Predică la Duminica a 3-a după Paşti (a Femeilor Purtătoare de Mir). Ziua femeilor iubitoare de Hristos

Hristos a înviat

În vorbirea poporului iudeu se rostea de puţine ori cuvântul ,,milă’’ şi încă şi mai puţin simţământul acesta se manifesta în viaţa de toate zilele. Fie că era vorba de conaţionali, fie că aveau de-a face cu străini. Numeroase fapte o dovedesc din plin. Este de amintit aici, înainte de toate, cruzimea pe care au arătat-o iudeii faţă de Binefăcătorul lor şi al nostru, Mântuitorul Iisus Hristos. De aceaşi cruzime a avut parte şi Sfântul Arhidiacon Ştefan atunci când, voind şi făcând binele iudeilor, a fost ucis cu pietre (Fapte 7, 59-60). Cu pietre urma să fie ucisă şi femeia prinsă în adulter (Ioan 8, 3-11). Ceea ce i-a împiedicat a fost prezenţa Fiului lui Dumnezeu Care, prin Dumnezeiasca învăţătură, i-a ruşinat pe pârâşii şi vrăjmaşii ei, arătând adâncă milă pentru o fiinţă vinovată dar neajutorată în faţa celor însetaţi de sânge. Şi enumerarea unor atari exemple ar putea alcătui o listă lungă. Prin urmare, nu este de mirare că şi Apostolii Domnului au fost cuprinşi de mare teamă, după ce L-au văzut răstignit pe Învăţătorul lor. Aşa au scris Sfinţii Evanghelişti: ,,Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi Ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!’’ (Ioan 20, 19). După opt zile de la Învierea Domnului, aceaşi teribilă teamă îi stăpânea pe Sfinţii Apostoli, căci şi de data aceasta, când a venit Mântuitorul la ei, i-a găsit cu uşile încuiate (Ioan 20, 26).

În faţa intransigenţei iudeilor, era firesc ca şi femeile purtătoare de mir să fie cuprinse de frică. Numai că aceste sfinte femei şi-au învins teama, căci dragostea lor pentru Domnul a fost mai puternică. Înfruntând multele primejdii, au cumpărat mir şi, la vremea răsăritului de soare, au venit să ungă Preasfântul Trup al Domnului. Se vede de aici că moartea Mântuitorului nu le-a împuţinat dragostea, ele cotinuând să-I rămână credincioase şi dincolo de pragul morţii Sale. Pentru ele, Iisus Hristos n-a încetat nicio clipă să fie ,,Domnul lor’’ (Ioan 20,13). Ajunse la mormânt, femeile aducătoare de mir au văzut mai întâi piatra cea mare ce închidea intrarea, dată la o parte. După ce au intrat în mormânt, spre surprinderea lor, n-au găsit Trupul Domnului, ci un tânăr în veşmânt alb care le-a dat Vestea cea Bună a Învierii. Spusele tânărului le-au copleşit, nu puteau încă să înţeleagă minunea Învierii şi nici nu îndrăzneau să se bucure, ,,şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau’’ (Marcu 16, 8).

Această Sfântă Duminică, a treia după Învierea Domnului, este rânduită cu înţelepciune de Mireasa lui Hristos, Sfânta Biserică, spre aducere aminte şi cinstirea Sfintelor Femei Mironosiţe, adică aducătoare de mir. Dar această zi capătă înţelesuri încă şi mai ample, căci în ea se poate regăsi orice femeie iubitoare de Hristos din vremea noastră şi din orice timp, trecut ori viitor. Este astăzi, cu alte cuvinte, ziua femeilor creştine, a fiicelor credincioase ale Bisericii noastre. S-a făcut o îndreptăţită observaţie Precum că, dintre toţi oameni trăitori pe pământ în vremea Mântuitorului, numai femeile şi copiii nu i-au făcut niciun rău. Dimpotrivă, L-au înconjurat cu sfântă iubire şi au ilustrat cu temeinicie cele scrise mai târziu de Sfântul Apostol Pavel: ,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? … Căci sunt încredinţat căci nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru’’ (Romani 8, 35, 38-39).

Puternicii zilei din vremea noastră contrapun Sărbătorilor Sfinte ale Bisericii o seamă de sărbători false, cu conţinut şi semnificaţii păgâneşti. Aşa este, bunăoară, ziua femeii, cea mult trâmbiţată în fiecare an, la 8 martie, la care, din păcate, participă, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, şi multe femei creştine. Atunci s-ar cinsti, chipurile, toate femeile pentru vredniciile lor. Fals! Aceasta este o zi de necinstire a femeilor, mai degrabă un prilej de ospeţe şi petreceri dezmăţate, cu atât mai mult cu cât 8 martie este, de cele mai multe ori, una din zilele Sfântului şi Marelui Post al Paştilor! Şi femeile se duc cu atâta uşurinţă şi inconştienţă să petreacă! Această tendinţă, deja manifestă, de a profana Sărbătorile Sfinte şi a le înlocui cu cele păgâneşti, ne aduce aminte de ceea ce profeţea Proorocul lui Dumnezeu, Daniel despre vremea domniei lui antihrist: ,,Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe Sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna’’ (Daniel 7, 25-26). Ne aducem aminte că în vremurile întunecate ale comunismului, puternicii zilei de atunci, neputând desfiinţa Marile Sărbători din iarnă ale Bisericii, precum Naşterea Domnului, Tăierea Împrejur sau Botezul Domnului, au încercat, prin activiştii trepăduşi, să atrbuie acestora semnificaţii păgâneşti. N-au reuşit, dar acelaşi lucru se face şi acum şi se va face încă şi mai mult în vremurile care urmează. O spune chiar cuvântul cel pururea negreşelnic al lui Dumnezeu.

Pentru noi, Sfânta Biserică cea nebiruită nici de porţile iadului (Matei 16, 18), Învierea Domnului este Adevăr mai presus de orice adevăr, bucurie mai presus de orice bucurie, după cum este şi această Sfântă Duminică a Mironosiţelor: ,,Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească Ucenicilor Lui. Dar pe când mergeau ele să vestească Ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat’’ (Matei 28, 8-9). Abia atunci bucuria lor a fost deplină, până atunci nici nu îndrăzniseră să se bucure. Să ne bucurăm, aşadar şi noi, laolaltă cu Sfintele Femei Purtătoare de mir. Să ne închinăm şi noi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat a treia zi din morţi. Acum şi-n veci. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Înţelepciunea aleşilor lui Dumnezeu: Sfântul Isaac Sirul

Să nu urăşti pe păcătos; căci toţi purtăm câte o vină; şi dacă pentru Dumnezeu te porneşti împotriva lui, plângi pentru el. Dar pentru ce să-l urăşti? Păcatul din el urăşte-l, iar pentru el roagă-te, ca să te asemeni cu Hristos, care nu se mânie împotriva celor păcătoşi, ci se ruga pentru ei. Nu vezi cum a plâns El pentru Ierusalim? Dar şi noi în multe chipuri suntem batjocoriţi de draci. Şi de ce să urâm pe cel ce s-a batjocorit ca şi noi, de dracul, care şi pe noi ne-a batjocorit?
Şi pentru ce, frate, să urăşti pe păcătos? Oare pentru că, după a ta părere, nu este drept? Dar unde este dreptatea ta, dacă nu ai dragostea? De ce n-ai plâns mai bine pentru el? Ba, tu l-ai şi gonit. Cu neştiinţă se mânie unii, care cred că se poartă raţional cu păcătoşii.

Durerile de naștere ale Învierii

Hristoase, desfătarea neamului nostru omenesc, mângâierea sărăciei noastre, sprijinul firii noastre căzute jos și care se clatină, nădejdea celor fără de nădejde, al Cărui cinstit nume s-a făcut cunoscut între neamuri, fie-ți milă și mă ridică din căderea mea, dă înviere morții mele, trezește în mine simțirea vieții, scoate sufletul meu din temnița neștiinței, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieții celei noi, cercetează ființa mea stricată în mormânt, scoate-mă din locul întunericului, fă ca aurora descoperirii Tale să mă cerceteze în mijlocul iadului (sheolului) neștiinței unde firea mea cuvântătoare a tăcut, stârnește, Doamne, încă o dată puterea ei de viață naturală, că „iadul nu te va mărturisi și cei ce se pogoară în mormânt nu vor lăuda numele Tău”. N-am gură să spun mai multe. Fie ca „viii să Te laude pe Tine” așa cum o fac eu acum. Simțurile mi-au asurzit, mișcările au tăcut, gândurile au secat, toată lucrarea firii mele e lipsită de viață adevărată. Pomenirea Ta nu e întru mine, în iadul în care sunt nimeni nu se mărturisește Ție, iar în sufletul meu pierdut nu mai răsună vuietul vesel al laudelor Tale. Toate mădularele mele moarte așteaptă durerile de naștere ale Învierii.

Să rabzi, având încredere în Dumnezeu

Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie. Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor. Şi să rabzi cu bărbăţie lipsirea celor de trebuinţă, întâmplările neplăcute şi amărăciunile vieţii. Să rabzi, având încredere în Dumnezeu, chiar şi lipsa hranei tale zilnice, care în câteva ceasuri devine gunoi. Iar toate acestea să le rabzi de bunăvoie, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu şi neaşteptând de la altcineva izbăvirea sau mângâierea. Căci orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu. Lasă, aşadar, toată grija ta la Dumnezeu şi în toate greutăţile tale osândeşte-te pe tine însuţi, spunându-ţi că tu eşti pricina tuturor relelor, ca unul ce ai mâncat din rodul oprit al pomului şi ai căpătat astfel felurite patimi. Primeşte, aşadar, acum cu mulţumire amărăciunile, care te vor scoate din moleşeala ta şi care te vor face să te îndulceşti de harul lui Dumnezeu.

