Sfântul Prooroc Isaia: Adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc (59, 14)

„Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi” (Marcu 13, 19)

Prof. univ. dr. Valentin Iftenie, medic primar legist la Institutul Mina Minovici din București, dă peste cap statisticile pandemiei: din 150 de DECESE COVID investigate la Institutul de Medicină Legală, foarte puține au fost cauzate de noul coronavirus. Iar acest lucru aruncă totul în aer!

Organizația Mondială a Sănătății a ordonat încă de la începutul Pandemiei SĂ NU SE FACĂ AUTOPSII în cazul celor declarați morți de Covid. Decizia a fost din start suspectă și foarte mulți au acuzat OMS că încearcă să manipuleze în acest fel statisticile morților. Decizia este cu atât mai absurdă cu cât tocmai NECROSPIILE sunt cele care ar putea avea un aport vital la înțelegerea modului în care se manifestă boala și la găsirea unor soluții mai eficiente de tratament. Realizați imensa ticăloșie? De altfel, sub această acoperire, foarte mulți oameni care au murit de cancer, diabet, infarct miocardic sau atac cerebral au fost trecuți la MORȚI DE COVID, ca să se umfle statisticile și, astfel, să se mențină populația sub frica de pandemie.

Cum a explicat presa obedientă această cerință absurdă a OMS? Cică s-a dorit să nu îi pună în pericol pe medicii legiști. Păi, pe aceeași logică ar trebui ca nici medicii și asistenții care lucrează în linia întâi să nu mai fie în contact cu bolnavii de covid, ca să nu fie puși în pericol. Adevărul este că prin această manevră, OMS-ul, Big Pharma și slugile lor din toate țările au acoperire totală pentru manipularea statisticilor pandemice și pentru atingerea următoarelor obiective: restrângerea drepturilor civile, vaccinarea forțată sau prin constrângeri sociale, obediența populației, Marea Resetare Neomarxistă.

Dar ce s-ar întâmpla dacă s-ar face autopsii în cazul fiecărui om declarat mort de covid? Păi, s-ar cam încheia cu pandemia, pentru că s-ar evidenția faptul că foarte puțini ar mai putea fi trecuți ca decedați în statisticile coronavirus. Iar acest lucru ne este spus de un reputat medic legist român, Dr.Valentin Iftenie, care, într-o emisiune tv, declară că „din 150 de decese COVID investigate la IML, puține au fost cauzate de SARS CoV 2 ! Nu există leziuni specifice acestei boli. Ele sunt comune cu cele generate de alți viruși gripali!” Mai mult decât atât, medicul declară că studiul revoluționar realizat la Institutul Mina Minovici pe decesele declarate de covid va fi pus pe masa Ministerului Sănătății, în curând…

Și acum, prima întrebare de baraj: Ce credeți că va conta pentru Ministerul Sănătății, Adevărul pus în evidență de medicii legiști sau Ordinele primite de sus, de la Păpușarii Pandemiei?

A doua întrebare de baraj: Se va cere capul Profesorului Valentin Iftenie pentru că a îndrăznit să pună sub semnul întrebării ,,dogmele’’ Religiei Covid?
Personal nu cred că poporul va putea cere socoteală celor care au devenit manipulatorii și profitorii așa zisei Pandemii. Ei sunt sclavii moderni, ipocriți și vicleni, care sunt la ordinele zidarilor oculți care au comandat crimele și sunt apărați de scutul legii. „Ceea ce se numește chip nu poate exista la niciun animal, ci doar la om și îi exprimă caracterul,” spunea Cicero. Istoria ne arată că uneltele sunt aruncate, doar atunci când numai sunt de folos țelului urzit de Păpușarii Pandemiei, care urmăresc cu atenție lupta aflată în desfășurare. Fie mor în urma unor banale accidente, fie își dau demisia și intră într-un con de umbră, sau dispar într-o țară ecuatorială, dar niciodată nu ajung să fie anchetați în Tribunalele Poporului, precum n-au fost nici torționarii din anii ’50, pentru ceea ce au săvârșit.

Protestele se află sub controlul atent al serviciilor, și sunt ocrotite tocmai pentru a crea un haos aparent, o nesiguranță, o neîncredere sporită în autorități, ceea ce va conduce la adoptarea unor măsuri și mai dure, caracteristice unui totalitarism patologic. Să nu uitam efectele dezastruoase pe termen lung ale războiului satanicesc pandemic instaurat prin panică și ticăloșie: izolarea oamenilor prin mască și închidere forțată în case, atacul concentrat asupra vieții copiilor și tinerilor, asupra natalității, asupra psihicului uman, asupra moralei și familiei creștine, dar mai ales asupra Ortodoxiei și a Mântuirii omenirii.

Dr. Gabriela Naghi

Reguli de supraviețuire în timpul protestelor

1. Dacă ieşi la protest, fă-o cu un grup de prieteni. Discutați înainte acțiunile posibile. Mişcați-vă împreună. Fiți inteligenți! Jandarmii execută diferite tehnici de extracție a protestatarilor vulnerabili, izolați, vocali ori percepuți ca lideri. Este vital să rămâi împreună cu un grup unitar şi bine sudat. Nu există putere fără unitate.

2. Luați-vă baterii externe pentru telefoane şi filmați-vă pe rând. Asigurați o transmisie / acoperire continua a protestului vostru. Este vital să aveți în permanență dovada video a participării voastre, în cazul în care ajungeți să fiți retinuți pe nedrept şi acuzați de fapte pe care nu le-ați făcut. Dacă eşuezi în a te pregăti, te vei pregăti să eşuezi!

3. Nu intrați în vorbă cu jandarmii. Aceştia sunt instruiți să vă atragă în dispute legale, în baza cărora vor construi gradual baza motivațional-legală a reținerii voastre. Dacă totuşi sunteți abordați de jandarmi este esențial să le cereți să se legitimeze şi să aveți numele sau numărul lor de identificare, pentru a putea fi identificați în cazul săvârşirii vreunui abuz.

4. Evitați contactul fizic şi verbal cu jandarmii. Este oricum inutil. Pur şi simplu nu interactionați în nici un fel cu ei. Ignorați-i. Amintiți-vă că orice le-ați spune, acei jandarmi nu vor şi nu pot să fie de partea voastră. Cei mai mulți dintre ei, s-au făcut jandarmi pentru bani şi confort, nu au aceleaşi valori cu voi, nu au remuşcări. Ei trăiesc cu satisfacția muncii lor (bani, putere, confort) si-si rezolvă dilemele morale cu scuza atribuțiilor de serviciu, trăind schizofrenic şi în fariseism moral absolut. Cei mai mulți dintre ei, nu au citit nici măcar 10 cărți în toată viața lor. Nu le cereți imposibilul.

5. Dacă jandarmii penetrează grupul vostru, încercând să vă disperseze sau să vă izoleze individual, amintiți-vă că e vital să rămâneți în grup unitar. Nu lăsați nici un om în urmă. E posibil să urmeze extracția voastră rând pe rând.

6. Fără violență! Singura formă de agresivitate acceptabilă este autoapărarea. Nu recurgeți la violență. Nu răspundeți la provocări şi nu urmați grupurile violente. Jandarmii asta aşteaptă de la voi: justificarea legală a intervențiilor în forță, abuzive. Evitarea violenței înseamna refuzul urii. Refuzul urii înseamnă gândirea clară. Gândirea clară înseamnă obținerea păcii victorioase. Să dăm îngerilor lupta noastră. Violența gratuită alungă îngerii. În plus, trebuie să mai puteți participa la demonstrații şi în zilele următoare. Si mâine este o zi. E nevoie de continuitate!

7. Duceți protestul pentru un timp cât mai lung posibil, amintindu-vă în permanență ce doriți să obtineți, demonstrând unitate şi coeziune. Nu fiți ca ploaia care vine cu putere şi nu durează mult!

8. Rugați-vă înainte de protest, în timpul protestului şi după protest! Rugați-vă neîncetat! Dumnezeu vă va lumina şi vă va apăra cu Harul Său! Nu te teme! Acolo unde se termină frica, începe înțelegerea realității.

Radu Soima

Linghișpirul COVID a luat-o razna: Patronii Bâlciului au scăpat mașinăria de sub control

Angela Merkel, cu ochii umeziți și vocea tremurândă, cerând iertare poporului, este momentul de aur al pandemiei. Niciodată, în cei 16 ani de cancelarie, Bruta (femininul de la Brutus) care i-a înfipt cu sânge rece cuțitul în spate protectorului ei, Helmut Kohl, nu a părut atât de speriată. Niciodată nu s-a confruntat cu o rebeliune atât de extinsă: șefi de landuri și miniștri (inclusiv cel de Interne) au avertizat-o că nu vor pune în aplicare super-lockdown-ul de Paști. Și, mai ales, nu vor închide bisericile. Stăpâna Europei, privind în pământ și frecându-și jenată mâinile ca o gospodină care a ars mâncarea, este punctul de cotitură al Operațiunii COVID. Momentul în care, pentru prima dată, în mintea Sforarilor s-a conturat spectrul eșecului. Au simțit că se clatină hardughia.

Joi, 25 martie, a doua zi după ce Merkel și-a pus cenușă-n cap, landul german Saar a anunțat într-un gest ostentativ de nesupunere că, din 6 aprilie, ridică unilateral și restricțiile rămase.

Summit-ul UE de săptămâna aceasta s-a stabilit că vaccinarea merge prost și că nu sunt vaccinuri. După o dezbatere rodnică între cei 27 de lideri, a rămas cum s-a stabilit. 

Emmanuel Macron, cealaltă aripă a Europei, a sesizat că tovarășa sa, Merkel, bate în gol. Simțind pericolul prăbușirii s-a repezit să fâlfâie în compensație.

Cu morgă napoleoniană, elevul lui Brigitte a dat asigurări că situația epidemiologică e sub control. A anunțat că este gata să ia „noi măsuri în săptămânile viitoare”, „fără tabu-uri”, în fața celui de-al treilea val. Dar, când i s-a cerut să dea detalii, s-a fâstăcit și a tăcut mâlc.

 

Comisarul european pentru Piața Internă, francezul Thierry Breton, a declarat că, prin vaccinare masivă, Uniunea Europeană poate atinge imunitatea colectivă până pe 14 iulie, de ziua națională a Franței.

Comisarii spun lucruri trăsnite. 

Franța se află la coada vaccinării europene, cu circa 10% din populație. Pentru a grăbi ritmul, ministrul Sănătății, Olivier Véran, a anunțat că vaccinurile pot fi administrate și de veterinari. 

Dar la ce folosește vaccinarea?

Marea Britanie a vaccinat jumătate de populație și a impus cele mai draconice restricții. Acum, confruntat cu violente proteste de stradă, Boris Johnson pregătește o relaxare ușoară. Foarte ușoară. Practic, o relaxare nesimțită…

Mary Ramsay, responsabila cu vaccinarea la Direcția de Sănătate Publică din Anglia, și-a avertizat compatrioții că s-au vaccinat cam degeaba. Că trebuie să poarte mască în continuare și să respecte restricțiile până când toate țările lumii se vor vaccina.

…și Barbados, și Burkina Faso, și Eswatini, și Kiribati, și Insulele Marshall, și Nauru, și Saint Kitts and Nevis, și Saint Vincent and The Grenadines, și Insulele Solomon, și Somalia, și Togo, și Tuvalu, și Vanuatu, și Insulele Cook…

„Oamenii s-au obișnuit cu aceste restricții de nivel mic și pot trăi cu ele, iar economia poate continua cu asemenea restricții mai puțin severe”, a spus Ramsay.

„De aceea, pentru câțiva ani, cel puțin până când alte părți ale lumii vor fi la fel de bine vaccinate cum suntem noi și cifrele vor fi scăzut peste tot, atunci vom putea probabil (!) să revenim, foarte gradual (!!), la o situație mai normală (!!!).”

Și totuși la ce folosește vaccinarea? Iată la ce.

Guvernul Johnson va impune britanicilor „certificate ale statutului COVID”. Un fel de pașapoarte de vaccinare interne. Nu pentru a călători în străinătate ci acasă la ei.

Cine are certificat poate merge la muncă, la nuntă, la spectacol, la meci. Cine nu, stă în casă și moare de foame și de urât.Obligativitatea vaccinării este o teorie a conspirației.”

Încă din ianuarie, mogulul closetelor, Charlie Mullins, fondatorul Pimlico Plumber, a anunțat că introduce pentru angajații săi clauza „no vax, no job”. Nu s-a găsit nici un instalator polonez meșter care să-i potrivească o cheie engleză peste mufă. 

În America, secesiunea se întoarce. Tot de la sclavagism se iau. Statele conduse de Democrați, iubitori de sclavi prin tradiție, încuie oamenii în case, pentru a-i proteja și ferici cu forța. Republicanii le dau drumul pe stradă, să-și vadă singuri de viață.

Două state comparabile ca mărime și populație: California Democrată a instituit un regim draconic, de care ar fi mândră și Merkel, închizând inclusiv școlile; Florida Republicană a deschis tot. Rezultatul: același număr de infectări. 

Tartorele de New York, Andrew Cuomo, fala Democraților, vitrina progresiștilor, este acuzat că a omorât bătrâni și a fugărit tinere. Unora le-a băgat bolnavi de COVID în aziluri, altora… Pariul zilei peste Ocean. Cine cade primul: Biden sau America? 

Haosul mondial atinge apogeul pe Dâmbovița. Cum și-a pus Fraila Angela cenușă-n cap, cum și-a adus aminte și micul Klaus că l-a certat nenea Schweighofer: „Vezi că ți s-au cam rărit pădurile”. Așa că a mers la plantat de pomișori la Dăbuleni pe o vreme de să nu scoți un dog german din casă. Televizat în direct, prin zloată, cu sapa-n mână și masca pe față, el și-a liniștit colegii de kindergarten că nu-i închide în casă de Paști. Dar pentru asta, trebui’ înăsprit Restriktionen. O noapte de Pesah costă scump, după cum ne-a explicat răstit Arafat. 

Restricțiile erau urgente joi de Buna Vestire. Vineri n-au mai fost. S-au amânat pentru duminică. E haos, dar și șpil. Prin această amânare, restricțiile, instituite pe o lună de zile, vor fi valabile până pe 28 aprilie. Suficient de târziu pentru a zădărnici toate planurile de evadare de Paști. 

La Timișoara, autoritățile locale, văzând că infectările cresc în loc să scadă, au ridicat carantina. Arafat a reinstituit-o a doua zi. După încă o zi, autoritățile locale și-au venit în fire, s-au pocăit și au votat și ele pentru carantină. După încă două zile, Curtea de Apel a stabilit că decizia lui Arafat a fost ilegală. Carantina a rămas. Și Arafat. 

Ceaușescu se mândrea că în regimul lui nu mai există deținuți politici. Avea dreptate: toți erau pacienți la Săpoca, Bălăceanca și Voila. Ca acum. Doar medicilor care îi torturau nu li se spunea „eroii din linia întâi”. 

Pe ministrul Voiculescu l-a bușit râsul și s-ar putea să cadă. Să fim serioși: nu de la incuri i se trage, ci pentru că a vorbit prea mult. A dezvăluit că la ATI sunt de cinci ori mai puțini internați decât au spus Arafat și grupul lui strategic. Și că se măsluiesc cifrele de infectări. O merita. A încălcat omerta. 

Adrian Pătruşcă

Sfântul Ioan Scărarul: Biruiește pe vrăjmași cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare

Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă.
Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute.
Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice.
Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre.

Cei ce plâng și nu se sperie de dureri nu sunt stăpâniți de frică. Dar cei ce se înfricoșează de ceva își ies din minți. Și pe drept cuvânt. Căci e drept Cel ce părăsește pe cei mândri. El vrea să fim pedepsiți, ca și noi și ceilalți să nu ne trufim. Toți cei fricoși sunt iubitori de slavă deșartă. Dar nu toți cei ce nu se tem sunt și smeriți la cuget. Pentru că nici tâlharii și jefuitorii de morminte nu au frică, precum se știe.

În locurile în care te-ai obișnuit să-ți fie frică, nu pregeta să te duci pe întuneric, iar de vei tremura puțin, această patimă copilărească și de râs va îmbătrâni împreună cu tine. Mergând, înarmează-te cu rugăciunea. Ajungând acolo, întinde mâinile în sus și biruiește pe vrăjmași cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare. Izbăvit de boală, preamărește pe Cel ce te-a izbăvit, căci, mulțumindu-I, te va acoperi în veci.

Așa cum nu vei putea umple niciodată stomacul dintr-o dată, tot așa nu vei putea birui nici frica dintr-o dată. Și, pe măsura plânsului, va scădea și ea mai repede și, pe măsura lipsei lui, vom rămâne fricoși.

Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta se teme și de umbra sa. Trupul se înfricoșează când stă lângă noi în chip nevăzut un duh rău; dar când sufletul se veselește, smerindu-se, stă de față un înger. De aceea, cunoscând din lucrare starea de față a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi.

Cel ce a biruit frica lașă e vădit că și-a predat viața și sufletul lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, în Filocalia, vol. 9, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Într-o lume absurdă, întrebări retorice cu răspunsuri bine cunoscute

De ce  un vaccin pentru o boală pe care știm să o tratăm perfect?

De ce  remediile care și-au dovedit în mare măsură valoarea în diferite țări (ivermectina, de pildă) sunt retrase sistematic de pe piață, în special în Franța?

De ce  testul PCR rămâne o referință absolută atunci când știm că inventatorul său, Mullis, a declarat că acest test de laborator nu poate fi folosit ca screening (în ciuda afirmațiilor false ale ziarului Le Monde)? Astfel, conform statisticilor, 94% dintre testele pozitive ar fi false.

De ce  unele persoane care testează pozitiv într-o zi devin negative a doua zi?

De ce  procedura din Franța include 45 de replici ale eșantionului pentru analiză, atunci când știm că peste 30 de ani colectăm tot felul de miasme virale reziduale, fie nespecifice, fie arhive de gripă veche?
Rețineți că, dacă ați avut deja Covid, veți fi automat pozitiv, prin urmare suspect și limitat la paisprezece zile … precum și cei din jur!

De ce,  dacă ați avut deja Covid cu simptomele sale specifice gripei și, prin urmare , sunteți imun în mod natural, vi se cere să aveți vaccinul pentru a obține pașaportul de sănătate?

De ce  insistăm să impunem masca atunci când este scrisă pe ambalajul cutiilor de 50 „nu poate fi folosit împotriva virușilor” (prea mic)? Chiar și măștile medicale pentru intervenții chirurgicale sunt limitate la bacterii, drojdii, ciuperci etc., de 500 până la 1000 de ori mai mari.

De ce este  se impune închisoarea de familie, nesustenabilă în apartamente mici, atunci când țările care nu au practicat-o au o mortalitate mult mai mică, în ciuda presei mincinoase?

De ce  această oprire stupidă a activităților socio-comerciale, care nu se bazează pe recensămintele morților, ci pe cazuri simple fără obiect, care aruncă țara în faliment generalizat și sărăcie exponențială? Asistăm la un plan de demolare?

De ce se impune  distanțarea mascată obligatorie în ședințe, în timp ce metroul a fost decretat fără risc (!)? De ce  adunările mari între 500.000 și 1 milion de oameni –  90% fără măști – în diferite țări nu au fost urmate de un focar de pacienți? Și de ce au fost cenzurate aceste rapoarte?

De ce copiii sunt  martirizați la școală cu măști, punându-și creierul sub oxigenare invalidantă și periculoasă atunci când Covidul ajunge cu greu la ei (zero decese)? Este planul de a crea o generație de idioti ușor de manevrat?

De ce  ascundem faptul că, potrivit studiilor independente, cel vaccinat Covid eliberează de 6 ori mai mult virus prin respirație decât purtătorii sănătoși? Aceasta demonstrează că, spre deosebire de ceea ce se pretinde, vaccinații sunt cei mai răi agenți contaminanți.

De ce  continuăm să vorbim despre Covid 19 când toți virusologii cinstiți sunt de acord că, la fel ca orice gripă, curba clopotului său de virulență a rămas în spatele nostru de mult timp? Deci, Covid 19 este mort și cedează locul unei variante, ca orice gripă.

De ce  atunci vaccinurile pe care încearcă să ni le impună în schimbul libertăților noastre se numesc 19? Ni se dă vaccinul pentru gripa de anul trecut în acest an?

De  ce includem în vaccinurile Covid, 158 de produse toxice (cum ar fi mercurul și aluminiul supradozat), inclusiv secvențe de HIV (SIDA), malarie, Ebola etc. etc. și  chiar celule ale fetușilor umani avortați? Cum ar putea să ne avantajeze acest bulion Frankenstein?

De ce  există atât de multe cazuri de accidente grave pe tot parcursul vieții sau chiar decese subite în orele, zilele sau săptămânile următoare celei de-a doua injecții a vaccinului? Răspunsul vine de la țări precum  Danemarca, Norvegia și Austria care au suspendat vaccinarea din cauza observării cheagurilor de sânge. Prin urmare, este o tromboză ischemică care generează embolii cardiace sau cerebrale mortale.

De ce  nu există medici în fruntea OMS (Organizația Mondială a Sănătății), ci bancheri, informaticieni și politicieni?

De ce nu este valabilă nicio asigurare de viață, dacă mori din cauza acestui vaccin?  Vi se va spune că vaccinul Covid fiind experimental și nu obligatoriu, sunteţi considerat  voluntar la un risc calculat . Același lucru dacă rămâi invalid pe viață.

De ce  pretinde Bill Gates că vrea să salveze omenirea prin vaccinuri, după ce a declarat că este absolut necesar să fie exterminată 90% din populați globului?

(Sursă franceză)

Starea noastră de alertă maximă şi continuă: ,,Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8)

În 18 martie, anul acesta, publicam un articol cu titlu ,,Monstruozităţi ştiute şi neştiute’’, prin care atrăgeam atenţia asupra unui act medical criminal, anume acela despre care ni se spune că prelevează mostre de materie pentru efectuarea testelor de depistare a blestematului covid. Arătam cu limpezime că scopul antihriştilor nu este acela de a obţine materia pentru test, ci introducerea în organismul uman al nanoparticulelor prin fosele nazale, foarte aproape de creier. Aceste nanoparticule pot lesne pătrunde în creierul nostru, cauzându-ne daune din cele mai grave, mergând până la deces.

Chiar în această dimineaţă am urmărit un film datorat Domnului Ştefan Răzvan, care a făcut următorul experiment: a luat o mască din cele livrate de sistemul antihristic, a aşezat-o deasupra unui vas cu apă caldă din care se ridicau vapori. Domnul Răzvan a vrut să reproducă condiţiile care se crează la gura noastră atunci când purtăm masca livrată de antihrişti. Cu ajutorul unei aplicaţii de mărire din telefon, a evidenţiat pe ecranul acestuia nanoparticulele în mişcare, care se activează atunci când există căldură şi umiditate. Exact ca în cazul introducerii acelui instrument prin fosele nazale! Se pot vedea cu înlesnire acele firicele care se mişcă continuu şi care se găsesc pe măşti. Vedeţi cum se leagă lucrurile? Acum înţelegem insistenţa sistemului antihristic de a ne obliga să purtăm mască. Nu înţelegem tâmpenia celor care îşi admonesteează semenii, atunci când aceştia refuză să o poarte. Nu e menirea lor, nimeni nu-i obligă, dar ei, ca buni cetăţeni, ne atrag atenţia să ne conformăm cerinţelor criminale ale sistemului antihristic. ,,Până când, proştilor, veţi iubi prostia?’’ (Pildele lui Solomon 1, 22).

Ca să nu mai lungesc inutil vorba, vă rog, cu toată dragostea, opuneţi-vă atunci când vor voi să vă introducă instrumentele acelea în nas. Cât vă stă în putere, nu purtaţi mască. Când totuşi sunteţi constrânşi de împrejurări, să aveţi masca proprie, confecţionată chiar de frăţiile voastre. Aplicaţi semnul Sfintei Cruci pe ea. Există măşti confecţionate în mănăstiri, inscripţionate cu mesaje religioase: ,,Cu noi este Dumnezeu’’ sau ,,Hristos a înviat’’. Transformaţi silniciile sataniştilor în prilejuri de mărturisire.

Presbiter Ioviţa Vasile

Invazia de prostie și aroganță este copleșitoare

„Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?”
(I Corinteni 1;19-20)

Probabilitatea de a te contamina cu virusul Covid-19 este mai mică decât a te încăleca virusul imposturii și al incompetenței ce bântuie prin Guvern și Parlament. După ora 18, așa cum se preconizează, te ascunzi în casă și scapi să dai nas în nas cu virusul din stradă. Dar dacă dai drumul la televizor, ești terminat. Sfertodocții dau buzna peste tine braț la braț cu obrăznicăturile din politică și inculții neamului. Invazia de prostie și aroganță este copleșitoare și seceră la minte pe oricine are curajul să i se opună.

Țara e condusă de repetenți, de cârciumari, coafeze și florărese. Când e să se facă o remaniere, sunt înlocuiți cu ospătari, manichiuriste și directori de la firmele de spălat morții. Parlamentul nu mai este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României. A devenit locul în care poți înjura ca la ușa cortului. Este mahalaua unde te dai cu fundul de pământ, zbieri lozinci fără noimă și interpretezi roluri furate de la casa de nebuni. Câștigă cei cu zaruri măsluite. Senatorii și deputații, gomoși și cu prințipuri, răspund din vârful buzelor. Unii pentru că așa cred ei că trebuie, alții ca să nu li se audă bâlbele prostești. Imediat cum le reproșezi ceva, le explodează orgoliul și te trimit în corzi, că ei sunt aleșii neamului și nu îi învață nimeni ce să facă. E un spectacol de impostură dantelată cu mârlănie.

Îngustimea ideilor și-o acoperă cu ironii ieftine, de fapt o miștocăreală de nivelul clasei a cincea. Măcar de ar face acordul între subiect și predicat, dar și asta este greu. Nu există lege discutată la care să nu se iște un scandal. Nu are importanță cine și ce propune să facă legea respectivă, întâi este partida de luat peste picior, apoi cea de reproșuri behăite în turmă și, eventual, cuvinte de mamă rostite pe hol. Teoretic, legea ar trebui să reglementeze activitatea dintr-un domeniu. Practic, însă, a ajuns să fie un barbut de interese la care câștigă cel cu zarurile măsluite. Ce vor câștiga alegătorii din desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție? Nimic. În schimb, se va face pe placul lui Iohannis și al UE, căreia justiția din România îi stă în gât. Au contat împotrivirile temeinice ale magistraților din marile Curți de Apel și de la Înalta Curte de Casație și Justiție? Nu. Au câștigat cei care au sucit mai bine zarurile.

În Guvern, aceeași nebunie. Fiecare știe tot și niciunul nu știe nimic. Propunerile venite de la Palatul Victoria trimit la ospiciu lumea civilizată și cu capul pe umeri. Școlile se închid din oră în oră, apoi se redeschid pentru scurt timp, după care se închid din nou, ca spre seară să afli că abia dimineață se stabilește ceva. Magazinele se închid la ore aberante, provocând o și mai mare aglomerație. Se închid localități după criterii ce n-au legătură cu logica, virusul e gonit cu declarații pe propria răspundere și guvernul se ceartă cu cele trei guverne din care e compus. Toate, la un loc, construiesc străzi și spitale din bani care nu există, fac irigații cu apa de ploaie și umplu ministerele cu rudele care n-au prins niciun ciolan nici la prima, nici la a doua tură.

Virusul indolenței, al prostiei și al imposturii circulă fără să fie oprit de cineva. Guvernul și Parlamentul ar trebui să intre în carantină (Sursa:Național)

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

Predică la Duminica a 2-a din Post. Credinţa vie şi lucrătoare

Prin pana Sfântului Apostol Iacov, Dumnezeu a aşternut în filele Scripturilor Sfinte o minunată şi mântuitoare învăţătură privind credinţa şi faptele omului. În parte, această învăţătură ne este cunoscută dar socotesc că este bine să stăruim cu deosebire asupra ei şi veţi vedea cât folos va aduce ea sufletelor noastre şi câtă comoară ne putem agonisi în ceruri dacă această învăţătură o prefacem în faptă bună. Aşadar Sfântul Iacov îşi începe cuvântul de învăţătură cu aceste două întrebări: ,,Ce folos, fraţilor, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?’’ (2, 14). Ce putem noi răspunde la acestea? Răspunsul este unul singur: folosul este inexistent iar mântuirea nu este posibilă fără comoara de fapte bune ce se scrie în ceruri. A scris, în continuare, Apostolul Domnului: ,,Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi i-ar zice: mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar fără să le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?’’ (2, 15-16). Din nou răspundem: n-avem niciun folos, ba am putea spune, paguba este îndoită fiindcă aproapele este privat de ceea ce noi avem, dar nu-i dăm, iar noi ne lipsim de o faptă bună ce ne stă la îndemână. ..Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi’’ (2, 17). O credinţă moartă este, până la urmă, echivalentă cu necredinţa pentru că oricare din ele îl despart pe om, pentru veşnicie, de Dumnezeu. Lucrul acesta nu l-a înţeles răzvrătitul împotriva lui Dumnezeu şi a tot adevărul Martin Luther care, în locul cuminţeniei celor afirmate de Sfântul Iacov a pus învăţătura drăcească numită sola fide, adică numai prin credinţă. Omului îi este suficientă credinţa pentru a se mântui, faptele bune nu sunt necesare mântuirii omului! Recunoaşteţi în aceste cuvinte glasul diavolului? Fără îndoială, de vreme ce glasul lui Dumnezeu l-am auzit cu puţin înainte prin ceea ce a scris Sfântul Iacov. Pentru că scrierea sfântă nu se potriveau cu ce spunea Luther, acesta a vrut să scoată Epistola Sfântului Iacov din Sfânta Scriptură. Auziţi şi vă cutremuraţi de această nesăbuită cutezanţă! Până–n cele din urmă Epistola a rămas unde-i este locul, iar Luther, ,,marele iubitor al Sfintei Scripturi’’, a numit, în bătaie de joc, scrierea Sfântului Iacov ,,Stroherne epistel’’, adică Epistola de paie! Şi stăm şi ne mirăm câte milioane de oameni au părăsit învăţătura cea sănătoasă (II Tim. 4, 3) şi s-au alăturat satanicei învăţături luterane! ,,Tu crezi că Unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură’’ (2, 19). Cum să nu creadă demoni cei care odinioară erau în jurul tronului ceresc şi-L lăudau pe Dumnezeu? Cum să nu creadă duhurile necurate, când sunt loviţi de atâtea ori de puterea Dumnezeiască şi sunt biruiţi de adevăraţii fii ai Sfintei Biserici? Credinţa lor este şi moartă şi pierzătoare şi însoţită de o cumplită cutremurare, deoarece ştiu că îi aşteaptă pedeapsa veşnică în iad. Iată, însă, că oameni cei fără minte îi întrec în răutate pe demoni, deoarece nu cred nici în Dumnezeu, nici în muncile veşnice ale iadului. Pe aceştia îi numea, cu îndreptăţire, Părintele Cleopa, ,,draci fără coarne’’. De ei ne izbim, din păcate, la tot pasul. ,,Nu vrei însă să înţelegi, omule uşuratic, că credinţa fără de fapte moartă este? (2, 20).Vedem din aceste cuvinte cât de mult insistă Sfântul Iacov asupra necesităţii faptelor bune pentru mântuirea sufletelor noastre. Şi pentru ca învăţarea noastră să fie şi mai temeinică, ne aduce în faţă pilda pururea nemuritoare a lui Avraam cel ascultător în toate de Dumnezeu.

          Noi, iubiţi credincioşi, n-avem nevoie de o credinţă moartă, luterană, ci de credinţa cea vie aducătoare de mântuire, credinţa aceea cât grăuntele de muştar care poate să mute şi munţii din loc, Sfânta Credinţă Ortodoxă. Evanghelia cea Sfântă care s-a citit astăzi în toate bisericile de pe faţa pământului ne vorbeşte tocmai despre Credinţa cea adevărată lucrătoare prin fapte bune. În vreme ce se afla în Capernaum, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a intrat într-o casă şi în scurt timp casa s-a umplut de oameni, la fel şi împrejurimile ei. Ca să ajungi la Domnul sau măcar în apropierea Lui, era cu neputinţă. De acest lucru s-au convins şi cei patru oameni care au adus cu patul pe semenul lor paralizat. Oricât se vor fi străduit ei să intre în casă, truda le-a fost zadarnică. Ei însă ştiau că trebuie cu orice preţ să-l ducă pe acel om nenorocit în faţa lui Hristos. Soluţia pe care au ales-o ei a fost una extremă: s-au urcat pe acoperişul în care au făcut o spărtură, apoi, cu nişte funii, l-au coborât pe slăbănog chiar în faţa Mântuitorului. Puternică şi statornică credinţă au avut acei oameni! Mare le-a fost iubirea pentru fratele lor neputincios! Din credinţa lor pilduitoare a izvorât fapta lor, stăruinţa de a-l aduce pe cel paralizat la Mântuitorul, într-o situaţie ce părea imposibilă. ,,Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!’’ Aşa lucrează Doctorul sufletelor şi al trupurilor, începând de la rădăcina răului, de la păcatele cele aducătoare de boală şi moarte. I-a iertat slăbănogului aceste păcate, a înlăturat, cu alte cuvinte cauza bolii. I-a vindecat sufletul rănit.

   Cuvintele Domnului, în loc să aducă bucuria în sufletele celor de faţă, au stârnit adversitate în cărturarii cei îndărătnici care nu puteau înţelege că Iisus este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi are această putere de a ierta păcatele. De aceea ei gândeau aşa: ,,El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai Unul Dumnezeu?’’ Cunoscătorul inimilor şi al gândurilor oamenilor îi mustră cu blândeţe pentru necredinţa lor: ,,De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta’’. A fost momentul în care slăbănogul şi-a dobândit sănătate şi pentru trupul său bolnav aşa încât, de-acum se poate vorbi de un om sănătos în toate privinţele, aşa cum ne doreşte Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Credinţa cea vie şi lucrătoare prin fapte bune şi-a arătat roadele binecuvântate.

              Nu putem trece cu vederea cum au reacţionat oamenii sinceri la această minune Dumnezeiască. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a scris în acest fel: ,,Iar mulţimile, văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu Cel Care dă oamenilor asemenea putere’’, aceea de a ierta păcatele semenilor aci pe pământ. Această putere a primit-o Biserica lui Hristos şi o exercită prin slujitorii lui Dumnezeu, episcopi şi preoţi. Dacă cineva s-a îndoit până acum de această putere, să nu se mai îndoiască de acum înainte ci să se folosească de ea spre a-şi curăţi şi vindeca sufletul prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Acum ne aflăm în Sfântul şi Marele Post al Paştilor şi este vreme potrivită să facem aceasta.

