Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena

Nebănuite de mintea omenească sunt căile prin care Dumnezeu îi aduce la Sine pe cei rătăciţi. Astăzi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, de aceea, în cuvântul care urmează, voi arăta cum l-a adus Dumnezeu Preamilostivul pe împăratul păgân Constantin la Dreapta Credinţă, după mulţi ani în care acesta alergase pe căile pierzării.

Spun scriitorii bisericeşti că împăratul a fost cuprins de boala necruţătoare a leprei, încât tot trupul lui era plin de bube. Zadarnic s-au perindat doctorii vremii prin palatul imperial, căci împăratul n-a cunoscut nicio uşurare. Slujitorii idoleşti au venit şi l-au sfătuit, cu cutezanţă diavolească, să se scalde într-o baie în care să se găsească sânge de prunci nevinovaţi. Aşa au fost adunaţi o mulţime de copii care sugeau la sânul maicii lor, urmând a fi ucişi fără milă. Când împăratul a văzut această grozăvie care se pregătea, a poruncit ca pruncii să fie întorşi la mamele lor îndurerate, socotind că este mai bine să rabde durerea, decât să verse sânge nevinovat. Bunul Dumnezeu a văzut milostivirea împăratului şi a trimis pe Sfinţii Săi Apostoli Petru şi Pavel să se arate, în vedenie, împăratului şi să-i vestească despre baia care-i va aduce sănătate, aceea a Sfântului Botez.

În acea vreme Episcopul Silvestru se ascundea în munte, deoarece prigoana împotriva Bisericii era crâncenă. Acesta a fost căutat şi adus cu cinste la palatul imperial şi a început să-l înveţe Dreapta Credinţă, cerându-i, în aceaşi vreme, să înceteze a prigoni poporul lui Dumnezeu. După şapte zile de post şi rugăciune, arhiereul lui Hristos l-a botezat pe împărat, afundându-l de trei ori, în numele Preasafintei Treimi. Când a ieşit din apă, au căzut ca nişte solzi de pe trupul său şi s-a vindecat de lepră, aşa cum s-a tămăduit şi Neeman Sirianul, când s-a afundat în apele Iordanului.

Aşa a rânduit Dumnezeu, ca prin acest Împărat binecredincios, Biserica lui Hristos să capete slobozenie şi toţi cei prigoniţi au putut să se întoarcă la casele lor şi să trăiască creştineşte, fără frica morţii. Au început să se zidească pretutindeni sfinte biserici, în care s-au mutat altarele catacombelor.

Mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena s-a dus la Ierusalim să caute Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi care era tăinuită de iudeii cei necredincioşi. Când a găsit trei cruci, s-a încredinţat de cea adevărată prin descoperire Dumnezeiască şi a dat-o Patriarhului Macarie, care a ridicat-o şi a arăta-o poporului. De-atunci sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.398-406).

Presbiter Ioviţa Vasile

9 gânduri despre „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena”

    1. Nu va pripiti cu aprecierile. Informatiile despre Porfirie spun ca e iubitor de papistasi. Am vazut o fotografie in care saruta mana papei. Sa nu uitam ca provine din Croatia papistasa. Tocmai ca n-a ales calea Sfintelor Canoane, ci intr-un mod viclean il sustine pe Bartolomeu schismaticul. Vrea sa dea impresia ca tine calea de mijloc, adica e un caldicel. Intre Bartolomeu si Kiril al Rusiei, nu-l alegi pe niciunul, dar intre schismatici si Biserica Ortodoxa Rusa alegi negresit Biserica Rusa, altfel… Doamne ajuta.

      Apreciat de 1 persoană

  1. HRISTOS A ÎNVIAT!
    Să fie blagoslovit cuvântul ziditor de învăţătură al Sfinţiei Voastre!Amin!

    Este vindecare şi mântuire pentru cel mândru şi iute din fire?
    CUVIOSUL PẮRINTE ARSENIE PAPACIOC

    Este vindecare şi mântuire şi pentru cel mândru, dar va trebui să trăiască într-o mare frică de Dumnezeu, că zis este cu străşnicie: Domnul celor mândri le stă împotrivă! Acest păcat este cel mai urât de Dumnezeu. Este păcatul luciferic care a adus căderea unei cete întregi de îngeri şi i-a făcut lipsiţi total de darurile lui Dumnezeu. Sunt draci nesuferiţi, urâţi, vicleni, fiinţe cu ură desăvârşită şi blestemaţi pe vecii vecilor. Aceasta este soarta tuturor celor ce se încred în puterile lor, mai presus de toţi, îngâmfaţi, nemiloşi, urâţi de semenii lor, îndrăzneţi şi fără ruşine. Dacă Dumnezeu a luat darul de la ei, vor fi din ce în ce mai mult într-o asemănare cu diavolul.

    Frate, tu ştii Scriptura, că Dumnezeu numai celor smeriţi le dă har, şi zici că te vei lăsa mai târziu de patima înălţării de sine, dar nu bagi de seamă că într-aceasta sufletul tău se pierde deja?

    Poţi să arunci un mărgăritar de mare preţ în apă, zicând că-l vei căuta mai târziu? Dar dacă nu vei putea să te smereşti cu adevărat, ca să primeşti darul mântuirii tale? Ca să scapi de mândrie, ai nevoie de rugăciune, de plâns şi părere de rău adevărată. Aceasta este un dar de sus. Dar dacă Dumnezeu nu-ţi dă această părere de rău? Dacă vine moartea şi nu-ţi lasă timp?. “Ziua de mâine, zice Fericitul Augustin, n-a promis-o Dumnezeu nimănui; poate să ţi-o dea, poate să nu ţi-o dea!”

    Lăudăroşenia, semeţia, iuţimea, care este o fiică a mândriei, dispreţul şi plăcerea să fii vestit şi grozav şi altele asemenea “toată măduva omului o pierd şi îl lasă sec”.
    Smeriţi-vă, iubiţi fraţi, “că altfel nu veţi putea gusta bunătăţile împărăţiei Mele!”, zice Domnul Atotţiitorul.

    Să întrebăm pe atâtea suflete măreţe, bogate, pe toţi învăţaţii, principii şi împăraţii care deja au trecut la cele veşnice, să-i întrebăm ce le-a mai rămas acum din măreţia, desfătările şi stăpânirea lor?
    Toţi, frate, vor răspunde: Nimic, nimic!
    “O, omule; zice Fericitul Augustin, tu preţuieşti ceea ce are omul aici, bagă însă de seamă la ceea ce duce cu sine!
    Când moare, nu ia nimic altceva cu sine decât un cadavru greu mirositor şi o haină zdrenţăroasă ce va putrezi împreună cu el”.

    Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 59

    Apreciat de 1 persoană

  2. Prin Crucea lui Hristos, iadul se golește, Învierea ni se dăruiește și porțile Raiului ni se deschid

    SFÂNTUL ANASTASIE SINAITUL -CUVINTE DUHOVNICEŞTI

    Când Preacinstitul Părinte s-a așezat, a fost întrebat de către unii: Pentru ce, Preacinstite Părinte, păzim miercurea și vinerea fără încetare?

    1. Către aceștia a dat următorul răspuns: Cum ne-ar fi cu putință să nu păzim miercurea, precum și vinerea?
    Fiindcă într-una din aceste zile Domnul și Stăpânul nostru Și-a vărsat Cinstitul Sânge pe lemnul Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci[1], ca să reînvieze firea noastră cea stricată, iar în cealaltă zi, iudeii au ținut sfat[2] să-L răstignească și Crucea Domnului cea în patru părți a patra zi[3] a fost făcută, pentru ca Cel ce S-a pironit pe ea să mântuiască firea cea împătrită.

    2. Minunate, dumnezeiești și mărețe sunt toate minunile lui Hristos, dar mai minunată decât toate este Cinstita și de Viață Făcătoare Crucea Domnului.
    Prin nimic altceva nu se nimicește moartea, decât prin Cruce.
    Prin Cruce se dezleagă păcatul strămoșesc.
    Prin Cruce, iadul se golește.
    Prin Cruce, Învierea se dăruiește.
    Prin Cruce, porțile Raiului s-au deschis.
    Prin Cruce, se întărește și se propovăduiește toată taina iconomiei.
    Prin Cruce, noi, credincioșii, ne deosebim de necredincioși și ne recunoaștem între noi[4].

    3. Crucea ne este scut și armă și trofeu împotriva diavolului și ca una ce este sfințită de atingerea de Cinstitul Trup și Sânge, pe bună dreptate merită să ne închinăm ei. Și cinstind și ziua ei, ne păzim curați, nu cinstind materia, să nu fie, ci chipul, ca simbol al lui Hristos, al îngropării, al slavei și al Învierii[5].

    4. Căci cum nu trebuie cinstită ziua pentru Cruce, fiindcă în această zi a fost făcută, și tot în această zi Domnul a arătat-o pe cer Împăratului Constantin prin stele și i-a zis lui: „În acest semn vei învinge pe dușmanii tăi”[6]!
    Și tot în această zi, cum am aflat, s-a și descoperit de către preacucernica Elena Cinstita și de Viață Făcătoare Cruce[7]. Și iarăși în această zi Crucea de Viață Făcătoare, precum și Cel ce S-a pironit pe ea, a fost înălțată la cer de sfinții îngeri, precum istorisesc cei ce au văzut[8] ca să pună temelie zilei.

    Din toate acestea și altele asemenea, cum nu era pentru noi întemeiat să cinstim ziua cea minunată și preacurată a Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci? Căci cel ce crede și este botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și nu păzește întru toate curată miercurea și vinerea[9] – afară numai dacă nu ar fi în ziua aceea altă sărbătoare a lui Hristos, căci în acest caz, le dezlegăm și pe acestea, precum au spus Părinții[10], că toate aceste sărbători au fost înaintea Crucii –, atunci acela este străin de dreapta credință a creștinilor.

    (Sfântul Anastasie Sinaitul, Întrebări și răspunsuri, în curs de publicare la Editura Doxologia)

    [1] Cf. In 19, 31-34.

    [2] Cf. Mc. 14, 1-2.

    [3] Numărătoarea zilelor săptămânii la greci începe cu Duminica, prima zi a săptămânii, ziua de miercuri este a patra zi a săptămânii, zi care și prin numărul ei amintește de Crucea Domnului.

    [4] Întregul pasaj cf. Sf. Ioan Damaschinul, Expositio fidei 84, 21-24, ed. B. Kotter, Die Schriften des Iohannes von Damaskos, IV, 11; PG 94, 1128-1129.

    [5] Cf. Sf. Ioan Damaschinul, Expositio fidei 84, 41-42, ed. B. Kotter, Die Schriften des Iohannes von Damaskos, IV, 11; PG 94, 1128-1129.

    [6] Cf. Eusebiu de Cezareea, De vita Constantini, I, 28-30, ed. F. Winkelmann, Eusebius Werke, Berlin 1975, pp. 29-30; PG 20, 944 AC.

    [7] Despre căutarea la Ierusalim a adevăratei Cruci a Domnului, a se vedea A. Frolow, La relique de la vraie croix. Recherches sur le développement d’un cult (Archives de l’Orient Chrétien, 7), Paris, 1961, pp. 55-56.

    [8] Cf. Sf. Ioan Gură de Aur, De cruce et latrone, homilia I (CPG 4338), PG 49, 403, 413.

    [9] Cf. Canones Apostolorum, 64, 69, în P.-P. Joannou, Fonti, I, 2, Roma, 1962, pp. 41, 43; G. Rhallis, M. Potlis, Σύνταγμα τῶν θείων καὶ ἱερῶν κανόνων, vol. II, Atena, 1852, pp. 84, 88.

    [10] Cf. Sf. Petru al Alexandriei, Canonul 15 (Sermo de Pascha), ed. P.-P. Joannou, Canons, în Fonti, II, Roma, 1963, pp. 57-58; Teofil al Alexandriei,Canonul 1, ed. P.-P. Joannou, Canons, în Fonti, II, Roma, 1963, pp. 262-263; Pseudo-Atanasie cel Mare, Syntagma ad monachos (CPG 2264), ed. P. Batiffol, Paris, 1890, pp. 123-124, PG 28, 837C-840.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Sfânta Cruce, semnul mântuirii noastre
    SFÂNTUL IERARH IOAN MAXIMOVICI- CUVINTE DUHOVNICEŞTI

    Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază și silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma și semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad și, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în Împărăția Cerească.
    Imaginea Crucii este înfricoșătoare pentru demoni și, ca semn al lui Hristos, este cinstită de creștini.
    Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-și un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină.

    Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-Viață-Făcătoare; și Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi.
    Multe vindecări și alte minuni s-au făcut și se fac atât prin Crucea Domnului, cât și prin imaginea ei.
    Prin ea, Domnul păzește poporul Său de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Biserica Ortodoxă prăznuiește cu multă solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-și totodată și arătarea Crucii pe cer împăratului Constantin.

    Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, p. 91

    Apreciat de 1 persoană

  4. Tot mai numeroase voci acuza Patriarhia Romana de eugenism prin sustinerea uciderii in masa prin vaccinare si alte programe de exterminare a maselor.Asa ca Patriarhia Romana sa taca si sa si vada de crimele ei.

    Apreciat de 1 persoană

  5. SFÂNTUL LUCA AL CRIMEEI
    Omilie la cuvintele: „Duhul este Cel care dă viață; trupul nu foloseşte la nimic ”

    Nenumărate sunt minunile realizate prin mijlocirea Sfântului Arhiepiscop și Mărturisitorul Credinței, Luca al Crimeii. Sfântul Luca a luminat Țara Rusiei și astăzi luminează întreaga lume. Fie ca el să ne însoțească în bucurie pe drumul către Hristos și să ne dea puterea de a ne purta crucea.
    Pentru a ne ajuta, Omul Sfânt și-a rostit omiliile și și-a scris singur textele. Următoarea omilie a fost pronunțată la 25 mai 1948. Este inclusă în colecția intitulată „Grăbiți-vă a urma lui Hristos” (Спешите идти за Христом).