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi    

Câţu Temniceru

O mai veche butadă ne spune că oltenii s-au hotărât, la un moment dat, să declare război chinezilor. În vreme ce deliberau, s-a apropiat cineva şi i-a întrebat: voi ştiţi ce populaţie are China? Ştiţi că sunt aproape un milliard şi jumătate de chinezi? Oltenii au stat vreme de jumătate de ceas şi au cugetat. În cele din urmă s-au lăsat păgubaşi, spunând: Ai dreptate. Unde îngropăm noi atâţia oameni?

Cam pe această linie de gândire a mers şi excepţionalul prim-ministru, oltenaş şi el, Câţu. Supărat foc pe cei care refuză vaccinul ucigaş, penibilul acesta a decretat cu de la sine putere că ne-vaccinaţii trebuie arestaţi, cu atât mai mult cu cât tot el i-a numit cu ceva timp în urmă terorişti. Anti-vacciniştii ar fi, după câte se pare, vreo 87 la sută, adică vreo şisprezece milioane de suflete. Nu ştiu dacă cineva din anturajul ne-şcolitului Câţu i-ar fi spus că închisorile actuale nu pot încape mai mult decât câteva sute de mii de deţinuţi politici. Poate i-a spus şi n-a înţeles. Cert este că nici până la ora aceasta, oltenaşul nostru n-a retractat idioţenia ce i-a ieşit pe gură. Acum nu spun că ministrul prim ar fi total nerealist. Să ne amintim că liberalii şi-au înscis în program construcţia a două închisori noi, şi poate Câţu se gândeşte că face el ce face şi-i înghesuie pe toţi ne-vaccinaţii în ele.

În ciuda fanfaronadei guvernamentale, oamenii nu se înghesuie la centrele de exterminare în masă. Cifrele avansate de oficiali sunt mincinoase, umflate din pix, iar televiziunile greţoase se întrec în a da impresia că din ce în ce mai mulţi români sunt conştienţi de marile binefaceri ale vaccinului. Apropo de români. Am stat de vorbă cu un mare număr de ţigani, întrebându-i dacă vor să se vaccineze. N-am găsit măcar unul care să fie doritor a primi serul cu pricina. Ei ştiu una şi bună, vaccinul te omoară înainte de vreme. Cum s-a răspândit acest adevăr atât de bine în etnia lor, n-am înţeles. Poate e meritul buluibaşilor. ,,Bulibaşii’’ români sunt, în orice caz, sub nivelul lor.

Presbiter Ioviţa Vasile

Limba de lemn, în versiune patriarhală

Sfinții Închisorilor comuniste sunt vii atât în cer, în ceata Sfinților lui Dumnezeu, cât și în sufletul și evlavia poporului nostru. Ce zicea Patriarhia BOR, printre multe alte motive binecunoscute pentru care încă nu-i pot canoniza pe Sfinții Închisorilor:

,,Proclamarea de noi Sfinţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aduce bucurie credincioşilor dacă este o lucrare documentată şi luminată de rugăciune şi smerenie, însă mai urgentă şi mai necesară decât orice canonizare este cultivarea sfinţeniei în viaţa noastră personală, deoarece aceasta ne aduce mântuirea sau fericirea eternă’’ (cf. Evrei 12, 14).
Afirmațiile Patriarhiei Române, sunt niște aberații grave, care neagă cu ticăloșie veridicitatea jertfei în Hristos a Sfinților Închisorilor din gulagul comunismului românesc.
,,Sfântul reprezintă un model constant și luminos de credință statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă. Prin urmare, procesul de canonizare, ca recunoaştere a sfinţeniei unei persoane, este unul anevoios și îndelungat, întrucât trebuie să se ajungă la dovada certitudinii dreptei credințe și a sfințeniei vieții celui propus spre canonizare, precum și la dovada faptului că evlavia populară față de acesta nu este una superficială şi efemeră, ci una profundă și îndelungată sau perenă, verificată în timp”.

Hodoronc-tronc! Nu le e ruşine! După mai bine de trei decenii de la căderea comunismului, pseudo- ierarhia BOR nu vrea să recunoască sfințenia Mucenicilor, care L-au mărturisit pe Hristos în timpul guvernării demonului comunist.
.
„Noua Catedrală patriarhală, care se construieşte, poartă apelativul de Catedrala Mântuirii Neamului. Se poate mântui neamul fără jertfa Neomartirilor, ucişi în temniţele comuniste, la canal sau deportaţi, tocmai pentru că au dorit să mântuiască Neamul Românesc de holocaustul roşu şi ne‑au dat şansa să fim liberi, să putem construi Biserici şi Catedrale? Oare construcţia în sine poate mântui un neam, fără să‑i punem în Sinaxare şi Calendare pe Sfinţii închisorilor? Am credinţa că, la Învierea cea de obşte, Sfinţii ro­mâni, Martiri ai închisorilor comuniste, vor fi în ceata ce­lor ce vor judeca lumea şi istoria’’ (1 Corinteni, 6, 2)’’ (Pr. Prof. Dr. Mihai Valică).

Într-o perioadă în care ateismul bolșevic lichida la propriu bisericile și Credința Ortodoxa întru Hristos, Sfinții Închisorilor au refăcut legătura sfântă între poporul român și Atotputernicul Dumnezeu. Ce lucruri măreţe a făcut Părintele Iustin faţă de Sfinţii Închisorilor!

I-a mărturisit ca Sfinţi şi Martiri public, de la amvon, în predici la Sfânta Liturghie sau Sfântul Maslu, în cateheze şi, pe scurt, în orice împrejurare publică.

A mărturisit neîncetat suferinţele lor, Credinţa lor, viaţa lor.

A ridicat în cinstea lor biserici şi mânăstiri.

Le-a căutat moaştele, le-a scos din pământ ca pe nişte sfinte comori, le-a cinstit în chilia sa, le-a lăsat spre închinare în biserică.

A încurajat facerea de icoane ale Sfinţilor Închisorilor.

A binecuvântat şi a slujit Acatistul Sfinţilor din Închisori atât în faţa icoanelor Sfinţilor din Prigoanele Comuniste cât şi în faţa moaştelor acestora.

A mărturisit public, deschis, repetat, minunile săvârşite de Sfinţii Închisorilor prin moaştele lor, prin icoanele, rugăciunile şi acatistele ce le-au fost făcute.

La toate aceste acte – din nou, la toate aceste acte – Părintele Iustin Pârvu a avut alături, când s-a putut şi în trup, când nu prin învoire, mulţumiri, laude etc., pe Mărturisitorii din vremea Prigoanelor Comuniste precum Părintele Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Sofian Boghiu, Mina Dobzeu, Atanasie Ştefănescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa etc., etc., etc. Pe scurt, toţi marii duhovnici ai ultimilor decenii, toţi cei care au trecut, Mărturisitori ai Ortodoxiei, prin cumplitele lupte împotriva Bisericii din anii 1940-1989 (Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea).

Dr. Gabriela Naghi

De ce nu sunt canonizaţi Sfinţii Mucenici romani din închisorile comuniste?

1.Pentru că ierarhia română, în întregul ei, e alcătuită din oameni nedemni, nevrednici, unii chiar necredincioşi, alţii rău-credincioşi – cu toţii eretici; unii sunt apostaţi, alţii nu-şi păstrează fecioria făgăduită la intrarea în monahism, ci se dedau apucăturilor sodomite.

2.Pentru că toţi îşi datorează ascensiunea pe scaunele episcopale vrăjmaşilor Bisericii, care i-au impus cu gândul că, prin ei, vor controla întreaga Biserică Ortodoxă Română şi vor aplica formula: o vom supune, o vom folosi (inclusiv la vaccinare), o vom distruge. Plan diabolic sortit eşecului.

3.Pentru că pseudo-ierarhii români sunt datori celor care i-au pregătit, prin studii în străinătate, şi apoi i-au impus ca episcopi.

4.Pentru că toţi pseudo-ierarhii români sunt şanatajabili.

5.Pentru că vrajmaşii Bisericii au interesul major să şteargă orice urmă a existenţei Sfinţilor din închisori; pomenirea şi cinstirea acestora îi incrminează pe ei şi pe înaintaşii lor. Comandanţii securităţii comuniste, începând cu vârfurile ei, până la toate posturile de comandă teritoriale au fost evrei. Aceştia i-au trimis în închisori şi în morminte pe bieţii români, pe cei mai buni dintre ei. Când s-ar pomeni numele Sfinţilor, automat s-ar spune şi cine au fost asasinii lor, şi asta-i sperie teribil.

5.Pentru că pseudo-ierarhii români nu sunt dispuşi să-şi rişte privilegiile şi şi traiul îmbelşugat, făcând ceva în folosul Bisericii; ei ascultă fără crâcnire ordinele stăpânilor lor.

6.Pentru că aprobarea canonizărilor o dă institutul Ellie Wiessel, finanţat din banii românilor. Acesta nu acceptă ca un legionar care a trăit şi a murit în sfinţenie în închisorile comuniste să fie cinstit ca Sfânt.