            În Evanghelia Sfântului Luca (18, 8) avem înscrisă întrebarea Mântuitorului: ,,Dar, Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?’’ Ştim cu certitudine că va găsi mii de credinţe, pentru că le avem de-acum în statistici şi sub ochii noştri. Dar Domnul Iisus nu a întrebat de credinţe, ci de Credinţă, de singura credinţă mântuitoare pe care El ne-a adus-o. Doar spune şi Sfântul Apostol Pavel scriind Biseicii Sfinte din Efes: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez’’ (Efeseni 4, 5). Este tocmai credinţa Sfintei Biserici cea despre care vorbeşte şi întreabă Domnul Iisus. Aceasta se va găsi la puţini oameni pentru că cei mai mulţi vor avea credinţe moarte, deşarte şi pierzătoare, aceste făcături omeneşti ce le vedem răspândindu-se în lume ca o pecingine. Noi, iubiţi credincioşi, avem Credinţa cea adevărată, şi o avem ca dar al lui Dumezeu. Aşa spune Cartea Sfântă: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2,8). Desigur, şi alţii afirmă că credinţa lor e cea adevărată, chiar cei care spun, asemenea lui Luther, că faptele bune nu-şi au rostul în mântuirea omului. Nu vă lăsaţi înşelaţi! Nu putem dobândi mântuirea fără faptele cele bune izvorâte din adevărata Credinţă. Este învăţătura lui Dumnezeu dată nouă prin Epistola Sfântului Apostol Iacov şi prin toate scrierile biblice; este ceea ce ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre; este sângele martirilor lui Hristos care s-a vărsat pentru apărarea Dreptei Credinţe şi care strigă către noi; este convingerea cu care mergem acasă de la sfânta biserică, după ce ne-am împlinit datoria faţă de Dumnezeu, sfinţind ziua de odihnă. Doamne, ajută! Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

In loc de tratamente eficiente, sistemul antihristic ne fericeşte cu vaccinul ucigaş

Dragoș Damian, director al fabricii de medicamente Terapia Cluj, explică de ce Ivermectina și Claritromicina sunt marginalizate în tratamentul anti-Covid și de ce un medic precum Flavia Groșan e pus la zid.

„De când a venit vorba de aducerea în România a ivermectinei (circa 20 lei/cura), toți comunicatorii – medici, politicieni sau nepoliticieni, cu timp de emisie media practic nelimitat – s-au năpustit asupra ei cu sălbăticie, ignorând abundența datelor publicate: au invocat lipsa studiilor clinice, reacțiile adverse, uzul exclusiv veterinar ș.a. – minciuni greu de înțeles, pentru că cei care le spun cu sânge rece au, totuși, pregătire medicală. Așadar, în cel mai bun caz, nu ar fi trebuit să piardă o bună ocazie să tacă din gură. Ca să înțeleagă toată lumea:

Pericolul cel mai mare este că acest antiparazitar ieftin reconvertit anti-Covid poate intra în uz fără sponsor, la fel ca alte 3 antivirale ieftine care sunt utilizate în protocolul terapeutic din România. Prin sponsor înțelegem o companie sau o instituție care finanțează un studiu clinic ce urmărește lansarea unui medicament. Adică cineva care plătește pentru intrarea pe piață. Nimeni nu a plătit pentru utilizarea în Covid a ibuprofenului, paracetamolului, hidroxiclorochinei, umifenovirului, favipiravirului și, acum, ivermectinei, pentru că sunt foarte ieftine – dar există sponsori care plătesc din greu pentru alte medicamente, pentru repoziționare anti-Covid. Prin urmare, cei care au urmărit fenomenul au văzut că, încet-încet, 4 din cele 5 medicamente enumerate anterior au fost puse la zid și s-a tras cu sete asupra lor: studiul din Lancet despre ibuprofen, ulterior retras; zvonurile despre efectele paracetamolului asupra ficatului; psihoza reacțiilor adverse ale hidroxiclorochinei; umifenovirul este, nu-i așa, din Rusia.În aceeași manieră se încearcă acum asasinarea ivermectinei”, consideră Dragoș Damian, CEO Terapia, citat de Cluj.24.ro. El acuză corupția și interesele din sistemul sanitar pentru această stare a lucrurilor, subliniind că linșajul la care a fost supusă doctorița Flavia Groșan este o reacție de autoapărare a acestui sistem opac și unilateral. Pilduitor este faptul că medicamentul folosit de medicul orădean, claritromicina, este o substanță ieftină și, deci, nu are un sponsor pentru studii clinice, în timp ce un alt medicament, cel mai scump din protocolul Covid, de 8000 lei/cura, se folosește în continuare în România, deși datele clinice au arătat că nu are beneficii.

„Ca să nu rămână nimeni nepedepsit, se încearcă și ridiculizarea medicilor care au venit cu idei noi de scheme terapeutice, săvârșind blasfemia de a sugera completări la protocolul anti-Covid din România, care funcționează neîndurător: dacă ai dat tot ce-i în protocol și pacientul nu a fost salvat, atunci nu putea fi salvat. Adică nu există nimic altceva care ar putea ajuta, iar medicii care vor să încerce ceva nou sunt inamicii sistemului sanitar, o fortăreață impenetrabilă de cumetrii, tovarășii, interese și alianțe care gestionează 60 de miliarde de lei pe an.
De ce este asta o opinie pentru oamenii de afaceri? Pentru ca să vadă încă o dată cum se risipesc banii în sistemul sanitar, în caz că nu știau. Pentru ca să înțeleagă că frâiele și resursele sistemului sunt în mâna unora care nu vor și nu știu să reformeze sănătatea din România. Pentru ca să realizeze că PNRR-ul și spitalele regionale promise de 10 ani vor intra pe aceleași mâini, deci n-au să le țină copiii în țară”, este concluzia amară a directorului executiv al companiei Terapia.

Acesta se oferise să doneze statului român 50.000 de tablete de Ivermectină, dar a rămas cu bunele intenții. Statul era ocupat cu achiziționarea de vaccinuri Pfizer.

„Nu știu dacă este uriașă, dar este o cantitate importantă, circa 50.000 de tablete avem pregătite. Se știe că acest medicament este un medicament antiparazitar și el se fabrică în cantități foarte mari, atât în Statele Unite, cât și în țările asiatice și există o cantitate suficient de mare pe care o putem aduce în România, dar…și insist asupra acestui lucru, numai dacă protocolul terapeutic și numai dacă medicii din România permit acest lucru.
Noi am studiat situația din Statele Unite, cele două studii, vedem că există tot mai multă receptivitate față de acest produs, nu există studii clinice suficiente, există studii randomizate și studii observaționale, dar nu sunt suficiente în acest moment, dar dacă este nevoie putem să aducem și cantități de Ivermectină”, afirma Dragoș Damian în ianuarie.

Dr. Gabriela Naghi

Proorocii ale Cuvioasei ruse Macaria: Vor tipări o biblie neadevărată

Vremea prigoanei e aproape. Vor face lucrurile așa de încurcate, că omul nu va mai fi în stare să-și mântuiască sufletul. Vor face liste cu cei ce merg la biserică. Vă vor prigoni fiindcă vă rugați lui Dumnezeu. Trebuie să vă rugați așa încât să nu știe nimeni, rugați-vă în tăcere! Vă vor chinui: „Nu avem nevoie de credincioși”, vor zice ei. Cu timpul va fi tot mai rău. Vor face astfel că bisericile bune să fie foarte departe, unde să nu se poată ajunge. În orașe vor fi așezate în locuri cât mai ascunse. Aceste biserici ce sunt construite și reparate vor ajunge în mâinile celorlalți; nu vor fi de folos nimănui că acolo nu mai e Credință. Vor fi înregistrate foarte dibaci: vor continua să se cheme biserici, dar înăuntru va fi cine știe ce, vreo născocire de-a lor.

Cei cuvioși nu-l vor vedea pe antihrist. Li se vor dezvălui multe, unde anume să meargă. Domnul știe cum să-i ascundă pe ai Săi, și nimeni nu are să-i găsească. Va avea loc o mare răzvrătire. Oamenii vor începe să fugă din cele înălțate. Vor porni să fugă încolo și încoace; nimeni nu va mai sta în odaia lui – nu va fi nimic de mâncare, nici măcar pâine. Dar dacă ne rugăm Mântuitorului, Maicii Domnului și lui Ilie Prorocul, ei nu ne vor lăsa să murim de foame; îi vor păzi pe cei ce au crezut în Dumnezeu și s-au rugat cu nefățărnicie.

Vor tipări o Biblie neadevărată. Ei (evreii) vor scoate tot ce nu le convine. Nu vor să fie învinovățiți. Se pregătesc schimbări ale Credinței. Când aceasta o să se întâmple, Sfinții vor pleca și nu se vor mai ruga pentru lume. Cei ce rămân vor fi luați de Domnul la El. Episcopii ce au să îngăduie aceasta nu-L vor vedea pe Domnul – nici aici, nici dincolo.

Curând slujbele se vor înjumătăți. Se vor scurta. Vor păstra slujbele numai în mănăstirile mari, dar în alte locuri vor face schimbări. Un singur lucru pot spune: Va fi vai de preoți; se vor risipi rând pe rând și vor trăi singuri cei care țin adevărul. Vremea prigoanei e aproape. Împărtășania se va putea primi doar o dată pe an. Maica Domnului va spune alor săi unde și când să primească Împărtășania. Trebuie doar să ascultăm!

Buna-Vestire a Naşterii Domnului

        ,,Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine !’’ Acesta este troparul sau cântarea Sărbătorii de astăzi.

          Vremea mântuirii lumii s-a apropiat şi Dumnezeu a ales o Fecioară curată care să slujească acestei taine. Ea se găsea în cetatea Nazaret, în Galileea şi fusese dăruită de Dumnezeu Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care multe rugăciuni înălţaseră către Cel Atotputernic pentru dobândirea unei odrasle. Aici a venit Sfântul Înger Gavriil, trimis de Dumnezeu, şi s-a apropiat cu blândeţe de cea ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, aducându-i Vestea cea Bună a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi nu numai ei, ci la toată făptura zidită de Preabunul Stâpân.

           Acum să fim cu luare aminte la cuvintele Îngerului, aşa cum au fost scrise de Sfântul Luca în Evanghelia sa; ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei’’. Între toate femeile pământului, pentru că niciuna nu s-a învrednicit de o taină şi o chemare ca aceasta. Cu sfială, adâncă smerenie, nedumerire şi oarecare teamă, Preacurata cugeta la cuvintele din cer venite prin trimisul Domnului. Acesta, văzându-i tulburarea, o linişteşte cu blândeţe: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit’’.  Cuvintele acestea, care covârşesc toată mintea omenească, au sporit nedumerirea Preacuratei Fecioare, de aceea a întrebat: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?’’ Îngerul a dezlegat Dumnezeiasca taină, atât cât putea să priceapă mintea omenească: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă’’. Supunere, ascultare şi dragoste pentru Dumnezeu arată Preacurata prin cuvintele sale simple: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’. În acel moment, S-a zămislit Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

O Românie legată de pat, sedată şi condamnată la moarte

Pe lîngă războiul fraticid din spatele cortinelor dintre facţiunile de securişti, cortine care au început să scîrţîie şi să tremure ca piftia, devenind ele însele convulsive, pentru că românii au început să se trezească la realitate, ies la iveală tot mai multe dovezi ale unor sisteme paralele instaurate abuziv la vîrf. Sisteme alcătuite din specialişti în comerţul cu moartea, privilegiaţi ai sistemelor, plătiţi cu bani grei, – chiar de către victimele de facto. Ei, cioclii oficiali, beneficiază de centre speciale secrete de vaccinare, ţinute departe de ochii mulţimii care merge la vaccinare ca oaia la tuns, fără să se informeze cu privire la „moartea care vine pe banda de magnetofon” a lui Gheorghiţă, Arafat, Rafila, Cercel, Musta & Co… aceşti vînduţi mondialiştilor.

Pînă aici nimic deosebit. Suportăm de un an şi ceva  botniţa şi restricţiile extrem de dure, însă, ieşirea necontrolată a lui Cîţu cu declaraţia că cei care sînt împotriva vaccinului ar fi terorişti, a tulburat şi mai mult apele, semn că politica acestui ministru dezaxat anti-român şi a partidului din care provine comit cu bună ştiinţă şi rea intenţie abuzuri şi crime împotriva poporului român. Declaraţia extremistă a lui Cîţu, morţii şi mutilaţii în urma reacţiilor adverse produse de vaccinare sînt motive reale pentru deschiderea unor dosare penale pe numele său şi al ciracilor globalişti din structurile criminalei gestionări a stărilor de alertă şi urgenţă, impuse dincolo de legi şi de Constituţia României. Dacă lupta pentru respectarea Constituţiei României, a Convenţiei de la Oviedo, ratificată prin Lg. 17/2001 de România, a Codului de la Nürnberg şi a ansamblului legislativ incident, e pentru Cîţu terorism, înseamnă că este un premier de sorginte neofascistă şi solicit organelor în drept să fie reţinut și anchetat în regim de urgentă şi, conform ultimelor uzanţe ale Statului neofascist român, creat de liberali şi userişti, să fie internat la un spital pentru tratarea bolilor psihiatrice.

Manipulatorii de rang înalt, care se plimbă nestingherit prin bazele de date cu securişti, au inventat pentru „prietenul” lor Cîţu meseria de ministru prim, dovadă că „ajutorul” dat la timpul potrivit, l-a făcut pe Cîţu băiat mare, l-a răsplătit cu o demnitate în statul-colonie. Aşa au ajuns teroriştii la Palatul Victoria şi Cotroceni. Atenţie, oameni buni ! Cine-l va contrazice pe Cîţu-meu va fi catalogat terorist şi tratat ca atare. Adevăraţii terorişti sînt în guvernul lui Iohannis, însuşi acesta, care de un an de zile au lăsat românii să moară de dragul statisticilor şi raportărilor. Terorişti sînt cei care s-au îmbogăţit vînzînd măşti neconforme, oferind, fără licitaţie, firmelor de partid contracte de milioane de dolari în „pandemie”. Terorişti sînt cei sus-menţionaţi, care au închis ochii cînd au ars românii în spitale, cînd au fost săltaţi de acasă cu mascaţii şi internaţi cu forţa, cînd, legaţi de paturi, au fost sedaţi şi lăsaţi să moară. Acest sistem criminal iohannist este adevăratul terorist.

Operaţiunea de acoperire a mizeriilor şi falsurilor „pandemice” sub preş, catastrofal gestionată, n-a făcut decît să nască proteste de stradă – deocamdată timide – şi tot mai multe semne de întrebare legate de manipularea într-o cheie excesiv de mincinoasă a cetăţenilor. Stop imposturii şi dictaturi medico-militare! Stop criminalilor aflaţi în slujba crimei organizate interne şi mondiale! Stop extremismului de stat! Stop regimului nazist al robotului de la Cotroceni, regim care colcăie de tot mai multe scandaluri legate de restrîngerea abuzivă a libertăţilor individuale, de vaccinarea cu efecte letale, de centrele şi listele de vaccinare publicate din „greşeală” de Ministerul Sănătăţii, acestea bătîndu-se cap în cap cu cifrele lui Arafat şi Gheorghiță, care vor să mute Paştele Ortodox, dacă ar putea, chiar la „paştele cailor”. Umblă vorba că „teroriştii” ar fi de vină pentru manipulările statistice ale cifrelor, că anchetatorii de la corpul de control al cîțului ar fi descoperit că serverele Institutului de Sănătate Publică ar fi fost atacate de un haker extern. D’aia au apărut neconcordanţele! Gogoşi, marca Iohannis, Cîţu şi penele-ul lor penal!

Trecute la categoria „Secret de stat”, „scăpările” au inflamat spaţiul public, acuzaţiile îndreptîndu-se spre sistemul populat cu „speciali” şi politruci de  tip păduche din coaliţia de guvernare (a se citi prostituţie statală), care nu vor dispărea prea uşor din politică sau din administraţie. „Actorii ăştia speciali” se războiesc pe împărţirea a zeci şi zeci de milioane de euro, dacă nu chiar mai mult, vorbind de vaccinuri şi de banii pentru presă. Scandaluri care, în orice ţară normală, ar fi dus rapid şi fără comentarii la demisia guvernului terorist, au devenit banale şi cu frecvenţă cotidiană.

Din toate aceste măsuri, foarte multe, abuzive, ilegale şi extremiste, care ne expediază uşor-uşor spre cimitire, merită reţinut că în România există o castă de privilegiaţi din structurile de forţă, la fel cum erau reprezentate gorilele de către Pierre Boulle în „Planeta maimuţelor”, privilegiaţi pentru care vaccinarea şi serul trebuie să fie secrete, nu amestecate cu vulgul; privilegiaţi din rîndul cărora fac parte unii magistraţi, diplomaţi, angajaţi M.Ap.N., M.A.I., M.A.E., cei din serviciile secrete, mulţi parlamentarii şi numeroşi penali în funcţii publice.

Merită reţinut că România a devenit ţara teroriştilor speciali de stat. Republica Securistă România, aparţine „specialilor”. Specialii sînt în Sistemul de Sănătate, în Justiţie, în M.Ap.N. „Specialii” au bugete speciale din banii contribuabililor, au imunitate specială, au spitale speciale, salarii speciale, pensii speciale, hoteluri speciale, vacanţe  speciale, amante speciale, slugi speciale, bucătari speciali, medici  speciali, vaccinuri speciale, averi speciale, avioane speciale, maşini speciale, diurne speciale, vile speciale… Au România lor specială, diferită de România mulţimii umilită şi lipsită de drepturi şi libertăţi. Tot aşa cum K.W.I. şi-a instalat versiuni de tip „Guvernul meu”, „Parlamentul meu”, „ambasadorii mei”… mai nou, „Poliţia Militară a mea”, cu o mă-Ciucă pe post de agă, cetăţenii români încearcă să supravieţuiască în România tăierilor de venituri, România sărăciei, bolilor, manipulărilor, torturii şi practicilor  pandemice apropiate de genocid, în România virusată cu vaccinuri. O Românie legată de pat, sedată şi condamnată la moarte. Peste tot şi toate, deasupra României tronează frica inoculată în fiecare individ, tratat de peste un an de zile cu „Staţi acasă!”, „Purtaţi masca” şi „Spălaţi-vă pe mîini!”. De creiere au avut ei  grijă!

Maria Diana Popescu

Ce ar trebui să ne spună patriarhul Daniel

Ne vaccinăm?

Întrebarea pusă de milioane și milioane de creștini, speriați de această pandemie inventată. “Fricoșii nu moștenesc Împărăția lui Dumnezeu” spune Sf. Apostol Pavel.

După ce biserica noastră a luat act de pericolul vaccinarii și prin gura Înaltpreasfințitului și Mitropolitul nostru Vlasie Mogarzan, v-am transmis poziția noastră, și din punct de vedere duhovnicesc, dar și din punct de vedere medical și moral. Totuși, după nenumăratele solicitari, întrebări lansate de creștini, multe fără răspunsuri, suntem datori cu câteva clarificări.

Frați creștini,

Nici acum, după ce v-au pus botnița permanent, nu realizați că nu e vorba de virus?!? A inceput trierea! A început separarea grâului de neghină! Cei care vor accepta numărul lui Mamona în trup, vor alege pâinea, iar cei care nu vor accepta numărul lui Mamona, vor alege CRUCEA, vor muri pentru lume dar vor trăi în veșnicie pentru Hristos! „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată.” Înțelegeți că ei nu se lasă, nu renunță la planul lor diabolic, de a ne îndobitoci, dezbina și înrobi, dar acestea trebuie să se întâmple, pentru că așa este scris. “Vor găsi o boală pentru care vor face un vaccin, care va fi obligatoriu, și care va fi începutul pecetluirii” Sf. Paisie Aghioritul (Trezire Duhovnicească).

Acest plan al pecetluirii a inceput de cel puțin 10 ani, dar nu se putea face de la început pentru că nu aveau oamenii lor in toate guvernele lumii. Între timp și-au pus acești oameni. Aproape toți politicienii lumii sunt ai lor, cu sufletele vândute, slugi mărunte fără personalitate, care le fac jocurile murdare, întocmai și la timp. Sunt totuși multe voci care îi critică, nu neaparat creștini, oameni normali la cap, care pricep conspirația, însă planul merge mai departe. Am vrea ca și partea clerului, cea nevândută, să lupte mai mult pentru conștientizarea credincioșilor, preotul care nu vorbește în predicile sale despre pericolul ecumenismului și al pecetluirii, a pierdut timpul degeaba, iar cei din mânăstiri care nu marturisesc adevarul au pierdut totul.

“Tăcerea clerului este ateism” spunea Sf. Grigore Palama. Vă spuneam că e doar începutul, pentru că în curând vor impune obligativitatea vaccinării prin fel și fel de condiționări, nu poți umbla liber, nu poți cumpăra, nu te poți angaja, nu poți trimite copiii la școală, si alte motive perfide. Trebuie să fim tari, mulți și uniți, si mai ales cu nădejde în Hristos Mântuitorul, care nu ne va părăsi. Înțelegeți, fraților, că Hristos este mai puternic decât toata șleahta lor de servitori ai antihristului. În curând vor inventa virusuri și boli, și la animale și la plante, încât nu vei mai putea sa crești animale sau plante liber, deci va trebui să cumperi. De unde? De la magazinele lor. Cine controleaza mâncarea, controlează populația.

Revenind la vaccin, specialiști adevărați din întreaga lume ne spun clar că unei viroze gripale, nu i se poate face niciodată un vaccin pentru că, un vaccin se face în circa 5-8 ani iar aceste viroze suportă mutații, chiar de doua ori pe an. Atunci ce vor ei să bage în corpul nostru? Dacă acest vaccin este așa de bun, oare de ce nu-l gasim în farmacii, este nevoie de armată și poliție? Oare de ce vaccinul este gratis și nenorocitele de măști inutile sunt pe bani?

Va trebui să rezistăm rugându-ne neîncetat, postind, spovedindu-ne și împărtășind-ne cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Numai așa vom scăpa nepecetluiți. Niciodata un crestin împărtășit nu va putea fi supus (spurcat) de planurile lor satanice. Pentru asta Biserica Ortodoxa este dușmanul lor de moarte, este singura redută în calea instaurarii împărăției antihristului. De fapt planul lor a început, precum proorocirile, cu unirea religiilor într-una singură, și sunt disperați că nu le-a reușit în totalitate, că enclava aceasta conservatoare și încăpățânată ortodoxă, nu renunță așa ușor la religia salvatoare în Hristos Mântuitorul.

Vor veni cu alte planuri și prigoane, mult mai diabolice și mai întunecate, diavolul nu suportă ortodocșii, nu suportă Sfânta Împărtășanie, pentru că Hristos este întru ei și ei întru Hristos. “Înapoia mea satano”, spune Domnul. Cu cât ne vor prigoni mai mult, pe noi cei ce credem în Hristos, cu atât mai repede Domnul nostru va veni să judece această lume a lui satan, apocalipsa nu înseamnă sfârșitul, ci un nou început pentru cei ce cred în Hristos și se roagă Lui.

