Nimic nu este acoperit care să nu iasă la arătare: Adevăruri dureroase, ascunse cu mare grijă de pseudo-ierarhii români

După nefericita adunare eretică din Creta, pseudo-ierarhii români au ieşit înaintea credincioşilor cu trei stereotipuri pe care le repetă fără oprire, vrând să-şi ascundă fărădelegile de care se fac vinovaţi. Mai mult, s-a dat ordin pe unitate tuturor funcţionarilor din Eparhii, protopopiate, mănăstiri ca să răspândească clişeele respective prin toate mijloacele ce le stau la îndemână. Şi oamenii s-au pus pe treabă. Dar care sunt stereotipurile? Primul: nimic nu s-a schimbat în Creta, toate au rămas cum au fost. Al doilea: nu s-a elaborat şi nu s-a aprobat niciun canon nou. Al treielea: patriarhul Daniel a avut o contribuţie excepţională la lucrările sinodului, fapt recunoscut şi de străini (Ierotheos Vlahos).

Vă rog să citiţi cu atenţie extrasele de mai jos, cuprinse în super-memorandumul satanic, semnat şi de participanţii la sinodul tâlhăresc, cel puţin în secţiunea privitoare la Biserică:

b. Întrunirea Marelui Sinod Panortodox, undeva la mijlocul anului 2016, chiar în zi de Cincizecime, la Sfânta Mănăstire „Sfânta Irina“ de la Constantinopol. Hotărârile ce urmează a fi luate la acest sinod au fost deja incluse în SUPER-MEMORANDUMUL al cărui text îl redăm în continuare.

15. Acordurile menţionate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creştin-Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în perioada 19.06.2016 – 09.07.2016.

Aceste extrase ne relevă câteva adevăruri dureroase, privind adunarea din Creta.

1.Sinodul tâlhăresc a fost gândit, programat, convocat şi organizat de necredincioşii din afara Bisericii, de vrăjmaşii învederaţi ai Mântuitorului Hristos, ca pas necesar spre unirea cu papistaşii şi celelalte rătăciri ale lumii. Acest adevăr singur este suficient de lămuritor şi subminează orice pretenţie de legitimitate a pseudo-sinodului, revendicată de ecumenişti.

2. ,,Hotărârile ce urmează a fi luate la acest sinod au fost deja incluse în SUPER-MEMORANDUMUL’’. Aşadar, prin această frază hilară şi absurdă ni se spune cine a ,,hotărât hotărârile’’ ce urmau să fie luate la sinodul tâlhăresc! Ei ştiau dinainte că planurile lor vor fi respectate întocmai de ecumeniştii reuniţi la Kolimbari, cum s-a şi întâmplat, de altfel.

3.Vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii au stabilit dinainte că va fi un Sinod Ecumenic! Ce cutezanţă şi lipsă de cultură teologică! Dându-şi seama de absurdul în care erau aruncaţi, ierarhii au decis ca sinodul să fie doar ,,mare şi sfânt’’. N-a fost nici mare, n-a fost nici sfânt. A fost eretic şi trădător.

4.Ţinând seama de cele de mai sus, nu se poate să nu ne întrebăm cât de inestimabilă a fost contribuţia patriarhului Daniel la zisele lucrări, la simulacrul de dezbateri, când documentele aprobate au fost scrise în afara Bisericii, de vrăjmaşii lui Hristos, care doresc cu osârdie distrugerea Sfintei Sale Biserici Ortodoxe.

Presbiter Ioviţa Vasile

2 gânduri despre „Nimic nu este acoperit care să nu iasă la arătare: Adevăruri dureroase, ascunse cu mare grijă de pseudo-ierarhii români”

  1. Este suficient să vedem ce personaje au participat acolo că numai „mare și sfânt” nu era acea adunătură de ereticii, nemaipunind la socoteală că erau și personaje străine de Ortodoxie,

    Apreciază

  2. 15 iunie 1889 ziua asasinarii martirice a Marelui Poet al neamului românesc, a Luceafărului sublim, prinos de adâncă dragoste, evlavie şi recunoştinţă nesfârşită.

    “Atâta foc, atâta aur,

    Ş’atâtea lucruri sfinte

    Peste’ntunericul vieţei

    Ai revărsat părinte”…Versuri găsite în halatul lui Eminescu, despre care s-a spus “E chiar semnificația ultimă a sacrificiului eminescian primit nu pentru sine, ci pentru neamul său”.

    Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă și încercările Apusului de romano-catolicizare a românilor

    „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (Mihai Eminescu – Opere, vol. 13, pp. 168-169).

    ***

    „Înfiinţarea unei mitropolii romano – catolice în Bucureşti ne-a dovedit fără îndoială o lipsă de tact din partea Scaunului papal.

    Creştinii eterodocşi, mai ales cei de confesiune catolică, au fost în toate timpurile nu numai toleraţi, ci chiar şi îmbrăţişaţi pe pământul românesc. Vechea episcopie a Milcovului o singură dată a fost ameninţată, sub Despot Vodă Hercalidul , care nu era de legea ţării (ci calvin), s-a bucurat însă totdauna de protecţia Domnilor pământeni ai Moldovii. Tot astfel episcopia catolică din Târgovişte. De – asemenea guvernul imperial austriac, luând măsuri pe la începutul secolului trecut pentru strămutarea la Craiova a Scaunului episcopal de Nicopoli, n-a întâmpinat nici o rezistenţă în Oltenia. [..]

    Înfiinţind metropolia de la Bucureşti Scaunul papal i-a silit pe românii ce ţin la unitatea confesională a neamului lor să înceapă o luptă hotărâtă în contra bisericii catolice. Căci dintre două una: ori noua metropolie s-a înfiinţat fiindcă s-au sporit creştinii de rit latin în România — şi atunci e rău; ori s-a înfiinţat fiindcă se sperează că ei se vor spori pe viitor — şi atunci e şi mai rău. Interesul nostru naţional este ca noi şi numai noi să ne sporim în ţara pe care noi şi numai noi am apărat-o timp de veacuri, noi şi numai noi am pregătit-o prin curături pentru cultură; trebuie dar să combatem pe toţi cari lucrează în vederea unui element străin.

    Dar lipsa de tact a Scaunului papal e mult mai gravă.

    Moldova a avut trei Domni eterodocşi; unul a înfiinţat episcopia romano – catolică a Siretiului, altul şi-a dat silinţă să lăţească protestantismul în Moldova, iar despre al treilea, Gaspar Vodă Graţiani , care trecuse chiar (cu învoirea papei) la confesia ortodoxă, cronicarul zice următoarele: „Acest Gaspar Vodă niciodată post nu au avut, ci, pre ascuns, în toate posturile mânca carne.”

    Popor ce veacuri de-a rândul a luptat pentru lege, românii au identificat religia cu naţionalitatea şi-i socotesc străini pe toţi cei ce nu sunt de legea neamului românesc, străini şi chiar mai puţin curaţi, mai prejos de noi. Ei totuşi au primit cu entuziasm pe Domnitorul de confesie romano – catolică . Ce-i drept, speranţa poporului român a fost, şi este, că dinastia întemeiată de acest Domn nu va fi catolică, ci românească, adecă ortodoxă; timp de şaptesprezece ani însă niciodată nu s-a simţit în ţară că avem domn eterodox . Chiar atunci când nu mai rămăsese nici un mijloc neiertat de care actualii consiliari ai Majestăţii Sale să nu se fi folosit ca să combată tronul, cestiunea confesională a rămas neatinsă. [..]

    Înfiinţându-se metropolia catolică din Bucureşti, spiritul public al poporului român a trebuit să se schimbe şi astăzi e cu putinţă ca să se atace tronul din punctul de vedere confesional.

    În toate timpurile, Scaunul papal i-a socotit pe principii catolici drept agenţi ai propagandei catolice.

    Străbunii noştri au fost persecutaţi de către regii catolici ai Ungariei nu pentru că erau români, ci pentru că papa îi ameninţa pe regi cu escomunicarea dacă vor fi îngăduitori cu schismaticii . O mare parte din românii din munţii despre nord a părăsit, sub Bogdan Vodă Dragoş, patria lor, a Maramureşului, pentru că un rege catolic voia să le impuie confesiunea catolică. Fraţii noştri rămaşi în Ardeal au suferit veacuri întregi cele mai mari asupriri anume pentru că nu erau catolici. Habsburgii , luând stăpânirea asupra Ardealului, izbutesc în scurt timp a desfiinţa metropolia ortodoxă de la Alba-Iulia, pe-al cărei titular [î]l sfinţea de drept mitropolitul din Bucureşti. Prin asta produc între români dezbinarea confesională care i-a slăbit atât de mult. Tot acei Habsburgi, luând stăpânirea Olteniei, încep să organizeze propaganda catolică şi desigur ei ar fi izbutit să provoace o dezbinare confesională în Oltenia dacă Tractatul de Belgrad nu-i silea să se retragă.

    Astăzi însă, după o sută şi cincizeci de ani, Scaunul papal urmează mai departe cu lucrarea începută atunci.

    [..]
    Nu-i vom învinovăţi pe maghiari, nici pe Habsburgi, pentru această politică agresivă: orişicine e răspunzător înaintea istoriei de mjiloacele cu cari ‘şi urmăreşte scopul şi nu anticipăm nici mersul, nici părerea istoriei.

    Repetăm însă: a fost o lipsă de tact din partea Scaunului papal de a da mână de ajutor la punerea în lucrare a acestui plan. Căci, provocaţi fiind, noi vom fi datori a ne apăra şi biserica papală va pierde poziţia pe care a avut-o până acum în ţara noastră. Nu tăgăduim că Austro-Ungaria va putea găsi situaţiuni în care ne va impune ceea ce pân’ acum am dat de bună – voie; un lucru însă nu va putea să ni-l impuie nici o putere din lume: bunăvoinţa cu care i-am întâmpinat pe catolici pân’ acum . Aceasta au pierdut-o, ni se pare, pentru totdeauna. Din ziua în care s-au făcut complici unei acţiuni îndreptate contra dinastiei şi contra neamului românesc au pierdut orişice drept la simpatiile noastre, ne sunt deopotrivă cu păgânii şi cu toţi cei fără de lege.

    Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, daca dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face.

    Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.”

    [20 mai 1883]

    „Şi când se va întoarce pământul în pământ,

    Au cine o să ştie de unde‑s, cine sunt?

    Cântări tânguitoare prin zidurile reci

    Cerşi‑vor pentru mine repaosul de veci”.
    (Din poezia Despărțire, 1879)

    https://manastirea.petru-voda.ro/2016/02/14/mihai-eminescu-despre-biserica-ortodoxa-si-incercarile-apusului-de-romano-catolicizare-a-romanilor/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s