7.Pentru că Biserica nu are mijloacele coercitive prin care să-i înlăture pe ierarhii nevrednici, acest fapt rămânând în voia Capului Bisericii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă încă mai stau în jilţurile arhiereşti, e pentru că încă Dumnezeu îi mai rabdă şi le dă vreme de pocăinţă.

8.Că pseudo-ierarhii români nu lucrează pentru binele Bisericii noastre e dovedit cu prisosinţă de participarea lor la sinodul tâlhăresc şi eretic din Creta, de faptul că îi împing pe bieţii oameni la moarte sufletească şi trupească, îndemnându-i să primească vaccinul sataniştilor. Urmează, în curând, să-i recunoască pe schismaticii ucraineni.

9.Pentru că ocupanţii scaunelor episcopale din România şi diaspora lucrează cu sârg la promovarea ,,religiei’’ ecumeniste a viitorului, în care Dumnezeul Adevărului va fi substituit de blestematul antihrist. Putem să-i mai urmăm? Nu, fiindcă aceştia nu sunt episcopi, doar joacă roluri de episcopi, într-un scenariu scris de consiliul mondial al bisericilor mincinoase.

10.În aceste circumstanţe grele, iubită şi Sfântă Biserică Ortodoxă Română, cinsteşte-ţi Sfinţii din închisorile comuniste cu cinstea care li se cuvine, pentru că ei veghează, prin rugăciune sfântă, asupra Neamului Românesc, zădărnicind mârşăviile îndreptate împotriva lui.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un om tânăr şi sănătos a murit după ce s-a vaccinat cu Pfizer. Cauza? Un virus care a apărut în urma vaccinării

Medicul kinetoterapeut al CSA Steaua, Nelu Olteanu, a decedat după vaccinarea cu PFIZER, la doar 46 de ani. Un munte de om și de bunătate, răpus cu o înțepătură experimentală. Rușine Steaua și presei mituite care au ascuns ce i-a provocat moartea!

Nelu Olteanu (Doki), fizio-kinetoterapeut la CSA Steaua București, a decedat pe 27 aprilie 2021, la doar 46 de ani, în urma contractării „unui virus” după vaccinarea cu serurile experimentale Covid, mărturisește soția acestuia, Marilena Olteanu, pe contul său de Facebook. Medici i-ar fi spus soției că „așa se întâmplă în urma vaccinării”. Este vorba despre „vaccinul” Pfizer, a arătat ea într-un răspuns la întrebările celor șocați de vestea neașteptată a morții soțului ei. „Medicii ăștia de ce nu ies la rampă să avertizeze populația și asupra riscurilor?”, a comentat un coleg terapeut. 

Presa sportivă a deplâns tragicului eveniment, însă nici o publicație nu a scos un cuvințel despre cauza care i-a provocat decesului – vaccinarea cu serul experimental Covid, în ciuda reclamațiilor soției, la rândul ei secretar al Asociației pentru Recuperare prin Sport

ProSport a dat o știre comemorativă de asemenea fără a menționa nici un cuvânt despre vaccin deși publică citate de pe pagina de Facebook a soției și a decedatului, unde abundau comentarii privind moartea acestuia din urmă din cauza vaccinului. 

Jurnaliștii „presei miluite” de stat au tăcut vinovat în privința complicațiilor suferite de „Doki” după vaccinare, deși văduva acestuia a susținut public, în repetate rânduri, că soțul ei a fost răpus după injectarea cu Pfizer, de „un virus care a apărut în urma vaccinării”, conform unor medici care l-au tratat pe uriaș, un munte de bunătate și un binefăcător a sute de copii. În memoria defunctului s-a ținut inclusiv un frumos moment de reculegere pe stadion fără a se pomeni nimic despre ce anume a provocat această moarte prematură. De asemenea, Clubul Sportiv al Armatei a ascuns jenant cauzele morții. 

Am verificat pe buletinul oficial de vaccinare al organelor. Zero informări despre acest caz, zero mențiuni la decese post-vaccin sau reacții adverse grave deși chiar medicii care l-au tratat ar fi fost obligați să raporteze „evenimentul fatal”. Gheorghiță de la sculărie e pus pe „mucles”. Pe platforma STS este doar Festivalul „Cântarea Vaccinării”!

Marilena Olteanu a anunțat moartea soțului ei în marțea din Săptămâna Patimilor, iar înmormântarea a avut loc în Vinerea Mare la Cimitirul Militar Ghencea 3 din București.

Un comentator, prieten cu soții Olteanu, și-a exprimat revolta: „Vaccinul şi… moartea prematură a unui uriaş (urias – atat la propriu, cat si la figurat)! Cum mă?!… Sa fii sănătos, să vrei să fii sănătos in continuare, şi… să mori… de la Pfizer! Doar priveste indicatoarele Marilenei din imaginile atasate. O incurajez pe Marilena Olteanu sa ii dea in judecata pe cei cu vaccinul. Să le ceară 100 de milioane de euro despagubiri, si tot nu vor fi îndeajuns pentru pierderea unui astfel de om, precum a fost Nelu Olteanu!”, scrie acesta. 

Vlad Pârău și Alesandru Anghel  (preluare selectivă de pe ActiveNews)

Scurtă consideraţie. Un om tânăr şi sănătos se vaccinează cu Pfizer şi moare, la scurt timp. Cauza morţii este ascunsă de toţi cei care ar fi trebuit să spună adevărul. Nici vorba ca acest deces să fie raportat şi înscris în statistici. Un medic neatent lasă să-i scape aceste cuvinte: ,,Aşa se întâmplă în urma vaccinării’’. Cuvintele care urmează le veţi auzi de multe ori: ,,Nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între vaccin şi deces’’.

O întrebare arzătoare: De ce nu sunt canonizaţi Mucenicii din închisorile comuniste?

Această teamă a lor în a-i slăvi pe Mucenicii din închisori arată cât de slabi şi de neputincioşi sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveţi piatră? Aveţi stânci? Puneţi pe mormântul lor şi îl păziţi cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existenţa lor. Dar, în ciuda tuturor eforturilor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămâne neputincioşi în faţa adevărului, iar nedreptăţile săvârşite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului şi familiilor lor. Ororile săvârşite de aceşti agenţi ai ateismului, ai satanei, apasă pe conştiinţele lor şi ale familiilor lor, încât putem spune că sunt nişte oameni maltrataţi moraliceşte.

Vina de altfel o purtăm şi noi, pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele Mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu pomeneşte nimic la parohia lui de existenţa acestor Martiri şi sfinţenia lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici pentru o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri şi datorii. De aceea, Martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc. Lor ne rugăm să mijlocească pentru noi în faţa Tronului ceresc. Aşa se proslăvesc la noi Sfinţii Mucenici: prin batjocură, prin prigoană, prin trudă şi prin suferinţă. Nu poate dăinui un neam fără eroi, fără Sfinţi. Şi noi să fim atenţi la educaţia pe care o facem copiilor, ca ea să fie în spiritul neamului din care facem parte. Ce e neamul? Neamul este tatăl meu, este fratele meu, mama mea, vecinul meu, comuna mea, judeţul meu şi toate la un loc formează neamul. Formaţi copiii îi duhul acesta creştin, să poată dărui, nu numai să ia!

Iar faptul că la noi nu sunt canonizaţi este lesne de înţeles. Dacă ar recunoaşte sfinţenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbuşesc cu totul. Ei supravieţuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă. Dar prin Martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi. Cu cât mai mult sunt denigraţi şi osândiţi şi după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în faţa poporului nostru. Ei sunt oricum canonizaţi nu numai prin evlavia poporului român, ci şi a altor popoare ortodoxe. Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem Sfinţi în secolele XIV, XV, XVI, XVII, dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente? Sigur, e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar ceilalţi de ce să stea nebăgaţi în seamă?

Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile Martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii (afirmaţia aceasta o privim cu, rezervele de rigoare: catolicii nu au Sfinţi, fiind eretici şi schismatici, deci se situează în afara Bisericii, n.e.) Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizeze un Sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi ce culoare politică a fost, dacă ne convine sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar, dacă este legionar, atunci nu mai este sfânt. Păi, unde mai e adevărul? Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a Creştinismului nostru Ortodox. Dar aceeaşi mafie din trecut este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.

Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii politice româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica. Dar, când a fost vorba să execute pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord –trebuie executat, pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în Ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica (adică ierarhia, n.e.) s-a integrat perfect vieţii politice, după cum au fost vremurile. Şi ce fapte mari de canonizare cer decât se văd la Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Ieroschimonahul Daniil de la Rarău Părintele Arsenie Boca, Părintele Calciu?… (n.m. şi lista e nesfârşită….Mitropoliţi, Preoţi, Monahi si monahii, mireni cu zecile de mii… care s-au săvârşit în temniţele şi închisorile comuniste, în lagărele de tortură, la Canal, în Deltă, în mine, păduri şi munţi, de pe tot cuprinsul ţării, ştiuţi şi neştiuţi, să-i odihnească AtotBunul Dumnezeu cu sfinţii Săi întru Împărăţia Sa!Amin).

Dar ei nu pot promova aceşti Sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea în saramură…

(Extras din Colecţia Din temniţe spre Sinaxare – Octav Anastasescu – LÂNGĂ VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR – Volum coordonat de Danion Vasile, Editura Areopag Bucureşti, 2014)

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc: Daţi valoare timpului acestuia, singurul pe care îl avem

,,Să iubim Crucea lui Iisus, ea ne va ajuta să iubim crucile noastre. La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce în jurul căreia se adunau să se roage şi să mediteze, apoi plecau la treburi mari. Ascultaţi, luând o Cruce în mână, ce-ţi spun spinii, cuiele, sângele dumnezeiesc?

Alexandru cel Mare a întrebat odată un înţelept: ,,Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?” Înţeleptul a răspuns: ,,Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu”. ,,Şi ce poate face numai Dumnezeu?”  ,,Să iubească pe duşmanul său”. Iată Crucea care împacă toate vrăjmăşiile! Că cine-şi ţine limba să nu înjure, mâna să nu lovească şi inima să nu urască, acela ştie să poarte Crucea, asemenea Domnului Iisus, şi acela se consideră că mântuieşte lumea, asemenea Domnului răstignit.

Voi însă, femei a căror onoare este în mod inseparabil unită cu pudoarea şi cinstea, păstraţi-vă cu cinste gloria voastră şi nu lăsaţi în vreun fel să se păteze curăţenia reputaţiei. Misiunea bărbatului este de a agonisi, a femeii de a cheltui în mod raţional. Că un proverb românesc spune: “mai mult poate să care femeia cu poala din casă decât aduce bărbatul cu carul”. Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.

Vedeţi că fiecare clipă vă poate oferi un prilej binecuvântat sau chiar unic pentru a vă arăta nobleţea voastră de slujitori alături de îngeri. Să ştiţi să iertaţi şi pe faţă şi în ascuns. Trebuie să daţi valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem. Iertarea, nimic nu va zgudui ca iertarea, atunci când cineva se aşteaptă, după fapta lui rea, la pedeapsă. Domnul să vă dea putere împotriva întristărilor. Să vă dea un dor în inimă, singur numai pentru El, să puteţi iubi pe toţi în lume şi să jertfiţi de-asemenea. Totul este să ai inima prezentă şi un zâmbet ascuns în ea.

Primiţi ca nişte oameni divini orice lovitură. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult, răbdaţi-i fără necaz. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut cerul de Sfinţi. Este de netăgăduit, dragostea este un mister inexplicabil şi dincolo de cei care o fac dezgustătoare şi o depravează, dincolo de toată infamia în care e târâtă, ea este o lege divină la fel de puternică şi tot atât de neînţeleasă ca aceea care aşează soarele pe cer. Să uiţi dragostea ta, dar cel puţin să nu uiţi că ea mai există pe lume şi în cer. Să negi ceea ce a fost bine în tine, dar să nu ucizi ceea ce poate a mai rămas. Cât de mult vor să fie iubiţi cei care spun că nu mai iubesc. Să iertaţi din toată inima pe aceia care v-au pus, prin loviturile lor, cunună frumoasă pe capul vostru.

Aşa zişii fericiţi ai lumii acesteia cred că nu au să aibă niciodată nevoie de Hristos. Ei se tem de o moarte nefericită, dar nu se tem să ducă o viaţă păcătoasă. Însă cine îi poate asigura că nu vor muri pe loc loviţi de trăznet, de gută ori de o năpădire de sânge? Deci, cea mai mare atenţie daţi-o sufletelor voastre. Iar eu mă rog Domnului să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos”.

Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie Papacioc, roagă-te Domnului Hristos, pentru noi păcătoşii! Amin.

(Arhim. Arsenie Papacioc- Scrisori către fiii mei duhovniceşti, Mănăstirea Dervent, Constanţa, 2000)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Mitropolitul Antonie de Suroj: Sfântul Apostol Toma și înnoirea ființei prin Învierea Mântuitorului

Hristos a Înviat

Astăzi prăznuim ziua Sfântului Apostol Toma. De a cărui îndoială ne amintim adeseori. Într-adevăr, el este cel care a pus la îndoială vestea dată de ceilalți Apostoli: „Hristos a Înviat! Noi L-am văzut!”.

Însă Toma nu a fost de felul lui un îndoielnic, nici nu a rămas “necredincios“ plenitudinii Revelației Divine în Hristos. Să ne amintim doar episodul când Apostolii și Domnul au auzit de boala lui Lazăr, când Hristos le-a spus: „Să ne întoarcem în Ierusalim”. La care ceilalți i-au replicat: „Dar iudeii vor să te omoare. Cum să ne întoarcem?” Doar Apostolul Toma a spus: „Să mergem și noi, să murim cu El”. (Ioan 11, 16). El era pregătit a fi nu doar un ucenic în cuvânt, nu doar un discipol care își urmează Învățătorul, ci unul care își pune viața sa împreună cu El, ca pentru un prieten – și asemenea unui prieten. Deci, să nu uităm mărinimia, credincioșia și integritatea lui Toma.

Dar ce s-a întâmplat atunci după Învierea lui Hristos, când ceilalți Apostoli i-au spus (lui, care nu fusese prezent) că L-au văzut pe Domnul înviat? De ce nu a acceptat vestirea lor? De ce s-a îndoit? De ce a spus că are nevoie de dovezi – dovezi palpabile? Pentru că Toma a văzut în spusele lor bucuria că Hristos nu murise, că El era viu, că biruința fusese dobândită; dar, cu toate acestea, ei erau aceiași oameni. Nu a văzut în ei nicio diferență. Erau aceiași oameni pe care îi știa– doar că bucuria luase locul fricii. Și Toma afirmă : „Dacă nu voi vedea cu ochii mei, dacă nu voi cerceta eu însumi Învierea, nu pot să vă cred”.

Oare nu același lucru pot să îl afirme și cei care ne întâlnesc pe noi? Și noi am vestit Învierea lui Hristos cu câteva zile în urmă – hotărât, sincer, cu toată încredințarea. Și noi credem în Înviere cu toată ființa… Dar, cu toate acestea, când oamenii ne întâlnesc – în casele noastre, pe stradă, la locurile noastre de muncă, oriunde – oare nu zic, la rândul lor: Ce au oamenii aceștia? Ce s-a întâmplat cu ei? Apostolii Îl văzuseră pe Domnul înviat, însă Învierea nu devenise încă o parte a experienței lor personale. Nu ieșiseră încă din moarte întru viața cea veșnică. La fel și noi. Doar Sfinții… doar vederea lor lasă impresia că mesajul pe care îl transmit este un adevăr.

De ce mesajul nostru rămâne neauzit? Pentru că noi vestim, dar nu suntem. Ar trebui să fim atât de diferiți față de cei care nu au experiența Domnului Celui Viu și Înviat (Cel ce ne-a împărtășit Viața Sa, Cel ce ne-a trimis Duhul Său Cel Sfânt), precum o persoană vie este diferită față de o statuie, cum spune CS Lewis. O statuie poate fi frumoasă, magnifică, glorioasă și sublimă – însă rămâne o piatră. O ființă umană poate să fie mult mai puțin, în prezența sa exterioară – dar este vie, este o mărturie a vieții.

Așadar, să ne examinăm și să ne punem întrebarea unde ne aflăm. De ce oamenii care ne întâlnesc nu sesizează că noi suntem de fapt membre ale lui Hristos Celui Înviat, temple ale Duhul Sfânt? De ce? Fiecare va trebui să răspundă la această întrebare în mod personal. Să ne examinăm fiecare și să fim pregătiți să răspundem înaintea propriei conștiințe și să facem ceea ce este necesar pentru a ne schimba viețile; în așa fel, încât oamenii care ne întâlnesc să poată afirma: Nu am mai întâlnit un astfel de om… Există ceva în el ce nu am mai întâlnit la nimeni altul. Ce este oare?… Iar noi să putem răspunde: Este Viața lui Hristos, care vibrează în noi. Noi suntem mădularele Sale. Este Viața Duhului Sfânt, care sălășluiește în noi. Noi suntem templul său.
Amin.

(Mitropolitul Antonie de Suroj-PREDICI)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Predică la Duminica a 2-a după Paşti. Înţelegere şi mărturisire

          Hristos a înviat

De multe ori, istoria scrisă sau tradiţia istorică este nedreaptă. Aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul Sfântului Apostol Toma. Spune Istoria Bisericii noastre că, după Înălţarea la cer a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi-au împărţit, prin tragere la sorţi, ariile geografice în care urmau să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei cerurilor. Apostolului Toma i-a revenit misiunea de a duce Vestea cea Bună în îndepărtata Indie, ceea ce a şi făcut. Cu multă trudă şi trecând prin multe primejdii, el a reuşit să întemeieze în mijlocul păgânilor îndieni o înfloritoare Biserică, cea care până în ziua de astăzi se numeşte ,,Biserică a creştinilor Sfântului Toma’’ din Malabar. A împlinit în acest fel misiunea încredinţată lui şi celorlalţi Apostoli de Mântuitorul: ,,Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin’’ (Matei 28, 19-20). Mai ştim, din relatarea Sfântului Matei, că unul din semnele premergătoare Venirii a Doua a Mântuitorului este chiar propovăduirea lumii întregi: ,,Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul’’ (Matei 24, 14). Prin urmare, Sfântul Apostol Toma a dus lumina Evangheliei la unul din cele mai numeroase popoare ale lumii, deoarece India se situează pe locul doi în lume, după China, în ceea ce priveşte numărul locuitorilor, ceea ce este un lucru extraordinar, chiar dacă majoritatea indienilor continuă să fie păgâni. Biserica întemeiată de Sfântul Toma şi-a încetat, din păcate, existenţa din vremea când a îmbrăţişat erezia monofizită. Acest fapt nu scade cu nimic meritele Apostolului. Iată dar, ce lucrare mare a săvârşit Sfântul Toma şi cât bine a făcut popoarelor Indiei, de aceea apelativul ,,Necredincios’’ adăuga numelui său este nedrept. Să ne gândim, bunăoară, că noi înşine am avut destule momente de necredinţă, de rătăcire sau îndoială, şi, cu toate acestea, ne place să ne socotim printre cei binecredincioşi sau dreptcredincioşi.

Pericopa evanghelică a acestei Duminici ne spune că în Ziua Învierii, spre seară, când a venit Mântuitorul la Apostoli, deşi uşile erau încuiate, Sfântul Toma n-a fost prezent. N-a fost, cu alte cuvinte, părtaş la marea bucurie a întâlnirii cu Domnul Cel înviat. De aceea, când i s-a spus ,,am văzut pe Domnul’’, a fost peste puterile lui să creadă. N-a fost vorba însă de rea credinţă, ci, mai degrabă de o trecătoare neputinţă omenească de a înţelege un fapt extraordinar. Nu ni se întâmplă şi nouă să spunem despre ceva că e prea frumos pentru a fi adevărat? Nu ni se întâmplă să vedem lucruri uimitoare încât nu ne vine să credem ochilor? Aşa a fost şi în cazul lui Toma: din adâncul fiinţei lui dorea să-L vadă pe Iisus înviat. Această dorinţă o citim în cuvintele sale ,,Dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede’’ (Ioan 20, 25). Sfântul Prooroc Maleahi a scris Dumnezeieştile cuvinte: ,,Puneţi-Mă  şi pe Mine la încercare, zice Domnul Savaot, şi veţi vedea că voi deschide, la dorinţa voastră, stăvilarele cerului şi voi vărsa din belşug binecuvântarea, spre binele vostru’’ (Maleahi 3, 10). Şi Toma tocmai asta a făcut: a pus la încercare, a vrut să se încredinţeze, în modul cel mai direct şi lipsit de echivoc, de adevărul Învierii Domnului.

Au trecut opt zile apoi, cum ar fi în ziua de astăzi, Sfinţii Apostoli erau din nou împreună, uşile le ţineau iarăşi încuiate, iar Toma era şi el de faţă. A venit Domnul la ei cu aceleaşi cuvinte: Pace vouă! Apoi prima grijă a Mântuitorului a fost să risipească neputinţa de înţelegere a Sfântului Apostol Toma: ,,Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios’’ (Ioan 20, 27). Acestei puneri la încercare a Mântuitorului, Acesta îi răspunde întocmai cum i-a fost dorinţa, căci cuvintele Domnului sunt aproape identice celor cu care Sfântul Toma şi-a exprimat neputinţa înţelegerii, cu opt zile în urmă. Şi să nu uităm că Toma era Apostol dar era, deopotrivă şi Ucenic, prin urmare avea mereu de învăţat de la Fiul lui Dumnezeu. De data aceasta învaţă că adevărurile Dumnezeieşti, aşa cum le păstrează şi propovăduieşte Sfânta Biserică, sunt prea vrednice de crezare, chiar atunci când nu le putem experia în felul lui Toma: ,,Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!’’ (Ioan 20 29). Acest lucru l-a înţeles atât de bine, mai târziu, Sfântul Apostol Pavel şi a scris credincioşilor dintre evrei: ,,Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute’’(Evrei 11, 1). Pentru noi orice relatare a Sfintelor Evanghelii echivalează cu însăşi prezenţa noastră la evenimentul respectiv, este ca şi cum am fi noi înşine martori oculari şi auriculari la ceea ce a făcut şi învăţat Mântuitorul. Nu întâmplător se spune că credinţa este o facultate de cunoaştere şi înţelegere fără egal, ce ne este dată pentru binele şi mântuirea noastră.

Înţelegând, cât este omeneşte posibil, adevărul Învierii Domnului, Sfântul Toma a fost cuprins de negrăită bucurie, căci ceea ce fusese până atunci o nădejde palidă, a devenit un fapt real, de necontestat. Aceasta îl şi face să mărturisească din prea-plinul inimii sale: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!’’ (Ioan 20, 28). Excepţională mărturie! Este exact, ceea şi noi mărturisim, acasă sau în Sfânta biserică, despre Mântuitorul: că este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. Mi-aduc aminte că în anii întunecaţi ai dictaturii comuniste, trepăduşii de toate felurile încercau din răsputeri să-i convingă pe oameni că Domnul Iisus n-a existat ca Persoană reală, ci este doar un mit. Chiar vestitul Marx care zicea că le ştie pe toate, contesta existenţa istorică a Mântuitorului. Ei bine, această metodă a negării totale s-a dovedit a fi falimentară pe de-a-ntregul. De aceea, în anii încă şi mai întunecaţi în care trăim, metoda s-a schimbat cu una mai subtilă, dar la fel de păgubitoare: se admite că în istorie a existat Domnul Iisus ca Persoană, dar ni se spune că a fost un muritor de rând, un om oarecare ce Şi-a încheiat existenţa odată cu moartea pe Cruce. Este tăgăduită Dumnezeirea Fiului, este tăgăduită şi Învierea. Spre asta converg toate eforturile puterilor iadului şi ale slugilor lor de pe pământ.

Aceste puteri se cutremură în faţa mărturisirii noastre, de fapt în faţa Adevărului Învierii. De aceea, să mărturisim până la sfârşitul vieţii nostre că ,,Dumnezeu este Domnul şi ni S-a arătat nouă’’ înviat din morţi precum femeilor purtătoare de mir, precum celor zece Sfinţi Apostoli, precum lui Toma, precum celor ,,peste cinci sute de fraţi’’ (I Corinteni 15,6), precum lumii întregi. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mitropolitul Neofit de Morphou: Pentru noi Sfântul Botez este singurul certificat

 ,,Aceștia (n.m.oamenii Noii Ordini Mondiale) sunt oameni răi, de alte credințe, masoni, sataniști, sioniștii fanatici (nu toți iudeii), care vor să provoace confuzie mai cu seamă legat de sărbătorile ortodocșilor. De ce anume ortodocșilor? Pentru că ortodoxia este Singura și Adevărata Biserică, Trupul divino-uman al lui Hristos.

Vor să schimbe legea Bisericii Ortodoxe. E un plan, ca, încet, încet, să fie un singur Paști cu catolicii și cu iudeii, pentru a aduce pe cei ortodocși în religia unică mondială înainte de Dictatura Globală! Când am spus prima oară aceasta, am fost numit conspiraționist. Dar acum, încet, încet, planurile lor sunt la vedere și trebuie date în vileag.

Care este agenda lor? Folosesc această boală, care există și pe care o trăim cu toții, fiind rezultatul păcatelor noastre, al tuturor popoarelor și națiunilor. Sperie oamenii cu măști, cu măști duble, triple, de asemenea cu vaccinuri care nu au fost adecvat testate. Mulți oameni de știință vorbesc despre vaccinuri modificate genetic, ce înseamnă asta? Copiii vor fi injectați, fetele injectate vor deveni sterile și nou născuții se vor naște cu tot felul de defecte, dizabilități fizice, afecțiuni respiratorii, sindrom Down, anemie și multe altele. Aceasta o spun mari medici, cum ar fi, îndeosebi, un binecunoscut medic care a luat premiul Nobel pentru cercetările sale despre SIDA.

Nu vor permite ca vocile noastre să se audă, și de fiecare dată când vor auzi acestea pe video pe Youtube le vor da jos (chiar video-ul cu acest cuvânt a fost șters de pe Youtube – n.n.). Trebuie să înțelegem că trăim în timpuri totalitare, pe care le inițiază într-un mod „politicos”.

Ei spun despre copiii voștri că trebuie să se vaccineze pentru a participa la școală, astfel că ce vor face părinții? Părinții au o problemă. Și ca să apelezi la serviciile medicale ai nevoie de vaccin cu certificat și cu ținerea evidenței odată la fiecare șase luni. Iar dacă aceste schimbări (genetice?) se vor reflecta în fertilizare, știți ce înseamnă aceasta? Înseamnă că nepoții și strănepoții noștri vor fi împovărați cu toate aceste boli. Cei în vârstă vor avea multe efecte secundare. Am o datorie de a vă transmite gândurile mele, iar alegerea vă aparține.

Ușile Bisericii vor rămâne deschise pentru toți. Bărbați și femei, bolnavi și sănătoși. Biserica este un spital, pentru suflet și trup. Câți nu au venit la Biserică bolnavi sufletește și trupește și s-au făcut sănătoși? Trăim și lucrăm pentru viață veșnică, tineri și bătrâni, sănătoși și bolnavi, vaccinați și nevaccinați, cu mască sau fără. Ne împărtășim cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al lui Hristos, primim Duhul Sfânt pentru iertarea păcatelor și pentru viață veșnică.