Cât credeți că ne veți mai călca în picioare Biserica, familia și libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ca ființe create de El dupa chipul și asemanarea Sa. Noi nu va dușmanim precum voi ne dușmăniți pe noi, noi ne rugăm pentru sufletele voastre, precum Domnul ne învață ”Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca sa fiți fii ai Parintelui vostru Cel din ceruri”

”Toata lumea se află sub influența unei puteri care stăpânește mintea, voința și toate puterile sufletului. Și această putere este vicleană, pentru că izvorul ei este diavolul, iar uneltele lui sunt oamenii vicleni. Prin ei lucrează antihrist și înaintemergătorii lui. Apostolul spune: “Pentru aceea, Dumnezeu i-a predat duhului amăgirii, al înșelării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului“. Ceva întunecat și înfricoșător vine peste lume. Omul va rămâne mai mult sau mai puțin sub stăpânirea lui şi cu cât puterea celui viclean îl are mai mult (pe om) în stăpânirea sa, cu atât omul va fi mai puțin conștient de ceea ce face – Sfântul Varsanufie. „Vine timpul adevăratei mărturisiri de credință! Toți cei care mărturisesc, vor fi singuri și prigoniți!” Sf. Ioan Maximovici.

Frați creștini,

Hristos spune ”nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă” Trebuie să luptăm, să nu ne pierdem duhul patristic, pentru că fericirea duhovnicească nu este în exteriorul nostru, nu poate fi influențată de amenințările lor, Hristos este în noi, drept pentru care nicio boală , niciun necaz nu vine fără încuviințarea Lui. Însăși aceptarea purtării acestei măști banale este dovada necunoașterii Lui Dumnezeu, dovada fricii și supunerii față de ceva inexistent, ceva impus, fără nume, fără identitate, ceva periculos, care, ne spun ei, că exista undeva și ne pândește… Ați văzut la vreo televiziune sau instituție de presă, specialiști adevărați, chemați să deslușească originea și acțiunea acestui ”virus mortal”? Ați văzut vreo comisie de specialiști desemnată să cerceteze tot ceea ce înseamnă virus, simptomatică, tratament, vaccin, etc? Nu, pentru că ei știu că este o mare cacealma, iar programul lor de urmat este de îndobitocire, frică, ordine mondială, cipare și, în final, sclavie modernă, mult mai periculoasă ca cea din trecut. Această sclavie va fi, spre deosebire de cealaltă, o sclavie nu numai a trupului dar și a sufletului, o sclavie a antihristului și implicit a satanei, pentru care lucreaza acești nefericiți viitori stăpâni de sclavi. Realizați că mortalitatea la această gripă sezonieră este de sub 0,1%, iar efectele adverse grave ale acestui vaccin, depășesc cu mult cifra asta? Acestea sunt predicțiile unor medici specialiști cu care m-am consultat. Acest vaccin, nu numai că nu ne vindecă sau ne scapă de vreo boală, el ne îngrădește, ne ia libertatea primită în momentul creației. Nu drepturile, ci libertatea primită de la Dumnezeu, pe care numai El ne-o poate lua, sau numai noi o putem oferi, Domnului sau lui Mamona, lăsându-ne pecetluiți benevol pentru binele vremelnic din această lume, uitând de veșnicia promisă de Hristos pentru o viață duhovnicească trăită aici în credință, rugăciune, iubire, smerenie, milostenie și toleranță.

Frați creștini,

Mergeți la Biserică, la Sfânta Liturghie, mărturisiți-vă și împărtășiți-vă cât mai des, cei ce nu aveti duhovnic, căutați-vă cât mai repede unul în Dreapta Credință, iar când nu ne vor mai lasă în biserici la rugăciune, rugați-vă unde puteți și chemați duhovnicul acolo la voi pentru nevoile duhovnicești, Dumnezeu este pretutindeni. Pentru nimic în lume nu vă vaccinati, refuzați purtatul măștii și feriți-vă de tot ceea ce vă vor impune de acum încolo, pentru că totul va fi spre pieirea sufletului și înrobire. Renunțați la tot ceea ce vă oferă ei în schimbul pecetei, la serviciu, la școli, plimbări, hrană, etc, și nu vă lăsați copiii educați și manipulați de aceștia. Ei toți lucrează pentru instaurarea dictaturii medicale și financiare, toți sunt aleși de stăpâni, toți sunt vânduți, pierduți, și toți sunt în stare de orice pentru a-și îndeplini programul.

Valul prigoanei vine repede, însă, credeți-mă, că la fel de repede va trece. Dumnezeu nu a pierdut și nu va pierde nicio luptă, așa cum nădăjduiesc ei. Nu peste mult timp Împărăția Lui Dumnezeu va stăpâni și peste lumea aceasta, pe care vremelnic o stăpânește Mamona cu slugile lui. Dumnezeu nu vă va lăsa nici flămânzi, nici fără adăpost, și nici pe ei nu o să-i lase să-și ducă planul blestemat până la capăt, trebuie să credem în puterea Lui și să nu ne abatem de la Sfintele Canoane, picând în mrejele promisiunilor lor. Așteptați cu încredere sfârșitul acestor timpuri negre, lăsați să treacă cele scrise pentru că Împărăția Cerurilor este aproape și capetele slujitorilor lui Mamona vor cădea. Timpurile proorocite de zeci de ori, începând cu Ioan Evanghelistul, în decursul acestor 2000 de ani de la Nașterea Domnului sunt AICI și ACUM.

Al vostru către Domnul rugător, + PS EPISCOP SOFRONIE SUCEVEANUL , slujitor pe stil vechi (dupa Calendarul iulian).

Notă. Predica a fost rostită fără ştirea şi fără încredinţarea patriarhului Daniel

Protocolul morţii ,,fabrică’’ morţi pe bandă rulantă

„Medicul trebuie deci să fie, în acelaşi timp, un savant care iubeşte din tot sufletul ştiinţa medicală, adică ştiinţa omului; să fie o fiinţă care se jertfeşte pentru alţii, până la moarte şi, în sfârşit, să fie un învăţător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei” ( Prof.Dr.Nicolae Paulescu)

„Mă uit în spate și nu-mi este rușine cu ce am făcut” , a spus dr. Flavia Groșan, luni, la intrarea la Colegiul Medicilor Bihor. Potrivit șefului Colegiului Medicilor, dr. Flavia Groșan, fostă directoare a vechiului Spital TBC la mijlocul anilor 2000, ulterior angajată a Spitalului Municipal din Marghita, „s-a retras din sistemul sanitar public în urmă cu aproximativ patru ani, iar de atunci deține un cabinet privat în Oradea” . Doctorița Flavia Groșan, pneumolog, susține că tratează covid-ul ca pe o pneumonie atipică, cu antibiotic, chiar și prin telefon sau online, ca să nu-i pună pe drumuri pe cei bolnavi rău.

Reclamația în cazul dr. Groșan a fost depusă de un alt medic din București, care a fost „deranjat” de faptul că aceasta a criticat protocolul din București. De asemenea, doctorița Flavia Groșan a mai declarat că statul în casă și masca scad imunitatea: „Masca nu face bine, de ce ne blocăm orificiile lăsate de Dumnezeu?” „Eu zic că lockdownul nu face bine, eu zic că masca nu face bine… Eu vorbeam și cu pacienții, Dumnezeu a lăsat orificiile astea, de ce le blocăm? Tot întreb… ne-a scăzut imunitatea în ultimul hal, de aceea nu mai știm ce e gripă, ce e viroză, ce e covid. Nu mai știm nimic. Imunitatea noastră e prăbușită. Statul în casă, masca și aici am ajuns…”, a spus dr. Flavia Groșan.

Ziarista Claudia Marcu, cea care a prezentat-o opiniei publice în premieră, afirmă că miza atacurilor împotriva Flaviei Groșan este „Protocolul morții!”: „Nu faptul că medicul Flavia Groșan are propria schemă de tratament pentru tratarea cu succes a Covidului a deranjat sistemul. Schema poate fi combătută relativ simplu, iar această sarcină a revenit medicilor sugrumați de invidie. Ceea ce a cutremurat din temelii sistemul este contestarea protocolului din spitale, care fabrică morți pe bandă rulantă.”, afirmă jurnalista. Potrivit unui site local, președinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș, a anunțat, după audierea doctoriței Flavia Groșan că aceasta nu primește nicio sancțiune pentru declarațiile pe care le-a făcut în spațiul public.

O susțin în această luptă pe doamna Dr. Flavia Groșan, cu respect și admirație, și îi urez, putere, răbdare și înțelepciune de la Bunul Dumnezeu, în salvarea vieților omenești! Iată un medic care onorează această nobilă profesie cu demnitate, curaj, devotament, care știe să lupte pentru sănătatea pacienților cu micul virus, sistemul antihristic și mass media. Atunci când lupți având în inimă dragoste pentru aproapele aflat în dureri și suferință, nu vei fi biruit niciodată.

Dr. Gabriela Naghi

Şacalii şi hienele sistemului s-au năpustit asupra unei Doamne, ,,vinovată’’de salvarea multor vieţi

Cazul Flavia Groșan este simptomatic. Asemenea mult mai celebrilor Didier Raoult din Marsilia sau Ion Alexie din Las Vegas, admirabila doctoriță de la Oradea nu a stat cu mâinile în sân, așteptând vaccinul providențial. A refuzat să-și lase pacienții să moară în secțiile ATI, legați de pat, sedaţi și intubați. Și-a pus cunoștințele medicale la contribuție. Așa a identificat o schemă de tratament simplă, eficientă și ieftină. Cu rată de vindecare de 100%. Zero morți. La fel cum Didier Raoult a mizat pe hidroxiclorochină, iar Ion Alexie pe ivermectină, Flavia Groșan și-a constituit schema de tratament pe claritromicină. Hidroxiclorochina, ivermectina și claritromicina se găsesc pe toate drumurile și sunt ieftine. Logic era ca lumea medicală să se entuziasmeze și să se intereseze de aceste tratamente spectaculoase cel puțin în măsura în care au făcut-o cu vaccinurile. Halucinant, însă, efectul a fost invers. În capul Flaviei Groșan, ca și al lui Raoult sau Alexie, s-au vărsat toate țucalele cu dejecții ale lumii „științifice”, politice și presei. O acțiune „canalizată”. Nici un contra-argument științific enunțat împotriva tratamentelor lor. Doar calomnie și propagandă de cea mai joasă speță stalinistă.

Ce caută ideologia într-un domeniu, despre care ni s-a spus că trebuie să rămână exclusiv al experților? De ce dezbaterea științifică în jurul tratamentelor Flaviei Groșan, lui Didier Raoul sau Ion Alexie seamănă cu procesele de înfierare cu mânie proletară din anii 1950 sau cu fesenismul agresiv de APACA din anii 1990?
Există o singură explicație logică: pentru că „elemente deviaționiste” ca Groșan, Raoult, Alexie pun în pericol noua orânduire. Prin tratamentele lor simple și eficiente, ei demitizează caracterul apocaliptic al virusului. Izgonesc frica pe care se bazează marea resetare. Și – mai presus de toate – demitizează vaccinul ca unic mântuitor. Or, așa ceva este intolerabil. Pentru că, în lumea care ni se pregătește, vaccinul are o triplă funcție esențială: 1. de impunere a obedienței; 2. de verificare și control; 3. de triere a cadrelor de nădejde.

Vaccinul va fi în viitor ceea ce a fost Dosarul în comunism: un alter ego ideologic. Dovada adeziunii la noua ordine mondială.

