Apariţie editorială de excepţie: Cartea Părintelui Theodoros Zisis, ,,Reaua ascultare şi sfânta neascultare’’

Cu ajutorul PreaBunului Dumnezeu am ajuns, la acest început de an, să avem, în limba română cartea de referinţă a Părintelui Profesor Theodoros Zisis, ,,Reaua ascultare şi sfânta neascultare’’. Este meritul Părintelui Mihai Cantor şi a Presbiterei Roxana-Cristina Cantor, amândoi îngrădiţi canonic de erezie. De la gândul cel bun, până la împlinirea lui, au străbătut un drum lung şi anevoios. Primul pas a fost procurarea originalului grecesc şi apoi a urmat corespondenţa cu Părintele Theodoros, depăşind barierele lingvistice. Când Părintele Theodoros s-a convins de bunele intenţii şi de lipsa, în România, a acestei cărţi, în vremurile de prigoană pe care le trăim, a binecuvântat strădania Părintelui Mihai şi şi-a dat, cu dragoste, acordul pentru această bună făptuire.

După căutări anevoioase, Ieromonahul Lavrentie Carp de la Iaşi a preluat, cu multă bunăvoinţă, sarcina traducerii. Când a fost vorba de susţinerea financiară a acestei întreprinderi, bunii noştri credincioşi şi-au adus cu prisosinţă obolul, dorind ca fapta lor cea bună să rămână tăinuită. Ultimul obstacol a fost şi el depăşit, căci nu-i uşor să găseşti o editură dispusă să-şi asume pregătirea şi tipărirea unei atari cărţi. Acum ţinem în mâini o carte într-o frumoasă prezentare grafică, mult folositoare clerului şi credincioşilor români care au luat asupră-le sarcina cea grea, dar frumoasă, a mărturisirii Domnului Iisus Hristos, într-o lume cuprinsă, în mare parte, de nebunia tăgăduirii, lepădării, contestării şi urii.

Cartea are un titlu oarecum surprinzător şi nu uşor de înţeles pentru noi, cei mai mici din Turma Cuvântătoare. De ce reaua ascultare? Mântuitorul a statornicit datoria noastră a tuturor, clerici şi credincioşi, de a asculta de Sfânta Biserică: ,,Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş’’ (Matei 18,17). Pe scurt, nu putem asculta orbeşte de ierarhi care ei înşişi nu ascultă de Biserică şi, mai rău, bolesc în păcatul teribil al ereziei.

De ce sfânta neascultare? Pentru că în materie de Credinţă Ortodoxă nu încap compromisuri, cedări, denaturări. Deasupra Sfintei Biserici e numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi de El trebuie să ascultăm mai mult decât de oameni (Fapte 5, 29). Când Credinţa ne este primejduită, încetează datoria ascultării faţă de cei ce o batjocoresc şi o scot la mezat. ,,Luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna’’ (Iuda 3). Cum luptăm, stând pasivi? Ascultând de necredincioşii care ocupă scaunele episcopale?

Cartea se deschide cu două Proloage, unul din ele bilingv. Părintele Theodoros s-a ostenit şi a scris un prolog deosebit pentru ediţia în limba română, în finalul căruia spune: ,,Biserica din România dispune de puteri ortodoxe care reacţionează la fenomenele apostaziei şi suntem încredinţaţi că Domnul nostru Iisus Hristos, Cârmuitorul şi Capul Bisericii, binecuvântează luptele şi mărturisirea lor, dar se bucură şi se veseleşte cu dragoste Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi toată ceata Sfinţilor Părinţi, Mărturisitori şi Mucenici ai credinţei’’ (pag.12).

Urmează un titlu semnificativ care rezumă în sine starea de decădere a ierarhiei, care nu a reacţionat atunci când spurcăciunile de toate felurile au erupt asupra României: ,,Nu ne-a ajuns ecumenismul, a venit şi sodomia’’.

Un alt titlu semnificativ: ,,Toţi, cler şi popor, au proporţional răspundere pentru Biserică’’.