Sunt întrebat: nu se îmbolnăvește lumea la Biserică? Ba da, dar ce spune preotul când vine momentul împărtășirii? „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”. Cine se cuminecă cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste de Ortodoxie, primește Duh Sfânt și niciun fel de boală nu îl atinge, chiar dacă cel de lângă el ar avea lepră. Când ne e teamă de boli, teamă de oameni, nu vom scăpa de ce ne e frică, fie că vom fi înăuntrul bisericii, fie afară. Înțelegeți ce este frica de Dumnezeu? Avem nevoie doar de frica lui Dumnezeu și orice altă temere pe care o avem despre cum și când vom părăsi această viață depinde de Dumnezeu.

Vreau să fiți politicoși și să nu faceți precum fac polițiștii. Chiar dacă statul ne cere să avem cel mult 50 de oameni care sunt în biserică, vaccinați și cu certificat, pentru noi Sfântul Botez este singurul certificat. Nu ne cereți să fim doar 40 sau 50 de oameni. Evanghelia ne spune că e pentru câți se poate – fie ei puțini sau mulți.

Ce slujbă frumoasă am avut azi, parcă am fi fost Patriarhia. Vă rog, cu bună inimă să spuneți și celor din alte parohii, procesiunea de Prohodul Domnului va avea loc în jurul bisericii, nu pe străzi, pentru a nu provoca. Dacă vine cineva cu mască, poate să o facă, dar dacă vreți să sărutați icoanele, o faceți fără mască, și asemenea și dacă vreți anafura, sărutând mâna preotului. Preotul care dă anafura fără frică de a se îmbolnăvi este un biruitor în Hristos. Mesajul meu este să nu fiți mai provocatori sau mai puțin ortodocși decât ați fost în anii trecuți”.

Sursa: Christiana Fidirikkos Orthodox Ethos

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Extremă urgenţă! Nu păşiţi pe drumul cel fără întoarcere, primind vaccinul sataniştilor

Cipul a fost o teorie veche. Toate vaccinurile care se află acum pe piaţă sunt semnul/numărul fiarei. De ce?

1.Pentru că ele conţin exact 18 (6+6+6)extracte genomice din retrovirusul HIV, care vor pătrunde în nucleul celulei şi vor modifica ireversibil genomul.

2.Acest vaccin este numărul fiarei deoarece conţine şi alte componente la fel de importante: nanodiamante, puncte cuantice, luciferaza-enzima care va lasa tatuajul invizibil pe frunte sau pe mâna dreaptă, vizibil prin smartphone, cu care veţi putea demonstra că aţi fost vaccinat. Substanţa numită Darpa-hidrogel transportă  vectorul ARN în nucleul celulei în urma unui impuls dat prin internet. Deci cei care vor primi vaccinul nu vor fi modificaţi genetic imediat, decât atunci când se va da impulsul.

3. Odată ce ai luat acest vaccin nu mai faci parte din creaţia lui Dumnezeu, ci devii sintetic, modificat genetic, deci nu mai ai AND-ul original făcut de Creator. Aceasta înseamnă lepădare de Dumnezeu, de-acum faci parte din sistemul fiarei, iar numele tău a fost şters din cartea vieţii.

4.Acest vaccin te va conecta la moneda digitală planetară şi unică. Neprimindu-l, nu vei putea vinde sau cumpăra (Apocalipsa 13, 17).

5.Oamenii vaccinaţi vor fi controlaţi prin generaţia 5 G, provizorie, deoarece urmează generaţia 6G, adică internetul total.

6.Frenezia ce i-a cuprins pe satanişti, aceea de a vaccina cât mai mulţi oameni, se datorează timpului scurt pe care-l au la dispoziţie (,,Vai însă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi, având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt’’, Apocalipsa 12, 12).

7.Actuala zisă pandemie nu este decât o minciună, o mare înşelare pregătită de multă vreme, cu toţi paşii care se parcurg şi cu diferitele faze ale lockdown-urilor. Numărul fiarei este deghizat în acest vaccinuri. Falsa pandemie e pretextul marii resetări de care se vorbeşte. O problemă planetară unică impune o soluţie unică, implementată de un guvern planetar unic, condus de un singur individ, antihristul. OMS e parte a acestor planuri satanice.

8.A crede în Domnul nu înseamnă a fi prost şi ignorant. Trebuie să înţelegem semnele vremurilor. Restricţiile diabolice pe întreaga planetă sunt menite să forţeze populaţia să se vaccineze rapid, să se lepede rapid de Dumnezeu. Celor care fac comentarii cretine şi stupide, diavolul le-a întunecat minţile ca să nu vadă adevărul, nici măcar acum când semnul fiarei bate la uşă. Nu mai faceţi comentarii superficiale, deschideţi ochii şi urechile, pentru că informaţiile există, sunt ştiinţifice, verificabile. Citiţi Sfânta Scriptură şi vedeţi că proorociile ei se împlinesc sub ochii noştri.

9.Niciodată guvernul, medicii, presa, televiziunile nu vă vor spune adevărul despre vaccin pentru că toţi au fost cumpăraţi. Nu ne vor spune nimic despre modificarea genetică produsă în organismul uman şi nici despre semnul fiarei conţinut în vaccinul pe care ni l-au pregătit Iohannis, Orban, Câţu, Arafat, Rafila. O putere malefică dictează în toată lumea, de aceea peste tot se impun aceleaşi condiţii anti-umane, anti-religioase, distructive economic, spiritual, social. Chiar dacă falsul mesia nu şi-a dezvăluit încă identatea, primirea vaccinului înseamnă lepădare ireversibilă de Dumnezeu.

10.Rescrierea codului genetic prin vaccin înseamnă sterilizare, cancer, boli auto-imune, distrugerea sistemului imunitar, afecţiuni neurologice fatale, etc., toate având ca scop exterminarea unei mari părţi a populaţiei globului ( ,,O bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi se închinau chipului fiarei’’, Apocalipsa 16, 2).

11.Vaccinurile conţin celule de fetuşi avortaţi (groaznic!) şi substanţa numită lucifer-aza. Numele CORONA arată că ceea ce se petrece acum tinde spre ÎNCORONAREA antihristului (în grecă antihristos, împotriva lui Hristos). Modificarea genetică a Creaţiei este o abominaţie care nu va fi tolerată de Creator, aşa cum nu a fost tolerată nici în timpul lui Noe…

 V-am spus acestea ca să şiţi exact ce reprezintă acest vaccin şi să nu mai aveţi nicio scuză dacă îl primiţi…

EXPLICAŢIE. Am primit textul de mai sus prin whatsapp, mi s-a părut deosebit de relevant şi am socotit că e mult folositor să ajungă la cunoştinţa cât mai multor semeni de-ai noştri. Textul original e mai amplu, cu multe date ştiinţifice, de aceea mi-am îngăduit să extrag selectiv cele mai importante idei, această simplificare ducând la o înţelegere mai lesnicioasă din partea tuturor. Am adăugat câteva citate biblice, tocmai pentru a ilustra veridicitatea celor expuse de autor, care ne rămâne necunoscut. Neavând dexterităţi tehnice, am copiat textul tastându-l literă cu literă. Fie acestea spre slava Marelui nostru Dumnezeu şi spre mântuirea celor care-L iubesc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfantul Sofronie Saharov: Dumnezeu îl caută pe om înainte ca omul să-L caute pe Dumnezeu

Părintele Sofronie mărturisea cu tristeţe despre o realitate în care trăim: „Cel mai tragic mi se pare a fi nu faptul că oamenii îndeobşte suferă mult, ci faptul că mor fără a fi cunoscut pe Dumnezeu”. Părintele participa la zbuciumul tuturor oamenilor. Tragedia lumii îi sfâşia inima. Suferea pentru toate popoarele care trăiau sub conduceri dictatoriale. Când vorbea despre tragedia lumii înţelegeai cât de mult suferea. Faţa i se umplea de amărăciune şi nu mai putea să vorbească nimic. Îl simţeai şi îl vedeai cum se adânceşte în propria lui lume de rugăciune. Pe om îl iubea mult, asculta cu atenţie ceea ce i se spunea, răspundea şi uşura orice suflet întristat. Părintele trăia drama sufletului care nu se exteriorizează, cunoştea bucuria, care nu se exprimă şi se comportă după cum era nevoie, odihnea, mângâia.
Spunea: ,,Dacă nu trăieşte înlăuntrul tău Hristos, nu poţi înţelege corect lucrurile în viaţă. Cum să înţelegi durerea, bucuria oamenilor, dacă nu le trăieşti şi dacă nu trăieşte în tine Hristos. Inima să-ţi bată cu Hristos, să-L respiri pe Hristos. Numai atunci eşti om adevărat”.

Suferea nemăsurat de mult pentru decăderea omului şi întotdeauna se arăta mirat că omul nu înţelege ceea ce se întâmplă la Sfânta Liturghie. Însă nu-şi îngăduia să vorbească, el tăcea, exprimând, totuşi, prin atitudinea lui, întreaga măreţie a iubirii ce i-o purta omului. Neputând să înţeleagă împietrirea inimii omului, rămânea uimit în faţa iubirii negrăite a lui Hristos pentru om. De aceea şi mărturiseşte: „Dumnezeu nu sileşte nicidecum omul, ci stă cu răbdare la poarta inimii sale, aşteptând cu smerenie momentul în care această inimă I se va deschide. Dumnezeu Însuşi îl caută pe om înainte ca omul să-L caute pe Dumnezeu”.

