Predică la Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului). Vedere şi înainte-vedere

Scriitorul sfânt al Cărţii a 4-a a Regilor relatează în capitolul 6 al acesteia un eveniment din vremea Proorocului Elisei. Regele Asiriei a ieşit cu război împotriva israeliţilor şi, pentru aceasta, a făurit mai multe planuri secrete cu scopul de a-i surprinde şi învinge. Proorocul lui Dumnezeu, având darul înaintevederii, cunoştea toate intenţiile asirienilor şi-l prevenea de fiecare dată pe regele lui Israel, aşa încât acesta zădărnicea orice acţiune militară a vrăjmaşilor. Exasperat, regele asirian şi-a suspectat apropiaţii de trădare: ,,Spuneţi-mi care din ai voştri sunt în legătură  cu regele lui Israel?’’ (6, 11). Unul din slujitorii lui i-a risipit nedumerirea şi neştiinţa: ,,Nimeni, stăpânul meu rege. Dar Elisei Proorocul, pe care-l are Israel, spune regelui lui Israel până şi cuvintele ce le grăieşti tu în odaia ta de culcare’’ (6, 12). Evident, prima acţiune militară ce a urmat a fost menită să-l prindă şi să-l suprime pe Elisei. În timp ce acesta se afla  în Dotan, oştirea vrăjmaşă a împresurat într-o noapte cetatea. Dimineaţa, slujitorul Proorocului privind împrejurimile, s-a îngrozit la vederea armatei asiriene şi, imediat a venit şi i-a comunicat omului lui Dumnezeu. Acesta cunoştea dinainte situaţia şi, nădăjduind în ajutorul ceresc, stătea liniştit şi aştepta desfăşurarea faptelor. Disperării slujitorului i-a răspuns cu un calm desăvârşit: ,,Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei’’ (6, 16). Cuvinte de neînţeles pentru slujiorul incapabil să vadă ceea ce Dumnezeu a dat şi a descoperit Proorocului Său. Doar când Elisei s-a rugat pentru el: ,,Doamne, deschide-i ochii ca să vadă’’ (6, 17), ,,acesta a văzut şi iată tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei’’ (6, 17). Când însă asirienii au început asaltul asupra cetăţii, rugăciunea Proorocului s-a auzit din nou: ,,Loveşte-i cu orbire’’(6, 18), Dumnezeu îl ascultă şi-n momentul următor toată armata vrăjmaşă era redusă la o totală neputinţă, încât fără, nicio greutate, au fost îndreptaţi spre Samaria. Abia atunci Elisei s-a rugat iarăşi lui Dumnezeu ca să redea asirienilor vederea, iar aceştia şi-au dat seama că Atotputernicul ocrotea pe israeliţi prin rugăciunile omului său bineplăcut. Împrejurarea naşte imediat în mintea slujitorului gândul răzbunării, de aceea cere îngăduinţă ca să-i ucidă. Elisei purta în sine gândul cel bun al lui Dumnezeu şi a oprit cu desăvârşire orice vărsare de sânge: ,,Să nu-i ucizi; Au doară cu arcul tău şi cu sabia ta i-ai prins ca să-i ucizi? Dă-le pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea şi apoi să se ducă la domnul lor’’ (6, 22). În acest fel a lucrat Dumnezeu prin Proorocul Său cel înaintevăzător pentru a zădărnici un război absurd, al cărui deznodământ ar fi stat în pierderea a mii de vieţi.

Întâmplările acestea ne arată cu limpezime că oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu sunt purtători de daruri Dumnezeieşti excepţionale, care le îngăduie să vadă şi să ştie ceea ce omul obişnuit nu poate vedea. Căci omul obişnuit, încărcat de păcate, este incapabil să vadă şi să înţeleagă până şi lucrurile cele mai evidente. Ne-o arată Sfânta Evanghelie a acestei Duminici.

Fiind prezent în Ierusalim, Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a întâlnit pe acel om nenorocit, deoarece era orb din naştere. Ca întotdeauna, El S-a arătat adânc cunoscător al suferinţei omeneşti şi cu Dumnezeiasca-I dragoste de oameni S-a oprit lângă acest oropsit, a făcut tină din ţărâna drumului şi i-a uns ochii cei întunecaţi. Lumina nu i se arată imediat, căci Domnul Iisus l-a îndemnat să adauge strădania proprie la lucrarea lui Dumnezeu: l-a trimis la scăldătoarea Siloamului să se spele, moment în care i s-au deschis ochii şi despre el se putea vorbi ca fiind orb, doar la trecut.

De-cum intră în rol şi corul denigratorilor, al iudeilor necredincioşi şi înguşti la minte cu interminabilele lor întrebări şi îndoieli. Neizbutind să audă cuvintele pe care le voiau, adică o tăgăduire a minunii Dumnezeieşti care tocmai s-a săvârşit, l-au dus pe cel vindecat la farisei. Şi aceştia se dovedesc incapabili să se bucure de binele semenului, de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor. De-aici iarăşi un şir de întrebări, de acuze şi ameninţări la adresa părinţilor celui orb până atunci. Nici discursul logic şi convingător al acestuia n-a reuşit să-i clintească din împietrirea lor, de aceea l-au dat afară din sinagogă. Aici s-a întâlnit cu Binefăcătorul său, despre Care nu ştia mai nimic, dar Care i se descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu. Atunci s-a produs gestul de recunoştinţă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu: omul s-a închinat lui Iisus, ca unul căruia i s-au luminat şi ochii şi mintea. Cuvintele Mântuitorului adresate iudeilor sunt aspre, dar meritate, ei nevrând să iasă din insensibilitatea lor faţă de bine şi adevăr: ,,Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca acei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră’’ (Ioan 9, 39-41).

Iată de ce tainele lui Dumnezeu se descoperă numai celor drepţi! Sfântul Atanasie cel Mare, scriind despre viaţa Cuviosului Antonie cel Mare relatează acest acest episod: ,,Odată şezând şi lucrând, fu răpit într-o vedenie (într-un extaz) şi gemea scufundat în ea. Apoi după vreun ceas s-a întors la cei de faţă gemând şi tremurând. Şi îndoindu-şi genunchii, s-a rugat mult timp aşa. Şi ridicându-se bătrânul, plângea. Cei ce se aflau cu el, cuprinşi şi ei de cutremur şi temându-se foarte, cereau să afle de la el ce se petrecuse.Şi au stăruit mult pănă ce, silit de ei, le spuse, continuând să geamă: O, fiilor, ar fi fost mai bine să mor decât să se întâmple cele din vedenie. Iar aceia rugându-l iarăşi, zicea lăcrimând: Mare urgie se va abate peste Biserică. Se va preda unor oameni asemenea animalelor necuvântătoare. Căci am văzut masa Domnului înconjurată de catâri care loveau cele dinăuntru cu copitele în aşa fel că păreau nişte animale care săreau în neorânduialâ. Aţi auzit cum gemeam. Căci auzeam un glas care zicea: Altarul Meu se va întina. Acestea le-a văzut bătrânul. Şi după doi ani s-a întâmplat năvala de acum a arienilor şi răpirea bisericilor, când vasele sfinte, răpite cu sila, au fost date păgânilor să le folosească. Căci au silit şi pe păgânii din atelierele lor să se adune cu ei la Liturghie. Şi fiind aceia de faţă, au făcut pe masă ce au voit. Atunci noi toţi am cunoscut că că loviturile catârilor prevesteau prin Antonie cele ce fac acum arienii ca nişte animale… După ce a a avut această vedenie, bătrânul i-a rugat pe cei împreună cu el, zicând: Nu vă pierdeţi curajul, fiilor. Căci precum S-a mâniat Domnul, aşa va şi vindeca. Şi Biserica va primi iarăşi curând podoaba ei şi va lumina ca de obicei. Şi veţi vedea pe cei alungaţi aduşi iarăşi la locurile lor şi necredinţa retrăgându-se în vizuinile ei, iar Dreapta Credinţă propovăduindu-se cu curaj şi cu toată libertatea pretutindeni. Numai să nu vă înnebuniţi cu arienii. Căci aceasta nu este învăţătura Apostolilor, ci a demonilor şi a tatălui lor, diavolul. Şi e mai degrabă neroditoare şi neraţională şi rodul unei cugetări strâmbe, cum neraţionali sunt catârii.

Istoria Bisericii noastre arată că toate cele arătate Sfântului Antonie în acea vedenie s-au întâmplat întocmai, căci la Dumnezeu nu este nimic ascuns, iar El descoperă Sfinţilor Săi lucruri care se vor întâmpla în viitor, în măsura în care ne sunt de folos  pentru mântuire.

Despre ce are să se întâmple cu Biserica lui Hristos în vremea de până la a Doua Venire a Mântuitorului ştim tot din grija lui Dumnezeu. El a descoperit aceste taine robului Său Ioan Evanghelistul prin anii 96-100 după Naşterea Domnului. Apostolul Sfânt a văzut de-atunci şi a scris cele pe care Dumnezeu i le-a arătat în Cartea Apocalipsei, astfel încât noi şi urmaşii noştri întru slujire, ,,să nu fim în neştiinţă, ca ceilalţi care nu au nădejde’’ (I Tesaloniceni 4,13). Ştim, aşadar, că iarăşi vor veni vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă şi ,,va fi strâmtorae mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (Matei 24, 21-22). Vedeţi că deja zilele sunt mai scurte, şi nu e vorba de o percepţie falsă, ci de un fapt real. Spun unii, preocupaţi de aceste lucruri, că ora de acum nu are decât patruzeci de minute din timpul de altădată. Vedem şi ne dăm seama că timpul se scurge mai repede, pentru că Dumnezeu l-a scurtat. Asistăm la un fel de comprimare a timpului şi dacă instrumentele de măsurat timpul nu o înregistrează, este pentru că toate sunt în stăpânirea lui Dumnezeu şi se petrec după voia Sa cea sfântă. De-aici decurge datoria noastră de a asculta glasul şi cugetul Sfintei Biserici, care ne pregăteşte cu ştiinţă Dumnezeiască pentru a trece biruitori prin acele vremuri. Şi mai trebuie să vedem un lucru: prăpastia care ne separă pe noi de cei din afara Bisericii. Pe bună dreptate spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’. De luat aminte! Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

2 gânduri despre „Predică la Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului). Vedere şi înainte-vedere”

  1. HRISTOS A ÎNVIAT!
    Minunată predică!Să fie blagoslovit cuvântul ziditor al Sfinției Voastre în veci!Amin
    PUTEREA PSALTIRII
    MITROPOLITUL NEOFIT DE MORPHOU

    2 IUNIE 2021

    Această postare este a doua parte a unei conferințe susținută de Mitropolitul de Morphou.

    Psalmii Profetului David – Sfânta Psaltire – sunt o armă veche, un remediu eficient împotriva fricii, terorii și forțelor demonice.

    Un ascet sfânt al timpului nostru, Starețul Theodore, sihastru din Agiofarango, Creta († 2016), a lăsat cu încredere creștinilor ortodocși contemporani, care în general limitează spiritualitatea la omilii, evenimente miraculoase, profeții, pietism și atașament față de bătrâni, următoarele taine :

    „Dacă mi-ai cere să-ți spun ce am învățat după atâția ani în pustie, ți-aș răspunde doar: puterea Psaltirii. Dacă ar trebui să-mi încep viața, mi-ar fi greu să fac asta. Un singur lucru: memorează Psaltirea. Este sânul rugăciunii noetice. Este solul fertil în care crește sămânța rugăciunii. Bate demonii. În timp ce citeam Psaltirea în timpul privegherilor mele, un demon a venit să urle ca un mistreț în urechea mea, mai ales când am spus versetul: „Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El..” (Ps 67: 1 (67 LXX)) și versetul care spune: „ … căci tu ești Domnul și Dumnezeul meu ”. 1 Era furios, m-a apucat de gât și m-a sufocat. A încercat să-mi zdrobească cuvintele, ca să nu le mai spun. ”

    Iar marele Profet contemporan al națiunii [grecești], Sfântul Paisie Aghioritul, ne dezvăluie experiența sa similară cu puterea și beneficiul Psaltirii:

    „Ce mângâieri găsesc în Psaltire! În această oră și jumătate când citesc Psaltirea, o văd ca fiind cel mai puternic ajutor din lume … Psaltirea este de inspirație divina, a fost scrisă prin iluminarea divină, de aceea este atât de puternică, atât de profundă în sensul ei. .. Cu Psaltirea vreau să mă bucur … ”

    „Îl loveam pe diavol cu ​​canonul. Ziua l-am bătut cu Psaltirea, noaptea cu rugăciunea.

    Mulți credincioși au răspuns la chemarea noastră – chemarea harului lui Dumnezeu – de a citi Psalmii zilnic, așa cum am mai spus pentru vindecare, pentru a fi întăriți spiritual, pentru a proteja lumea de forțele demonice. În același timp, însă, credincioșii, rugându-se din textul original al Psalmilor lui David, învață frumoasa greacă ecleziastică. Iar această greacă este limba Evangheliei și a teologiei sfinților noștri Părinți.

    Într-un moment în care Noua Ordine Mondială ne atacă atât de deschis, să luăm înapoi arma lui David, Psalmii săi, iubind pe Biruitorul morții, Domnul nostru și Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

    „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă.
    Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu,
    În pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. „(Ps. 62: 1 -3(62 LXX))
    1.„Συ ει Κύριος και Θεός μου” Traducătorii nu au putut găsi această formulare exactă în Psaltirea greacă, deși această expresie se găsește peste tot. Credem că Starețul citează Psalmul 142 (143), versetul 10: „Învață-mă să fac voia Ta, căci tu ești Dumnezeul meu (ὅτι σὺ εἶ ὁ Θεός μου)”.

    http://orthodoxwitness.org/the-power-of-the-psalter

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: