Sfântul Paisie Aghioritul: Îndreptăţirea de sine este lucrare satanică

Întregul sinod BOR acţionează ca un stat major unitar, o structură indisolubilă, care nu va da înapoi nici măcar un pas de la dezideratul ocultei masonico-sionisto-globaliste impus prin sinodul tâlhăresc de la Creta 2016. Ce rost mai are dialogul cu cei care prin tăcerea lor s-au facut complicii trădării Ortodoxiei, cei care vor tăcea chiar în momentul nu foarte îndepărtat al „potirului comun”? Conform agendei cunoscute, aşa cum a anunţat de curând „papa” de la Constantinopole, într-un interviu acordat ziarului italian Avvenire*, fie că vrem , fie că nu vrem, în 2025, în cinstea Aniversării a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, s-ar putea înfăptui unitatea prin unirea cu papistașii. Cei care „sub pretextul” apărării adevăratei Ortodoxii numesc erezie ecumenismul, rup unitatea Bisericii Ortodoxe, a declarat conducătorul Patriarhiei Constantinopolului.

Îndreptăţirea este o tâlcuire satanică.

– Am observat că astăzi şi cei mici şi cei mari pe toate le justifică cu o gândire satanică. Diavolul pe toate li le explică în modul său personal şi astfel se află în afara realităţii. Îndreptăţirea (de sine) este o tâlcuire satanică.

– Şi cum se face, Părinte, că unii la fiecare cuvânt află replică?

– O, este înfricoşător să discuţi cu un om care s-a obişnuit să se îndreptăţească! Este ca şi cum ai vorbi cu un îndrăcit. Cei care se îndreptăţesc – Dumnezeu să mă ierte – îl au de stareţ pe diavolul. Sunt nişte oameni chinuiţi. Nu au pace înlăuntrul lor. Iar din aceasta au făcut o ştiinţă. Adică precum un hoţ nu doarme toată noaptea şi se gândeşte cum poate reuşi să fure, tot astfel şi aceştia se gândesc mereu cum să-şi îndreptăţească o greşeală sau alta a lor. Sau precum cineva se gândeşte cum să afle ocazia de a face un bine sau cum să se smerească, aceştia, dimpotrivă, se gândesc cum să justifice pe cele ce nu se pot justifica. Se fac avocaţi! N-o poţi scoate la capăt cu unii ca aceştia. Este ca şi cum ai vorbi cu diavolul însuşi. Ce-am păţit cu unul! În timp ce îi spuneam: „Ceea ce faci nu este corect, la cealaltă trebuie să iei aminte, nu mergi bine. Trebuie să faci asta şi asta…”, acela pentru orice afla îndreptăţiri şi la sfârşit îmi spune: „Nu mi-ai spus ce să fac”. „Bre, omule, oare ce vorbim de atâtea ceasuri? Îţi spun greşelile tale, că nu mergi bine şi mereu te îndreptăţeşti. Trei ceasuri m-ai sufocat, m-ai topit! Cum nu ţi-am spus ce să faci?” Să-i spui pilde ca să-i dai să înţeleagă că nu este decât egoism satanic felul cum înfruntă lucrurile, că primeşte influenţe diavoleşti şi că, dacă nu se schimbă, se va pierde, iar el în cele din urmă să spună: „Nu mi-ai spus ce să fac!”. Cum să nu explodezi? Când cineva este nepăsător, le depăşeşte pe toate cu „nu-i nimic”. Dar dacă nu este nepăsător, se sufocă. Eu îi fericesc pe cei nepăsători.

– Părinte, cred că în niciun caz nu aţi vrea să fiţi nepăsător.

– Măi copile, cel puţin cel nepăsător nu se consumă aşa, fără rost. Să suferi pentru un îndurerat, aceasta are sens. Dar ca să te topeşti cu acesta, să-i spui atâtea şi atâtea şi în cele din urmă să-ţi spună „Nu mi-ai spus ce să fac”, şi să justifice cele ce nu se pot justifica! În felul acesta din om se face diavol. Înfricoşător! Dacă s-ar gândi numai la osteneala pe care o faci – ca să nu mai vorbim de durere – ca să-l ajuţi, s-ar schimba puţin. Deşi te vede că suferi, te osteneşti, te chinuieşti, nu ia în seamă nimic.

– Părinte, atunci când cineva se îndreptăţeşte pentru o neorânduială pe care a făcut-o şi-i spui: „Aceasta este îndreptăţire”, dar acela continuă să se îndreptăţească, încercând să demonstreze că aceea nu este îndreptăţire, oare este cu putinţă ca unul ca acesta să se mai îndrepte?

– Cum să se îndrepte? Îşi dă seama că greşeşte, pentru că se chinuieşte, dar din egoism nu vrea să recunoască. Este foarte înfricoşător!

– Da, dar acela spune: „Nu mă ajuţi. Vreau să mă ajuţi. Nu m-ai chemat ca să discutăm? Pentru ce mă dispreţuieşti?”.

– Ei, aceasta tot de la egoism porneşte. Adică este ca şi cum ar spune: „Eu nu sunt vinovat, tu eşti vinovat că nu merg bine”. Acolo ajunge. Lasă-l! Nu trebuie să te preocupi de el, pentru că nu poate fi ajutat. Pentru un astfel de suflet duhovnicul sau stareţul nu are nicio răspundere. Acesta este egoism satanic, nu omenesc. Egoism omenesc are şi acela care nu se va smeri să spună „iartă-mă”, dar cel puţin nu va vorbi ca să se îndreptăţească. Cel care se îndreptăţeşte pe sine atunci când greşeşte îşi schimbă inima sa în refugiu diavolesc. Dacă nu-şi va zdrobi eul său, va continua să greşească mai mult şi se va zdrobi fără folos de însuşi egoismul său. Când cineva nu ştie ce mare rău este îndreptăţirea, are circumstanţe atenuante. Dar când ştie sau i-o spun alţii, atunci nu are circumstanţe atenuante.

Este trebuinţă de multă atenţie atunci când mergi ca să ajuţi pe cineva care a învăţat să se îndreptăţească, pentru că uneori se întâmplă următorul lucru: dacă se îndreptăţeşte înseamnă că are mult egoism, iar când îi vei spune că ceea ce a făcut nu este corect, va spune alte minciuni şi alte îndreptăţiri, până ce îţi va dovedi şi aceea şi cealaltă, ca să apară nevinovat. Dar în felul acesta tu, care ai mers să-i dovedeşti că greşeşte, te faci pricina să se facă mai egoist, mai mincinos. Din clipa în care vei vedea că îşi continuă îndreptăţirile, nu mai este nevoie să-i dovedeşti nimic. Fă numai rugăciune ca să-l lumineze Dumnezeu.   (Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos)

Texte redactate, selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

6 gânduri despre „Sfântul Paisie Aghioritul: Îndreptăţirea de sine este lucrare satanică”

  1. Zece ani de la plecarea la cerururi a avvei Petroniu Tănasă,(23 mai 1916-22/9 februarie2011), stareţul schitului românesc athonit Prodromu
    Să avem parte de sfintele sale rugăciuni în faţa Tronului Ceresc!
    Avva Iulian Prodromitul spunea:
    „Părintele Petroniu a fost un om mare. A fost aspru cu sine şi cu alţii. Era nevoitor. Era tăcut. Avea rugăciunea. Mai vorbeam cu dânsul cele duhovniceşti. A fost un om care L-a iubit pe Dumnezeu. Bineînţeles că şi Dumnezeu l-a iubit pe dânsul. Apoi, el a venit mai pe urmă în Sfântul Munte. Eu am venit mai înainte. Eu am venit în 1977, iar el a venit în 1978.

    A ţinut frâul, a ținut regula, să fie pace, să fie punctualitate. Călugărul să fie ca un ostaş, ca un militar pregătit mereu de luptă. Aşa a fost el şi aşa ne-a învăţat şi pe noi. Şi foarte bine este aşa. Foarte bine! Acum, în timpul din urmă, nu mai putea. Da, bine că l-a ținut Dumnezeu nouăzeci si cinci, nouăzeci și şase de ani.

    Avea sigur rugăciunea. Era foarte tăcut. Nu prea vorbea. Numai dacă-l solicita cineva. Nici atunci nu era predispus, dar vorbea. El vorbea cu Dumnezeu. Aşa era el. Lucrul acesta îl spunea: „Căutați-L pe Iisus! El este ascuns în poruncile Sale! Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe semenul tău! De vrei să te sfinţeşti, pe Iisus să-L pomeneşti! Să vorbeşti cu oamenii mai puţin, şi cu Dumnezeu mai mult. Mintea, ceea ce iubeşte, la aceea se gândeşte”.
    Si, ca părinții cei din Pateric, odihnea pe aproapele. Nu numai că făcea asta, dar şi acoperea căderile fraților şi-i ridica atunci când erau ispitiți.