Într-o corespondenţă pe care o are cu un monah catolic englez, care mai apoi a devenit ortodox, exprimă marea durere a sufletului său în rugăciunea pentru lume: „Iubirea pentru lume, pentru om, mă împinge să mă bat cu Dumnezeu. Uneori mă rog cu lacrimi dulci, adeseori, însă, ca un nebun, mă lupt, insist, pretind… Mă lupt împotriva lui Dumnezeu, în lupta mea pentru soarta oamenilor Îl mâhnesc cu obrăznicie, dar, în cele din urmă, oricare ar fi destinul întregii umanităţi, al întregii creaţii, pe Dumnezeu Îl iubesc cu o iubire veşnică, unică şi adevărată. De mii de ori s-a desfăşurat în sufletul meu o luptă aspră, dar iubirea lui Hristos a biruit mereu”.

„Plânsul adânc din întreaga noastră fiinţă, din pricina acestei iubiri a cărei prezenţă arde înlăuntrul nostru în timpul rugăciunii pentru lume, poate atinge o intensitate care depăşeşte puterea noastră de a o răbda. Însă după aceasta sufletul cearcă o dulce linişte şi acea pace despre care Apostolul Pavel spunea că ea “covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4,7)”. În acelaşi timp, însă Părintele punea in practică libertatea absolută şi imensa iubire a lui Dumnezeu şi spunea că „nici o facere omenească dacă nu este făcută din voinţă liberă, nu are valoare veşnică înaintea lui Dumnezeu”.

Rugăciunea pentru lume a copleşit viaţa Stareţului; iată ce spunea în acest sens: „Întreaga mea viaţă, mai mult sau mai puţin conştientă, am petrecut-o în rugăciunea pentru lume. Dorinţa inimii mele este să-i văd pe toţi şi pe fiecare în parte, purtători ai acelei plinătăţi de viaţă dumnezeiească, pe care Hristos a adus-o lumii: ,,Furul nu vine decât ca să fure, să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din bleşug să aibă”(Ioan 10, 10). Prin pocăinţa noastră nu trăim doar o dramă personală, ci trăim în noi înşine tragedia umanităţii întregi, drama istoriei sale de la începutul veacurilor. Hristos este Dumnezeul infinit. El n-a fost răstignit numai pentru credincioşi, ci pentru toţi oamenii de la Adam până la ultimul om născut din femeie. A urma pe Hristos înseamnă a suferi pentru a vindeca şi a mântui întreaga umanitate. Nu există altă cale”.

Sursa: Pr. Morariu Iuliu Ovidiu, “Prezenţe patristice contemporane. Repere duhovnicești”, Alba Iulia, 2008, pag. 44-46.

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

Dumnezeu l-a proslavit pe Părintele nepomenitor Nikolaos Manolis: În vreme ce era îmbrăcat cu veşmintele preoţeşti, a început să cânte Psalmi

Hristos a inviat

În veștile neașteptate despre somnul iubitului nostru Părinte Nikolaos Manolis am fost cu toții încercaţi și experimentăm pedagogia Domnului nostru, fiecare după priceperea sa. Vine însă o mărturie simplă de unde nimeni nu se aşteaptă şi răspândeşte cu prisosinţă lumina Învierii în inimile tuturor. După douăzeci şi patru de ore, Părintele Nikolaos, în grija sa părintească, nu ne-a lăsat în neştiinţă.

În aceasta dimineaţă, fratele nostru duhovnicesc H.G a fost la biroul funerar LV, pentru a se îngriji de ultimele pregătiri în vederea înmormântării Părintelui nepomenitor Nikolaos. Omul de la birou a relatat faptul minunat petrecut în prezenţa a opt martori: În timp ce îl pregăteau pe Părintele Nikolaos, îmbrăcându-l în veşmintele preoţeşti, acesta a început să cânte Psalmi. Imediat au fost chemaţi ceilalţi colegi, care au trăit şi ei acele momente minunate şi le-au confirmat pentru cei dornici să cunoască felul cum Dumnezeu l-a proslăvit pe alesul Său.

Fratele nostru duhovnicesc l-a rugat pe şeful biroului să facă public acest eveniment. Spre slava lui Dumnezeu şi pentru înştiinţarea celor care-L iubesc, acesta a spus: ,,După ce am fost părtaşi la această bucurie, nu vom ascunde adevărul şi vom spune că Părintele Nikolaos a cântat, în vreme ce noi îl pregăteam, pentru înmormântare’’. Să se scrie acestea pentru cei care cugetă drept, pentru că nu fiii săi duhovniceşti mărturisesc această minune, ci aceia de la Birou spun despre faptul minunat, spre slava lui Dumnezeu.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!

Părintele Nikolaos Manolis va rămâne întru veşnică pomenire. Să dea Bunul Dumnezeu ca toţi să ne întâlnim în locaşurile veşnice.

Sursa: Katanixi.gr/Orthodoxia

Precizări necesare: Părintele Nikolaos a fost între primii slujitori care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. Era în strânsă legătură cu Părintele Theodoros Zisis, care a şi slujit la înmormântare, rostind şi un cuvânt de învăţătură.

Faptele minunate ne sunt date, deopotrivă, tuturor. Sinceritatea şi corectitudinea nu sunt niciodată de lepădat. Cine nu le are, să le caute şi să şi le aproprie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Mucenic Erminingheld a sărbătorit Învierea Domnului în asprimile temniţei, refuzând comuniunea cu ereticii şi împărtăşania acestora

Hristos a înviat

Goţii au fost un popor migrator care au îmbrăţişat erezia lui Arie, în frunte cu regele lor, Livighild. Fiul acestuia, Erminingheld, a părăsit erezia ariană şi, călăuzit fiind de Episcopul ortodox Leandru, a venit la Dreapta Credinţă. Tatăl său a voit să-l întoarcă la rătăcirea pe care tocmai o părăsise. Zadarnice au fost toate strădaniile regelui, căci Erminingheld a rămas statornic, iar tatăl său l-a îndepărtat de la moştenirea tronului. A poruncit apoi ca fiul său să fie ferecat în obezi de fier şi să fie ţinut în temniţă.

Se apropia Sărbătoarea Învierii Domnului. Regele Luvighild a trimis un episcop eretic pentru a duce lui Erminingheld împărăşania ariană şi a stărui pe lângă el să se întoarcă la rătăcirea arienilor. ,,Iar Sfântul răbdător de chinuri, îngreţoşându-se de episcopul arian şi mustrând aspru credinţa lui cea rea, l-a izgonit de la sine, neprimind împărtăşania cea eretică. Şi a fost împărtăşit de un preot dreptcredincios, pe care Sfântul Leandru, episcopul, l-a trimis la dânsul în taină cu preacinstitele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos’’.

Luvighild s-a mâniat şi a poruncit săi să taie capul Sfântului, şi astfel, acesta şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Zadarnic s-a căit regele de fapta sa şi a dorit să vină la Dreapta Credinţă. A fost pedepsit de Dumnezeu cu o boală rea şi a cedat puterea fiului său, Rehader, care, îndemnat de Sfântul Leandru, a primit Credinţa adevărată şi a adus şi pe goţi în Biserica lui Hristos (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 10-12).

Cinstite cititorule, învăţăm din pilda Sfântului Erminingheld să ne îngrădim de eretici, să nu sărbătorim împreună cu ei, să ne spovedim cât mai des şi să ne împărtăşim cu adevăratele Taine ale lui Hristos, care le are numai Biserica Ortodoxă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Predică la Sărbătoarea Învierii Domnului. Hristos a înviat! Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Nu vă temeţi

Precum spune textul Scripturilor Sfinte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ,,întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit’’ şi nu numai că nu L-au primit, dar poporul Său I s-a făcut vrăjmaş de moarte. Cu o încrâncenare nemaiîntâlnită în istorie, iudeii au încercat în toate felurile să şteargă orice urmă a prezenţei lui Hristos în lume, să piardă chiar şi Dumnezeiasca şi mântuitoarea Sa învăţătură. Culmea răutăţii şi urii omeneşti s-a arătat începând cu Sfintele Sale Patimi, când Cel mai mare Binefăcător al lumii a fost tratat precum cel din urmă răufăcător. Toate puterile întunericului s-au îndreptat spre dealul Golgotei, unde Cel fără de păcat a fost pironit pe Cruce, a răbdat inimaginabile chinuri pentru ca, în cele din urmă, să-Şi dea duhul în mâinile Părintelui Său (Luca 23, 46). Acela ar fi trebuit să fie momentul în care vrăjmaşii lui Hristos să se domolească, deoarece şi-au satisfăcut setea de sânge, iar Cel urât de ei era mort. N-a fost aşa! N-a fost aşa pentru vrăjmaşul nevăzut al lui Hristos, diavolul, ştia ceea ce slujitorii lui încă nu crezuseră, anume că morţii de pe Cruce îi va urma Sfânta Înviere! Ştia că nu poate împiedica Învierea şi atunci şi-a propus să o ascundă, să o tăgăduiască. Pentru aceasta şi-a trimis slujitorii, arhierei şi farisei, la dregătorul Pilat cu această cerere: ,,Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva Ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea cea din urmă mai rea decât cea dintâi’’ (Matei 27, 62-64). Observaţi orbirea iudeilor: Pilat, complicele lor la moartea lui Hristos, are parte de apelativul divin ,,Doamne’’, în vreme ce Mântuitorul era, în optica lor diabolică, ,,amăgitorul’’. Cumplită răsturnare de valori! Teribilă substituire a Binelui, Dreptăţii şi Adevărului! Şi-apoi ce-ar fi putut demonstra Sfinţii Apostoili arătând s-au ascunzând un cadavru, dacă nu eşecul propovăduirii lui Hristos? Ce minte sănătoasă ar fi pus strajă la mormânt, ca să păzească un mort? Ei bine, iudeii n-ar fi făcut nimic din toate acestea dacă nu s-ar fi aflat în slujba puterilor iadului. Le-a spus Pilat: ,,Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra’’ (Matei 27, 65-66).

          Nici răutatea iudeilor, nici puterea armelor romane, nici lucrătura porţilor iadului n-au putut împiedica, ori măcar amâna,  Învierea din morţi a Mântuitorului! La ceasul statornicit din veşnicie de Dumnezeu, Fiul Său a biruit legăturile morţii şi a zădărnicit uneltirile fiilor întunericului. Mormântul a rămas gol, străjerii-neputincioşi. Viaţa s-a ridicat deasupra morţii! ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le’’. Adevărul cel veşnic şi mântuitor a început, de-acolo, de la mormântul gol, să se răspândească în lume, în întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Neputând zădărnici Învierea, diavolul şi-a inspirat slugile să o tăgăduiască. I-a pus să arunce în luptă puterea banului, putere de care s-a folosit şi atunci când l-a îndemnat pe Iuda Iscarioteanul să-L vândă pe Mântuitorul pentru cei treizeci de arginţi. Şi iată cum: ,,Unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate’’ (Matei 28, 11). Fără voia lor, s-au făcut vestitori ai Învierii, ei, vajnicii păzitori ai mormântului. ,,Şi adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor’’ (Matei 28, 12). Banii însă nu erau de ajuns, trebuia pusă-n joc şi minciuna. Şi au pus-o! ,,Spuneţi că Ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără griji vă vom face’’ (Matei 28, 13-14). Şi atunci, ca şi astăzi, credeau ei că, folosind minciuna şi banul, pot face orice. N-a fost aşa! ,,Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de astăzi’’ (Matei 28, 15). Într-adevăr, cuvântul acesta, adică minciuna aceasta, a găsit teren prielnic la iudeii care, neprimindu-L pe Mântuitorul, resping şi tăgăduiesc adevărul Învierii în toată vremea şi-n tot locul, în lume. În schimb, între neamuri s-a răspândit Vestea cea Bună, şi neamurile au primit-o şi au crezut-o. Până în ziua de astăzi, până în vecii vecilor. De aceea ne şi aflăm noi astăzi în Sfânta Biserică; de aceea Biserica de pe toată faţa pământului sărbătoreşte Învierea Domnului; de aceea Dumnezeu trimite în fiecare an lumina sfântă din cer la Ierusalim, aprinzând făclia patriarhului; de aceea se cântă cu negrăită bucurie de toţi dreptmăritorii ,,Aceasta este Ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-ânsa’’; de aceea vestim şi noi şi ne salutăm, rostind acel Dumnezeiesc Adevăr: ,,Hristos a înviat!’’; de aceea vrăjmaşii lui Hristos şi ai Învierii spumegă de furie şi încearcă, folosind aceaşi bani murdari şi aceleaşi minciuni josnice, că Învierea nu s-a petrecut, că Iisus a murit, dar n-a înviat; de aceea un jalnic contestatar al Învierii încerca, având acces nelimitat la posturile satanice de televiziune, să ne convingă că el a descoperit mormântul Domnului, un alt mormânt, în care s-ar afla, chipurile, trupul Său şi ale celorlalţi din aşa-zisa Lui familie.

          Noi însă, nu ne putem împiedica nici de minciuni, nici de bani, nici de satanicele puneri la cale ale necredincioşilor. Pentru noi rămâne Adevărul Învierii, veşnic şi neschimbător. De aceea zic: Bucuraţi-vă, dreptmăritorilor, oriunde şi în orice stare vă aflaţi! Bucuraţi-vă, voi martori ai Învierii, căci Adevărul vă va face liberi! Bucuraţi-vă, voi, preoţi slujitori ai lui Hristos la Sfintele Altare, chiar dacă necredincioşii vă asimilează cu preoţii evrei ucigaşi ai lui Hristos, şi pun sectele cele fără Dumnezeu să vă batjocorească să atragă ura oamenilor asupra voastră! Bucură-te, Sfântă Mireasă a lui Hristos, că astăzi lumina cea neînserată a Învierii străluceşte deasupra ta! Ridicaţi-vă glasurile spre cer întru cântare Dumnezeiască: ,,Ziua Învierii! Să ne luminăm, popoare. Paştile Domnului, Paştile. Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă. Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!’’

Presbiter Ioviţa Vasile


Troparul Învierii transliterat în caractere latine

(Se poate cânta pe linia melodică românească)

Χριστoς ἀνέστη ἐκ νεκρῶν   Hristos anesti ek necron    Hristos a înviat din morţi

θανάτῳ θάνατον πατήσας    tanato tanaton patisas    cu moartea pe moarte

călcând 

καὶ τοῖς ἐν τοῖς μνήμασι      ke tis en tis mnimasi      şi celor din morminte

ζωὴν χαρισάμενος.                zoin harisamenos           viaţă dăruindu-le.

Sfântul Nicolae Velimirovici: Din Ierusalim, în Sâmbăta Mare

,,Când te copleşeşte ceva, nu te întrista, ci totdeauna stai cu duhul la Mormântul Mântuitorului, ca şi mine: eu, şi în închisoare, şi în deportare, am stat totdeauna cu duhul la Mormântul Domnului!” Sfântul Kuksa de la Odessa

Iată-ne acum în Ierusalim, cel mai mare câmp de bătălie din istoria neamului omenesc. Acesta este Kosovopolje al omenirii. Multe bătălii s-au dat aici între oştirile Împărăţiei cerurilor şi oştirile împărăţiei pământeşti. Oştirile Împărăţiei cerurilor întotdeauna au părut mai slabe, şi întotdeauna au părut înfrânte înainte de biruinţă. Căpetenia oştirii Împărăţiei cerurilor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a dat bătălia cheie în acest loc, şi a câştigat biruinţa cheie. Toate bătăliile pe care le-au dat înainte de El luminoasele Lui oştiri seamănă cu bătălia Lui atât prin chinuri, cât şi prin biruinţe.

Sunt de-acum şase zile de când trăim pătimirile Domnului nostru. Am străbătut toate locurile chinurilor Lui, şi pe toate le-am udat cu lacrimile noastre. Sufletele noastre se simt chinuite până la istovire. Trupeşte, însă, ne simţim minunat de bine. Dormim puţin, postim mult, stăm cu ceasurile la slujbe, întreaga zi, de pe colină pe colină, prin Sfânta Cetate. Şi nimeni nu e obosit, nimeni nu e bolnav, nimeni nu se plânge! Sufletul însă e apăsat ca de o piatră de mormânt. Nimic în lume afară de Învierea Domnului nostru chinuit nu poate să ridice această piatră de mormânt şi să aducă înviere sufletelor noastre. De-abia aşteptăm ca sâmbăta aceasta să plece de la noi şi să ne întâlnim cu Duminica preaslăvită.

Unde sunt adventiştii din Bacika să vină la Ierusalim şi să trăiască aceste pătimiri sufleteşti câte am trăit noi în aceste şase zile? Atunci nu le-ar mai da prin minte să prăznuiască sâmbăta în locul Duminicii. Iată, sâmbăta nouă nu ne-a adus nici o uşurare. În această zi doar însumăm toate pătimirile Domnului nostru, adunăm toate chinurile Lui. Şi aşteptăm Duminica: uşurare, odihnă şi izbăvire.

„Ce s-a întâmplat azi cu Domnul?” – întreabă funcţionarul Ilia.
„S-a pogorât la iad ca să se arate pe Sine şi Evanghelia Sa şi celor ce au răposat mai înainte de venirea Lui, aşa încât să ia sub stăpânirea Sa toate generaţiile omeneşti trecute, prezente şi viitoare, să le arate tuturor adevărul şi să-i îmbie pe toţi cu mântuirea”.

„Dar ce, adventiştii prăznuiesc pogorârea lui Hristos la iad, nu Învierea Domnului?”

Astăzi am mers de câteva ori în Biserica Mormântului Domnului. Am fi vrut să fim acolo necontenit – ca şi cum nevăzutul nostru Stăpân ne cheamă la Sine pe Golgota, ca prin rănile Sale trupeşti să vindece rănile noastre sufleteşti. Biserica aceasta se mai numeşte şi Biserica Învierii. S-ar putea numi fără împiedicare şi Biserica Înviată – fiindcă într-adevăr a înviat de câteva ori. Împăratul păgân Adrian a dărâmat-o din temelie şi în locul acela a pus idoli de nebuni: pe Jupiter şi Venera, urâciunile romane. Iulian Apostatul şi Omar Arabul, şi Hosroe Persanul au prădat-o şi au stricat-o pe rând. Această Biserică, însă, a înviat neîncetat după moartea ruinătorilor ei, în nouă şi mai mare slavă şi frumuseţe. Oare aceasta nu e Înviere? Oare n-a fost şi Crucea lui Hristos îngropată sub pământ şi a înviat?

O, Mare Doamne Iisuse, Unule Nebiruite, Atotputernice! Şi lucrurile legate de numele Tău învie, cu atât mai mult oamenii şi popoarele. Şi cu atât mai mult Tu, Adevărule Veşnic şi Viaţă Veşnică!

(Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi