Ecumeniştii îşi confecţionează ,,sfinţi’’ proprii

Nefiind în comuniune cu Biserica şi cu Sfinţii lui Dumnezeu, ecumeniştii intenţionează să-şi fabrice ,,sfinţi’’ proprii, fireşte, din ceea ce au la îndemână. Primul pas l-a făcut Ioachim Giosanu, ,,stăpânul’’ Bisericilor din ţinutul Romanului şi Bacăului. După cum puteţi constata din extrasele de mai jos, dumnealui a anunţat că a deschis un dosar în vederea ,,canonizării’’ episcopului Melchisedec Ştefănescu, unul din predecesorii săi pe scaunul episcopal. Ne înştiinţează că i-a şi compus un acatist şi un paraclis şi câteva texte ce ar urma să fie introduse în Slujba Vecerniei. Toate bune şi frumoase, numai că ierarhul cu pricina a fost un ilustru francmason, calitate incompatibilă cu apartenenţa la Biserica lui Hristos, mai ales ca păstor de suflete. ,,Nimeni nu poate sluji la doi domni…Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona’’ (Matei 6 24), a spus Mântuitorul Iisus Hristos. Este un adevăr pe care n-a vrut să-l înţeleagă Melchisedec Ştefănescu, atunci când şi-a părăsit rosturile fireşti de păstor şi ,,s-a alăturat cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a francmasoneriei’’. Asta înseamnă că L-a trădat şi L-a părăsit pe Hristos, iar Biserica a folosit-o după vrerea mai-marilor săi, din rangurile superioare. E de-ajuns să amintim că acest ierarh trădător a pus vârtos umărul la jefuirea averilor Bisericii, numita secularizare, laolaltă cu Kogălniceanu şi Cuza.

Să propui spre canonizare un asemenea om, e o cutezanţă luciferică. După ce s-au opintit în Creta să şteargă hotarele dintre Dreapta Credinţă şi erezii, dintre Biserică şi secte, dintre Sfânta Ortodoxie şi religiile păgâne, pseudo-ierarhii români se apucă acum să amestece sfinţenia cu nelegiuirea, evlavia cu necredinţa, într-o confuzie generalizată, căci confuzia e una din armele diavolului pentru înrobirea şi pierderea făpturilor lui Dumnezeu. De aproape cinci ani de zile ne străduim să le atragem atenţia asupra imenselor rătăciri pierzătoare de suflete în care s-au aruncat. Nici aplicarea Sfintelor Canoane prin nepomenire, nici vorba bună nu i-au clintit din încremenirea lor.

Ca să nu mai lungesc vorba, vă rog să citiţi cu luare aminte extrasele de mai jos şi vă veţi convinge că pseudo-ierarhii pământeni nu se mai tem de Dumnezeu, de oameni nu se ruşinează, nu mai deosebesc dreapta de stânga lor (Iona 4, 11).

Presbiter Ioviţa Vasile

BASILICA. Publicat de Gheorghe Anghel,  17.05.2021

La împlinirea a 129 de ani de la moartea Episcopului Melchisedec Ştefănescu, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a vorbit sâmbătă despre posibila canonizare a celui numit şi părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. „Să rânduiască Dumnezeu ca acest tablou (al episcopului Melchisedec – n.r.) să se transforme în icoană”, a afirmat arhiepiscopul după slujba parastasului oficiată la mormântul ierarhului înhumat în Roman.

După slujba parastasului, Arhiepiscopul Ioachim a precizat că este în derulare întocmirea dosarului pentru canonizare.

Despre osemintele Episcopului Melchisedec Ştefănescu a spus că „se odihnesc în capela Paraclisului Eparhial Sfântul Antipa de la Calapodești, frumoase, întregi, galbene și bine mirositoare” şi că „vor fi, dacă Dumnezeu va rândui și Sfântul din Cer va voi, canonizate, în anul 2025, când serbăm 140 de ani de Autocefalie”.

„Noi am compus deja Acatistul, slujba Vecerniei mici și mari și un Paraclis în cinstea acestui Ierarh. Sperăm ca toate acestea să fie revizuite de comisiile sinodale, iar noi să ne bucurăm că în generația noastră a fost declarat ca sfânt un mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române”.

ANTENA 3

Un important episcop ortodox, legături strânse cu masoneria

31 Mai 2016   •   11:52

Episcopul Melchisedec Ştefănescu, savant şi teolog, a activat în loja „Renaissance” din Ismail ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstireşti. Pe nume de mirean Mihail, cel care avea să devină episcopul Melchisedec, s-a născut pe 15 februarie 1823 în comuna Gârcina, de lângă Piatra Neamţ. Descindea dintr-o familie de preoţi, având mai multe rude care au ales monahismul, potrivit Adevărul. În 1853 a fost hirotonit arhimandrit, iar între anii 1861-1864 a fost locţiitor de episcop la Huşi. Printr-un decret semnat de Al.I. Cuza a fost numit episcop eparhiot al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865 – 1879). Pe 22 februarie 1879 a fost ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte (16 mai 1892).
Pătrunderea fenomenului masonic în spaţiul ortodox a făcut ca în secolul al XIX-lea Biserica Ortodoxă să reacţioneze cu asprime. „Afurisania împotriva francmasoneriei” dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului în 1815 suna astfel:

„Prin urmare, spunem că, oricine fiind îmbrăcat în sfintele veşminte cu epitrahil şi omofor, şi un astfel de om va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi şi Înger din cer, anatema să fie (Galateni, I, 8-9). Deci, oricâţi se alătură cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a francmasoneriei, şi toţi cei ce îi urmează în mândria şi rătăcirea lor, să fie afurisiţi şi daţi anatemei de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare şi dezlegare…”

Cu tot acest blestem, francmasonii au activat în spaţiul răsăritean ortodox, începând cu anul masonic 1848. Legătura episcopului Melchisedec Ştefănescu cu francmasoneria apare în perioada paşoptistă şi a Unirii Principatelor, când în Moldova şi Ţara Românească se înfiinţau loje în care activau politicieni, istorici, scriitori. Prima lojă s-a înfiinţat la Iaşi în 1742, iar în 1744 s-a infiinţat Loja Moldova condusă de Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1785), decan al Huşilor şi Mitropolit între 1786 şi 1788. El a deschis drumul, fiind primul dintr-un şir de episcopi care au ales să se alăture masoneriei şi mişcării sociale, în special celei religioase. În perioada în care era episcop al eparhiei Dunărea de Jos, Melchisedec a lucrat în Loja „Renaissance”, în oraşul Ismail, ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstireşti. Activitatea episcopului Melchisedec este confirmată la capitolul „Eclesiastici” din lista principalelor personalităţi româneşti care au făcut parte din francmasonerie, întocmită după repertoriul realizat de Horia-Nestorescu-Bălceşti şi publicat în „Ordinul Masonic Român” (1993).

12 gânduri despre „Ecumeniştii îşi confecţionează ,,sfinţi’’ proprii”

  1. Se voteaza legea LGBT in Parlamentul Romaniei.Se implineste proorocia pr Ilarion Argatu(vezi intrebarea 228 din cartea 500 de inttebari si raspunsuri ale Pr Ilarion Argatu).

    Apreciază

  2. Ceea ce intelegem „ocult” este masonic;ceea ce intelegem”tainic”,”taina”,”mistic” este crestin,este realul absolut,este adevarul nedeformat,spre deosebire de „ocult”unde pana si minciuna este deformata iar mincinosii nu si pot potrivi,prepara unii altora,unii despre altii minciunile,imparatia ocultului fiind de fapt o imparatie construita cu temelii si ziduri din apa plata.

    Apreciază

  3. Masoneria şi legăturile ei cu Ierarhia Ortodoxă BOR, şi prelaţii din alte confesiuni creştine,înfrăţiţi în ecumenismul satanicesc

    Apreciază

  4. ”Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător este; mai presus decât toţi dumnezeii.
    Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a făcut.”
    Ps.95;4,5

    După 84 de ani de la anatemizare, care este atitudinea BOR față de masonerie?