    „Duhul este Cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. ”(Ioan 6,63). Așa a spus Dumnezeul nostru și Domnul Iisus Hristos. El ne spune astfel că adevărata viață – viața veșnică – este doar în Duhul, Care învie, în Duhul Sfânt. El adaugă că trupul nu foloseşte la nimic.

    Suntem făcuți din trup și duh, nu suntem spirite fără trup și viața noastră are loc într-o interacțiune continuă între duh și trup. Din păcate, această interacțiune se dovedește a fi de natură antagonică, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „… Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.” (Gal. 5.17). Sunt opuse unul altuia și întreaga noastră viață este o luptă între trup și duh. Trupul ne trage spre pământ, duhul nostru aspiră la Ceruri, la vârfuri, la Dumnezeu. Iar trupul cu toată forța sa, ne reține, împiedică orice mișcare ascendentă. Trupul cere să avem grijă de el, cere îngrijire exclusivă, cere să cedăm tuturor dorințelor sale, tuturor voilor sale. Trupul ne cere să-i fim slujitori. Iar duhul, cu toată puterea sa, tânjește să se elibereze de legăturile sale păcătoase. Duhul nemuritor tânjește veșnic după Dumnezeu, după Împărăția Adevărului și a frumuseții veșnice.
    Deci urmează o luptă între trup și duh; de aceea Domnul ne spune că Duhul este cel care dă viață. Și dacă dă viață, dacă în el se găsește viața adevărată, atunci este indicat să aspirăm ca duhul să reușească să supună trupul, deoarece trupul în sine nu este de nici un folos, nu oferă nimic. e o piedică pentru viața noastră duhovnicească.

    „… Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; …” (Rom. 8,6), spune Apostolul Pavel.
    Cum poate moartea să fie dorință, gândire, a trupului? La ce se gândește trupul? Trupul crede că toți îl slujesc, că toți îi plac. Necesită să fie hrănit și udat până la sațietate, să fie încălzit, să fie îmbrăcat frumos și bogat, să fie răsfățat noaptea, într-un pat moale. El ne cere să acceptăm toate dorințele sale: dorința de lacomie, dorința de curvie, invidie, lăcomie, gelozie, mândrie, slavă deșartă. Acestea sunt gândurile, dorințele trupului și acestea sunt gândurile, dorințele morții. Dacă îi răspundem favorabil, mergem pe o cale a morții.
    „… dorinţa Duhului este viaţă şi pace …”. Care sunt aceste gânduri, aceste dorinţe ale minții? Acestea sunt gândurile credinței, ale neprihănirii veșnice, gândurile îndreptate neobosit către Dumnezeu, către Domnul isus Hristos, către Duhul Sfânt; este dorinţa să fii tot timpul cu gândul la El. Dorința duhovnicească este repetarea constantă a numelui lui Hristos, este circulația neîncetată a acestui nume în inimile noastre. Acestea sunt gândurile vieții și păcii.
    În ele se găsește adevărata viață, în ele găsim pacea sufletească.
    Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Cuvintele pe care ți le-am spus sunt duh și viață”; viața în cuvintele lui iIsus este o viață a adevărului; ele conțin o pace neasemuită, care te atrage spre rugăciune. Simțiți această putere, simțiți că cuvintele lui Hristos sunt pline de Duh și de viață, simțiți că aceste cuvinte nu sunt aceleași cu cele ale oamenilor acestei lumi.
    Cuvintele lor pot fi adevărate, dar le lipsește puterea conținută în cuvintele lui Hristos; această putere este divină și nimic nu se compară cu ea. Nici un cuvânt omenesc nu poate egala puterea divină a cuvintelor lui Hristos.
    Apostolul Pavel le-a spus galatenilor: „Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
    Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.”(Gal. 5, 16-17).

    Luptă ferm împotriva trupului, astfel încât să nu te tragă în jos până la cădere, până la moarte. Amintiți-vă că doar Duhul dă viața. Acționați dupa cum aspiră Duhul, faceți tot ceea ce vă aduce pe calea vieții veșnice. Amin.

    http://www.lalorgnettedetsargrad.gr/2021/05/21/saint-luc-de-crimee-homelie-a-propos-des-paroles-cest-lesprit-qui-vivifie-la-chair-ne-sert-de-rien/

    Apreciat de 1 persoană

  6. Referitor la Porfirie noul pariarh de la Belgrad, nu va faceți iluzii deșarte in privința acestuia, omul este ecumenist , voi căuta filmarea când alături de Serafim Joantă stăteau sa sărute copitele lui Francisc

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s