A venit vremea să mărturiseşti numele Meu: Sfânta Muceniţă Eudochia

Eudochia era de neam samarinean şi petrecea nu numai în rătăcirea credinţei ei, ci şi în multe fapte de desfrânare, prin care agonisise multe bunuri, fiind deosebit de frumoasă. Dumnezeu n-a lăsat-o în întunericul neştiinţei. Aşa a ajuns să cunoască pe fericitul Gherman, care i-a dat învăţăturile cele mântuitoare de suflet. Primindu-le, a cugetat: ,,Dacă bogaţii, după moarte, vor fi osândiţi la o muncă atât de grea şi veşnică, apoi ce folos îmi este de bogăţiile adunate fără de măsură?’’ Bogăţiile cele adunate prin păcate grele le-a împărţit săracilor şi a ales să meargă pe calea pocăinţei. A primit darul cel mare a Sfântului Botez şi s-a făcut  fiică a Bisericii lui Hristos, urmând sfatul lui Gherman: ,,Dacă ai fost ca o mare a păcatelor, fă-te de acum înainte liman al mântuirii’’.

Vremurile în care a trăit erau grele pentru Biserică, deoarece păgânul împărat Aurelian era neîndurător faţă de creştini. Din porunca lui s-au dus cincizeci de ostaşi pentru a prinde pe Sfânta Evdochia. Dumnezeu a înştiinţat-o despre cele ce avea să pătimească, spunându-i: ,,Fiică Eudochio, trezeşte-te şi stai în Credinţă bărbăteşte, că a venit vremea să mărturiseşti numele Meu şi să preamăreşti slava Mea; iată, ţi s-a gătit nevoinţa prin care să alergi. Vor năvăli asupra ta îndată nişte oameni ca nişte fiare, iar tu nu te tulbura şi nici nu te înspăimânta, că Eu voi fi cu tine împreună călător şi ajutător, întru toate nevoinţele şi ostenelile tale’’. Intrând în mănăstirea în care vieţuia, ostaşii au căutat-o şi ea, stând înaintea lor, a mai avut vreme să meargă şi să ia o părticică din Preacuratele Taine ale lui Hristos Mântuitorul, pe care a ascuns-o în sânul său, apoi s-a dat pe sine pentru pătimire. Ostaşii cei fără Dumnezeu i-au tăiat cinstitul cap în cea dintâi zi a lunii martie.

Sfânta Evdochia ne stă tuturor pildă de Credinţă în Hristos. După ce Dumnezeu a scos-o din întunericul păcatului şi a neştiintei, a păşit cu mult curaj pe calea muceniciei. Ce vor răspunde în faţa Dreptului Judecător aceia care, după ce au cunoscut Dreapta Credinţă, au părăsit-o şi s-au afundat în rătăcirea pierzătoare a sectelor care se pretind a fi creştine? Ce vor răspunde cei care au apucat pe căile ecumenismului eretic? (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-36).

Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Eudochia, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Duminica a 34-a după Pogorârea Sfântului Duh. Despărţirea de Dumnezeu

Închipuiţi-vă un pom de la care se aşteaptă roadele cele bune, dar din care, ani în şir, nu se culege nimic. Ce face stăpânul acelui pom? Zice către sluga sa: ,,Iată, trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar’’ (Luca 13, 7). Mai trece o vreme, roadele nu se arată şi atunci smochinul este tăiat şi aruncat în foc, pierzându-se pentru totdeauna. Imaginaţi-vă o mlădiţă de viţă de vie aducătoare de roade, care însă după o vreme se separă de tulpina viţei. Ce se întâmplă cu ea? Nu mai aduce nicio roadă, ba mai mult, se usucă şi apoi este aruncată în foc. Aşa se întâmplă cu ereticii cei hulitori care se despart de Hristos şi de Biserica Lui: nu mai pot aduce roade pentru că sunt roşi de acel vierme al rătăcirii, al ereziei.

Gândiţi-vă la un fiu neascultător care îl părăseşte pe tatăl său, merge într-o ţară străină lipsindu-se de dragostea părintească, de ajutorul şi sfatul bun al tatălui său, de tot binele pe care l-a avut în casa părinţilor. Viaţa lui intră în derivă şi capătă un curs nefiresc, acela al unui lung şir de păcate, şi se iroseşte încet-încet, fără a putea aduce roadele bune de dinainte. Binele pe care îl caută este unul iluzoriu, asemenea fenomenului numit fata morgana, de care, oricât încerci să te apropii, nu reuşeşti, căci ea se îndepărtează şi mai mult. Avem în faţă pilda vie a românilor plecaţi în ţări străine, amăgiţi de mirajul câştigurilor substanţiale care să le asigure – spun ei – un trai fără griji. Se despart de părinţi, de fraţi şi surori, de copii şi prieteni, de casa şi locurile natale, de felul de viaţă românesc, de Biserica în care au fost botezaţi şi cununaţi, de credinţa pe care Dumnezeu le-a dat-o prin părinţii lor şi se fac sclavii străinilor. De-aici dramele cele mari: familii care se destramă, părinţi care mor fără a-şi avea fiii la căpătâi, copii lăsaţi în voia soartei şi lipsiţi de dragostea părinţilor, morţi năpraznice în pământ străin, sate odinioară înfloritoare care se pustiesc încet dar sigur. Aceasta pentru că există oameni diabolici care lovesc în acest popor ortodox, făcându-i traiul greu  în propria ţară în care s-ar putea trăi mai bine, dar ei nu vor aceasta. Nu vor pentru că gândul lor ascuns este să distrugă Dreapta Credinţă în Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Au făcut din România o ţară care nu-şi mai poate hrăni locuitorii, în vreme ce caută să ne convingă cât bine ne fac şi câtă fericire aduc ei acestui popor.

          Drama înstrăinării a trăit-o şi fiul risipitor din Sfânta Evanghelie a acestei Duminici. Atâta doar că înstrăinarea lui n-a fost silită, ci voită şi acceptată cu bună ştiinţă ceea ce nu i-a atenuat ci i-a mărit suferinţele. Vorbim aici nu de drama părăsirii părinţilor, fraţilor şi rudelor ci de drama înstrăinării de Dumnezeu. Vorbim de cei ce zic că-şi iau soarta în mâinile lor, se încred numai în puterile lor pentru ca abia la sfârşit să-şi dea seama – dacă mai au timp – cât de mult au greşit. Adesea când nu se mai poate face nimic. Înstrăinarea de Dumnezeu înseamnă moarte spirituală. Aşa înţelegem cuvintele Mântuitorului adresate păstorului din Sardes: ,,Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort’’ (Apocalipsa 3, 1); aşa înţelegem cuvintele Sfântului Apostol Pavel când scrie Episcopului din Efes, Timotei, despre traiul nesăbuit al unei femei: ,,Iar cea care trăieşte în desfătări, deşi vie, e moartă’’ (I Timotei 5, 6); aşa înţelegem cuvintele lui Dumnezeu despre fiul înstrăinat, nu neapărat în ţări îndepărtate, de Cel Care i-a dat viaţă: ,,Căci acest fiu al Meu mort era… pierdut era’’. Şi să dea Dumnezeu ca această dramă să se exprime pentru fiecare rătăcit la timpul trecut, înainte ca ea să devină ireversibilă, aşa încât să se poată spune şi că ,,a înviat’’ şi că ,,s-a aflat’’. Că, potrivit învăţăturii Bisericii noastre, noi nu gândim moartea – spirituală sau trupească – decât ca trecere spre înviere. Orice om rătăcit şi înstrăinat de Dumnezeu simte vidul ce se instalează în fiinţa sa şi nu se poate să nu aibă momentele sale de regret şi nostalgie după vremurile când era fiu ascultător al Părintelui său. Acesta poate fi începutul pocăinţei. Depinde de fiecare, de modul cum percepe glasul lui Dumnezeu care este conştiinţa morală; depinde de cât de mult crede în învierea spirituală. Unii se întorc spre Izvorul a tot binele, alţii nu.

          Patericul, cartea noastră bisericească, relatează o întâmplare din viaţa unui Părinte al pustiei: ,,Se spunea pentru avva Agathon, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă şi mare socoteală. Şi vrând să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui: tu eşti Agathon? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru. Iar el a zis: ei bine, aşa este. Şi i-au zis lui: tu eşti Agathon bârfitorul şi clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăşi: tu eşti Agathon ereticul? Iar el a răspuns: nu sunt eretic. Şi l-au rugat pe el zicând: spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit , iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folos sufletului meu. Iar cuvântul acesta, eretic, este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au mirat de dreapta lui socoteală şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi’’.

          Proorocul Isaia are aceste cuvinte pururea lămuritoare în privinţa despărţirii de Dumnezeu şi a morţii noastre spirituale: ,,Iată, mâna Domnului nu este prea scurta să izbăvească, şi urechea Lui prea tare ca să audă. Ci nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru şi păcatele voastre L-au făcut să-Şi ascundă faţa ca să nu vă audă’’ (Isaia 59, 1-2). De ni se întâmplă şi nouă să ne despărţim de Dumnezeu prin păcatele noastre, să nu uităm că avem cale de întoarcere: de la păcat la virtute, de la rătăcirea sectelor la Biserică, din ţară străină în casa Tatălui nostru. Din moarte la viaţă. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cine-a fost ,,cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz’’. Lectură pentru nostalgici

,,Omul acela mic (Ceaușescu) în scurtă albastră, mi-a tras un bocanc în burtă și m-a înjurat. Cinci zile am sângerat. Da’ io n-am zis nimica, numai am gemut și l-am blestemat, așa, în gând, să moară cum au murit ai mei, neîmpărtășit și cu mâinile legate la spate, ca Aurică al nostru, căruia îi țâșnea sângele pe gură”.

Scăpat din accidentul de la Moscova, unde s-a prăbușit cu un avion, pe 4 noiembrie 1957, generalul Nicolae Ceaușescu, ajuns, la 39 de ani, merge personal la Vadu Roșca, în Vrancea, unde țăranii se opun colectivizării. Împușcă, pe loc, nouă dintre ei, rănește și arestează zeci. Dana Radu piere la nici 28 de ani împliniți. Sătenii îl blesteamă pe Ceușescu să moară cu mâinile la spate, fără să se poată ruga, așa cum s-au stins și semenii lor… Dintre toate țările peste care ciuma comunistă și-a întins neagra mantie, România a opus cea mai înverșunată și mai lungă rezistență.

În iarna lui 1957, după accidental aviatic de la Moscova, Nicolae Ceaușescu, află că sătenii din Vadu Roșca, Vrancea, se opun colectivizării. La 39 de ani are, deja, gradul de general, este al doilea om, ca importanță, din Ministerul Forțelor Armate, după ministrul Leontin Sălăjan. Deși nerefăcut complet, anunță că se va ocupa, personal, de ,,stârpirea chiaburilor”. Se suie, efectiv, pe tancuri, cheamă camioane în care pune mitraliere, dă ordin ca unitățile Securității Statului, cele de Intervenție, de la Tecuci, să înconjoare satul și pleacă într-acolo.

În 1957, Ceaușescu era deja o persoană importantă printre comuniști. În martie 1949, Plenara Comitetului Central al Partidului Munctoresc Român decisese colectivizarea agriculturii, dar Galațiul și Vrancea rămăseseră printre ultimele județe ,,libere”, pentru că aici ,,oamenii locului erau îndărătnici, iar sărăcimea, puțină”. Miliția dă târcolae, în toamnă, vrea să afle ce și cum, care-s capii rebeliunii. Ceaușescu nu mai are, însă, timp de anchete, trece direct la acțiune.