    Prin intermediul unui mesaj transmis de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, se face simțită o ”încălzire” a relațiilor dintre BOR si masonerie care sunt de exact 84 de ani pe poziții ireconciliabile.
    Chiar dacă Biserica nu renunță la decizia de anatemizare a Ordinului, ea permite acum relațiile dintre masoni și persoane din interiorul clerului, delimitând apartenența unei persoane la o organizație legală de legătura pe care aceeași persoană o are cu duhovnicul său.

    ”Nimeni nu poate fi respins de la un dialog firesc”
    Din mesajul transmis de Vasile Bănescu redacției republicaoltenia.ro reies clar schimbările de atitudine față de Ordin. Răspunsul este din 17 noiembrie 2017.

    ”BOR lucrează în societate nu doar instituțional, ci mai ales prin persoanele care o reprezintă oficial, atât clerici, cât și laici credincioși. Aceștia pot și este firesc sa aibă contacte de natură diversă cu oricine vine spre Biserică cu buna intenție sau cu dorința de a contribui la activitatea sa în plan social, cultural și caritabil. Din această perspectivă autentic creștină, nimeni nu poate fi respins de la un dialog firesc în calitate de persoană particulară, independent de apartenența sa la un tip de organizație legal recunoscută de statul roman și care nu intră în contradicție flagrantă cu morala publică.”

    ”Biserica nu poate cere excomunicarea cuiva”

    ”Acele persoane care aleg să adere la o entitate juridică oficială (politică sau de altă natura), dacă sunt autentic creștine, își ghidează totuși viața privată după repere stabilite în cadrul Tainei Spovedaniei împreună cu duhovnicul lor, singurul care are acces la miezul sufletesc al celui care se mărturisește și cere povățuire morala. Așadar, Biserica nu poate cere excomunicarea cuiva din cadrul ei menit creșterii duhovnicești, fără ca cineva sa se întoarcă fățiș împotriva învățăturii sale de credință.

    Toți cei care respectă credința creștină în conținutul ei, manifestându-și public și privat atașamentul față de valorile sale, rămân membrii ai Bisericii. Alegerile morale sau de altă natura pe care le face un creștin sunt, în principiu, rodul discuțiilor cu duhovnicul său, nu cu o instituție.”

    ”Hotărârea din 1937 rămâne neschimbată”

    ”Hotărârea Sf. Sinod din 1937 rămâne neschimbată, fără ca acest lucru sa implice astăzi o imixtiune a Bisericii in sfera privată a unei persoane, a drepturilor și libertăților ei. Hotărârea respectivă indica și azi faptul că BOR nu are nicio relație de colaborare cu Francmasoneria, rațiunile și viziunile fondatoare ale celor doua instituții fiind total diferite și ireconciliabile.

    Patriarhia Romană, în virtutea respectării riguroase a autonomiei eparhiale, nu se implică în strategia de desfășurare a activităților social-culturale ale Mitropoliei Olteniei care, în deplină libertate, alege sau nu să colaboreze cu anumite persoane. (ziariștii olteni se interesau dacă persoane care aparțin Ordinului pot avea legături cu Mitropolia locală n.n.)

    Îmi exprim regretul de a nu va putea oferi răspunsuri doar cu “da” sau “nu și menționez că un alt răspuns in viitorul imediat este exclus.”

    ”Toți fiii credincioși ai Bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie. Cu nestrămutată credință în Domnul nostru Iisus Hristos întru care avem răscumpararea, prin Sângele Lui și iertarea păcatelor, dupre bogăția Darului Lui, pre care l-a prisosit întru noi, întru toată înțelepciunea și priceperea (Efeseni 1, 7-8) întru adevărul revelat de El și propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte înțelepte, ci împărtășindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curățați și mantuiți spre viata veșnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind părtași la închinarea păgânească.

