Emulii români ai doctorului Josef Mengele

Ca să sporească şi mai mult spaima oamenilor în faţa pandemiei imaginare, autorităţile antihristice române au lansat mitul medicilor eroi din prima linie care, chipurile, sunt cei mai expuşi primejdiei şi luptă până la epuizare pentru salvarea vieţii oamenilor. Adevărul  nu a putut fi înăbuşit pentru multă vreme şi s-a vădit că, de fapt, multe spitale erau aproape goale, iar medicii-şi petreceau timpul în tihnă, fără griji, deoarece această pasivitate criminală era răsplătită din vistieria ţării cu multă generozitate.

Dumnezeu să dea sănătate acelor medici care nu s-au pretat la această mascaradă murdară, neîncetând a-şi face datoria, atât cât le era îngăduit.

Institutul Oncologic din Cluj. Într-un salon încăpător de la terapie intensivă stăteau amestecaţi de-a valma bărbaţi şi femei, toţi trecuţi prin bisturiele chirurgilor. Cine a trăit asemenea încercări ştie ce înseamnă acestă stare post-operatorie. Bolnavii trec prin suferinţe grele şi au nevoie de îngrijiri speciale şi măcar de un strop de afectivitate.

Cum sunt trataţi bolnavii, operaţi de cancer, la spitalul amintit mai sus? Sunt obligaţi să poarte blestemata mască! Vă puteţi imagina acest fapt?  Pentru ca directiva să fie respectată, marele mahăr al spitalului a poruncit ca bolnavii să fie supravegheaţi de un fel de boactăr îndobitocit, care nu arăta măcar un semn de înţelegere pentru bieţii oameni aflaţi în grea suferinţă. Dimpotrivă, îi apostrofa grosolan ori de câte ori cutezau, din neputinţă, să-şi coboare puţin botniţa înjositoare.

Cum poate fi calificat un asemenea specimen, ,,erou’’ din prima linie, şef de instituţie spitalicească? Simplu: un emul, peste timp, al doctorului Josef Mengele, cel supranumit ,,îngerul morţii’’.

Aşa încât, propaganda mincinoasă şi nesimţită să înceteze cu gogoriţele pe care ni le serveşte zilnic.

Presbiter Ioviţa Vasile

5 gânduri despre „Emulii români ai doctorului Josef Mengele”

  1. „… și porțile iadului nu o vor birui”
    bill = factură, proiect de lege, lege, datorie de plată (trimitere la plata datoriilor păcătoșilor, iad)
    gates = porți
    Biruința este a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Bisericii zidită de El! Neputincioasele încercări de a o distruge de către acești demoni și oameni ne vor face învingători in Biserica cea Una Sfântă Sobornicească și Apostolească.

    Apreciază

  2. „Vaccinul nu ne imunizează împotriva Sars CoV-2.
    Adică, vaccinul nu ne garantează nimic. Îl facem doar pentru că aşa ne spun mai-marii lumii: că trebuie să-l facem şi că ne va salva. Dar nu avem din partea companiilor producătoare nici măcar o asigurare minimală; nu că nu va avea efecte adverse, ci că îşi va atinge scopul de a imuniza populaţia.
    Dacă riscurile sunt mai mari decât beneficiile, atunci actul medical respectiv nu se justifică. Ce rost are să administrezi unui bolnav un medicament care îl vindecă de o boală uşoară, dar îi provoacă una mult mai gravă?!
    Deci, cine crede că vaccinându-se nu va mai face boala se înșeală grav, căci acest lucru reiese chiar din declaraţiile oficialilor companiilor producătoare de vaccinuri. Într-un articol din NY Times se afirmă că vaccinul nu asigură necontaminarea şi, ca atare, se recomandă purtarea în continuare a măștii pentru evitarea transmiterii.”
    Prof.Virgiliu Gheorghe

    Asociația Medici pentru Consimțământ Informat îl contrazice pe deputatul PSD Alexandru Rafila și atrage atenția parlamentarilor că proiectul de lege a vaccinării, aflat la un pas de adoptare, prevede atât caracterul obligatoriu al vaccinării pentru copii și adulți, cât și vaccinarea obligatorie „în situații epidemiologice speciale”, cum este pandemia de SARS-CoV-2. De asemenea, aceasta prevede vaccinarea obligatorie a întregului personal medico-sanitar, fără nici un echivoc, deși o mare parte dintre lucrătorii din spitale refuză să se injecteze cu ARNm anti-Covid-19.
    Detaliind, proiectul de lege conține multe articole care prevăd explicit obligativitatea vaccinării copiilor și adulților din România. Amintim doar câteva dintre ele:

    Art. 6 prevede clar că vaccinarea copiilor și a întregii populații, în situații epidemiologice speciale, este obligatorie; din martie 2020 suntem într-o situație epidemiologică specială;

    Art. 16 menționează explicit crearea unui Calendar Național de Vaccinare pentru Adulți;

    Art. 13 enumeră clar categoriile de vaccinări obligatorii:

    • vaccinarea obligatorie a copiilor, conform CNV (Calendarul Național de Vaccinare);
    • vaccinarea obligatorie a întregii populații în situații epidemiologice speciale (cum este, de exemplu, actuala pandemie Covid);
    • vaccinarea obligatorie a personalului medico-sanitar din unitățile medicale de stat și private;
    • vaccinarea obligatorie pentru alt personal din unitățile publice și private
    Atragem în mod special atenția asupra prevederii conform căreia vaccinarea personalului medico-sanitar va fi obligatorie, fără niciun echivoc.
    Un medic vaccinat poate dezvolta reacții adverse post-vaccinale ușoare sau grave, ca orice pacient. Dar pentru un medic, o vătămare gravă ar însemna pierderea capacității de a profesa în domeniul îngrijirii sănătății.
    Părinții care refuză vaccinarea copiilor lor(chiar după consiliere din 3 în 3 luni) se pot aștepta la cel puțin patru amenzi mari în primul an de viață al copilului. După care urmează vaccinările după vârsta de un an, cu alte amenzi foarte mari în caz de refuz.
    Proiectul de lege este la un pas de obligativitatea vaccinării și smulgerea consimțământului pentru vaccinare, prin toate formele viciului de consimțământ. În concluzie, domnul deputat Alexandru Rafila face afirmații false, care pot induce în eroare membrii Parlamentului României, corpul medical neinformat și opinia publică, netezind astfel calea spre votarea fără prea multă opoziție a acestui controversat proiect de lege.
    Se încalcă orice drepturi individuale, fără ca cetățeanul să aibă posibilitatea să se împotrivească și să-și exercite dreptul de a decide. Nu avem nici o speranță că slujbașii pe care poporul român i-a mandatat să-l reprezinte vor înțelege necesitatea amendării acestui proiect de lege care, altminteri, ar pune capăt libertății individuale și ar marca dictatura medicală prin implementarea unei periculoase, degradante și umilitoare vaccinări obligatorii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s