Ni s-a spus că suntem în război. Au avut dreptate. Până acum, a fost faza I: Invazia și Ocupația. Urmează faza a II-a: Consolidarea puterii prin Epurarea Maselor.

Adrian Pătrușcă

Muntele Athos îşi desăvârşeşte căderea

A început campania de vaccinare în Muntele Athos. Fără incidente, fără comentarii sau împotriviri, purtătorii de veşminte monahale se perindă prin faţa personalului medical şi primesc semnul pierzaniei. Scriu aceste lucruri cu tristeţe şi amărăciune pentru că întotdeauna am crezut că această Republică Monahală este o redută de necucerit a Ortodoxiei. Mă întreb, ce rost are să te retragi în mănăstire, când la fel de bine puteai să-ţi pierzi mântuirea, rămânând în lume? Articolul de mai jos l-am publicat în 27 martie 2018 şi socotesc că e util să-l reiau acum, deoarece explică ceea ce pare de neînţeles.

Sfântul Munte Athos a căzut in mâinile ecumeniştilor

,,Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălaşlui în muntele cel sfânt al Tău? Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa’’ (Psalmul 14, 1-2)

Din nefericire, cei care odată au urcat muntele Domnului, cu nădejdea mântuirii, având adevărul în inima lor, au fost alungaţi şi nevoiţi să coboare, să facă drum intors şi să se risipească fiecare pe unde le-a ajutat Dumnezeu. Tocmai pentru că aveau adevărul în inima lor. Sfântul Munte Athos, supranumit ,,grădina Maicii Domnului’’, a căzut în mâinile ereticilor ecumenişti.

Cum a fost cu putinţă? Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns ca aceasta adevărată cetate a Ortodoxiei, care a dat mii de Sfinţi, să fie călcată în picioare eretici?

Cauzele trebuie căutate în urmă cu mai multe decenii. Vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, mânaţi de puterea celui rău, n-au suferit ca în Atos să se preamărească Dumnezeul Cel Viu, şi atunci au alcătuit un plan diabolic, urmărit şi aplicat cu rigurozitate. Rând pe rând, ecumeniştii s-au insinuat în Sfântul Munte sub chipul mincinos al evlaviei închipuite, sub acoperământul veşmintelor monahale. Au aşteptat cu răbdare, au făcut ascultare până când, treptat, şerpeşte, s-au strecurat şi au ajuns să ocupe jilţurile stăreţeşti şi celelalte dregătorii. După ce s-au văzut stăpâni peste această cetate a lui Dumnezeu, au început să taie şi să spânzure. Între timp, a avut loc sinodul II tâlhăresc din Creta şi apele au început să se despartă.

Cei care purtau adevărul în inimile lor nu s-au împăcat cu gândul că Hristos a fost trădat, iar Biserica batjocorită. A urmat perioada aceea de consternare, de întrebări rostite sau nu. Cum e cu putinţă?, se întrebau nedumeriţi monahii din Sfântul Munte. A fost cu putinţă pentru că planul satanic îşi dădea primele roade. Când şi-au revenit din uluire, au priceput şi drumul de urmat: s-au îngrădit de eretici şi de erezii. Atunci s-a declanşat şi prigoana împotriva lor.

Ceea ce relatez în continuare am aflat nemijlocit de la un monah care a trăit aceste evenimente, fiind el însuşi victimă a ecumeniştilor. Oamenii fărădelegii le-au spart chiliile, tăindu-le închizătorile cu flexurile, le-au devastat şi i-au dat pe mâna poliţiei din Atos. Musulmanii albanezi au fost aleşi să pustiască chiliile şi s-au arătat neîndurători cu bieţii monahi. În locul sfinţeniei, s-a înstăpânit barbaria. A urmat retragerea cetăţeniei şi încercarea de a-i deposeda de actele de identitate. ,,Vă rog să-mi daţi un înscris prin care să motivaţi retragerea cetăţeniei, să-mi spuneţi ce am greşit şi sunt gata să mă pocăiesc şi să-mi îndrept greşeala’’, a fost cererea firească a monahului, care a refuzat predarea actului de identitate. Poliţia s-a arătat oarecum înţelegătoare, dar şi neputincioasă. Directiva era clară: monahul trebuia să părăsească Sfântul Munte, fără a i se da vreo explicaţie. Ce-ar fi putut să-i spună, că a greşit când s-a ridicat pentru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe? Nu i-au spus nimic, decât că nu mai poate să rămână. Nu şi-a putut explica cum oamenii care s-au pronunţat constant împotriva pan-ereziei ecumeniste, să se schimbe radical, şi să se aşeze în rândul prigonitorilor. Aşa a fost constrâns să revină în ţară. În mod similar s-au desfăşurat lucrurile şi la Mănastirea Lacul Frumos din judeţul Vâlcea.

Cum a fost cu putinţă? A fost, pentru că Dumnezeu a îngăduit. Cum va îngădui ca fiara antihrist să biruiască pe Sfinţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 13, 7); la fel va îngădui Dumnezeu ca Sfinţii Enoh şi Ilie să fie ucişi de puterile antihristice (Apocalipsa 11, 7).

Istoria Bisericii lui Hristos consemnează câteva mari căderi. La anul 70 după Naşterea Mântuitorului, Ierusalimul a căzut şi a fost pustiit. În 1453, Constantinopolul a căzut sub păgânii turci, care l-au devastat. Acum a venit rândul Sfântului Munte Atos. Ecumeniştii s-au înstăpânit asupra lui, pângăresc sfintele biserici, se bucură de posesia tuturor construcţiilor ridicate în mai mult de o mie de ani. Biruinţa lor înseamnă pierzarea lor, după cum înfrângerile temporare ale Bisericii lui Hristos sunt începutul marii biruinţe a Mântuitorului.

Vino, Doamne Iisuse!

Pr. Ioviţa Vasile

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate

Dreptatea este bun Dumnezeiesc sădit în toate făpturile, pentru ca aceasta să guverneze în lume, spre buna vieţuire a oamenilor. Dreptatea este sinonimă cu justiţia, iar sistemul judecătoresc al unei ţări are menirea de a o înfăptui. O societate se conduce după legi, uneori drepte, de cele mai multe ori silnice. Judecătorii fiind chemaţi să aplice legile, pot face dreptate numai în măsura în care legile sunt drepte. Când judecătorii, sau o parte a lor, se abat de la datoria lor, nu mai poate fi vorba de dreptate. O ţară cu legi silnice şi cu judecători corupţi este una în care domneşte dictatura sau tirania. Dictatorii şi tiranii se ,,legitimează’’ şi îşi sprijină ticăloşia pe legi impuse de ei, împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să-i slujească. Sistemele sociale, zise democratice, ne dau numai iluzia că poporul hotărăşte pentru sine, iar cei care le conduc ar înfăptui voinţa poporului. Şleahta care domneşte la un moment dat într-o ţară îşi impune propria-i voinţă, sub masca înşelătoare a democraţiei.

În atari circumstanţe, Biserica are arma cuvântului. Păstorii ei ar trebui să-şi ridice glasurile atunci când Turma suferă nedreptăţi din partea autorităţilor, pentru că, la urma urmei, credincioşii alcătuiesc, în cea mai mare parte, mulţimea supuşilor unei ţări. Credincioşii înşişi sunt îndreptăţiţi să se folosească de arma cuvântului când cârmuitorii alunecă pe panta abuzurilor, în momentul în care acestea se produc, nu după căderea lor de la putere. Tăcerea înseamnă complicitate.

A apăra dreptatea proprie sau a altora, este o datorie a fiecăruia. Bineînţeles că acela care face dreptate şi cere şi mai-marilor ţării să o facă, se expune primejdiilor, care pot merge de la simple ameninţări până la moarte, trecând prin prigoniri aspre şi închisori. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul prin Predica de pe munte, şi le făgăduieşte bunul cel mai de preţ spre care tinde omul credincios: împărăţia lui Dumnezeu. Cartea Apocalipsei (22, 11) ne spune că spre sfârşitul veacului acestuia, după ce Dumnezeu va fi făcut multe încercări de a-i aduce pe oameni în simţire, chemându-i la pocăinţă, le va spune: ,,Cine este nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine este spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este Sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la  Duminica întâia a Sfântului şi Marelui Post – a Ortodoxiei. Mărturisiţi-L cu toată tăria pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Scripturile Sfinte şi istoria stau mărturie despre felul cum a fost dispreţuit şi batjocorit Mântutitorul nostru Iisus Hristos de iudeii acelor vremuri. Aşa bunăoară, când fiul lui Dumnezeu a făcut binele acela imens, dând vedere orbului din naştere evreii cei necredincioşi şi-au ridicat glasurile pline de ură: ,,Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24). În alte împrejurări hula lor a mers încă şi mai departe, cutezanţa lor diabolică i-a făcut să spună: ,,Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?’’ (Ioan 10, 20). Ura lor s-a întins până la limitele omenescului atunci când L-au condamanat pe Marele lor Binefăcător şi apoi L-au omorât prin răstignire pe Cruce. De aceea a scris cu îndreptăţire Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: ,,Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu’’ (Ioan 1,11-12). Pentru că dacă cei mai mulţi au refuzat să-L primească, au fost şi aceia puţini dar drepţi între iudei care au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos câştigându-şi binele cel mai înalt la care pot aspira oamenii: mântuirea sufletelor lor. Aceştia au adus mărturia lor pentru Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi al Omului. ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu’’ (Matei 16, 16), a mărturisit Sfântul Apostol Petru într-o vreme când  printre oameni era o oarecare confuzie în ceea ce priveşte Persoana Mântuitorului.

Sfânta Evanghelie a acestei Duminici, întâia din Post, relatează întâlnirea Domnului Iisus cu cel ce avea să fie Sfântul Apostol Filip. Acesta s-a dus imediat şi l-a găsit pe viitorul Apostol Natanael şi l-a chemat la Hristos, mărturisind: ,,Am afla pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus, Fiul lui Iosif din Nazaret’’ (Ioan 1, 45). Foarte curând are loc întâlnirea lui Natanael cu Cunoscătorul inimilor şi al gândurilor noastre, Hristos Domnul, Care spune, văzându-l: ,,Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug’’(Ioan 1, 47). Atunci Natanael L-a recunoscut pe Trimisul lui Dumnezeu Tatăl, fiinţa lui s-a umplut de bucurie şi din prisosul inimii lui a grăit, şi a rostit mărturia sa: ,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel’’ (Ioan 1, 49). Cuvinte binevenite, izvorâte din curăţia sufletească a lui Natanael, cel fără vicleşug. Oricât s-au străduit iudeii cei îndărătnici, n-au putut înăbuşi adevărul, exprimat atât de frumos şi convingător de cei puţini, dar credincioşi.

În vremurile noastre, iubiţi credincioşi, iudeii şi ceilalţi oameni ai fărădelegii născocesc cele mai urâte lucruri defăimătoare la adresa Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întrecând cu mult pe iudeii din vechime. Aşa se implinesc cuvintele scrise de Sfântul Ioan Grăitorul de Dumnezeu în Cartea Apocalipsei (13, 6): ,,Şi şi-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer’’. Mi-aduc aminte că citeam, cu ani în urmă, despre anumiţi vrăjmaşi ai Domnului care, în mod mincinos au afirmat că El şi-ar fi făcut ucenicia într-o mănăstire budistă din India şi că ar fi rămas documente scrise în legătură cu aceasta. Guvernul britanic a finanţat imediat o expediţie însărcinată să găsească acele documente şi să le dea publicităţii. Rezultatul a fost cel pe care îl poate aştepta orice om cu frică de Dumnezeu: nu s-a găsit niciun document şi s-a dovedit că a fost vorba despre o minciună grosolană a oamenilor fără Dumnezeu. Când a auzit despre aceasta Părintele Cleopa a spus aşa: ,,Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu Cel Care a creat cerul şi pământul să Se înveţe de la creatura păcătoasă, de la nişte păgâni care nici nu cunosc pe Dumnezeu?’’ Această întâmplare ilustrează vorba românească, cea care spune că un prost aruncă cu mare uşurinţă un bolovan în apă şi apoi zece oameni cuminţi trebuie să se străduiască vreme îndelungată ca să-l scoată.

În anul 2007, în decursul unei ceremonii de decernare a unor premii din Statele Unite, cu o largă audienţă în lumea întreagă, un om cu mintea bolnavă a ticluit o altă minciună referitoare la Domnul Iisus. Spunea acel individ că a descoperit la Ierusalim mai multe morminte printre care şi mormântul lui Iisus, cu trupul Său. Ce a insinuat acel slujitor al satanei? Că de fapt Domnul Iisus a fost răstignit, a murit, a fost îngropat ca orice muritor, şi n-a înviat din morţi. Dar noi ştim că fără Înviere Credinţa noastră este zadarnică. Aşa spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră’’ (I Corinteni 15,14). Tocmai aceasta a urmărit acel individ, să zădărnicească Sfânta şi Dreapta noastră Credinţă.

Un oarecare scriitor, Dan Brown, a scris cu ani în urmă o carte mult defăimătoare, Codul lui da Vinci, în care a cutezat să strecoare toate minciunile scornite în străfundurile iadului precum că Mântuitorul Iisus Hristos a trăit ca un om oarecare, S-a căsătorit, a avut copii, a murit iar urmaşii Lui trăiesc până în vremea noastră. Auziţi până unde poate merge ticăloşia omenească? Auziţi ce scornesc slujitorii diavolului? Nu putem decât să ne întrebăm cum de ne mai rabdă Dumnezeu pe pământul acesta?

Cu inimă grea şi întristată mai amintim de încă un întâi născut al satanei care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a adevărului Său veşnic. Nu-i ştiu numele, nici nu are importanţă, de-ajuns că este scris în iad. A regizat individual acesta un film cu titlul ,,Ultima ispită a lui Iisus’’. Nu insist asupra lui pentru că nu vreau să repet sataniceştile necuviinţe proferate asupra Preasfântului Nume al Domnului.

Am spus aceste lucruri ca să ne dăm seama cât de decăzută este omenirea în vremea noastră şi cât de hulit este Mântuitorul nostru. Este şi acesta un semn care ne arată că istoria se apropie de sfârşit, că la sfârşitul ei se va ridica antihristul, fiara cea împotrivitoare lui Hristos, pe care El o va ucide cu suflarea gurii Sale (II Tesaloniceni 2, 8). Este, precum spun Părinţii Bisericii, vremea în care trebuie să se audă, des şi răspicat, mărturia noastră întru apărarea Adevărului. Cea mai înaltă mărturie pe care o putem aduce este rostirea Crezului statornicit de Sfânta Biserică, cel care cuprinde adevărurile veşnice şi mântuitoare pentru orice făptură omenească. De asemenea, când ne învrednicim de Sfânta Împărtăşanie – s-o facem cât mai des! – mărturisim cu toată fiinţa noastră: ,,Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu’’. Ţineţi minte aceste Dumnezeieşti cuvinte, rostite de Însuşi Mântuitorul şi scrise de Sfântul Matei Evanghelistul: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri’’ (Matei 10, 12-13).Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, cu părintească dragoste, să străbatem drumul mărturisirii lui Hristos, accentuând că la capătul lui ne aşteaptă răsplata cea incomensurabilă şi inexprimabilă a vieţii veşnice: ,,Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat pe El din morţi, te vei mântui’’ (Romani 10, 9).

Mai aproape de vremurile noastre, cu puţin înainte de moartea sa, Părintele Dumitru Stăniloae făcea această amară constatare: ,,Poate astăzi ceva mai mult ca oricând, Hristos este negat. Atunci era ceva negat din El: nestorienii negau unitatea de persoană, monofiziţii au negat umanitatea, arienii au negat egalitatea cu Tatăl, deci fiecare câte ceva. Dar astăzi se neagă peste tot Hristos’’. Şi încheie Părintele cu aceste cuvinte-testament: ,,Asta ne somează să punem şi mai mult în lumină adevărurile Lui’’.

Astăzi, iubiţi credincioşi,  este Duminica întâia din Sfântul şi Marele Post, despre care ştim că e Duminica Ortodoxiei, adică a Dreptei Credinţe pe care o mărturisim şi o trăim noi. Dacă ziua Pogorârii Sfântului Duh este ziua Bisericii pentru că atunci a întemeiat Dumnezeu Sfânta şi Apostoleasca şi Soborniceasca Sa Biserică, azi putem spune că este ziua Credinţei noastre. În anul 843 s-a hotărât ca întâia Duminică din Post aşa să se numească, a Ortodoxiei, ca o biruinţă a Dreptei Credinţe asupra tuturor rătăcirilor pe care le numim erezii pierzătoare de suflete. Până la acea vreme Biserica înfrânsese erziile cu care s-a confruntat. De-atunci până-n vremea noastră au mai fost erezii care au pierit odată cu cei care le-au izvodit şi răspândit. Acum numărul ereziilor este imens deoarece, se pare, trăim în timpurile în care diavolul a fost dezlegat din adânc (Apocalipsa 20, 3,7) şi amăgeşte popoarele spre a le duce la pierzanie. Biruinţa deplină asupra tuturor lucrurilor şi rătăcirilor diavoleşti se va produce la a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Până atunci, să mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit de acest dar mare al Dreptei Credinţe, al Ortodoxiei, pe care să-l păstrăm cu scumpătate până la moarte.

Astăzi, în puţine biserici de pe faţa pământului se va citi Sinodiconul, prin care vor fi daţi anatemei toţi ereticii stricători ai bunelor rânduieli Dumnezeieşti. Slujba aceasta a fost cenzurată şi scoasă din cărţile bisericeşti, deoarece ştiindu-se vizaţi de ea, arhiereii nevrednici au vrut s-o afunde în uitare. Părintele Justin Pârvu a avut grijă să reediteze Molitfelnicul din 1896, şi astfel avem Sinodiconul la îndemână, ca o modalitate canonică de a apăra Biserica de erezii. Bunul Dumnezeu să pomenească întru Împărăţia Sa pe toţi clericii şi mirenii care-şi vor ridica glasurile spre a-L mărturisi pe Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat şi spre a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă de de toate izvodirile nebuneşti ale ,,porţilor iadului’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Slugoii de la Antene provoacă lehamite

De când a început zisa pandemie, Antena 3 s-a transformat într-o cloacă infectă, în care mişună tot felul indivizi murdari care-i mint pe telespectatorii naivi cu o neruşinare crasă.

Aş începe cu pastorul Mihai Gâdea, până mai ieri, un ziarist de mare valoare, respectat de toţi oamenii oneşti din ţara asta. Dintr-o dată, dumnealui s-a sucit şi s-a pus în slujba sistemului antihristic. Cu trup şi suflet. Seară de seară, inundă ţara cu informaţii şi comentarii mincinoase, printre care amestecă şi frânturi de adevărat. Când se spun lucruri care deranjează sistemul, sau se aduc dovezi ce nu pot fi nicicum tăgăduite, Gâdea întrerupe vorbitorul, deviază de la subiect, introduce în discuţie câte un nechemat, dă drumul la reclame sau la câte un breaking news. Execrabil.

Radu Tudor. E greu să-i găseşti un egal. Specimenul a fost achiziţionat de sistemul antihristic şi se opinteşte din răsputeri să facă apologia vaccinului ucigaş, în schimbul banilor murdari şi mulţi. Nu vezi pe faţa lui măcar o expresie de ruşine, când toată lumea vede că minte, minte… şi-apoi o ia de la capăt. Serile trecute s-a ridicat împotriva Doamnei Doctor Flavia Groşanu de la Oradea pentru că şi-a permis să gândească şi să iasă din tiparul impus de sistem, vindecând un mare număr de oameni care, dacă ar fi ajuns în spitalele de exterminare, ar fi ieşit în saci. Respingător.

Mugur Ciuvică era un acerb critic al sistemului. Repede s-a metamorfozat într-un tip pupăcios zonal al sistemului. Dumnealui a terminat cu mulţi ani în urmă Facultatea de Medicină. E bine că n-a profesat niciodată, altfel am fi asistat la alte şi alte monstuozităţi. Dezgustător.

Alessandra Stoicescu. E de la cealaltă Antenă. Se afişează seară de seară şi ne vorbeşte cu multă însufleţire şi neprefăcută satisfacţie de binefacerile sistemului criminal care fericeşte lumea cu pandemia şi vaccinurile. Ar avea o circumstanţă atenuantă, pentru că citeşte ce se pune în faţă. Oribilă.

Rămâi consternat când te gândeşti cum Dan Voiculescu, umilit, batjocorit şi întemniţat de sistem, şi-a pus televiziunile în slujba acestuia şi militează cu atâta înverşunare împotriva românilor. Acum e liniştit, nu-l deranjează nimeni, duce-o viaţă fără greaţă, cum ar zice Mitropolitul Dosoftei. Ce face banul cu omul. Ce vremuri, ce oameni!

Presbiter Ioviţa Vasile

România sta sub puterea neamurilor proaste

„Resetarea” societății în care trăim nu este posibilă pentru că pur și simplu nu există resursele umane pentru a o realiza. Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Așteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care așteaptă minuni din nimic. Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum. De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbați curajoși și femei inteligente, cetățeni bine educați și intelectuali formați de-a lungul câtorva generații au fost uciși sau au fugit din această țară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi.[..]

Mârlănia și primitivismul comportamentelor nu se schimbă peste noapte. Lipsa de decență și eleganță în comportamentele publice nu pot fi predate sau învățate din manuale de „bune maniere”. Cine a luat locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire demografică, locurile goale au fost umplute de cineva?
Din păcate, în locul unor oameni cinstiți și educați, instituțiile românești au fost populate cu hoți și șarlatani.
În locul unor intelectuali de calitate, am fost obligați să punem analfabeți șnapani, în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă și creaturi care înjură și scuipă, ghiolbanii și primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenți și serioși, urmând vechea filozofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit, cum nu se poate mai FALS. Cu cât te pricepi mai puțin la un lucru, cu atât ai șanse mai mari să fii pus într-o funcție care să-ți permită să administrezi acel domeniu.

Incompetența a devenit la noi o formă de calificare. Milițienii au ajuns profesori de democrație, turnătorii au devenit instructori de etică și morală, iar nulitățile s-au transformat în modele de comportament. Când vulgaritatea și nesimțirea sunt substitutele bunei-creșteri, nu mai e nimic de făcut, nu mai poți dobândi deprinderi civilizate la doctorat. Pseudo-intelectualitatea compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv și confortabil în fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverși mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, și orice semianalfabet care crede că vorbirea este egală cu inteligența își dă cu părerea despre cum ar trebui să arate lumea. Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică elementară, nimic nu-i împiedică să debiteze aberații. Impostura academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât coborâm mai jos în infrastructura demografică a țării în care trăim, vedem pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de ani, de un secol și mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost – mai ales din punct de vedere moral, nu doar organizațional sau administrativ.

Dacă astăzi suntem o națiune distrusă, nu e din cauza dispariției fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecință, ci din cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urmă stând în numărul de like-uri pe Facebook. Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democrația are multe plusuri, dar și un uriaș minus, lipsa oricărui criteriu de selecție a liderilor. Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele și resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic.

România este o colonie… vasală multora, dar mai ales „neamului prost!”.

(Text preluat)

Conf. univ. dr. Doru Pop, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca