Zăhărelul lui Câţu

Aducerea lui Fl.Câţu în fruntea guvernului am socotit-o ca o glumă proastă. Omul care n-a reuşit să treacă de treaptă şi să ajungă în clasa a XI-a a fost plimbat prin străinătate, i s-a tras o spoială, apoi a fost trimis în ţară să ocupe portofoliul finanţelor, îndatorând ţara cu Dumnezeu ştie câte miliarde. De-aci până la fotoliul de premier n-a mai fost decât un pas, pe care omul nostru l-a făcut înghiontit, de KW Iohannis, care avea nevoie de un prim ministru de calibrul lui. Mai timid la început, Câţu şi-a intrat în mână şi iată-l afişând ifose de ilustru om politic, el care-şi înscrie liceul la rubrica ,,studii post-universitare’’. Culmea penibilului şi ridicolului este că, în momentul  de faţă, Florinel Câţu este şi ministru interimar la Sănătate! Aşadar, toate inteligenţele medicinei româneşti sunt subordonate acestui individ lamentabil şi depind de pixul şi toanele acestuia. Oamenii aceştia chiar nu mai au nicio măsură în nimic.

Şmecheraşul vâlcean crede însă c-ar avea o inteligenţă sclipitoare, şi încearcă să-i ademenească pe români să primească vaccinul, pentru a-şi îndeplini planul trasat de străini. În acest sens ne promite marea cu sarea, adică revenirea la normalitate, fără botniţă, fără absurdele îngrădiri. Spun oricui îşi face nădejdi deşarte să nu se aştepte la o îmbunătăţire a lucrurilor. Istoria a intrat în faza sa ultimă, ireversibilă, şi de-aci înainte să fim pregătiţi pentru ,,marea strâmtorare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi’’, proorocită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu (Matei 24, 21).

Dacă vede că nu merge cu binişorul, Câţu trece la ameninţări şi zice că-i va elimina pe cei care se opun vaccinului. Nu ne spune cum, dar e limpede că aceia ce se opun vaccinului ucigaş le stau sataniştilor ca o sulă-n coaste, cum elegant se exprima Ion Iliescu. Bineînţeles că aceştia nu vor mai putea intra pe stadioane, în săli de spectacole, iar de călătorii în străinătate nici nu va mai putea fi vorba. Patronilor de localuri li se promite deschiderea nelimitată, cu condiţia să-şi vaccineze angajaţii.

Intrată în impas, campania de vaccinare avea nevoie de impulsuri, şi atunci televiziunile mincinoase au primit comandă să-şi adapteze discursurile, încât să de-a impresia că românii sunt brusc cuprinşi de entuziasm, şi se grăbesc spre centrele unde li se administrează substanţa aceea care ori te trimite-n mormânt, ori te face să te infectezi cu virusul blestemat. Ce rost mai are atunci să-l asculţi pe Câţu?

Dacă nici aşa nu vor înregistra succesurile scontate, sataniştii pregătesc legea prin care vor introduce obligativitatea vaccinului, cu decăderea din drepturi a părinţilor care nu-şi vor vaccina odraslele. Unde ţintesc, nu e greu de înţeles. Copiii răpiţi banditeşte, le vor asigura organele pentru transplant, nu cumva să se stingă dumnealor prematur, apoi, parte din ei vor fi sodomizaţi, şi în sfârşit a treia parte vor fi sacrificaţi în ritualurile lor satanice. În faţa acestor primejdii nu putem decât să rostim cuvintele proorocului Elisei, ,,Doamne, loveşte-i cu orbire’’ (IV Regi 6, 18), cum cu orbire i-a lovit şi pe cei din Sodoma şi Gomora (Facere 19, 11).

Presbiter Ioviţa Vasile

6 gânduri despre „Zăhărelul lui Câţu”

  1. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre, Cinstite Părinte Vasile!

    Domnul ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul

    ”Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă şi numai cu vorba. Acesta, nu este un raţionament creştinesc.
    Adevăratul raţionament creştinesc, conform textului evanghelic şi fidel atât libertăţii cât şi spiritului său este: deşi am nevastă, copii ş. a. m. d., măcar că am nevastă, copii ş. a. m.d; eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu Îl mărturisesc.

    Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta decât pe Hristos, la nimeni în lumea aceasta nu ţin mai mult decât la Hristos. Nevastă, copiii ş. a. m. d. nu-mi sunt mie piedică în mărturisirea lui Hristos.

    Îmi iubesc familia, rudeniile, fiinţa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl aşez pe Hristos, iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se ruşina de mine. Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi în sufletul meu, înlăuntrul sinei mele, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei şi! nu aceasta trage greu la cântar.
    Esenţial nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie. Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc.

    Luaţi aminte: Nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte. E făţarnică. Cum adică făţarnică de vreme ce este sinceră, ba şi caldă?
    E făţarnică pentru că nu se dă pe față, e pe jumătate: numai înlăuntru, e drămuită. Făţarnică este aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletă, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină. Că aşa este, că am dreptate rezultă din însuşi textul Sfintei Scripturi. Mă refer la Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetul 10. Să citim şi textul acesta, cum nu se poate mai limpede: Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. (…)

    Există lepădări indirecte, nu mai puţin reale totuşi decât apostazia de odinioară.
    Ne lepădăm de Hristos aderând la o doctrină, participând la adunări ateiste, dându-ne în orice fel consimţământul la o mişcare ateistă. Sau rușinându-ne şi ferindu-ne să ne facem semnul sfintei cruci, rușinându-ne şi ferindu-ne să fim văzuţi intrând într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau făcând acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creştini.(…) Da, fraţi creştini, aşa e cu Hristos. Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, nu-i cu ”uite popa nu e popa”, nu-i cu ”să vezi că”, nu-i cu ”ce putem face”, cu ”împrejurările m-au silit” (…)
    Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor şi dulce, dar e şi teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situaţia noastră de creştini. Cu El nu-i de șagă şi de joacă. Pe oameni îi putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba ….. Pe Domnul nu-L putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba ….
    Dacă ne lepădăm şi ne ruşinăm de El, El se va lepăda şi ruşina de noi la Judecata din urmă. (…)
    Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne eliberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul. Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumbă îndatoriri mai sfinte şi mai de seamă decât a iubi şi a-şi dovedi curajul”.

    Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind, vei dobândi, Editura Mănăstirea Rohia

    Apreciază

  2. Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie

    Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze.
    Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.

    Această sensibilitate nu are îndreptare. Poate fi numai transformată, preschimbată în iubire, bucurie, adorare dumnezeiască. Cum? Prin întoarcerea către cele de sus. Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care aşteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul şi puterea Sa, şi va preface necazul în bucurie, în iubire pentru fraţi, în adorare către El Însuşi. Aşa va fugi întunericul.
    Să vă amintiţi de Apostolul Pavel. Ce spunea? Acum mă bucur în pătimirile mele (Col. 1, 24)[1].

    Sufletul vostru să se dăruiască rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” pentru toate neliniştile voastre, pentru toate şi pentru toţi. Nu priviţi la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, aşa precum pruncul priveşte către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeţi pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiţi şi să vă forţaţi. Întreaga voastră strădanie să fie să priviţi spre lumină, să cuceriţi lumina. Astfel, în loc să vă predaţi strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veţi preda slavoslovirii lui Dumnezeu.

    Toate cele neplăcute, care locuiesc înlăuntrul sufletului vostru şi aduc nelinişte, pot deveni pricini pentru adorarea lui Dumnezeu, încetând astfel să vă mai istovească. Să aveţi încredere în Dumnezeu. Atunci scăpaţi de griji şi deveniţi organe ale Lui. Strâmtorarea arată că nu ne-am încredinţat viaţa lui Hristos.
    Nu spune apostolul Pavel – în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi (II Cor. 4,8)[2]?

    Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie. Să fiţi stânci. Toate să se spargă deasupra voastră şi să se întoarcă înapoi precum valurile, iar voi să rămâneţi netulburaţi.
    Dar veţi zice: „Ei, se poate asta?” Da, se poate întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Dacă le judecăm omeneşte, nu se poate. În loc să vă înrâurească spre rău, toate pot să vă facă bine, să vă întărească în răbdare, în credinţă. Căci pentru noi sunt exerciţii de încercare toate împotrivirile mediului şi greutăţile dimprejurul nostru. Ne exersăm pe noi înşine în răbdare, în stăruinţă. Ascultaţi un exemplu.

