Gânduri pentru Săptămâna Sfintelor Patimi: Smerenia este mantia lui Dumnezeu

Am ajuns în Săptămâna Mare, a Patimilor Domnului nostru. Patima sa dătătoare de viață a început la Betania, în satul unde locuiau Marta și Maria. De aici EL a plecat călare pe mânzul asinei împreună cu ucenicii Săi pentru a-și face Intrarea în Ierusalim. Îl mărturisim pe Acela care stă pe un tron ​​al slavei, fiind așezat în același timp pe un tron ​​al smereniei. Iată ce a dorit Domnul nostru să ne învețe, așezat pe acest umil animal: smerenia.

Cu smerenia Sa, Hristosul nostru i-a determinat pe toți cei ce locuiesc pământul – chiar și pe copiii mici – să cânte laude: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului! ” (Mateit. 21, 9). Cu umila Sa Intrare în fața mulțimii de oameni, El a zguduit tot Ierusalimul. „Cine este Omul Acesta?”, au exclamat toți cei care nu erau conștienți [de ceea ce se întâmplă]. Toți oamenii au alergat să taie ramuri din palmieri și din copaci de dafin pentru a le așeza înaintea cărării Sale.

Aruncați o privire la modul în care lucrurile acestei lumi se schimbă fulgerător.
Duminică mulțimile strigau: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine ”, precum și multe alte lucruri; patru-cinci zile mai târziu, însă, tot aceia au strigat: „Ia-L, Ia-L! Răstignește-L! ” (Ioan 19:15). Așa stau lucrurile pe pământ. Nimic nu este statornic. Într-un anumit moment, lumea înalță o persoană și în clipa următoare o dezonorează. Omul este nestatornic; lucrurile sale sunt trecătoare; gândurile sale sunt schimbătoare; totul în viața lui este vremelnic.Smerenia lui Hristos este cu adevărat extraordinară! Este cutremurător!
Suntem martorii Omului-Dumnezeu așezat smerit si plin de modestie pe mânzul asinei. Sfântul său exemplu este o lecție atât de frumoasă pentru noi. Pe măsură ce parcurgem Sfânta Săptămână a Patimilor Sale, smerenia Sa absolută devine și mai pronunțată. Îl vedem suportând chinuri, batjocuri și lovituri. Îl privim suferind greutățile închisorii, ridicând Crucea și, în cele din urmă, căzând în genunchi sub greutatea Crucii.

Cine poate să înțeleagă că Dumnezeu pe pământ a fost pălmuit de o mână omenească făcută din lut, de mâna zidirii pe care a făcut-o cu o asemenea frumusețe, perfecțiune și înțelepciune! Această persoană pe care El a creat-o [inițial] ca „dumnezeu prin har” pe pământ a ridicat apoi mâna și L-a lovit pe Dumnezeu! Dacă copilul nostru ar încerca să ne lovească, ne-am ridica și am protesta: „Cum îndrăznești să mă lovești? Sunt mama ta, sunt tatăl tău …? ” Dar ce înseamnă o mamă sau un tată în comparație cu Însuși Dumnezeu pe pământ?
Sunt doar semenii, făpturi omenești, făcute din lut.

În asta se descoperă frumusețea lui Hristos: în smerenia Lui! Dacă EL nu ar fi fost smerit, nu ar fi fost Dumnezeu. EL nu este un tiran; EL nu este un suveran; EL nu este trufaș. Slava Lui este smerenia Lui.

(Un extras din Arta mântuirii – Avva Efrem din Arizona) – Orthognosia
https://orthochristian.com/92799.html

Traducere: Dr Gabriela Naghi

Un gând despre „Gânduri pentru Săptămâna Sfintelor Patimi: Smerenia este mantia lui Dumnezeu”