,,Crengile au început să tremure, deși vântul nu se pornise”, își mai aduc aminte sătenii. E 4 decembrie 1957 când tancurile ajung în sat. Sunt așteptate cu furci și topoare. Pământul e al sătenilor, nu vor să-l deie. Ceaușescu n-are vreme. Stă fix între două tancuri cu turelele îndreptate spre biserică atunci când își lasă mâna în jos, cu o mișcare iute. Mitralierele din camioane trag. Trag mult. Clopotul satului le acoperă moartea. Lângă Nițu Stan, Costică Arnabaș căzu în genunchi și își desfăcu, la piept, cămașa, rupând-o. Alături, Aurică Dimofte și, strângând în mână toporul, Ionică Areaua. Dana a lui Radu are doar 28 de ani. E mamă. Împușcată pe loc. ,,Să le dăm răzvrătiților ceea ce vor”, urlă Ceaușescu.

,,Omul acela mic (n.r. – Ceaușescu) în scurtă albastră, mi-a tras un bocanc în burtă și m-a înjurat. Cinci zile, cinci zile am sângerat. Da ‘io n-am zis nimica, numai am gemut și l-am blestemat, așa, în gând, să moară cum au murit ai mei, neîmpărtășit și cu mâinile legate la spate, ca Aurică al nostru, căruia îi țâșnea sângele pe gură”, pomenește Marin Crăciun. La Vadu Roșca, sunt, pe 4 decembrie 1957, 48 de răniți. Morții sunt adunați noaptea și aruncați într-o groapă comună, pe undeva pe lângă Focșani, fără cruce, fără nume. Arestații sunt bătuți, zi și noapte. Crunt. ,,Pe mine, că eram mai tânăr, m-au bătut cu parul numa-n cap. De atunci nu prea mai aud”, își mai aduce aminte nea Crăciun…

„Era îmbrăcat în pantaloni bufanţi, groşi, din stofă de lână de culoare cenuşie, ţesută în forma literei V peste care avea o scurtă din aceeaşi ţesătură. Şapca de pe cap întregea setul vestimentar al ministrului. În picioare avea bocanci maro, din piele, cu talpa groasă şi tureaca înaltă, de unde se vedeau şireturile prinse în capse aşa cum poartă ofiţerii în aplicaţii”…

Pe 17 ianuarie 1958 începe procesul. Ioniță Haralambie e considerat ”insigator”. Primește 14 ani. Cea mai mică pedeapsă e de cinci ani, plus doi de interdicție și confiscarea averii. ,,Nu s-a terminat, atunci, totul. Ca să nu mai facem nimic, au lăsat niște ghiogari (n.r. – activiști înarmați cu bâte, cu ghioage, pentru a-i determina pe țărani să intre în colectiv), care ne terorizau mereu”, mai spun țăranii.

După 1990, supraviețuitorii au ridicat un monument modest. pentru Aurel Dimofte (29 de ani), pentru Ionuț Cristea (22 de ani), pentru Ion Arcan (14 ani), pentru Dumitru Crăciun (29 de ani), pentru Toader Crăciun (49 de ani), pentru Stroie Crăciun (31 de ani), pentru Dumitru Marin (29 de ani), pentru Marin Mihai (42 de ani) și pentru Dana Radu (28 de ani). Azi, la Vadu Roșca, nimeni nu mai comemorează nimic. Vremurile au făcut asta. Doar o colivă se mai leagănă, din când în când, la biserică, lângă clopotul cel înviat, așa, ca o veșnică pomenire…

Text editat de Dr. Gabriela Naghi

Antihriştii ridică absurdul la cote paroxistice

“Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor. Tu ești scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăvește‑mă de cei ce m‑au înconjurat” (Ps.45; 31,8).

“Dacă nu ştii, te învăţăm; dacă nu poţi, te ajutăm; iar dacă nu vrei, te obligăm”, sunt cuvintele lui Vladimir Ilici Lenin, pe care dictatura sanitară instaurată sub presedinția Colonel medic dr. Valeriu Gheorghiţă, le-a ales ca deviză pentru binele instaurat cu forța prin vaccinare. Ceea ce este foarte trist în toată avalanşa de minciuni și erori grave cu care este suprasaturată populația, este că unii medici le acceptă și le promovează, făcându-se vectorii propagandei sistemului antihristic în dauna salvării sănătății pacienților care acum, și-au pierdut încrederea în ei.
Toata lumea vaccinată și nevaccinată va purta în continuare masca și în anii următori.Vaccinul făcut are valabilitate 6 luni , deci la sfârșitul anului alte vaccinuri sunt prevăzute în agendă.

Diavolul iubește haosul și spaima. Omul fricos poate fi stăpânit mai ușor. Frica, folosită prin intermediul portavocilor din media, poliție și guverne, sincronizată și susținută, a fost și este folosită pentru controlarea maselor în același mod în care ciobanul se folosește de câine pentru a ține oile sub control. Știu oare oare toate persoanele vaccinate că pot face ulterior boala, că poate va trebui să purtăm 2 măști sau poate mai multe, …ca și clovnii de la circ în următoarea perioadă, asta în ipoteza că nu sunt spitalizați pentru un efect advers sau n-au decedat între timp? Strategia că vaccinarea nu este obligatorie pentru că oamenii vor avea reacții de rezistență, a dat roade, conform teoriei manipulării unei colectivități. Era clar ca turmele se sperie dacă le iei la fugărit cu seringa prin țarc. Prin urmare, trebuie să le cânți din fluier și ele se vor alinia cuminte la coadă. După aceea, pe cele care nu ascultă de cântare, le strângi într-un colț cu un “pașaport al vaccinării”necesar supraviețuirii, similar celor al animalelor și tot le vaccinezi. Lipsa dialogului, lipsa unității de păreri în ceea ce privește tratamentul anti-virus și vaccinarea, se răsfrânge și în rândul doctorilor, cei care se opun vaccinării declarând deschis că vor avea probleme în viitor din partea autorităților pe lângă ostracizarea din partea colegilor de breaslă.

Fenomenul este asemănător cu cel care avea loc în comunism când orice opinie contrară pcr era discret enunțată de cei fără carnet, cu frică și doar în medii restrânse, care în fapt nu erau niciodată sigure. Rușine psihiatrilor și psihologilor care nu trag semnale de alarmă despre purtarea abuzivă a măștilor de către copii, care prin deprivarea senzorială, dar și prin limitarea drastică a contactului social pot duce la alienare psihologică și nenumărate alte probleme psihice. Copiii astfel spălați pe creier se transformă pe zi ce trece alături de adulți, în oi tembele, fără rațiune, care ascultă orbește ordinele inchizitorilor medicali, care se supun, și se fac instrumente (idioate) ale impunerii regulilor autorității sanitare chiar și în propria familie. Orice dictatură urmărește același scop, astfel că vom asista – Doamne-ferește! – ca în Koreea de Nord, ca oamenilor să le fie frică și să gândească ceva rău împotriva partidului opresiv ( la putere din 1948, cea mai pură formă de totalitarism pe care mintea umană a inventat-o vreodată).

Mărțișoarele și florile , micile simboluri pe care copiii le ofereau profesoarelor, educatoarelor, simbol al dragostei și recunoștinței la începutul primăverii, au devenit subiect de interdicții, posibili transmițători ai virusului, într-o dictatură absurdă, grosolană, și abjectă. Deputatul psd, Rafilla, încearcă să cosmetizeze, fără succes aberațiile slugilor care au atins absurdul nevisat de tovarășii politruci de la centru. „Una este un obiect personal, pe care îl folosești în mod curent, pe care nu ai voie să îl schimbi cu altcineva și altceva este dacă discutăm despre un mărțișor sau o floare, ele sunt ambalate. Dacă extrapolăm și considerăm mărțișoarele obiecte personale, florile obiecte personale, atunci o să ne găsim într-o situație paradoxală că nu mai trebuie să desfășurăm niciun fel de activitate pentru că orice obiect, marfă devine obiect personal”, spune Alexandru Rafila. El a precizat că este important „să evităm îmbrățișările când oferim un mărțișor sau o floare” și să ne spălăm pe mâini înainte și după aceste gesturi și să folosim un dezinfectant. Un ordin comun al ministerelor educaţiei şi sănătăţii prevede că, în şcoli, este interzis schimbul de obiecte personale, din motive de siguranţă sanitară. În această categorie intră atât mărțișoarele oferite profesorilor și colegelor de către elevi, de 1 Martie, cât și florile sau alte cadouri, oferite pe 8 Martie.

Dr. Gabriela Naghi

Maleficul Alexandru Rafila, pe urmele tatălui său

Alexandru Rafila este fiul unui criminal comunist. Omonimul său tată a fost comandantul securităţii din Arad şi a reprimat sângeros o revoltă a ţăranilor împotriva sălbaticului regim comunist, cum aflăm dintr-un episod al Memorialului durerii, al Doamnei Lucia Hosu Longin. Dumnezeu ştie câţi oameni a trimis în închisori şi în morminte, şi câte familii au rămas să-şi ducă durerea până la sfârşitul vieţii lor. Cu toare acestea, criminalul a trăit netulburat, nici un fir de păr din cap nu i s-a clintit, până când Dumnezeu l-a chemat la judecata particulară. A beneficiat de toate avantajele şi înlesnirile cu care regimul comunist îşi răsplăteşte slugoii abrutizaţi de o ideologie satanică.

Nu cred că pruncii trebuie să poarte povara păcatelor părinţilor. De altfel, Sfânta Scriptură dezaprobă pe cei care afirmau la acea vreme ,,Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii’’ (Iezechiel 2 3), spunându-ne că fiecare suntem răspunzător în faţa lui Dumnezeu de cele pe care le gândim, le spunem ori le făptuim. Mergând pe această linie logică, cred că şi actualul doctor Alexandru Rafila nu trebuie blamat pentru crimele odioase ale tatălui său şi ar putea fi un medic făcător de mult bine, care s-ar putea îngriji, eventual, şi de sufletul tatălui său. Lucrurile nu stau deloc aşa, dovedindu-se încă o dată că aşchia nu sare departe de trunchi sau, cum zice Sfânta Scriptură, ,,cum este sufletul tatălui, tot aşa este şi sufletul fiului’’ (Iezechiel 18, 4).

Doctorul Rafila a apucat pe drumul tatălui său şi a ajuns la OMS, acest instrument de bază al mai-marilor lumii în strădania lor de a controla populaţia globului, în sensul exterminării ei, într-o proporţie asupra căreia încă nu s-au pus de-acord. Socotindu-se un fel de dumnezei ai veacului acestuia, sataniştii nu mai au nicio oprelişte în pornirile lor criminale. Rafila e omul potrivit, însărcinat cu zisa pandemie şi cu vaccinul în România. Individul s-a mutat parcă în studiourile televiziunilor  vândute, de unde face apologia crimei, frumos aşezată în ambalajul binefacerii.

Când a sosit vremea alegerilor parlamentare, a devenit deputat şi degrabă s-a apucat să pună la punct o lege demonică, în care este prevăzută obligativitatea vaccinării pentru întreaga populaţie, cu sancţiuni şi pedepse grele pentru oponenţi. Nu încape nicio îndoială că legea cu pricina va trece prin parlament, apoi va ajunge sub pixul domnului Pi-er Pătrat, care o va promulga de îndată. Este bine să cunoaştem aceste lucruri, să fim pregătiţi, în sensul apropierii noastre de Dumnezeul Adevărului.

Ne-ar mai lipsi ca actualul Rafila să aibă un băiat, pe care să-l cheme tot Alexandru.

