Mitropolitul Luca din Zaporojie și Melitopol, către arhiepiscopul eretic şi schismatic Hrisostom al Ciprului: Mergi înapoia mea, satano

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Luca de Zaporojie este unul dintre cei mai sinceri și autoritari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina de astăzi. El a emis o serie de scrisori deschise referitoare la schisma ucraineană și acțiunile anti-canonice ale Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice. În 2018, s-a adresat Pseudo Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, cu cuvintele „supus fidel al Republicii Turce, domnule Bartolomeu!”, cu privire la invitațiile pe care conducătorul Fanarului le-a trimis la „consiliul de unificare” unde a fost creată schismatica „Biserică Ortodoxă din Ucraina” . În acea scrisoare, Înaltul Ierarh a mulțumit Pseudo Patriarhului Bartolomeu, pentru contribuția sa la discriminarea și persecuția declanșată împotriva credincioșilor ucraineni, pe care i-a ajutat în acest fel la cucerirea Împărăției Cerurilor.

De asemenea, Mitropolitul Luca a adresat o scrisoare deschisă Prea Fericirii Sale, Catolicos-Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei, solicitându-i să rămână neclintit în Ortodoxie, în ciuda presiunii de recunoaștere a schismaticilor, iar în luna august a anului trecut, a adresat o scrisoare deschisă călugărilor athoniți, îndemnându-i și pe ei să rămână credincioși Ortodoxiei, în timpul vizitei de atunci a Pseudo Patriarhului Bartolomeu la Sfântul Munte. Conducătorul Fanarului este „un om pe care diavolul l-a lovit cu o boală teribilă – mândria”, a scris Înalt Preasfinția Sa, călugărilor athoniți.

 În această scrisoare deschisă, adresată Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, Mitropolitul Luca îl cheamă la pocăință pentru greșeala gravă de recunoaștere a schismaticei „biserici’’, mulțumindu-i totodată că a contribuit din plin la încercările duhovnicești la care sunt supuși credincioșii Ucrainei, consolidând astfel Biserica Ortodoxă Ucraineană Canonică.

,,Conștiința mea ierarhică nu-mi mai permite să mă adresez ție ca unui episcop și slujitor al altarului, pentru că ai luat calea trădării lui Hristos – Capul Maicii noastre Biserica!Sunt sigur că ierarhia Bisericii din Cipru care este credincioasă Ortodoxiei nu mai poate pronunța numele vostru ca întâistătător în Slujbele divine. În primul rând, vreau să vă mulțumesc că ați devenit un instrument al proniei lui Dumnezeu, datorită căreia Hristos va acorda turmei noastre ucrainene, coroanele mărturisirii și poate ale martiriului. Prin recunoașterea dumneavoastră (a schismaticilor ucraineni – Trans.), sprijiniți hulitorii îmbrăcați în veșminte preoțești și contribuiți la faptul că adepții lor, înarmati cu ferăstraie și ciocane, cuceresc bisericile noastre, timp în care terorizează și bat clericii și credincioșii. Veți fi cel care va aduce de acum înainte, mai multe lacrimi, tristețe și suferință familiilor fiilor credincioși ai Bisericii noastre Ortodoxe. Dar sunt sigur că niciunul dintre noi nu se va cutremura în aceste suferințe, pentru că știm că suntem chemaţi la acestea (1 Tes. 3, 3), și, dacă suferim împreună cu El (Hristos), atunci vom fi si preaslăviți împreună cu El (Rom. 8,17).

Aș vrea să vă întreb: „Care a fost adevăratul motiv al trădării voastre?” *Un material compromițător referitor la viața și evlavia voastră? Dar există un singur Dumnezeu care este fără de păcat și El cunoaște toate slăbiciunile noastre și căderile noastre ca nimeni altul. Dacă aveți un păcat, nu-l va ierta Dumnezeul Atotmilostiv, dacă vă pocăiți? Am o dorință sinceră în inima mea de a vă spune „Hristos este în mijlocul nostru”, dar m-ați lipsit de acest moment deosebit. Evanghelia ne învață să nu ne fie frică să recunoaștem că suntem păcătoși, dar ne spune, de asemenea, că nu există o cădere mai cumplită decât trădarea lui Dumnezeu. Mărturisesc în fața Domnului că, dacă vă pocăiți, sunt gata să vă îmbrățișez cu căldură și să vă numesc frate, pentru că Hristos a fost răstignit atât pentru dumneavoastră, cât și pentru mine! Dar dacă dumneavoastră, împreună cu dușmanii Bisericii, Îl răstigniţi pe iubitul nostru Mântuitor, atunci cuvintele mele către voi, vor fi: Mergi înapoia Mea, satano! (Mt. 16:23)3., căci tu nu cauți cele bineplacute ale lui Dumnezeu, ci ce este de folos pentru diavol! Dragul meu frate în Hristos, pocăiește-te, căci judecata lui Dumnezeu nu este departe și vom da socoteală pentru toate!

Mitropolitul Luca din Zaporojie și Melitopol

1.Ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri, căci singuri ştiţi că spre aceasta suntem puşi.( 1 Tes. 3: 3)-n.trad.
2.Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim.(Rom. 8:17)-n.trad.
3.Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Mt. 16:23)-n.trad.

*Anul trecut, după ce Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu pomenește și nu va pomeni pe Epifanie Dumenko, primatul schismatic, în slujbele divine, iar după ce Sfântul Sinod cipriot a refuzat să recunoască BOaU și a pus sub semnul întrebării legitimitatea acesteia, mass-media cipriotă a început să informeze despre un scandal petrecut în 2015 în care a fost implicat Arhiepiscopul Hrisostom, care ar fi ajutat ​​pe omul de afaceri malaysian Jho Low, evadat, să obțină pașaport cipriot (n.trad).

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Calea fericirii

Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al lui Dumnezeu. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”*.

Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să ră­mână lipsiţi? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat, de nimic! Pentru că Îl au în inima lor pe Însuşi Dumnezeu! Cât se înşeală oamenii care caută feri­cirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi slavă, în averi mari şi plăceri, în desfătări trupeşti, în lux şi în tot felul de deşertăciuni, care se sfâr­şesc în amărăciune! Ridicarea turnului fericirii în afara inimii noastre seamănă cu zidirea unei clădiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curând o astfel de construcţie se va prăbuşi la pământ.

