Râmlenii papistaşi sunt eretici aflaţi sub anatema Bisericii

Ce spunea Sfântul Paisie Velicicovski cu glas de tunet despre catolici şi uniaţie:
“Au eretici sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor papă? Bine, ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserica îi afuriseşte pe danşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]

Iară preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stăpânirea papii, săvârşea această mare taină a Botezului, fără de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mântuirea omului”, iar despre uniaţi: “Ca pentru alte rataciri si erezii râmleneşti (catolice), ce nu se cuvine de acum să-ţi mai vorbim ca şi cu toate ereziile cele râmleneşti s-au amestecat şi cu ele se unesc si uniaţii (greco-catolicii), precum sufletul de trup. Şi cum le va fi lor nădejde de mântuire? Nicidecum. Numai pentru Botez îţi voi vorbi ţie din Scripturi, fără de care nu poate avea nimeni nădejde de mântuire. […]

Unia (uniatismul) este o aşchie desprinsă de la Sfânta Biserica a Răsăritului şi unire cu necredincioasa, ca să nu-i zic biserica râmlenească. Unia este inşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele.


Unia este mlădiţa inainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unia este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinta Pravoslavnică . Unia este ca şi râmlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniaţii nu sunt râmleni (catolici), când toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au călcat in picioare si pe cele râmleneşti le-au adoptat, zicând cu neruşinare, precum că Duhul Sfânt purcede si de la Fiul? Şi papei de la Roma, adevăratului eretic, aceluia i se inchină şi, în loc de Hristos, pe el de căpetenia bisericii il au. […]
Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc şi nu se supun Soborniceştii Biserici, este pusă de patriarhii Răsăritului soborniceşte, nu doar pentru o oarecare vreme, ci până la sfârşitul lumii va rămâne tare şi neclătită şi nedezlegată cu darul lui Hristos.”

(Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. II, Chişinău, 1999, p.49)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriele Naghi

6 gânduri despre „Râmlenii papistaşi sunt eretici aflaţi sub anatema Bisericii”

  1. Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)

    “Păzeste-te, fiule, de cei cu credinţa strâmba şi de toate discuţiile lor, căci si pământul nostru s-a umplut de ei!
    Numai cel ce trăieşte în Credinţa Ortodoxă îşi va mântui sufletul. Fiindcă nu există o altă credinţă mai bună, decât curata şi sfânta noastră Credinţă Ortodoxă …
    De asemenea, fiule, nu se cade să lauzi o credinţă străină. Cine laudă o credinţă străină face la fel ca şi cel care-şi huleşte propria credinţă. Cine laudă credinţa sa şi pe cea străină e un făţarnic şi apropiat de erezie …
    Dacă cineva îti spune: ‘Credinţa noastră şi a voastră este de la Dumnezeu,’ atunci, fiule, răspunde-i aşa: ‘Făţarnicule! Cum pot fi amândouă de la Dumnezeu? Nu ştii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singura Credinţă, un singur Botez. (Efeseni 4, 5) Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia şi întotdeauna apară-ţi credinţa ta!
    Nu te înfrăţi cu ei, ci fugi de ei şi întăreşte-te în credinţa ta prin fapte bune! … Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru credinţa ta sfântă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Aşa au murit şi sfinţii pentru Credinţă, iar acum vieţuiesc întru Hristos. ”
    (Patericul peşterilor de la Kiev, 1806)

    Apreciază

  2. Biserica este nu numai una, ci şi unică !

    Biserica este una şi unică, pentru că ea este trupul Unuia şi Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu există Biserica, iar unde nu există Biserica, acolo nici Euharistia nu există. În afară acestei identităţi, adică a Bisericii şi a Euharistiei, se află erezia, falsa biserică şi antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate sobornicească şi unirea lui Hristos cu credincioşii şi a credincioşilor cu Hristos. Şi în Euharistie şi în Biserică, Dumnezeul-Om Hristos este Unul şi, de asemenea, este “toate şi întru toţi.” (Col. 3:11).

    Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost… romano-catolicii şi protestanţii şi uniţii şi toată cealaltă legiune eretică şi schismatică. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie.
    Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

    Prin dogmă despre infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Biserică şi el, un om, a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final al umanismului, dar este în acelaşi timp şi “moartea a două” a papismului iar prin el şi cu el, a oricărui umanism. Totuşi, înaintea Adevăratei Biserici a lui Hristos care de la arătarea Dumnezeului-Om Hristos există în lumea noastră pamîntească ca Trup divino-uman, dogmă despre infailibilitatea papei este nu numai erezie, ci o panerezie, fiindcă nici o erezie nu s-a ridicat atît de radical şi atît de integral împotriva Dumnezeului-Om Hristos şi a Bisericii Lui, aşa cum a făcut papismul prin dogma despre infailibilitatea papei – om.
    Nu există nici o îndoială că dogma această este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o răzvrătire nemaivăzută împotriva Dumnezeului-Om Hristos. Dogma aceasta este, vai, cea mai îngrozitoare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos de pe pămînt, o nouă trădare a lui Hristos, o nouă răstignire a Domnului – numai că nu pe crucea cea de lemn, ci pe crucea de aur a umanismului papist. Şi toate acestea sunt iad, iad, iad pentru sărmana fiinţă pamântească ce se numeşte om. Acolo unde Îl înlocuiesc pe Dumnezeul-Om Hristos cu omul, fie şi cu cel numit infailibil, acolo se desparte trupul de Cap. Şi după cum din această pricină Biserica dispare de acolo, tot aşa se pierde şi ierarhia apostolească divino-umană şi succesiunea apostolică sacramentală.

    Sfântul Iustin Popovici (+1979)

    (Biserica Ortodoxă si ecumenismul, 2002)

    Apreciază

  3. *„Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!” Iubirea mincinoasă a „Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”.

    A început „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, la București, 18-25 ianuarie 2021, care are în acest an, drept motto: „Rămâneți în iubirea Mea ! Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele” (Ioan xv, 1-17).

    Patriarhul Daniel a dat în acest an,(urmând principiul „rotației” cadrelor, aplicat cu succes de către pcr), binecuvântare de propovăduire ierarhiei BOR în„Biserica” Evanghelică Lutherană Germană(Sâmbătă, 23 ianuarie) și de ascultare, preoților și turmei dată lui spre păstorire vremelnică de către Marele Arhiereu, în Mânăstirea Cașin, a Cuvântului de învăţătură rostit de către reprezentantul„ Bisericii” Reformate Calvineum(luni 18 ianuarie).
    Prin asta Prea Fericirea Voastră, dovedim oare an de an„iubirea” faţă de toate denominaţiunile creştine, care prin hotărârile sinodului tâlhăresc din Creta au primit denumirea de „biserici”?
    Încălcând cu bună ştiinţă toate învăţăturile Sfinţilor Părinti, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, și trădându-l astfel cu viclenie pe Împăratul Hristos?
    Niciodată, răspundem cu hotărâre, dupa exemplul Sfinţilor Martiri Brâncoveni!
    Cum oare ar trebui să ne manifestăm dragostea faţă de toţi ereticii, care consideră că prin minimalismul dogmatic „toţi care credem în Hristos, toţi suntem creştini şi trebuie să ne iubim”, toţi suntem fraţi?
    Ceea ce ne propuneţi este un iubirism ecumenist, fals si păgubitor, propovăduit cu elan și sârguinţă de Consiliul Mondial al Bisericilor, pe care nu vreţi să-l părăsiţi, iubirism împărtășit cu statornică evlavie dupa exemplul pe care îl daţi, de toată floarea cea vestită a arhieriei, și preoţimii BOR .
    Un iubirism care conduce pe oricare creștin, către prăpastia iadului, întrucât îl îndepărtează pentru totdeauna de dragostea lui Dumnezeu, de Împăraţia Cerurilor și de mult dorita mântuire.
    Căci iubire , în adevăratul sens al Cuvântului, înseamnă să-i avertizăm pe toţi cei aflaţi în cumplită înșelare și erezie, că:
    **„Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţă si în dragostea cea adevărată… Nu există nimic mai minunat decit Adevărul! Există doar o singură Biserica a lui Hristos, apostolească si sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc si sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredinciosii crestini, acestea gindim, asa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzesti toate fără nici o excepţie si, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că daca ai devia cit de puţin, păcătuiesti păcat de moarte… Si acestea care au fost hotărite la Sinoadele ecumenice si de obste, trebuie ca toţi să le păzească. Si toţi ciţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este infiorătoare neglijenţă.”

    Spunea Părintele Profesor Dr. Theodoros Zissis, eminentul teolog:

    „Atunci când adevărul de credinţă este stricat, se strică şi credinţa, şi morala, şi duhovnicia. Dacă nu s-ar întâmpla aşa, Hristos şi apostolii nu ar fi avut motiv să fie împotriva ereticilor. Vedem în Noul Testament că apostolii erau foarte duri în problema credinţei. Sfântul Ioan Teologul a mers odată la o baie şi a auzit că înăuntru era şi ereticul Cerint. Şi atunci a spus: „Să nu intrăm, să nu se prăbuşească baia peste acela şi să pierim şi noi!”. Sfântul Apostol Pavel spune că de omul eretic, după prima şi a doua mustrare să te depărtezi (Tit 3, 10) ca fiind singur de sine osândit. La fel, iarăşi, Sfântul Ioan Teologul, care, nu uitaţi, este apostolul iubirii, spune ca pe eretic să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! (II Ioan. 1, 10-11). Credeţi oare că apostolii nu iubeau pe eretici?”