    – Asta e mare virtute… – Avea mare ințelepciune. Si, mai cu samă, avea discernământ. Un discernământ nu dintr-acesta lumesc, ci unul duhovnicesc. Dreapta socoteală. – Sfântul Isaac Sirul spune că e virtutea de căpătâi. Inseamnă, părinte, ca avea şi străvederea…

    – Bineînțeles. El ştia — ca unul învățat de Dumnezeu — sa osebească feluritele vicleşuguri ale vrăjmaşului asupra fratilor si să-i povătuiască până unde să lupte cu prilejurile patimilor, ori când să fugă — din pricina slăbiciunii lor. Osabea cele bune de cele rele şi dobândise virtutea asta, pentru că „celor smeriți Dumnezeu le dă harul Său”.

    Cuvânt înfricoșător de la avva Petroniu Prodromitul

    Avva Petroniu avea obicei să rostească un cuvânt de folos la întreaga obşte în serile de duminică. Mai ales în vremea posturilor, zicea:

    „Să ne nevoim fraților, să ne nevoim. Să ne sfințim vieţile, ca nu cumva să se laude vrăjmașul cu sufletele noastre în ziua mâniei. Că vicleanul diavol va grăi cu neruşinare Domnului la Judecata de Apoi:

    „Vezi? Le’ai creat lumea. Le’ai făcut Împărăție. Te’ai și răstignit pentru ei! Și tot mie mi’au slujit!.”

    „Auzi!? Înfricoșător, cuvioase! Aveți de grijă!” Şi repeta:„ Să nu care cumva să dăm pricină de laudă potrivnicului diavol cu sufletele noastre în fața lui Dumnezeu în Ziua cea mare a Judecății.”

    Lumea monahilor 125 / 20 Noiembrie 2017

    Din înţelepciunea duhovnicească a Părintelui Petroniu Tănase

    „Cele trei duminici ale Triodului ne-au pus înainte trei perechi de fapte: trei primejdii, care ne pândesc pe calea mântuirii și trei fapte bune, care ne scapă de ele și fără de care nu se poate porni la lucrarea de lăuntrică înnoire.

    Prima pereche: mândria – smerenia. Mândria, începutul și izvorul a toată răutatea, împotrivire lui Dumnezeu și cădere împreună cu Lucifer; smerenia – tămăduire a răului și început a toată virtutea, pogorâre de sine și înălțare împreună cu Hristos.

    A doua pereche: deznădejdea – încrederea în milostivirea dumnezeiască. Experiența neputinței proprii în fața răului din noi poate duce la deznădejde; omul singur nu poate birui. Dar omul nu este singur. Mântuitorul ne încredințează că este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20).

    A treia pereche: nepăsarea – râvna de mântuire. Încrederea nesăbuită în milostivirea lui Dumnezeu duce la nepăsare, care este una din proptelele tuturor păcatelor. Stăpânul a încredințat slugilor talanții nu numai ca să se folosească de ei, ci ca să-i valorifice și să-i înmulțească. „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila și numai silitorii o capătă”. Sfințenia vieții și faptele dragostei de aproapele sunt datoriile cele mai de seamă ale omului.”

    Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei. Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, pp. 31-32.

    Apreciază

    1. Singura solutie pt ca bataia lui Dumnezeu sa inceteze in popor:ierarhia toata din Romania sa lepede public semnaturile din Creta,clerul si poporul sa se lepede si sa se caiasca de ecumenism si toata Romania sa tina Postul Pastelui si de la mancare de dulce si de la impreunari si Parlamentul sa ratifice Legea Holocaustului Rosu cu condamnarea crimelor comunismului si decretarea Zilei Holocaustului Rosu ca sarbatoare nationala,ridicarea de monumente in cinstea eroilor victime ale Holocaustului Rosu in centrele tuturor oraselor si satelor si schimbarea denumirii Catedralei Mantuirii Neamului in Catedrala Eroilor victime ale Holocaustului Rosu si Gulagului Comunist.

      Aceste demersuri de vor face, Dumnezeu va face mila cu poporul roman.De vor invata parintii pe fiii lor lucrurile spuse mai sus,mila lui Dumnezeu va schimba toate in cateva ore.Voi sa faceti ce trebuie,ca Dumnezeu stie El ce are de facut.

      Apreciază

      1. Ce vor face romanii?Primele lucruri romanii nu le vor face de aiuriti .Degeaba vor face urmatoarele lucruri,ca mai multa intaratare va fi.Romanie,Romanie.De ce iti sapi tu mormantul singura?De ce primesti lupii in ograda si lepezi pruncii de la san,pruncii aceia care te ar fi aparat ca vlajganii daca traiau?De ce iti tai aerul,de ce te dusmanesti cu vecinii?De ce le faci jocul groparilor tai?

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s