Ecumeniştii încearcă să distrugă sinodalitatea Bisericii, prin metoda reducţionistă

Dacă adunarea din Creta  s-ar fi voit sinod mare şi sfânt, prima condiţie ar fi fost aceea ca toţi episcopii să aibă drept de participare şi implicit de vot. Ştim că Biserica Ortodoxă are un număr de circa 800 de episcopi. Organizatorii din umbră n-au vrut să rişte ca sinodul să devină cu adevărat ortodox, şi-atunci au făcut o selecţie riguroasă, însărcinându-i pe întâistătători să aleagă episcopii cei mai obedienţi, buni executanţi, care să nu le creeze surprize nedorite. Aşa a fost limitat numărul fiecărei delegaţii la 25 de persoane. A fost prima şi cea mai drastică reducţie.

Au participat aproximativ 160 de ierarhi, plus papistaşii. Procentul de participare a fost de circa 20%. Asta da reprezentativitate! Cu cât mai puţini, cu atât mai bine, şi-au zis ecumeniştii, pentru că-i putem controla mai uşor. Au avut grijă ca nici măcar aceştia să nu aibă toţi drept de vot, privilegiul fiind acordat celor 10 întâistătători. A doua reducţie semnificativă, care ne arată că toţi episcopii sunt egali, cu remarca orowelliană că unii, cei 10, sunt mai egali decât ceilalţi. Întâistătătorii reprezintă 1, 25% din totalul episcopilor. Cam puţini votanţi, pentru pretenţiile megalomane ale ecumeniştilor.

Pe viitor, va avea drept de vot doar Bartolomeu din Constantinopol, papă al Răsăritului. Calculaţi Dumneavoastră procentul de reprezentativitate.

Următoarea grijă a fost să decreteze şi să înscrie în documente că sinodul este ,,judecătorul competent şi ultim în materie de credinţă’’. Se înţelege, sinodul în care doar 10 persoane au drept de vot! Cu asta au scrântit-o rău de tot, şi am să explic de ce. Atributul infailibilităţii aparţine exclusiv Bisericii, Poporul lui Dumnezeu, unit cu episcopii ortodocşi canonici. Sinodul este o modalitate de lucru şi de exprimare a glasului negreşelnic al Bisericii, când lucrează din încredinţarea şi în numele Bisericii, sub asistenţa Duhului Sfânt. Mă refer desigur la Sfintele Sinoade Ecumenice şi la cele locale, receptate de Popor ca fiind ortodoxe. Au fost şi sinoade eretice, tâlhăreşti la care ierarhii au hotărât împotriva Bisericii şi a Adevărului revelat. În acele cazuri, episcopii n-au mai fost uniţi cu Biserica şi nu au lucrat în numele ei. De prezenţa Duhului Sfânt, ce să mai vorbim.

Lipsa episcopilor ortodocşi canonici într-o anumită perioadă istorică, într-o Biserică locală, nu poate împiedica sobornicitatea Bisericii. ,,Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun Sinod Ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau nu a lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri’’. Sunt cuvintele Sfântului Iustin Popovici. Nicio prigoană, nici nevrednicia unor episcopi, nici vreun alt obstacol ori vitregie ale vremii nu pot împiedica Biserica în opera sa de mântuire a făpturilor lui Dumnezeu. Biserica este mai mare decât sinodul. Ea are atributul infailibilităţii, sinodul – nu.

Înţelegem acum de ce ecumeniştii se tem de sinodalitatea reală şi de ce papa Bartolomeu din Constantinopol vrea să reducă Biserica la persoana sa, întocmai ca şi confratele său întru erezie şi schismă, Francisc de la Vatican.

Presbiter Ioviţa Vasile


9 gânduri despre „Ecumeniştii încearcă să distrugă sinodalitatea Bisericii, prin metoda reducţionistă”

  1. Aceasta e caracteristica distincta a unui sinod eretic:reductionism,nerespectarea principiilor si hotararilor sinoadelor anterioare,primate si eliminarea principiului sinodalitatii si al consensului unanim pt intarirea prin cooperare a celor hotarate.Cand apare un sinod ortodox care respecta hotararile sinoadelor anterioare si hotaraste numai pe principiul sinodalitatii,al consensului unanim cand toti au cazut de acord,ne-siliti de nimeni,pe acel subiect,dezbatere,atunci e un sinod valid si dupa acela ne vom lua,fara sa avem indoiala ca ne periclitam mantuirea.

    Apreciază

    1. Parintele Cleopa spunea pt vremurile de acum ca nu avem la ce renunta ,nu avem ce adauga.Nu renuntam la nimic,nu adaugam nimic.Totul ramane neschimbat .Asa cum am primit,tot asa trasmitem mai departe fara nicio schimbare;fara nicio adaugire,fara nicio ciuntire.Altfel nu ne mantuim,fratilor.Totul este clar,e pe intelesul oricui.Nimeni nu se poate ridica sa zica ca nu intelege.Iubirismul ,dialogul iubiristic nu are nimic comun cu duhul ortodox.Acolo unde se vorbeste numai de dialoguri de iubire frateasca este duh sectar pt ca atmosfera din cluburile sectare este foarte asemanatoare cu atmosfera din secta ecumenista.Ecumenismul face parte din categoria sectelor sincretiste care promoveaza o unitate lasciva si imorala si reductionismul intelectual.

      Apreciază

  2. „Vine stăpânitorul lumii acesteia şi întru mine va avea puţine şi mici”
    SFÂNTUL VASILE CEL MARE

    „Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu.”
    – Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?
    – De mântuire au nevoie mai ales cei slabi; de izbăvire, cei care sunt ţinuţi în robie. De aceea, cel care are în el însuşi slăbiciunea, dar primeşte în sine credinţa, este condus la mântuire de propria sa credinţă. Că spune Domnul: „Credinţa ta te-a mântuit”; şi: „Fie ţie cum ai crezut!” Cel care are însă nevoie să fie izbăvit aşteaptă ca cineva din afară să depună preţul de răscumpărare. Aşadar, cel în primejdie de moarte, ştiind că unul este Cel ce mântuie, unul este Cel ce izbăveşte, zice: „În Tine am nădăjduit, mântuieşte-mă de slăbiciune şi izbăveşte-mă de robie! Socot însă că atleţii viteji ai lui Dumnezeu au luptat din destul în toată viaţa lor cu duşmanii cei nevăzuţi; dar, după ce au scăpat de toate prigonirile lor, când ajung la sfârşitul vieţii, sunt cercetaţi de stăpânitorul veacului, ca să-i ia în stăpânire, dacă ar găsi că au răni de pe urma luptelor sau unele pete şi urme de păcat; dacă însă vor fi găsiţi fără răni şi fără pete, îi lasă să se odihnească liberi în Hristos, pentru că au fost nebiruiţi.
    Psalmistul se roagă deci atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru viaţa ce va să fie; şi zice: „Mântuieşte-mă aici, de cei ce mă prigonesc ”, dar „izbăveşte-mă; acolo, în vremea cercetării, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu”. Şi acestea le poţi afla de la Însuşi Domnul, când a grăit despre timpul patimii Sale: „Acum vine stăpânitorul lumii acesteia şi întru Mine nu va avea nimic”. Dar Domnul, nefăcând păcat, spunea că întru El nu are nimic; omului însă îi este de ajuns dacă va îndrăzni să spună: „Vine stăpânitorul lumii acesteia şi întru mine va avea puţine şi mici”.
    Poate vom păţi acestea dacă nu vom avea pe cineva care să ne răscumpere, nici pe cineva care să ne mântuie. Faţă de cele două posibilităţi care ne stau înainte, două sunt şi cele ce urmează: „Mântuieşte-mă de mulţimea celor ce mă prigonesc şi izbăveşte-mă, ca să nu fiu cumva răpit, ca şi cum n-ar fi Cel ce răscumpără”.

    Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, pp. 26-27

    Apreciază

  3. Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă. Atâtea a răbdat și a pătimit pentru tine! Oare te va părăsi când ai nevoie de El?
    SFÂNTUL IERARH TIHON DIN ZADONSK

    Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel și pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptății, și-I urmează cu credință și cu dragoste, îl vor urma în permanență ura, răutatea și prigoana acestei lumi. Lumea nu iubește adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavolești. Așa cum Hristos, Însuși Adevărul, a fost urât și prigonit, tot astfel și creștinul care urmează adevărul este urât și prigonit.

    „Și toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți” (II Timotei 3, 12).