Pătrunzând în miezul problematicii, avem parte de o minunată analiză, pe temeiul Sfintei Scripturi, despre păstorii cei buni şi cei răi. Cum a reacţionat Biserica lui Hristos, în istoria ei bimilenară, faţă de ereziile şi rătăcirile cu care s-a confruntat, aflăm din capitolul ,,Poziţii patristice’’. Aici avem parte de învăţăturile şi luările de poziţie a Sfinţilor şi Sfinţiţilor Părinţi: Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare,  Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, Maxim Mărturisitorul, Teodor Studitul, Simeon Noul Teolog, Marcu Evghenicul şi Ignatie Briancianinov. Desigur, subiectul este vast, departe de a fi epuizat, de aceea selecţia operată de Părintele Theodoros ne este utilă prin concizie şi precizia exprimării.

,,Avem permisiunea să vorbim?’’ Este imperios necesar să vorbim, dacă dorim să ne dobândim mântuirea. Tăcerea şi pasivitatea, atitudinea de ,,căldicei’’ sunt complicităţi la fărădelegile ce se comit împotriva Sfintei Credinţe Ortodoxe. Or, noi nu vrem să fim părtaşi cu cei care strâmbă adevărurile Dumnezeieşti şi-i târăsc pe bieţii oameni spre împărăţia diavolului, iadul pedepselor veşnice.

Ediţia în limba română are două anexe. Cea dintâi este o analiză, din 2018, a întâlnirii tâlhăreşti din Creta: ,,În aceste zile se împlinesc exact doi ani de la întrunirea şi lucrările pseudosinodului eretic şi catastrofal din Colombari, care a dezminţit în totalitate numele de Sinod Mare şi Sfânt, fiindcă a denaturat dogme fundamentale ale Bisericii, a desconsiderat Tradiţia sinodală şi patristică, a conferit caracter nevinovat unor erezii vechi şi noi, a anulat până şi cuvântul ,,erezie’’ şi, sub pretextul, sub haina unui aşa-zis sinod ortodox, a reuşit să împlinească ceea ce diavolul caută întotdeauna: să înşele Turma credincioşilor şi mulţi păstori, conducând-o spre cea mai rea şi periculoasă erezie a tuturor timpurilor, panerezia ecumenismului inspirat de diavolul’’ (pag. 68).A doua anexă este o predică a Părintelui Theodoros la Duminica Ortodoxiei, în care îşi afirmă poziţia neclintită faţă de sinodul tâlhăresc din Creta, cel care a adus atâta tulburare în Biserica Mântuitorului Hristos. A fost momentul in care Parintele Theodoros a intrerupt canonic pomenirea arhiereului eretic Antim, sub a carui ascultare a stat pana atunci.

Cartea a fost tipărită într-un tiraj relativ modest. Toate exemplarele au fost distribuite gratuit. Părintele Mihai Cantor doreşte să tipărească o nouă ediţie, pentru luminarea celor ce caută, cu dragoste pentru Hristos Domnul, împlinirea poruncilor evanghelice şi canonice. Nădăjduind că Părinţii şi Fraţii vor susţine financiar apariţia acestei a doua ediţii. Îi rugăm pe toţi cei interesaţi să-şi exprime dorinţa prin modalitatea arată mai jos, pentru a primi gratuit cartea. Opţiunile Dumneavoastră vor fi reper pentru stabilirea tirajului. Aşadar, adresaţi-vă Părintelui Mihai Cantor la adresa de e-mail: marturiiortodoxe@gmail.com.

Intru slava Presfintei si de viata Facatoarei si Nedespartitei Treimi

Presbiter Ioviţa Vasile

Precizare. Editia intaia a cartii a fost epuizata. Optiunile pe care Dumneavoastra le trimiteti se refera la editia a doua, care acum este in stadiul de intentie. Deci, daca va fi voia lui Dumnezeu, vom avea si aceasta editie a doua, si atunci veti primi gratuit cate un exemplar din carte.

9 gânduri despre „Apariţie editorială de excepţie: Cartea Părintelui Theodoros Zisis, ,,Reaua ascultare şi sfânta neascultare’’”

  1. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre!
    De mare folos duhovnicesc este cartea Părintelui Theodoros Zissis . Să răsplătească Domnul Atotmilostiv jertfa tuturor celor care au ostenit pentru luminarea minţii binecredincioşilor.
    De mai multă vreme prin înşelarea duhurilor răutaţii ne-am lăsat copleşiţi de stirile legate de vaccinul asteptat de întreaga omenire, care indiferent de consecinţe continuă acest demers inutil convinşi fiind că aşa îşi vor salva viaţa. Unii dintre noi s-au lăsat antrenaţi de idei profund greşite, încredinţaţi fiind că vaccinul este pecetea.
    Să ascultam de sfatul Părinţilor Duhovnici şi să nu ne lăsăm antrenaţi de ispitele urzite de diavolul cel viclean.
    Pierdem timpul preţios al rugăciunii extrem de important, care se cere a fi sporită în aceste vremuri de rătăcire, timpul dedicat luptei împotriva panereziei ecumeniste, timpul mărturisirii permanente a Adevărului Hristos.

    VORBIREA CU GÂNDURILE
    – Părinte, sufăr atunci când îmi vine un gând de mândrie.

    – Îl ţii înlăuntrul tău?

    – Da.

    – De ce îl ţii? Închide-i uşa! Dacă îl ţii înlăuntrul tău, te vatămi. Gândul vine ca un hoţ, iar tu îi deschizi uşa, îl bagi înlăuntru, începi discuţia cu el şi după aceea acela te fură. Discută cineva vreodată cu hoţul? Nu numai că nu discută, ci încuie şi uşa ca să nu intre înlăuntru. Se poate să nu discuţi cu el, dar de ce îl laşi să intre înlăuntru?
    Să dăm un exemplu; nu spun că ai astfel de gânduri, dar să presupunem că îţi vine un gând că puteai să fii tu stareţă.
    În regulă, a venit gândul. De îndată ce a venit, spune-ţi ţie: „Foarte bine. Vrei să fii stareţă? Fă-te mai întâi stareţă pentru tine”, şi aşa imediat tai discuţia. Ce, vom discuta cu diavolul? Vezi, atunci când diavolul s-a dus să-L ispitească pe Hristos, El i-a spus: Mergi înapoia Mea, satano[1]. Dacă Hristos i-a spus diavolului „haide, pleacă…”, noi ce să discutăm cu el?

    – Părinte, este rău să discut cu un gând de-a stânga ca să văd de unde vine?

    – Răul este că nu discuţi cu gândul, aşa cum crezi, ci cu aghiuţă. În clipa aceea simţi plăcere, dar după aceea te chinuieşti. Să nu discuţi deloc cu astfel de gânduri. Apucă grenada şi arunc-o în duşman, ca să-l omori. Grenada este astfel construită încât să nu explodeze imediat, ci după 2-3 secunde. Tot astfel şi gândul cel de-a stânga, nu te poate vătăma dacă îl alungi imediat. Dar tu de multe ori nu eşti atentă, nu rosteşti Rugăciunea şi de aceea nu te poţi apăra. Vine telegrama diavolului de afară, o iei, o citeşti, o reciteşti, eşti de acord cu ea şi o pui în arhivă. Aceste dosare le va prezenta diavolul în Ziua Judecăţii, ca să te acuze.

    – Părinte, când devine cădere atacul unui gând de-a stânga?

    – Vine gândul şi-l alungi imediat. Aceasta nu este cădere. Vine şi discuţi cu el? Aceasta este cădere. Vine, îl primeşti puţin şi apoi îl alungi? Aceasta este o jumătate de cădere, pentru că şi în cazul acesta te vatămi, fiindcă diavolul ţi-a întinat mintea. Adică este ca şi cum ar veni diavolul şi tu i-ai spune: „Bună ziua. Ce faci? Bine? Ia loc, să te cinstesc cu ceva! A, eşti diavolul? Pleacă!”.
    Dacă ai văzut că este diavolul de ce l-ai băgat înăuntru? L-ai cinstit şi de aceea va reveni.

    [1] Lc. 4, 8.

    Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  2. Scopul diavolului este să-l despartă pe om de nădejdea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu
    SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL

    “Diavolul este vrăjmaș lui Dumnezeu și răzbunător. Vrăjmaș, când, ca unul care-L urăște pe El, pare cumva să aibă dragoste pierzătoare către noi, oamenii, convingându-ne prin modurile patimilor celor de voie prin plăcere să preferăm bunătăților veșnice pe cele vremelnice.
    Prin aceste patimi furând toată dorirea sufletului, ne desparte complet de dumnezeiasca dragoste, făcându-ne vrăjmași de voie ai Făcătorului. Iar răzbunător este, când dându-și pe față toată ura împotriva noastră, ca unii care deja suntem în mâna lui prin păcat, cere pedeapsa împotriva noastră.
    Căci nimic nu-i este atât de iubit diavolului cât omul pedepsit. Aceasta îngăduindu-i-se, născocind atacurile patimilor fără de voie le aduce unele după altele ca o furtună cu cruzime asupra celor împotriva cărora i s-a dat putere prin îngăduința lui Dumnezeu, nu fiindcă vrea să împlinească porunca dumnezeiască, ci fiindcă dorește să-și hrănească patima urii împotriva noastră, pentru ca prin multa greutate a nenorocirilor dureroase, sufletul, plecându-se prin slăbiciune să taie de la el însuși puterea nădejdii dumnezeiești, făcând asaltul durerilor care i se întâmplă pricină de lepădare de Dumnezeu în loc de învățătură de minte.

    Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, traducere de Laura Enache

    Apreciază

  3. SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL

    “Numai acesta vrea cu dinadinsul să se mântuiască, care nu se împotriveşte leacurilor doftoriceşti. Iar acestea sunt durerile şi întristările aduse de diferitele lovituri. Cel ce se împotriveşte însă, nu ştie ce negustorie se face aici, nici cu ce câştig va ieşi de aici.“

    “Patru sunt felurile generale ale părăsirii(de căte Dumnezeu-n.m.): Una din iconomie, cum este la Domnul, ca prin păruta părăsire cei părăsiţi să se mântuiască. Alta spre dovedire, cum este la Iov şi Iosif, ca să se arate unul stâlp al bărbăţiei, altul al neprihănirii. A treia spre povăţuire duhovnicească, cum este la Apostolul, ca, smerindu-se în cugetare, să păstreze covârşirea harului. În sfârşit a patra este lepădarea, ca la iudei, ca pedepsiţi fiind, să fie încovoiaţi spre pocăinţă. Dar toate felurile sunt mântuitoare şi pline de bunătatea şi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.“

    “Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supărare, sau mânie, sau să ţii minte răul in niciun chip si pentru niciun lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru Evanghelii.“

    “Când ne văd dracii că dispreţuim lucrurile lumii, ca să nu mai urâm pentru ele pe oameni şi să cădem din dragoste, stârnesc impotriva noastră defăimari, ca nerabdând supărarea, să urâm pe cei ce ne defaimă.“

    “Cu cât te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaimă, cu atât Dumnezeu le arată adevărul celor ce se smintesc.“

    “Mulţi au spus multe despre dragoste. Dar numai căutând-o între ucenicii lui Hristos o vei afla. Căci numai ei au avut Dragostea adevărată, ca învăţător al dragostei. Ei ziceau despre ea: «De aş avea proorocie şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată cunoştinţa, iară dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte». Cel ce a dobândit prin urmare dragostea, a dobândit pe Dumnezeu însuşi, întrucât «Dumnezeu iubire este». A Lui e slava în veci. Amin.“

    extrase din Filocalia II, Sf. Maxim Marturisitorul, “Capete despre dragoste“, în traducerea și editarea Pr. Dumitru Staniloae

    Apreciază

  4. Dumnezeu ne răspunde degrab, dacă ne întoarcem cu pocăință către El
    Sfântul Sofronie Saharov

    Dumnezeu adesea nu răspunde rugăciunilor noastre. Tace. Tăcerea Lui multora le este dovadă că „Dumnezeu nu există”, că „a murit”. Dar dacă noi am gândi în ce stare Îl punem pe Dumnezeu cu patimile noastre, am vedea că nu are altă cale decât a tăcea. Noi așteptăm ca El să fie de partea noastră în nedreptățile noastre. El nu ne învinuiește fățiș, ne lasă să urmăm căilor noastre rele și să secerăm roadele propriilor noastre greșeli. Însă dacă ne întoarcem către El cu pocăință, degrab răspunde, mai iute decât ne-am aștepta.

    A te ruga, adesea înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputință, mâhnire, îndoială, frică, tristețe, deznădejde – într-un cuvânt: despre tot ceea ce ține de condițiile existenței noastre.
    Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar fără o succesiune logică.

    Cuvinte către tineri, XIII/2020, Editura Mitropolit Iacov Putneanu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s