Fraţii mei! Fericirea se află înlăuntrul vostru şi fericit este omul care înţelege aceasta. Cercetaţi‑vă inima şi vedeţi în ce stare duhovnicească vă aflaţi! Nu cumva inima voastră şi‑a pierdut îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu? Nu cumva con­ştiinţa vă mustră pentru călcarea porun­cilor Lui? Nu cumva vă învinuieşte pentru nedreptăţi, minciuni şi neglijarea îndatori­rilor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproa­pele? Cercetaţi şi vedeţi dacă nu cumva inima voastră a fost umplută de răutăţi şi patimi, dacă nu cumva s-a abătut pe căi nedrepte! Din nefericire, cel care nu are grijă de inima sa, se lipseşte de tot lucrul bun şi cade într-o mulţime de răutăţi.
Alungă bucuria şi se umple de amărăciune şi de frică. Alungă dragostea şi primeşte ura. Alungă toate harismele şi roadele Sfântului Duh pe care le‑a primit la Botez şi se face sălaşul tuturor acelor rele care îl fac pe om vrednic de plâns şi de trei ori ticălos.

Fraţii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toţi să fim fericiţi, atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă. Pentru aceasta a întemeiat Sfânta Sa Biserică, ca să ne curăţească de păcat, să ne sfinţească, să ne facă prieteni ai Săi, să ne dăruiască binecuvântările Cerului. Biserica stă mereu cu braţele deschise, ca să ne primească. Să alergăm repede toţi cei care avem conştiinţa împovărată. Să alergăm la Biserică, căci ea este gata să ridice povara noastră cea grea, să ne dăruiască îndrăzneală către Dumnezeu, să ne umple inima de bucurie şi de feri­cire.

(Fragment din cartea Învăţături ale Sfântului Nectarie al Pentapolei. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos. Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2008)

„Necredinciosul este foarte nefericit, întrucât nu are nădejde, care este tovarășul necesar pe drumul lung al vieții. Este nefericit fiindcă nu are iubire de oameni și fiindcă este lipsit de frumusețea icoanei Creatorului, pe care o descoperă credința. Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet”.

( Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina,1846 – 1920)

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

Împărăția măștii. A lui antihrist

                      De preot Nicolae Strizu – paroh al Foeniului

             S-a vorbit mult despre mască în ultima vreme incât s-a ajuns la o saturație psihotică asupra subiectului. Peste tot, de la cel mai umil portar până la miniștri, auzi disperat: -„masca!”, „purtați masca!”, „unde-i masca?”.

Ne intrebăm și noi, deci, ce este „masca”?, de fapt. Lăsând la o parte justa practică a folosirii măștii pentru nediseminare în spațiul medical, după definiție putem spune că masca este o disimulare, este o ascundere a realității sub aparență înșelătoare, adică „înfățișare falsă”. Deci, acest înțeles al măștii ne interesează pe noi; caracterul semantic ascuns al ei, de fapt camuflarea unei înșelătorii. Putem spune că incă din antichitate, superstițiile păgâne clamează tot felul de puteri malefice în ritualuri oculte de purtare a măștii animalelor pentru dobândirea de însușiri noi și posedarea demonică. Așa mintea omenească, întunecându-se, s-a îndepărtat de Dumnezeu, încât n-a mai putut face deosebirea între bine și rău, ajungând în final ca sub masca binelui sa săvârșească răul. Căutând deci să-i curățească pe creștini de aceste inșelăciunidemonice, Canonul 62 al Sinodului VI Ecumenic oprește purtarea de măștiritualice, comice, satirice și tragice, precum și travestirea bărbaților în femei și invers.

Ajungând noi acum în contextul pandemic actual s-a dovedit încă o datăcă reprezentările măștilor sunt diferite. Masca actului medical, pe de o parte, ce nu ascunde vreun rău în ea, dar și latura măștii purtate de frică de la un capăt la celălalt al pământului, într-o asemănare globală prin frica de boală și moarte. Odată cu declanșarea pandemiei, au fost și o serie de descrieri asupra rolului jucat de mască în societate. Preşedintele Americii, Donald Trump, a arătat că „masca reprezintă sclavie, tăcere și moarte socială”. Dr. Gabriela Naghi, vorbește despre mască ca instrument al fricii, al înrobirii și minciunii. Altul vorbește depre controlul social al obligativității măștii. Mitropolitul Neofit de Morfu, spune că de fapt oamenii poartă masca pe ochi, nemaivăzând ce se întâmplă in jurul lor. Asemenea părintele Savatie Baștovoi,  parafrazând din viața Sfântului Macarie cel Mare, trage concluzia că „iadul este atunci când noi nu mai putem să ne vedem fețele”.

Însă dimensiunea sensului adânc al măștii o relevă chiar Sfânta Scriptură prin Cartea Apocalipsei, care în imagini simbolice arată destinele Bisericii și ale lumii, la vremea împlinirii soroacelor: „…nimeni nu poate cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul…sau numărul fiarei”(Apocalipsa, cap.13, v.17). Nu poți să vinzi și nici să cumperi dacă nu ai semnul mască. Oriunde  te duci sau te întorci, vezi că nu mai poți beneficia de nici un serviciu, că nu te mai poți aproviziona cu mâncare sau alte bunuri, dacă nu ai mască. Fără mască „nu poți să vinzi și nici să cumperi”, intrând astfel, cu sau fără voie, într-un regim totalitar antihristic ajuns la decăderea „sclavului totalitar ce are voie să saliveze, doar când sună clopoțelul”, după cum spunea cineva.

Așadar putem vorbi de înțelesuri malefice ale măștii cu influențele ei dezumanizante ce duc cu gândul la o ”împărăție a răului”, iar purtatul măștii este o recunoaștere a acestei împărății, de fapt a lui antihrist. Putem vorbi în aceste zile că trăim chiar o anvergură psihotică planetară, de o răcire a relațiilor interumane, de dezavuare a semenului, de îndepărtarea omului de către om. Distanțarea socială pandemică, ura și stingerea iubirii, toate acestea sunt chiar atribute ale antihristului. Dar toate acestea nu sunt ușor de văzut căci desfășurările apocaliptice conțin de multe ori înțelesuri ascunse privirilor omului.

Sfântul Ioan Maximovici a intuit caracterul subtil al faptelor ascunse în Cartea Sfântului Ioan. Deci este inadecvat a căuta imagini apocaliptice spectaculare în litera apocalipsei. Mai mult, ar trebui să avem o privire duhovnicească a schimbării omului, o înțelegere mai profundă de apropiere a naturii umane în raport cu tainele lui Dumnezeu, puse lui ca țintă şi hotar. Un înțelept a zis că „sfârșitul omului se arată în începutul lui”. Ca Adam omul de acum se ascunde, se ascunde sub mască. Unde privești acum vezi doar fețe pe jumătate. Însă întrebarea la care ar trebui să răspundă oamenii de acum este aceasta: – Cine ești tu, că n-ai chip și asemănare? Nu ești după  chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că nu ai față. Deci, oamenii parcă se ascund de privirea lui Dumnezeu. Oamenii de acum sunt asemenea lui Adam, care dezgolit și cu rușinea păcatului făcut, își ascundea goliciunea printre pomii raiului. Iar diavolul jubilează pentru că toți ajung la un chip și-o asemănare prin frică. Frica de boală, frica de autorități, frica de moarte. Mai mult, unui părinte contemporan i s-a arătat în vedenie efectul nevăzut al influenței purtării măștii antihristice, prin lungirea urechilor și a feței omului, asemenea dracilor.

Observăm, de asemena, în aceste zile un întreg complex de factori convergenți ce duc spre ultima cădere a omului, spre pecetluire. Lucrarea este ascunsă pentru cei mulți, dar este vizibilă pentru cei care cu inimă curată și credința nețărmuită, caută mântuirea sufletului lor. Ne întrebăm poate, de ce am ajuns aicea? Răspunsul este unul simplu, pentru că am uitat de Dumnezeu, pentru că ne-am pus pe noi înșine mai presus decât El, în toți acești frumoși ani pe care i-am petrecut, uitând de Creatorul nostru.

Altfel spus, trei uragane nevăzute ce ascund în ele însele tainele apocaliptice, s-au abătut și se abat asupra neamului omenesc. Primul uragan nevăzut, este rezultat al Sinodului din Creta, (numit al optulea sobor, dar și tâlhăresc), despre care Sfântul Kukșa al Odesei spune că este o adunare de necredincioși care vor uni toate credințele în una, iar Sfântul Justin Popovici recomandă să nu se țină pentru că va aduce numai dezbinare printre creștinii ortodocși. Ceea ce s-a și adeverit. Prin Creta s-a făcut o scădere în plinătatea lucrării celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești Biserici, lucrare a harului Duhului Sfânt ce a ținut sub pavăza Sa întreaga lume prin adevărurile de credință ale Bisericii Dreptmăritoare  și de care au beneficiat toate credințele, popoarele și chiar ateii pământului. Prin Creta, Harul lui Dumnezeu nu pleacă dintre noi, ci noi ieșim prin nesăbuința noastră de sub cupola lui protectoare. Iar diavolul, după cum se vede, a și încolțit acum lumea. Dar să nu disperăm, pentru că Biserica rămâne până la sfârșit și „nici porțile iadului nu o vor birui”, chiar dacă, dupa cum spun profețiile marilor părinți, ea va fi restrânsă în veacul din urmă „la cei puțini”.

Al doilea uragan este apostazia. Apostat este tot cel ce se leapădă de Hristos, dar nu ca Iulian Apostatul ci de acum mult mai fin, mai subtil, mai indirect. Apostazia pandemică ce lovește acum lumea, ne arată acest caracter al ei. Închiderea Bisericilor de Sfintele Paști ale anului 2020, pe motive de sănătate publică, învoiala conducătorilor Bisericii la aceasta, ascunderea creștinilor prin casele lor de frica morții si nemărturisirea de Învierea lui Hristos, au dovedit că trăim o mare apostazie printre creștini. Purtatul măștii la Sfintele slujbe, ca acceptare a fricii și a morții mai presus de viață, iubire și grijă a lui Dumnezeu, este lepădare și blasfemie …și chiar mai mult, este recunoașterea împărăției lui antihrist de la un capăt la celălalt al pământului.

Și in fine, cel de-al treilea uragan nevăzut, pecetluirea, ca ultimă încercare a omului, cu prețul vieții. După cum rezultă iarăși din Cartea Apocalipsei cap.13, v.16 și 17 „fiara îi silește pe toți…să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde…decât numai cel ce are semnul sau numărul numelui fiarei”. De aici se pare că intenția diavolului este aceasta, să-l pecetluiască pe om pe vecie prin înfometare și apoi acceptarea lui ca stăpân. Dar după cum profețește de Dumnezeu rânduitul luminător Cuvios Paisie Aghioritul (încă de prin 1990), vrăjmașul diavol se va folosi de un vaccin ca să pună pecetea cu numărul 666 asupra oamenilor. Această lucrare demonică este însă ascunsă. Ar fi infantil să credem că acțiunile împotriva oamenilor sunt clare și limpezi spre a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru. Dimpotrivă, „pecetluirea” va fi prezentată ca un act tămăduitor, o biruință asupra bolilor, a virusurilor, o super realizare spre devenirea omului perfect, fără boli și viată cât mai lungă.

Nanobotica vindecătoare, microcipul, inteligența artificială conectată la neuronii umani, reprezintă deja obiectivul unor proiecte, ce se vor a fi implementate cât mai curând în conceptul de „transumanitate” ce conduce generația umană 1 (adică așa cum suntem noi astăzi), spre generația a 2-a interferată cibernetic. Proiectul acesta se dorește a fi realizat până in anul 2025 și poate fi considerat ca fiind actul pierderii libertății umane, a voinței omului și a legăturii cu Dumnezeu prin imixtiunea inteligenței artificiale cu aparatul neuronal uman prin vaccinare cu nanoboți., microcipare sau alte căi.

Vremea cernerii se pare că a și trecut, iar lumea e aproape gata cernută spre a intra în abatoarele științifice ale iadului. Pecetluirea omului cea de la sfârșitul veacurilor este aproape. Iar pentru cei care se îndoiesc și caută mereu semne, mai amintim și de profeția lui Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai mari gânditori creștini ai Rusiei, care în lucrarea sa „Trei dialoguri despre sfârșitul istoriei universale”, prevestea ridicarea antihristului ca și conducător al lumii prin complicitatea liderilor religioși mondiali. Întâlnirea cu mască a liderilor marilor religii, marți 20 Octombrie 2020 la Roma, sub genericul „Nimeni nu se salvează singur” (o excludere de fapt a lui Hristos), apare ca încă un pas făcut spre împlinirea profețiilor.

Ce-i de făcut acum?, probabil ne vom întreba. Prea multe de făcut acum, nu avem a alege, căci ne urmăresc anii delăsărilor noastre, lașitățile noastre ca popor creștin ce am dezertat de la Dreapta Credință, toate ambiguitățile și dezertările noastre ca individ și ca neam s-au adunat și se apropie ora socotelilor. Ne rămâne doar mărturisirea salvatoare, actul suprem al înfruntării taberelor răului prin atașamentul nostru față de Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu orice preț. Fiecare la locul lui, în timpul lui, așa cum i-a hărăzit Dumnezeu. „Nu vă lepădați de Hristos și nu vă însemnați cu pecetea 666”, este un îndemn pe care l-au auzit oamenii neîncetat în ultimii zeci de ani, fiind mai actual ca oricând. Printr-o credință puternică, dezrobire de patimi și întărirea sinelui, printr-o înaltă conștiință a datoriei momentului, vom putea rămâne alături de Mântuitorul Iisus Hristos Biruitorul, Stăpânul și Judecătorul acestei lumi. Slăvit să fie numele Său, în veci. Amin! 

