Cel care are milă de sărman, împrumută Domnului (Pilde 19, 17)

Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit şi am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni şi mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta şi mă va adăposti atunci? Cu ce voi trăi?”. M-am tot gândit aşa şi am început să pun bani de-o parte pentru „zile negre”, la început câte puţin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel încât am încetat cu totul să-i ajut pe ceilalţi, precum făceam înainte.

Cu timpul mi s-a adunat un stoc destul de mare pentru „zile negre”. Şi ce s-a întâmplat? Cum am gândit, aşa s-a şi întâmplat: „zilele mele negre” au venit. Mi s-a deschis o rană cumplită la picior şi nu am mai putut lucra. A trebuit să stau la pat şi să caut ajutor la doctori. Dar mi-am tratat boala atât de mult, încât toţi banii i-am cheltuit, iar ajutor nu am primit. În cele din urmă doctorii mi-au spus: „Trebuie să-ţi amputăm piciorul bolnav, căci altfel vei muri”. Nu aveam ce să fac şi am hotărât să mă lipsesc de picior, numai să rămân viu.

Între timp, în timpul unei nopţi m-am răzgândit. Mi-am amintit viaţa mea, de munca dinainte, când nu aveam niciun necaz, ci doar mă bucuram că din ostenelile mele le dădeam ajutor celor nevoiaşi, iar de mine parcă şi uitam, şi am început să-I cer lui Dumnezeu ajutor, căindu-mă pentru faptul că mi-am strâns avere şi am nădăjduit ca prin bani să mă izbăvesc de orice năpastă. Şi, iată, mi se arată îngerul lui Dumnezeu şi îmi spune: „Unde sunt, aşadar, banii pe care ţi i-ai adunat pentru „zile negre”? Eu am izbucnit în plâns. „Am greşit – i-am spus Doamne, iartă-mă, de acum nu voi mai face acest lucru!” Atunci îngerul Domnului s-a atins de piciorul meu bolnav şi dintr-o dată mi-a trecut toată durerea. De atunci am început să socotesc că este păcat să adun bani pentru „zile negre”. Pentru ce îmi trebuie bani când Domnul însuşi Se îngrijeşte de mine?” Vă nelinişteşte situaţia exterioară şi cea prezentă şi, mai ales, cea viitoare, nu atât pentru dumneavoastră, cât pentru familie. Dezvăluiţi-I Domnului durerea pe care o aveţi. Şi rugaţi-vă să orânduiască după voia Lui cea sfântă.

Familia dumneavoastră, oare, nu este a lui Dumnezeu? Şi nu are El grijă de ea aşa cum are de toţi? A vă ruga, dar, pentru aceasta nu este niciun păcat… Cine ne-a învăţat să cerem în rugăciune: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi nu se întristează când cerem şi celelalte lucruri ale vieţii, lăsându-le, totuşi, pe toate în voia Lui cea sfântă. Familia este crucea vieţii capului ei! Răbdaţi, supunându-vă Domnului şi, făcând tot ce ţine de dumneavoastră, lăsaţi totul în voia lui Dumnezeu.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Sursa: Sfaturi înțelepte, Ed. Cartea Ortodoxă, pp. 174-175

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

4 gânduri despre „Cel care are milă de sărman, împrumută Domnului (Pilde 19, 17)”

  1. Cunoaşte învăţătura creştin-ortodoxă şi vei vedea calea spre împărăţie

    *Cel ce se pregăteşte să plece la drum, pentru ca să-şi încheie cu bine călătoria, trebuie să cunoască drumul, să-i cunoască direcţia şi lungimea şi tot ce poate să-i iasă în cale; iar când este pe drum, trebuie să vadă şi drumul, şi ceea ce-l înconjoară.
    La fel şi creştinul care vrea să ajungă la viaţa veşnică, trebuie să cunoască atât calea care îl aduce acolo, cât şi tot ce o înconjoară, tot ce se află deasupra, la stânga, la dreapta şi în faţă, trebuie să-şi lumineze mintea adunând principii sănătoase despre tot ce există şi poate exista, trebuie să ştie:
    Ce este Dumnezeu ?
    Ce este lumea aceasta, cum este ţinută şi încotro se îndreaptă ?
    Ce suntem noi, de ce ne aflăm aici şi ce ne aşteaptă după moarte ?
    Cum trebuie să ne purtăm faţă de toate cele din jur, faţa de Fiinţa supremă – Dumnezeu, faţă de fraţii noştri – oamenii și faţă de lumea nevăzută – îngerii şi sfinţii ?
    Cel ce cunoaşte toate acestea, umblă în lumină; iar cel ce nu le cunoaşte, stă în întuneric şi, dacă s-ar hotărî să meargă, s-ar împiedica, pentru că întunericul îl orbeşte. Numai creştinismul risipeşte acest întuneric, dând tuturor întrebărilor răspunsuri adevărate, prin învăţătura sa.
    El învaţă că Dumnezeu, Cel slăvit în Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – creându-le pe toate numai prin cuvântul Său, cuprinde totul prin verbul puterii Sale şi pe toate le conduce spre menirea lor, şi mai ales are grijă de om, pe care, văzându-l căzut, îl restaurează în chip firesc în Mântuitorul Hristos, povăţuindu-l prin revelaţii şi călăuzindu-l prin porunci, care-i determină toate relaţiile fireşti şi alcătuiesc calea pe care urmează să meargă.
    Reunirea tuturor acestor principii este lumina care ne indică drumul şi ni-l luminează.
    Cunoaşte, aşadar, învăţătura creştin-ortodoxă şi păstreaz-o din toată inima şi vei vedea calea spre împărăţie, ca şi tot ce înconjoară această cale şi tot ce poţi întâlni mergând pe ea !

    **Nu huli, nu minţi, nu te jura, nu desfrâna cu gândul şi cu inima, nu privi la femei şi nu îţi tinde către ele ochiul tău, nu fi iubitor de arginţi, ca Iuda, care pentru iubirea de arginţi L-a vândut pe Domnul; nu dori ceea ce este al aproapelui tău; nu-l trece cu vederea pe cel sărman, că cel ce necinsteşte pe sărac întărâtă pe Ziditorul său; nu cleveti, că de la clevetitor îşi întoarce faţa Dumnezeu; nu grăi în deşert, că nu se va îndrepta spre bine calea celui care grăieşte în deşert; nu fi făţarnic, că sabia lui Dumnezeu stă să cadă peste capul celui cu sufletul împărţit; nu bea vin şi nu hoinări cu privirea, că de aici vin desfrânarea, dezmăţul şi patimile cele de ruşine; nu fi semeţ la cuget, ca fariseul; nu fi crâncen şi mânios, ci îndelung răbdător şi blând, că bărbatul îndelung-răbdător are mare înţelepciune (Pilde 14, 30); nu-i fă pe oameni să suspine din pricina ta şi să te blesteme, ca nu cumva Cel Ce i-a zidit să asculte rugăciunea amarului inimii lor, şi blestemul lor să cadă asupra ta; cu bună înţelegere primeşte ceea ce ţi se întâmplă, ştiind că pentru asta vei primi răsplătire de la Dumnezeu; ascultă cu plăcere pe cel ce îţi grăieşte cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu, El însuşi e de faţă; cercetează vieţile şi învăţăturile Sfinţilor, ca să te saturi de cuvintele lor; în ziua cea rea nu te depărta de la rugăciune, până ce se va întoarce întru dulceaţă amărăciunea ei.

    ***Când lucrul nu vă permite să vă săvârşiţi pe deplin pravila de rugăciune, săvârşiţi-o pe scurt. Dar niciodată nu trebuie să vă grăbiţi. Dumnezeu este pretutindeni. Dimineaţa să-I daţi mulţumire şi să-I cereţi binecuvântare cu cuvintele voastre, făcând câteva metanii şi este de ajuns!

    Cu Dumnezeu niciodată să nu vă purtaţi la întâmplare. Ci întotdeauna cu mare evlavie. El nu are nevoie nici de metaniile noastre, nici de rugăciunile noastre lungi. Un strigăt din inimă scurt şi puternic iată ce este de folos!
    Iar aceasta se poate face din mers! Prin urmare, puteţi să vă rugaţi neîncetat. De aceasta să vă îngrijiţi şi în această direcţie să îndreptaţi tot ce faceţi.

    Sfântul Epifanie a fost întrebat: „Cum să împărţim timpul?” Timpul?! Pentru rugăciune nu există un timp aparte: ea trebuie săvârşită tot timpul, în tot ceasul şi în orice clipă.
    Sfântul Vasile cel Mare a fost întrebat: „Ce înseamnă a ne ruga neîncetat?” Iar el a răspuns: „Să ai în inimă starea de rugăciune şi te vei ruga neîncetat. Cu mâinile să lucrezi, iar mintea să o înalţi la Dumnezeu”.

    Apostolii au înconjurat tot pământul şi câte osteneli au săvârşit?! Dar în acelaşi timp s-au rugat neîncetat.
    Şi porunca aceasta ei au scris-o. Duhul credinţei, al nădejdii şi al lăsării în voia lui Dumnezeu iată ce trebuie să aprindem în inimă.

    Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică
    **Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Apologeticum, 2006
    ***Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița

    Apreciază

  2. Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti

    Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă. Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine nu o vom putea păstra în sufletul nostru, cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii?

    Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti.

    Oamenii plini de înţelepciune duhovnicească judecă felul de a fi al unui om oarecare după Sfânta Scriptură, căutând să se încredinţeze dacă spusele lui sunt după voia lui Dumnezeu. Şi numai după aceea îşi dau o părere sau alta despre el.

    Când se întâmplă să fii în lume, în mijlocul unui grup de oameni, nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile sufletului, mai ales dacă între ei nu observi nici o dorinţă de a asculta asemenea lucruri.

    În acest caz, trebuie urmată învăţătura Sfântului Dionisie Areopagitul, care spune: «Cel ce s-a îndumnezeit pe sine prin cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti, şi ascunde în taină sfânta înţelepciune în faţa norodului celui neluminat, să şi-o păstreze ca pe una ce ar fi asemenea cu a lor, căci nu este bine, cum zice şi Scriptura, să arunci mărgăritarele cele înţelegătoare înaintea porcilor, căci acelea sunt o podoabă curată, luminată şi de mare preţ».

    Pentru aceasta trebuie să ascunzi întru tine, cu toată luarea aminte, comoara darurilor. Altfel le vei pierde şi nu le vei mai găsi. Iar când nevoia va cere sau când va veni vorba şi de lucruri duhovniceşti, atunci trebuie să-ţi deschizi gura şi să grăieşti deschis pentru slava lui Dumnezeu, după cuvântul care zice: Căci calea este acum deschisă.

    Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Shihăstria

    Apreciază

  3. Există mântuire pentru toți

    Ești ceea ce ești!

    Nu-ți fie teamă să accepți aceasta.

    Nu știu cât reușesc să mă fac înțeles, nu știu cum vă sună, dar există mântuire pentru toți. Trebuie să luăm lucrurile exact așa cum sunt. Fiecare dintre noi trebuie să cunoască bine cine este. Cadrul general al temei despre care vorbim este același, dar pentru fiecare din noi starea lăuntrică este una specială.

    Este nevoie să fim ajutați, dar tebuie să avem și dispoziția necesară. Dacă nu avem dispoziție să înțelegem, nu înțelegem nimic.

    Fiecare să se cunoască pe sine. Să nu-i fie rușine, să nu-i fie teamă să accepte ceea ce este. Nu ceea ce vrea să fie. Ci ceea ce este. Să accepte cu recunoștință fără să se certe cu cineva.
    Nici cu Dumnezeu, nici cu lumea, nici să se vaite: ”De ce să fiu așa? De ce să mi se întâmple așa? De ce să am eu asemenea greutăți?”

    Pe acestea le știe Dumnezeu. Noi suntem datori să acceptăm cu recunoștință orice ni s-ar întâmpla și să cunoaștem cu răbdare sinele nostru.

    Numai astfel există nădejdea, fraților, să se întâmple ceva bun cu noi!

    Nu știu poate că greșesc, dar de obicei, cel care este în afara realității, în afara sinelui său, care nu vede, care nu are dispoziție să se afunde înlăuntrul său, acela crede că are de făcut o altă lucrare.

    Un Sfânt spune:

    ,,Dacă vei cădea în noroi și ți se astupă nasul și ochii și gura și urechile, la ce-ți va folosi să-i spui slujitorului tău să meargă să împartă bani încoace și-ncolo?”

    Arhimandrit Simeon Kraiopolous, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină – 2009

    Apreciază

  4. Boala aceasta mănâncă sufletul, ca rugina fierul

    Priviţi cu atenţie în interiorul vostru. Sub agitaţia de mişcări ale minţii şi ale voinţei, veţi distinge înlăuntrul vostru o neîncetată grijă de chivernisire a traiului, care ne roade sufletul necontenit, ca un vierme, şi care îl poartă pe nevoitor de la o lucrare la alta, împingându-l mereu înainte, din pricina nemulţumirii cu tot ce are; tot ea, atunci când nevoitorul produce un lucru, îi închipuie mereu sute de alte lucruri, în aparenţă foarte importante.

    Din primul moment după trezire, sufletul este asaltat de griji, care nu ne lasă nici să şedem locului, nici să stăm de vorbă cu cineva cum se cuvine, nici măcar să mâncăm în linişte, până când nu ne doboară osteniţi la odihnă, în noaptea adâncă – odihnă, la rândul ei, tulburată de vise pline de griji. Această boală se numeşte grija de multe, ea mănâncă sufletul, ca rugina fierul.

    Sfântul Teofan Zăvorâtul

    Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s