    Pentru că aceasta este iubirea adevărată. Când ai dorinţa fierbinte ca şi celălalt, cel de lângă tine, să se mântuiască, atunci îi spui adevărul; îi spui: „Ceea ce crezi tu este greşit! Vino la adevăr, ca să te mântuieşti!”. Asta au făcut permanent Sfinţii şi chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut asta cu fariseii şi cărturarii. De aceea, trebuie să înţeleagă oamenii că iubirea este legată esenţial de Adevăr. Iubirea şi Adevărul sunt nedespărţite.
    Fără Adevăr iubirea este mincinoasă.

    Metoda dialogului de astăzi a fost necunoscută Bisericii timp de 2000 de ani. Când o anumită grupare îmbrăţişa o anumită erezie şi când aceasta prindea putere, Biserica se neliniştea, dar nu făcea cu aceia dialoguri de la egal la egal, ci îi chema la Sinod să îşi prezinte învăţătura lor, iar Sinodul hotăra dacă aveau sau nu dreptate. Sinodul era locul unde se mărturisea adevărul. A existat vreodată în Biserică dialog care să dureze mai mult de 70 de ani?[1]
    Care sunt roadele lui?
    Ortodocşii care participă la acest fals dialog sunt sincretişti, ecumenişti.

    Catolicismul şi protestantismul i-au influenţat negativ pe toţi teologii ortodocşi care au mers să studieze în Apus. Atunci când tăiem din credinţă, când tăiem din viaţa în Hristos, când nu suntem hotărâţi ca însăşi viaţa noastră să o dăm lui Hristos sau pentru Hristos în sens martiric, aşa cum au făcut Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, atunci harul lui Dumnezeu ne părăseşte.

    Cum este posibil să primeşti tu ORTODOX, cuvânt de învăţătură de la „Biserica” Reformată, şi să vinzi credinţa ortodoxă stramoşească de la amvonul din „Biserica” Evanghelică Lutherană Germană, după cum se va întâmpla în acest an?

    Trebuie să rămânem nemişcaţi în credinţa noastră, căci numai atunci Îl avem pe Dumnezeu împreună lucrător cu noi. Şi când Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră. Trebuie să apărăm Ortodoxia după puterea dăruită fiecăruia prin Harul Mângâietorului, căci altfel pierdem drumul care duce la mântuire şi spre întâlnirea în veşnicie cu Atotbunul Domn Iisus Hristos.

    Acum, când avem de-a face cu erezia ecumenistă, erezie despre care încă credincioşii nu conştientizează că este erezie, trebuie ca toţi cei cu sfântă nelinişte pentru dreapta credinţă, să îi păzească să nu se molipsească de erezie, prin toate mijloacele pe care le au la îndemână, îngăduite de Atotmilostivul Dumnezeu.
    Iar pentru suferinţele, pentru crucea pe care o purtăm în viaţa noastră, să Îi mulţumim permanent lui Dumnezeu,
    amintindu-ne că Sfântul Ioan Gură de Aur, la apusul zilelor lui, a spus: „Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, mai cu seamă pentru suferinţă!”.
    Să Îi mulţumim cu recunoştinţă Dumnezeului Atotmilostiv, Care ne-a învrednicit să fim fii ai adevăratei Lui Biserici Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, Care prin harul Duhului Sfânt păzeşte învăţătura evanghelică în curăţia ei originară şi Care ne binecuvântează şi ne sfinţeşte cu Sfintele Lui Taine şi cu dumnezeieştile Lui slujbe.
    Să ne amintim mereu, și să împărtășim tuturor, cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul:
    ”O inimă mare și strălucitoare cât soarele de ar avea cineva și tot este puțin ca s-o dăruiască lui Hristos drept recunoștință pentru marile Sale daruri.”

    *Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
    Ştim despre o vedenie pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare legat de erezia ariană.
    L-au întrebat oamenii pe Sfântul Antonie cel Mare: „Noi ce să facem?”. Şi Sfântul le-a istorisit vedenia sa, care arăta cât de grav era faptul că arienii erau eretici, după care le-a răspuns: „Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!”.
    [1]1948- prima Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Amsterdam
    **Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului -Epistola I către papa Nicolae

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s