Predică la Duminica a 31-a după Pogorârea Sfântului Duh. Dă Dumnezeu alte daruri

          Sfânta Scriptură a Vechiului Testament relatează în Cartea a IV-a a Regilor, capitolul 6, despre vremea în care a trăit Proorocul lui Dumnezeu, Elisei. Atunci, Israel era sub ameninţarea sirienilor, care, în lungi perioade de timp menţineau o stare conflictuală, soldată adesea cu confruntări sângeroase. De data aceasta, planurile războinice ale sirienilor erau dejucate de acest Prooroc: cu putere de la Dumnezeu el ştia gândurile regelui Asiriei, îl prevenea pe regele lui Israel, aşa încât, acesta se ferea şi-i zădărnicea strategiile războinice. Exasperat de aceste repetate eşecuri, căpetenia asiriană şi-a suspectat apropiaţii de trădare. Lămurirea a adus-o unul dintre slujitori: ,,Elisei Proorocul, pe care-l are Israel, spune regelui lui Israel până şi cuvintele ce le grăieşti tu în odaia ta de culcare’’.

În momentul următor, regele asirian a urzit un plan menit să-l captureze pe Proorocul lui Dumnezeu şi, în acest sens, trimite oştirea să împresureze cetatea Dotan, unde se afla Elisei. Dimineaţa slujitorul lui Elisei a văzut îngrozit oastea asiriană şi i-a spus Proorocului vestea cea rea. Acesta însă nu dă niciun semn de nelinişte, dimpotrivă, fiind sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, răspunde cu un calm imperturbabil: ,,Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei. Şi s-a rugat Elisei şi a zis: Doamne, deschide-i ochii ca să vadă! Şi a deschis Domnul ochii slujitorului şi acesta a văzut şi iată tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei’’. Aceasta ne arată nouă că pentru a vedea lucrurile cel taince ale lui Dumnezeu, trebuie să ai ochii sufletului deschişi. La scurtă vreme, asirienii au început asaltul cetăţii. N-au mers însă prea departe, deoarece Elisei s-a rugat lui Dumnezeu: ,,Loveşte-i cu orbire!’’. Rugăciunea i-a fost ascultată astfel încât, la scurt timp, oastea asiriană a fost redusă la o neputinţă totală: niciunul nu mai vedea. A fost apoi o simplă formalitate pentru Elisei să ia această oaste neputincioasă şi s-o îndepărteze, ducând-o în Samaria. Din nou s-a rugat lui Dumnezeu: ,,Doamne, deschide-le ochii ca să vadă!’’ Revenindu-le vederea, şi-au dat seama că sunt departe de locul confruntării şi că iarăşi Dumnezeu le-a zădărnicit planurile războinice. Atunci slujitorul a prins curaj şi a vrut să se răzbune, ucigându-i. Răspunsul lui Elisei arată că, într-adevăr, acesta era omul lui Dumnezeu: ,,Să nu-i ucizi; au doară cu arcul tău şi cu sabia ta i-ai prins ca să-i ucizi? Dă-le pâine şi apă, să mănânce şi să bea şi apoi să se ducă la domnul lor’’. Dumnezeiesc răspuns! Dumnezeiască dragoste pentru vrăjmaşi, ceea ce înlătură din mintea Proorocului orice gând de răzbunare. Dumnezeiască rânduire a lucrurilor, care face ca o primejdie sângeroasă ce părea iminentă să fie înlăturată fără a se trage nici măcar o săgeată. Dar pentru aceasta Dumnezeu S-a folosit de orbirea asirienilor, un lucru ce ne poate părea rău, şi a evitat astfel o absurdă vărsare de sânge între oameni care, la urma urmei, n-aveau nimic de împărţit.

          V-am reamintit acest episod biblic ca o introducere la Evanghelia acestei Sfinte Duminici. Aceasta ni-L arată pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în vreme ce se apropia de Ierihon, însoţit de o mulţime mare de oameni. Între cei mulţi aflaţi acolo, era şi un cerşetor orb care, auzind larma, îi intreabă pe cei din apropiere. Aflând că trece Iisus Nazarineanul, a început să-L strige, implorându-I mila. Strigătul lui îi deranjează pe cei care mergeau înainte şi aceştia ar fi vrut să-l reducă la tăcere. Bietul om însă a strigat cu mai multă putere şi nădejde, până când Mântuitorul a poruncit să-l aducă la El. ,,Ce voieşti să-ţi fac?’’– l-a întrebat. ,,Doamne, să văd iarăşi!’’. ,,Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu’’.