    Însă, iubite creștin, nu te întrista că lumea te urăște. Hristos este negrăit mai înalt și mai bun decât întreaga lume, iar dragostea Lui este mai dulce decât toată lumea. Pe cine iubește și miluiește Hristos, pe acela ura și răutatea acestei lumi cu nimic nu-l vatămă.
    Numai caută să fii al lui Hristos. Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă. Atâtea a răbdat și a pătimit pentru tine!
    Oare te va părăsi când ai nevoie de El? Ascultă făgăduința Lui cea plină de mângâiere, făcută robilor Săi:
    „Cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi” (Psalmul 90, 15).

    Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 12

    Apreciază

  4. Dracii se tem de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie și de rugăciune
    SFÂNTUL NIL PUSTNICUL

    Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.

    Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău şi, măcar de ţi-ar face cineva rău vreodată, iartă-l, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu. Dacă te-ar lupta gândul rău, roagă-te din tot sufletul pentru fratele acela şi va fugi gândul rău de la tine. Vezi, să nu primeşti patima pizmei, ca să nu te înghită diavolul de viu. Ci, mai mult, mărturiseşte-ţi gândurile şi roagă-te lui Dumnezeu să te izbăvească de o primejdie ca aceea.
    De ai vedea pe cineva greşind, să nu-i zici, nici să-l osândeşti, nici să-l urăşti, ca să nu cazi şi tu în acelaşi păcat.
    Ci, mai bine, să zici: „Eu mai rău sunt şi azi e rândul aceluia, iar mâine, al meu.”

    Să ştii că dracii se tem de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi şi de celelalte fapte bune. Dacă voieşti să-ţi dăruiască Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, şi nepătimire, adu-ţi aminte de moarte totdeauna şi de mormântul tău şi vei ajunge la aceasta. De vei fi înşelat de diavol şi vei cădea într-un păcat, mic sau mare, să nu cazi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire şi pocăinţă şi să pui iarăşi început bun şi Dumnezeu te va ierta şi nu Se va întoarce de la tine.

    Înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocărî, a nu osândi, a nu blestema, a nu minţi, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul.

    Înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de ruşine la faţă străină, nici a căuta la faţa frumoasă şi cu bun chip.

    Înfrânarea gândului se arată atunci când vine gândul cel rău, fără de ruşine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primeşti. Ci, mai mult, să te scârbeşti şi să te lepezi de el.
    Loveşte-ţi faţa ta şi pieptul şi cu suspine şi cu lacrimi să strigi către Stăpânul Hristos şi să zici: „Miluieşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să pier. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt.
    Ruşinează, Doamne al meu, pe dracul cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbreşte capul meu cu darul Tău în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmaşul care mă biruieşte, biruieşte-l Doamne. Gândul cel ce mă înfricoşează, alină-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu.”

    Înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să doreşti, nici să cauţi bucate şi de mult preţ.
    Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă primeşte-ţi rugăciunea, înfrânarea şi dragostea. Şi aşa îţi vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmaşului.
    Dumnezeului nostru slavă!

    Sursa: Sfântul Nil Pustnicul – „Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 305 – 306

    Apreciază

  5. Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simţim veşnicia
    SFÂNTUL SOFRONIE SAHAROV

    Viaţa lumii se desfăşoară în jurul unor plăceri omeneşti, iar viaţa duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viaţa duhovnicească în centrul vieţii noastre.
    Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat.
    Singura ieşire este de a găsi în noi înţelepciunea, hotărârea de a nu mai trăi după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos. Cum putem să ne aflăm calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră.

    Important este să avem conştiinţa că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubeşte va fi veşnic aproape de El, acolo unde este. În viaţa noastră, fiecare pas este cu neputinţă de despărţit de dogmele fundamentale ale credinţei noastre. Singurul lucru care ne atrage este Persoana lui Hristos.
    Trebuie să trăim în Hristos, ca măsură divină şi umană a tuturor lucrurilor.
    Hristos a spus: Eu sunt Calea. Dacă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm formal, din exterior, ci prin trăire interioară. Să ne aducem aminte că pe Golgota şi în Ghetsimani, El se lupta împotriva tuturor. Singur. Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simţim veşnicia. Aceasta nu poate fi înţeleasă pe cale raţională. Dumnezeu acţionează într-un fel propriu, care scapă puterii noastre de percepţie. Nu trebuie să fim prea raţionali în viaţa creştină.
    Sunt semne exterioare care ne ajută să apreciem la ce distanţă ne aflăm de Hristos. Urmăm noi cuvântul evanghelic? Am atins desăvârşirea, adică dragostea pentru întreaga lume, fără deosebire între prieteni şi duşmani?

    Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 16

    Apreciază

  6. Dialogul ecumenist – dialog al minciunii
    SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI

    „Dialogul” contemporan „al dragostei”, care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos, este în realitate refuzul, pornit din puţinătatea de credinţă, sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (2 Tesaloniceni 2:18), adică refuzul singurei iubiri de adevăr (ibid. 2:10) mântuitoare.
    Esenţa dragostei este Adevărul şi dragostea viază doar umblând întru Adevăr. (…) Dacă adevărul ar fi fost altceva decât Dumnezeu-Omul Hristos, el ar fi fost mic, neîndestulător, trecător, muritor. Astfel ar fi fost, dacă el ar fi fost concept, sau idee, sau teorie, sau schemă, sau raţiune, sau ştiinţă, sau filosofie, sau cultură, sau om, sau omenire, sau lumea, sau toate lumile, sau orişicine, sau orişice, sau toate acestea laolaltă.
    Adevărul este însă chip – şi anume Chipul Dumnezeu-Omului Hristos, cel de-al doilea Chip al Sfintei Treimi – şi, prin urmare, El e desăvârşit, netrecător şi veşnic; fiindcă în Domnul Hristos adevărul şi viaţa sunt de-o-fiinţă: adevărul veşnic şi viaţa veşnică (v. Ioan 14:6; 1:4-17). (…)

    Să nu ne amăgim. Există şi un „dialog al minciunii”, atunci când cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8:44). Propriu este şi pentru toţi împreună-lucrătorii lui cei de bunăvoie sau fără de voie, atunci când ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la „adevărul” lor cu ajutorul minciunii.
    Nu există „dialog al dragostei” fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca Purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Romani 12:9).

    Dezbinarea şi despărţirea umanistă eretică între dragoste şi adevăr este ea însăşi o dovadă a lipsei de credinţei Dumnezeu-omeneşti şi a pierderii cumpenei şi a gândirii sănătoase duhovniceşti, Dumnezeu-omenşti.
    În orice caz, aceasta nu a fost niciodată şi nu este calea Sfinţilor Părinţi. Ortodocşii, cu totul înrădăcinaţi şi întemeiaţi împreună cu toţi Sfinţii în adevăr şi dragoste, au vestit şi vestesc din vremurile Apostolilor până astăzi, această dragoste mântuitoare Dumnezeu-omenească faţă de lume şi faţă de toate zidirile lui Dumnezeu.

    Minimalismul moral şi pacifismul hominist găunos al ecumenismului contemporan nu fac decât un singur lucru: vădesc uscatele lor rădăcini umaniste, filosofia lor bolnavă şi etica lor neputincioasă, cea după predania oamenilor ( v. Coloseni 2:8). Şi mai mult: vădesc criza credinţei lor hoministe în adevăr şi nesimţirea lor dochetistă[2] faţă de istoria Bisericii, faţă de continuitatea ei apostolică şi sobornicească, Dumnezeu-omenească, în adevăr şi în dar.

    Iar cugetarea în-dumnezeită şi gândirea sănătoasă apostolică şi patristică binevesteşte prin gura Sfântului Maxim Mărturisitorul adevărul credinţei Dumnezeu-omeneşti:
    „Credinţa e temelia nădejdii şi a dragostei. Căci credinţa face neîndoielnic însuşi adevărul”.

    SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI 500 ce capete: PG 90, 1189A

    Apreciază

  7. Completare:
    [2] Dochetism= iedologia unei secte gnostice din primele veacuri de creştinism care susţinea că trupul lui Hristos nu a fost omenesc, ci a fost sau duh sau dintr-o substanţă cerească, eterică, nepalpabilă (n.tr).

    Apreciază

  8. Chiar și la cei neparticipanti la Creta , la ei ereziile fiind litera de lege, intre Chiril Gudianov și Bartolomeu Arhondonis, absolut nici o diferența, ambii sunt îmbătrâniți in viclenii

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s