    A venit unul la mine şi-mi spunea despre necazurile cu soţia lui. Îi zic, deci:
    – Eşti un om atât de neghiob …
    – Ce spun eu acum sunt neghiobii?
    – Mari nerozii, zic. Soţia ta te iubeşte mult.
    – Da, dar îmi face …
    – Ţi le face ca să te sfinţească, dar pe tine nu te duce mintea. Te mânii şi, în loc să te sfinţeşti, te pierzi.
    Dacă avea, însă, răbdare şi smerenie, nu pierdea prilejurile de sfinţire.

    Răbdarea este mare lucru, o virtute mare. Hristos a zis: Dacă nu aveţi răbdare, o să vă pierdeţi sufletele; ca să le câştigaţi, trebuie să aveţi răbdare (Luca 21, 19).[3]
    Răbdarea este iubire, şi fără iubire nu poţi avea răbdare. Este însă şi o problemă de credinţă. Într-adevăr suntem necredincioşi, căci nu ştim cum le rânduieşte Dumnezeu şi ne scapă din necazuri şi strâmtorări.
    Să o rugaţi pe Preacurata:

    „Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea,
    izbăveşte-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat
    şi mă învredniceşte luminii celei neînserate”.

    Dispoziţia spre a-L iubi pe Dumnezeu are în ea şi o oarecare durere. Când vrem să trăim duhovniceşte, ne doare, căci trebuie să tăiem orice legătură care ne uneşte cu materia. Însă, atunci când vrem să satisfacem sinele nostru sau pe ceilalţi, ceea ce dăruim este o iubire, o lucrare; este o putere a sufletului nostru, pe care în parte „o cheltuim” astfel. Trebuie băgare de seamă, ce rânduială vom pune în viaţa noastră, pentru cine se va face „cheltuiala”.

    Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristrea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber şi independent de toţi şi de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos.
    Toate simţurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiţi gata să vă dezgoliţi de voi înşivă dinaintea oricui.
    Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiţi în libertate.

    [1]„Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica,”
    [2]„În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi;”
    [3]„Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.”

    „Ne vorbeşte Pãrintele Porfirie” – Viaţa şi cuvintele – Editura Egumenita,Trad. Ierom. Evloghie Munteanu

    Apreciază

  3. Va rog sa rețineți si nu intrati in panica.Cercetati duhurile.Ceea ce circula pe net cum ca Sf Justin s a arătat celor 3 ucenici Dumnezeu stie ce e de fapt.Cert e ca ce s a pus în circulație pare sa fie pe placul sistemului cu Sf Justin.Lucrurile se vor desfășura astfel:chestiunea cu beciurile si cu pasaportul covid se vor alege praful de ele pt ca revoltele oamenilor vor face sistemul armonica.Totalitarismul si dictatura va fi pe fond de terorism cu lumea islamică toata in capul Europei făcând o piftie.Si asta va fi curând la scurt timp după Pasti.Atunci va fi razboi,tribunale militare pt judecarea întregii populații si pensiile tăiate, nu vor mai exista locuri de munca,toate instituțiile si afacerile civile vor înceta definitiv,va fi supermilitarizare si va exista in picioare doar Crucea Roșie.Nu va mai avea nimeni servici.Pensiile,alocațiile se vor tăia definitiv pt ca toți banii vor merge la inarmare.

    Apreciază

  4. Salariile vor fi tăiate definitiv,pensiile,alocațiile,subvențiile in agricultura,pt afacerile mici si mari,se vor tăia fondurile europene,ATENTIE primăriilor pt ca toți banii vor merge pe înarmare.Se va închide tot.Acum ma adresez creștinilor si celor cu frica de Dumnezeu:multinationalele vor fi transformate peste noapte prin ordinul MAPN in fabrici pt producție de razboi. NU aveti ce cauta sa lucrați acolo pt ca veti muri toți cand vor bomb arda masiv rusii la noi.Ramaneti in frica de Dumnezeu si retrageri va la țară și ieșiți cu totul din sistem.Nu mai lucrați pt criminalii de razboi pt ca nu veti s capa niciunul.Nu va fi razboi general dar după Pasti la noi se va decreta stare de asediu fapt ce va anula definitiv democrația și va instaura tribunalele militare si dictatura militara in vederea demarării războiului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s