Presbiter Ioviţa Vasile   

Dictatura antihriştilor: Nu vrei, te obligăm…

„Vaccinul nu ne imunizează împotriva Sars CoV-2. Adică, vaccinul nu ne garantează nimic. Îl facem doar pentru că aşa ne spun mai-marii lumii: că trebuie să-l facem şi că ne va salva. Dar nu avem din partea companiilor producătoare nici măcar o asigurare minimală; nu că nu va avea efecte adverse, ci că îşi va atinge scopul de a imuniza populaţia. Dacă riscurile sunt mai mari decât beneficiile, atunci actul medical respectiv nu se justifică. Ce rost are să administrezi unui bolnav un medicament care îl vindecă de o boală uşoară, dar îi provoacă una mult mai gravă?! Deci, cine crede că vaccinându-se nu va mai face boala se înșeală grav, căci acest lucru reiese chiar din declaraţiile oficialilor companiilor producătoare de vaccinuri. Într-un articol din NY Times se afirmă că vaccinul nu asigură necontaminarea şi, ca atare, se recomandă purtarea în continuare a măștii pentru evitarea transmiterii” (Prof.Virgiliu Gheorghe).

Asociația Medici pentru Consimțământ Informat îl contrazice pe deputatul PSD Alexandru Rafila și atrage atenția parlamentarilor că proiectul de lege a vaccinării, aflat la un pas de adoptare, prevede atât caracterul obligatoriu al vaccinării pentru copii și adulți, cât și vaccinarea obligatorie „în situații epidemiologice speciale”, cum este pandemia de SARS-CoV-2. De asemenea, aceasta prevede vaccinarea obligatorie a întregului personal medico-sanitar, fără nici un echivoc, deși o mare parte dintre lucrătorii din spitale refuză să se injecteze cu ARNm anti-Covid-19.
Detaliind, proiectul de lege conține multe articole care prevăd explicit obligativitatea vaccinării copiilor și adulților din România. Amintim doar câteva dintre ele:

Art. 6 prevede clar că vaccinarea copiilor și a întregii populații, în situații epidemiologice speciale, este obligatorie; din martie 2020 suntem într-o situație epidemiologică specială;

Art. 16 menționează explicit crearea unui Calendar Național de Vaccinare pentru Adulți;

Art. 13 enumeră clar categoriile de vaccinări obligatorii:

– vaccinarea obligatorie a copiilor, conform CNV (Calendarul Național de Vaccinare);
– vaccinarea obligatorie a întregii populații în situații epidemiologice speciale (cum este, de exemplu, actuala pandemie Covid);
– vaccinarea obligatorie a personalului medico-sanitar din unitățile medicale de stat și private;
– vaccinarea obligatorie pentru alt personal din unitățile publice și private
Atragem în mod special atenția asupra prevederii conform căreia vaccinarea personalului medico-sanitar va fi obligatorie, fără niciun echivoc. Un medic vaccinat poate dezvolta reacții adverse post-vaccinale ușoare sau grave, ca orice pacient. Dar pentru un medic, o vătămare gravă ar însemna pierderea capacității de a profesa în domeniul îngrijirii sănătății.

Părinții care refuză vaccinarea copiilor lor (chiar după consiliere din 3 în 3 luni) se pot aștepta la cel puțin patru amenzi mari în primul an de viață al copilului. După care urmează vaccinările după vârsta de un an, cu alte amenzi foarte mari în caz de refuz.

Proiectul de lege este la un pas de obligativitatea vaccinării și smulgerea consimțământului pentru vaccinare, prin toate formele viciului de consimțământ. În concluzie, domnul deputat Alexandru Rafila face afirmații false, care pot induce în eroare membrii Parlamentului României, corpul medical neinformat și opinia publică, netezind astfel calea spre votarea fără prea multă opoziție a acestui controversat proiect de lege. Se încalcă orice drepturi individuale, fără ca cetățeanul să aibă posibilitatea să se împotrivească și să-și exercite dreptul de a decide. Nu avem nici o speranță că slujbașii pe care poporul român i-a mandatat să-l reprezinte vor înțelege necesitatea amendării acestui proiect de lege care, altminteri, ar pune capăt libertății individuale și ar marca dictatura medicală prin implementarea unei periculoase, degradante și umilitoare vaccinări obligatorii.

Dr. Gabriela Naghi

Întindem mâna Părinţilor care s-au despărţit de noi

Părinţii Andrei Cojoacă şi Ieromonah Ghervasie Giurgiu au realizat un film de o oră, pe care apoi l-au postat şi poate fi găsit pe youtube. Ce i-a determinat să purceadă la această lucrare?

Spun Părinţii că în zona Buzăului există nişte credincioşi, adepţi ai Ierodiaconului Visarion Iugulescu, aflaţi acum sub oblăduirea lor. Acest cleric, zice-se, a fost promotorul unor erezii, exprimate în pictură şi cuvânt. Prilej tocmai potrivit pentru Domnul Staicu Ciprian, care a pornit un atac furibind asupra zişilor visarionişti  şi a celor doi preoţi pomeniţi mai sus, acuzându-i de idolatrie şi de multe altele. Grijuliu cu puritatea Ortodoxiei şi atent veghetor la unirea dintre fraţi, cum îl ştim, Domnul Staicu a declarat că nu se va mai spovedi de-acum înainte la Părintele Andrei. Mai mult, a întrerupt comuniunea euharistică cu cei doi şi a formulat nişte pretenţii greu de împlinit, ca preţ pentru restabilirea comuniunii. Analizaţi-le şi Dumneavoastră:

1. Să înceteze în mod public orice comuniune bisericească cu cei care au fost sau sunt încă visarioniști, de vreme ce ei înșiși (cei doi preoți) au mărturisit public că ierodiaconul Visarion a fost eretic.

2. Mărturisire de credință individuală, scrisă și semnată de toți cei îngrădiți de ecumenism, dar care sunt acuzați a fi visarioniști și sunt sub oblăduirea duhovnicească a celor doi preoți, precum și arderea în public a tuturor materialelor visarioniste deținute de mirenii acuzați de visarionism.

3. Pentru că am primit vești despre părerea unor visarioniști de azi care cred în reîncarnare și că ei înșiși sunt tot felul de persoane biblice reîncarnate, inclusiv unii care ar fi noi hristoși și noi apostoli, de dumnezeu tatăl nu mai zic – și el e folosit (intenționat am scris cu litere mici), se impune verificarea totală a crezului actualilor sau „foștilor” visarioniști de la Buzău și trecerea lor, în cazul pocăinței, prin rânduiala primirii Tainei Mirungerii a ereticilor care se întorc la Ortodoxie (Preluare de pe Prietenii Sfântului Efrem).

Acesta a fost motivul pentru care Părinţii Andrei şi Ghervasie au făcut acest film, în care recunosc că într-adevăr, Visarion Iugulescu a fost eretic, însă nu se angajează la mai mult. De asemenea, cer revenirea la starea anterioară de comuniune. Urmărind filmul, am simţit nevoia unor reflecţii pe teme vechi şi noi.

– Părinţii Andrei şi Ghervasie greşesc grav atunci când se raportează, în orice împrejurare, la monahul grec Sava Lavriotul, ca la un papă-arbitru, infailibil şi a-toate-ştiutor. Să nu le scape din vedere că Sava e un călugăr şi nimic mai mult. E, cu alte cuvinte, un mirean, nefiind cleric. Şi-atunci cum pot fi atât de naivi Părinţii încât să socotească literă de Evanghelie tot ce spune Sava? Şi spune multe. Eu cred că rolurile trebuie inversate şi Sava să asculte de clerici. Omul nu are un nume bun nici în Grecia, şi-atunci vine în România şi face valuri.

-Aş dori ca Părinţii Andrei şi Ghervasie să înţeleagă că cei doi, Sava şi Staicu, sunt agenţi infiltraţi printre nepomenitori, cu misiunea precisă de a învrăjbi şi dezbina. Au déjà la activ dezbinarea din 2018, când au rupt o parte din pomenitori şi i-a îndepărtat de noi. Acum, cinstiţi Părinţi, aveţi ocazia să vă convingeţi pe proprie piele de lucrarea distructivă a celor doi, pe care noi o clamăm de câţiva ani. Staicu a trădat o dată, a doua oară şi va mai trăda dacă i se dă posibilitatea. Nu vă aşteptaţi să-şi pună cenuşă în cap şi să revină la sentimente mai bune. E prea adânc băgat afaceri murdare şi are prea multe facturi de plătit.

-Apropo, tot ne acuzaţi că suntem conduşi de fratele mirean Silviu Chirilă, gogoriţă lansată de Staicu. Nu ştiaţi că şi Domnul Staicu e trecut în rândul mirenilor, prin caterisire validă, deoarece a refuzat să se ducă într-o parohie în care a fost mutat? Vă spunem noi acum. Aşadar lăsaţi-o mai moale cu Silviu Chirilă. Dânsul nu are pretenţii de leader, face o bună lucrare de mirean întru apărarea Ortodoxiei, lucru de care vă puteţi convinge, urmărindu-i postările.

-După minutul 32 al filmului, Părintele Andrei spune un adevăr pe care noi l-am spus dintru început: ,,Credem că aceşti fraţi s-au despărţit de noi şi din cauza atitudinii părintelui Ciprian, total lipsite de tact pastoral, total lipsite de dragoste, total lipsite de manieră patristică de abordare a lucrurilor’’. Bine ziceţi, Preacucernice, Staicu e autorul principal al dezbinării. El a născocit povestea cu părtăşia la erezie, ne-a atribuit-o, a umflat-o, a dus-o în Moldova şi i-a convins pe Părinţii de-acolo că suntem eretici. De-aici până la ruptură a fost un pas, făcut la Roman.

-Părinte Andrei, soluţia pe care o propuneţi e nerealistă, iertaţi-mă. Staicu nu va veni la noi să-şi ceară scuze şi dacă ar fi să fim câştigaţi pentru Ortodoxie, nu dânsul e persoana potrivită să ne convingă. Dar nu e cazul. Noi nu ne-am despărţit de nimeni. Continuăm să mergem pe drumul început în 2016. Am început mărturisirea pe treapta cea mai de jos a Ortodoxiei şi acolo am rămas, împovăraţi de păcate, însă nu am trădat Dreapta Credinţă. Eretici nu suntem, pentru că erezia înseamnă despărţire de Dumnezeu. Nimic n-am schimbat în mărturisirea noastră. Vorbiţi de mai multe erezii de care ne-am face vinovaţi. Care sunt celelalte, ca să ştim să ne pocăim. Povestea cu părtăşia la erezie nu s-a pomenit între noi, dovadă că a fost o făcătură a lui Staicu. Şi-atunci? Atunci hai să le lăsăm toate în urmă şi să refacem comuniunea între noi, dacă este cu putinţă. Haideţi să socotim că e vorba de treburi bisericeşti care se pot îndrepta uşor. Nu avem resentimente faţă de Sfinţiile Voastre. Ruptura dintre noi ne-a durut. Nu vrem să dăm satisfacţie diavolului şi slujitorilor lui, rămânând despărţiţi. Vă întindem frăţeşte mâna şi suntem gata să vă cerem iertare.

Presbiter Ioviţa Vasile

Notă. Dacă aveţi posibilitatea să transmiteţi acest text Părinţilor Andrei şi Ghervasie, vă rog să o faceţi, deoarece eu nu mai am nicio cale de comunicare cu dânşii.

Sfântul Paisie Aghioritul: Îndreptăţirea de sine este lucrare satanică

Întregul sinod BOR acţionează ca un stat major unitar, o structură indisolubilă, care nu va da înapoi nici măcar un pas de la dezideratul ocultei masonico-sionisto-globaliste impus prin sinodul tâlhăresc de la Creta 2016. Ce rost mai are dialogul cu cei care prin tăcerea lor s-au facut complicii trădării Ortodoxiei, cei care vor tăcea chiar în momentul nu foarte îndepărtat al „potirului comun”? Conform agendei cunoscute, aşa cum a anunţat de curând „papa” de la Constantinopole, într-un interviu acordat ziarului italian Avvenire*, fie că vrem , fie că nu vrem, în 2025, în cinstea Aniversării a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, s-ar putea înfăptui unitatea prin unirea cu papistașii. Cei care „sub pretextul” apărării adevăratei Ortodoxii numesc erezie ecumenismul, rup unitatea Bisericii Ortodoxe, a declarat conducătorul Patriarhiei Constantinopolului.

Îndreptăţirea este o tâlcuire satanică.

– Am observat că astăzi şi cei mici şi cei mari pe toate le justifică cu o gândire satanică. Diavolul pe toate li le explică în modul său personal şi astfel se află în afara realităţii. Îndreptăţirea (de sine) este o tâlcuire satanică.

– Şi cum se face, Părinte, că unii la fiecare cuvânt află replică?

– O, este înfricoşător să discuţi cu un om care s-a obişnuit să se îndreptăţească! Este ca şi cum ai vorbi cu un îndrăcit. Cei care se îndreptăţesc – Dumnezeu să mă ierte – îl au de stareţ pe diavolul. Sunt nişte oameni chinuiţi. Nu au pace înlăuntrul lor. Iar din aceasta au făcut o ştiinţă. Adică precum un hoţ nu doarme toată noaptea şi se gândeşte cum poate reuşi să fure, tot astfel şi aceştia se gândesc mereu cum să-şi îndreptăţească o greşeală sau alta a lor. Sau precum cineva se gândeşte cum să afle ocazia de a face un bine sau cum să se smerească, aceştia, dimpotrivă, se gândesc cum să justifice pe cele ce nu se pot justifica. Se fac avocaţi! N-o poţi scoate la capăt cu unii ca aceştia. Este ca şi cum ai vorbi cu diavolul însuşi. Ce-am păţit cu unul! În timp ce îi spuneam: „Ceea ce faci nu este corect, la cealaltă trebuie să iei aminte, nu mergi bine. Trebuie să faci asta şi asta…”, acela pentru orice afla îndreptăţiri şi la sfârşit îmi spune: „Nu mi-ai spus ce să fac”. „Bre, omule, oare ce vorbim de atâtea ceasuri? Îţi spun greşelile tale, că nu mergi bine şi mereu te îndreptăţeşti. Trei ceasuri m-ai sufocat, m-ai topit! Cum nu ţi-am spus ce să faci?” Să-i spui pilde ca să-i dai să înţeleagă că nu este decât egoism satanic felul cum înfruntă lucrurile, că primeşte influenţe diavoleşti şi că, dacă nu se schimbă, se va pierde, iar el în cele din urmă să spună: „Nu mi-ai spus ce să fac!”. Cum să nu explodezi? Când cineva este nepăsător, le depăşeşte pe toate cu „nu-i nimic”. Dar dacă nu este nepăsător, se sufocă. Eu îi fericesc pe cei nepăsători.

– Părinte, cred că în niciun caz nu aţi vrea să fiţi nepăsător.

– Măi copile, cel puţin cel nepăsător nu se consumă aşa, fără rost. Să suferi pentru un îndurerat, aceasta are sens. Dar ca să te topeşti cu acesta, să-i spui atâtea şi atâtea şi în cele din urmă să-ţi spună „Nu mi-ai spus ce să fac”, şi să justifice cele ce nu se pot justifica! În felul acesta din om se face diavol. Înfricoşător! Dacă s-ar gândi numai la osteneala pe care o faci – ca să nu mai vorbim de durere – ca să-l ajuţi, s-ar schimba puţin. Deşi te vede că suferi, te osteneşti, te chinuieşti, nu ia în seamă nimic.

– Părinte, atunci când cineva se îndreptăţeşte pentru o neorânduială pe care a făcut-o şi-i spui: „Aceasta este îndreptăţire”, dar acela continuă să se îndreptăţească, încercând să demonstreze că aceea nu este îndreptăţire, oare este cu putinţă ca unul ca acesta să se mai îndrepte?

– Cum să se îndrepte? Îşi dă seama că greşeşte, pentru că se chinuieşte, dar din egoism nu vrea să recunoască. Este foarte înfricoşător!

– Da, dar acela spune: „Nu mă ajuţi. Vreau să mă ajuţi. Nu m-ai chemat ca să discutăm? Pentru ce mă dispreţuieşti?”.

– Ei, aceasta tot de la egoism porneşte. Adică este ca şi cum ar spune: „Eu nu sunt vinovat, tu eşti vinovat că nu merg bine”. Acolo ajunge. Lasă-l! Nu trebuie să te preocupi de el, pentru că nu poate fi ajutat. Pentru un astfel de suflet duhovnicul sau stareţul nu are nicio răspundere. Acesta este egoism satanic, nu omenesc. Egoism omenesc are şi acela care nu se va smeri să spună „iartă-mă”, dar cel puţin nu va vorbi ca să se îndreptăţească. Cel care se îndreptăţeşte pe sine atunci când greşeşte îşi schimbă inima sa în refugiu diavolesc. Dacă nu-şi va zdrobi eul său, va continua să greşească mai mult şi se va zdrobi fără folos de însuşi egoismul său. Când cineva nu ştie ce mare rău este îndreptăţirea, are circumstanţe atenuante. Dar când ştie sau i-o spun alţii, atunci nu are circumstanţe atenuante.

Este trebuinţă de multă atenţie atunci când mergi ca să ajuţi pe cineva care a învăţat să se îndreptăţească, pentru că uneori se întâmplă următorul lucru: dacă se îndreptăţeşte înseamnă că are mult egoism, iar când îi vei spune că ceea ce a făcut nu este corect, va spune alte minciuni şi alte îndreptăţiri, până ce îţi va dovedi şi aceea şi cealaltă, ca să apară nevinovat. Dar în felul acesta tu, care ai mers să-i dovedeşti că greşeşte, te faci pricina să se facă mai egoist, mai mincinos. Din clipa în care vei vedea că îşi continuă îndreptăţirile, nu mai este nevoie să-i dovedeşti nimic. Fă numai rugăciune ca să-l lumineze Dumnezeu.   (Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos)

Texte redactate, selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

Nu puneţi la îndoială ecumenismul IPS Teodosie

Să vă relatez ceva: ieri am fost la IPS Teodosie cu o problemă personală şi, profitand de ocazie, am început o discuţie prietenească – pentru că mă cunosc cu IPS Sa de 17 ani – despre Creta spunându-i fără ocolişuri ca acolo ierarhia română a trădat Ortodoxia şi, ca orice ierarh român dacă vrea, poate să repare acest lucru. I- am spus delicat şi cu dragoste că pentru trădarea Ortodoxiei de către ierarhia BOR apasă bătaia lui Dumnezeu peste România şi am incercat sa-l fac să conştientizeze gravitatea actelor trădării Ortodoxiei de-a  lungul anilor. Ce credeţi că- mi raspunde? Fără să se enerveze:

1.Că nu-l învăţ pe popa carte.
2.La Creta nu s-a luat nicio decizie, iar când am început să i le spun toate cu dovezi şi tot ce au parafat ierarhii, mi-a cerut să vin cu dovezi scrise, precum fac sectarii.
3.A venit cu o logică a la IPS Teodosie, că dacă s-a pogorat Sfânta Lumina la Ierusalim şi după sinod, unde e patriarh unul care a fost la Creta şi a semnat, atunci sinodul e valid pentru că prezenţa Sfintei Lumini certifică valabilitatea sinodului cretan.
4.Tot ce se scrie pe net sunt lucruri ne-verificate şi că nu trebuie să ne luăm după lucruri ieftine şi ne-probate, că exista comisii de teologi şi că nu trebuie să facem afirmaţii fără noimă, nefondate.

V-am prezentat aceste lucruri pentru a informa corect credincioşii cu privire la credinta IPS Teodosie, si dacă mai vrea cineva să se lamurească personal, să pună mâna să mearga la Constanta, să poarte o discuţie pe tema Cretei cu IPS Sa, şi se va lămuri.

D. Giani

Sfaturi şi îndemnuri duhovniceşti pentru această Duminică – 21 februarie 2021

Despre înşelarea universală a evreilor.
Urgent să fie comunicat tuturor ortodocșilor.

Am fost avertizați de călugări despre faptul că în această duminică a Vameșului și Fariseului, după-amiaza la ora 18:00, în momentul în care evreii de pretutindeni se vor ruga pentru apariția iminentă a lui mesia – antihrist – cu excepția faptului că toți creștinii ar trebui să fim în rugăciune, nimeni să nu asculte din curiozitate aceste manifestări din mass-media sau internet, acestui eveniment i se va acorda multă atenție in spațiu mediatic și va exista un impact negativ asupra creștinilor, deoarece au fost recrutați și vrăjitori.

Urmărirea din curiozitate este considerată participare, rugăciune împreună cu aceștia și părtășie la rugăciunea pentru venirea Antihristului.

Vameșul, în genunchi, cu infinită umilință ascuns în ghișeul său, a câștigat favoarea lui Dumnezeu, fariseul, cu mândrie s-a rugat în fața templului.

La fel fac și ei și nu întâmplător au ales evreii această zi pentru rugăciunea lor.

Duminica aceasta va separa pe farisei și pe vameși, fiecare cu propria autonomie.

DE LA PRIETENA NOASTRĂ – Mara Paschalaki:
Și noi ne vom ruga la acea oră.
Eu personal o să citesc din Psaltire.
Stareța Paisa, stareța Sfântului Onoufrios din Ierusalim, mi-a spus că aceștia se pregătesc de multă vreme, fac diferite rugăciuni folosind acel corn, numit Sofar, pe care îl aveau în anii lui Hristos și mi-a spus că scoate un sunet înfiorător. De îndată ce va auzi cornurile, va începe rugăciunea imediat. Imaginați-vă ce va fi duminică.
Maica stareță ne cere tuturor creștinilor să ne rugăm duminică la acea oră pentru că mi spus că evreii invocă demoni foarte puternici.

Citiți următorii psalmi: 3, 29, 34, 47, 51, 93, 131 și 137.”

Faţa de cel de mai sus, doresc să fac câteva precizări şi recomandări personale:

1.Este veridică mobilizarea de către evrei a unor vrăjitori care să înşele cu false minuni pe cei slabi în credinţă. Este sigură invocarea unor demoni puternici, care să-i însoţească pe evrei în rugăciunea lor de chemarea a micinosului mesia – antihrist.

2.Recomand tuturor credincioşilor ortodocşi să se comporte în modul cel mai firesc, ca în fiecare zi de Duminică, fără a-şi suprapune rugăciunile, în timp, cu cele ale evreilor. Asta ar însemna un fel de contra-rugăciune. Noi avem rânduielile noastre bisericeşti de la care nu ne abatem. A ne ruga începând cu ora 18 nu e potrivit, nu ne conformăm planului demonic al evreilor. Rugăciunile la putem face înainte de ora 18, sau după ora 20. Atunci când diavolul se arăta în chip de înger al luminii Sfinţilor, îndemnându-i la rugăciune, aceştia refuzau, urmând rânduielile bisericeşti obişnuite.