  1. MAREA LUNI A SĂPTĂMÂNII SFINTE :VENIȚI ȘI ÎNTÂLNIȚI-VĂ CU MIRELE!

    Hristos, în Evanghelia pe care am auzit-o noaptea trecută la Utrenia Sfintei Luni, este absolut limpede: Cei care nu aduc roade suportă blestemul Smochinului. Ce roadă duhovnicească pot aduce Mirelui?
    Trebuie să aduc roadele pocăinței mele, ale inimii mele chinuite de remușcare, ale duhului meu înfrânt, al mărturisirii mele adevărate, al iubirii mele aprinse. Trebuie să aduc roadele smereniei.
    Iisus s-a smerit și a fost dat morții precum un rob condamnat, deși El este Făcătorul tuturor, Creatorul Universului, Cel care ține viața în mâna Sa.
    Iar Iosif cel Frumos, Patriarhul despre care s-a vorbit pe larg în Utrenia Mirelui aseară, este o prefigurare a lui Hristos. Condamnat pe nedrept și vândut de frații săi din gelozie și invidie, fiul preferat al tatălui său, s-a supus blând soartei sale. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa infinită, dându-i puterea de a învinge ispita poftei, l-a așezat în cele din urmă ca Domn peste Egipt. Iar Iosif a devenit viitorul răscumpărător și binefăcător al poporului Său – până și al fraților Săi și a casei tatălui său. Dumnezeu le dă slujitorilor săi o coroană nestricăcioasă, cântă Sfânta Biserică în timpul Utreniei Sfintei Luni, la Condacul în legătură cu Iosif.
    Cum să procedez, atunci? Pe cine voi imita: smochinul blestemat sau pe smeritul Iosif?

    Stăpânirea Israelului asupra Egiptului a devenit în cele din urmă o robie, ceea ce înseamnă robirea generală a omenirii până la moarte. Iar Hristos, precum un alt Moise, conduce Israelul – noua omenire răscumpărată, răscumpărată în apele botezului și ale Sfintelor Taine – la viață.
    Acest simțământ se reflectă în Irmosul-ul primei Cântări a Utreniei Sfintei Luni. Smerenia este tema acestui canon cu trei cântări. Este esența, însăși a Săptămânii Sfinte. Dumnezeu, devenind Om, ni se arăta sub formă de slujitor, care se supune acum morții. Supunându-se de bună voie Patimilor, El ne învață spunând: Tirania nu are nici o părtăsie cu Mine, nici lipsa de bună voință.
    Oricine dorește să fie mai mare printre voi și cel dinttâi, să fie cea mai mică slugă și slujitor al tuturor celorlalți.
    Luați acest exemplu de la Mine. El ne încredințează: Vom bea din paharul pe care El îl bea – paharul suferinței și al smereniei și chiar al morții. Nu putem avea așteptarea pe care o avea Maica fiilor lui Zebedei în timp ce îndrăznea să-l roage pe Hristos să le dea copiilor ei slavă vremelnică!
    Am venit, a spus Hristos, ca răspuns la rugămintea mamei lui Iacov și Ioan, să accept sărăcia -fă și tu la fel.
    Am acceptat să fiu cel din urmă.
    Am venit să torn apă într-un vas și să spăl picioarele celorlalți. Să mă împărtășesc pe Mine Însumi, Trupul și Sângele meu, unui ucenic trădător și înșelător.
    Să fiu părăsit de toți cei apropiați. Și în cele din urmă, să primesc o moarte chinuitoare în mijlocul dușmăniei, batjocurii și singurătății.
    Aceasta este cea mai înaltă smerenie pe care ni se poruncește, nouă creștinilor, să o atingem.
    Poate că, în tăcerea acestor nopți mărețe, poate și tu vei îngenunchea în fața Mirelui Hristos și Îi vei închina suferințele și pocăința inimii tale, Celui care cunoaște tainele oamenilor.
    Poate că veți auzi și glasul Său dulce și nemuritor care va rosti cuvintele pe care le-a adresat Apostolilor:
    Nu peste multă vreme voi pleca din Ierusalimul pământesc al suferinței, către Tatăl Meu și Tatăl vostru și către Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru . Și vă voi înălța la Ierusalimul de Sus, la Împărăția Cerurilor.

    Fragment -Pr.Ioannis Fortomas
    https://orthochristian.com/138903.html

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s