          A fi lipsit de un mădular, o mână, de pildă, este o infirmitate greu de dus; a nu putea vorbi e o cruce grea ce trebuie dusă cu răbdare; surzenia e un neajuns care, în parte, poate fi compensat; dar a nu vedea lumina soarelui e o foarte grea povară pentru om, mai ales dacă acesta a văzut înainte. Înţelegem dar starea acelui om care l-a adus în condiţia de cerşetor. Toată nădejdea lui s-a îndreptat, în acel moment, spre Mântuitorul lumii. Iisus nu l-a lăsat fără răspuns. Cu o milă pe care numai El putea s-o aibă, s-a aplecat asupra suferinţei omeneşti şi i-a dat vedere cerşetorului. I-a redat vederea pentru că acest om avea un dar mult mai mare, avea acea credinţă nestrămutată că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care-I poate lumina ochii. Sfântul Apostol Pavel spunea: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Gal. 2, 8). Ei bine, Dumnezeu îndreaptă acest dar mântuitor către toţi oameni: unii îl primesc, alţii nu; parte din cei ce l-au primit, după o vreme se leapădă de el şi pe aceştia-i numim apostaţi. Omul din Evanghelia zilei a păstrat cu scumpete acest dar Dumnezeiesc, fapt ce i-a adus împlinirea nădejdii lui, izbăvirea de orbire. Punând în balanţă darul credinţei şi cel al vederii, vom constata că credinţa e infinit mai preţioasă, e dar mântuitor, în vreme ce un om cu vedere trupească bună, dar fără credinţă, nicidecum nu va fi mântuit. Şi când vorbim aici de credinţă nu avem în vedere puzderia de crezuri deşarte pe care le-au făurit oameni nesăbuiţi, ci la singura şi adevărata Credinţă mântuitoare, cea a Sfinţilor (Iuda 3) pe care o propovăduieşta Sfânta noastră Biserică.

          Mi-amintesc ceea ce citeam, cu ani în urmă, într-o publicaţie bisericească. Un tânăr râvnitor către cele sfinte a fost dus şi prezentat de cineva la  Episcopul locului cu această rugăminte: ,,Prea-Sfinţite, băiatul acesta ar vrea să se prezinte la examenul de admitere la Sfânta Teologie’’. Ierarhul i-a dat imediat binecuvântarea. ,,Dar ştiţi, Prea-Sfinţite, tânărul acesta nu vede’’. ,,Nu-i nimic, dă Dumnezeu alte daruri’’, a fost răspunsul Episcopului. Şi într-adevăr, tânărul cel dăruit de Dumnezeu a dat admitere, a absolvit Sfânta Teologie ca un student foarte bun şi a ajuns unul din marii duhovnici ai Bisericii noastre, Părintele Teofil Părăian de la mănăstirea Sâmbăta, din judeţul Braşov. Cei care-l ştiam, îl ascultam cu admiraţie atunci când vorbea, fie la radio, fie direct oamenilor, neputându-ne explica cum poate acest duhovnic să citeze cu atâta exactitate din Scripturile Sfinte şi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, lipsit fiind de vedere. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru înţelepciunea ce a aşezat-o în toţi slujitorii Lui, călăuzitori de suflete spre împărăţia cerurilor. Dă Dumnezeu alte daruri! Dă Dumnezeu multe daruri aleşilor Săi. Amin.

Presbiter nevrednic Ioviţa Vasile

8 gânduri despre „Predică la Duminica a 31-a după Pogorârea Sfântului Duh. Dă Dumnezeu alte daruri”

  1. Pe parintele Teofil Paraianu l-am cunoscut personal.Imi amintesc ca prin 2007 am mers la brat cu Sfintia Sa ca si insotitor la slujba de inmormantare a unui nevazator.Cunoasterea si expunerea teologiei la un mod atat de sistematic si concis m-a impresionat foarte mult si m-a mai impresionat ceva:cu toata neputinta sa fizica,nu stia ce e depresia,nu stia ce e anxietatea,deprimarea,delirul,nu stia ce este aceea dementa,paranoia,gandirea deconectata de la realitate,nimic,nici macar 1 la suta.

    Apreciază

    1. Vreau sa vin cu ceva precizari in legatura cu parintele Teofil si ecumenismul.El a sustinut adesea ca vede in ecumenism un curent,o miscare menita sa ajute la purtarea unui dialog deschis intre ortodocsi si romano-catloici si celelalte culte”crestine”,fara rugaciuni in comun,slujbe,potirul comun.Pe scurt,in perioada1990-2000 atata cat pot eu sa stiu,pozitia sa vizavi de ecumenism a fost doar ca viziune de dialog si atat .Nu spunea niciodata nici in predici si nici la conferinte,in perioada aceasta despre unirea Bisericilor pe care o vedea de fiecare data cand era intrebat de cineva ca imposibila.Din anul 2000 si pana la adormire nu am mai stiut nimic despre Sf Sa si nici nu am mai purtat vreo corespondenta fiind ocupat cu probleme cotidiene personale.Ca punct de vedere,nu cred ca aceasta e viziunea parintelui care s a spus in ultimii ani .Ceva s a schimbat in ultimii 9 ani de viata.Il vedeam de multe ori implinit duhovniceste.Banuiala mea era presiunea enorma la care era supus,de cine,nu pot sa stiu exact,dezavantaj fiind ca era si nevazator.De multe ori in anii in care il stiam vedeam situatii in care era purtat de brat de colo colo si mi se parea cam sicanant,adica precum o carpa.Nu stiu ce sa spun.Eu atat stiu ca nu era gandirea lui cu rugaciunile in comun,cu toate acuzele de mai sus.Daca poate sa spuna cineva exact ce s a intamplat cu parintele in ultimii ani ai sai e binevenit.Daca am timp o sa va spun mai multe despre personalitatea parintelui.Cert este un lucru:chiar si in Patericul Romanesc din anul 2000,reeditat de pr Ioanichie Balan,era ca personalitate duhovniceasca acolo.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s