    Este împotriva firii să aparții lui Hristos și în același timp să cauți ușurare și perfecțiune morală în afara Lui.
    Acestea fiind spuse, toți cei care au luat parte la inițierile masonice, de acum trebuie să rupă orice legătura cu lojele și activitățile masonice, asigurându-se astfel de reînnoirea legăturilor, slăbite de ignoranță, cu Dumnezeul și Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei așteaptă cu dragoste acest lucru de la cei inițiați în loje, fiind încredințată ca mulți dintre ei au primit inițierea masonică neștiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din ignoranță crezând că nu au făcut nimic potrivnic credinței părinților lor. Incredințându-i dragostei, și în nici un caz ostilității sau adversității fiilor credincioși ai Bisericii, Adunarea Episcopilor îi îndeamnă să i se alăture în rugăciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevărul și Viața să-i lumineze și să-i întoarcă la Adevărul de care prin ignoranță s-au depărtat.”
    Declarație Oficială a Bisericii Greciei privind Masoneria (1933)-fragment

    Apreciază

    1. Ultima chemare a Domnului nostru Iisus Hristos.Din cate inteleg din ceea ce e mai inainte ca Domnul nostru Iisus Hristos a trecut in postura de frate de suferinta cu noi crestinii care patimim pt El si vom mai patimi un timp.Aici sunt noime dumnezeiesti.Aceasta trecere a Domnului nostru din postura de Imparat al crestinilor si mare facator de minuni in postura de impreuna-Patimitor si Mijlocitor la Tatal pentru noi care vom patimi pt El marcheaza inceputul unei perioade de suferinta pt toti oamenii iar drept-credinciosii crestini ortodocsi Il vor simti pe drum si la capatul suferintelor ca si incununare nu ca pe Un facator de minuni si tamaduitor de orice boli,ci ca pe Un Frate Impreuna-Patimitor si Impreuna-Biruitor.Acesta este semnul,aceasta este taina care arata ca s-a intrat in timpul suferintelor,martiriului si ca a cauta sa ne izbavim de suferinte si martiriu,chiar daca vom cere Maicii Domnului si Mantuitorului sa ne ajute si sa ne izbaveasca de suferinte si martiriu si necazuri,rugaciunile acestea nu ne vor fi ascultate pt ca voia lui Dumnezeu este ca toti oamenii sa treaca prin ceea ce va urma,ca plan al providentei divine.

      Apreciază

  5. ASPRIME FAŢĂ DE CEI OBRAZNICI, ÎNGĂDUINŢĂ FAŢĂ DE CEI MĂRINIMOŞI
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    Dacă un om are intenţie bună, dar nu a fost ajutat de mic, nu este linguşire faptul de a-i spune cele bune pe care le vezi la el, pentru că în felul acesta este ajutat şi se schimbă, fiindcă i se justifică ajutorul dumnezeiesc. I-am spus unuia: „Tu eşti bun. Dar acestea pe care le faci nu ţi se potrivesc”. I-am spus aceasta, pentru că am văzut atât ogorul lui cel bun, cât şi sămânţa cea rea ce îi fusese aruncată. Am văzut că lăuntric era bun şi că orice rău pe care îl făcea venea din afară. Nu i-am spus „eşti bun” pentru ca să-l linguşesc, ci ca să-l ajut, să-i pun în mişcare mărimea de suflet.

    Unii au următorul tipic: ori de are, ori de nu are cineva vreo harismă, îi spun: „Nu ai harismă”, chipurile ca aceia să nu se mândrească şi astfel să se vatăme. Adică fac o nivelare. Dar când cineva deznădăjduieşte de răul pe care îl face, deznădăjduieşte şi de binele pe care îl are, şi cum se va încuraja atunci ca să se nevoiască cu râvnă? În timp ce dacă îi spui cele bune pe care le are şi îi cultivi mărimea de suflet şi nobleţea, este ajutat, creşte şi sporeşte.

    Eu am drept tipic ca atunci când văd pe cineva că are o harismă sau merge bine în nevoinţa lui, să i-o spun. Şi iarăşi, dacă văd ceva strâmb, să pun mâna pe vargă… Nu mă gândesc ca nu cumva să i se vatăme sufletul într-un fel sau altul, deoarece amândouă modurile de a proceda au dragoste. Dacă se vatămă din purtarea mea, aceasta înseamnă că are o vătămare. Dacă, de pildă, icoana ce a făcut-o o soră este frumoasă, îi voi spune că este frumoasă. Dacă văd că s-a mândrit şi începe să sporească în obrăznicie, îi spun una de o arunc cât colo. Fireşte, dacă se va mândri va face după aceea caricaturi şi astfel va mânca o altă „săpuneală”. Dacă se va smeri, va face din nou treabă bună.

    Pe mine nu mă odihnesc lucrurile bolnăvicioase. Lucrurile scrântite nu le pot suferi. Le ajustez puţin de aici, puţin de dincolo, până ce îşi vor afla locul lor. Ce? Oare voi tolera stările vătămătoare?

    – Părinte, când cel obraznic devine mai obraznic din pricina bunăvoinţei pe care i-o arăţi, cum poţi să-l ajuţi?

    – Ascultă, când văd că cineva nu este ajutat prin bunăvoinţa mea, prin bunătatea mea, prin dragostea mea, atunci îmi spun că nu am înrudire cu el şi sunt nevoit să nu mă mai port cu el cu bunătate. În mod normal, cu cât îţi arăt mai multă bunătate, cu atât trebuie să te schimbi, să te dizolvi, să te topeşti.

    Ce s-a întâmplat odată cu cineva? La început, ca să-l ajut, am fost nevoit să-i spun câteva fapte dumnezeieşti pe care le trăisem. Dar în loc să spună: „Dumnezeul meu, cum să-Ţi mulţumesc pentru această mângâiere etc.” şi să se topească, a prins curaj şi se purta cu obrăznicie. Atunci am început să-l ţin la distanţă printr-o atitudine severă.
    „Îl voi ajuta de departe, cu rugăciunea”, mi-am zis. Şi am făcut aceasta nu pentru că nu îl iubeam, ci pentru că în modul acesta l-am ajutat.

    – Părinte, dar dacă şi-a priceput greşeala şi cere iertare?

    – Dacă a priceput-o, este în regulă, ne putem înţelege. Altfel, dacă nu se foloseşte de mărimea mea de suflet, nu aflu legătură şi nu am înrudire cu el. Când celălalt are evlavie, smerenie, nu are obrăznicie, şi tu te mişti în mod simplu.
    Eu dintru început mă port cu toţi în mod firesc şi cu simplitate. Nu mă port cu rezervă, chipurile ca să nu dau îndrăzneală celuilalt şi să-l vatăm. Mă dăruiesc în întregime, ca să se ajute, să se dezvolte în cadrul unui climat de dragoste, şi încet-încet îi spun cusururile lui.
    Îl consider fratele meu, tatăl meu, bunicul meu, potrivit cu vârsta sa. Fac însorire, ca să iasă toţi şerpii, scorpionii, scarabeii, adică patimile, şi după aceea îl ajut ca să-i omoare. Dacă văd însă că nu preţuieşte aceasta şi nu este ajutat de purtarea mea, ci profită de simplitatea mea şi de dragostea mea sinceră şi începe să se poarte cu obrăznicie, mă retrag încet-încet, ca să nu devină şi mai obraznic.

    Dar la început mă dăruiesc în întregime, şi de aceea mai târziu conştiinţa îmi este odihnită. Odinioară, la Mănăstirea Stomiu am luat un copil ca să-l ajut să înveţe meseria de tâmplar. Mă purtam cu el cu multă bunătate, îl aveam ca pe fratele meu. Dar vedeam la el unele lucruri care nu mă odihneau.
    Cândva l-am întrebat: „Cât este ceasul?”. „Ceasul merge după cum merge mintea ta”, mi-a răspuns. Ei, atunci mi-am spus: „Nu este de folos să continui aşa. Îmi voi aduna încet-încet «mintea», pentru că nu se foloseşte”.
    În mod firesc, dacă ar fi avut mărime de suflet, ar fi trebuit să se fi topit prin felul în care mă purtam cu el. Dar am văzut că nu mă suferea, nu mă înţelegea. După aceea el singur a plecat, nu l-am alungat eu.
    Vezi, îngăduinţa, dragostea îl fac pe cel obraznic şi mai obraznic, iar pe cel mărinimos, mai mărinimos.

    Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s