 La Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 26 Octombrie 2020

Predică la Duminica a 24-a după Pogorârea Sfântului Duh. Adevărurile Dumnezeieşti, veşnice, mântuitoare, şi împotrivirile ştiinţei mincinoase

În anul 65 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris cea dintâi Epistolă Pastorală adresată Episcopului Timotei al Efesului. Grija de căpetenie arătată în Epistolă a fost aceea de a-l feri pe tânărul păstor şi Biserica sa de primejdia rătăcirii de la adevăr. Spre sfârşit, aşa îi scrie Episcopului: ,,O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă (I Timotei 6, 20-21).

Şi atunci, dar mai ales în vremurile noastre, ştiinţa mincinoasă, diavolească, aş spune eu, era şi este o ameninţare pentru cei neîntăriţi în Credinţă. Ce este, de fapt, ştiinţa? Este cunoaştere.Tendinţa fiecărui om este aceea de a cunoaşte cât mai mult, lucru firesc şi de dorit, atunci când cunoaşterea este îndreptată spre adevăr. Când omul părăseşte calea adevărului şi se lasă purtat de duhurile satanice, cunoaşterea lui devine strâmbă, denaturată, păgubitoare pentru sufletul său. Spre cunoaştere înaintează şi vrăjitorii şi masonii şi spiritiştii, adică aceia care pretind că vorbesc cu duhurile morţilor. Cunoaşterea lor le este profund dăunătoare, pierzătoare chiar, deoarece este de pe tărâmul întunecat al diavolului, şi-l duce pe om în mrejele tatălui minciunii şi la pierderea mântuirii.

Când cunoaşterea omului se referă la Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice şi mântuitoare, sensul acesteia este bun, şi-n această cunoaştere omul are drum deschis să înainteze, în toată viaţa sa pământească, spre viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan chiar aşa defineşte veşnicia: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). Cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi este un domeniu vast, un drum care nu se sfârşeşte niciodată, oricât s-a strădui omul. Spunea Părintele Stăniloae că Teologia este un munte, şi cei mai puternici abia ajung la poalele lui.

Din rătăcirile cele multe ale oamenilor, s-a constituit ceea ce Apostolul Domnului a numit ştiinţa mincinoasă, proclamată infailibilă şi unică sursă a cunoaşterii, iar slujitorii ei se pretind un fel de zei care, din vreme-n vreme, urcă în Olimp şi aduc oamenilor ,,adevărurile’’ de care aceştia ar avea nevoie. Istoria stă mărturie de câte ori ,,adevărurile’’ ştiinţei mincinoase au fost trâmbiţate ca ultime, de neclintit, pentru ca mai târziu să fie infirmate şi părăsite, înlocuite de alte ,,adevăruri’’, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.

Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebi privitoare la sensul şi rostul existenţei lor. Câtă vreme au rămas în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti, au stat în adevăr şi cunoaşterea lor a fost dreaptă. De prea multe ori însă, oamenii au dobândit o cutezanţă luciferică, s-au întors de la adevăr şi s-au împotmolit în hăţişurile rătăcirii. În anul 1859, Charles Darwin a publicat o caret numită ,,Originea speciilor’’, în care susţinea că toată viaţa pe pământ a apărut din organismele monocelulare, care au evoluat spre forme complexe, până când s-a ajuns la vieţuitoarele de azi, omul fiind cel mai evoluat. Este aşa numita teorie evoluţionistă. În sfârşit, nebunul care spunea în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1), avea un temei ,,ştiinţific’’ pentru a-L tăgădui pe Dumnezeu. Necredincioşii s-au grăbit să îmbrăţişeze această teorie neghioabă şi în scurtă vreme ,,stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor’’. Puterile iadului au săltat de bucurie. Comunismul satanic şi-a apropriat inepţia aceasta şi a ridicat-o la rangul de adevăr, a răspândit-o asiduu, mutilând conştiinţe şi distrugând vieţi. Ştiinţa mincinoasă a ajuns la cea mai înaltă ,,cucerire’’ a sa, tăgăduirea lui Dumnezeu. ,,Dumnezeul’’ lor era de-acum material, care s-ar fi autocreat, era omul însuşi. Aşa s-au deschis porţile pentru cele mai monstruoase crime ce s-au măsurat cu sutele de milioane. A învăţat ceva omenirea din grozăviile trecutului? Unii, da – cei mai mulţi, nu.

Ştiinţa mincinoasă caută cu înfrigurare să demonstreze originile universului. Aşa s-a ajuns la construirea în Elveţia, a unui accelerator subteran de particule, în lungime de 28 de kilometri. O investiţie uriaşă, o construcţie faraonică la care lucrează mii de ,,savanţi’’. Experimentul acestora avea ca temă demonstrarea unei alte teorii neroade, aceea numită ,,bing-bang’’, prin care se susţine că universal ar fi apărut în urma unei mari explozii, ce a avut loc cu 15 miliarde de ani în urmă! Nici mai mult, nici mai puţin. Urma ca prin 20 octombrie să fie create condiţiile big-bang-ului şi să se ofere ,,dovada’’ temeiniciei acestei teorii. La data respectivă însă, şandramaua s-a defectat şi, nici până în ziua de astăzi, nimic n-au reuşit să demonstreze. Asta e ştiinţa lor infailibilă. Mi-aduc aminte cu câtă emfază ni se spunea în anii de liceu că nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci doar lucruri care nu se cunosc încă.

Ştiinţa mincinoasă spune că adevărul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos e, de fapt, mit. Ştiinţa mincinoasă ne spune că învierea fiicei lui Iair era imposibilă, la fel ca vindecarea acelei femei care s-a atins de haina Domnului.

După vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Fiul lui Dumnezeu a fost căutat de un anume Iair, mai-marele sinagogii iudeilor. Ce l-a adus la picioarele Mântuitorului? Durerea lui de părinte, pricinuită de starea extrem de gravă a fiicei sale, unica fiică, aflată în pragul morţii. Ce era în inima lui Iair, ştie numai acela care a trecut prin încercări similare, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu. Ascultând rugămintea mai-marelui sinagogii, Domnul Hristos S-a îndreptat imediat spre casa acestuia.

Mulţimea însă Îl împresura şi provoca o anumită stare de dezordine, care-i făcea mersul anevoios. În învălmăşeala aceea, o biată femeie bolnavă de doisprezece ani, având curgere de sânge, şi-a făcut cu greu loc, până s-a apropiat şi s-a atins de poala hainei Învăţătorului nostru. Minunea lui Dumnezeu! Curgerea sângelui ei s-a oprit îndată. Faptul ar fi putut să rămână neştiut. Iubitorul de oameni Hristos nu ne-a lipsit de cunoaşterea acestei vindecări, fapt pentru care a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?’’ Întrebarea a părut unora că este fără sens în acea îmbulzeală. Femeia însă a venit tremurând, a căzut la picioarele Domnului Iisus şi a mărturisit cum s-a vindecat de neputinţa ei. Faptul că tremura şi era stăpânită de emoţie şi frică, este pilduitor pentru noi cei reci şi indiferenţi în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Nu ne îndeamnă Biserica să ne apropiem de Dumnezeu ,,cu frică, cu credinţă şi cutermur?’’ Aşa s-a apropiat femeia aceea bolnavă, şi Mântuitorul a tămăduit-o, apoi i-a risipit tulburarea cu cuvinte blânde şi mângâietoare: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace’’ (Luca 8, 48).

Când să-şi continue drumul spre casa lui Iair, cineva a venit în grabă, aducând vestea cea rea: ,,A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul’’. Ca să nu dea loc unei dureri incomensurabile, Mântuitorul S-a grăbit să-l mângâie şi să-l încurajeze pe Iair: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi’’. Ajuns la casa durerii, a intrat în odaia unde fetiţa zăcea moartă, însoţit de trei din Sfinţii Apostoli şi de părinţii ei. ,,Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme’’. Cu aceste cuvinte caută să le risipească durerea acelor oameni. Vorbele acestea au fost pentru cei împuţinaţi la minte, prilej de râs. Râdeau de Mântuitorul!, ei care erau atât de siguri de atotputernicia morţii. Moartea e biruită şi acum: a prins copila de mână şi a ridicat-o, ,,duhul ei s-a întors şi a înviat îndată!’’ Dacă moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, învierea este opusul, adică sufletul se întoarce în trup şi omul ajunge iarăşi în starea de dinainte.

Ce-ar putea face ştiinţa mincinoasă în faţa celor două minuni Dumnezeieşti, despre care ne relatează Evanghelia acestei Duminici? Evident, ceea ce face de obicei: contestă, tăgăduieşte, răstălmăceşte, se împotriveşte. Atâta poate, atâta face. Mulţi oameni, unii de bună credinţă, se străduiesc să întindă punţi între Teologie şi falsa ştiinţă, să concilieze adevărurile Dumnezeieşti cu susţinerile ştiinţei mincinoase. Demers inutil, deoarece între cele două e o prăpastie de netrecut: ,,Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (I Corinteni 6, 15). Niciuna.

Am spus mai înainte că ştiinţa înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea cea mai înaltă o dă omului Sfânta Teologie Ortodoxă, păstrătoare fidelă a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. Aceasta este adevărata ştiinţă! Aşa scria Sfântul Apostol Pavel celor din Biserica din Colose: ,,De aceea şi noi, din ziua în care am aflat, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească. Umblând cu vrednicie înaintea Domnului, plăcuţi lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea  lui Dumnezeu’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuviosul Paisie Aghioritul, despre primejdiile contemporane

Părinte, spuneţi adeseori că vor să le distrugă pe toate. Vă referiţi şi la învăţământ?

– Da, nu vedeţi ce se petrece? Acestea sunt şcoli? Aceasta e limba, care se predă azi copiilor? Care este istoria noastră? Dar şi in Teologie, ce nu se face? Un ateu are diploma în teologie şi îl lasa să predea religia. Nu cercetează: ateismul învaţă religie? “Nu-l putem scoate” – spun ei. Dacă un filosof ar vrea sa predea matematica, îl vor lasa? Unul este teolog şi nu lasă pe oameni să se împărtăşească, ca să nu se molipsească de SIDA! Este din aceia pe care computerul i-a trimis la Teologie. Asta nu este cunoaşterea lui Dumnezeu. Demult spuneau: “Copilul a învăţat slovele sfinte“, pentru ca slovele erau sfinte. Vezi profesor de Teologie care nu crede, şi mai vorbeşte de rău şi pe Prooroci înaintea studenţilor, şi să nu-l scoată. Dar ce cauţi, omule, la Teologie? Ce teologi vei scoate?

Cât au influenţat protestantii şi catolicii! Cât de mult a pătruns duhul ateist în catolicism! Catolicii, incet-incet, ciuntesc pe sfinti. “Sfanta Ecaterina n-a fost o sfanta mare” – spun ei. “Ci tatal ei a fost un mic regişor’’. ,,Sfantul Nicolae a fost un sfant mic. Sfantul Gheorghe un basm. Arhanghelul Mihail n-a existat, ci a fost o prezenţă a lui Dumnezeu. La fel si Arhanghelul Gavriil”. Dupa aceea vor spune: “Hristos nu e Dumnezeu, ci a fost numai un dascal mare”. Dupa aceea vor merge mai departe: “Dumnezeu este o putere”. Şi dupa aceea vor spune: “Dumnezeu este natura”. În timp ce există fapte palpabile, Prooroci, proorocii, minuni atât de vii, ajung si unii de-ai nostri sa creadă astfel de prostii.

A venit şi la mine unul să ia binecuvântare ca să meargă in Italia, să studieze Liturgica şi să faca doctoratul. ,,Eşti in toate minţile?” – i-am spus. “Vrei să mergi la iezuiţi să-ti faci doctoratul şi ai venit să-ţi dau si binecuvântare? Aceia nu ştiu ce-i cu ei! Acolo predau uniţi, iezuiti şi mai ştiu eu ce“. E nevoie de luare aminte în toate părţile. Pentru că aşa fac; merg şi studiază în Anglia, Franţa etc., se molipsesc de microbii europeni şi fac după aceea doctorat. Studiază de pilda pe Sfinţii Părinţi, din traducerile ce le-au făcut străinii în limba lor. Aceia, fie că n-au putut reda noimele corect, fie din viclenie, au adăugat şi greşelile lor. Ortodocşii nostri care au învăţat limbi străine, iau de acolo microbii străini şi-i aduc aici, şi mai şi invaţă pe alţii. Fireşte, dacă eşti atent, uşor poţi deosebi aurul de chihlimbar.

– Părinte, unii tineri care sunt aproape de Biserică, atunci când pleacă în străinătate pentru studii, deoarece nu intră aici la Universitate, îşi pierd credinţa şi se rătăcesc.

– Voi spune unuia din cei pe care îi cunosc, să mai faca vreo doua Universităţi în Grecia, ca să nu mai plece copiii in străinătate. Să studieze aici, deoarece copiii se pierd, parinţii cheltuiesc şi atât venit iese afară. Mereu spun tinerilor care merg în străinătate la studii: ,,Să mergeţi, dacă vreti, dar să luaţi aminte să nu vă pierdeţi credinta.  Şi mai ales, nu uitaţi să vă intoarceţi înapoi, în Patrie. Grecia va aşteaptă, sunteţi datori s-o ajutaţi. Să fiţi aproape de eleni, ca să nu fie nevoiţi să alerge în străinătate spre a afla un medic sau un specialist în vreo ştiinţă. Sa luati aminte mult, să nu vi se răcească inima. Europenii sunt reci, America este numai ca să te îmbogăţesti materialiceşte şi să dai faliment duhovniceşte!“

– Şi grevele, Părinte, ce rău fac! O lună întreagă copiii n-au făcut şcoala, ci au umblat pe drumuri.

– Eu le spun profesorilor să nu facă niciodată grevă, numai daca vor voi să desfiinteze, de pilda, religia, rugăciunea, sau să scoată crucea de pe drapel etc. Atunci trebuie sa protestăm. Altfel ce sunt vinovaţi copiii să piarda lecţiile?

– Părinte, aşadar, în felul cum s-a fasonat, învăţământul va face mult rău.

– Acum se vor secătui mulţi copii, dar şi Bunul Dumnezeu va judeca corespunzător. Va examina în ce stare ar fi fost dacă nu ar fi fost influenţaţi şi nu li s-ar fi făcut rău. Dar şi noi trebuie sa facem multă rugăciune pentru sărmanii copii, astfel ca să intervină Dumnezeu să îi ajute să nu se secătuiască, ci să fie sănătoşi duhovniceşte şi să dobandească virtuţi.

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Şmecherie prezidenţială

Pandemiologul şef cu apucături de faraon atotputernic, KW Iohannis, a ieşit zilele trecute pe micile ecrane ca să-şi facă numărul lui de prestidigitaţie politică. Pentru această artă însă e nevoie de isteţime şi rapiditate, iar dumnealui e cam lent în mişcări şi gândire, aşa că nu i-a ieşit. Ce ne-a spus omul? Că prin februarie vom primi vaccinul binefăcător care ne va scăpa de primejdia coronavirusului. Iohannis ştie cu exactitate care e calendarul privind evoluţia zisei pandemiei şi face previziuni infailibile. La urma urmei, zisa pandemie nu are niciun rost, dacă nu e urmată de vaccinarea în masă a populaţiei.

A zis preşedintele tuturor românilor că vom primi zece milioane de doze, care se vor administra persoanelor cu risc ridicat. Înţelegeţi viclenia? Vrea să inducă ideea ca mai mult nu se poate, că unii vor fi vaccinaţi, iar alţii nu. În aceste condiţii, mulţi s-au şi gândit cum să facă pentru a fi printre primii vaccinaţi, să se pună ei la adăpost, să scape de frica bolii şi a morţii. Aceştia se vor face luntre şi punte ca să nu rateze vaccinul, şi parcă văd cum vor forma cozi lungi şi vor sta acolo câte ore va fi nevoie, pentru a beneficia de binefacerile anunţate de Iohannis. Bieţii oameni! Zadarnic li se spune că pandemia asta e o făcătură, o şarlatanie la scară planetară, tocmai spre a ne impinge spre primirea blestematului vaccin, care ar putea însemna pecetluirea cu semnul antihristului; zadarnic li se aduc nenumărate exemple care demonstrează că simpaticii noştri conducători mint din momentul în care se trezesc dimineaţa, iar seara adorm cu minciuna în gură şi-n gând. Nu-i chip să-i clinteşti din convingerile lor, pentru că ceea ce au văzut ei cu ochii lor şi au auzit cu urechile lor e mai presus de orice îndoială.

Hai să încercăm să-i convingem, spunându-le cuvânt cu putere multă. Şi ce cuvânt omenesc ar avea această putere? Luăm, aşadar, cuvântul proorocesc al lui Dumnezeu:  ,,Şi s-a dus cel dintâi (înger) şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei, şi care se închinau chipului fiarei’’ (Apocalipsa 16, 2). Asta ne aşteaptă pe noi, buba rea şi ucigaşă, dacă vom nesocoti cuvântul sfânt şi vom primi blestematul vaccin. Să mai spunem că primirea semnului înseamnă pierderea mântuirii?

Presbiter Ioviţa Vasile

Delirul patologic al lui Bartolomeu din Constantinopol: schisma este binecuvântare, unitate, împlinire benefică, iar el este de neînlocuit

Pseudo-patriarhul Bartolomeu este încrezător că autocefalia BOaU schsmatică, este un eveniment bisericesc finalizat, recunoașterea acestuia fiind o contribuție la unitatea Ortodoxiei. La 2 noiembrie 2020, conducătorul Fanarului, pseudo patriarhul Bartolomeu, a spus că „viața ecleziastică din Ucraina este împlinită în mod benefic” de acordarea Tomosului BOaU, relatează ediția Orthodox Times.

Potrivit acestuia, „În contextul responsabilității mele pentru stabilitatea și unitatea Ortodoxiei, este inclusă acordarea  autocefaliei Bisericii din Ucraina. Acest lucru s-a întâmplat cu certitudinea absolută că așa se restabilește ordinea normală și că viața ecleziastică din Ucraina este împlinită în mod benefic. „

Conducătorul Fanarului este convins că „examinarea tradiției canonice și a principiilor ecleziastice de bază în numele intereselor extra-ecleziastice, zguduie temeliile unității bisericești și transformă Biserica Ortodoxă într-o fundație laică, o confederație în care individul domină în detrimentul întregului, în detrimentul funcționării întregului corp al Bisericii „. El este încrezător că recunoașterea BOaU de către Patriarhul Teodor al Alexandriei, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și toată Grecia și Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului „este o contribuție esențială la cauza unității ortodoxiei ca o consecință practică și expresie a eclesiologiei sale. „

Potrivit pseudo patriarhului Bartolomeu, „autocefalia ucraineană este un eveniment bisericesc finalizat și singura atitudine consecventă din punct de vedere eclesiologic este recunoașterea sa de către Frații Primati Ortodocși, așa cum s-a întâmplat cu autocefalia tuturor fraților mai mici ai Bisericilor Ortodoxe, din Biserica Rusiei’’. Conducătorul Fanarului a subliniat, de asemenea, că el și Arhiepiscopul Hrisostom împărtășesc păreri comune: „În acest moment aș dori să mă refer la Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, cu care avem viziuni comune și ne alăturăm eforturilor de a evidenția contribuția esențială a Ortodoxiei la tratarea marilor probleme contemporane”.

El consideră deasemeni că „negarea dialogului și introversiunea stearpă aparent pentru a salva puritatea tradiției, favorizează dezvoltarea tendințelor fundamentaliste în corpul Ortodoxiei’’. Referindu-se la recunoașterea de către Arhiepiscopul Ciprului a BOaU, psudopatriarhul Bartolomeu, a subliniat că disputele asupra acestei decizii ale arhiepiscopilor Bisericii din Cipru „nu reflectă sensibilitatea lor, rânduielile normale și unitatea Ortodoxiei, ci mai degrabă indiferența lor față de ele de dragul altor oportunități. „

„Le reamintim – în mod fratern – rolul decisiv jucat de Patriarhia Ecumenică în anii 2005, 2006 la invitația și cererea Bisericii Ciprului de a soluționa, în conformitate cu instituțiile obișnuite, problema succesiunii Arhiepiscopului de Cipru, Hrisostos I, bolnav, și rolul Patriarhiei în alte cazuri similare pentru soluționarea problemelor interne ale bisericilor din Bulgaria, Ierusalim și nu numai’’. Pseudopatriarhul Bartolomeu este convins că „rolul principal de coordonare și mediere al Patriarhiei Ecumenice este de neînlocuit și absolut necesar”.

Cu puțin timp în urmă, UJO a scris că Bartolomeu a declarat că, în spiritul diplomației pastorale,  „tolerează temporar” existența ierarhilor BOC a Ucrainei,  nu ca episcopi locali conducători, ci doar ca persoane titulare.

Dr. Gabriela Naghi

De ce nu a slujit Patriarhul Daniel Sfânta Liturghie la Oradea

În luna septembrie a acestui an, un sobor de pseudo-ierarhi, avându-l în frunte pe Patriarhul Daniel, a savârşit slujba de sfinţire a Catedralei din Oradea. Dintru început, se constată o abatere de la Rânduiala Sfintei Biserici a Răsăritului: întâi a fost săvârşită Sfânta Liturghie, apoi a urmat Slujba de sfinţire. Cărţile noastre de cult, în speţă Arhieraticonul, şi Tradiţia Bisericii noastre au statornicit că întâi se săvârşeşte Sfinţirea bisericii, apoi se continuă cu Sfânta Liturghie. Fapt esenţial, Patriarhul Daniel nu a slujit la Sfânta Liturghie, fiind prezent doar la sfinţirea Catedralei.

Cum se explică această abatere de la Rânduielile bisericeşti?

Destul de simplu, şi pe înţelesul tuturor. Daniel Ciobotea era conştient că vine la Oradea în Eparhia pe scaunul căreia stă Sofronie Drincek, pseudo-episcop greco-catolic, trecut la papistaşi prin lepădarea de credinţă (apostazie). Nu mai insist asupra circumstanţelor în care s-a produs apostazia. Ştiind că în Bihor credincioşii ortodocşi au cerut caterisirea şi anatemizarea apostatului Sofronie, s-a temut de o reacţie din partea acestora. Temere nejustificată, deoarece cei îngrădiţi de erezie nu participă la slujbele săvârşite de ereticii semnatari ai documentelor din Creta.

Mai există un motiv: slujind la Sfânta Liturghie, Daniel era obligat să pomenească pe ceilalţi 13 întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe Naţionale. Între aceştia stă, pe primul loc, Bartolomeu din Constantinopol, eretic şi schismatic, urmat de Teodoros din Alexandria, eretic şi schismatic, şi de Ieronim al Greciei, eretic şi schismatic. În momentul pomenirii acestora, poporul ortodox l-ar fi perceput şi pe el ca fiind eretic şi schismatic. Şi pe bună dreptate. Înţelegem că Daniel nu l-ar fi pomenit pe schismaticul ucrainean Epifanie. Faptul nu mai are nicio relevanţă, din moment ce s-a pronunţat în favoarea recunoaşterii, în schimbul înfiinţării unui Vicariat românesc în Ucraina. În schimb, îl pomeneşte pe tatăl schismelor, Bartolomeu din Constantinopol.

Vă rog să observaţi că Mitropolitul Atanasie de Limassol a plecat din sfânta biserică în momentul în care întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Cipru, Hrisostom, l-a pomenit la Sfânta Liturghie pe  schismaticul ucrainean Epifanie Dumenko. De ce? Pentru a nu se face părtaş la schismă. Cine pomeneşte pe schismatici, devine schismatic, la fel ca şi cei care slujesc împreună cu ei. Peste puţină vreme, Hrisostom va fi radiat din dipticele Sfintei Biserici Ortodoxe Ruse, demers canonic, îndreptăţit care va marca oficial ruperea lui de Biserica lui Hristos. Adevăr dur, pe care-l ştie Daniel Ciobotea, îl ştim şi noi, cei îngrădiţi de erezie. Patriarhul ştie că ochii tuturor sunt aţintiţi spre el şi toate abaterile îi sunt sancţionate prompt de nepomenitori, nu de chibiţii din jurul său, sau de jurnaliştii care comentează doar pentru a se afla în treabă.

Concluzie:

Dan Ilie Ciobotea este eretic ca semnatar al documentelor eretice din  Creta; este schismatic pentru că, în alte ocazii, l-a pomenit pe ereticul schismatic Bartolomeu din Constantinopol. De-aici decurg o seamă de  urmări canonice, pe care Părinţii nepomenitori le vor desluşi şi le vor pune în faţa Poporului Ortodox, spre analiză.

Daniele, Daniele! Dacă ai fi rămas sub bunele povăţuiri ale naşului de călugărie, Părintele Cleopa, ai fi acum un ieromonah nepomenitor, retras într-un loc neştiut. Ai ales slava deşartă, ai urmat traseul desenat de vrăjmaşii Bisericii şi uite unde ce-ai ajuns: o marionetă pe un tron patriarhal, ducând pe umeri grelele poveri ale ereziei şi schismei. În curând, toată mărirea lumească va fi de domeniul trecutului. Dumnezeu să te aibă-n pază. Sic transit gloria mundi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Epicureistul Cristian Tudor Popescu

Specimenul a îndreptat un atac dur spre patriarhul Daniel, numindu-l şarlatan. Exprimarea lui a fost aceasta: ,,Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: ascultați ce vă spun, fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, comunismul a căzut peste câteva luni’’.

Nu mă interesează cum îl etichetează CTP pe Daniel Ciobotea. La urma urmei, patriarhul culege ceea ce a semănat, şi eu, oricum, nu sunt sub păstorirea sa eretică. Mă interesează calificativul de ,,vită’’, pe care acest individ cu faţă de criminal în serie, mi-l atribuie mie, şi altor câtorva milioane de credincioşi ortodocşi. Da, sunt o vită în Turma lui Hristos. Îmi asum acest apelativ şi mă simt onorat. Onorat pentru că şi Fiul lui Dumnezeu ne numeşte pe noi, cei care credem în El, ,,oi’’. ,,Eu sunt păstorul Cel Bun. Păstorul Cel Bun îşi pune viaţa pentru oile Sale’’ (Ioan 10, 11). Filozoful francez Jaques Maritain invidia măgarul pe care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim. Îl invidiez şi eu.

Pe CTP îl lasă memoria. Apare pe ecrane şi ne spune că oamenii peste 65 de ani trebuie exterminaţi, pentru a face loc tinerilor care vin din urmă. Brusc, mocofanul îşi aminteşte că şi el a împlinit 65 de ani!

Nu vreau să mai lungesc vorba despre acest individ murdar, care împroaşcă venin în toate părţile. Totuşi, doresc să-l încadrez într-o anumită ramură a existenţei omeneşti. Adepţii hedonişti ai lui Epicur aveau obiceiul să mănânce prosteşte, până când nu mai puteau. Atunci îşi provocau voma, prin introducerea degetului cât mai adânc în cavitatea bucală, pentru a putea relua îngurgitarea cu nesaţ a altor alimente greţoase. Mândria lor prostească se exprima în această zicere: ,,Sunt un porc în turma lui Epicur’’. Aici se încadrează CTP. Între Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Epicur există, totuşi. oarecari diferenţe.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mitropolitul Isaia de Tamassos: Decizia Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului de a recunoaşte schismaticii ucraineni este vicleană și distrugătoare

„Trăim una dintre cele mai grave crize instituționale din istoria Bisericii. Trăim într-o schismă provocată de actul Preafericirii Sale ”, a spus astăzi la televiziunea cipriotă IPS Mitropolitul Isaia din Tamassos, comentând decizia Arhiepiscopului Hrisostom de a pomeni liturgic și, prin urmare, de a intra în comuniune cu schismaticii Ucrainei conduși de Epifanie Dumenko. Mitropolitul Isaia s-a numărat printre cei patru ierarhi care au adresat sâmbătă un apel către Arhiepiscop, rugându-l să respecte caracterul sobornicesc al Bisericii și să-și revoce decizia unilaterală. Înaltpreasfințitul Mitropolit Athanasie din Limassol, care a fost printre coautorii apelului, a dezvăluit, de asemenea, că nu numai că Arhiepiscopul Hrisostom a decis să recunoască schismaticii fără a avea votul Sfântului Sinod al Bisericii din Cipru, dar prin aceasta și-a încălcat și promisiunea față de Sinod că nu va face acest lucru. În aprecierea Mitropolitului Isaia, decizia arhiepiscopului este vicleană, suspectă și catastrofală, relatează Romfea. „Este viclean, deoarece Fericirea Sa știe că nu putem participa la o întâlnire care va legitima această decizie, dacă nu o revocă mai întâi. El o știe; el cunoaște regulile Bisericii. De aceea este viclean ”, a comentat cu tărie, ÎPS Sa.

Decizia arhiepiscopului este suspectă, spune Mitropolitul Isaia, deoarece problema recunoașterii BOaU schismatică a fost ridicată de două ori înaintea Sfântului Sinod, dar propunerea a fost retrasă și ierarhii au decis să mențină o poziție neutră. Această poziție neutră ar permite Bisericii Ciprului să acționeze ca un mediator în dispută, a explicat Înaltul Ierarh. Arhiepiscopul Hrisostom, a preluat cu mai mult timp în urmă acest rol de mediator și s-a întâlnit cu mai mulți dintre  frații săi primați, implorându-i să nu ia decizii unilaterale. Cu toate acestea, a renunțat la această lucrare, a explicat Mitropolitul Isaia, pentru că prin asta, a mâniat pe patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Isaia, s-a referit, de asemenea, la fanatismul naționalist care alimentează BOaU schismatică și pe susținătorii săi și denaturează criza actuală ca o bătălie a rușilor față de greci: „Dușmanii Bisericii ne descriu acum ca rusofili, americanofili; ne-au implicat în interese geopolitice care nu ne preocupă. Doar Evanghelia și adevărul ei ne intereseaza. Ne preocupă oamenii obișnuiți cu necazurile lor. Suntem preocupați de o mie și una de lucruri care au legătură cu valorile vieții și la asta trebuie să fim atenți. ”

Iar decizia arhiepiscopului este catastrofală deoarece provoacă o divizare, anulând vechea instituție sinodală.  Sinodul nu se poate convoca sub un regim de șantaj, al unui act ilegal ecleziastic deja implementat și impus, a subliniat ÎPS Sa. În mod similar, Înalt Preasfințitul Mitropolit Nichifor din Kykkou, un alt coautor al apelului de sâmbătă, a declarat în  comentariile sale,  că Sinoadele nu există pentru a ștampila deciziile arbitrare ale primaților lor, ci pentru a lua decizii în avans.

În iulie anul trecut, Mitropolitul Isaia, împreună cu Mitropolitul Athanasie și Mitropolitul Nichifor, au fost obligați să emită un comunicat care să respingă știrile false despre faptul că ar fi recunoscut BOaU schismatică. „Susținem, ca și până acum opinia că acordarea tomosului de autocefalie Bisericii din Ucraina ar fi trebuit să fie în conformitate cu canoanele și tradițiile Bisericii, iar rânduiala Bisericii este singurul lucru care poate rezolva problema apărută și poate preveni riscul schismei ”, au scris ei.

În noiembrie anul trecut, a avut loc o conferință monahală în Cipru, cu cooperarea Bisericii Ruse, care l-a supărat pe Arhiepiscopul Hrisostom, care i-a acuzat public pe Mitropoliții Isaia, Athanasie și Nichifor ca au încălcat poziția de neutralitate a Bisericii din Cipru. Totuși, așa cum remarcă mitropoliții, poziția neutră a Bisericii nu înseamnă că ierarhilor, nu li se permite să aibă opinii personale, ci că Biserica Cipriotă, în ansamblu, nu va rupe comuniunea cu Bisericile Rusești sau cele Constantinopolitane. Mitropoliții remarcă, de asemenea, că, în timp ce Arhiepiscopul Hrisostom le-a reproșat organizarea unei conferințe monahale cu Biserica Rusă, nu a pomenit niciun cuvânt despre faptul că Mitropolitul Vasilios din Constantia și Ammochostos a slujit împreună  cu un „ierarh” al BOaU schismatică, la Constantinopol.

Dr. Gabriela Naghi