3.Urmând sfaturilor Arhimandritului Nicolae Ragozin, în intervalul de timp 18-20 nu vom deschide televizoarele, nu vom folosi internetul nici din curiozitate, nu vom asculta radioul, ignorând cu desăvârşire mascarada pregătită de evreii înşelaţi, care vor fi făcuţi de ruşine. Nu cumva să ne facem părtaşi la această înşelare mondială.

4.Să nu uităm că noi astăzi am participat la Dumnezeiasca Liturghie, care este cea mai mare piedică în calea lui mesia-antihrist.

5.Recomand să se citească Psaltirea, să se rostească rugăciuni şi cântări scurte precum: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul; Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi; Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim; Vino, Doamne Iisuse Hristoase; Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru; Cu noi este Dumnezeu. Doamne ajută.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Duminica a 33-a după Pogorârea Sfântului Duh. Învăţaţi-vă de la Mine

,,Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre’’ (Matei 11, 29). Acesta este îndemnul sfânt pe care ni-l dă Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Şi nu numai că ne-a dat îndemnul acesta, ci toată viaţa Sa pământească ne este o pildă de Dumnezeiască smerenie. Să ne gândim, bunăoară la pogorârea Sa din locaşurile cereşti şi Întruparea Sa când a luat trup omenesc cu toate slăbiciunile lui, dar fără umbră de păcat. S-a născut din Preacurata Fecioară Maria în ieslea din Betleem, căci numai pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a găsit loc în casa de oaspeţi. Când s-au împlinit patruzeci de zile de la Naştere şi Cel Unul şi Întâiul născut a fost dus la templu şi închinat Domnului, Fecioara Maria şi Dreptul Iosif au adus jertfă nu un miel, cum cerea Legea Veche celor înstăriţi (Levitic 12, 6-8), ci o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, cum cerea aceaşi Lege celor săraci. Iar Fecioara Maria  şi Dreptul Iosif erau săraci şi în această sărăcie a trăit şi Fiul lui Dumnezeu. Nu de puţine ori a fost lipsit chiar de cele mai elementare mijloace ale existenţei omeneşti: ,,Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul’’ (Luca 9, 58). Trăind în mijlocul unui popor rău şi îndărătnic, Mântuitorul a răbdat vorbele grele pe care i le adresau oamenii nerecunoscători. ,,Ai demon’’ (Ioan 7, 20) – Îl batjocorea mulţimea căreia îi făcuse atâta bine. Altădată iudeii cei necredincioşi au mers şi mai departe cu blasfemiile: ,,Are demon şi este nebun’’ (Ioan 10, 20). Şi limbile acelora nu s-au uscat! Pentru că Fiul lui Dumnezeu, în nemărginita-I smerenie, i-a suferit pe ei. Cum îi suferă şi pe blasfemiatorii vremurilor noastre care-i întrec pe aceia în răutate, prostie şi minciună. Cele ce nici nu gândeau iudeii de-atunci, cutează să spuna iudele botezate şi nebotezate de-acum., întrecându-se în a scorni cele mai înjositoare hule la adresa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi Dumnezeu nu-i pedepseşte încă, aştepând întoarcerea lor. A venit apoi vremea Patimilor Sale spre care a mers de bună voie. S-a supus tuturor umilinţelor imaginate de poporul Său, a răbdat toată batjocura oamenilor nerecunoscători şi orbiţi de o ură diabolică. Bătăi, scuipări, greutatea Crucii, urcuşul Golgotei, încununarea cu spini, pironirea pe Cruce între răufăcători. Toate acestea au primit din partea Mântuitorului un singur, dar Dumnezeiesc, răspuns: ,,Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac’’ (Luca 23, 34). Acestea l-au făcut mai târziu pe Sfântul Apostol Pavel să scrie Bisericii din Filipi: ,,Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din mărire deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale ci fiecare şi ale altuia. Cugetaţi la voi la fel ca şi Hristos Iisus Care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu răpire a socotit a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte – şi încă moarte pe Cruce’’ (Filipeni 2, 3-8).

          Sfânta noastră Biserică, având pilda cea Dumnezeiască a Mântuitorului său, ne învaţă pe noi acelaşi chip de vieţuire. Ne cere adică să fim răbdători, iertători şi buni chiar cu vrăjmaşii noştri. Asemenea Sfântului Apostol Pavel, ni se cere să ne socotim pe noi drept cei dintâi păcătoşi ai lumii. Rugăciunile sfinte pe care le rostim în diferitele împrejurări nu îngăduie decât o singură cale: cea a smereniei Dumnezeieşti. Înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie într-una din Rugăciunile ce le rostim, mărturisim: ,,Eu sunt adâncul păcatului şi nu sunt vrednic, nici în stare a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii păcatelor mele, celor fără de număr; că toate lucrurile rele şi meşteşugirile diavoleşti, toată răutatea iadului, îndemnurile spre păcat, dezmierdările şi alte patimi nenumărate n-au lipsit de la mine’’. Cu aceste gânduri şi simţăminte ni se cere să ne apropiem de Tainele cele înfricoşătoare, iar nu cu mândrie şi semeaţă cugetare. Psalmistul şi împăratul David a cunoscut binefacerile smereniei şi mărturisea despre sine: ,,Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului’’ (Psalmul 21, 6). Şi David nu avea porunca sublimă a Mântuitorului, aceea de a fi smerit, adică a-ţi cunoaşte nimicnicia în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Când preotul citeşte anumite Rugăciuni din Rânduiala bisericească, putem auzi cuvintele ,,şi nouă, măcar că suntem nevrednici, din iubire de oameni ne-ai dăruit această putere’’ sau ,,prin mine, smeritul şi nevrednicul slujitorul Tău, iartă robului Tău orice a greşit ca un om în această viaţă’’, cuvinte care ne pun pe noi în starea de a ne cunoaşte şi recunoaşte multele şi marile noastre slăbiciuni, fărădelegi şi păcate înaintea lui Dumnezeu. Iar această recunoaştere sinceră este începutul pocăinţei noastre.

          Textul sfânt al Evangheliei din această Duminică are, pentru noi, tocmai menirea de a ne feri de mândrie diavolească şi slavă deşartă. Şi ştiţi cui S-a adresat Mântuitorul când a spus pilda aceasta? Unora ,,care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi’’ (Luca 18, 9), prin urmare, foarte potrivită şi pentru noi. Pentru ca învăţarea noastră să fie cât mai lesnicioasă, Mântuitorul ne aduce în faţa ochilor minţilor noastre doi oameni total diferiţi. Mai întâi fariseul cu avalanşa de laude pe care şi le aduce: ,,Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig’’. Nu avem motive să punem la îndoială că va fi făcut asemenea fapte, dar acestea îşi pierd valoarea tocmai din pricina acestei mândrii necugetate, căci a spus Mântuitorul: ,,Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem’’ (Luca 17, 10). Se poate ca fariseul să fie, într-adevăr, mai râvnitor la fapte bune decât vameşul, dar mândria îi este pricină nu de urcuş, ci de cădere.

          De cealaltă parte, vameşul îşi vedea păcatele şi nu faptele bune, câte vor fi fost ele, şi din pricina lor nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer, ci numai se ruga cu sinceritate: ,,Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului’’. Văzându-şi greşelile şi scăderile sale, avea oricând posibilitatea mărturisirii păcatelor, a pocăinţei adevărate, a întoarcerii la Dumnezeu. Starea lui de smerenie era bineplăcută lui Dumnezeu, de aceea şi încheie Domnul Iisus Hristos pilda cu cuvintele: ,,Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa  lui, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa’’. Chiar şi cele două cuvinte, ,,acesta’’ şi ,,acela’’, arată situarea fiecăruia din cei doi faţă de Mântuitorul. ,,Acesta’’, adică vameşul, arată apropiere de Dumnezeu tocmai prin smerenia de care a dat dovadă, în vreme ce ,,acela’’, adică fariseul era depărtatat de poruncile Dumnezeieşti prin marea şi demonica  mândrie de care era stăpânit.

          Dumnezeiasca smerenie este armă nebiruită împotriva demonilor în orice împrejurare a vieţii. Părinţii Bisericii spun că diavolul şi îngerii săi sunt incapabili de cel mai mic gest de smerenie, şi aceasta le va aduce osânda veşnică, de aceea, când întâlnesc un om smerit sunt, fără excepţie, neputincioşi. Un Sfânt al Bisericii noastre (Ignatie Brianceaninov, Despre înşelare, p.139-141), scria privitor la darul mântuitor al smereniei: ,,Mă cufund gânditor în cugetarea asupra curselor diavolului. Ele sunt răspândite în afara şi înlăuntrul omului. O cursă este unită îndeaproape cu alta; în unele locuri, cursele stau pe câteva rânduri; în altele sunt făcute deschizături largi, dar care duc în laţurile cele mai amarnice, din care izbăvirea pare deja cu neputinţă. Privind la cursele cele mult meşteşugite, mă tânguiesc cu amar! Fără voie reiau întrebarea fericitului locuitor al pustiei: ,,Doamne! Cine, oare, dintre oameni poate să scape de aceste curse şi să se mântuiască?’’ La întrebarea preacuviosului pustnic (Antonie cel Mare, n.a.) a venit de la Domnul răspunsul: ,,Smerita cugetare trece de aceste curse, iar ele nu pot nici măcar a se atinge de ea’’. Amin.

Iubiţi credincioşi, începând cu această Duminică, intrăm într-o altă perioadă a anului bisericesc, aceea a Triodului, care durează zece săptămâni, până în Sâmbăta Mare. Avem, aşadar, trei săptămâni premergătoare Postului Mare şi şapte săptămâni durata acestui Post. Sfintele Slujbe şi rânduielile bisericeşti sunt deosebite, potrivite timpului liturgic dinainte de Marea Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un pas spre desfiinţarea Sfintei Taine a Botezului

Aşa poate fi socotită ultima isprava a domnului Calinic Argatu, stăpânul feudei argeşan-muscelene. Asemenea unui pontif al Vaticanului, dumnealui s-a apucat să dea directive despre felul cum trebuie săvârşită luminarea fapturilor lui Dumnezeu prin Sfântul Botez.

Din poziţia în care se află, domnul Calinic dictează preoţilor o sumă de piedici în săvârşirea Botezului, respectiv interdicţia pusă preoţilor tineri de a oficia singuri Sfânta Taină. Trebuie musai să fie însoţiţi de câte un preot mai vârstnic. Unde s-a mai pomenit o atare aberaţie? Trebuie apoi să-şi aroge competenţe medicale, şi să înscrie constatările într-un registru. Cel mai grav este însă că batjocoreşte Sfintele Canoane şi porunceşte obligativitatea botezului papistăşesc, prin turnare sau stropire. După decesul copilului de la Suceava, pe care-l exploatează la maximum, vrea dumnealui să ne arate câtă grijă poartă ca acel fapt regretabil să nu se mai întâmple. ,,Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism”. Astea-s vorbe de arhiepiscop! Doamne, păzeşte-ne!

Cum e cu putinţă ca omul acesta să facă gafe monumentale şi să nu se găsească nimeni să-l tragă de mâneca rasei? Este, pentru că toţi ierarhii români au fost ridicaţi în scaune episcopale de vrăjmaşii Bisericii, şi acum plătesc preţul, adică trădarea lui Hristos şi a Credinţei Ortodoxe. Să mai spun că unul din ultimii hirotoniţi în treapta episcopală este homosexual? Se ştia acest lucru, şi totuşi nimeni nu s-a împiedicat de el. Ca şi cum nu ne-ar fi fost de-ajuns scandalul ruşinos provocat de Corneliu de la Huşi.

Redau mai jos un extras, un copy paste după Flux 24, un portret al domnului Calinic, din care fiecare va înţelege ce vrea. Ceea ce veţi citi explică multe lucruri.

Calinic Argatul[4] – Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului (homosexual; în 2007, a fost deconspirat de C.N.S.A.S. ca fiind colaborator al Securității, încă de pe când era ghid la mănăstirea Căldărușani, dar peste un an a fost reabilitat printr-o decizie definitivă Curții de Apel București).

S-a remarcat și a promovat prin lingușeli și mese organizate pentru demnitarii și securiștii care veneau la mănăstirea Sinaia.

În raporturile cu semenii săi, mai ales cu preoții, are o plăcere deosebită de a lovi și a bate, expresie a unor reprimate deviații comportamentale.

Îi place compania tinerilor masculi sub 20 de ani. Se recomandă caterisirea individului.

Adăugaţi la cele de mai sus şi obiceiul de a bea frecvent. În stare de ebrietate vine şi săvârşeşte Sfintele Slujbe, fără jenă, apoi rosteşte ,,cuvinte de învăţătură’’ în care laudă binefacerile vaccinului, producând fie consternare, fie ilaritate în rândul celor pe care-i are în faţă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Emulii români ai doctorului Josef Mengele

Ca să sporească şi mai mult spaima oamenilor în faţa pandemiei imaginare, autorităţile antihristice române au lansat mitul medicilor eroi din prima linie care, chipurile, sunt cei mai expuşi primejdiei şi luptă până la epuizare pentru salvarea vieţii oamenilor. Adevărul  nu a putut fi înăbuşit pentru multă vreme şi s-a vădit că, de fapt, multe spitale erau aproape goale, iar medicii-şi petreceau timpul în tihnă, fără griji, deoarece această pasivitate criminală era răsplătită din vistieria ţării cu multă generozitate.

Dumnezeu să dea sănătate acelor medici care nu s-au pretat la această mascaradă murdară, neîncetând a-şi face datoria, atât cât le era îngăduit.

Institutul Oncologic din Cluj. Într-un salon încăpător de la terapie intensivă stăteau amestecaţi de-a valma bărbaţi şi femei, toţi trecuţi prin bisturiele chirurgilor. Cine a trăit asemenea încercări ştie ce înseamnă acestă stare post-operatorie. Bolnavii trec prin suferinţe grele şi au nevoie de îngrijiri speciale şi măcar de un strop de afectivitate.

Cum sunt trataţi bolnavii, operaţi de cancer, la spitalul amintit mai sus? Sunt obligaţi să poarte blestemata mască! Vă puteţi imagina acest fapt?  Pentru ca directiva să fie respectată, marele mahăr al spitalului a poruncit ca bolnavii să fie supravegheaţi de un fel de boactăr îndobitocit, care nu arăta măcar un semn de înţelegere pentru bieţii oameni aflaţi în grea suferinţă. Dimpotrivă, îi apostrofa grosolan ori de câte ori cutezau, din neputinţă, să-şi coboare puţin botniţa înjositoare.

Cum poate fi calificat un asemenea specimen, ,,erou’’ din prima linie, şef de instituţie spitalicească? Simplu: un emul, peste timp, al doctorului Josef Mengele, cel supranumit ,,îngerul morţii’’.

Aşa încât, propaganda mincinoasă şi nesimţită să înceteze cu gogoriţele pe care ni le serveşte zilnic.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un eveniment cumplit – avertisment pentru toți părinții care acceptă obligativitatea purtării măștii de către copiii lor

Un elev de clasa a doua, în vârstă de 9 ani, a leșinat marți în timp ce se afla la cursuri, la Școala „Sfânta Vineri” din Ploiești, fiind demarate manevre de resuscitare a acestuia de către asistenta medicală școlară, până la sosirea unui echipaj al SAJ. Copilul a fost transportat, în stop cardio-respitor, la Spitalul de Pediatrie Ploiești, unde au fost continuate manevrele de resuscitare, din păcate fără succes. Medicii au fost nevoiți să constate decesul și cauza lui: infarct. Infarct la 9 ani?
Conform primelor date, copilașul a acuzat o durere în zona abdominală imediat după ora 11, la ora de religie, iar profesoara a mers rapid să ceară ajutorul cadrului medical de la cabinetul școlar. La revenire au sunat imediat la 112, pentru că micuțul era deja într-o stare de inconștiență.

Masca ucide!
Ce deducem? Atacul de cord a avut loc imediat după ora 11, la începutul orei de religie, ceea ce înseamnă că era a patra oră din program. Copilul stătuse cu masca obligatorie pe figură cel puțin 180 – 200 de minute. Se ridică o întrebare: a avut Sport în cele trei ore anterioare? Pentru că, după cum știm, impostorul incompetent Vlad Voiculescu, ministrul fraudulos al Sănătății, i-a impus lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, obligativitatea purtării măștii de către elevi până și la orele de Sport, ceea ce, după părerea noastră, poate fi o crimă.

Nici măcar în pauze nu pot să respire! Dacă mai și aleargă, ca orice copii, în pauză, cum e?
Însăși Organizația Mondială a Sănătății îl contrazice pe ministrul pasibil de cercetare penală, prin recomandarea sa din iunie 2020 (ilustrație mai jos) în care afirmă că oamenii NU trebuie să poarte mască în timp ce fac exerciții, după cum transmite și Yahoo. Dacă adulților nu le este recomandată masca la sport de ce sunt obligați copiii? Dar de ce ascultă un Ministru al Educației matur – care ar trebui să-și apere copiii oferind exemple din țările lumii încă lucide – de un infatuat imatur fără nici un fel de pregătire? Cine răspunde dacă se dovedește că bietul copil din Ploiești a murit din cauza măștii, respectiv a lipsei de aer? Voiculescu sau Cîmpeanu? Sau mai curând, nu-i așa?… profesoara de religie!
Chiar dacă copilul are antecedente de suferință cardiacă, aceasta nu are nici o importanță. Oroare este și ceea ce se întâmplă acum elevilor, când studii internaționale arată gradul extrem de mic al îmbolnăvirii cu virusul Covid-19 în rândul copiilor, după cum atestă și Ministerul Sănătății din Marea Britanie, iar cercetătorii de la Harvard demonstrează că lipsa oxigenului, prin purtarea măștii, îți afecteză nivelul gândirii, concentrarea, atenția.

Cele mai frecvente efecte secundare* exprimate au inclus iritabilitate (60%), dureri de cap (53%), dificultăți de concentrare (50%), stare de mai puțină bucurie (49%), antipatie față de școală / grădiniță (44%), stare generală de rău (42%), reducerea învățării (38%), somnolență / oboseală (37%).Alte probleme de sănătate constatate de părinți la copii lor au fost erupții cutanate și fenomene alergice în jurul gurii până la boli fungice în și în jurul gurii, sângerări nazale, anxietatea școlară / refuzul de a merge la școală, transpirație crescută, durere sau buze crăpate și parțial sângeroase, creșterea atacurilor de migrenă în frecvență și severitate, probleme de vedere, afte, vomitare dar și pierderea cunoștinței, dureri abdominale, dureri de piept, înțepături de inimă și tahicardie!
Dumnezeu să-l odihnească pe copilaș, prima victimă a purtării măștii!

*Studiu concret, cu privire la probleme generate de mască pentru copii, realizat de Universitatea germană Witten/Herdecke
https://www.researchsquare.com/article/rs-124394/v2

Dr. Gabriela Naghi

Prăvilarii

Sunt o categorie de preoţi, cam 4 la sută, care au părăsit bunele rânduieli bisericeşti şi s-au dedat la practici vrăjitoreşti, făcându-şi din acestea sursa unor substanţiale venituri băneşti şi atrăgându-şi o anume faimă, o slavă deşartă, mai ales în rândul credulilor căutători de senzaţional. Numele lor generic vine de la ,,pravilă’’, în sensul regional consemnat de dicţionare, acela de ,,afacere’’. Într-adevăr, avem de-a face cu o afacere comodă, înfloritoare, fără riscuri, aducătoare de venit imediat şi sigur. Când la poarta unui prăvilar staţionează un autocar, din care coboară zeci de persoane doritoare să intre cât mai repede, vă daţi seama de amploarea fenomenului şi de mărimea afacerii.

La noi în Ardeal, se spune despre ei că deschid pravila şi spun fără greş lucruri trecute şi viitoare, pe care n-ar avea cum să le ştie, dacă n-ar avea ,,har’’. Despre ce cărţi e vorba, n-am avut curiozitatea să aflu şi nici nu vreau să ştiu, cum nu mă interesează nici modalităţile prin care aceşti zişi slujitori reuşesc să-şi atragă admiraţia naivilor, a celor slabi în credinţă sau chiar necredincioşi. Pentru mine important e să spun că practica deschiderii pravilei e profund dăunătoare şi aspru înfierată de Sfintele Canoane. E de-a dreptul vrăjitorie, iar cei care aleargă la vrăjitori, se duc să ceară ajutor diavolului, nu lui Dumnezeu.Cum reuşesc prăvilarii să spună lucruri neştiute, e uşor de înţeles: cu ajutorul duhurilor necurate care cutreieră lumea, aud şi văd lucruri şi fapte tainice şi-apoi le dezvăluie vrăjitorilor care, la rândul lor, le toarnă în urechile naivilor.

Prăvilarii sunt constituiţi în adevărate reţele, comunică între ei şi îşi trimit unii altora clienţi. Recent, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, un preot a fost reclamat pentru atari practici, dobândind venituri din care şi-a înălţat o casă somptuoasă. Omul a fost chemat de superiori la ordine, punându-i-se în vedere să înceteze această îndeletnicire necanonică, diavolească. E un caz ajuns public. Sunt mulţi alţi prăvilari agreaţi de episcopii lor, cărora le-au devenit oameni de încredere, încât au fost aduşi chiar şi în Adunările eparhiale. Nu vreau să speculez mai mult. La adăpostul bunelor relaţii cu episcopii, îşi continuă nestingheriţi satanicele îndeletniciri, atrăgând hulă şi dispreţ asupra Bisericii.

Cu dragoste îndemn pe toţi credincioşii să nu recurgă la serviciile unor atari preoţi. Îndemn pe toţi slujitorii sfintelor altare să nu se abată de la litera Sfintelor Canoane şi de la cea a sfintelor cărţi bisericeşti. Sfânta Biserică Ortodoxă are cele şapte Sfinte Taine, Slujbe şi rânduieli pentru toate trebuinţele omului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Ierarh Flavian al Constantinopolului, ucis mişeleşte de eretici

În istoria Bisericii noastre sunt consemnate mai multe sinoade eretice, două dintre ele supranumite ,,tâlhăreşti’’, din pricini pe care le cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Este vorba întâi de sinodul tâlhăresc din 449 de la Efes şi de cel din 2016 de la Kolimbari. Între acestea există multe asemănări, sunt şi oarecari diferenţe.

Între Sfinţii lui Dumnezeu pomenim astăzi pe binecredinciosul Patriarh al Constantinopolului, Flavian, care a trăit în vremuri grele pentru Biserică, deoarece aceasta era tulburată de o nouă erezie, aceea a monofiziţilor. Erezia este o învăţătură care s-a abătut de la adevărul descoperit de Dumnezeu, iar monofizitismul era, şi este şi astăzi, cel care învaţă, în chip mincinos, că în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos există o singură fire, cea Dumnezeiască. Biserica a învăţat dintotdeauna că două sunt firile Domnului Hristos: cea Dumnezeiască şi cea omenească. Promotorii ereziei monofizite erau Eutihie, arhimandrit din Constantinopol şi Dioscor, patriarhul eretic al Alexandriei, susţinuţi îndeaproape la curtea imperială de eunucul Hristafie.

          Ereticii pomeniţi mai sus au întrunit un sinod la Efes. Au participat 128 de episcopi, însă lucrurile erau aranjate dinainte în aşa fel încât Flavian să fie declarat drept eretic şi alungat din scaunul episcopal, iar ereticii să fie socotiţi ca având Dreapta Credinţă. În sinod Sfântul Flavian a fost împiedicat să vorbească, iar puţinii episcopi care erau de partea sa, a adevărului, abia au putut să-şi facă auzite vocile. Ereticii dominau desfăşurarea sinodului ucigaş şi şi-au impus prin forţă, intimidare şi crimă învăţătura lor rătăcită. Sinodul era supravegheat de ostaşi şi de cei o mie de călugări ignoranţi, aduşi de arhimandritul sirian Varsum.

          La un moment dat au intrat în biserică călugării sirieni şi s-au năpustit asupra Sfântului Flavian, lovindu-l cu mâinile şi bâtele. Însuşi Dioscor s-a dus să-l calce în picioare. Sfântul fusese pus în lanţuri şi aşa zăcea jos, sub ploaia de lovituri mişeleşti ale ereticilor. Episcopii care păstrau Dreapta Credinţă, alături de Sfântul Flavian, au fost ţinuţi cu forţa în biserică de bătăuşii lui Varsum şi intimidaţi, până când, fără voia lor, au semnat condamnarea acestuia. Aşa s-a încheiat sinodul ucigaş de la Efes din anul 449, numit şi sinodul tâlhăresc.

          După trei zile, Sfântul Patriarh Mărturisitor Flavian se afla în surghiun şi a murit, ca urmare a violenţelor pe care le-a îndurat. Sufletul său s-a ridicat la Creatorul tuturor, pomenirea făcându-i-se în 16 februarie.

          Citind aceste lucruri, vei înţelege, iubite cititorule, ce lupte grele au dus Părinţii Bisericii noastre pentru apărarea Dreptei Credinţe.

           Este drept, oare, ca noi cei de astăzi să stăm pasivi atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă şi poporul binecredincios se batjocoresc, în chipul cel mai josnic, de lepădăturile lumii?

O veste îmbucurătoare

După şase ani de suferinţă, Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Someşanul a săvârşit Sfânta Liturghie dintr-un scaun cu rotile, împreună cu Părintele Medrea Sorin. Sfânta Liturghie arhierească s-a desfăşurat într-un paraclis privat. După cum se ştie, Preasfinţia Sa a trecut prin grele încerări în ultimii ani, prognosticele medicale erau extrem de pesimiste, şi numai mila lui Dumnezeu a făcut să rămână printre noi. De o vreme s-a pensionat şi s-a retras din tumultul lumii acesteia păcătoase, fiind şi marginalizat de către diriguitorii actuali ai Eparhiei, în loc să fie ajutat, cum i s-a promis în repetate rânduri.

Preasfinţia sa are oarecari dificultăţi în exprimare, însă capacităţile intelectuale i-au rămas aceleaşi. Râvna pentru slujirea Mântuitorului Hristos nu i-a slăbit cu nimic. Această veste ne bucură pe toţi cei care îl cunoaştem şi îl iubim, ca pe un adevărat Arhiereu al lui Hristos.

Pre stăpânul şi Arhiereul nostru, Doamne, îl păzeşte. Întru mulţi ani, Stâpâne.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sunt medic, nu port mască în afara activității profesionale și nu mă vaccinez!

Argumente:
1. Nu există niciun studiu care să confirme că purtatul măștii poate opri răspândirea unui virus cu tropism respirator. Inclusiv OMS s.r.l. (în aprilie) și CDC (în august) au arătat clar că purtatul măștii este indezirabil în contextul (așa-zisei) pandemii. În schimb, prin umezire rapidă ca urmare a expirului repetat, masca devine un mediu ideal pentru bacterii; în plus, nivelul de oxigenare scade. În plan psihologic, depersonalizarea relațiilor sociale prin acoperirea feței induce efecte nefaste (în special copiilor, dezvoltării lor cognitive). Dacă am febră sau mă simt rău, stau în casă, nu ies să dau o eventuală viroză și altora. Asimptomaticii nu transmit boala.

Alternativă: nu mă bag în sufletul omului, mai cu seamă al necunoscuților, stau la un metru distanță și vorbesc normal cu ei. Apropierea la mai puțin de un sfert de metru de o persoană contagioasă echivalează cu infectarea, chiar dacă ai șapte măști, nu una! Nici înafara ”pandemiei” nu este igienic să stau nas în nas cu cetățenii care poate au mâncat șaorma, poate au carii ori tuberculoză. Vă asigur că, oricâte măști suprapuse ați avea, nu rezistați în apropierea lui Cartianu (că tot apare mai jos) mai mult de un minut.

2. Dacă înșiși producătorii terapiilor genice poreclite ”vaccinuri” spun că acestea nu opresc transmiterea infecției, ci doar reduc din gravitatea formei de boală pe care eventual o vei face, nu văd niciun motiv să risc injectarea cu o substanță insuficient testată pe termen lung. Eu am făcut boala anul trecut, nu sunt în categoria susceptibilă de forme severe de gripă sau alte infecții, ci printre cei care au un risc de 1/300.000 să moară din cauza virozei, adică mai mic decât de a fi omorât de fulger. Este greu de explicat cum o companie care vinde șampon poate convinge toate guvernele lumii să cumpere cantități uriașe doar pentru că ne asigură că vom avea chelia mai deasă dacă ne șamponăm cu produsul lor! A, în caz că ne cresc solzi, nu-și asumă nicio răspundere. Iar s.r.l.-ul pe care-l sponsorizează, cel care decide politica fanerelor pe glob, insistă și el că acel șampon e singurul remediu al calviției și vom fi aspru sancționați dacă nu-l folosim. Televiziunile, și ele, se răstesc la noi încontinuu, arătându-ne ce fericiți au fost cetățenii după ce s-au șamponat, nu i-a usturat scalpul deloc, iar cei care nu cred în clăbuc sunt proști, rusofili și conspiraționiști.
Uite că eu nu vreau să fac parte din experiment!

Aștept cohortele de securici dimitrii, stribli, bucurenci și oanedobre (cele care fugeau în pijamale prin cartier pentru că le trimisese guranul SMS cu cutremurul de 10 grade) să mă pârască la ProTV, la Colegiul Medicilor și la Asociația vrăbiilor fără mălai precum că am încălcat Jurământul lui Arhimede, legea și morala globalistă!

Și mai e un lucru: nu doresc să aparțin unei lumi în care delictul de opinie să impună pedeapsa prin lapidare. Domnul Dragoș Bucur a emis o părere personală și care se referea doar la el și la deciziile sale. Dar, chiar dacă ar fi scris că păsările sunt mamifere sau că USR va salva țara ori altă inepție, în niciun caz nu ar fi trebuit tratat de golănimea deontoloagă în felul în care a fost tratat, asta e cert.

P.S. Îl susțin de asemenea pe domnul doctor Dan Gavrilescu: da, virusul SARS-COV-2 este rezultatul unei mâini criminale (americană, cu suport chinez) și a fost lansat ca un atac biologic; și, da, media a fost folosită puternic ”ca să îngrozească oamenii”. Are perfectă dreptate doctorul Gavrilescu. Iar pentru voi, ceilalți, învățați-vă copiii un lucru important: în chestiunile vitale, care țin de țară, de oameni, de morală, de credință, să spună întotdeauna adevărul, indiferent de consecințe. Din clipa în care spui ce vor alții să audă, caracterul tău a murit.

Dr. Răzvan Constantinescu

Sunt într-totul de acord cu Teza domnului Dr. Răzvan Constantinescu, personalitate demnă și onorabilă a lumii medicale, care denunță cu argumente imposibil de combătut, manipulările, înșelările si minciunile, susținute de o parte importantă a lumii medicale românești, care și-a pierdut conștiința morală , demnitatea, responsabilitatea și noblețea profesiei.

(Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi)

Diavolul se prezintă drept înger al luminii, antihriştii pretind că sunt binefăcătorii noştri

,,Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de Apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii’’ (II Corinteni11, 13-14). Este acesta  o prevenire asupra vicleniei diavolului, menită să înşele pe cei care vor să-şi dobândească mântuirea.

            Părinţii din Biserica Greciei ne-au lăsat scris despre un diacon român, care, vreme de doi ani a fost într-o teribilă înşelare. Acest a venit la duhovnicul Sava şi i-a cerut să pomenească a doua zi pe mama sa care, spunea el, ar fi murit în România, precum i-ar fi spus lui îngerul păzitor. Imediat duhovnicul şi-a dat seama că are de-a face cu o lucrătură diavolească, pe care diaconul nu a sesizat-o şi, încrezându-se în puterile proprii, a căzut pradă amăgirii celui rău. Pe măsură ce stăteau de vorbă, convingerea duhovnicului se întărea, aşa încât l-a îndemnat pe diacon ca atunci când i se va arăta îngerul să-l supună unei încercări, aceea de a-i cere să spună rugăciunea ,,Născătoare de Dumnezeu’’ şi să-şi facă semnul Sfintei Cruci. După aceea, i-a spus să vină iar la duhovnic.

            La următoarea înfăţişare, diaconul a marturisit cu multă satisfacţie că îngerul ar fi trecut această încercare, desigur dându-i iluzia că a rostit Rugăciunea şi s-a însemnat cu Sfânta Cruce, pentru că cel rău nu poate face acestea.

            Atunci duhovnicul cunoscând că numai îngerii cei buni, nu şi diavolii, ştiu gândurile oamenilor, pentru că lor le sunt descoperite de Dumnezeu, i-a spus diaconului: ,,Dacă eşti de acord, fii atent ce vom face. Eu în clipa asta, exact în clipa asta, voi gândi ceva’’. Şi a gândit împotriva diavolului. ,,Tu, deseară, să ceri de la ,,înger’’ să-ţi spună gândul meu. Dacă îl va găsi, atunci, fără îndoială, este venit de la Dumnezeu. Şi să vii să mă înştiinţezi’’.

            Diaconul a plecat la chilia sa. Când i-a cerut ,,îngerului’’ să-i spună gândul duhovnicului, acesta s-a tulburat şi a încercat să se eschiveze de la a da răspunsul, pentru că nu-l ştia. Zadarnic a încercat să ducă discuţia spre alte subiecte, diaconul a stărutit în cererea lui. Atunci faţa luminoasă, sau închipuit luminoasă, a dispărut, i s-a arătat un chip înfricoşător cu dinţi de fiară turbată şi l-a ameninţat pe diacon cu chinurile iadului. Orice îndoială s-a risipit. Ceea ce credea el a fi îngerul Domnului, era diavolul, care luase chip de înger bun.

            Toate acestea le-a povestit cu multă tulburare şi înfricoşare duhovnicului Sava, care s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu şi diaconul a fost izbăvit (După Pateric de vise şi vedenii, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 99-103).

            Iubite cititorule, multe rele din viaţa noastră le putem evita sau birui, dacă cerem sfatul duhovnicului, care ne vorbeşte în numele lui Domnului, şi Însuşi Dumnezeu îl luminează spre a ne sfătui cum se cuvine.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Duminica a 17-a după Pogorârea Sfântului Duh. Pedagogie Dumnezeiască

De foarte multe ori, oamenii vremii se adresau Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu apelativul ,,Învăţătorule’’; aceasta, deoarece ştiau că El le împărtăşeşte oamenilor cuvântul vieţii, adică învăţăturile cele mântuitoare de suflete. Cuvintele Sale pătrundeau adânc în inimile oamenilor iubitori de Dumnezeu, transformând  vieţile acestora, îndreptându-i spre împărăţia cerurilor. Apostolii înşişi se socoteau discipolii Săi şi atunci, în chip firesc, îi vorbeau cu toată cuviinţa şi-L chemau ,,Învăţătorule’’. Fiul lui Dumnezeu le-a spus lor, după ce le-a spălat picioarele la Cina cea de Taină: ,,Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine faceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi’’ (Ioan 13, 13-15). Cercetând cu mai multă evlavie şi stăruinţă Scripturile Sfinte, vom constata că, într-adevăr, Domnul Iisus Hristos a fost Învăţător fără egal în lumea aceasta, El le grăia întotdeauna cu înţelepciune Dumnezeiască; El S-a arătat ca un iscusit Dascăl care-şi povăţuieşte ucenicii cu dragoste şi iscusinţă; El a rostit acele minunate pilde reţinute şi scrise de Sfinţii Evanghelişti, care nu aveau alt rost decât acela de a uşura învăţăceilor înţelegerea mesajului Dumnezeiesc; El a făcut cunoscută oamenilor voia cea sfântă a Tatălui din cer.

Dumnezeiesc Învăţător ni-L arată şi Evanghelia Sfântă a acestei Duminici. Vă rog să observaţi şi să urmăriţi cum Fiul lui Dumnezeu îndreaptă toată convorbirea aceasta cu femeia canaaneancă şi cu Sfinţii Apostoli spre deznodământul ei firesc, spre învăţarea lor, dar şi a noastră, a celor care suntem prezenţi în biserică. Femeia canaaneancă şi-a strigat durerea întâia oară: ,,Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un demon’’.  Mântuitorul nu i-a dat niciun răspuns. Părea că ignoră cu desăvârşire strigătul ei. Părea numai, căci, în realitate, avea o mare compasiune pentru durerea acelei femei. Au intervenit atunci Sfinţii Apostoli, mai mult pentru disconfortul pricinuit de strgătul ei: ,,Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră’’. Răspunsul ar fi fost, pentru mulţi, descurajator: ,,Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel’’. În aparenţă, un refuz categoric. E vorba însă de Dumnezeiasca înţelepciune pe care n-o pricepem întotdeauna; ne trebuie un timp oarecare spre a o înţelege. În momentul următor avem parte de  un fapt pilduitor: femeia a venit şi s-a închinat Mântuitorului! S-a închinat Fiului lui Dumnezeu, s-a închinat lui Dumnezeu Însuşi, că doar aşa-L mărturisim noi pe Iisus Hristos, ,,Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat’’. De aici ar avea de învăţat mai ales cei rătăciţi, care tăgăduiesc cu încăpăţânare Dumnezeirea Fiului. Departe de a cădea în deznădejde, femeia îşi însoţeşte închinarea cu un nou strigăt, în fapt, o nouă rugăciune: ,,Doamne, ajută-mă’’. Şi de ce a avut parte? De un nou refuz! Aparent numai. Era nevoie de acest părut refuz pentru a îndrepta  lucrurile spre deznodământul lor Dumnezeiesc. Prin urmare, aşa i-a spus Mântuitorul: ,,Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor’’. Cuvinte ce par aspre, dure, nedrepte. În raport cu fiii lui Israel păgânii erau socotiţi câini. Iar canaaneanca era păgână. De unde va fi găsit ea putere să stăruie în rugăciune? Fără îndoiala, din credinţa ei cea neclintită, în durerea ei de mamă neputincioasă în faţa demonului care-i chinuia fiica, în adânca umilinţă de a-şi asuma condiţia ce i se atribuia de mentalitatea vremii: ,,Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor’’. Dovada pilduitoarei sale credinţe era făcută. Femeia canaaneancă s-a ridicat la înălţimea tuturor exigenţelor Dumnezeieşti. Dumnezeiescul Învăţător îi laudă credinţa statornică, ei, femeii celei păgâne. Mai mult încă, o tămăduieşte pe fiica ei, biruind, iară şi iară, puterea funestă a diavolului.

Acum este momentul să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi tămăduit-o dintru început pe fata aceea chinuită de demonul întunecat? Ca Dumnezeu Adevărat, El avea nemărginită putere de a face binele. Eram, desigur, mai săraci în cunoaşterea noastră, ne-ar fi lipsit această Dumnezeiască pildă de înţelepciune a Învăţătorului, precum şi pilda de statornică credinţă ce o învăţăm de la o femeie păgână. Înţelegem acum şi ignorarea, şi refuzul, şi cuvintele ce par aspre, şi transpunerea Mântuitorului în tiparele de gândire ale vremii. Toate au fost rânduite spre învăţarea noastră, a celor de dinaintea noastră şi a celor ce vor veni după noi.

Prin urmare cu ce învăţături ne îmbogăţim noi în această Duminică? Credinţa să ne fie precum cea a femeii canaaneence, statornică până la moarte. În toate cererile noastre să fim perseverenţi, căci Dumnezeu împlineşte ceea ce ne este de folos, când voieşte El şi prin modalităţile pe care tot El le alege. Deznădejdea şi descurajarea sunt noţiuni ce n-au ce căuta în vocabularul nostru şi cu atât mai puţin în vieţile noastre. Dumnezeu se milostiveşte de orice făptură a Sa, fie păgân sau mădular al Bisericii, căci ,,El voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4). Fiul lui Dumnezeu are milă de toţi oameni lumii acesteia, milă ce izvorăşte din infinita lui iubire pentru orice făptură. Niciodată diavolul n-a avut în faţa Mântutitorului nici cea mai mică izbândă. De biruit îl putem birui şi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, de care avem atâta nevoie în aceste vremuri când ,,potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8). Slujitorii lui, antihriştii, acelaşi lucru fac. Nu vă temeţi! Nu te teme Turmă mică, Sfântă Biserică, Mireasă a lui Hristos. Învăţătorul tău nu te va părăsi niciodată. Te va conduce la biruinţă şi la viaţa cea veşnică. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un activist de partid, mărunt, de raion, se oţărăşte înspre Biserica noastră

Într-un interviu, la sfârșitul anului trecut, tovarășul Conf. Pîrvulescu Cristian, politruc marxist cu state vechi, se ridică cu mânie proletară în cel mai odios limbaj stalinist, împotriva „superstițiilor promovate de multe culte religioase” (este vorba numai despre Biserica Ortodoxă), care au dus la scăderea ratei de vaccinare. Educația religioasă după părerea tovarășului Pîrvulescu C., decanul SNSPA, fosta Ștefan Gheorghiu, prezintă riscuri serioase pentru siguranța națională. În 2015 tovarășul Pîrvulescu afirma că “fundamentalismul islamist este la fel de periculos ca și fundamentalismul ”ortodoxist”.

Faptul că tovarășul Pîrvulescu C. habar nu are despre ce vorbește, că nu știe câți din țările cele mai avansate au îndoieli în privința vaccinului, contează mai puțin, chiar dacă e straniu și total nepotrivit ca un atât de subțire intelectual să predea la o instituție de învățământ superior. Dar ceea ce ar trebui sancționat în discursul tovarășului nu e doar minciuna gogonată pe care o propagă, ci acuzațiile calomnioase împroșcate la adresa Bisericii, acuzații pentru care ar trebui să răspundă în fața instanței, ca unul care este campion la delațiuni în serie servite pe masa CNCD, această sinecură milițianistă a neomarxiștilor, slugile preaplecate ale arhitecților întunericului.

„De obicei, România e în contratimp. Tendințele anti-democratice, teoriile conspirației și fake news-ul au reușit să se impună greu, dar în 2020, pe fondul epidemiei de Covid-19, o bună parte din societatea românească a fost victimă sigură din cauza superstițiilor care sunt în mare măsură promovate oficios de multe culte religioase, așa că am ajuns în situația în care, în pragul campaniei de vaccinare, să se promoveze ideea anti-vaccinare și majoritatea românilor să nu își dorească să se vaccineze.

„2020 a fost anul în care s-au putut releva toate tendințele dure din societatea românească, cele profund anti-occidentale. În final, anul s-a încheiat într-un echilibru precar, dar deja răul a fost făcut și va fi foarte greu de îndreptat.
Politicienii nu par capabili să gândească dincolo de ziua de mâine”, spune tovarășul Pîrvulescu.

„ În primul rând, se putea face educație în propriile partide, pentru că este o confuzie ideologică gravă în partidele din România care permite tuturor acestor idei să se impună. Educația nu este neutră, iar educația religioasă își dovedește limitele și prezintă riscuri serioase pentru siguranța națională, pentru că sănătatea ține se siguranță națională”, susține tovarășul Pîrvulescu .

În încheierea interviului, tovarășul Cristian Pîrvulescu amintește că cea mai mare problemă a a României este reprezentată de neglijarea sistemului educațional.

„Educația în România nu este în secolul XX, este în secolul XIX. Este o nevoie stringentă de adaptare la educație, dar cu profesori care sunt frustrați e foarte greu să faci lucrul ăsta. Cel la care mă gândesc în acest moment este profesor de matematică și face parte din AUR. Ringo Dămureanu este profesor! Vă dați seama?! E plin partidul ăla de profesori naționaliști și furioși. Situația nu este deloc favorabilă. Șanse pentru cei tineri sunt, dar problema este a maturilor care cred că știu ceva și care au ieșit atât de influențați din comunism. Ideile astea se fac pe baza unor frustrări acumulate, și ar fi fost un loc bun ca pishoterapia să înflorească în România, dar oamenii nu se duc la psihoterapeut, preferă să se ducă la preoți, și nu la cei mai deschiși, ci la cei mai retrograzi”, a conchis Pîrvulescu.

Dr. Gabriela Naghi

Câteva observaţii

1.Tovărăşelul acesta vorbeşte fluent limba de lemn. Asta explică ascensiunea lui la o şcoală ridicolă, ca decan, de unde eliberează diplome de doi lei pentru nechemaţii şi nulităţile din sistem. Le sunt necesare acele diplome pentru a se putea căţăra pe piramida puterii, cât mai aproape de vârf, de unde aduc toate nenorocirile asupra ţării acesteia.

2.Nu ştim pe unde a trecut dumnealui în pruncie, prin cristelniţă sau prin mâinile hahamului. Fapt e că vorbeşte cu un aer tâmp de superioritate despre educaţia religioasă ca fiind un atentat la… siguranţa naţională. Individul să-şi vadă de cârpele lui, iar când va pleca din lumea aceasta, Biserica să-i refuze Slujba înmormântării şi să fie îngropat după cum merită.

3.La începurul campaniei de vaccinare, Biserica Ortodoxă a devenit bună peste noapte. Hai s-o folosim pentru scopurile noastre, şi-au zis antihriştii. I s-a cerut să răspândească broşura aceea care-i îndeamnă pe oameni spre vaccinul ucigaş. Dumnezeu a dat gânduri bune tuturor preoţilor, aşa încât cei mai mulţi dintre ei au spus oamenilor adevărul în legătură cu intenţiile lor mârşave. Au existat, fireşte, şi excepţiile de rigoare. Vaccinarea s-a împotmolit şi dintr-o dată Biserica nu mai e bună.

Prostia e mare, răspândită peste tot, dar nu e infinită, cum îndeobşte se crede.

Presbiter Ioviţa Vasile