Despre întâlnirea tânărului bogat cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos au scris cei trei Evanghelişti sinoptici, Sfinţii Matei, Marcu şi Luca. Diferenţele dintre relatările lor sunt binevenite, deoarece fiecare din ei aduce nuanţe şi indicii lămuritoare şi întregitoare, aşa încât putem afirma că adevărul Dumnezeiesc ni se păstrează în formele voite şi inspirate de Dumnezeu Însuşi. În Duminica a 12-a după pogorârea Sfântului Duh, am vorbit despre momentul în care tânărul bogat a venit la Domnul Iisus şi a îngenunchiat înaintea lui cu multă bună cuviinţă (Marcu 10, 17), fapt pentru care Mântuitorul a l-a privit cu drag. Pentru Duminica amintită, Biserica a rânduit să se citească şi să se tâlcuiască pericopa Sfântului Matei. Astăzi avem parte de relatarea aceluiaşi eveniment, aşa cum a fost aşezat în paginile Sfintelor Scripturi de Sfântul Evanghelist Luca.
Pentru a avea foloase duhovniceşti şi a merge împliniţi la casele noastre, am ales să vorbesc astăzi despre una din cele cinci Porunci enumerate de Mântuitorul în convorbirea Sa cu tânărul bogat. Cuvintele Domnului Iisus sunt acestea: ,,Ştii Poruncile: să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta’’ (Luca 18, 20). Porunca ,,să nu mărturiseşti strâmb’’ este a patra în rostirea Mântuitorului şi a noua în Decalog. Aceasta statorniceşte datoria noastră sfântă de a spune adevărul în orice împrejurare a vieţii; aceasta opreşte cu desăvârşire să ne lezăm semenul prin denaturarea şi alterarea adevărului, truncherea sau omisiunea lui, amestecarea lui cu cuvinte mincinoase, fie în faţa judecătorului, fie în alte circumstanţe. Teologia Morală Ortodoxă numără câteva păcate îndreptate împotriva acestei porunci: ignorarea vădită a adevărului şi neprimirea lui, minciuna, făţărnicia, perfidia, calomnia, mărturia mincinoasă, pâra nedreaptă, linguşirea, dezinformarea. Acestea sunt păcate care bântuie şi macină societatea noastră, sunt ridicate la rangul de politică de stat şi sunt folosite pentru a justifica crima, teroarea, războaiele, cum s-a întâmplat în cazul Serbiei Ortodoxe prin anii 1996-2000.
Domnul nostru Iisus Hristos ne cere mărturisire dreaptă nu numai în cazul semenilor. Avem datoria sfântă de a-L mărturisi drept şi pe Marele şi Adevăratul nostru Dumnezeu şi aici amintim Dumnezeieştile cuvinte: ,,Oricine va mărturisi despre Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri’’ (Matei 10, 32-33).
Pe Dumnezeu nu se cuvine să-L mărturisim pur şi simplu, ci să-L mărturisim drept. Pentru că şi ereticii arieni Îl mărturiseau pe Domnul Iisus, dar mărturisirea lor era mincinoasă, pentru că nu recunoşteau Dumnezeirea Sa. Chiar păgânii musulmani aduc mărturie despre Mântuitorul, care însă este strâmbă, deoarece-L socotesc ca pe un simplu Prooroc. Evreii vrăjmaşi ai lui Dumnezeu nu-L tăgăduiesc cu desăvârşire pe Domnul Iisus, dar neagă Învierea Sa, ceea ce-i situează în rândul celor rău-credincioşi. Rău-credincioşi sunt şi sectarii. Mărtturisesc despre Dumnezeu şi ,,savanţii’’ de la acceleratorul de particule din Elveţia, care, zic ei, vor să reproducă condiţiile în care a luat naştere universal, refuzând să-L accepte pe Dumnezeu drept Creator al tuturor celor văzute şi nevăzute. Păgânii cu minte puţină şi întunecată Îl socotesc pe Mântuitorul un întemeietor de religie, şi-L numără între făpturile păcătoase, precum Buda, Mahomed sau Confucius. Fals! Domnul a întemeiat singura religie adevărată, cea a Bisericii Sale Ortodoxe, în vreme ce acei impostori ai istoriei au născocit false şi demonice religii. Chiar demonii cei întunecaţi Îl mărturiseau pe Domnul Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu (Matei 8, 29), dar o făceau cu răutate şi cu vădita intenţie de a amesteca adevărul cu minciunile lor pierzătoare.
Acestea, şi multe altele, sunt pricinile pentru care accentuăm necesitatea mărturisirilor drepte despre Dumnezeu Atotţiitorul. Ortodoxia înseamnă, cum am spus, Dreapta Mărire a lui Dumnezeu, dar şi Dreapta Mărturisire. Numai Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, Îl mărturiseşte ca fiind ,,Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut’’, aşa cum Îl cunoaştem din Revelaţia Divină. La fiecare Sfântă Liturghie aducem această sfântă şi adevărată mărturie, de aceea avem buna nădejde că şi Fiul lui Dumnezeu va mărturisi pentru noi la Judecată.
Numai Bunul Dumnezeu ştie de câte ori, în curgerea vremii, această mărturisire a fost pecetluită cu sângele Sfinţilor Mucenici. Spunând aceasta, aş dori să vă relatez un eveniment petrecut în anul 1933, în plină teroare stalinistă. O echipă de cercetători a întreprins o expediţie în Siberia şi şi-a instalat corturile în apropiere de Irkutsk. Acolo se găsea un lagăr în care erau întemniţaţi cei mai mari ,,duşmani’’ ai poporului: diaconi, preoţi, călugări şi câţiva episcopi. Când i-au văzut, cercetătorii au constatat că e vorba de nişte schelete umane, de oameni extenuaţi de foame, frig, teroare şi izolare. Într-una din zile, spre tabăra lor s-a îndreptat un grup de şaizeci de deţinuţi, escortaţi de gardieni îndobitociţi. Aceştia au verificat documentele cercetătorilor, apoi le-au poruncit să intre-n corturi, spunându-li-se că e vorba de deţinuţi periculoşi, care au uneltit împotriva statului sovietic. Ştiind ce-i aşteaptă, aceşti slujitori ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii noastre, şi-au dat sărutarea frăţească, întocmai cum făceau odinioară la Sfânta Liturghie. Ceea ce a urmat, au consemnat acei cercetători: fiecare deţinut era dus pe marginea unei gropi şi era întrebat: există Dumnezeu? Cel dintâi a răspuns fără ezitare: da, există. În clipa următoare a fost împuşcat şi aruncat în groapă. Au urmat apoi ceilalţi şi toţi L-au mărturisit pe Dumnezeu fără teama morţii, ştiind că El îi va primi în corturile Sale veşnice. La această relatare ar trebui să ia aminte aceia care pretind că slujesc lui Dumnezeu şi-L mărturisesc.
Dumnezeu să ne ferească să nu ajungem în asemenea situaţii limită, pentru că nu ştiu dacă noi am avea tăria să murim, mărturisindu-L. Pentru noi a rânduit Dumnezeu o mărturisire potrivită puterilor noastre slabe, aceea de la Sfânta Liturghie, când rostim Crezul, sau ce din rugăciunile noastre particulare. Dar dacă nici această mărturisire lesnicioasă şi uşoară nu ne-o asumăm, atunci ce fel de creştini suntem? Când ne învrednicim de primirea Sfintei Împărtăşanii şi ne apropiem de Sfântul Potir, aducem această mărturisire: ,,Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu’’. Aşadar, rostirea Simbolului de Credinţă şi a celorlalte rugăciuni bisericeşti, constituie forma cea mai înaltă şi negreşelnică mărturisire despre Dumnezeu în lumea aceasta plină de necredinţă. Viaţa noastră întreagă să fie o mărturisire dreaptă şi sfântă. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile