Predică la Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh. Început bun

,,Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală’’.

Sunt mai mult de trei sute de ani de când Miron Costin a scria aceste minunate şi memorabile cuvinte. Ceea ce trăim noi acum, sunt ,,cumplite vremi anilor noştri’’, vremi de necredinţă, de nebunie generalizată, de tăgăduire şi defăimare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu toate acestea, PreaBunul şi Marele nostru Dumnezeu ne-a învrednicit şi astăzi să ne îndeletnicim cu cetitut cărţilor. Nu a oricăror cărţi, a căţilor sfinte care se află în biserici, dar şi în afara lor, pentru că aşa au voit nişte oameni sub acoperire. Sub acoperirea veşmintelor episcopale. Am cetit laude sfinte şi le-am înălţat către Marele nostru Creator. Am cetit din cartea numită Apostol, din Sfânta Evanghelie, din care aflăm de lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu; am cetit multe lucruri folositoare sufletelor noastre.

Cetind Scripturile Sfinte, cu credinţă şi multă luare-aminte, vom constata că oriunde a fost prezent, şi a fost  Mântuitorul nostru Iisus Hristos a lucrat pentru binele făpturilor lui Dumnezeu. Fiecare suflet sincer şi doritor de mântuire a găsit vindecare, iertare de păcate, alinare în suferinţe, mângâiere, învăţătură mântuitoare atunci când L-a găsit pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. Înţelegem astfel bucuria Sfântului Apostol Filip din vremea chemării sale la apostolie, bucurie exprimată prin cuvintele adresate celuilalt viitor Apostol, Natanael: ,,Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus Fiul lui Iosif din Nazaret’’ (Ioan 1, 45). Vorbim mai puţin despre aceasta, dar nici cele trei zile cât Domnul a stat în mormânt cu Trupul nu au fost vreme de nelucrare, pentru că spun cărţile noastre bisericeşti: ,,În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins’’. De ce oare S-a pogorât Mântuitorul la iad? Tot pentru binele oamenilor, a acelora din vechime, morţi cu trupurile, vii cu sufletele, care aveau mare lipsă de Domnul Iisus, spre a se izbăvi din legăturile iadului. Aşa a scris Sfântul Apostol Petru în Întâia sa Epistolă Sobornicească: ,,Pentru că şi Hristos a suferit o dată moartea pentru păcate, El Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu Trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a pogorât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, anume opt, s-au mântuit prin apă… Că spre aceasta s-a binevestit şi morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul’’ (3, 18-20; 4, 6). Bărbatului din ţinutul Gherghesenilor pe care l-a izbăvit de demoni, i-a spus Mântuitorul, atunci când acesta a vrut să-L urmeze: ,,Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu’’ (Luca 8, 39).

          Despre binele pe care ni-l face nouă Dumnezeu, putem aduce fiecare mărturia noastră, de fapt nenumărate mărturii, şi tot n-ar fi de ajuns, de aceea Sfânta Biserică are o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu ,,pentru toate pe care le ştim şi care nu le ştim., pentru binefacerile cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă’’. De binele lui Dumnezeu s-a învrednicit şi mai-marele vameşilor, Zaheu cel bogat. Care era starea lui înainte de a-L întâlni pe Mântuitorul? Starea lui era bunăstare, dar numai în ce priveşte bunurile materiale dobândite cu silnicia. Sufletul lui era pustiu, mic, precum statura, fără Dumnezeu, împovărat de multe păcate. Calea pe care mergea era calea pierzării, până în ziua în care s-a întâlnit cu Fiul lui Dumnezeu. Pentru a-L vedea, a făcut tot ce era omeneşte posibil, a alergat înainte, s-a suit în sicomor şi a aşteptat momentul întâlnirii şi al izbăvirii. Strădania, câtă a fost, i-a fost răsplătită, căci Mântuitorul i-a spus: ,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân’’. Bucuria vameşului a fost mare. Cine nu s-ar bucura să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în casa lui? Bine ştiind câte nelegiuiri a comis, ca vameş, Zaheu se şi hotărăşte să le îndrepte, atâta cât îi stătea în putinţă: ,,Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit’’. Minunată pildă de pocăinţă la care ar trebui să ia aminte cei ce se bat cu pumnul în piept. Părere de rău, mărturisirea păcatelor, hotărârea de ale îndrepta şi a nu le repeta, aşa poate fi descris în cuvinte puţine actul de pocăinţă al lui Zaheu. Drept urmare, Mântuitorul rosteşte cuvintele de iertare, pentru Zaheu şi cei ai lui: ,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut’’. De-aici începe drumul lui Zaheu spre împărăţia lui Dumnezeu.

          Sfântul Apostol Iacov scria pe bună dreptate că ,,toţi greşim în multe chipuri’’ (3, 2). Iertare de aceste greşeli putem dobândi mergând la duhovnicul nostru şi mărturisindu-ne. Iar duhovnicul ne va povăţui cu acest cu cuvânt: ,,Iată, de acum de toate acestea dator eşti să te păzeşti, de vreme ce ce te-ai botezat cu al doilea Botez, după rânduiala Tainelor creştineşti. Pune, dar, de acum început bun, nădăjduind spre Dumnezeu, Cel ce poate să-ţi ajute; şi mai vârtos te păzeşte ca să nu te mai întorci la greşalele acelea ce ai făcut, ca să nu fii de râs şi batjocură diavolilor şi lumii. Căci păcatele nici un folos nu aduc creştinilor, ci neputinţă, boală, sărăcie şi multe feluri de necazuri în această lume; iar pentru cealaltă arvunesc osândă veşnică şi chinul iadului. De aceea datori suntem toţi, mici şi mari, săraci şi bogaţi, ca fiecare din noi, cu frica lui Dumnezeu şi cu cucernicie să vieţuim, ca pururi să fim întăriţi cu harul lui Dumnezeu’’. De se va întâmpla, totuşi, ca şi după aceea să cădem în păcate, îndemnul ni-l dă, peste veacuri, ava Dorotei: ,,Scoală-te, Dumnezeu să te ierte, să pui iarăşi început bun şi să te îndreptezi de acum înainte’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna februarie, p.235).

          Început bun a pus vieţii sale şi Zaheu. Sfânta Scriptură nu mai relatează nimic despre el. Tradiţia Sfintei noastre Biserici spune că urcuşul duhovnicesc al acestuia a continuat până când acesta a ajuns să propovăduiască Evanghelia lui Hristos şi s-a socotit laolaltă cu Sfinţii Apostoli, fiind prăznuit la 20 aprilie.

Presbiter Ioviţa Vasile

        

      

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s