Cele şapte cuvinte ale lui Hristos de pe Cruce

Aţi vrut să ştiţi înţelesul celor şapte cuvinte pe care Domnul le-a rostit de pe Cruce. Dar nu sunt limpezi?

Primul: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”. Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat în primul rând mila Sa faţă de ucigaşi, a căror răutate nu L-a lăsat nici în chinurile de pe Cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevăr dovedit, dar niciodată băgat la cap – şi anume: că făcătorii de rele nu ştiu niciodată ce fac. Omorându-L pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslăvesc. Călcând legea lui Dumnezeu, ei nu văd piatra de moară ce se pogoară nevăzut asupra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum îşi preschimbă propria faţă în bot de animal. Îmbătaţi de rău, ei niciodată nu ştiu ce fac.

Al doilea: „Adevărat zic ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Această spusă a fost îndreptată către tâlharul care s-a pocăit pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru păcătoşii care se pocăiesc fie şi în ultima clipă. Milostivirea lui Dumnezeu e negrăit de mare. Domnul îşi săvârşeşte misiunea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mântuieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.

Al treielea: „Femeie, iată fiul tău”. Aşa i-a zis Domnul Sfintei Sale Maici, care stătea sub Crucea iubitului ei Fiu răstignit. Iar Apostolului Ioan i-a zis: iată mama ta. Cuvintele acestea arată grija de fiu, pe care oricine o datorează părinţilor. Iată, Cel ce a dat porunca: „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” împlineşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.

Al patrulea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Cuvintele acestea arată pe câtă neputinţă a firii omeneşti, pe atâta clarviziune – fiindcă omul este cel care pătimeşte. Aici, însă, sub suferinţa omenească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea să cutremure mai târziu Biserica şi care învăţa greşit că Dumnezeirea a pătimit pe Cruce. Însă Veşnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul şi cu sufletul, în clipa rânduită să pătimească pentru om şi să moară pentru om; căci dacă în Hristos a pătimit Dumnezeirea, înseamnă că Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfricoşătoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

Al cincelea: „Mie sete”. I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea îi bătea în faţă, şi una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit.Fireşte că Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, însetat de dragoste? Eşti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau şi una şi alta? Iată, legionarul roman Îţi dă buretele înmuiat în oţet. O singură picătură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei ceasuri cât ai fost atârnat pe Cruce! Soldatul roman micşorează păcatul lui Pilat – păcatul împărăţiei romane – faţă de Tine, fie şi cu oţet.
De aceea, Tu vei strica împărăţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împărăţie nouă.

Al şaselea: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”. Fiul îşi dă duhul în mâinile Tatălui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum Îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însă, şi ca să audă şi să priceapă budiştii, pitagoreii, ocultiştii şi toţi acei filosofi care băsmuiesc despre sălăşluirea sufletelor celor morţi în alţi oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele şi minerale. Lepădaţi toate aceste fantezii şi priviţi încotro se îndreaptă duhul Dreptului mort: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”.

Al şaptelea: „Săvârşitu-s-a”. Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu, ci înseamnă: „S-a săvârşit misiunea răscumpărării şi mântuirii neamului omenesc”. Săvârşitu-s-a, şi s-a pecetluit cu sânge şi moarte pe pământ, lucrarea cea dumnezeiască a singurului Mesia adevărat al oamenilor. Săvârşitu-s-a chinul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tragedia, însă nu drama. Urmează ultimul, măreţul act: biruinţa asupra morţii, Învierea, slava!

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici-Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Iustin Popovici: Înfricoşătoarea judecată asupra lui Dumnezeu – Predica întâi în Vinerea Mare (1926)

Astăzi s-a întrupat diavolul în om ca să-L scoată din trup pe Dumnezeu-Omul. Astăzi tot iadul s-a sălăşluit în trupul omului, ca pe Dumnezeu să-L scoată din trup.Niciodată nu a fost mai mic Dumnezeu în om, dragă frate, decât astăzi; niciodată nu s-a făcut Dumnezeu mai mic decât astăzi. Astăzi s-a întrupat diavolul în om ca să-L scoată din trup pe Dumnezeu-Omul. ….Diavolul nu a fost niciodată aşa de rău, aşa de dibaci în a săvârşi răul ca omul. Domnul Hristos S-a pogorât la iad, dar acolo nu L-au răstignit. Iar noi L-am răstignit! Oare nu sunt oamenii mai răi decât diavolii? Oare nu este pământul mai infernal decât iadul? Din iad nu L-au alungat pe Hristos; dar oamenii L-au alungat de pe pământ, L-au alungat din trupul lor, din sufletele, din cetatea lor… Şi în sufletul meu, fraţilor, s-a strecurat, precum Şarpele, o întrebare răutăcioasă şi m-am întrebat cu răutate: Oare a fost omul vreodată bun, dacă a putut Să-L răstignească pe Hristos? Crezi în om, te lauzi cu el, eşti optimist? Oh, priveşte omul, omenirea, în apogeul Vinerii celei Mari, priveşte-l pe om cum îl ucide pe Dumnezeu-Omul şi spune: Eşti, oare şi acum optimist? Nu te ruşinezi că eşti om? Nu vezi că omul este mai rău decât diavolul? Nu a dovedit, oare, astăzi omul, omorându-L pe Dumnezeu, că într-adevăr el este nebunia pământului?

Nici Înfricoşătoarea Judecată, frate, nu va fi mai înspăimântătoare decât Vinerea Mare. Nu, ea va fi fără îndoială mai puţin înfricoşătoare, căci atunci Dumnezeu îl va judeca pe om, iar astăzi omul Îl judecă pe Dumnezeu. Astăzi este înfricoşătoarea Judecată pentru Dumnezeu; îl judecă omenirea. Astăzi omul ÎI preţuieşte pe Dumnezeu; îl preţuieşte cu treizeci de arginţi. Hristos pentru treizeci de arginţi! Oare este acesta cel din urmă preţ? Oare este Iuda ultimul nostru cuvânt pentru Hristos?

Astăzi omenirea L-a osândit pe Dumnezeu la moarte. Aceasta este cea mai mare răzvrătire din istoria Cerului şi a pământului. Nici îngerii căzuţi nu au făcut aceasta. Astăzi s-a încheiat înfricoşătoarea judecată asupra lui Dumnezeu. .. Dumnezeu este batjocorit mai cumplit ca niciodată. Iadul a toate batjocoritor sălăşluit în om şi L-a luat în derâdere pe Dumnezeu şi tot ceea ce este dumnezeiesc. … Este ruşinat astăzi Acela Care a venit să ne proslăvească; este dat chinurilor astăzi Acela Care a venit să ne izbăvească de chinuri; se dă astăzi morţii Acela Care a adus Viaţa veşnică – omule, oare are sfârşit nebunia ta? Oare are capăt decăderea ta?

Crucea, cel mai ruşinos dar, l-am dăruit Aceluia Care ne-a dăruit nouă slava veşnică. Leprosule, El te-a curăţit de lepră, oare pentru aceasta Ii dăruieşti crucea? Orbule, El ţi-a deschis ochii, oare pentru aceasta, ca să faci crucea şi să-L răstigneşti pe ea? Mortule, El te-a înviat din mormânt, oare pentru aceasta, ca să-L îngropi în mormântul tău?  Poporul Meu, ce v-am făcut Eu vouă? – Oare nu a săvârşit în rândul iudeilor minuni? Nu a înviat morţii doar cu un singur cuvânt? Nu a vindecat, oare, toată boala şi neputinţa?… Cu ce v-am mâhnit? Mai înainte de Mine cine v-a izbăvit pe voi din necaz? Şi acum pentru ce-Mi răsplătiţi Mie cu cele rele în loc de bune? În locul Stâlpului de foc, pe Cruce M-aţi pironit; în locul norului, mormânt Mi-aţi săpat; în loc de mană, cu oţet M-aţi atâpat… (vezi Stihira din Vinerea Mare). Vinerea Mare este ruşinea noastră, frate – şi ruşinea, şi eşecul. În Iuda Iscarioteanul a fost câte ceva din fiecare suflet. Dacă nu ar fi aşa, am fi fără păcate. Prin Iuda am căzut cu toţii; toţi L-am vândut pe Hristos, toţi L-am trădat pe Hristos şi l-am primit pe diavol, l-am îmbrăţişat pe satana. Da, pe satana. Căci scris este în Sfânta Evanghelie: Şi după îmbucătură a intrat satana în Iuda (Ioan 13, 27). După care îmbucătură? După îmbucătura pe care i-a dat-o Hristos; după Sfânta Împărtăşanie; după Hristos. Ah, este oare cădere mai mare, lucru mai grozav?

Iubire de arginţi, tu L-ai trădat pe Domni Hristos! Iubire de arginţi, tu şi astăzi îl trădezi. Pe Iuda, care fusese ucenicul lui Hristos, care timp de trei ani a fost împreună cu El, fiind de faţă la toate minunile lui Hristos, care a curăţit în numele lui Hristos leproşi, a tămăduit bolnavii, a înviat pe cei morţi, a izgonit duhurile necurate, pe acest Iuda iubirea de arginţi l-a făcut trădătorul şi ucigaşul lui Hristos; cum atunci să nu mă facă pe mine şi pe tine trădător şi ucigaş al lui Hristos, pe mine, care nu L-am văzut pe Dumnezeu în trup, care nici nu am curăţit leproşii în numele lui Iisus, nici nu am tămăduit pe cei bolnavi, nici nu am înviat morţi? Iuda a fost atâta timp cu Acela Care nu avea unde să-şi plece capul, cu Acela Care şi cu faptele şi cu cuvintele a învăţat că nu trebuie să porţi nici argint, nici aur. Dar eu şi tu? Nu ştii, oare, să te bucuri de sărăcie, frate, nu ştii, oare, că eşti fericit în sărăcie, să ştii atunci că eşti candidat pentru a fi Iuda. Nu întreba: Nu cumva sunt eu, Doamne? Căci fără îndoială vei auzi răspunsul: Da, tu zici. Tânjeşti oare după bogăţie, mocneşte în tine aviditatea după bani? Să ştii că în tine se naşte, frate şi prietene, ţine minte întreaga ta viaţă: iubirea de arginţi L-a răstignit pe Hristos, L-a dat morţii pe Dumnezeu. Dar nu numai aceasta: ea l-a ucis şi pe Iuda. Iubirea de arginţi are această blestemată însuşire că prin ea omul săvârşeşte nu numai ucidere de Hristos, ci şi sinucidere. Ea mai întâi îl ucide pe Dumnezeu în sufletul omului; şi ucigându-L pe Dumnezeu în om, îl ucide apoi şi pe omul însuşi.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie – partea I – fragmente

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Luca al Crimeei: Cuvânt la Joia Mare-Cina cea de Taină a lui Hristos

Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această Sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi. Domnul a arătat cu fapta preamarea Sa smerenie, spălând picioarele pline de praf ale ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: „Cum aşa, Marele nostru Învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!” În mirarea lor, toţi tăceau – şi s-au supus plini de fior Domnului Iisus Hristos. Numai înflăcaratul Petru nu a răbdat: „Cum! Învăţătorul meu, Domnul meu Iisus Hristos îmi va spăla mie picioarele! Nu, Doamne, nu ai să-mi speli picioarele!” – la care Domnul i-a răspuns: „Tu nu înţelegi ceea ce fac, dar mai târziu vei înţelege”. „Nu, Doamne, în veac nu-mi vei spăla picioarele”. „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”. Auzind vorbele acestea, Sfântul Petru s-a cutremurat. „Doamne! Doamne! Nu doar picioarele, ci şi mâinile spală-mi-le, spală şi capul meu, dar de împărtăşirea cu Tine nu mă lipsi!” iar Domnul i-a răspuns: „Celui curat nu trebuie să i se spele mai mult decât picioarele prăfuite”. Şi încheind această minunată, mântuitoare şi mare faptă a Sa, Domnul Iisus Hristos a zis: „Iată Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am dat pildă ca să vedeţi cum se cuvine să vă purtaţi şi voi. Dacă Eu, Domnul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă faceţi acelaşi lucru unii altora” (Ioan 13, 4-15).

