotarul vieţii acesteia pământeşti?

          ,,Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui’’ (Luca 16, 23). Mai cutează cineva să conteste existenţa iadului şi a raiului? Mai poate spune vreunul că odată cu moartea fiinţa omului se nimiceşte cu desăvârşire? Iată, Dumnezeiasca Revelaţie ne arată în chip desluşit realitatea vieţii sufletelor noastre dincolo de moarte. Dar atunci de ce se găsesc atâţia care tăgăduiesc iadul? Pentru că însuşi diavolul caută să ne ascundă existenţa iadului, având un întreit scop: să ne facă să credem că acesta, într-adevăr, nu există, să ne facă să nu ne temem de el şi să ne facă să ajungem în iad! Slujitorii lui dintre oameni, cei care tăgăduiesc iadul au, prin urmare, aceaşi voinţă şi aceaşi lucrare ca diavolul.

          Că iadul este loc de chinuri inimaginabile ne-o arată şi continuarea relatării evanghelice. ,,Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie’’(Luca 16, 24). Să vină, cu alte cuvinte, să-l ajute cel pe care nu l-a ajutat cu nimic în viaţa pământească! Răspunsul lui Avraam nu lasă loc nici de interpretări, nici de speranţă: ,,Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca acei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi’’(Luca 16, 26).

          Şi totuşi, spune Sfânta Scriptură: ,,Domnul omoară şi învie; El pogoară în iad şi iarăşi scoate’’ (I Regi 2, 6). Cuvintele acestea ne arată că în timpul dintre judecata particulară şi cea universală, sufletele celor adormiţi întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice, care însă nu s-au străduit îndeajuns pe pământ pentru mântuirea lor, pot fi scoase prin rugăciunile Bisericii din iad. Dacă acestora li se adaugă şi rugăciunile familiei şi rudelor, unite cu milostenii în numele celui adormit, ajutorul dat acestuia pentru izbăvirea din iad este şi mai mare. După judecata cea din urmă, cea universală, între rai şi iad se interpune prăpastia care face imposibilă izbăvirea.

          Stăruinţa celui ce fusese bogat, menită să-i prevină pe fraţii săi să nu meargă pe drumul iadului, s-a dovedit inutilă. ,,Dacă nu ascultă de Moise şi de Prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi’’ (Luca 16, 31). Şi într-adevăr, cum am văzut mai înainte, au înviat atâţia din morţi, a înviat Însuşi Fiul Lui Dumnezeu şi totuşi se pierd atâtea suflete. Dacă Învierea Domnului o faci zadarnică pentru tine sau, şi mai rău, o tăgăduieşti, cum ai putea să crezi dacă ar învia un om oarecare? Prin urmare, oricâţi oameni ar face Dumnezeu să se întoarcă din moarte, nu ne-ar folosi la nimic, că oricum noi refuzăm să părăsim drumul păcatului şi al iadului. Să nu fie!

          Socotesc că ne este de folos să ştim şi unde se găseşte iadul. Aş aduce aici mărturia ştiinţei care ne spune că cu cât s-ar apropia cineva de centrul pământului, temperaturile cresc până la valori de mii de grade! Dar Revelaţia Dumnezeiască ne spune că iadul este localizat undeva în interiorul globului pământesc. Am văzut până acum că răzvrătiţii din vremea lui Moise au fost înghiţiţi de pământ şi s-au pogorât de vii în iad. În iadul cel de sub pământ S-a pogorât cu sufletul Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în vremea celor trei zile când Trupul Său a stat în mormânt. Spune cântarea bisericească de la Sfintele Paşti: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt’’. Sfântul Pionie din Smirna, cel care a pătimit pentru Hristos în vremea lui Deciu (245-251), vorbind poporului, le-a spus: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea muntelui Etna şi de aprinderea insulei Siciliei. Iar dacă acestea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde, care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinăuntru ale pământului? De aici cunoaştem că va fi judecata şi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu, prin Cuvântul Lui Cel întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea nu vom sluji zeilor elineşi şi nu voim a ne închina idolului de aur’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna martie, ziua a unsprezecea, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 189).

          În zona Americii Centrale există o regiune geografică numită Triunghiul Bermudelor sau Triunghiul Diavolului. Aici, de-a lungul timpului, au dispărut în chip misterios, fără urmă, un mare număr de nave şi avioane. Oamenii de ştiinţă explică în fel şi chip aceste dispariţii. Nu cumva, prin vrere Dumnezeiască, avem de-a face cu coborârea în iad a acelor oameni, împreună cu navele lor, asemenea răzvrătiţilor din vremea lui Moise? Şi aceia s-au pogorât în iad împreună cu toate ale lor.

          Pentru a descrie realitatea iadului, Sfânta Scriptura foloseşte cuvinte şi expresii ca acestea: chinuri (Luca 16, 23), întunericul cel mai dinafară, plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 25, 30), focul cel veşnic (Matei 18, 8), viermele lor nu moare şi focul nu se stinge (Marcu 9, 44, 46, 48), osândă veşnică (Matei 25, 46), văpaia focului (Matei 13, 42), focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41) şi multe altele. Oamenii împuţinaţi la minte ori tăgăduiesc existenţa iadului, ori denaturează voit înspaimântătoarele lucruri care se petrec acolo. Adesea îi auzim spunând că iadul de fapt nu există, doar preoţii încearcă să-i înfricoşeze pe oameni, vorbindu-le de chinurile veşnice ale iadului. Să nu ne amăgim, ci mai vârtos să ne ferim de drumul care duce în iad. Să mergem cu toţii pe drumul cel negreşelnic al Sfintei Biserici Ortodoxe, având de-a dreapta şi de-a stânga Dumnezeieştile dogme, şi ne vom mântui. Părintele Cleopa cugeta la iad, şi se ruga aşa: ,,Să ne ferească mila şi îndurarea Lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi din câţi sunt aici să nu îngăduie Dumnezeu ca vreunul să încerce chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor Sfinţilor, să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sărbătorirea a 13 ani de „ecumenism lucid” ai Patriarhului Daniel

De Doctor Gabriela Naghi / 29 octombrie 2020

„De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi” (Ioan 8, 43-45).

Ne aflăm în plină epocă a Apocalipsei, adică epoca Revelației, a dezvăluirii întinderii, adâncimii și groazei întunericului și a slujitorilor lui, care deși se ascund în umbră, își dezvaluie prin gândurile, cuvintele și faptele lor, zi de zi, an de an, veac de veac, angajamentul pe care l-au luat, de a sluji, prințului acestei lumi. Treptat au ieșit la iveală, în toate locurile domniei lor, disprețul lor față de viața făpturilor lui Dumnezeu,  în toată duplicitatea, ipocrizia, perfidia, cinismul, perversiunea și cruzimea lor, uneltind și manipulând în întreprinderile și laboratoarele lor de moarte, pentru a-și potoli setea lor nemăsurată și bolnăvicioasă de putere și bani. Acești slujitori ai prințului acestei lumi lucrau în slujba lui de multă vreme, anonimi sau mascați, la vedere pe scena întregii lumii sau ascunși în culise. Ei au fost, sunt și vor fi întotdeauna legiuni.

„Zic vouă: Că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea” (Matei 19, 26, 27).

Anul 2020 a fost marcat încă de la începutul lui, de așa zisa (după OMS), pan epidemia cu coronavirusul (covid19), îngăduită de Atotputernicul Dumnezeu, care a schimbat pentru totdeauna fața întregii lumi. S-a instituit la nivel global o dictatură autocratică sanitaro-politică, o teroare unică ca amploare și gravitate, intens mediatizată, prin care, în numele apărării sănătății, s-au încalcat drepturi și libertăți ale oamenilor, s-au carantinat țări, s-au manipulat conștiințe, s-au terorizat miloane de oameni prin panică, teamă, spaimă și groaza de îmbolnăvire. „Şi Sfinţii Părinţi vorbesc de cele două frici: frica de Ziditor, ”începutul înţelepciunii”, care înnobilează pe om şi frica de cele zidite, ”laşă şi nebăr­bătească”, ce înjoseşte sufletul. ”Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta, se teme şi de umbra sa” (Sf. Ioan Scărarul, Filocalia, IX, cuv. XX).

Este dovedit științific: carantina nu salvează vieți – carantina ucide. Domnia tiraniei sanitaro-politice, ai cărei corifei au comis crime împotriva umanității la scară masivă,  trebuie să se încheie, imediat și pentru totdeauna, cu restabilirea completă a drepturilor și privilegiilor fiecărui cetățean de a alege ce nivel de risc va accepta, respectând legea într-o societate democratică funcțională, fără restricții și obligativităti anticonstituționale, cu reguli draconice, cu impunerea universală a unor (false) soluții, cum ar fi masca purtată peste tot și mai ales în sfintele biserici  (nu doar acolo unde este cazul) și pe găsirea de țapi ispășitori pentru previzibilul eșec: oamenii religioși, conservatorii, recalcitranții, conspiraționiștii.

„Această epidemie nu este una de virus, ci este o epidemie de teamă imensă și stres […]  Ceea ce au spus toți legiștii este că nu există cineva care să fi murit din cauza coronavirusului. Și voi repeta asta: nimeni nu a murit din cauza coronavirusului” (Dr. Stoian Alexov, președintele Asociației Bulgare de Anatomopatologie). Sunt absolut convinsă că măștile, unul din instrumentele anti-covid19, alături de termometrizare și distanțarea socială, sunt folosite ca să inducă frică, panică și teroare și să cultive supunerea, îngenuncherea, predarea voii proprii în mâinile cezarului, și nu în mâna lui Hristos. Însă, la un nivel de bază, profund, acoperămintele faciale (cum au fost mai nou denumite în SUA,) ne răpesc umanitatea,  și-L ascund vederii pe Dumnezeu, oriunde , dar mai ales în momentul participării la Sfânta Liturghie. Slugile atee ale cezarului au dovedit o dată în plus în toată această mascaradă, că guvernează împotriva creștinilor din această țară, împotriva noastră ca popor ortodox declarant (!), împotriva Bisericii.

În această toamnă târzie, mai precis în ziua de 30 septembrie 2020, Patriarhul Daniel, Întâistătătorul BOR, a aniversat 13 ani de la întronizarea sa, ales fiind de către Colegiul Electoral Bisericesc, în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 12 septembrie 2007.

Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinții Alexe și Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș. A primit la botez numele de Dan-Ilie. Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În anul 1966 începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970). După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține Diploma de licență în Teologie (în disciplina Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Își continuă studiile în străinătate, astfel:

1976-1978 – studiază la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa);

1978-1980 – studiază la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau (Germania);

15 iunie 1979 – susţine teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p).

31 octombrie 1980 – o versiune extinsă a acestei teze, pregătită sub îndrumarea mentorului său, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, este susţinută la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, cu titlul: Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală;

1980-1988 – lector la Institutul Ecumenic (ecumenist n.m.) de la Bossey, Elveţia;

Pe 6 august 1987, la mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ, Dan Ilie Ciobotea devenea călugăr în urma tunderii în monahism oficiată de stareţul Victorin Oanele, primind numele de Daniel, naşul său de călugărie fiind părintele Ilie Cleopa, duhovnicul mănăstirii Sihastria.

La Sihăstria, Daniel a parcurs extrem de rapid trei trepte ale vieţii monahale (monah-ierodiacon-ieromonah), în zece zile.

La numai o săptămână după ce a fost tuns în monahism, pe 14 august 1987, Daniel a fost hirotonit ierodiacon (călugăr cu funcţia de diacon), iar după zece zile de la intrarea în viaţa monahală, pe 15 august 1987, Daniel este numit ieromonah (călugăr care a primit slujirea preoţească pentru mănăstire).

În ziua de 14 august 1987, monahul Daniel a devenit ierodiaconul Daniel, iar în 15 august, de hramul Mânăstirii Putna, Patriarhul BOR, Teoctist, l-a hirotonit ieromonah. Ascensiunea sa spectaculoasă a continuat un an mai târziu, în 1988, Daniel fiind hirotesit protosinghel, adică preot călugăr (practic adjunctul arhimandritului în structurile monahale). Tot în 1988 Protosinghelul Daniel a fost numit consilier patriarhal, director al Sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic” al Patriarhiei. În acelaşi an, a devenit conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti. Caracteristicile ambelor funcţii tind să confirme speculaţiile potrivit cărora Daniel devenise, de fapt, responsabilul cu Sectorul Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Române, având cale liberă pentru a deveni un asiduu propagandist al panereziei ecumeniste. Cei doi ani petrecuţi în viaţa monahală la mănăstirea Sihăstria, au fost importanţi deoarece au pus bazele intrării şi apoi afirmării lui Daniel Ciobotea în structurile de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române.

Este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul și este hirotonit arhiereu la 4 martie 1990.

La 7 iunie 1990, Daniel Ciobotea a fost ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar peste câteva zile, la 1 iulie, a fost înscăunat.

Data de 2 septembrie 2007 este data la care Daniel Ciobotea devine Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după moartea, la 92 de ani, a predecesorului său, patriarhul Teoctist.

Din anul 1992, cel care va deveni Patriarhul BOR, este numit Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. Participă, în continuare, la o serie de întruniri ecumenice (ecumeniste) peste hotare: de pildă, a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române la a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra (1992);  Membru al Comitetului Executiv și Central al CMB (Geneva, 1991-1998); Membru al Prezidiului și Comitetului Central al Conferinței Bisericilor Europene (din 1990); Vicepreședinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997). De asemenea deține titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din țară și străinătate: Universitatea Catolică Sacred Heart, Fairfield Connecticut – S.U.A. (2003); Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (2006); Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj. Din anul 2007, Patriarhul Daniel devine profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

Întrucât difuzarea mărturiei de credință ortodoxe era una din prioritățile misionare ale Patriarhului Daniel, anunțate încă de la înscăunarea sa, în anul 2008 a fost creat Centrul de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române, cuprinzând postul de radio Trinitas, postul de televiziune Trinitas TV, Ziarul Lumina, primul cotidian cu profil creștin din România, întemeiat în 2005 (câteșitrei transferate la București), agenția de știri „Basilica” a Patriarhiei Române (creată în anul 2008) și Biroul de Presă al Patriarhiei. De asemenea, a fost creată editura Basilica (2008). Toate acestea au devenit instrumente de propagandă ale ecumenismului lucid, de otrăvire a conștiintelor creștinilor ortodocși, de continuă manipulare și reeducare.

Patriarhul Daniel s-a îngrijit de restaurarea și înfrumusețarea Catedralei Patriarhale, a paraclisului și a Reședinței patriarhale. A pus piatra de temelie pentru viitoarea Catedrală Patriarhală, Catedrala Mântuirii Neamului, (al cărei edificiu se află în prezent în construcție), cu hramurile Sf. Andrei și Înălțarea Domnului .

Iată o succintă bibliografie a celui care se află de 13 ani la cârma BOR, „cârmaci” ecumenist de seamă, crescut și promovat rapid în structurile organismului masonico-globalist, reprezentat de CMB. În acești 13 ani de domnie ecumenistă, Patriarhul Daniel și-a construit un sinod din oameni devotați, de încredere, șantajibili mulți dintre ei, care la rândul lor au promovat ierarhi, un puternic aparat ecleziastic, și de propagandă, o structura de nezdruncinat care gândește, plănuiește și execută disciplinat, temeinic, totul la unison. La unison, membrii delegației BOR, în frunte cu patriarhul Daniel au semnat documentele eretice ale sinodului din Creta, 2016, la unison au aplicat hotărârile acestui mincinos sinod. Acest lucru a declanșat o serie de tulburări, dezbinări la nivelul întregului BOR, dar și întreruperi canonice ale pomenirii ierarhilor semnatari ai ereziilor cretane, din partea unor reprezentanți ai clerului laic și monahal, în jurul carora s-a  închegat o puternică mișcare antiecumenistă  în care a fost antrenată și o parte a pleromei ortodoxe, îngrădită de erezia propovăduită cu capul descoperit a ierarhilor semnatari ai documentelor sinodului tâlhăresc din Creta 2016. La unison veghetorii ordinei și disciplinei, supuși servili ai Patriarhului Daniel, încălcând cu bună știință Sfintele Canoane au caterisit Preoții lui Hristos, care au încetat pomenirea, onform canonului 15I-II Constantinopol, în dispreț față de acestea, față de învățătura Sfinților Părinți și Sfânta Tradiție a Bisericii.

Cei 13 ani de patriarhat a celui aflat în fruntea BOR, sunt dominați de tsunami-ul ereziei ecumeniste, impusă  în toate facultățile de teologie, și în viața BOR,  de către slujbașii săi vremelnici cu simbrie, care prigonesc și reduc la tăcere pe oricine încearcă să condamne hidra ecumenistă. „Prin conștiința martirică și mărturisitoare care caracterizează viața Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți trebuie să ne întărim în aceste zile în fața furtunii ereziei ecumenismului și a nepocăinței papismului, care în mod demonic impune să i se închine toți, așa cum din păcate, de multe ori în trecut și foarte pe față astăzi, fac mulți dintre ierarhii și arhipăstorii noștri, care încearcă să ne înspăimânte, să ne calomnieze, să ne prigonească, să ne reducă la tăcere’’, ne avertizează, Părintele Prof.Th.Zissis.[1] Acum, când avem de-a face cu erezia ecumenistă, erezie despre care încă oamenii nu conştientizează că este erezie, trebuie ca toţi cei cu sfântă nelinişte pentru Dreapta Credinţă să îi păzească pe oameni să nu se molipsească de erezie, iar pentru suferinţele, pentru crucea pe care o purtăm în viaţa noastră, să îi mulţumim lui Dumnezeu, căci aşa El ne fereşte de a iubi lumea aceasta. Noi, toti creștinii ortodocși care ne-am îngrădit de erezia ecumenistă, în ascultare sub epitrahilul Cucernicilor Părinţi nepomenitori, ne-am asumat Crucea, prin care ne răscumpără Domnul. „Prin Cruce înţelegem însăşi creştinătatea, religia şi Biserica creştină în întregimea ei. Prin Cruce înţelegem Jertfa Mântuitorului adusă pe Golgota, pentru mântuirea şi împăcarea neamului românesc. Prin Cruce înţelegem „arma păcii”, floarea mântuirii, lemnul Domnului, „uşa Tainelor” prin care se deschid şi se revarsă în sufletele noastre izvoarele harului. Prin Cruce înţelegem suferinţa ispăşitoare, sfinţitoare şi mântuitoare. Prin Cruce înţelegem steagul de luptă, altarul de jertfă şi semnul de biruinţă al creştinilor’’[2].

În lupta noastră împotriva flagelului ecumenist, s-a detaşat dintre noi, după sinaxa antiecumenistă de la Botoşani – 2017, o grupare acrivistă, schismatică, care a dovedit prin pseudo sinaxele de la Roman, Mestecăniş şi Satu-Mare, cugetări străine Ortodoxiei, erezii cu care au manipulat şi înşelat credincioşii naivi, creduli şi slabi în credinţă, creând o stare de tulburare, nelinişte şi neîncredere. Aceştia au ascultat de mentorii lor şi nu de glasul conştiinţei lor, şi iată-i acum pe toţi, stăpâniţi de un duh necurat, de un acrivism iraţional, marcat de orgolii, mândrie şi trufie, început şi dirijat din umbră de manipulatorii experţi ai tehnicilor oculte, care au dorit fărâmiţarea mişcarii antiecumeniste din cadrul BOR şi distrugerea ei. Ca atare, cu amăraciune şi dezamăgire, ne delimităm categoric de aceasta grupare schismatică, de conducătorii şi membrii ei, care nu reprezintă mişcarea antiecumenistă, dar care a servit din plin intereselor ascunse ale Înalţilor Ierarhi ecumenişti din BOR, între noi şi ei fiind acum, o prăpastie de netrecut. Le dorim luminarea minţii şi Duh de întărire pentru a reveni în sânul BOR, din care ei înşişi s-au auto-exclus.

Sfinţii Bisericii ne confirmă că Biserica trebuie să poarte un război spiritual împotriva Răului, concretizat în vremurile actuale nu de satanicul comunism, ci de eresul ecumenist propagat cu asiduitate prin instituţiile sale, de către CMB şi chiar, prin Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. „Ecumenismul are duh de răutate și este condus de duhuri necurate”, spunea fericitul Bătrân (Gheron) Efrem Katunakiotul. Pseudo-patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, și-a făcut vizibile intentiile de a conduce și supune întreaga Biserica Ortodoxă, ca un bun propriu, iar pe Întâistătătorii Patriarhiilor autocefale, să îi considere drept vasalii săi, comportându-se nu ca primus inter pares (primul între egali, în sensul unei întâietăți de onoare, si nu de putere), ci ca primus sine paribus (primul fără egali), ca un adevărat papa oriental, încă înainte de minciuno-sinodul din Creta, 2016. Dacă întâi-stătătorii prezenți la sinodul tâlhăresc din Creta nu l-ar fi încurajat acolo, să se comporte ca un papă oriental, acesta nu ar fi îndrăznit să acorde anti-sinodal și anticanonic, Tomosul autocefaliei unor schismatici ucraineni caterisiți, în ianuarie 2019, neluând în seamă niciun avertisment, nici măcar opoziția Bisericii Ruse, care a încetat pomenirea sa în diptice. Este binecunoscut faptul că această acțiune s-a realizat cu subvenții materiale și sub atenta supraveghere a SUA, prin emisarul lor, directorul CIA, Mike Pompeo, Secretar de Stat al SUA. Semnalăm că minciuno-patriarhul Bartolomeu împreună cu pseudoierarhia rusă (Mitropolitul Ambrozie de Bogorodsk) și română (ÎPS Iosif) toți cu mască, au participat în rugăciune comună cu ereticii și păgânii, sub conducerea ereticului papă Francisc, în 20 octombrie, la o slujbă ecumenistă cu reprezentanți ai clerului papistaș și protestant la Bazilica Catolică Santa Maria în Trastevere, din Roma, în cadrul întâlnirii de rugăciune pentru pace în Duhul de la Assisi[3]. Deci BOR, cu acordul patriarhului Daniel, și-a asumat „Apelul” și inițiativa Papei privind Noua Ordine Mondială, prin participarea ÎPS Iosif, la o reuniune din care a lipsit Duhul Sfânt, dar au fost prezenți vrăjmaşii Ortodoxiei şi viclenii amăgitori, prieteni ai „bisericilor” papalităţii sau protestante”. „A venit vremea, în sfârșit, să se trezească cei care, amăgiți de atitudini eclesiologice episcopocentrice și papocentrice, ezită să vorbească și să ia la rost pozițiile distructive ale reprezentanților ereziei postpatristice ecumeniste a vremurilor noastre, care mai rău ca orice, preamăresc și laudă pe cei care târăsc Biserica în mod slugarnic și înjositor în curțile arhiereticului papă și ale altor multor eretici, pe care îi cinstesc cu mitre, cârje episcopale și vase de cult, recunoscând astfel de fapt preoția lor și valabilitatea tainelor lor”, consemnează Parintele Th.Zissis[4]. Compromisurile care vizează Tradiția și hotarele Dreptei Credințe, învățăturile Sfinților Părinți și ai Sfintelor Sinoade Ecumenice, duc se știe la primejdii de moarte, către apostazie și schismă. Marele teolog ortodox, Dimitrios Tselenghidis spune: „Ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, am adâncă convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insidioasă contestație a credinței Bisericii, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într-un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și generează confuzie în jurul identității credinței noastre. În mod viclean golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate credințele religioase sunt soteriologic valabile, atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.”

Această erezie consideră pe toți ereticii și schismaticii deopotrivă cu Biserica, sau ca făcând parte din Biserică. Nu poate exista Biserică acolo unde este erezie, de aceea nici un schismatic-eretic nu este în Biserică, ci în afara ei. Niciuna din aceste învățături nu stau în picioare la o simplă analiză teologică. De la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” (CMB), ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestant, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un „Consiliu Mondial al ereziilor şi schismelor.” (Din concluziile conferinței teologice inter-ortodoxe „Ecumenismul: Origini. Așteptări. Demistificare” – 2004). În cadrul CMB, Înalții Ierarhi BOR, în acelaşi duh şi cuget ecumenist, la unison cu patriarhul Daniel,  au intrat în tot felul de parteneriate cu denominațiunile creştine, numite acum legal „biserici”(cu avizul dat de sinodul tâlhăresc din Creta 2016, regizat cu diplomație fariseică de Pseudo-Patriarhul Bartolomeu), cu instituţii guvernamentale, de întrajutorarea oamenilor, cu caracter social-umanitar, un ecumenism mascat, care alterează profund perspectiva creştină şi mutilează duhovniceşte pe tot ortodoxul de bună-credință, care se molipseşte treptat de acest pseudo-creştinism. Toate scandalurile declanşate de apostazia unor mitropoliţi ai BOR, au fost tratate de patriarhul Daniel şi întregul cler, cu indiferenţă, trecute sub o tăcere asurzitoare, vinovată. Sunt de notorietate participarea mitropolitului Moldovei și Bucovinei Teofan, numit „Prinţ al Bisericii”, de către rabinul şef, la sărbătoarea de reinaugurare a Sinagogii din Iași, in 2018, unde a dansat cu evreii un dans ritualic în sinagogă, și a patriarhului însuși, care a binecuvântat în comun cu ereticii greco-catolici Monumentul Unirii de la Alba-Iulia, tot în 2018.

Pe 8 septembrie 2019, cu ocazia sărbătoririi Nașterii Maicii Domnului, episcopul Sofronie al Episcopiei Ortodoxe Române de Oradea, Mitropolia Transilvaniei, a participat la slujba cu greco-catolicii, cu prilejul celei de-a 25-a aniversari a întronizării episcopului local greco-catolic Virgil Bercea, și a fost pomenit ca „ierarhul nostru”. Site-ul grecesc Katanixi a relatat pe data de 19 septembrie despre cele întâmplate atunci. Amintim cu adâncă dezamăgire, înşelarea propovăduită de ierarhii şi preoţii BOR, când vorbim de pelerinajele fraţilor Alois şi Roger Taizé, conducători ai comunităţii de tineri creştini Taizé din Franţa, începând din 1990, până în prezent, primiţi cu căldură atât de Patriarhul Daniel cât si de predecesorul său Patriarhul Teoctist, care au atras în această capcană, personalităţi de seamă şi renumiţi profesori de teologie din cadrul BOR. Comunitatea a fost vizitată in 2017 şi felicitată cordial pentru realizările sale ecumeniste, de către Pseudo-patriarhul Bartolomeu, care a numit-o “Biserică a Reconcilierii”.

Credinţa păstrează nerobit cugetul şi îi face vitează inima. Dimpotrivă, o credinţă înlănţuită de înşelăciune îngenunchează şi patria la picioarele celui care a înşelat-o. Unirea o iubim, supunerea o urâm, pentru că ea va însemna dispariţia Ortodoxiei. Între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc (ceva intermediar), nu încape compromisul. Oricând s-au făcut astfel de paşi, cel care a câştigat a fost vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului. Fraţii mei, este o chestiune de viaţă şi de mântuire în această lume şi în eternitate, păzirea dogmei Ortodoxiei!”[5]. Patriarhul Daniel şi sinodul BOR, s-au îndatorat papistaşilor şi altor culte religioase din Apus, folosind locurile lor de rugăciune sau chiar negociind cumpărarea lor, pentru ortodocşii cu locuri de muncă pe acele meleaguri. Au uitat se pare că papistaşii, protestanţii şi cei asemenea lor, au ajuns tâlhari şi nu creştini, Papa, fiind de veacuri organ ”convins” al satanei, conform Sfântului Grigorie Palama. Își fac iluzii toți păstorii și arhipăstorii care cred că ei reprezintă Biserica lui Hristos atunci când nu reprezintă și adevărurile credinței. Biserica există acolo unde există Adevărul. Când nu există Adevăr, acolo nu e reprezentată Biserica. Patriarhul Daniel a vândut acestora pe Sfinții Ortodoxiei, încredințându-le Sfintele lor Moaşte, dăruindu-le ca din propria sa avere, Sfinte Icoane şi alte comori ortodoxe.

Ereziile de confesiune protestantă prezente în CMB, sunt condamnate de către Sinoadele Ecumenice care au dat anatemei monofizismul, iconoclasmul, considerarea Fecioarei Maria, ca născatoare de om, nu Născătoare de Dumnezeu, blasfemiile la adresa Sfintei Cruci, a Sfintelor Moaşte, iar papismul este condamnat de către sinodul al II-lea ecumenic, care a dat anatemei ereziile pnevmatomahe (care nega dumnezeirea Sfântului Duh, afirmând că este o creatură a Fiului), de către sinoadele ecumenice ale Sf. Fotie şi Sf.Grigorie Palama, care au condamnat Filioque şi doctrina despre energiile create. Ideile referitoare la existența Bisericii în afara Bisericii Ortodoxe sunt contrare articolului din Simbolul Credinței, proclamat de către Sinodul al II-lea ecumenic, care a statornicit că există o singură Biserică şi aceea este Biserica Ortodoxă.

Colaborarea cu ereticii în orice domeniu este interzisă de Sfintele Canoane şi de cugetarea Sfinților Părinți (canoanele 10, 45 apostolic, 32, 33, 37 Laodiceea). Recunoaşterea unor taine ereticilor este interzisă de Sfintele Canoane sub pedeapsa caterisirii preotului şi afurisirii mirenilor (canoanele 45, 46, 64, 68 apostolice). „Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.” (Tit 3;9-11).

Am cerut în nume personal şi prin documentele elaborate la sinaxa antiecumenistă de la Botoşani 2019, Patriarhului Daniel şi sinodului BOR, ieşirea de urgență din CMB, aducător de moarte duhovnicească şi întreruperea oricăror legături cu  instituțiile care propovăduiesc ecumenismul lucid. Nădăjduiam că părerea noastră, ca mădulare vii ale trupului Bisericii, ignorată şi disprețuită cu indiferență până acum, să găsească ascultare, dar până în acest moment nu am primit nici un răspuns. Arh. Ioil Konstantaros sublinia, „că nu datorăm ascultare şi nu ne vom încredinţa oamenilor (adică acelora, care din păstori au ajuns ereziarhi rătăciţi, sfâşiind „cămaşa cea necusută a lui Hristos”), care şi-au pierdut „buna mărturie din afară” şi au falsificat dreptarul credinţei şi al moralei. Fireşte că refuzăm ascultarea şi îndrumarea noastră de către oameni care cu timp şi fără timp propovăduiesc blestematul ecumenism şi cancerigenul sincretism religios, cu toate celelalte rătăciri satanice care decurg de aici.”Se pare că Patriarhul Daniel şi ierarhii din subordinea sa, au uitat că autoritatea Bisericii este iubire, care nu-şi oprimă, nu-şi terorizează credincioşii, nu-i înşală, ci îi îndrumă, îi păzeşte şi îi ocroteşte, întrucât în mod liber, ei sunt supuşii lui Hristos, care constituie Trupul tainic şi mădularele Bisericii Lui. Cât de împovărătoare pentru toţi creştinii ortodocşi români, este abjurarea impusă de Patriarhul BOR, la începutul fiecărui an, prin participarea la săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor (18-25 ianuarie) – când au pătruns în sfintele Biserici Ortodoxe, papistaşi, uniaţi, luterani, calvini, evanghelici şi cuvântul lor eretic de învăţătură. „Noi surpăm iscodirile minţii, și toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos” le scrie dumnezeescul Pavel corintenilor (II Cor. 10:4-5). Suntem convinşi că CMB, Conferinţa Bisericilor Europene au pregătit de zeci de ani, religia antihristică de tip new age, care ca şi Noua Ordine Mondială, propovăduiesc iubirea şi dreptatea politic corectă, deci nu trebuie să supărăm pe cei care se închină la idoli sau pe musulmani sau pe mozaici sau pe eretici, căci şi ei urmăresc dreptatea şi propovăduiesc iubirea. Vom ajunge ruşinea întregii lumi, dacă vom lăsa să fie întinată Neprihănita, Sfânta şi Iubita Ortodoxie!

Conducătorul ereziei ereziilor, ereticul Francisc, a venit să propovăduiască, în 2019, într-o vizită de stat, ecumenismul mincinos papisto-protestant, făcând prozelitism pentru creștinismul său mincinos și pentru „biserica” sa mincinoasă, numită așa de sinodul mincinos din Creta, sub conducerea minciuno-patriarhului Bartolomeu. Primit ca un prieten și onorat ca un frate, de Patriarhul Daniel și slujbașii săi sinodali, având avizul tacit al miilor de preoți și arhierei care au tăcut la unison, acceptând rușinos compromisul, a întregii mass media, un singur glas s-a făcut auzit, cel al Preoților lui Hristos care luptă neobosiți împotriva ecumenismului lucid,  acceptând jerfelnic şi smerit, totul felul de adversități, dureri, insulte şi umilințe. Ne referim la Cinstitul Părinte Claudiu Buză, Ieromonahul Grigorie, Părintele Ioan Ungureanu, Părintele Vasile Ioviță, Părintele Cosmin-Florin, monahi şi frați întru Hristos, care împreună cu domnul Mihai Silviu Chirilă, teologul integru și neobosit al mişcării antiecumeniste,  s-au ridicat curajoşi, puternici, neclintiți în credință, umbriți de harul şi mângâierea Duhului Sfânt, împotriva acestei samavolnicii. Permanent de strajă, permanent în stare de trezvie, exemplu de vitejie în înfruntarea ispitelor, sancționând necontenit toate abaterile patriarhului şi arhieriei de la Dreapta Credință ortodoxă, mărturisind necontenit Adevărul – Hristos, şi propovăduind, după exemplul Marelui Arhiereu şi al Sfinților Părinți, cu dragoste şi durere nesfârşită, mila pentru clerul BOR neputincios şi şovăielnic, urmat de turmele lor de credincioşi somnolenți, naivi şi înşelați. În fața creștinilor prezenți, ereticul Francisc a condus beatificarea celor şapte episcopi uniați care au refuzat să treacă la Ortodoxie. Există umilință mai mare decât aceasta, Înalți Preoți ai lui Hristos din BOR? „Fără voia sa și prin substanța duhovnicească a vizitei pe care o face în România, Papa Francisc îi arată pe ierarhii BOR în toată goliciunea neputinței lor: superificiali în a căuta rănile sufletești ale poporului și incapabili să le vindece, lipsiți de voința de a consacra canonic jertfa Sfinților care s-au împotrivit dictaturii comuniste (demers prin care și-ar asuma definitiv, cu smerenie și curaj, perioada comunistă din istoria recentă a BOR), episcopi fără libertate duhovnicească față de politrucii care controlează abuziv destinele țării, păstori rătăciți și tot mai înstrăinați de dragostea clerului și poporului creștin ortodox.”[6]

În acești 13 ani de domnie dictatorială, nici măcar unul din miile de Sfinți Martiri, Mucenici, Mărturisitori din Închisorile comuniste nu a fost canonizat de către Patriarhul Daniel și sinodul BOR. Sfinții Închisorilor comuniste sunt vii atât în cer, în ceata Sfinților lui Dumnezeu, cât și în sufletul și evlavia poporului român. Toate condițiile canonice care să permită canonizarea lor sunt întrunite. Acești mărturisitori au primit în Hristos chinurile închisorilor comuniste și au murit mărturisindu-L pe Hristos. La Aiud, la Mânăstirea Petru-Vodă, ctitorie a Cuviosului Părinte Justin Pârvu, Marele Duhovnic al românilor, există sfinte moaște plăcut mirositoare și făcătoare de minuni, de la care mulți creştini primesc binecuvântare, vindecare și sprijin duhovnicesc. Înălțătoare sunt cuvintele rostite de către unul din Sfinții din Închisorile comuniste (întemnițat timp de 23 ani la Jilava, Piteşti, Târgu Ocna, Galați, Caransebeş, Văcărești, Gherla, Aiud ), considerat a fi „un avvă al temnițelor comuniste ”, sfânt printre oameni şi un om adevărat pentru Dumnezeu. „Frica de Dumnezeu este paza libertăţii, iar frica de lume este uşa robiei. Frica de lume supune lumii– iar lumea îl degradează pe om –pe când frica de Dumnezeu supune lui Dumnezeu – iar Dumnezeu îl eliberează, îl desăvârşeşte şi-l face pe om stăpân în lume. Cu frică şi cu cutremur să stăm necontenit în faţa lui Dumne­zeu şi vom fi fericiţi pe pământ şi-n veci, fericiţi în noi înşine şi în relaţiile dintre noi, căci conştienţi fiind de nimicnicia noastră, ne trezim în Hristos, îndrăznim în Hristos, biruim în Hristos.”[7] Îl avem pe Sfântul Ilie Lăcătuşu, Preot Mărturisitor cu moaşte întregi, neputrezite, făcător de multe minuni, pe Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu, Mucenic ucis de prigoana comunistă, apărător şi Mărturisitor al Ortodoxiei, pe multiubitul Cuvios Părinte Justin Pârvu, care ca şi mulți, mulți alții, şi-au dovedit sfințenia lor în fața Atotputernicului Dumnezeu, fapt absolut indiferent Patriarhului Daniel şi arhiereilor din sinodul BOR,  format din ierarhi care fac dovada, prin acțiunile lor din ultimii ani, că nu slujesc Adevărului Hristos, ci dimpotrivă,  intereselor străine de Credința Ortodoxă. Cu toate că am solicitat Patriarhului Daniel şi sinodului BOR, cererea de convocare a unui sinod pan-ortodox, în care care să se condamne ecumenismul ca panerezie aducătoare de moarte duhovnicească, să se anuleze pseudo-sinodul din Creta ca eretic, să fie retrasă autocefalia structurii schismatice din Ucraina, nu s-a primit nici un răspuns. Artizanii întunericului sunt aceiași, și încearcă astăzi prin orice mijloace, să reinstaureze această agresiune anticreștină, pregătind sârguincios terenul pentru noua religie mondială, a Noii Ordini Mondiale.

Preotul lui Hristos, ca și arhiereul sau Patriarhul, ar trebui să fie un propovăduitor al vieții hristice, al mântuirii și Învierii, nu un martor mascat și speriat al covidului care a îngenuncheat întreaga lume, care slujește lui Hristos împreună cu creștinii mascați și distanțați, care nu au voie să sărute icoanele și de la distanță se pot înclina în fața raclelor cu sfinte Moaște, ascunse sub ecrane din plexiglas. Dacă creștinul nu-și mai găsește alinare la Biserică, în brațele binecuvântate și curajoase ale preotului fără frică de moarte, atunci unde să-și mai salveze sufletul pe calea mântuirii? Patriarhul Daniel și sinodul BOR ar trebui să dea nu numai reguli și restricții în vreme de așa zisă pandemie, dar și să ofere exemplul evanghelic al curajului în fața bolii sau morții și dragostea față de oameni a Mântuitorului. Este o crimă ca mirenii să fie alungați de la potirul Împărtășaniei dragostei hristice, de teama pandemiei cu un virus sau al repercusiunii din partea slugilor leviatanului. Dăm cezarului ce este al cezarului, dar nu și conștiința și duhul Ortodoxiei, de teama puterii trecătoare, care ne diluează și ne falsifică Credința. Frica nu o întâlnim în Ortodoxie și în Sfânta Tradiție, ci doar curajul, credința și dragostea nebună în Adevăr. Cine poate face pasul de la dragostea aproapelui la distanțarea socială, de la vederea chipului Lui Hristos la o mască blasfemiatoare, de la epitrahil la combinezonul sanitar? Unde a dispărut curajul mântuitor al Preoților români din războaiele pentru apărarea țării cotropite de dușmani și din închisorile bolșevice ale statului comunist, unde mii de slujitori ai altarului au fost uciși?

Cuvintele Mărturisitorului  Ioan Ianolide, scrise cu lacrimi şi sânge, sunt un îndemn la adâncă meditație pentru toți creştinii ortodocşi, care nădăjduiesc spre  limanul nemincinos – Hristos, care a făgăduit că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. „Prețuiți libertatea, nu vă vindeți sufletele, întoarceți-vă la Hristos! În fața morții martirice omul trebuie să rămână curat, dăruindu-și viața pentru adevăr și veșnicie. Adevărul este incomod lumii, necesită sacrificii materiale, morale și vitale, dar dacă nu-L iubim mai presus de orice, suntem asemenea evreilor care nu L-au primit pe Hristos, dovedindu-se fii ai satanei”.

[1] Predica Pr. Prof. Univ. Dr. Theodoros Zisis, Despre căderea Constantinopolului și împotriva panereziei ecumenismului

[2] Pr. Martir Ilarion V. Felea, Temnița Aiud spre Tabor…, vol. II, p. 238

[3] Patriarch Bartholomew and Russian and Romanian bishops pray in ecumenical service in Rome

[4] Predica Pr. Prof. Univ. Dr. Theodoros Zisis, Despre căderea Constantinopolului și împotriva panereziei ecumenismului

[5] Sterghios Sakkos, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic,– ianuarie 2012; traducere din elină de monahul Leontie; sursa: http://aktines.blogspot.com/)

[6] https://ziaristii.com/opinie-papa-francisc-romania-o-vizita-istorica-si-o-palma-peste-obrazul-ierarhilor-bor/

[7] Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ediția a II-a, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, pag. 455

O nouă schismă provocată de Bartolomeu din Constantinopol: Biserica Ortodoxa Rusă ar putea rupe comuniunea euharistică cu arhiepiscopul cipriot Hrisostom

La 24 octombrie 2020, șeful Departamentului pentru Relațiile Externe ale Bisericii din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Hilarion (Alfeyev) din Volokolamsk, a spus că, în opinia sa, numele Primatului Bisericii Ortodoxe Cipriote poate fi șters din dipticele Bisericii Ortodoxe Ruse, raportează site-ul web al Bisericii Ruse cu referire la sursa RIA.

Comentând pomenirea numelui lui Epifanie Dumenko de către arhiepiscopul Hrisostom în timpul Liturghiei divine, Mitropolitul Hilarion a spus: „Regretăm profund acest eveniment trist. Decizia va fi luată de Sfântul Sinod. Cu toate acestea, cred că Arhiepiscopul Ciprului va fi șters din dipticele Bisericii Ortodoxe Ruse, adică pomenirea sa la Sfanta Liturghie va fi oprită, până când vor fi clarificate toate circumstanțele incidentului”.

Potrivit Înaltului Ierarh, „aceasta înseamnă încetarea comuniunii euharistice cu o anumită persoană – nu cu Biserica în întregime”.

Explicând motivele care l-au determinat pe Arhiepiscopul Hrisostom, Mitropolitul Hilarion a spus că „nu este un secret pentru nimeni că el (Hrisostom – Ed.) s-a aflat sub presiunea Patriarhului Constantinopolului, care este foarte interesat ca cel puțin încă o Biserică să recunoască fapta sa nelegiuită. Au existat de asemeni presiuni din partea Statelor Unite, care sunt interesate să slăbească Biserica Ortodoxă Rusă și să creeze disensiuni între lumea greacă și lumea slavă. ”

El a mai afirmat că Biserica Ortodoxă Rusă „va continua să fie în comuniune cu toți episcopii ciprioți care nu împărtășesc decizia unilaterală a Arhiepiscopului Hrisostom. Poporul rus a fost întotdeauna aproape de poporul cipriot, pelerinii noștri vor continua să viziteze locurile sfinte ale Bisericii cipriote, ai căror conducători vor rămâne în comuniune cu Biserica Rusă”.

Cu toate acestea, Mitropolitul Hilarion a remarcat că „mai ales pentru noi este importanta unitatea Bisericii noastre și păstrarea fermă a învățăturii dogmatice și a tradiției canonice a Sfintei Ortodoxii. Faptul că ierarhi în nume personal și chiar Primați ai Bisericilor Ortodoxe Locale încalcă Sfintele Canoane ne întristează. Dar nu putem și nu vom sacrifica Ortodoxia și Canoanele. Și vom păstra ferm unitatea Bisericii noastre”.

După cum s-a comunicat anterior, Primatul Bisericii Ortodoxe din Cipru a pomenit pe Epifanie Dumenko.

Doctor Gabriela Naghi,  26 octombrie 2020

Denunţ privind mascarada ,,coronavirus’’ şi prostituţia intelectuală a halatelor albe

Către Prefectura judeţului Cluj, domnului Prefect Abrudean

În atenţia DIICOT Cluj-Napoca

Populaţia oraşului Cluj-Napoca este aproximativ 370.000 locuitori (cu acte în regulă), iar cea metropolitană de aproximativ 420.000 locuitori. Rezultă un total de aproximativ 790.000 de locuitori. Noi o să socotim doar 700.000, pentru a simplifica. În acest moment, Clujul se pare că este pe locul I la infectarile cu sars cov 2 (covid), undeva la peste 4 la mie! Adică, din 1000 de locuitori 4 sunt infectaţi).

Rezultă că avem la orice oră 2800 de infectaţi. Din aceasta rezultă ca în fiecare zi trebuie sa se facă minim 2800 de teste care să iasă pozitive, pentru a menţine această medie de infectări! Asta e una. A doua este că voi, DSP-ul, adunaţi mereu pe cei infectaţi zilnic și îi socotiţi dupa matematica voastră personală. Ieri au fost peste 300 de infectări în urma testelor, teste care teoretic ar fi trebuit sa fie mult mai multe la număr. Dar noi să spunem că s-au facut teste exact cât numărul de infectaţi, ceea ce este o aberaţie!

Centrele de testare în Cluj-Napoca sunt: Spitalul de Infecţioase, Bou-vagonul din parcarea Vivo, Clinica Regina Maria, Cortul de la Oncologie, Institutul de Pneumofiziologie, Spitalul judetean. Prelucrarea lor se face la DSP Cluj Napoca, director Mihai Moisescu ( Jupân Covidache). În aceastã ordine sunt fotografiile de astazi, 29 Octombrie 2020. intre orele 10.30 si 12.00. Sunt curios ce număr de infectări se va anunţa astăzi când :

-La vagonetul din parcarea Vivo – nimeni

-La Clinica Regina Maria -nimeni

-La Cortul de la Oncologie – doua femei bolnave de cancer

-La Pneumofiziologie – nimeni

-La infecţioase – 4 persoane

-La Spitalul Judeţean – nimeni

-La DSP – lanţul pus la scări; nu răspunde nimeni la telefon.

Aşa arată această mascaradă grotescă slugărită de ai noştri, la ordinele celor de la Bucureşti care, la rândul lor, sunt slugile celor de la Bruxelles care, la rândul lor, slugaresc satanismul din SUA anume, Partidul Democrat de acolo. În baza acestor cretinisme, doar la nivelul oraşului Cluj-Napoca, avem mii de şomeri, sute de afaceri distruse, HORECA e la pământ, bolnavi grav care nu-şi pot primi tratamentele, copiii supuşi unui program de imbecilizare, masca inutilă purtată peste tot, explozie de violenţă domestică din cauza lipsei banilor, etc, etc. Evident, aceste nenorociri sunt la nivelul întregii Românii, o ţară pentru care în urmă cu doar 30 ani, mii de români şi-au dat viaţa ca sa fie LIBERĂ. Vai de ea libertate, vai de noi ce-am ajuns.

Lucian Brie

Scurt comentariu

1.Felicitări Domnului Lucian Brie pentru curajul cu care se ridică împotriva acestui sistem criminal.

2.Îl asigur de pe-acum că prefectul judeţului Cluj nu va întreprinde nimic, deoarece e omul sistemului. La fel, cei de la DIICOT sunt lei paralei când e vorba de găinari. Când sunt în joc interesele sistemului, devin nişte blânzi mieluşei. DIICOT-ul a fost creat pentru a sluji sistemului, nu pentru a combate crimele organizate ale acestuia.

3.Televiziunile vândute şi ticăloşite întreţin această stare generală de nelinişte printr-un ocean de minciuni, manipulare grosolană, dezinformare, regii mârşave, care transformă un spital aproape pustiu într-unul supraaglomerat în care medicii şi asistentele, chipurile, nu mai fac faţă solicitărilor. Dacă s-at închide televiziunile obediente, pandemia ar înceta ca prin minune.

4.Se urmăreşte aducerea sistemului medical în stare de colaps, folosindu-se această metodă: medici şi asistente sunt declaraţi ,,pozitivi’’ şi sunt trimişi acasă, în carantină. Lipsa personalului va fi invocată drept cauză a colapsului. Deja spitalele lucrează ,,în regim de război’’, cum ne dezinformează televiziunile populate cu specimeni nemernici.

5.Un exemplu din ograda domnului prefect Abrudean, pentru a vedea modul de operare dictat de decidenţii din sănătate: o fată de 19 ani se îmbolnăveşte grav. Familia cheamă ambulanţa, care soseşte după 9 ore!!! Auziţi, domnule prefect? Dar voi, frumoşilor din linia întâia, care pozaţi în binefăcătorii noştri? Medicul de pe ambulanţă stabileşte diagnosticul: peritonită sau apendicită perforată, după cum mi s-a spus. ,,Ne pare rău, nu putem lua fetiţa pentru a o duce la spital. Acestea sunt procedurile. Duceţi-o dumneavoastră cu maşina’’. Ajunge fetiţa la spital. Trebuia să se facă testul coronavirus şi să se aştepte rezultatul, care ar fi venit după câteva ore! Acestea sunt procedurile!

Dumnezeu a rânduit ca fata să fie operată imediat, altfel…

Presbiter Ioviţa Vasile

Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă: Cuvinte de prevenire ale Mântuitorului, pentru vremea de acum

O oaie care se răzleţeşte de turmă, este o pradă uşoară pentru lupi. Un om care merge rar la biserică, sau nu merge deloc, este uşor amăgit de sectari şi cade în cursele pierzătoare ale acestora. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut grijă să ne lase în paginile Sfintei Scripturi cuvinte prin care ne-a prevenit asupra acestor primejdii: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori’’ (Matei 7, 15); ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8); ..Vedeţi să nu vă înşele cineva’’ (Marcu 13, 5); ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărteză-te’’ (Tit 3, 10); ,,Ieşti din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceţi părtaşi păcatelor ei şi să nu luaţi pedepsele ei’’ (Apocalipsa 18, 4). Cuvintele acestea sunt fără echivoc şi cunoscându-le trebuie, necesarmente, să şi ţinem seama de ele. Aşa cum la judecăţile civile un om nu este iertat dacă spune că nu a cunoscut legea, şi noi la judecata lui Dumnezeu nu vom avea iertare, chiar dacă nu am cunoscut legea lui Dumnezeu. Avem datoria să o cunoaştem, Biserica tocmai legea aceasta îi învaţă pe oameni, dar dacă oamenii sunt comozi şi stau departe de Biserică, nu au cum s-o cunoască, iar necunoaşterea nu le va fi scuză la judecată. Dimpotrivă, îi va acuza şi mai mult.

          Iubite cititorule, sectele pierzătoare din zilele noastre au o extraordinară susţinere financiară din partea vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii Sale. După 1989 s-au înmulţit în toate satele casele în care se adună şi din care-şi propovăduiesc ereziile lor pierzătoare. Dispun de publicaţii, de posturi de radio şi televiziune, sunt plătiţi bine pentru a lupta împotriva Bisericii lui Hristos. Nefiind lipsiţi de cele materiale, au şi timp suficient să facă o propagandă murdară peste tot, în rândul celor lipsiţi, pe care-i ademenesc cu bani sau cadouri, uneori cu câteva zdrenţe de mâna a doua, iar naivii nu-şi fac procese de conştiinţă în a-şi trăda Credinţa.

          Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne-a lăsat scris în cea dintâi Epistolă: ,,Copiii mei, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre ai noştri, căci de-ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri, de aceea au ieşit’’(I Ioan 2, 18-19).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfânta Muceniţă Anastasia Romana a biruit sălbăticia prigonitorilor

,,Cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scapa’’ (Marcu 8, 35). Acest adevăr al cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos l-a ilustrat în chip mucenicesc Sfânta Anastasia Romana. ,,Anastasia’’ înseamnă în limba greacă ,,Înviere’’, căci fiecare din noi trăim întru nădaejdea învierii morţilor şi a vieţii veşnice. Sfânta Muceniţă Anastasia Romana a trăit în vremurile cumplite ale persecuţiilor împotriva Bisericii lui Hristos. Abia avea trei ani când a rămas orfană, însă Dumnezeu i-a purtat de grijă şi a călăuzit-o pe calea mântuirii. A fost luată de o cinstită călugăriţă, Sofia, şi a crescut în mănăstire, învăţând frica de Dumnezeu şi cele ce-i erau de folos mântuirii sufletului.

          Diavolul însă n-a putut răbda să vadă această odraslă binecuvântată şi i-a îndemnat pe slujitorii săi, pe păgânii fără Dumnezeu să prindă pe Anastasia, cea care avea acum douăzeci de ani, şi s-o ducă în faţa ighemonului, care, văzându-i frumuseţea, a îndemnat-o să se lepede de Credinţa în Hristos şi să se alipească de zeii lor diavoleşti. Mireasa lui Hristos, Anastasia, a mărturisit în faţa păgânilor pe Domnul nostrum Iisus Hristos, şi de-aici au început chinurile care pe noi ne îngrozesc numai citindu-le. Întâi a fost bătută peste obraz. Au legat-o apoi de patru stâlpi şi sub dânsa au aprins foc din care ieşea un fum greu şi înecăcios, în vreme ce o băteau cu toiege fără milă. Nu s-au oprit aici. Au legat-o de o roată şi i-au zdrobit oasele, iar venele i le-au rupt. A patra pedeapsă a stat în aceea că au spânzurat-o şi i-au strujit coastele. Fiarele cu chip de oameni au născocit încă o grozăvie, căci i-au tăiat sânii cu briciul. I s-au smuls unghiile, i-au tăit mâinile şi picioarele, i-au zdrobit dinţii. Pentru că nu a încetat să strige către Dumnezeu, Care o întărea, i-au tăiat şi limba şi abia atunci poporul s-a îngrozit, încât au strigat împotriva ighemonului diavolesc. Acesta a poruncit să fie scoasă din cetate şi să i se taie cinstitul cap, şi aşa s-au sfârşit chinurile cele cumplite ale Sfintei, iar sufletul său curat s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 381-388).

          Am stăruit asupra chinurilor inimaginabile la care a fost supusă Sfânta Anastasia Romana, iubite cititorule, pentru că aşa se poate măsura micimea nevrednicia noastră, aşa ne dăm seama cât de puţin facem noi atunci când trebuie să-L mărturisim pe Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în aceste zile de prigoană când Preasfântul Său nume e batjocorit, în chipul cel mai josnic, de nemernicii zilelor noastre.

Presbiter Ioviţa Vasile

Elogiul nebuniei

Este titlul unei opere a lui Erasmus de Rotterdam, un erudit teolog olandez care a trăit în secolele XV-XVI. Erasmus era catolic nonconformist. Ce ne spune această scriere? Patimile, viciile omenești, au hotărât să-şi aleagă un conducător. Aleasă a fost prostia, care însă a cedat în favoarea nebuniei. Aceasta a primit cu bucurie ,,cinstea’’ ce i s-a încredinţat şi, în felul acesta, a ajuns să stea în fruntea tuturor, secondată de prostie, bineînţeles.  Opera lui Erasmus e la fel de actuală in vremea noastră, şi va fi, câtă vreme cele două surori vor bântui minţile întunecate ale oamenilor înstrăinaţi de Dreapta Credinţă.

Care ar fi elogiul?

,,Papa este om dumnezeiesc şi dumnezeu omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna. Papa a dobândit dumnezeiasca stăpânire care este nelimitată (absolută). Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în Cer pentru Dumnezeu. Tot ceea ce a făcut papa este ca şi cum ar fi făcut Dumnezeu. Poruncile lui trebuie să le împlinim ca pe poruncile lui Dumnezeu. În lume, papa este acelaşi lucru cum este Dumnezeu sau cum este sufletul în trup. Stăpânirea papei este mai înaltă decât orice altă stapânire creată, pentru că această stăpânire a lui, într-un anumit fel, se prelungeşte în cele cereşti, în cele pământeşti şi în cele de dedesupt, ca să-şi găsească justificare întru el cuvintele Scripturii: ,,Toate le-a supus sub picioarele lui’’ (vezi I Cor. 15, 27 şi Efes. 1, 22).

Toate au fost supuse stăpânirii şi voinţei papei şi nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi. Dacă a atras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe: ,,Sfinte Părinte, de ce faci aceasta?’’ Papa este infailibil precum este şi Dumnezeu şi are putere să facă orice face Dumnezeu.

Papa poate schimba firea lucrurilor, poate face orice din nimic. El are putere de a face din minciună adevăr, are putere să facă orice îi este plăcut, chiar împotriva adevărului, în afara adevărului şi în ciuda adevărului. Poate formula obiecţii împotriva Apostolilor şi a poruncilor pe care ei le-au dat. El are dreptul şi puterea să îndrepte în Noul Testament orice considera necesar; poate schimba chiar şi Tainele care au fost rânduite şi instituite de Iisus Hristos. Papa are stăpânire asupra purgatoriului şi a iadului’’ (Documentele Cociliului I Vatican).

Care este nebunia?

 „Homosexualii au dreptul să facă parte din familie. Sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu trebuie să fie expulzat sau nefericit din această cauză ”, a spus Francisc. Potrivit papei, „ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunii civile. Astfel, ei (reprezentanții LGBT – Ed.) vor fi supuși legii. Am vorbit pentru asta’’.

Acuma să nu cădem în greşeală şi să credem că aceasta ar fi singura nebunie a papei Francisc. Nu! Acesta a proferat un lung şir de nebunii, adică erezii, învăţături imorale şi îndemnuri deşănţate. Omul îşi permite, deoarece este ,,infailibil’’, are susţinere politică puternică, se bucură de sprijinul supuşilor şi sus-puşilor arhierei, ocupanţi vremelnici ai scaunelor episcopale. Bartolomeu şi papa Francisc ilustrează cum nu se poate mai convingător cele două vicii, nebunia şi prostia, după cuvintele Sfântului Antonie cel Mare: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Presbiter Ioviţa Vasile

Crucii Tale ne închinăm, Hristoase…

Observ cu durere cum pe bisericile recent construite sau renovate apare un soi de arătare care de la distanță seamănă mai mult cu un romb decât cu o cruce. Ceea ce mă mâhnește și mai mult este dorința unora de a ne convinge că această arătare chiar este o cruce! Cine nu crede este etichetat ca fiind prost. (1) Dacă autorul articolului a apelat la argumente istorice, atrag și eu atenția că în în urmă cu niște secole, cuvântul ,,prost” însemna ,,om simplu, neștiutor de carte”. Adică nu era un lucru grav să fii prost. În fond, de câte studii teologice e nevoie pentru a face o comparație între Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul (2) și arătarea prezentă deja pe unele biserici, insigne, cărți de cult etc. (3)

Ce formă avea Crucea care a fost atinsă de o femeie moartă care a înviat? Ca ortodocși, noi credem și mărturisim că ne închinăm Crucii lui Hristos. Punct. Ce formă are Crucea pe care o fac ortodocșii atunci când se închină?

Un alt articol care mi-a atras atenția este ,,Ce spune Biserica despre Crucea lui Baphomet de la Satu Mare (4). Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului spune că ,,SFÂNTA CRUCE, indiferent de formele de reprezentare NU POATE FI ASOCIATA DECÂT CU PATIMILE DOMNULUI IISUS HRISTOS! Crucea este simbolul de capatâi al crestinismului, reprezentând patima, moartea si Învierea Domnului.” Oare acesta să fie glasul Bisericii? Ce fel de cruce i-a apărut pe cer Sfântului Împărat Constantin? Biserica suntem și noi, creștinii mai mult sau mai puțin instruiți, mai mult sau mai puțin inteligenți. Cu ce fel de Cruce a biruit Împăratul Constantin? Glasul Bisericii se poate observa cel mai bine în comentariile scrise pe marginea acestui articol!

Nu orice arătare este cruce mântuitoare! Dacă bunicii și părinții ne-au învățat că Crucea ortodoxă este semnul pe care-l facem mai întâi în plan vertical, de la frunte la piept, și apoi în plan orizontal de la umărul drept la umărul stâng, după modelul Crucii Mântuitorului, ce rost are prezența altor tipuri de cruci pe biserici, insigne și cărți de cult?

În articolul ,,Prostia care smintește (I)”, există justificări până și pentru crucea întoarsă, utilizată de sataniști! E adevărat că Sfântul Apostol Petru a preferat să fie răstignit cu capul în jos din smerenie, iar Sfantul Apostol Andrei a preferat o cruce în formă de X. Cu tote acestea, noi ne închinăm Crucii lui Hristos, nu altor tipuri de cruci, cu alte conotații! (5) Doar Crucea lui Hristos este armă împotriva diavolului. Doar semnul Sfintei Cruci desenat drept pe trupurile noastre ne mântuiește, celelelalte gesturi făcute în grabă ne sunt spre osândă!

Dacă așa stau lucrurile, mă întreb de ce există atâta zel în impunerea și justificarea prezenței altor tipuri de cruci? Răul nu trebuie justificat sau considerat ca fiind bun, căci se provoacă sminteală. Mult mai corect mi se pare ca preoții și ierarhii care au pe biserici crucea lui Baphomet în locul Crucii lui Hristos să aibă o atitudine asemănătoare cu aceea a Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir care n-a acceptat să-i trădeze pe creștini sub nicio formă. A-i umili pe creștinii care observă anumite nereguli în reprezentarea Sfintei Cruci este o formă de prigoană, un atentat la mântuirea noastră, a celor ce ne rugăm: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”
Îl rog pe Bunul Dumnezeu să orânduiască cele de folos pentru Biserica Sa!


1. https://www.activenews.ro/stiri-social/Prostia-care-sminteste-I-132498
2. https://ro.sputnik.md/religion/20200914/31659456/inaltarea-sfintei-cruci.html
3. https://colportaj.ro/produs/insign-zn-pk-rum/
4. https://portalsm.ro/2016/07/ce-spune-biserica-despre-crucea-lui-baphomet-de-la-satu-mare/
5. https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/17/cum-se-explica-aparitia-crucii-lui-baphomet-pe-turlele-unor-biserici-din-romania-radu-iacoboaie-17-martie-2015/

Lucreţia P.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

          Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

          Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

          Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Duminica a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh. Spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu

Aproape de anul 100 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a scris, sub insuflare Dumnezeiască, acea Carte care încheie canonul Sfintelor Scripturi, numită Apocalipsa. În Capitolul 2 al acesteia, a aşezat un cuvânt adresat Sfintei Biserici din Smirna, o localitate din Asia Mică, pe teritoriul Turciei de azi. În vremea noastră, oraşul se numeşte Izmir şi aici găsim şi acum Biserica aceea biblică, cu existenţă neîntreruptă de două mii de ani. Este, după cum spun cunoscătorii, o comunitate bisericească statornică şi bine întărită în credinţă, care a străbătut toate furtunile şi vitregiile istoriei, în mijlocul unui popor păgân şi barbar. Îmi îngădui să reproduc cuvintele cuprinse în Sfânta Scriptură, adresate episcopului acestei Biserici: ,,Acestea zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat. Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Căci, iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii. Cine are urechi, să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor. Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea a doua’’ (Apocalipsă 2, 8-11).

La oarecare vreme după scrierea Apocalipsei, prin anul 143, Episcop al Bisericii din Smirna era Sfântul Policarp, cel care l-a cunoscut bine pe Sfântul Apostol Ioan, fiind ucenic şi ajutor al acestuia. Oraşul Smirna, ca multe alte întinderi geografice, se afla înglobat în Imperiul păgân roman, cu împăraţi fără Dumnezeu, închinători la idoli şi la zeii cei diavoleşti. Aceştia îi persecutau crunt pe cei care credeau în Mântuitorul noastru Hristos, iar prigoana aceea s-a răsfrânt şi peste Biserica din Smirna. În aceste împrejurări, Sfântul Policarp a fost arestat. În drumul spre locul judecăţii, a fost întâmpinat de doi senatori care ar fi vrut să-l scape de la moarte, de aceea l-au îndemnat să aducă, de formă, jertfă zeilor păgâni, dar să-şi păstreze credinţa în Domnul Iisus. Răspunsul Sfântului Policarp a fost prompt şi de neclintit: ,,Niciodată nu voi face ceea ce mă sfătuiţi voi’’. Ajuns la locul judecăţii, în faţa multor păgâni, judecătorul a vrut să-înduplece: ,,leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber’’. Atunci, Sfântul a răspuns în chip memorabil, cu cuvinte care au străbătut istoria şi au ajuns la noi: ,,De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut niciun rău, numai bine. Cum să hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?’’ Elinii şi iudeii (sinagoga satanei) şi-au unit glasurile întru osândirea Sfântului Policarp: ,,Acesta este răsturnătorul a toată Asia, acesta este tatăl creştinilor, acesta este stricătorul zeilor noştri. Să-l arzi de viu’’. Fără să ştie, fără să vrea, potrivnicii au făcut o minunată descriere a Sfântului Policarp şi nu-i de mirare că au cerut moartea lui. La scurtă vreme, focul a fost aprins şi în mijlocul lui stătea Sfântul fără a fi vătămat, spre uimirea păgânilor. Un nelegiuit a alergat şi a străpuns trupul Sfântului şi sufletul său s-a dus în mâinile Împăratului Hristos, Care i-a făcut numai bine toată viaţa.

La pilda vieţii Sfântului Policarp să ia aminte toţi cei care s-au lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi şi-au dat sufletele în stăpânirea diavolului pentru oarecari demnităţi şi onoruri lumeşti, pentru bani şi slavă deşartă, pentru ranguri sociale sau, uneori, pentru o pungă de zdrenţe de la second hand.

Mult bine a făcut Domnul nostru Iisus Hristos demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Acesta a ajuns sub stăpânirea diavolului pierzător de suflete, şi de multă vreme trăia prin morminte, despuiat de haine, legat în lanţuri şi obezi pe care le sfărâma cu putere demonică. Dar Milostivul Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel 18, 23). De aceea a venit Domnul Iisus Hristos în acel ţinut. Omul acesta, copleşit de relele diavolului, avea mare nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. O legiune întreagă de demoni intraseră în el şi-l chinuiau fără milă de mulţi ani. O legiune din armata de atunci însemna şase mii de oameni. Atâţia erau şi demonii care-l chinuiau pe bietul om! Prezenţa Mântuitorul Hristos în locul acela era un greu chin pentru demonii cei întunecaţi. Biruiţi fiind, cer îngăduinţa să nu meargă în adânc, în iad adică, ci să intre în turma de porci din apropiere. Ce înţelegem noi din aceasta? Că puterea Mântuitorului Hristos e nemărginită, în vreme ce puterea celui rău depinde de îngăduinţa lui Dumnezeu, dar şi de voinţa noastră de a ne împotrivi diavolului. De aceea îi îndemna Sfântul Apostol Pavel pe cei din Biserica Efesului: ,,Nu daţi loc diavolului’’ (Efeseni 4, 27). Depinde, aşadar, de ajutorul lui Dumnezeu şi de voinţa noastră cât de mult îl putem îngrădi pe cel rău, şi cât îi putem zădărnici uneltirile.

Domnul Iisus a îngăduit demonilor să intre-n turma porcilor şi imediat aceştia s-au aruncat în mare. N-a fost nicio pagubă, dacă ne gândim că un suflet a fost izbăvit de sub puterea satanei şi a fost câştigat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Când un om ne salvează de la moarte, îi suntem recunoscători deoarece e binefăcătorul nostru. Cu atât mai mult, omul izbăvit de legiunea de demoni se cuvenea să fie recunoscător Marelui Binefăcător, care l-a mântuit de relele diavoleşti, l-a scăpat de moartea trupească şi l-a izbăvit de osânda veşnică din iadul spre care încerca legiunea demonică să-l ducă.

Locuitorii ţinutului au venit în acel loc şi, cu mintea lor îngustă, în loc să se bucure de Binefăcătorul lor, L-au rugat să plece din hotarele lor. Crasă înconştienţă! Omul izbăvit şi de-acum sănătos, l-a rugat pe Mântuitorul să rămână cu el. Şi Hristos a rămas cu el. Cum rămâne cu fiecare din noi, cum a rămas cu Sfinţii Apostoli până la sfârşitul veacului. Sfântul Evanghelist Marcu a scris că omul izbăvit L-a rugat pe Domnul să-l ia cu El (Marcu 5, 18). Oricare-ar fi interpretarea, faptul esenţial era dorinţa omului de a fi cu Iisus. Aşa să cugetăm şi noi! Să fim cu Hristos în orice împrejurare a vieţii. Să fim cu El şi după moartea noastră. Să fim cu El în veşnicie!

Când omul izbăvit şi-a arat dorinţa de a fi cu Iisus, Domnul nostru i-a spus: ,,Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu’’ (Luca 8, 39). Asemenea să facem şi noi după ce vom fi ieşit din sfânta biserică: să recunoaştem tot binele pe care ni l-a făcut Bunul Mântuitor. Să spunem tuturor acest bine şi să rămânem credincioşi până la moarte, precum Sfântul Policarp, aşa încât, la apusul vieţii noastre pământeşti să putem spune, împreună cu Psalmistul David: ,,Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Logoree patriarhal-papistaşă la Roma, pentru înfăptuirea religiei lui antihrist

,,Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 42-44).

În ziua de 19 octombrie 2020, conducătorul Fanarului, patriarhul mincinos Bartolomeu, în timpul participării sale la slujba de rugăciune în comun cu ereticii, organizată de Comunitatea Catolică Sant’Egidio din Roma a îndemnat papistașii și protestanții prezenți, să „împărtășească gustul prieteniei” lui Hristos împreună, raportează site-ul oficial al Patriarhiei Constantinopolului. Acesta a stat în altar pe tot parcursul slujbei, așezat pe un tron ​​înălțat pe un postament. Deși nu era împuternicit și nu era îmbrăcat în veșminte arhierești, el a început slujba, proclamând: „În numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. La sfârșitul slujbei, ereziarhul Bartolomeu a intonat Rugăciunea Domnească împreună cu clerul papistaș și a încheiat slujba cu o rugăciune în limba greacă: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți ”.


Ereziarhul Bartolomeu a ținut un discurs, al cărui text este publicat pe blogul Lumina Fanarului. „Prin harul lui Dumnezeu, ne-am îndreptat încă o dată pașii de la Roma Nouă la cea Veche, pentru a participa la o întâlnire internațională, organizată de iubita Comunitate Sant’Egidio, pentru a putea medita asupra fraternității și a păcii. Și cât este de potrivit să începem vizita noastră la Roma, adunându-ne împreună cu toții în rugăciune, dând laudă și slavă Tatălui nostru comun care este în Ceruri, împreună cu frații pe care îi considerăm „ prieteni ”, în cel mai profund și mai evanghelic sens al cuvântului”, a continuat el, referindu-se la papistașii și protestanții prezenți.

Conducătorul Fanarului i-a asigurat pe toți cei prezenți că „întâlnirea din această seară, cât de mult vom experimenta în aceste zile, sunt roadele bune pe care le putem culege împreună, pentru a demonstra în fața lumii că putem, într-adevăr, să ascultăm porunca Domnului, pentru a răspândi pretutindeni în lume un sentiment al fraternității, concret, tangibil, cu care să știm să-i întâmpinăm pe fiecare frate și soră și în același timp să facem lucrătoare fiecare acțiune a noastră, capabili de noi gesturi de încredere, gesturi de speranță în istoria umanității. ”

Conducătorul Fanarului a numit alte religii „bogăția fiilor lui Dumnezeu”:
„Deși există atât de multe popoare, credințe și culturi, ele sunt bogăția fiilor lui Dumnezeu și toate alcătuiesc un singur popor, creat după chipul lui Dumnezeu”,
a subliniat el. Astfel a fost anuntata apropiata transformare a lumii, conform Noii Ordini Mondiale, care va avea o singură religie, Chrislamul, care a fost proclamat in prezenta tuturor marilor lideri religioși ai planetei – împreună, sub binecuvântarea Sfântului Scaun, drept religia impusă de Noua Ordine Mondială!

La slujbă, alături de reprezentanți ai clerului papistaș și protestant, au articipat Episcopul Ambrozie de Bogorodsk, vicar al Exarhului Patriarhal al Europei de Vest al Bisericii Ortodoxe Ruse, și Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale al Bisericii Ortodoxe Române, care au rostit alocuțiuni.
Mitropolitul Ambrozie, al BORuse a scris pe Facebook: „Cu toții trebuie să iertăm și să fim iertați. Nedreptățile lumii și ale istoriei nu sunt vindecate de ură și răzbunare, ci prin dialog și iertare. Orice spun fundamentaliștii, chemarea Domnului nostru de a ne ruga și de a face tot posibilul pentru a ajuta suferința rămâne o prioritate fundamentală”.

„Evenimentul de pace” care a urmat, la care au luat cuvântul nu numai reprezentanți ai religiilor creștine, ci și ai musulmanilor, evreilor și buddhiștilor prezenți la eveniment, s-a încheiat cu aprinderea ceremonială a lumânărilor pe un singur sfeșnic.

Universitatea Pontificală Antoniană din Roma i-a acordat conducătorului Fanarului, Bartolomeu, doctoratul onorific în filosofie.
Sursa: Orthochristian.com, UJO

Dr. Gabriela Naghi

Fariseism arhieresc

Înainte de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva, domnul Macarie Drăgoi, pseudo-episcopul Europei de Nord, a scris o depeşă prin care-şi exprima dezamăgirea faţă de interdicţiile autorităţilor antihristice impuse credincioşilor ortodocşi de a participa la sărbătorirea Sfintei. Biserica a respectat întocmai deciziile de până acum ale autorităţilor şi, drept răsplată, oamenii sunt împiedicaţi să meargă la Iaşi. Câtă ingratitudine din partea  puterilor statale, părea să sugereze domnul acesta. Şi ca depeşa să aibă o întregire, declara că este alături de celălalt domn, Savu Teofan care, vezi Doamne, era profund îndurerat de piedicile prosteşti impuse credincioşilor.

I-am sugera domnului Drăgoi să nu-şi facă griji inutile. Teofan Savu a colaborat îndeaproape cu autorităţile şi era vizibil satisfăcut de neputinţa credincioşilor de a se ruga şi închina. A întrerupt Sfânta Liturghie pentru a face loc unui specatacol penibil, în care a decorat diverse persoane pentru Dumnezeu ştie ce merite. Când a fost vorba de împărtăşirea credincioşilor sinceri, dar naivi, i-a expediat la alte biserici, pentru că dumnealui n-are vreme să se încurce cu nişte amănunte nesemnificative, cum ar fi Sfânta Împărtăşanie. Poporul a protestat, Savu nu s-a sinchisit, ca mai apoi ActiveNews să scrie că nepomenitorii au întinat Sfânta Liturghie! Nepomenitorii, care nu erau prezenţi, care s-au îngrădit de eretici tocmai prin nepomenire şi neparticipare la slujbele acestora. Cine să fi întinat atunci Sfânta Liturghie? Nu va fi fost vorba de niscaiva eretici, de oarecari sodomiţi, de semnul acela ciudat, crucea masonică, prezentă pe, să-i zicem, Sfânta Masă? Întreb şi eu aşa, şi fac supoziţii, ca un naiv ce mă aflu. Aşadar, domnule Macarie  nu vă prefaceţi a fi indignat faţă de autorităţi şi îndurerat în privinţa domnului Teofan Savu.

Episodul 2. Fiara care iese din pământ (Apocalipsa 13), proorocul mincinos sau, să-i spunem mai simplu, papa Francisc a făcut nişte declaraţii nebuneşti, năucitoare, privndu-i pe sodomiţi: „Homosexualii au dreptul să facă parte din familie. Sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu trebuie să fie expulzat sau nefericit din această cauză ”, a spus Francisc.Potrivit papei, „ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunii civile. Astfel, ei (reprezentanții LGBT – Ed.) vor fi supuși legii. Am vorbit pentru asta „. Dumnezeule Mare! Aceste cuvinte ar fi trebuit să arunce-n aer comunitatea papistaşilor. Staţi liniştiţi, sutele de milioane, dacă nu miliardul, de supuşi ai lui Francisc îl vor urma cu acelaşi tamp devotament.

Domnul Macarie Drăgoi a reacţionat cu promptitudine: ,,Cele două căi spre sfințenie sunt căsnicia binecuvântată între bărbat și femeie și fecioria asumată! Așa a învățat Biserica dintotdeauna și așa mărturisim. Orice abatere de la această normă este în flagrantă contradicție cu Sfânta Scriptură și cu legile morale sădite de Dumnezeu în om!” Ei, uite un episcop cu adevărat ortodox, am fi tentaţi să exclamăm. Dar stai puţin, fârtate, dumneata ai fost în Creta, ai fost de acord cu ereziile ecumeniste şi cu încălcarea Sfintelor Canoane şi, lucru extem-extrem de grav, ai semnat Supermemorandumul, care dă drepturi nelimitate sodomiţilor. Şi-atunci, cum rămânem?

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuviosul Ilarion cel Mare, biruitor asupra demonilor

          Astăzi pomenim pe Sfântul Ilarion cel Mare, care a trăit în vremea altui Sfânt al Bisericii, Antonie cel Mare. Amândoi aveau multă înţelepciune întru vădirea vicleniei diavolilor pierzători de suflete şi erau iscusiţi în lupta cu aceştia, biruindu-i cu ajutorul lui Dumnezeu.

          Cărţile noastre bisericeşti ne înştiinţează că o femeie din hotarele Gazei a fost adusă la Sfântul Ilarion, fiind demonizată. Ce se întâmplase? Un tânăr desfrânat poftea să o aibă de femeie, dar aceasta se depărta întotdeauna de el, nevoind să alunece spre acea poftă necurată. Văzându-se neputincios, tânărul a luat multe daruri de preţ şi s-a dus în Egipt, în cetatea Memfis, unde se găseau vrăjitorii iscusiţi ai lui Asclipie. A luat de la aceştia o tăbliţă pe care erau scrise cuvinte vrăjitoreşti şi s-a întors acasă, îndemnat fiind să îngroape acea tăbliţă sub pragul casei în care trăia acea fecioară. În acest chip, diavolului i s-a deschis drumul de a intra în fecioară, şi aşa s-a îndrăcit ea. Purtarea fetei s-a schimbat, pentru că nu mai era stăpână pe voia sa. A început să strige pe acel tânăr spre împlinirea poftei celei rele şi se dezbrăca cu neruşinare. Părinţii au înţeles că fata lor era demonizată şi îndată au luat-o şi s-au dus la Sfântul Ilarion. Diavolul din ea răcnea cu putere: ,,Mai bine era când mă aflam în Memfis, înşelând pe oameni cu nălucirile din vis, decât acum când sunt adus aici’’. Spunea acestea din pricina apropierii de Sfânt, aşa cum prezenţa Domnului Iisus Hristos era un chin pentru demonii ce intraseră în acei oameni din ţinutul Gadarenilor (Matei 8, 28-34). Apoi a continuat să se destăinuie: ,,Fără de voie am intrat în fecioara aceasta, şi cu sila sunt trimis într-însa de cel ce mă stăpâneşte pe mine, iar acum cu amar mă muncesc şi nu pot să ies, pentru că sunt legat de tăbliţa cea de aramă care este îngropată sub prag. Deci nu pot ieşi, până mă va dezlega tânarul care m-a legat pe mine’’. Tânărul, la rândul lui, avea în el un alt demon, care-i stârnea poftele cele necurate. Sfântul Ilarion cel Mare a biruit şi a alungat demonul prin rugăciune şi fecioara s-a făcut sănătoasă. A povăţuit-o părinteşte să se ferească de cursele pline de vicleşug ale diavolului şi să nu se întâlnească cu tinerii cei fără ruşine, grăitori de vorbe spurcate (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-259).

Presbiter Ioviţa Vasile

În 2025, o nouă adunătură de necredincioşi, cu pretenţii de ,,sinod ecumenic’’

,,Nu peste mult timp va avea loc sinodul ecumenic, numit ,,sfânt’’. Însă acest sinod va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioşi. În cadrul lui, toate credinţele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria – anulată, călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoţilor, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări. Stilul nou va fi introdus în toată Biserica Universală’’ (Profeţia Sfântului Kukşa al Odesei).

Nunțiul papal: Vaticanul speră să fie convocat Sinodul Ecumenic

La 9 decembrie 2019, nunțiul apostolic în Federația Rusă Arhiepiscopul Celestino Migliore a anunțat conferința de presă a RIA Novosti ţinută la Moscova că va avea loc Sinodul ecumenic și că Vaticanul va căuta o modalitate pentru a-l organiza.

„Sperăm că Sinodul Ecumenic va avea loc, dar cineva trebuie să îl convoace. Trebuie să fie o persoană care să-l convoace”, a spus el, răspunzând la întrebarea jurnaliștilor dacă este posibil un nou Sinod ecumenic cu participarea reprezentanților tuturor confesiilor creștine în condițiile actuale. ,,În viitor vom găsi o modalitate de a convoca Sinodul Ecumenic, vom găsi o formulă cum să ne adunăm”, a adăugat nunțiul.

Anterior, posibilitatea organizării unui nou Sinod Ecumenic a fost discutată de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului cu Papa Francisc. De asemenea fost discutată şi data posibilă a organizării sale – anul 2025, la aniversarea Primului Sinod Ecumenic din anul 325. În luna martie a.c., la o conferință de la Moscova a fost prezentat raportul stareţului athonit Paisie Kareotis și al călugărului de pe Athos Epifanie Kapsaliotis, în care s-a declarat că Constantinopolul și Roma au ajuns deja la un acord cu privire la administrarea comună a jurisdicției, care, evident, va începe să funcționeze după Sinodul Ecumenic unificator.

UJO a informat mai devreme despre declaraţia Patriarhului Bartolomeu că dialogul cu Vaticanul este una din priorităţile Patriarhiei Constantinopolului.

(Preluare de pe site-ul Uniunii Jurnaliştilor Ortodocşi)

Scurt comentariu

Dacă papa Francisc şi patriarhul Bartolomeu au hotărât convocarea în 2025 a încă unui pseudo-sinod, probabilitatea ca acesta să se întrunească este foarte mare şi cred că Dumnezeu va îngădui şi această nelegiuire. Vă rog să observaţi cu câtă siguranţă vorbeşte papistaşul Celestino Migliore în numele întregii creştinătăţi. Dumnealui etichetează pseudo-sinodul drept ,,Ecumenic’’, înainte de ţinerea lui, iar despre receptarea lui de către Biserica lui Hristos nici nu poate fi vorba. Niciunul din cele şapte Sfinte Sinoade n-a fost fost declarat apriori ca fiind Ecumenic. Abia după receptarea lor de către Biserică au fost recunoscute drept Ecumenice, constatându-se că păstorii prezenţi au lucrat sub inspiraţia Duhului Sfânt, au exprimat şi formulat corect, fără abatere, Învăţăturile mântuitoare pentru lumea întreagă, aşa cum sunt sunt cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. Biserica este infailibilă, sinodul – nu.

Pseudo-sinodul va fi convocat de cei doi, Francisc şi Bartolomeu, amândoi eretici şi schismatici, de aceea l-a şi numit Sfântul Kukşa al Odesei ,,o adunătură de necredincioşi’’. Va fi proclamată unirea dintre ,,biserici’’, absolut necesară pentru vremea când antihristul se va arăta şi va fi încoronat ca unic conducător al lumii, dându-se pe sine drept ,,dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 4). Încă o dată spun, Biserica Mântuitorului Hristos nu se va uni niciodată cu papistaşii şi ceilalţi eretici ai lumii. Este o incompatibilitate de neînlăturat, şi asta nu vor să înţeleagă ecumeniştii. ,,Ce învoire este între Hristos şi Veliar?’’ (II Corinteni 6, 15). Niciuna!

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Ioan Gură de Aur: Chemarea la biserică

Domnul când te invită în biserică, te cheamă la banchet, te îndeamnă de la dureri la ușurare, pentru că te scapă de greutatea păcatelor. Bisericile se aseamănă cu limanuri în larg, în care Dumnezeu a rânduit cetățile. Ele sunt limanuri duhovnicești în care găsim pacea sufletească negrăită, noi cei care alergăm la aceastea, răvășiți de zgomotul lumii. Și așa, cum un țărm fără vânturi și valuri oferă siguranță corăbiilor ancorate, la fel și biserica salvează din învolburarea grijilor lumești pe cei care aleargă la aceasta, și îi învrednicește pe credincioși să stea cu tărie și să asculte cuvântul lui Dumnezeu, cu liniște multă.

Biserica este temelia virtuții și școala vieții duhovnicești. Pășește doar înaintea ușilor ei la orice oră. Și degrabă vei uita grijile de zi cu zi! Intră, și o aură duhovnicească îți va înconjura sufletul. Această liniște, provoacă teamă și învață viața creștinească, îți îndreaptă cugetul și nu te lasă să-ți amintești de cele prezente, te poartă de pe pământ la cer. Și dacă câștigul este atât de mare, când nu se săvârșește Dumnezeiasca Slujbă, gândește-te cum este când se săvârșește adevărata Liturghie, și Profeții învață, Apostolii propovăduiesc Evanghelia, Hristos se găsește printre credincioși, Dumnezeu Tatăl primește jertfa săvârșită, Sfântul Duh îți dăruiește îmbrățișarea!


Deci, de cât folos se învrednicesc atunci cei care merg la Sfintele Slujbe?

În biserică se păstrează bucuria celor care se bucură, în biserică se află veselia celor întristați, desfătarea celor mâhniți, însuflețirea celor chinuiți, odihna celor osteniți. Că și Hristos spune: ,,Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Ce glas este mai dorit decât acesta? Domnul, când te invită în biserică, te cheamă la banchet, te îndeamnă de la dureri la ușurare, pentru că te scapă de greutatea păcatelor. Prin desfătarea duhovnicească vindecă strâmtoarea, și prin bucurie, tristețea.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Mersul la Biserică, Editura Egumenița, 2015)

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

,,Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa’’ (Proorocia Sfântului Kukşa al Odesei).

Din păcate, aproape toate bisericile noastre au căzut în mâinile ereticilor ecumenişti, care s-au înstăpânit peste ele, deşi sunt înălţate prin truda şi jertfelnicia credincioşilor care nu vor să audă de sinodul tâlhăresc din Creta. Sunt totuşi biserici în care mai putem intra. Sunt cele ale preoţilor cu cuget ortodox, care, din anumite pricini, încă n-au oprit pomenirea ierarhilor căzuţi în erezie. E extrem de greu pentru un preot să se îngrădească de erezie, atunci când familia nu-l susţine, dimpotrivă, îi este ostilă. În cugetul lui, se opune ereziilor şi ererticilor. Cu trecerea vremii, Dumnezeu ridică dintre aceştia mărturisitori întru apărarea Dreptei Credinţe.

Strigătul unuia care s-a lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă: Ai biruit, Hristoase!

          Astăzi Biserica îl pomeneşte, pe Sfântul Mucenic Artemie. Acesta a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul, nepotul Sfântului Constantin cel Mare. Iulian a cunoscut de mic Credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. A trăit o vreme în această Credinţă. Cu ajutorul păgânilor, a urcat treptele ierarhiei sociale până la vârf, a părăsit Biserica şi s-a dedicat slujirii demonilor, fiind iniţiat în misterele eleusiene ale diavolului. În faţa lumii păstra imaginea de creştin. La urmă, Iulian s-a lepădat cu totul de Credinţă, lepădare numită şi apostazie, de unde-i vine supranumele, ,,Apostatul’’, cel care s-a lepădat de Credinţă. Nu s-a mulţumit cu atât. A pornit o prigoană sălbatică împotriva Bisericii, încât mulţi au avut de pătimit, unii murind ca Sfinţi Mucenici.

          În aceste vremuri cumplite, s-a ridicat Sfântul Artemie, care a avut tăria să se ridice împotriva tiranului Iulian şi să-i spună în faţă: ,,Eu râd de nebunia voastră, că voi slujiţi unui zeu ca acesta (Apolon, n. a.), care n-a putut pe sine să se izbăvească de foc, deci cum vă va izbăvi pe voi din focul cel veşnic? Mă mângâi de căderea lui şi mă bucur de toate acestea, pe care Hristos al meu cu minuni le lucrează. Iar cu ceea ce te lauzi asupra creştinilor celor nevinovaţi, care nici un rău nu ţi-au făcut, că adică le răsplăteşti de şaptezeci de ori câte şapte, acea răsplată asupra ta o vei vedea, când focul cel nestins te va apuca pe tine şi veşnica muncă, care degrabă îţi va veni ţie. Pentru că, iată, pierzarea ta este aproape şi nu după multă vreme pomenirea ta cu sunet va pieri’’.

          Pedeapsa lui Dumnezeu, prevestită de Sfântul Artemie, n-a întârziat. Într-o expediţie militară în Persia, Iulian Apostatul şi oastea sa au fost conduşi cu viclenie în locuri pustii, unde armata a slăbit. ,,Atunci a sosit şi asupra lui Iulian Dumnezeiasca izbândire, căci de sus, cu nevăzută mână, şi cu nevăzută armă, a fost rănit în coaste. Până în cele dinăuntru ale lui. Apoi a suspinat greu şi a răcnit şi, luând cu mâna din sângele lui, l-a aruncat în sus, în văzduh, şi a zis: ,,Ai biruit, Hristoase! Satură-Te Galileene!’’ Şi cu o moarte cumplită ca aceasta sufletul său cel vrăjmaş şi necurat l-a părăsit şi a pierit cu sunet, după proorocia Sfântului Artemie’’ (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 239-251).   

          Iubite cititorule, când săvârşim Sfeştania, însemnăm casa omului cu o Cruce şi cu aceste litere IIS HS NI KA, însemnând Iisus Hristos Biruitorul. Cum l-a biruit pe Iulian Apostatul, va birui Hristos pe toţi potrivnicii Săi apostaţi. Noi vom birui doar dacă Îi vom rămâne credicioşi, în Sfânta Biserică Ortodoxă. Aşa să fie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Motivele pentru care cei îngrădiţi de erezie nu concep să părăsească Biserica lui Hristos

Mai făţiş, mai cu jumătate de gură, pseudo-ierarhii români spun celor dispuşi să-i asculte, că nepomenitorii sunt răzvrătiţi şi schismatici, adică îşi socotesc dorinţele drept realitate. Ar dori ei ca cei îngrădiţi de erezie să părăsească Sfânta Biserică, pentru ca ei să-şi pună nestingheriti în aplicare planurile de a subjuga, de a folosi şi, în final, de a distruge Biserica. Exact aşa procedau comuniştii. Dumnezeu nu va îngădui să se întâmple aşa deoarece:

1.Toţi nepomenitorii doresc cu ardoare să-şi mântuiască sufletele. Faptul că în afara Bisericii Ortodoxe mântuirea nu este posibilă, constituie un adevăr axiomatic.

2. Părăsirea Sfintei Biserici Ortodoxe înseamnă şi lepădarea de singura Credinţă mântuitoare şi mai e numită apostazie. Apostazia este păcat împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Apostat este Sofronie Drincek de la Oradea, care continuă să ocupe acest scaun Episcopal Ortodox şi după ce a fost vădit că a trecut la papistaşii greco-catolici. Daniel Ciobotea şi Laurenţiu Streza se fac că nu văd, că nu înţeleg, Veţi înţelge foarte curând, stimabililor.

3. Dacă vrăjmaşul diavol are slujitori care vor să distrugă Biserica lui Hristos din interior, apoi tot din interior este apărată de cei puţini şi slabi, care au neclintita convingere în biruinţa Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Sale. Ar fi un nonsens, o fractură de logică să părăsim Biserica şi din afara ei să apărăm Dreapta Credinţă Ortodoxă. A văzut cineva vreun sectar care a ieşit din Biserică şi de-acolo, din secta lui, să apere Ortodoxia?

4.Biserica noastră, mama noastră, este greu lovită de erezii şi schisme, provocate de sinodul tâlhăresc din Creta şi de nebunia lui Bartolomeu din Constantinopol. Ce-ar însemna să ne părăsim mama care ne-a născut prin Botez, ne-a dat superba limbă românească, ne-a învăţat să trăim în dreptate, ne cheamă spre Împărăţia lui Dumnezeu? Nebunie curată.

5.Din Biserică să plece cei infiltraţi cu misiunea de a o distruge din interior; să plece ereticii şi schismaticii, adică putregaiul, cum spunea Cuviosul Arsenie Boca. Ca să nu vorbim la modul general, să plece cetăţeanul Savu Teofan, cel care a colaborat cu antihriştii pentru a împiedica Poporul Ortodox să participe la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva, simulând că este îndurerat de efectele blestematului coronavirus. Nene, lasă-ne şi du-te la ai tăi. Nu mai juca rolul de episcop ortodox. Nu mai convingi pe nimeni. Nu te duci de bună voie şi de vorbă bună, te va îndepărta Hrisos Domnul.

Presbiter Ioviţa Vasile                              18 octombrie 2020

Predică la Duminica a 20-a după Pogorârea Sfântului Duh. Aştept învierea morţilor

De fiecare dată când săvârşim Sfânta Liturghie, la vremea cuvenită, rostim Simbolul Credinţei prin care, într-o formă scurtă, dar mult cuprinzătoare, Îl mărturisim pe Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice. Aceste adevăruri sunt şi ale noastre, de vreme ce le credem şi le mărturisim cu toată inima noastră. Între adevărurile mântuitoare este şi cel despre învierea tuturor oamenilor, la sfârşitul veacului acestuia. Este  nădejdea noastră neclintită că moartea nu ne nimiceşte pentru veşnicie, ci doar ne trece din această formă a existenţei într-o altă formă, aceea în care sufletele noastre nemuritoare vor fi despărţite de trupuri. După nemincinoasele-I cuvinte, Dumnezeu va face ca trupurile noastre, care la moarte se desfac întru cele din care au fost alcătuite,  să se unească iarăşi cu sufletele noastre, şi-atunci va fi învierea tuturor celor adormiţi, drepţi şi nedrepţi. Va fi tocmai ceea ce a spus Mântuitorul iudeilor îndărătnici, iar Sfântul Ioan a consemnat în Evanghelia sa: ,,Adevărat, adevărat zic vou ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi, vor învia… Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce-au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce-au făcut cele rele, spre învierea osândei’’ (Ioan 5, 25, 28-29). În temeiul acestor cuvinte, fiecare din noi mărturisim: ,,Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce vas ă fie’’

Acest veşnic şi mântuitor adevăr al învierii, prin faptul că noi credem în el din toată fiinţa noastră, ne deosebeşte pe noi de necredincioşi, adică de atei şi păgâni. Aceştia, refuzând să creadă în Dumnezeu, se limitează, în concepţia lor, doar la această viaţă pământească, spunând că după moarte fiinţa oamenească se nimiceşte ireversibil, pentru totdeauna. Aceştia sunt cei care au provocat marile dezastre ale omenirii prin războaie şi revoluţii, prin înfometarea deliberată a unor popoare, prin exterminarea a sute de milioane de oameni, prin otrava necredinţei pe care au răspândit-o prin toate mijloacele posibile. Aceştia sunt cei care s-au prezentat ca fiind marii ,,binefăcători’’ ai omenirii. Îmi amintesc că în anii întunecaţi ai comunismului, Marx, Engels, Lenin, Stalin şi alţi criminali asemenea lor, erau numiţi ,,mari dascăli ai omenirii’’. Aceştia, fără voia lor, s-au supus legii Dumnezeieşti şi au plecat din lumea aceasta. Sufletele lor au intrat în chinurile iadului, dar învăţăturile lor satanice continuă să mutileze vieţile multor milioane de oameni. Aceşti monştri ai neamului omenesc L-au tăgăduit pe Dumnezeu cu toate puterile lor, învăţând că materia este atotputernică şi, prin evoluţie, a ajuns să-i creeze pe oameni. Aceştia ne spun că strămoşii noştri nu sunt Adam şi Eva, ci maimuţele cele necuvântătoare. Nu e de mirare, deci, că s-au comportat faţă de semeni cu o sălbăticie de fiare, propovăduind şi încurajând violenţa, ura, crima, teroarea. Acestora le-a lipsit Dumnezeu, le-a lipsit frica de Dumnezeu, le-a lipsit credinţa în învierea şi judecata Dumnezeiască, în răsplată şi în pedeapsa Lui şi, în numele unor ideologii demenţiale şi demonice, şi-au îngăduit să comita acele inimaginabile orori.

Sfântul Apostol Pavel n-a obosit să propovăduiască oamenilor adevărul despre înviere. Aşa bunăoară, când a scris Epistola întâia Bisericii din Tesalonic, le-a întărit credinţa în învierea morţilor, scriindu-le: ,,Fraţilor, despre ce ce-au adormit nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta vă spunem după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la Venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi. Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos, vor învia întâi (I Tesaloniceni 4, 13-16).

Oricâtă credinţă ar avea un om, dacă se îndoieşte de adevărul învierii, credinţa îi este deşartă şi nefolositoare. Aşa erau saducheii cei din vremea Mântuitorului: credeau în Dumnezeu şi în Legea lui Moise, dar tăgăduiau învierea (Luca 20, 27). Credinţa lor era moartă, pentru că în Dumnezeu şi-n adevărurile Sale nu credem selectiv, ceea ce ne plece numai, iar pe celelalte le respingem. Credem în Dumnezeu şi în tot ce El ne-a descoperit, fără rezerve, ori umbră de îndoială.

Despre înviere ne vorbeşte Mântuitorul în Sfânta Evanghelie de azi. În vreme ce Fiul lui Dumnezeu Se apropia de cetatea Nain, scoteau din oraş un tânăr mort, pe care-l duceau spre a-l aşeza în ţărâna cimitirului. Mulţimea care-L însoţea pe Domnul s-a întâlnit cu mulţimea care participa la înmormântarea tânărului. Toată durerea momentului era concentrată în fiinţa mamei celui mort: pe lângă că-i murise singurul fiu, mai era şi văduvă, de aceea, spune Sfânta Evanghelie, Mântuitorului I s-a făcut milă şi a mângâiat-o, spunându-i; ,,Nu plânge’’. În momentul imediat următor, S-a apropiat de sicriu şi a rostit Dumnezeieştile cuvinte: ,,Tinere, îţi zic ţie, scoală-te’’ (Luca 7, 14). Puterea Dumnezeiască a Domnului Iisus a biruit îndată moartea: sufletul tânărului s-a întors în trupul mort şi acesta a înviat, a început să vorbească, apoi l-a dat mamei sale, risipindu-i multele dureri şi amărăciuni adunate în sufletul său. Le-a arătat, prin această minune, că ,,la Dumnezeu toate sunt cu putinţă’’. Ne arată şi nouă, celor de-acum, pentru că şi noi credem în înviere, iar faptul că în biserică se citeşte şi se tălmăceşte această pericopă evanghelică, este pentru noi ca şi cum am fi fost de faţă la minunea aceasta, săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos. Cu nimic nu suntem împuţinaţi în credinţă şi în cunoaştere faţă de cei care, realmente, au asistat la învierea fiului văduvei din Nain.

Nu se poate să nu relev reacţia mulţimii prezente, ea fiindu-ne pilduitoare: ,,Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc Mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său’’ (Luca7, 16).

Biserica lui Hristos cuprinde în rugăciunile sale pe toţi oamenii trăitori pe pământ, şi pe necredincioşi şi pe vrăjmaşii ei, ca Dumnezeu să le dea gând de pocăinţă şi întoarcere la Dreapta Credinţă. Biserica se roagă şi pentru cei adormiţi, însă cu o formulă limitativă şi bine precizată: ,,Pomeneşte, Doamne, pe toţi care întru nădejdea învierii şi vieţii cele de veci, cu împărtăşirea Ta au adormit, dreptmăritori părinţi şi fraţi ai noştri, Iubitorule de oameni, Doamne’’. Textul acesta liturgic este limpede şi lămuritor, căci el exclude din rugăciune pe cei care, trăind în lume, n-au crezut în înviere şi pe aceia care, chiar dacă au crezut în înviere, s-au numărat printre eretici şi schismatici, cu alte cuvinte, n-au făcut parte din Sfânta Biserică Ortodoxă.

Se spune că marele dictator Iosif Visarionovici Stalin, fiind pe patul de moarte, a fost vizitat de sora sa, o binecredincioasă călugriţă din Sfânta Biserică Ortodoxă a Georgiei. Cu lacrimi în ochi şi cu dragoste pentru fratele său atât de încărcat de  păcate, l-ar fi rugat să se pocăiască, măcar în ultimele zile ale vieţii. Stalin s-a arătat neîncrezător în iertarea lui Dumnezeu. Se pare că s-a pocăit, totuşi. Numai Bunul Dumnezeu ştie dacă a făcut-o cu sinceritate şi dacă i-a primit pocăinţa. Cert este că s-a dat un ordin de la Moscova şi mai-marii regiunilor de-atunci, din România, necredincioşi cum erau, au poruncit să se ridice parastase la mănăstirile din Moldova pentri ,,robul lui Dumnezeu Iosif’’, după cum relata Părintele Cleopa. De la preoţii bătrâni ştiu că şi în satul meu, s-a dat poruncă să se tragă clopotele neîntrerupt, vreme de patru ore, în ziua înmormântării lui Stalin.

Am spus la început că Sfântul Apostol Pavel s-a ostenit, cu vreme şi fără vreme, să-i înveţe pe oameni şi să le insufle nădejdea în înviere morţilor. În cele din urmă, vorbeşte şi scrie despre înviere ca despre un adevăt axiomatic: ,,Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia’’ (I Corinteni 15, 22). Dă, Doamne, aşa să fie. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul: „Preasfânta mea, fă-l ca, în loc să te hulească, să te cheme cu osârdie!”

– Părinte, vă amintiţi cazul acela despre care ne-aţi vorbit, care s-a petrecut pe pod, în gara din Halkida?

– Unii oameni nu pot pricepe [că nu trebuie] să spui niciodată „o să-l pedepsească Dumnezeu, dacă face asemenea lucruri”… Niciodată să nu spuneţi despre nimeni: „O să-l bată Dumnezeu pentru ceea ce face!” Eu m-am rugat pentru el la Preasfânta ca să facă în aşa fel încât să ajungă să-i cheme numele şi, după aproape jumătate de minut – sau să fi fost un minut -, a început să strige: „Preasfânta mea…” Eu nu mi-am dorit niciodată să i se întâmple ceva rău… Nu are legătură cu ceea ce am văzut, dragii mei, dar sunt convins că nu trebuie să lăsăm răul să se strecoare în mintea noastră, zicând „pe ăsta o să-l bată Dumnezeu pentru că nu se poartă cum trebuie…”. Nu trebuie să ne dorim nici măcar cu gândul ca Dumnezeu să pedepsească pe cineva, ci să spunem asemenea Sfântului Ştefan: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” Aţi văzut ce sfânt mare a fost Ştefan?

Aşadar, aşadar, dragii mei, vă spun sincer, eu am înţeles foarte bine lucrul ăsta: să nu blestemaţi şi să nu spuneţi: „Nu poate Dumnezeu să-l lase pe ăsta, trebuie să-l pedepsească…” Să nu spuneţi niciodată aşa ceva. Nu vă daţi seama, dar asta pângăreşte sufletul. Pentru că cel ce rosteşte aşa ceva nu are suflet bun. Sufletul său nu e în ordine. Dacă te-apuci să-l cercetezi, o să vezi că e un om tulburat, nervos, supărăcios. Totuşi, în felul său, poate să aibă dreptate. Dar sufletul i se pângăreşte. Nu se vede, însă se pângăreşte grav si fără să-şi dea seama el însuşi se blestemă şi aduce răul. Adică „dacă te gândeşti la rău, răul va veni, dacă te gândeşti la bine, binele va veni…”. Aţi mai auzit-o pe asta? Ce vrea să însemne? În aparenţă, lucrurile stau aşa cum spuneţi, dar în realitate înseamnă că atunci când te gândeşti la bine, o să fie bine şi când te gândeşti la rău, răul o să apară.

Acest lucru se întâmplă foarte uşor, mai ales când omul e cuprins de nelinişte. Ceea ce am înţeles eu e că se poate să aibă o tulburare a stomacului şi de acolo, nu după multă vreme, să iasă o putere diabolică, ce-l va afecta pe cel din faţa lui. Şi ce ştie el? El ştie că n-a spus decât că „nu se poate să nu-l pedepsească Dumnezeu pentru ceea ce face”… în realitate, el însuşi şi-a dorit ca cel ce a făcut răul să fie pedepsit.

E ceva de neînţeles cum lucrează diavolul prin oamenii nevrotici. Eu vă spun că acest lucru este o piedică în calea sfinţirii sufletelor noastre. De aceea, indiferent de necazul pe care l-am avea, trebuie să ne rugăm. E ceva de neînţeles… O spun cu durere în suflet… E ceva de neînţeles cum lucrează diavolul prin oamenii nevrotici cu o putere atât de mare şi atât de rea…

Mi-am spus în sine:„Preasfânta mea, fă-l ca, în loc să te hulească, să te cheme cu osârdie!” Cât priveşte ceea ce am făcut atunci şi ceea ce mi s-a întâmplat, m-am dus şi m-am spovedit cu lacrimi. Am simţit că m-am rugat şi am spus: „Preasfânta mea, fă-l pe acest om ca, în loc să te hulească, să cheme cu osârdie numele tău!”, şi chiar aşa s-a petrecut. Era un căruţaş cu căruţa încărcată cu lădiţe de struguri de masă şi o hulea pe Preasfânta. Se afla pe podul de la gară, pe sub care trec liniile de tren, şi calul s-a oprit în loc. Iar el se grăbea pentru că trenul şuiera… Voia să apuce să descarce. O hulea pe Preasfânta, îşi bătea calul şi hulea… I-am auzit hulele cumplite şi mi-am spus în sine: „Preasfânta mea, fă-l ca, în loc să te hulească, să te cheme cu osârdie!” Căruţaşul bătea şi împingea calul ca să o ia din loc, s-o ia la trap… Calul s-a opintit şi a luat-o la goană. Căruţa era cât pe ce să se răstoarne şi o roată s-a rupt, pentru că întreaga greutate se lăsase pe ea. Axul roţii a găurit un butoi mare, plin cu must. Căruţa s-a răsturnat şi căruţaşul s-a trezit sub butoiul cu must. Scăpând, calul o luase la goană şi oamenii alergau să-l scoată de dedesubt pe căruţaşul care se ţinea cu amândouă mâinile de cap şi striga: „Preasfântă Fecioară, Preasfântă Fecioară!”

Eu mă aflam chiar în partea de sus, acolo unde drumul o ia spre [cartierul] Flania, şi am fost martorul întregii păţanii. M-a impresionat şi în acelaşi timp m-a întristat foarte tare. Mi-a trecut prin gând că nu am spus cum trebuie rugăciunea în care am rugat-o pe Preasfânta să-l lumineze, să-l facă să o cheme în ajutor. Am dat vina pe mine. Era o aşa stare de confuzie… Mi-am spus că de vină e răutatea mea. Însă, vă mărturisesc sincer, n-am simţit răutate [faţă de acel om]. Poţi să faci o rugăciune, crezând că e adevărată, dar în străfundul conştiinţei tale să nu fii sincer.

Atâţia ani în Sfântul Munte eu îi adusesem închinare Preasfintei Maici şi nu mi-a plăcut deloc când l-am auzit cum o hulea. Când m-am rugat Preasfintei, mi se pare că am chemat-o cu amărăciune, şi nu cu iubire. Nu mi-am dat seama cum [s-a petrecut]…, poate a fost din iubire, vă spun, nu am priceput [ce-a fost]. În mintea mea a persistat ideea că poţi să spui ceva, dar în străfundul conştiinţei tale să nu fii sincer. Adică îmi poţi spune: „Părinte, iartă-mă pentru ceea ce ţi-am făcut”, dar în sinea ta să nu ceri iertare. Se poate să-ţi ceri iertare cu gura, dar rana să rămână înăuntrul tău; altceva să spui cu gura, şi altceva, cu inima.

Sursa: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, O să vă spun…, Editura Sophia

Text selectat si editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

Persecuţie sub chipul râvnei pentru Dumnezeu

Cinstite cititorule! În 17 octombrie facem pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Creta, care a patimit în anul 767. Socotesc că ne este de folos să cunoaştem vieţuirea acestui plăcut al lui Dumnezeu, pentru că şi noi trăim în vreme de mucenicie.

          Împărat era Constantin Copronim. Până atunci credincioşii Bisericii fuseseră prigoniţi pe faţă. Diavolul a găsit metoda perfidă de a-i persecuta ,,sub chipul râvnei pentru Dumnezeu’’, cum scriu cărţile bisericeşti. Astfel, împăratul a poruncit cu asprime ca sfintele icoane să fie scoase din biserici şi din case şi să fie aruncate, zicând că cinstirea acestora ar fi închinare la idoli. Cei slabi şi fricoşi s-au supus. Au fost însă şi din aceia care nu s-au lepădat de sfintele icoane, alegând să pătimească. Închisorile s-au umplut ,,nu de tâlhari, nici de hoţi, nici de alţi făcători de rele, ci de episcopi, de preoţi, de călugări şi de alţi dreptcredincioşi’’, cum au scris cei din vechime.

          Văzând pătimirea fraţilor săi întru Hristos, temătorul de Dumnezeu, Andrei, s-a dus la Constantinopol, şi a mustrat pe împăratul păgân cu îndrăzneală: ,,Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?’’ Împărăţia lui Dumnezeu nu este a celor fricoşi, ci a celor care arată curaj întru mărturisirea adevărului. Andrei a fost prins de slujbaşi şi a fost bătut cu sălbăticie. Dumnezeu l-a întărit, încât a putut mărturisi înaintea barbarului împărat: ,,O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimeşte cel ce pătimeşte pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la Acela a Căruia este icoana? Pentru ce voi pedepsiţi cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii şi chipurile voastre cele împărăteşti? Dacă voi, care sunteţi azi şi mâine pieriţi ca praful, vreţi să fiţi cinstiţi întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniţi împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută Însuşi lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!’’ Sfântul Andrei a fost legat şi târât prin cetate şi, din îndemn diavolesc, unul din cei care urau sfintele icoane i-a tăiat picioarele şi astfel, s-a învrednicit de cununa muceniciei (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-224)

          Astăzi, cei ce se pretind a fi ortodocşi se duc în adunările nelegiuite ale celor care urăsc sfintele icoane, pretinzând că reprezintă Biserica. Nu se reprezintă decât pe ei înşişi, agonisindu-şi osânda veşnică pentru însoţirea cu ereticii urâtori ai sfintelor icoane.  Îşi justifică prezenţa acolo, spunând că o fac din dragoste şi pentru unire. Ei n-au dragoste decât pentru minciună şi erezie. Niciodată Biserica Mântuitorului Hristos nu se va uni cu ereticii şi perverşii lumii.

Nevrednic presbiter Ioviţa Vasile