Ce înseamnă să ne spălăm picioarele unul altuia? Înseamnă că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, să nu ne semeţim în faţa nimănui, să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit Domnul Iisus Hristos. Înseamnă că suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru (Matei 20, 26). Fără nici o silă, fără nici un dezgust trebuie să spălăm, să legăm şi să doftoricim rănile trupeşti urât mirositoare, pline de puroi ale fraţilor noştri. Tot cu mare smerenie şi dragoste trebuie să doftoricim şi rănile duhovniceşti ale fraţilor noştri, să purtăm neputinţele celor neputincioşi, aşa cum porunceşte apostolul Pavel; să le slujim, nu să le fim stăpâni; să nu poruncim nimănui, ci să ne facem slugă tuturor.

Domnul a săvârşit şi un alt lucru, încă mai însemnat, la Cina cea de Taină din ziua a cărei pomenire o facem acum plecându-ne în rugăciune, în această zi, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auziţi la fiecare Sfântă Liturghie: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit: Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Matei 26, 28; Luca 22, 19). Noi facem asta spre pomenirea Lui în fiecare zi la sfânta Liturghie prin Taina Euharistiei.Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”. Dar cei doisprezece Apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru: „Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 67-68).

Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos. În Taina Euharistiei, Domnul săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trebuie să credeţi cu toţii în faptul că această prefacere are loc cu adevărat. Nimeni nu trebuie să creadă, asemenea protestanţilor, că Liturghia este doar o imagine a ceea ce a săvârşit Domnul nostru la Cina cea de Taină, faţă de care ar avea numai o asemănare formală.

 Despre faptul că în Taina Euharistiei, care se săvârşeşte la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos a dat mărturie Domnul şi prin alt mijloc – fiindcă ştim şi din Viaţa Cuviosului Serghie din Radonej că, săvârşind el Liturghia şi chemând Duhul Sfânt, când a rostit cuvintele săvârşitoare ale acestei mari Taine: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt”, unul dintre sfinţii lui ucenici l-a văzut pe Cuvios înconjurat cu totul de văpaie, după care acea văpaie, depărtându-se de la el, sa făcut ghem şi a intrat în potirul cu Sfintele Daruri. Oare nu ne ajung dovezile acestea? Oare le vom socoti drept legendă? N-au decât să vorbească de legende necredincioşii – însă noi credem că lucrurile stau aşa cu adevărat; iar episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului.

Deci, să întindem mâinile şi picioarele noastre murdare Atotmilostivului Domn Iisus Hristos şi să-L rugăm să spele murdăriile noastre. Şi după ce le va spăla prin Taina pocăinţei, ne vom apropia de marea Taină a Împărtăşaniei cu frică şi cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el.” Amin.

Sursa: http://www.sarbatori-crestine.ro

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Luca al Crimeei: Cuvânt la Miercurea Mare. Răscumpărătorul lumii, vândut de făptura Sa

Iată, chipul Apostolului lui Hristos, Iuda, căruia Domnul i-a spălat picioarele, pe care l-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Său şi care merge să Îl vândă pentru treizeci de arginţi. O, groază! O, negrăită josnicie, ticăloşie neasemuită! El şi-a vândut Învăţătorul, de la care văzuse atâta bine! Dar ce s-a întâmplat în sufletul acestui om nenorocit? El era stăpânit în întregime de către dracul iubirii de bani; trăia prin iubirea de bani, era un hoţ, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan, purta lădiţa cu daniile pentru Mântuitorul şi ucenicii Săi, din care fura bani pentru sine. Iubirea de bani l-a adus în asemenea hal că numele lui a ajuns urât de întreaga lume: numele de Iuda a devenit sinonim cu trădarea, cu josnicia, cu mişelia.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor (l Timotei 6, 10). Oare nu vedem întărirea acestor spuse în Iuda cel necredincios? Care dovadă poate fi mai limpede? Nici una, fiindcă orice alt rău este nimic pe lângă acel rău cumplit la care l-a împins pe el iubirea banilor. Şi doar era Apostol! Evanghelia nu ne înfăţişează însă doar întuneric; ea ne arată şi lumina curată, harică.

Cu fior în inimă ascultăm înfricoşătoarea istorisire despre felul în care L-a vândut Iuda pe Dumnezeiescul Său Învăţător. Fireşte, este pe de-a-ntregul de înţeles şi legiuită adânca nemulţumire împotriva celui despre care însuşi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Săi: „Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol ”(Ioan 6, 70). Pesemne că nu o dată v-aţi pus întrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoateştiutor fiind, l-a ales pe Iuda în numărul celor doisprezece apostoli? Doar El ştia ce fel de om e Iuda, ştia că Îl va vinde!

Lucrul pe care l-a făcut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani înaintea Naşterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: „Cel care a mâncat pâinea Mea a ridicat împotriva Mea călcâiul” (Ps. 40, 9) – iar în psalmul 68 scrie: „Facă-se curtea lui pustie şi în locaşurile lui să nu fie locuitor, şi vrednicia lui s-o ia altul” (Ps. 68, 29). Tot ce s-a întâmplat în viaţa pământească a Domnului a fost rânduit în Sfatul Dumnezeiesc încă dinainte de întemeierea lumii: prevăzută a fost căderea lui Adam şi a Evei, prevăzută a fost adânca stricare a neamului omenesc. A fost luată hotărârea ca Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvântul, să Se pogoare pe pământ, să se întrupeze şi prin propovăduirea Sa, prin moartea Sa pe Cruce să mântuiască neamul omenesc care pierea.

Dar de ce a fost ales Iuda în numărul ucenicilor Domnului? Fiindcă trebuia să se împlinească cele prevestite prin prooroci. Aşa I-a plăcut lui Dumnezeu, aşa a rânduit Dumnezeu – deci, aşa trebuia să se întâmple. Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taină un cuvânt înfricoşător: „Unul dintre voi Mă va vinde. Bine era de omul acela dacă nu se năştea” (Matei 26, 21-24) – atât de groaznic a fost păcatul lui.

Să privim totuşi mai adânc în inima lui Iuda, fiindcă astfel vom putea afla o învăţătură importantă şi pentru noi înşine. Şi Iuda, dacă ar fi vrut, ar fi putut scăpa de soarta înfricoşătoare a trădării. El a umblat trei ani de zile împreună cu ceilalţi Apostoli în urma Domnului Iisus Hristos; trei ani a ascultat dumnezeieştile Lui cuvinte şi-a fost martor al marilor minuni făcute de către El. Câte lucruri bune şi mari n-a văzut el de la Învăţătorul său! Cât de blând S-a purtat cu el Mântuitorul chiar şi în acel ceas înfricoşător al Cinei celei de Taină, când era gata deja, să plece ca să îl dea pe Domnul în mâna arhiereilor. Ar fi putut să-L dea pe Iuda în vileag cu asprime şi cu mânie în faţa tuturor – însă nu face asta, ci cu adâncă întristare le spune ucenicilor că unul dintre ei Îl va vinde, fără să-i spună măcar pe nume. El aşteaptă; nu se va stinge gândul trădării în inima lui Iuda, nu se va pocăi acesta pentru fărădelegea pe care o plănuia, nu se va lăsa păgubaş de hotărârea vânzării? Dar răul ajunsese în această inimă la o putere atât de uriaşă încât acesta nici nu s-a ruşinat să întrebe împreună cu ceilalţi ucenici: Nu cumva sunt eu?

Domnul nu l-a dat nici atunci în vileag pe trădător înaintea tuturor ucenicilor, ci doar a rostit blând: „Tu ai zis”. Aceasta însemna: „Ai recunoscut singur că Mă vei vinde”. Şi i-a dat Sfânta Pâine. Şi după îmbucătură a intrat atunci satana în el, spune Sfântul Apostol Ioan. Satana şi-a făcut sălaş în inima lui Iuda, la fel cum Duhul Sfânt face sălaş al Său din inimile oamenilor curaţi şi drepţi. Satana nu se sălăşluieşte dintr-o dată în inima omului – el n-are stăpânire să intre în ea, mai ales dacă această inimă este sfinţită prin marile Taine ale pocăinţei şi împărtăşaniei. El n-a intrat deodată nici în inima lui Iuda, ci mai întâi l-a smintit, trăgându-l spre rău şi spre trădare vreme îndelungată – pesemne chiar dinainte de apostolia lui, fiindcă ştim din Evanghelie că era hoţ: deci şi înaintea apostoliei era împătimit de bani. Deci, când a pus satana stăpânire desăvârşită pe inima lui Iuda? Atunci când în acesta s-a pârguit deplin hotărârea de a-L trăda pe Mântuitorul şi ca urmare Duhul Sfânt l-a părăsit.

Însă nu numai Iuda a fost sălaş al diavolului: mulţi oameni s-au împotmolit în rău, minciună, omoruri, furturi într-o aşa măsură încât în ei s-au sălăşluit duhurile rele. Să ne luptăm necontenit cu păcatele şi cu patimile şi, aducându-ne aminte de greşelile noastre, să nu osândim pe nimeni. Fie ca Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos să ne dea ajutorul Său cel atotputernic, că a Lui este slava şi stăpânirea, dimpreună cu Părintele Său Cel fără de început şi cu Preasfântul Duh în veci. Amin.

(Extrase din Sfântul Luca al Crimeei – La porţile Postului Mare. Predici la Triod)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Învățătura din Sfânta și Marea Marți. Apostazia merge înaintea distrugerii

„Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii’’  (Matei 24, 9-10).

În ce vreme se va întâmpla asta? Înainte de distrugerea Ierusalimului și a Templului și, în cele din urmă, înainte de sfârșitul lumii și Înfricoșătoarea Judecată de Apoi. Cine va fi urât de toate neamurile? Apostolii lui Hristos, urmașii lor, păstorii, învățătorii Bisericii și creștinii ortodocși vor fi urâți cu toții împreună. Pentru numele cui vor fi urâți? Pentru numele Său, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Și cine va trăda și se va urî reciproc? Aceiași oameni care vor ajunge să-i urască pe Apostoli și pe urmașii lor. Mai întâi îi vor urî, apoi vor începe să se urască unii pe alții.

Tocmai aceasta s-a întâmplat chiar înainte de distrugerea Ierusalimului și a Templului. Apostolii și ucenicii lor au fost urâți, persecutați și uciși peste tot, iar ulterior prigonitorii lor au început să se urască unii pe alții. Aceasta a avut loc înainte de distrugerea Ierusalimului și a Templului său; și, fără îndoială, aceste lucruri se vor repeta înainte de sfârșitul lumii și Înfricoșătoarea Judecată de Apoi.

Astfel de lucruri, dragii mei, se întâmplă întotdeauna înaintea marilor calamități sociale, înainte de căderea imperiilor și a națiunilor. La început, oamenii manifestă o ură pentru personalitățile duhovnicești și păstorii lui Dumnezeu; apoi, odată ce lipsa de evlavie și depravarea devin predominante din cauza urii față de Biserică, acești oameni vor începe să se urască reciproc, să se trădeze unii pe alții și să se ridice unul împotriva celuilalt; și aceste fapte sunt urmate de dezastre sociale care duc la căderea unei societăți fără Dumnezeu, coruptă și la distrugerea imperiilor.
Citiți istoria acestor catastrofe și căderi și veți vedea că lipsa de evlavie și depravarea, acei vestitori de calamități sociale și căderi de imperii, au debutat întotdeauna tocmai cu ura față de Sfințiții Părinți duhovnicești. De aceea, vrajmasii lumii se străduiesc în primul rând să provoace ura oamenilor față de personalitățile Bisericii și pentru cei care slujesc la altarul lui Dumnezeu. Fără lumina lui Dumnezeu, în întunericul necredinței și al desfrânării, nu va dura mult până când oamenii vor începe să se urască și să se atace reciproc. Și după aceea, desigur, totul se va prăbuși, se va transforma în ruine și va cădea … Totul va cădea și nimeni nu va supraviețui, cu excepția poate a câtorva aleși, sau sfinți, sau pentru unele mărețe sfinte moaște.

Astfel, dragii mei, să vă temeți să urâți divinul. Această ură declanșează inevitabil necredința și corupția în societate, ceea ce aduce dezastre sociale asupra națiunilor.
Colectivitățile decad și devin sărace din același motiv. O gospodărie crește, înflorește, se îmbogățește și abundă în toate. Dar locuitorii ei încep să se răcească de Biserică, încep să-i urască pe păstori în secret și în mod deschis, aducându-le injurii, persecutându-i prin cuvânt și faptă; și în cele din urmă încep să-și piardă interesul și devin indiferenți unul față de celălalt. Atunci această colectivitate va ajunge inevitabil la durere; și dacă nu va cădea imediat, asta va fi numai datorită unor Sfinte Moaște mărețe sau a unui drept al unei familii, sau a unei persoane alese, iar ruina sa inevitabilă va încetini vremelnic.

Și situația fiecărei împărății și a fiecărei case depinde de prezența grăuntelui sfânt din ele. Sămânța sfântă garantează că lumea va mai dura. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35), vestește Domnul Însuși. Amin.

Protopop Rodion Putyatin      Sursa: https://orthochristian.com/130100.html

Traducere: Dr Gabriela Naghi

Marea Luni a Săptămânii Sfinte: Veniţi şi întâlniţi-vă cu Mirele!

Învăţătura lui Hristos, în Evanghelia pe care am auzit-o noaptea trecută la Utrenia Sfintei Luni, este absolut limpede: Cei care nu aduc roade suportă blestemul smochinului. Ce roadă duhovnicească pot aduce Mirelui? Trebuie să aduc roadele pocăinței mele, ale inimii mele chinuite de remușcare, ale duhului meu înfrânt, al mărturisirii mele adevărate, al iubirii mele aprinse. Trebuie să aduc roadele smereniei. Iisus s-a smerit și a fost dat morții precum un rob condamnat, deși El este Făcătorul tuturor, Creatorul Universului, Cel care ține viața în mâna Sa.

Iar Iosif cel Frumos, Patriarhul despre care s-a vorbit pe larg în Utrenia Mirelui aseară, este o prefigurare a lui Hristos. Condamnat pe nedrept și vândut de frații săi din gelozie și invidie, fiul preferat al tatălui său, s-a supus blând soartei sale. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa infinită, dându-i puterea de a învinge ispita poftei, l-a așezat în cele din urmă ca Domn peste Egipt. Iar Iosif a devenit viitorul răscumpărător și binefăcător al poporului Său – până și al fraților Săi și a casei tatălui său. Dumnezeu le dă slujitorilor săi o coroană nestricăcioasă, cântă Sfânta Biserică în timpul Utreniei Sfintei Luni, la Condacul în legătură cu Iosif. Cum să procedez, atunci? Pe cine voi imita: smochinul blestemat sau pe smeritul Iosif?

Stăpânirea Israelului asupra Egiptului a devenit în cele din urmă o robie, ceea ce înseamnă robirea generală a omenirii până la moarte. Iar Hristos, precum un alt Moise, conduce Israelul – noua omenire răscumpărată, răscumpărată în apele botezului și ale Sfintelor Taine – la viață. Acest simțământ se reflectă în Irmosul-ul primei Cântări a Utreniei Sfintei Luni. Smerenia este tema acestui canon cu trei cântări. Este esența, însăși a Săptămânii Sfinte. Dumnezeu, devenind Om, ni se arăta sub formă de slujitor, care se supune acum morții. Supunându-se de bună voie Patimilor, El ne învață spunând: Tirania nu are nici o părtăşie cu Mine, nici lipsa de bună voință. Oricine dorește să fie mai mare printre voi și cel dintâi, să fie cea mai mică slugă și slujitor al tuturor celorlalți. Luați acest exemplu de la Mine. El ne încredințează: Vom bea din paharul pe care El îl bea – paharul suferinței și al smereniei și chiar al morții. Nu putem avea așteptarea pe care o avea Maica fiilor lui Zebedei în timp ce îndrăznea să-l roage pe Hristos să le dea copiilor ei slavă vremelnică!

Am venit, a spus Hristos, ca răspuns la rugămintea mamei lui Iacov și Ioan, să accept sărăcia – fă și tu la fel. Am acceptat să fiu cel din urmă. Am venit să torn apă într-un vas și să spăl picioarele celorlalți. Să mă împărtășesc pe Mine Însumi, Trupul și Sângele meu, unui ucenic trădător și înșelător. Să fiu părăsit de toți cei apropiați. Și în cele din urmă, să primesc o moarte chinuitoare în mijlocul dușmăniei, batjocurii și singurătății. Aceasta este cea mai înaltă smerenie pe care ni se poruncește, nouă creștinilor, să o atingem.

Poate că, în tăcerea acestor nopți mărețe, poate și tu vei îngenunchea în fața Mirelui Hristos și Îi vei închina suferințele și pocăința inimii tale, Celui care cunoaște tainele oamenilor. Poate că veți auzi și glasul Său dulce și nemuritor care va rosti cuvintele pe care le-a adresat Apostolilor:
Nu peste multă vreme voi pleca din Ierusalimul pământesc al suferinței, către Tatăl Meu și Tatăl vostru și către Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. Și vă voi înălța la Ierusalimul de Sus, la Împărăția Cerurilor.

Fragment -Pr.Ioannis Fortomas. Sursa: ttps://orthochristian.com/138903.html

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Dr. Vernon Coleman: Vaccinurile covid-19 sunt arme de distrugere în masă

 

Dr. Vernon Coleman, care prezice că oamenii vaccinați vor începe să moară în toamnă, anunță un genocid general pentru majoritatea populației, de asemenea pentru cei nevaccinați, din cauza mutațiilor virale pe care le va provoca vaccinul. Potrivit acestuia, vaccinurile Covid-19 sunt arme de distrugere în masă. Iată cuvintele sale:

„Dacă ai citit articolele mele de ceva vreme, știi că nu exagerez niciodată. Știți, de asemenea, că, în ultimul an, predicțiile, evaluările și interpretările mele au fost absolut corecte. Acum, mai mult ca oricând, am nevoie de ajutorul tău, deoarece trebuie să ajungem la milioane de oameni cu acest articol. Și din moment ce marile platforme și mass-media m-au interzis, nu pot ajunge la aceste milioane de oameni fără tine.

Știm cu toții că elita malefică, promotorii Agendei 21 și Marea Resetare, au intenționat de la început să ucidă între 90% și 95% din populația lumii. Din păcate, mă tem că probabil este prea târziu pentru a salva mulți dintre cei care au fost vaccinați. Milioane de oameni sunt condamnați și mă tem că mulți vor muri la următorul contact cu coronavirusul.

Cu aproape un an în urmă, am avertizat că o parte din motivul pentru care riscul de coronavirus a fost exagerat a fost pentru a justifica un program de vaccinare obligatoriu. Falsa pandemie covid-19 a fost creată, parțial, pentru a pregăti un pretext pentru vaccinuri –  vaccinul nu a fost creat ca o soluție la presupusa amenințare reprezentată de covid-19. De luni de zile am avertizat că vaccinurile experimentale sunt periculoase și produc multe efecte secundare potențial fatale. Dar acum pare probabil ca vaccinurile să poată fi responsabile de moartea a sute de milioane de oameni care nu au fost vaccinați.

Pe termen lung, am crezut întotdeauna că frauda covid-19 a fost planificată pentru un scop specific: uciderea cât mai multor persoane în vârstă și introducerea vaccinărilor obligatorii. Așa am spus în primul meu videoclip la jumătatea lunii martie 2020. A existat, desigur, planul de a distruge și apoi reinventa economia pentru a satisface cerințele Agendei 21 și a Marii Resetări.

Dar acum mă tem că nebunii care vor genocid, călăreții Apocalipsei care au planificat această fraudă, ne conduc spre Armaghedon. De mult timp am crezut că arhitecții acestei fraude se așteptau să moară milioane de oameni. Cu toate acestea, acum cred că spiritele rele care au creat această fraudă au subestimat dramatic pericolul vaccinurilor experimentale pe care le-au promovat atât de energic. Milioane de oameni care au primit oricare dintre vaccinurile covid-19 pot muri ca urmare a acestor vaccinări.

Desigur, este că aceste vaccinuri experimentale s-au dovedit deja a fi extrem de periculoase – au ucis deja mulți oameni și au provocat efecte secundare grave  multor altor persoane. Amploarea acestei probleme particulare poate fi judecată prin faptul că, chiar și autoritățile recunosc că probabil va fi raportat doar unul din 100 de decese legate de vaccin și leziuni grave. Este imposibil de estimat câți vor muri de alergii, probleme cardiace, accidente vasculare cerebrale, probleme neurologice sau câți vor fi orbi sau paralizați. Numărul morților este terifiant, dar majoritatea autorităților continuă să insiste că acestea sunt doar coincidențe. Când o persoană moare în decurs de 60 sau 28 de zile de la un test covid-19 pozitiv – chiar dacă rezultatul testului a fost fals – este tratată automat ca o moarte din cauza covid-19 pentru a crește numărul. Dar când tinerii sănătoși mor în câteva ore de la vaccinare, aceste decese sunt văzute ca simple coincidențe. Și ce coincidențe tragice!

Este posibil ca decesele suplimentare să apară în toamnă, când cei vaccinați sunt cel mai probabil expuși la virus. Coronavirusul se răspândește cel mai rapid în toamnă și iarnă. Din cauza epidemiei de boli și decese care va avea loc, guvernele vor începe să promoveze următoarea tură de vaccinări.

Știau că va fi o creștere a deceselor în toamna și iarna viitoare. Au planificat de la început să dea vina pe o nouă versiune a covid-19 pentru aceste decese  – una dintre miile de mutații care vor exista în această toamnă. De mult am bănuit că în cele din urmă vor promova vaccinările la fiecare două luni – sau chiar mai frecvent, în fiecare lună sau cam așa ceva.

Concluzia este că administrarea de vaccinuri oferă virusului posibilitatea de a deveni infinit mai periculos. Fiecare persoană vaccinată are potențialul de a deveni un criminal în masă, deoarece corpul lor devine un laborator pentru producerea de viruși mortali. Mai rău încă, unii dintre cei vaccinați pot deveni purtători asimptomatici – răspândind viruși mortali în jurul lor. Politicienii și consilierii lor vor minți și îi vor acuza pe cei care nu au fost vaccinați că sunt responsabili pentru dezvoltarea de noi mutații și creșterea numărului de decese care vor avea loc. Dar dacă doctorul Bossche are dreptate și eu îl cred, oamenii vaccinați vor amenința omenirea. Acestea vor reprezenta o amenințare majoră pentru oricine a fost vaccinat periculoase decât virusul original.

Dacă nu oprim acum acest program de vaccinare, nu este o exagerare să spunem că însuși viitorul omenirii este în pericol. La asta se gândeau cei care au încercat să ne vândă Marea Resetare? Nu știu. Poate că scopul lor de la început a fost să ne omoare pe toți. Sau poate complotul lor malefic a scăpat de sub control. Tot ce au făcut a fost rău pentru noi, dar bun pentru ei și pentru cabala malefică care promovează Agenda 21 și Marea Resetare. Există un risc real ca, în loc să omoare 90-95% dintre oameni, așa cum intenționa inițial elita malefică, să omoare pe toți, din greșeală; ar putea anihila omenirea.

Sper că dr. Bossche se înșală. Sper să mă înșel. Dar tot ce este prezent în acest articol trebuie analizat. Și dacă aceste temeri nu sunt făcute publice și cercetate, atunci vom ști cu siguranță că planul este de a ucide cât mai mulți dintre noi posibil. Nu poate exista altă concluzie.

Vernon Coleman, 13 martie 2021      (Preluare selectivă de pe Incorect Politic)

Gânduri pentru Săptămâna Sfintelor Patimi: Smerenia este mantia lui Dumnezeu

Am ajuns în Săptămâna Mare, a Patimilor Domnului nostru. Patima sa dătătoare de viață a început la Betania, în satul unde locuiau Marta și Maria. De aici EL a plecat călare pe mânzul asinei împreună cu ucenicii Săi pentru a-și face Intrarea în Ierusalim. Îl mărturisim pe Acela care stă pe un tron ​​al slavei, fiind așezat în același timp pe un tron ​​al smereniei. Iată ce a dorit Domnul nostru să ne învețe, așezat pe acest umil animal: smerenia.

Cu smerenia Sa, Hristosul nostru i-a determinat pe toți cei ce locuiesc pământul – chiar și pe copiii mici – să cânte laude: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului! ” (Mateit. 21, 9). Cu umila Sa Intrare în fața mulțimii de oameni, El a zguduit tot Ierusalimul. „Cine este Omul Acesta?”, au exclamat toți cei care nu erau conștienți [de ceea ce se întâmplă]. Toți oamenii au alergat să taie ramuri din palmieri și din copaci de dafin pentru a le așeza înaintea cărării Sale.

Aruncați o privire la modul în care lucrurile acestei lumi se schimbă fulgerător.
Duminică mulțimile strigau: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine ”, precum și multe alte lucruri; patru-cinci zile mai târziu, însă, tot aceia au strigat: „Ia-L, Ia-L! Răstignește-L! ” (Ioan 19:15). Așa stau lucrurile pe pământ. Nimic nu este statornic. Într-un anumit moment, lumea înalță o persoană și în clipa următoare o dezonorează. Omul este nestatornic; lucrurile sale sunt trecătoare; gândurile sale sunt schimbătoare; totul în viața lui este vremelnic.Smerenia lui Hristos este cu adevărat extraordinară! Este cutremurător!
Suntem martorii Omului-Dumnezeu așezat smerit si plin de modestie pe mânzul asinei. Sfântul său exemplu este o lecție atât de frumoasă pentru noi. Pe măsură ce parcurgem Sfânta Săptămână a Patimilor Sale, smerenia Sa absolută devine și mai pronunțată. Îl vedem suportând chinuri, batjocuri și lovituri. Îl privim suferind greutățile închisorii, ridicând Crucea și, în cele din urmă, căzând în genunchi sub greutatea Crucii.

Cine poate să înțeleagă că Dumnezeu pe pământ a fost pălmuit de o mână omenească făcută din lut, de mâna zidirii pe care a făcut-o cu o asemenea frumusețe, perfecțiune și înțelepciune! Această persoană pe care El a creat-o [inițial] ca „dumnezeu prin har” pe pământ a ridicat apoi mâna și L-a lovit pe Dumnezeu! Dacă copilul nostru ar încerca să ne lovească, ne-am ridica și am protesta: „Cum îndrăznești să mă lovești? Sunt mama ta, sunt tatăl tău …? ” Dar ce înseamnă o mamă sau un tată în comparație cu Însuși Dumnezeu pe pământ?
Sunt doar semenii, făpturi omenești, făcute din lut.

În asta se descoperă frumusețea lui Hristos: în smerenia Lui! Dacă EL nu ar fi fost smerit, nu ar fi fost Dumnezeu. EL nu este un tiran; EL nu este un suveran; EL nu este trufaș. Slava Lui este smerenia Lui.

(Un extras din Arta mântuirii – Avva Efrem din Arizona) – Orthognosia
https://orthochristian.com/92799.html

Traducere: Dr Gabriela Naghi

O mărturie despre Cuviosul Părinte Justin Pârvu: Spune-i şi Preasfinţiei Sale că-i transmit să nu-şi piardă responsabilitatea de înalt slujitor, în erori şi pasivitate

Cândva, la Sfânta Mănăstire Bistriţa, îmi spunea: „Părinte Constantine, osteneala suspinului e durerea inimii, iar singurul duşman de care nu poţi scăpa e cugetul tău, care te ştie şi te osândeşte, şi cel care nădăjduieşte în Dumnezeu rabdă multe samavolnicii, injurii şi nedreptăţi. Însă, la toate acestea trebuie să ai bărbăţia duhovnicească de a răbda fără să urăşti, fără să cârteşti şi fără să doreşti răul”.
Şi continua părintele să-mi spună: „Se zice că unii Sfinţi Părinţi, ca Isaac Sirul şi Efrem Sirul, s-au rugat şi pentru demoni, fiindu-le milă de osânda lor veşnică, dar niciunul dintre ei n-a făcut greşeala de a aşeza demoni la masa sfinţilor şi nici n-au recomandat cuiva să facă o asemenea absurditate. De fapt, de acolo unde există sfinţenia adevărată, demonii pleacă singuri. Dar, după cum vezi, aici, la noi, la Mănăstirea Bistriţa, Stareţul nostru Ciprian îi adună şi îşi pierde toată rânduiala, dar mare este Dumnezeu şi cred că va veni şi acea zi când să fie şi aici, la noi, o rânduială după cum ne cer Sfinţii Părinţi, şi să redescoperim calea începutului şi să nu mai fim sluga celor fără de Dumnezeu şi să nu ne mai pierdem vremea prin a ospăta obrazul şi buzele murdare, chiar dacă mănăstirea aceasta este «mănăstire de protocol», datoria noastră, după cum şi sfinţia ta ştii, este pravila şi prezenţa la toate slujbele.

Căci Dumnezeu i-a dat omului nu numai gândirea şi limbajul, ci şi o conştiinţă. Capacitatea fiecăruia dintre noi e ca, analizându-şi conduita zi de zi, să poată răspunde la elementara întrebare: ce am făcut bine şi ce am făcut rău? Fireşte, resortul e moral.

Şi, la plecarea mea din chilia sa sărăcăcioasă şi rece de la Mănăstirea Bistriţa, mi-a spus: „Ştiu că eşti venit cu Preasfinţitul Eftimie, pentru a sărbători dezvelirea bustului lui Alexandru cel Bun, şi dacă te va întreba de ce ai zăbovit aşa de mult în chilia mea, spune-i că te-am sfătuit să ai rezervă faţă de onorurile lumeşti şi să nu uiţi că simţul răspunderii nu poate fi viu decât prin respectarea celor ce au slujit şi slujesc idealurile Ortodoxiei. Şi spune-i şi Preasfinţiei Sale că-i transmit să nu-şi piardă responsabilitatea de înalt slujitor, în erori şi pasivitate, că lumea asta are o serie de probleme morale personale, şi are mare nevoie de rugăciune şi de cuvânt ziditor. Să mă pomeneşti, că şi eu te am în rugăciunile mele!”

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Predică la Duminica a 6-a din Post. Vremea Sfintelor Patimi s-a apropiat. Intrarea Domnului în Ierusalim

           În această Duminică  Sfântă, ne este dat de Sus să fim lângă Mântuitorul intrând în cetatea Ierusalimului. Văzând în duh, cu multe secole înainte, acest eveniment, Sfântul Prooroc Zaharia a aşezat în cartea sa acest îndemn: ,,Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată, Împăratul tău vine la tine: drept şi biruitor şi smerit’’. Şi fiicele Sionului şi ale Ierusalimului s-au bucurat văzând pe Cel Drept şi Biruitor şi Smerit. În entuziasmul lor, şi-au aşternut hainele pe pământ, făcând drum Dumnezeului şi Mântutitorului lumii. Ca bucuria să fie deplină, au tăiat ramuri din copaci, semn ale biruinţei, şi le-au înălţat, cinstind pe Biruitorul. Cetatea sfântă  fremăta de de strigătele mulţimilor: ,,Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia ce vine a Părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!’’ (Marcu 11 9-10). ,,Osana’’ este o exclamaţie ebraică însemnând ,,mântuieşte’’, oamenii înţelegând prea bine că Iisus este Mântuitorul nostru şi că ,,întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi’’ (Fapte 4,12). Sfinţii Evanghelişti descriu în cuvinte puţine, dar semnificative, entuziasmul oamenilor în mijlocul cărora Fiul lui Dumnezeu nu se bucura. Nu se bucura pentru că în zare se vedea fatidica Golgotă, iar El ştia că aceleaşi mulţimi, peste numai câteva zile, vor striga cu ură nestăvilită: ,,Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!’’ Nu se bucura pentru că Ierusalimul n-a cunoscut vremea cercetării sale (Luca 19, 44). De aceea, Iisus vedea viitorul sumbru al cetăţii: ,,Căci vor veni zile peste tine când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile şi te vor face una cu pământul şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră’’ (Luca 19, 43-44). Aceste profetice cuvinte aveau să-şi găsească împlinirea în anul 70, când armatele romane au distrus Ierusalimul şi au desfiinţat statul Israel. Nu se bucura Iisus pentru că mai-marii poporului fierbeau de ură şi căutau să-L piardă, dar nu puteau din pricina celor care-L însoţeau şi-L ascultau (Luca 19, 47-48). Era contestat atunci, este batjocorit şi-n vremea noastră, de aceea scria Părintele Stăniloae cu grea amărăciune: ,,Poate astăzi mai mult ca oricând, Hristos este negat. Atunci era ceva negat din El: nestorienii negau unitatea de persoană, monofizuţii au negat umanitatea, arienii au negat egalitatea cu Tatăl, deci fiecare câte ceva. Dar astăzi se neagă peste tot Hristos. Şi asta ne somează să punem în lumină şi mai mult adevărurile Lui’’.

          Tristeţea Mântuitorului contrasta vădit cu cu bucuria generală, ceea ce l-a făcut pe Sfântul Luca să scrie că, văzând starea de lucruri din cetate, ,,a plâns pentru ea’’ (Luca 18, 41). Sentimentele noastre, ale fiilor Bisericii, sunt de bucurie şi, deopotrivă, de tristeţe. De bucurie pentru că suntem dintre cei care-L primim cu drag pe Fiul lui Dumnezeu; de tristeţe pentru că Intrării în Ierusalim i-au urmat Patimile cele mântuitoare, când răutatea lumii întregi s-a revărsat peste dealul Golgotei. Astăzi, asemenea mulţimilor ierusalimitene, primim şi noi ramuri de salcie binecuvântate în biserică pe care le vom duce la casele noastre şi le vom aşeza la sfintele icoane. Şi-n acest fel ne arătăm dragostea pentru Mântuitorul şi statornicia până la moarte (Apocalipsa 2,10).

          Bucură-te, Sfântă Biserică Ortodoxă, Mireasă a lui Hristos, că Împăratul tău vine la tine! A venit atunci în Ierusalim, va veni iarăşi la sfârşitul veacului acestuia. ,,Da, vin curând. Amin. Vino, Domne Iisuse! Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin’’ (Apocalipsa 22, 20-21).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sataniştii pregătesc etapa următoare a procesului de pecetluire

Cipul revine în actualitate. Se vorbeşte deschis despre el şi, bineînţeles, ni se promit numai bucurii şi avantaje: oboseala şi durerea vor fi reduse, vom spori în conştientizare (!?), temperatura corpului ne va fi reglată (de cine?), contracţiile vor dispărea şi, atenţie, fraza cheie: „Aceasta este o mare revoluție în medicină, prin adăugarea puternicului cip Pluton Microsoft, va face mai ușor ca niciodată urmărirea datelor primitorilor de vaccinuri’’. În felul acesta se conturează imaginea sistemului antihristic-satanic, dornic să aibă un control total şi discreţionar asupra făpturilor lui Dumnezeu! Cuvintele Părinţilor Bisericii se împlinesc pas cu pas.

Observaţi cu câtă viclenie înaintează în procesul de înrobire a oamenilor. Vaccinurile inoculate până acum a fost primul pas. Au fost ca un balon de încercare. Experţii satanişti au pregătit cu grijă, în zeci de ani, etapele următoare. Conchidem că pecetluirea oamenilor cu semnul diavolului (Apocalipsa 13) e un proces mai complex şi relativ mai îndelungat decât ne-am închipuit. Mă rog Bunului Dumnezeu ca acei oameni care au primit vaccinul în cele două doze, să aibă putinţa şi discernământul să se oprească. ,,Deșteaptă–te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos’’ (Efeseni 5, 14)

Presbiter Ioviţa Vasile

Pfizer tocmaia lansat o nouă declarație pentru investitori, menționând că au încheiat un acord cu Microsoft pentru a-și integra cipul de procesor Plutonpentru a „reduce” simptomele asociate vaccinului. În comunicat se precizează că primitorii noului vaccin se așteaptă la oboseală redusă, durere redusă, conștientizare sporită etc.

CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, a declarat: „Aceasta este o mare revoluție în medicină, prin adăugarea puternicului cip Pluton Microsoft, va face mai ușor ca niciodată urmărirea datelor primitorilor de vaccinuri. Putem folosi acest cip pentru a regla temperatura corpului, pentru a reduce șansele de contracție a covid-19 și pentru a crește probabilitatea ca unul să ne aleagă produsele, în loc de Apple.”

Deci, spune direct oamenilor cum îi vor domina, nu este un zvon de la „teoria conspirației”. Total controlați. Acesta este scopul vaccinării generale, numai ignoranții nu pot vedea. Problema este că sunt majoritari, miliarde, care pot fi induși să facă ceea ce li se comandă: să se sinucidă, să se urască între ei, să muncească 14 ore fară să crâcneasca, etc..

Se zvonește că Apple intenționează să încheie un acord similar cu Moderna, dar nimic nu este confirmat încă. Acțiunile Microsoft ($ MSFT) au scăzut cu 2%, iar acțiunile Pfizer ($ PFE) au crescut cu 1,3% în tranzacționarea After Hours. – thestonkmarket.com

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: Pe cei ce ţin de Adevăr şi de Dreapta Credinţă să nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe era ostaş în armata împăratului păgân Diocleţian. Faptul că era creştin a rămas tăinuit, o vreme. Când s-a aflat că este slujitor al lui Iisus Hristos, a fost dus în păgânească adunare şi acolo a mărturisit cu bărbăţie: ,,Până când, o, împărate, şi voi, domni şi sfetnici, care sunteţi rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile celor fără de lege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce-i prigoniţi şi-i chinuiţi pe creştini, silind spre a voastră păgânătate – întru care petreceţi nebuneşte – pe aceia, care au învăţat a ţine bine Sfânta Credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei, deci nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; şi toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Deci ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să vă învăţaţi Dreapta Credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de Dreapta Credinţă să nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!’’

Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul într-o zi de 23 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu a încetat a lucra binele nici după moartea lui. Cărţile noastre bisericeşti ne istorisesc multele minuni ce s-au săvârşit prin acest Sfânt bineplăcut lui Dumnezeu. Se spune că un mahomedan a intrat într-o biserică la vremea citirii pravilei. A văzut un preot stând înaintea icoanei Sfântului Mucenic Gheorghe, citind rugăciuni în taină. Atunci a vorbit rău-credinciosul celor de un neam cu el: ,,Vedeţi pe acest nebun ce face? Se roagă la scândură. Aduceţi-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scândura aceea’’. Încordând arcul a slobozit săgeata, dar aceasta nu s-a dus spre icoană, ci în înălţime şi căzând, a rănit mâna acelui nesăbuit, încât grea durere îi pricinuia. Preotul i-a vorbit cu înţelepciune, învăţându-l că se închină lui Dumnezeu şi nu scândurii. Ca să cunoască puterea lui Dumnezeu, l-a sfătuit să ia la sine icoana Sfântului Mucenic Gheorghe şi din candela ce va arde în faţa ei să ia ulei şi să-şi ungă mâna. Cu bunăvrerea lui Dumnezeu s-a vindecat şi a cunoscut minunile pe care le săvârşeşte Dumnezeu prin Sfinţii Lui, care sunt pe tot pământul. A cerut să fie botezat, lucru care s-a petrecut în puterea nopţii, de frica mahomedanilor păgâni, care ucid fără cruţare pe cei care părăsesc reaua şi deşarta lor credinţă.

 Pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preabunul Dumnezeu să Se milostivească spre noi, cei păcătoşi (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 274-300).

Presbiter Ioviţa Vasile

Părintele Nicolae Steinhardt: Îmi iubesc familia, rudeniile, fiinţa, dar stabilesc o ierarhie şi în primul rând Îl aşez pe Hristos

,,Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă şi numai cu vorba’’. Acesta, nu este un raţionament creştinesc.

Adevăratul raţionament creştinesc, conform textului evanghelic şi fidel atât libertăţii cât şi spiritului său este: deşi am nevastă, copii ş. a. m. d., măcar că am nevastă, copii ş. a. m.d; eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu Îl mărturisesc. Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta decât pe Hristos, la nimeni în lumea aceasta nu ţin mai mult decât la Hristos. Nevastă, copiii ş. a. m. d. nu-mi sunt mie piedică în mărturisirea lui Hristos. Îmi iubesc familia, rudeniile, fiinţa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl aşez pe Hristos, iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se ruşina de mine. Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi în sufletul meu, înlăuntrul sinei mele, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei şi! nu aceasta trage greu la cântar. Esenţial nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie. Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc.

Luaţi aminte: Nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte. E făţarnică. Cum adică făţarnică de vreme ce este sinceră, ba şi caldă? E făţarnică pentru că nu se dă pe față, e pe jumătate: numai înlăuntru, e drămuită. Făţarnică este aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletă, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină. Că aşa este, că am dreptate rezultă din însuşi textul Sfintei Scripturi. Mă refer la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetul 10. Să citim şi textul acesta, cum nu se poate mai limpede: Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (…)

Există lepădări indirecte, nu mai puţin reale totuşi decât apostazia de odinioară.
Ne lepădăm de Hristos aderând la o doctrină, participând la adunări ateiste, dându-ne în orice fel consimţământul la o mişcare ateistă. Sau rușinându-ne şi ferindu-ne să ne facem semnul sfintei cruci, rușinându-ne şi ferindu-ne să fim văzuţi intrând într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau făcând acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creştini.(…) Da, fraţi creştini, aşa e cu Hristos. Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, nu-i cu ”uite popa nu e popa”, nu-i cu ”să vezi că”, nu-i cu ”ce putem face”, cu ”împrejurările m-au silit” (…) Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor şi dulce, dar e şi teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situaţia noastră de creştini. Cu El nu-i de șagă şi de joacă. Pe oameni îi putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba… Pe Domnul nu-L putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba … Dacă ne lepădăm şi ne ruşinăm de El, El se va lepăda şi ruşina de noi la Judecata din urmă. (…)

Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne eliberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul. Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumbă îndatoriri mai sfinte şi mai de seamă decât a iubi şi a-şi dovedi curajul”.

(Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind, vei dobândi, Editura Mănăstirea Rohia)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

,,Dragilor, nu-i mai pomeniţi pe ierarhii eretici! Pentru că intraţi în duhul lor. Vine sinodul din octombrie unde Îl vor vinde definitiv pe Hristos! Mergeţi acasă, plângeţi-vă păcatele pentru că vine urgia lui Dumnezeu!’’

ÎPS Iustinian Chira – 2016

Zăhărelul lui Câţu

Aducerea lui Fl.Câţu în fruntea guvernului am socotit-o ca o glumă proastă. Omul care n-a reuşit să treacă de treaptă şi să ajungă în clasa a XI-a a fost plimbat prin străinătate, i s-a tras o spoială, apoi a fost trimis în ţară să ocupe portofoliul finanţelor, îndatorând ţara cu Dumnezeu ştie câte miliarde. De-aci până la fotoliul de premier n-a mai fost decât un pas, pe care omul nostru l-a făcut înghiontit, de KW Iohannis, care avea nevoie de un prim ministru de calibrul lui. Mai timid la început, Câţu şi-a intrat în mână şi iată-l afişând ifose de ilustru om politic, el care-şi înscrie liceul la rubrica ,,studii post-universitare’’. Culmea penibilului şi ridicolului este că, în momentul  de faţă, Florinel Câţu este şi ministru interimar la Sănătate! Aşadar, toate inteligenţele medicinei româneşti sunt subordonate acestui individ lamentabil şi depind de pixul şi toanele acestuia. Oamenii aceştia chiar nu mai au nicio măsură în nimic.

Şmecheraşul vâlcean crede însă c-ar avea o inteligenţă sclipitoare, şi încearcă să-i ademenească pe români să primească vaccinul, pentru a-şi îndeplini planul trasat de străini. În acest sens ne promite marea cu sarea, adică revenirea la normalitate, fără botniţă, fără absurdele îngrădiri. Spun oricui îşi face nădejdi deşarte să nu se aştepte la o îmbunătăţire a lucrurilor. Istoria a intrat în faza sa ultimă, ireversibilă, şi de-aci înainte să fim pregătiţi pentru ,,marea strâmtorare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi’’, proorocită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu (Matei 24, 21).

Dacă vede că nu merge cu binişorul, Câţu trece la ameninţări şi zice că-i va elimina pe cei care se opun vaccinului. Nu ne spune cum, dar e limpede că aceia ce se opun vaccinului ucigaş le stau sataniştilor ca o sulă-n coaste, cum elegant se exprima Ion Iliescu. Bineînţeles că aceştia nu vor mai putea intra pe stadioane, în săli de spectacole, iar de călătorii în străinătate nici nu va mai putea fi vorba. Patronilor de localuri li se promite deschiderea nelimitată, cu condiţia să-şi vaccineze angajaţii.

Intrată în impas, campania de vaccinare avea nevoie de impulsuri, şi atunci televiziunile mincinoase au primit comandă să-şi adapteze discursurile, încât să de-a impresia că românii sunt brusc cuprinşi de entuziasm, şi se grăbesc spre centrele unde li se administrează substanţa aceea care ori te trimite-n mormânt, ori te face să te infectezi cu virusul blestemat. Ce rost mai are atunci să-l asculţi pe Câţu?

Dacă nici aşa nu vor înregistra succesurile scontate, sataniştii pregătesc legea prin care vor introduce obligativitatea vaccinului, cu decăderea din drepturi a părinţilor care nu-şi vor vaccina odraslele. Unde ţintesc, nu e greu de înţeles. Copiii răpiţi banditeşte, le vor asigura organele pentru transplant, nu cumva să se stingă dumnealor prematur, apoi, parte din ei vor fi sodomizaţi, şi în sfârşit a treia parte vor fi sacrificaţi în ritualurile lor satanice. În faţa acestor primejdii nu putem decât să rostim cuvintele proorocului Elisei, ,,Doamne, loveşte-i cu orbire’’ (IV Regi 6, 18), cum cu orbire i-a lovit şi pe cei din Sodoma şi Gomora (Facere 19, 11).

Presbiter Ioviţa Vasile

Ce sunt aceştia, oameni sau animale?

Preşedintele Statelor Unite, J. F. Kennedy, trecea odată printr-o mulţime extrem de ostilă. Câţiva bipezi din acea mulţime s-au apropiat ameninţător şi dacă n-ar fi fost gărzile de corp, ar fi fost în stare să-l linşeze. Orbiţi de ură şi furie, indivizii au început să-l scuipe. Fără motiv. Întorcându-se spre cei din escortă, preşedintele a întrebat: Ce sunt aceştia, oameni sau animale? Întrebarea aceasta, rostită sau gândită, o punem şi noi în prea multe situaţii, când vedem semenii noştri manifestându-se ca nişte fiare cuprinse de frenezia nebuniei. Întrebarea o formulăm la trecut, rememorând o pagină sângeroasă din istoria Sfintei Biserici Ortodoxe Bulgare.

Un episod dureros, mucenicesc din istoria Bulgariei, comis de teroriștii bolșevismului satanist în Săptamâna Patimilor Domnului Hristos, care și-a întins tentaculele, încercând să acapareze și să supună prin forță, teamă și atacuri criminale mișelești, întreaga țară. Catedrala Sveta Nedelia din capitala Bulgariei este închinată sfintei mucenițe Chiriachi. Locuitorii o cunosc sub numele de Sfânta Duminică deoarece kiriaki imera, în limba greacă, se traduce „duminică/ ziua Domnului”, iar pentru Duminică, în bulgărește, „Nedelia”.
În 1925, comuniștii bulgari, finanțați de Uniunea Sovietică, au încercat să transforme Bulgaria într-un stat bolșevic și aliat al Moscovei în Balcani. În 1923, Partidul Comunist Bulgar fusese interzis de către Curtea Supremă de Apel din Sofia. În seara zilei de 14 aprilie 1925 era Marțea din Săptămâna Mare. Generalul Konstantin Gheorghiev mergea, împreună cu nepoata sa, la Denia de la catedrala ”Sveti Sedmocisleniți” („Cei șapte Sfinți ucenici ai Sfinților Kiril și Metodie”). Va fi urmărit pas cu pas, de acasă până în fața bisericii, unde va fi ucis cu mai multe focuri de revolver de către teroristul comunist Atanas Todovicin.

Înmormântarea acestuia a avut loc în Joia Mare, în catedrala Sveta Nedelia. Comuniștii au dus 25 de kg de explozibil, în mici pachete, în podul bisericii, în dreptul coloanei domului principal al acesteia, situat la intrarea în sfântul locaș. Sistemul de detonare a fost echipat cu o meșă în lungime de 15 m, ce permitea teroriștilor să dispară înainte de explozie. În Joia Mare au venit mulți la înmormântare chemați și de false invitații la ceremonie. La ora 15.20, odată începută slujba înmormântării, în momentul în care episcopul Ștefan al Sofiei citea Evanghelia, a fost detonat explozibilul. Practic a fost aruncată în aer cupola principală a bisericii, care s-a prăbușit deasupra oamenilor din interior. 134 de persoane aflate la slujbă au murit în explozie, fiind răniți peste 500 de oameni. Alte 79 persoane vor muri la spital, numărul total de victime fiind de 213 persoane.

Membrii guvernului au supraviețuit acestui masacru ca prin minune. Principala țintă a atentatului, Țarul Boris la Bulgariei de 31 de ani, nu era în catedrală, întârziind la înmormântarea a doi apropiați – uciși în urma unui atentat terorist petrecut cu două zile înainte, împotriva sa. Printre victimele de la Sfânta Duminică au fost unsprezece generali, printre care fostul ministru al Apărării din Primul Război Mondial, primarul Sofiei, șeful poliției bulgare, trei deputați, jurnaliști, o întregă clasă de liceene. Refacerea bisericii Sfânta Duminică a început în 1927, aceasta fiind sfințită în 1933. În 1944 Bulgaria va deveni republică populară, având la conducere satanicul partid comunisto-bolșevic.

Ce-au fost aceia, oameni sau animale?

Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Părintele nostru Justin Pârvu: În fruntea Bisericii e o ceată de tâlhari şi de vânzători

– Și în Biserică se vorbeşte acum de un duh nou, de o redefinire a dogmelor. Avem dreptul să redefinim dogmele?
– Aceasta este o îndrăzneală prea înaltă, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc – ca noi să revizuim dogmele. Înseamnă să ne tăiem capul. Să rămână numai picioarele, capul să se ducă în altă parte; capul să meargă într-o parte, iar picioarele într-alta. Cam aşa înţeleg eu. Ce să redefinim? Putem noi să ne întoarcem împotriva Sf. Vasile? Pot să mă iau eu de Sf. Ioan Gură de Aur? Putem noi să ne ridicăm împotriva celor şapte Sinoade Ecumenice? Putem oare să ne ridicăm împotriva jertfelor care au pecetluit cu sângele aceste canoane şi rânduieli? Eu mă înspăimânt numai când trebuie să dau numai un canon de penitenţă. Tremur în faţa Sf. Vasile cel Mare când mă simt nevoit să reduc un canon de 20 de ani pentru păcate grave, cum ar fi avortul, la şapte ani sau mai puţin, în funcţie de pocăinţa fiecăruia – darămite să redefinim dogmele? Mă cutremur când mă pun în postura ca eu să fiu mai mare decât Sf. Vasile. Îs duhurile astea aşa de grele, încât acum noi, aproape nu mai avem glas. Nu vedeţi că toate încercările noastre de a limpezi cumva o stare de lucru nu ajung decât să fim sfidaţi şi consideraţi nebuni faţă de lumea aceasta? Homosexualii care mărşăluiesc însă pe străzile Bucureştiului sunt în regulă, de ei nu se mai leagă nimeni.

De aceea şi spun: cât priveşte viaţa noastră bisericească, noi nu putem să avem nici o stare bună, atâta vreme cât vom avea în fruntea Bisericii o ceată de tâlhari şi de vânzători. Toate relele vin tot din cauza trădătorilor care au fost cumpăraţi. Am ajuns la ora actuală să nu mă mai intereseze uniformele şi coroanele, când văd în ce hal am ajuns noi, încât să ne renegăm existenţa noastră spirituală şi morală.

– Vedeţi că ei vin acum cu duhul acesta împăciuitor şi ne zic să nu mai folosim cuvântul ,,eretic”, pentru că nu mai intră în acord cu Uniunea Europeană…
– Doar aceste cuvinte nu sunt inventate de noi – “eretic”, “schismatic”, “apostat” – sunt tot invenţia Sfinţilor Părinţi, inspiraţi nu de altcineva decât de Duhul Sfânt. Și să nu amestecăm lucrurile. Uniunea Europeană are alt scop, noi avem alt scop. Ei sunt cu scopul pământului, noi avem, pe lângă aceste scop, şi scopul cerului. E mare deosebire între unul şi altul. Nu putem discuta terminologia lor şi convingerile noastre. Ei au o lume a lor, cu totul aparte; noi întotdeauna am avut o lume a noastră, aparte şi, în general, foarte puţin ne-am potrivit noi cu occidentul.
Și aceasta datorită numai acestei mari frumuseţi care a mai rămas în lume – Ortodoxia. Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decât Ortodoxia. De aceea trebuie să fim consecvenţi, să fim puţin mai curajoşi, să avem oleacă de intenţie bună şi Dumnezeu ne va dezbrăca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca să putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge aşa de greu, pentru că toţi se opun acestui ideal creştin-ortodox.

Dumnezeu să-i ierte pe toţi ai noştri şi mă rog ca să le lumineze Bunul Dumnezeu minţile, ca să fie cât mai aproape de Adevărul acesta ortodox. Pentru că dacă nu vor fi atenţi şi vor lua numai partea acesta a veniturilor şi a afacerilor, atunci noi ne vom prăbuşi. Dar sigur, ca întotdeauna, va rămâne totuşi şi o elită de oameni, care vor lua asupra lor destinul ţării. Întotdeauna au fost şi trădatori, au fost şi eroi în cadrul neamului şi Bisericii. Aşa că nu deznădajduim, ci ducem mai departe greutatea şi povara acestor vremuri în care ne aflăm. Pentru că, să nu uităm, Hristos ne-a făgăduit: ,,Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului. Amin“.

(Interviu cu Părintele Justin Mărturisitorul 22/07/2008-preluat din ziarul Ziua de astăzi, 22 iulie, la exact 25 de ani de la mutarea împreună cu sfinţii a Părintelui nostru Mărturisitor, Ilie Lăcătuşu, ale carui Sfinte Moaşte întregi şi nestricate se găsesc într-o criptă din Cimitirul Giuleşti)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Pentru cine-i primejdios adevărul

Scriam cu ceva timp în urmă că există oameni care într-atât s-au învechit în rele, într-atât au trăit în minciună şi s-au hrănit din ea, încât, dacă i-ai scoate din mediul lor infect şi ai încerca să-i deprinzi cu binele şi adevărul, ar muri nu după multă vreme. Unii dintre aceştia s-au făcut slugile impostorilor din Patriarhie şi au primit ca sarcină să arunce săgeţi otrăvite spre mâna de clerici nepomenitori şi spre credincioşii, călugări şi mireni, care i-au urmat şi s-au îngrădit de erezie.

Anul trecut, vă aduceţi aminte, Teofan de la Iaşi a organizat la Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva ceva care semăna cu Sfânta Liturghie, un spectacol de imagine, mai exact, la sfârşitul căruia o seamă de credincioşi sinceri, dar naivi, au vrut să se apropie pentru a fi împărtăşiţi. N-a fost chip, momentul n-a fost prevăzut în program, astfel că Teofan i-a trimis la plimbare. S-a creat o oarecare rumoare de nemulţumire, moment în care au sărit trepăduşii, spunând că nepomenitorii ar fi produs acea neorânduială. Fie liniştiţi, doarmă-şi nopţile fără grija asta, cei îngrădiţi de erezie nu se vor duce niciodată acolo unde slujesc ecumeniştii, necum să primească binecuvântare din mâna lor, s-au să se apropie de potirul lor. Minciuna tâmpă a căzut.

Mai nou, aceiaşi slugoi se opintesc şi lansează ideea denigratoare, la fel de tâmpă, precum că nepomenitorii l-ar avea ca idol pe… Putin! Chiar aşa, măi fârtaţilor, n-aţi găsit un criminal încă şi mai mare pe care să ni-l atribuiţi ca idol? Spălaţi-vă pe cap cu el, noi întotdeauna vom face cuvenita distincţie între Binecredinciosul Popor Rus şi şleahta de nelegiuiţi care îl conduce, responsabilă de învrăjbirea celor două Popoare Ortodoxe Slave; întotdeauna vom şti să-l separăm pe ereticul patriarh Kiril de Biserica Ortodoxă Rusă. Să fim bine înţeleşi: nu Poporul Dreptcredincios Rus ne-a adus comunismul satanic, ci diabolicii lui conducători din vremea aceea. Bieţii ruşi au trecut şi ei prin nenorocirile comuniste, la fel ca românii ortodocşi. Nu ne este greu să deosebim Sfânta Biserică Ucraineană de schismatici şi să nu confundăm Poporul Ucrainean cu conducătoriilui vremelnici şi netrebnici. Vom şti oricând să desluşim puterile politice satanice şi intenţiile lor de a distruge Biserica lui Hristos şi a aşeza în locul ei o ,,biserică’’ mincinoasă, menită a-l sluji pe antihrist.

Nepomenitorii şi-au definit cu limpezime poziţia de dezaprobare faţă de schismaticii ucraineni şi de solidatritate cu IPS Onufrie şi Turma pe care o păstoreşte. N-am rămas indiferenţi nici faţă de acţiunile diabolice ale ereticului şi schismaticului Bartolomeu din Constantinopol, care a culminat cu acordarea tomosului aventurierilor ucraineni, lupi răpitori înveşmântaţi în haine episcopale. Mai are rost să amintim că ne opunem, cât ne stă în putere, ereticului papă Francisc şi am dezavuat prezenţa lui în România Ortodoxă? Dacă în 2025 Bartolomeu şi Francisc vor încerca să unească cele imposibil de unit, Dreapta Credinţă cu ereziile papistaşe, Sfânta Ortodoxie cu celelalte rătăciri ale lumii, fiţi siguri că noi nu vom fi parte în această cumplită fărădelege.

Şi vă mai spunem ceva, domnilor ecumenişti. Există, în potenţă, riscul ca să izbucnească un nou scandal de felul aceluia care l-a avut ca autor şi actor principal pe Corneliu de la Huşi. N-ar fi mai înţelept să-i sfătuiţi pe împricinaţi să se retragă până nu-i târziu, până nu vor atrage un nou val hule şi condamnări asupra Bisericii noastre? Ziceţi că noi am părăsit Biserica şi am devenit răzvrătiţi şi schismatici. Ei, uite că n-am părăsit-o, ne pasă, ne doare de ea şi tare am dori s-o vedem eliberată de sub călcâiele ereticilor ecumenişti şi ale păgânilor.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Duminica a 5-a a Sfântului şi Marelui Post. Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Matei 11, 12)

Prin anul 57 de la Naşterea Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint şi de fapt, Bisericii de pe toată faţa pământului întâia Epistolă, pe care o avem şi noi cuprinsă în Sfânta Scriptură. Între multele folositoare şi ziditoare de suflet  învăţături o aflăm şi pe aceasta care, în cuvinte puţine, ne vorbeşte de împărăţia lui Dumnezeu: ,,Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El’’ (I Corinteni 2, 9). Vedem, din aceste cuvinte, cât de mărginiţi suntem noi oamenii atunci când suntem puşi în faţa  realităţilor Dumnezeieşti şi cât de puţin înţelegem şi cuprindem cu slabele noastre puteri adevărurile ce ne sunt date a le şti prin Credinţă. Orice stare, ori situaţie o înţelegi mai bine atunci când o trăieşti. Aşa şi noi, nu vom înţelege Împărăţia lui Dumnezeu decât în vremea când, nădăjduim că vom trăi în ea. Să dea Atotputernicul să fie aşa. Până atunci să ne străduim cât putem să fim găsiţi vrednici de ea. Şi pentru aceasta se pune o singură şi necesară condiţie: să iubim pe Dumnezeu. În iubire sunt cuprinse şi credinţa şi faptele bune şi dragostea pentru aproapele şi harul lui Dumnezeu.

Din păcate, nu întotdeauna ne străduim cât se cuvine să străbatem calea spre Împărăţia Cerurilor fără abateri şi poticneli. Socotim prea adesea că acolo se ajunge lesnicios şi facem atât de puţin pentru a o dobândi. Cu alte cuvinte, dorim să dobândim o răsplată incomensurabilă, plătind un preţ cât mai mic cu putinţă. Socoteli negustoreşti, căci adevărul este altul. Este cel pe care ni-l arată Sfântul Evanghelist Luca în Cartea Faptele Apostolilor: ,,prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu’’ (14, 22).

În Evanghelia acestei Sfinte Duminici îi vedem pe cei doi Sfinţi Apostoli fraţi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, cerând de la Mântuitorul să fie învredniciţi de şederea de-a dreapta şi de-a stânga în împărăţia Sa. Cei mai mulţi comentatori, ca şi ceilalţi Sfinţi Apostoli, au o luare de poziţie critică faţă de cererea celor doi. Chiar s-au mâniat pe ei. Să dea Dumnezeu ca greşeala noastră cea mai mare să fie cea  făcută de cei doi Apostoli şi să dorim şi noi cu aceaşi sinceritate, dusă până la nevinovată naivitate, a intra în Împărăţia cea veşnică. Cine nu-şi doreşte să fie părtaş al Împărăţiei? Cine n-ar vrea să stea aproape de Mântuitorul în veşnicie? Numai că, aşa cum spune Cartea Sfântă, nu putem ocoli suferinţele în călătoria noastră, ori mai bine zis, nu ne ocolesc ele pe noi. Este ceea ce n-au înţeles dintru început cei doi Sfinţi Apostoli: în împărăţia veşnică nu se intră printr-o simplă cerere adresată Mântuitorului. De aceea li s-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi. N-au înţeles atunci, dar au înţeles când au trecut prin toate vitregiile ce le implica misiunea Dumnezeiască la care-au fost chemaţi: ,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’’ (Ioan 16, 33).

Care au fost necazurile şi suferinţele prin care au trecut Apostolii Domnului? Ni le enumeră Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Poporul lui Dumnezeu din Corint: ,,În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; în osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine’’ (II Corinteni 11, 23-27).  Sfinţii Apostoli au înţeles când a trebuit să-şi pună viaţa pentru Evanghelie şi s-au dus bucuroşi la moarte, cu nădejdea îndreptată spre răsplata Împărăţiei Cerurilor.

După ce a vindecat pe cei zece leproşi, Mântuitorul a fost întrebat de fariseii vremii: ,,Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu?’’ Acestora le-a răspuns: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru’’ (Luca 17, 20-21). Viaţa de-acum ne este dată spre a o dobândi pe cea veşnică. Încă din vremea vieţii pământeşti avem posibilitatea de a trăi realităţile vieţii viitoare, în Împărăţia Cerurilor, iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine (Luca 10, 27). Sfântul Apostol Pavel, scriind credincioşilor din Roma, i-a îndemnat să fie cu luare aminte că ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt’’ (Romani 14, 17). Tăgăduitorii învierii morţilor, saducheii cei împuţinaţi la minte, vrând să-L ispitească pe Mântuitorul, au primit răspuns Dumnezeiesc privitor la Împărăţia veşnică: ,,Fii veacului acestuia se însoară şi se mărită, iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii’’ (Luca 20, 34-36).

Cartea bisericească numită Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, în ziua a cincisprezecea, relatează un fapt petrecut în secolul al XIX-lea: ,,Un monah, anume Arsenie, cu metania la Mănăstirea Neamţ, care fusese ucenicul stareţului Silvestru, având mare dorinţă să meargă la Sfântul Munte, a luat blagoslovenie şi s-a dus acolo în anul 1817. Apoi, netrecând multă vreme de la ducerea lui, a murit stareţul lui. Şi el, aflându-se acolo în Sfântul Munte, s-a îmbolnăvit odată foarte cumplit, încât din multă slăbiciune a leşinat. Şi li se părea la toţi cei ce stăteau de faţă că a murit şi îi pregăteau cele de înmormântare. Dar el, întru acea vreme a fost răpit de un tânăr foarte luminat şi a fost dus în locurile cele din înălţime, unde petrec plăcuţii lui Dumnezeu. Şi acolo ajungând, a văzut un bătrân foarte încuviinţat, şezând pe un scaun împărătesc şi raze ca de soare slobozind de la sine, şi la faţă plin de mare dar. Pe care, când l-a văzut monahul, a socotit, din bucuria ce l-a cuprins, că acela este Dumnezeu.. Şi a zis cre tânărul care îl purta: ,,Oare acel bătrân este Dumnezeu?’’ Iar el i-a răspuns, zicând: ,,Nu este Dumnezeu acela, ci plăcutul lui Dumnezeu, Stareţul Paisie de la Mănăstirea Neamţului, de unde eşti şi tu’’. Şi vorbind aşa, numai iată că a văzut şi pe stareţul său, adică Silvestru, aproape de Părintele Paisie, şi îndată căzând, i s-a închinat până la pământ. Iar Stareţul Silvestru i-a zis lui: ,,Frate, ce cauţi mai înainte de vreme aici?’’ Şi el a răspuns: ,,Părinte, mă rog, nu mă lăsa să mă duc de aicea! Pentru că nu au văzut ochii mei niciodată acest fel de frumuseţe’’. Iar stareţul i-a zis: ,,Frate, ţie ţi se cuvine încă multă nevoinţă să arăţi şi multe ispite pentru fapta bună să pătimeşti, până vei veni aici. Tu aici eşti adus numai ca să vezi şi să te întorci înapoi şi la mulţi să le spui că prin multe necazuri poate cineva a se învrednici locului acestuia’’. Şi aşa vorbind, a fost răpit fără de veste de tânărul acela ce îl dusese şi s-a trezit iarăşi în trupul său, întru mare mirare celor ce stăteau acolo de faţă’’.

Ştiind aceste lucruri, bine ne este nouă să intrăm în lupta cea bună şi grea, cu nădejdea biruinţei şi a încununării. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Trebuie să spui întotdeauna: Bine ai venit boală, bine ai venit nereușită, bine ai venit suferință!

Facerea de bine celor care îmi fac rău mă conduce spre liniștire. Până la urmă, toți oamenii ne dau pricini de poticneală, printr-un cuvânt, printr-o privire, prin mersul lor, prin bucuria lor, prin tristețea lor, ei se amestecă în calea noastră. De aceea este nevoie de frică și cutremur, nu care cumva să răspundem la pricinile de poticneală pe care ni le dau și să ni se tulbure pacea minții și a inimii, iar astfel să pricinuim despărțirea noastră de Dumnezeu. Este nevoie de frică și cutremur ca nu cumva să se întâmple să-l disprețuiesc pe fratele meu, ca nu cumva să cred că el este răspunzător pentru necazurile mele, pentru că aceasta înseamnă căderea mea de la fața lui Dumnezeu.

Sfântul Isaac întărește: „Niciodată nu este celălalt de vină pentru vreo greșeală, întotdeauna tu ești vinovat”. Nu este celălalt de vină pentru că tu ai obosit, că ai păcătuit, că n-ai avut credință, că ți-ai pervertit sufletul. Îl vezi pe unul mâncând cu mâinile și te cuprinde indignarea. Acest lucru arată limpede că nu ţi-ai început încă viața duhovnicească, iar nevoința ta este abia la început. Ca să poți să treci peste aceste pricini de poticneală, să îi faci bine oricui îți face rău, răspândește, pe cât poți, bunătate. Ești în lume? Poți să-i găsești aceluia de lucru. Ești în mănăstire? Dacă te blestemă, să-l binecuvintezi, dacă te lovește peste obrazul drept, să-i spui: Lovește-mă și peste celălalt. Arată-ți dragostea, aşa după cum te îndrumă Însuși Dumnezeu.

Necontenit se întâmplă, însă, în viața noastră, lucruri neprevăzute. Vii la mănăstire ca să afli viață duhovnicească și întâlnești oameni răi; este un lucru neprevăzut. Ceri o chilie în partea mănăstirii unde nu este igrasie, o primești, dar constați că marea îți provoacă alergie, ca urmare nu poți să te bucuri nici ziua, nici noaptea. Imediat îți va spune gândul: Ridică-te și pleacă; este ceva neprevăzut. Mă apropii de tine în ideea că ești un om bun și văd că ești exact pe dos; lucru neprevăzut.
Lucrurile neprevăzute se ivesc necontenit in fața noastră pentru că avem voia și dorințele noastre. Cele neprevăzute sunt contrare voii și dorinței noastre, din această cauză ne par neprevăzute, deşi, în esență, nu sunt. Fiindcă omul care Îl iubește pe Dumnezeu așteaptă orice ar veni, spunând întotdeauna „facă-se voia Ta”.
Va veni ploaie, vijelie, grindină, trăsnet? „Fie numele Domnului binecuvântat”. Acestea sunt neprevăzute pentru că ating felul nostru trupesc de a fi. Așadar, ca să nu te tulburi de fiecare dată și să te mâhnești, ca să nu te frămânți și să fii cuprins de neliniște, trebuie să le aștepți pe toate, să poți să duci orice ar veni.
Trebuie să spui întotdeauna: Bine ai venit boală, bine ai venit nereușită, bine ai venit suferință. Acest lucru aduce blândețea, fără de care nu poate să existe viață duhovnicească.

(Gheronda Emilianos Simonopetritul, Cuvinte ascetice – Despre virtuți)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

A plecat un scelerat, va veni altul

Zarvă mare în jurul demiterii ilustrului ministru de paie, Vlad Voiculescu. Spiritele se încing, se fac declaraţii contradictorii, ameninţările curg din toate părţile şi coaliţia de nulităţi, zice-se, se clatină, totul pe fondul absenţei lui Klaus Iohannis. Nu vă faceţi iluzii, adunătura de la Palatul Victoria va rămâne în continuare la cârmă, nu pentru că ar fi animată de bune intenţii, ci pentru că are de executat un plan trasat de grangurii lumii, care-i şi ţin în posturi.

Vlad Voiculescu a fost şi va rămâne până la sfârşitul vieţii o nulitate. Nefiind în stare să termine o facultate în ţară, s-a dus la ai săi în străinătate, a adus o hârtie fără valoare, o adeverinţă se pare, şi imediat i s-a deschis drumul spre fotoliul ministerial, tocmai la Sănătate! Medici excepţionali în profesia lor, buni organizatori şi administratori stau la te miri ce spital din provincie, pentru că nu încap de un Voiculescu. E cel mai bun, zic usr-istii, şi-i credem. Înseamnă că ceilalţi sunt sub nivelul lui, deci vă daţi seama ce troglodiţi ne conduc.

Privit din cealaltă parte a baricadei, acesta a fost un ministru bun şi eficient. Şi-a luat rolul în serios şi a trimis în mormânt Dumnezeu ştie câţi oameni. A făcut tot ce i-a stat în putere sa destructureze sistemul de sănătate ştiind că în felul acesta oamenii mor cu zile. Tocmai acesta este planul antihriştilor care ne sufocă, la propriu şi la figurat, să reducă populaţia ţării şi implicit a lumii. Un singur exemplu: transformarea Spitalului Foişor în unul destinat celor infectaţi cu virusul blestemat. Practic, acest spital este scos din circuitul firesc şi nu-şi va putea împlini rosturile pentru care a fost înfiinţat. Pacienţii au fost alungaţi în condiţii umilitoare. Nimeni n-a intervenit pentru revenirea la situaţia dinainte, pentru că această pierdere este ,,bun’’ câştigat de satanişti. Ce nesimţire! Ce lanţ de imbecilităţi! Ce barbarie!

Campania de vaccinare nu merge cum şi-au propus, de aceea-i stroşeşte pe asasini. Suntem pe locul 25 din 27. Nu e rău, dar nici bine, gândindu-ne că atâţia din semenii noştri s-au grăbit să se vaccineze, apucând pe un drum ce s-ar putea dovedi fără întoarere. Nu mai e mult până când vaccinarea va fi obligatorie, prin lege, pentru toată suflarea, inclusiv pentru copii. Aici e marea durere. Antihriştii vor să decadă din drepturi părinţii care-şi vor ocroti copiii, refuzând să-i expună unei primejdii de moarte!

Cine va fi numit ministru la Sănătate? Unul de-al lor, cu sarcini précis stabilite de a semăna moartea în rândul populaţiei şi a intensifica haosul în care ne aflăm. Ştim bine că antihristul va fi ridicat în vârful piramidei mondiale pe fondul haosului, tulburărilor sociale, crizelor de tot felul, deliberat create. Vajnicii noştri conducători excelează în zelul cu care pregătesc calea omului fărădelegii.

Spun cunoscătorii că îndemnul ,,nu vă temeţi’’ e cuprins în Sfintele Scripturi de peste 360 de ori, ceea ce înseamnă încurajarea pe care ne-o insuflă Atotputernicul Dumnezeu în zilele acestea de răstrişte. Aşadar: ,,Ascultaţi-Mă pe Mine, voi cunoscători ai dreptăţii, Popor care eşti cu Legea Mea în inimă! Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi. La fel ca pe un veşmânt îi va mânca molia şi ca pe lână viermii îi vor mistui’’ (Isaia 51, 7).

Presbiter Ioviţa Vasile