Părintele Gheorghe Calciu: ne-am iubit Biserica, Patria și Neamul, de care eram despărțiți prin violență și crimă

Dumnezeu a dăruit Țării Române pe vremea persecuției comuniste, Părinți spirituali și duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre.Aceștia au menținut credința în inimile Românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia și când cuvântul lor era, de cele mai multe ori ambiguu, acești Părinți spirituali au ținut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Cine ar putea înșira numele lor scris cu litere de foc în conștiință? Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmașilor noștri ca să-și râdă de noi și să spună: „bine, bine”.

Dar Dumnezeu a pregătit în tot acest timp, în adânc, subterani și necunoscuți, alți Sfințiți Părinți care au fost chemați la Domnul după căderea comunismului, oameni cu o mare putere de sacrificiu pentru Hristos și pentru semeni. Acești monahi crescuți în închisori, batjocoriți, umiliți, dar niciodată frânți, au învățat acolo că adevărata dragoste de neam nu are nicio legătură cu noțiunea de naționalism practicată de socialismul științific și nici dragostea de patrie nu are nimic de-a face cu patriotismul de partid.

Acolo am înțeles și am trăit această dragoste, fără lozinci, fără fanfaronadă partinică, ne-am iubit Biserica, Patria și Neamul de care eram despărțiți prin violență și crimă, cu toate fibrele inimii noastre, așa cum și-au iubit evreii patria (dăruită târziu nu apărută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) și am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale comuniste erau preluate (fără nicio rezistență, măcar intelectuală) de unii reprezentanți ai Bisericii și de o parte din elita țării noastre. Acolo am învățat să ne iubim patria cu ardoarea și cu nădejdea cu care evreii din Babilon au făcut-o în timpul robiei; acolo am învățat cât de sfântă este noțiunea de neam, cât de hristică este ea și nu un cuvânt de dispreț cum era pentru comuniști și cum este astăzi pentru masonii și ereticii din Vest (și de la noi) care ne batjocoresc sufletul și iubirile cele mari.

De aceea Părintele Justin este iubit și ca el, toți călugării care păstrează această iubire nestinsă și linia de credință adevărată, neîntinată de cea mai mare erezie a secolului – cum o numesc grecii – ecumenismul – devenit la noi ceea ce era până în 1990, erezia comunistă, acceptată de o mare parte a ierarhiei și de unii preoți care pun înaintea purității Ortodoxiei, falsul creștinism al ecumenismului, vlăstar al masoneriei care a creat Revoluția franceză cu toate crimele ei odioase, prin lozinci mincinoase ca: libertate, egalitate, fraternitate, dar care nu s-a sfiit deloc să afirme că vor spânzura pe ultimul rege cu mațele ultimului preot. Toate aceste lozinci și acte au trecut integral în revoluția bolșevică, având aceiași părinți: masoneria și erezia.

Sufletul românesc, simplu și curat a simțit erezia și pericolul și cei buni se adună în jurul unor duhovnici trăind în mănăstiri spre a asculta cuvântul lor de adevărată învățătură. Ei nu se tem de teroriști; ei, Părinții, nu primesc pe oficialii masoni sau comuniști mascați pe ușile din spate ale mănăstirilor pentru a-i pune la locuri de „cinste”, pentru că adevăratele mănăstiri nici nu au astfel de uși, nici astfel de locuri de cinste. Aici învață creștinul ortodox adevărata credință, aici se mângâie lacrimile vărsate pentru păcatele făcute, aici se sfințește prin formula pe care spoveditorul o rostește la sfârșit: „…iar eu, netrebnicul preot și duhovnic, prin puterea ce-mi este dată de sus, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin”. Apoi cu sfătuirea blândă: „caută de acum să nu mai greșești!”.

Firește, nu cred că astăzi ar fi mai puțini Sfinți Părinți și duhovnici decât au fost în vremea comunismului. Ar însemna să mă îndoiesc de milostivirea Mântuitorului nostru pentru poporul nostru oropsit. Sunt pline mănăstirile de astfel de duhovnici, sunt pline parohiile de astfel de preoți care își asumă toate riscurile unei predicații libere de orice minciună și care nu aspiră nici la funcții administrative, nici la scaune arhierești. Ei sunt purtătorii de Hristos, nu purtătorii de cuvânt mincinoși ai unor episcopi.

Vorbesc însă de Părintele Justin pentru că îl cunosc, pentru că l-am văzut lucrând pentru Biserica adevărată, ca ascultător al celor șapte Sinoade Ecumenice și al tuturor Canoanelor și învățăturilor Sfinților Părinți ai Ortodoxiei, fără „agiornament”, fără invenții anti-ortodoxe, fără abandonarea liniei hristice a credinței pentru o bursă sau o funcție. Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmași ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu și care își pun viața pentru Hristos și pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe ușă și oile îi cunosc glasul și-l ascultă și-l urmează, pentru că nu este un păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuși urmând Marelui Păstor Iisus.”

(Fragment din articolul publicat de Pr. Gheorghe Calciu în Buletinul Parohial al Bisericii Sf. Cruce, nr. 11 din nov. 2005)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

10 gânduri despre „Părintele Gheorghe Calciu: ne-am iubit Biserica, Patria și Neamul, de care eram despărțiți prin violență și crimă”

  1. Foarte emoționantă este descrierea înfățișării Mântuitorului nostru Iisus Hristos făcută de către un cetățean roman, pe nume Publius Lentulus. Acesta, fiind prieten al guvernatorului Ponțiu Pilat, a locuit un timp la Ierusalim și L-a văzut pe Domnul propovăduind.
    Sigur că și unii romani aristocrați aveau aceeași dorință de a-L cunoaște pe „Proorocul” despre care se vorbea că învia morți, alunga demoni și dădea vedere orbilor din naștere! Văzându-L pe Domnul Hristos, Publius Lentulus rămâne atât de impresionat, încât trimite o scrisoare de informare Senatului Roman în care nu face altceva decât să Îl elogieze pe Acela pe Care mulți evrei Îl invidiau. Iată ce scrie Publius Lentulus, care a fost guvernatorul Iudeii, predecesorul lui Pilat din Pont, scrisoare revelatoare în care străluceşte sublim Chipul Frumuseţii absolute a Mântuitorului Iisus Hristos. :
    „În acest timp s-a arătat un bărbat, CARE ÎNCĂ TRĂIEȘTE ȘI ARE PUTERE MARE. Numele Lui este Iisus Hristos; oamenii Îl numesc puternic profet, iar discipolii Îl numesc Fiul lui Dumnezeu. Înviază morții și vindecă pe cei bolnavi de toată neputința. Bărbatul este de statură înaltă, dar simetrică, aspectul feței Lui este serios și plin de energie, încât cei ce-L privesc, PE DE O PARTE ÎL IUBESC, IAR PE DE ALTA, SE SFIESC.
    Părul capului este de culoare roșiatică, până la urechi, fără lustru și drept, iar de la urechi până la umeri, creț și lucios; și atârnând și mai jos de umăr, despărțit într-o parte și într-alta, după datina Nazarinenilor; fruntea netedă și curată, fața Lui nepătată, înfrumusețată de o rumeneală moderată; privirea Lui nobilă și grațioasă, nasul și gura Lui cu totul fără defecte; barba Lui deasă și de culoarea părului capului, asemenea despărțită, ochii lui albaștri (albaștri-închiși) și foarte luminoși. CÂND MUSTRĂ ESTE ÎNFIORĂTOR, IAR CÂND ÎNVAȚĂ ȘI SFĂTUIEȘTE, ATRĂGĂTOR ȘI AMABIL. Grația feței Lui este de o gravitate admirabilă. Nimeni nu L-a văzut niciodată râzând, plângând însă da. După statura cea lungă a corpului Său, mâinile Îi sunt drepte și brațele frumoase. Grav și maiestuos în cuvânt, scump însă la vorbire. LA FIGURĂ ESTE CEL MAI FRUMOS DINTRE OAMENI”.
    (Ceaslovul cel mare, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria-2003, pagina 769)

    Apreciază

  2. Nu vă pierdeţi vremea trăind fără rugăciune, fără cugetare
    SFÂNTUL SOFRONIE SAHAROV

    Dacă mântuirea în Hristos este singurul ţel al vieţii noastre, tot ce facem va fi rugăciune, slujire a liturghiei.

    Tot ceea ce faceţi, lucrarea voastră, vă poate fi mântuitoare. De voi atârnă, de felul cum voi o săvârşiţi. Istoria este plină de monahi care au devenit mari sfinţi lucrând la bucătărie şi spălând aşternuturile. Calea mântuirii constă în a lucra fără patimă, în rugăciune.
    Poate cunoaşteţi povestea acelui monah care toată viaţa a fost bucătar într-o mănăstire din Kiev. Privind focul din vatră el se vedea tot mereu în flăcările iadului. A devenit sfânt. Lucrul lui nu l-a împiedecat a fi în toată vremea cu Dumnezeu.
    Nu vă pierdeţi vremea trăind fără rugăciune, fără cugetare.
    Totul în viata noastră are un înţeles duhovnicesc. Să căutăm aşadar mai întâi cum putem lucra păstrându-ne inima, duhul şi cugetul în Dumnezeu.

    Dumnezeu să vă dea puterea să vă păstraţi duhul, mintea şi inima în duhul lui Hristos. Atunci tot ce vi se va întâmpla va putea foarte repede să fie total preschimbat. Ceea ce era lehămesitor şi mâhnicios va dispărea, preschimbat de dorul vostru de a fi acolo unde este Hristos, Dumnezeul vostru.

    “Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014

    Apreciază

  3. SFINTII ȚARI MUCENICI ROMANOV

    Familia Romanovilor datează ca dinastie domnitoare în Rusia din anul 1613. Nicolae al II-lea, fiul cel mare al Ţarului Aleksandru al III-lea, s-a născut la Ţarskoe Selo, actualmente oraşul Puşkin, pe 6/18 mai 1868, de sărbătoarea Sfântului şi Dreptului Iov, anticipându-se parcă răbdarea îndelungă, credinţa nestrămutată a acestui ţar care a sfârşit dramatic, fiind răpus de gloanţe.

    Nicolae era un om foarte credincios. La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit Țarevici (moștenitor al tronului), iar tatăl său, Țarul Alexandru al III-lea suveranul „sfintei Rusii”. Moartea prematură a acestuia pe braţele iscusitului său duhovnic, Ioan de Kronstadt la Livadia, a lipsit pe moştenitorul tronului de o pregătire temeinică în vederea conducerii vastului imperiu.

    În anul 1894, Alix Victoria Melena Louise Beatrice, fiica marelui Duce de Messen şi Darmstadt, Ludovic al IV-lea, devine soţia ţarului Nicolae al II-lea. În urma botezului ortodox, Alix s-a numit Alexandra. Familia nou formată a avut cinci copii, crescuţi cu multă evlavie faţă de valorile Ortodoxiei.
    După revoluţia masonico-bolşevică din octombrie 1917, au fost duşi la Ekaterinburg, aceasta fiind ultima lor reşedinţă, înainte de a fi împuşcaţi, în înfricosatoarea noapte de 16-17 iulie 1918.

    Bolşevicii, conduşi de Lenin, au alcătuit un plan mişelesc de asasinare a ţarului şi a întregii sale familii. Plutonul de execuţie era condus de Iacov Iurovski. La semnalul stabilit, intră echipa călăilor. Faţă în faţă cu împăratul stă Iurovski, care citeşte mişeleasca sentinţă. Rostind ultimul cuvânt, înşfacă arma din buzunar şi trage drept în faţa neajutoratului ţar. Se aud ţipetele femeilor. Ţarina Alexandra şi prinţesa Olga îşi fac semnul crucii, după care şi ele cad secerate de necruţătoarele gloanţe. Se continuă măcelul, se mai trag câteva focuri, chiar şi atunci când toţi sunt căzuţi la podea. Alexei, cel care trebuia să asigure continuitatea dinastiei, zăcea ciuruit de gloanţe. Ca să fie sigur că nu mai trăieşte, Iurovski se apropie şi trage încă trei cartușe care-i sfredelesc pieptu-i regal. La finalul abominabilului masacru s-a auzit rostindu-se: „Acum sunt morţi cu toţii!”.

    Au fost ucişi: ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra Feodorovna şi copiii, cele patru prinţese: Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) şi ţareviciul Alexei (14 ani), iar împreună cu dânşii au mai fost nimiciţi patru dintre însoțitorii familiei regale.

    După ce i-au omorât, ucigaşii au încărcat victimele în maşină şi le-au scos din oraş. Ajungând în mijlocul pădurii în care se afla o mină în formă de fântână, numită „groapa Ganina”, au incinerat trupurile, iar ceea ce focul nu a putut mistui a fost stropit cu acid sulfuric şi apoi îngropat.

    La 17 iulie 1998, la exact 80 de ani de la masacru, rămăşiţele pământeşti ale Romanovilor au fost înmormântate în cadrul unei impresionante ceremonii religioase la Catedrala Petro-Pavlovsk din Sankt Petersburg, cripta casei regale ruseşti, la care participaseră: arhierei, preoți, călugări și o mare de credincioși. Cu prilejul ceremoniei a fost purtată în chip solemn o icoană pictată a familiei Romanivilor, familie care a suferit moarte martirică. Potrivit unui ziar central, Русский Вестник, Mesagerul rus, în timpul procesiunii, pe chipurile martirilor înfățișați pe icoană au apărut pete sângerii. Sub privirile miilor de pelerini, culorile deveneau mai pronunţate, iar icoana împrăștia miros de bună mireasmă.

    La data de 4 august 2000, ţarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind trecuţi în calendar drept cuvioşi supuşi pătimirii.

    Rugăciune către Sfinţii Mucenici Ţari Romanov

    O, sfinte şi patimitorule ţar Nicolae! Domnul te-a ales ca uns al Său prin mila şi dragostea Lui, pentru a-i judeca drept pe supuşii tăi şi să fii păzitor al Bisericilor Ortodoxe. Pentru aceasta ai slujit ca ţar şi ai ocrotit sufletele oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar Domnul, încercându-te ca pe mult-pătimitorul Iov, a îngăduit asupra ta ponegrirea, chinurile amare, înşelarea şi trădarea celor de lângă tine, înstrăinarea celor apropiaţi şi ca în chinuri sufleteşti să părăseşti împărăţia pământească. Toate acestea, pentru binele Rusiei le-ai răbdat, ca un fiu supus, ca un adevărat rob al lui Hristos, iar prin sfârşitul mucenicesc, la Împăratul Ceresc ai ajuns, unde te îndulceşti de slavă în faţă Tronului Împăratului Împăraţilor, împreună cu sfânta ta soţie, ţarină Alexandra şi cu copiii voştri Alexei, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia.

    Voi cei ce aveţi trecere în faţă lui Hristos Împăratul, rugaţi-L să ierte poporului păcatul lepădării de Dumnezeu şi în orice binefacere să ne întărească, pentru ca să ajungem la smerenie, blândeţe şi dragoste şi să ne învrednicim de Împărăţia cea Cerească, unde, împreună cu voi şi cu toţi sfinţii noi mucenici ruşi, să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

    Apreciază

  4. Dumnezeu ne trimite unele dintre cele mai mari binecuvântări prin greul nostru
    SFINȚII ȚARI MUCENICI ROMANOV: NICOLAE ȘI ALEXANDRA ȘI FIII LOR OLGA, TATIANA, MARIA, ANASTASIA ȘI ALEXEI
    CUVINTE DUHOVNICEŞTI

    Sfântul Pavel ne mai spune aici că se bucură pentru ghimpele său. Nu era așa de la început. El a strigat către Cer ca ghimpele să se ia de la el. Dar când Stăpânul său i-a spus că trebuie să îl păstreze, că are nevoie de el, că prin el va avea parte de binecuvân­tare, nu s-a mai oțărât. Ba chiar s-a împrietenit în­dată cu el, l-a primit și nu s-a mai plâns. Este sin­gura purtare dreaptă și de bun simț față de orice lu­cru neplăcut, stânjenitor sau dureros, de care ne dăm seama că nu putem scăpa. Este voia lui Dum­nezeu ca el să fie în viața noastră, pentru o pricină bine întemeiată, pe care El o știe. Va trebui să câștigăm biruință asupra acestui lucru punându-l la inimă, primindu-l ca pe ceva de la Hristos. Indife­rent cât de tare ne chinuie, dacă-l primim astfel, va aduce binecuvântare în viața noastră. Dumnezeu ne trimite unele dintre cele mai mari binecuvântări prin ghimpii noștri, și ar fi păcat să-i dăm deoparte și să ne lipsim de ei.

    Sunt mulți oameni atât de plini de sine, încât nu mai au loc pentru Hristos. O, de s-ar face deșerți, deșerți de sine; atunci El i-ar umple cu Sine Însuși și-atunci ar avea negrăita putere pentru bine în lume. Putem să ne încredem cu totul în El pentru a ne îmbogăți viața. El știe când e nevoie de durere, când anume pierderea este singura cale de a câștiga, când e nevoie ca suferința să ne țină la picioarele Lui. El ne dă necazuri ca să ne binecuvânteze într-un fel și, ori de câte ori ne oțărâm sau lepădăm ghimpele nos­tru, vom pierde. (Sfânta Noua Muceniță Țarina Alexandra)

    Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a 2-a, traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2008, pp. 132-133

    Apreciază

  5. Sfântul Ioan Maximovici despre semnificația duhovnicească a uciderii Țarului

    „Poporul rus în general a săvîrșit mari pacate și lor li se datorează neajunsurile din ziua de astăzi; mai precis, păcatele sînt încalcarea legamîntului și regicidul. Conducătorii civili și militari au renunțat la juramîntul lor de ascultare și credință față de Țar chiar înainte ca acesta să abdice, ceea ce s-a văzut silit să facă, fiindca nu dorea vărsare de sînge în țară; iar poporul a aclamat pe față și zgomotos această faptă și nicăieri nu și-a exprimat public dezacordul față de ea… Vinovați de păcatul regicidului nu sînt numai cei care l-au înfăptuit fizic, ci întregul popor care s-a bucurat atunci cînd Țarul a fost răsturnat și care a îngăduit să fie umilit, arestat și exilat, lăsîndu-l fără apărare în mîinile criminalilor, lucru care în sine a generat sfîrșitul. De aceea, catastrofa care s-a abătut asupra Rusiei este consecința directă a acestor păcate cumplite, iar renașterea Rusiei nu este posibilă înainte de spălarea lor.

    Cu toate acestea, pînă acum nu s-a văzut vreo căința autentică, crimele comise atunci evident nu au fost condamnate și mulți participanți activi la Revoluție continuă și acum să spună că la vremea respectivă nu se putea proceda altfel. Neexprimînd o condamnare fățișa a Revoluției din februarie, a revoltei împotriva celui Uns de Dumnezeu, poporul rus continuă să fie părtaș la păcat, mai ales atunci cînd ia apărarea urmărilor Revoluției“ (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, p. 91).

    „Pentru istoria omenirii, semnificația martiriului Familiei Imperiale, care se apropie de evenimente biblice dintre cele mai importante, constă în aceea că perioada constantinopolitană a existenței Bisericii lui Hristos a luat astfel sfîrșit și s-a deschis o nouă epocă, de martiriu, apocaliptică. Ea a început cu sacrificiul voluntar al celui din urma Împărat ortodox uns de Dumnezeu și al familiei sale. Tragedia Familiei Imperiale întuneca precum un blestem pămîntul Rusiei și s-a transformat în prologul simbolic al lungului drum rusesc al Crucii – moartea a zeci de milioane dintre fiii și fiicele ei. Canonizarea Martirilor Imperiali va însemna pentru Rusia spălarea ei de păcatul regicidului; așa se va izbavi ea în cele din urma de blestemele răului“ (La Pensée Russe, 6 dec. 1979, nr. 3285, p. 5).

    Părintele Serafim Rose, “Viitorul Rusiei și sfârșitul lumii“

    Apreciază

  6. Precizare vizavi de proorocia pr Elpidie cum ca dupa Rusalii si inainte de venirea sarbatorii Maicii Domnului(Adormirii Ei)vor incepe toate.
    1.Nu se caieste nimeni.Toti se poarta de sus unul fata de altul.Nu exista duh de cainta.
    2.Majoritatea ca unii care sunt complet dusi cu capul,iau vaccinul alergand cu bratele intinse si in urma unui mare scandal cu cei care vor sa i lumineze.
    3.Exista o turbare fatisa la majoritatea oamenilor impotriva adevarului,impotriva a tot ce poate fi un fapt adevarat.
    4.S-a constatat o majoritate covarsitoare in randul parintilor de canibalism fata de proprii copii in chestiune vaccinarii.Deci cum sa vorbim de cainta?Nici vorba.Isi masacreaza copiii si sa mai gandim ca lumea se caieste?
    5.Se constata o stare de lucruri in societatea actuala fara leac.Intteaga societate are cale fara intoarcere.Nimeni nu se mai trezeste.Nimeni nu se mai intoarce la credinta.Nu mai vorbim ca daca totusi cineva indrazneste sa si converteasca inima,deja gata,e nebun,e schismatic si absolut tot ce va vorbi el de acum incolo trebuie sa fie verificat si ras-verificat.
    6.Acum,tot ce le ai spus prietenilor,colegilor,familiei,pe o ureche le a intrat si pe alta le a iesit.Ba atunci cand vorbesti mai si vorbesc peste tine ca sa nu fii auzit si inteles ca atare iar pe la spate,din nebun si boschetar,paria nu te scot.
    7.Se constata o intunecare generala a mintii si nimeni nu are discernamant.Nimeni nu vede ca proorociile pr Elpidie chiar se implinesc,orice le ai spune.Nimeni nu are discernamant sa vada cata manipulare exista.
    Ce cainta,dragilor?
    A murit ieri actorul Piotr Mamonov din filmul Ostrov.Dumnezeu sa l odihneasca cu sfintii.

    Apreciază

    1. Pentru cei isteti:
      Vin nori negri la orizont.Ce trebuie facut?
      Te uiti la proorocii,dragule si chiar daca esti tu necredincios,sceptic,pui totul cu semnul intrebarii,razi de cei care le cred,macar fa din ele un manual de istorie care sa studieze istoria dar la timpul viitor.Si incet dar sigur iti vei alcatui de fapt O ANTICIPARE A VIITOARELOR EVENIMENTE,ANTICIPARE CARE VOR FOLOSI SI CELOR DIN AFACERI CA SA STIE PT A FI PREGATITI DIN TIMP PT ACELE VREMURI GRELE.
      De exemplu:ce iti e la indemana sa faci cand se prefigureaza asa vremuri,daca esti destept?Faci stoc de benzina si motorina pt ca intr un viitor nesigur si pt afaceri,pretul acesteia SE VA TRIPLA.VEI GASI BENZINA SI MOTORINA LA POMPA CU 12 LEI/LITRU.REPET:PRETUL BENZINEI SI MOTORINEI SE V A T R I P L A.Acest fenomen se intampla de fiecare data in istorie cand nesiguranta generala e doamna la ea acasa si in sezlong chiar.Acestea sunt primele miscari care se vor intampla in directia razboiului proorocit.Iar ca alimente,faceti va stocuri din ce este conserva in cutii metalice dar de cea mai mica dimensiune.

      Apreciază

  7. In atentia Dianei Sosoaca:
    Misiunea dumneavoastra lasata de Dumnezeu nu se va termina in ac toamna,orice ar incerca ei sa va faca.Stati linistita ca nu veti pati nimic.Misiunea dumneavoastra se va termina atunci cand intreaga populatie in urma agresiunilor in lant cu cipuirea pe mana si pe frunte,se va trezi,se va uni si va arunca intregul lor sistem la cosul de gunoi iar din acel moment va incepe razboiul extinzandu se treptat pretutindeni.Pana la acel moment,dumneavoastra va veti face misiunea fara sa patiti nimic.Fiti pe pace.

    Apreciază

  8. Proorocia Sfântului Ioan de Kronstadt despre căderea Rusiei și uciderea Țarului
    „Rusie, dacă îți lepezi credința, asa cum și-au părăsit-o deja atâția intelectuali, nu vei mai fi Rusia, sau Sfânta Rusie. Iar dacă poporul rus nu se va căi – atunci sfârșitul lumii este aproape. Domnul ni-l va lua pe Țarul pravoslavnic și va trimite un bici, sub chipul unor cârmuitori necredincioși, cruzi, care se vor impune și vor umple întreg pământul de sânge și lacrimi”.

    Părintele Ioan din Kronstadt, Cartea celei de-a 50-a aniversări, Utica, NY, 1958, p. 164.

    Părintele Serafim Rose, “Viitorul Rusiei și sfârșitul lumii“

    Sfântul Ioan de Kronstadt și viziunea duhovnicească a Țarului Mucenic
    “(…) Deodată Starețul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am uitat și am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate și scorpioni ce se cățărau, zbierau, își înfigeau colții. L-am văzut pe țar, șezând pe tron. Cu fața palidă, plină de bărbăție, citea rugăciunea lui Iisus. Deodată, a căzut mort.
    Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit și am plâns amarnic. Starețul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai II în lințoliu alb. Pe cap – o cununa de rămurele înfrunzite; cu fața palidă, însângerată, la gât purta o cruce de aur. Șoptea încetișor o rugăciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor creștini, că am murit curajos, ca un țar – mucenic pentru credința lui Hristos și Biserica Dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostolești să slujească o panihidă frațească pentru mine, păcătosul. Să nu căutați mormântul meu!”. Apoi totul a dispărut în ceață.
    Am plâns mult și m-am rugat pentru Țarul – mucenic”.

    Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum, la: Sf. Ioan de Kronstadt – Descoperire cerească arătată în vis

    Apreciază

  9. Proorocia despre Rusia şi Biserică a Sfântului Teofan al Poltavei (1873-1940), duhovnicul familiei împărăteşti:
    „El va veni din dinastia Romanovilor!”

    „Rusie, Rusie!… Cât de groaznic ai păcătuit înaintea bunăvoinţei Domnului. Domnul Dumnezeu a binevoit să-i dea Rusiei ceea ce nu a dat altui popor de pe pământ. Şi acest popor s-a dovedit a fi atât de nemulţumitor. L-a părăsit pe El, s-a lepădat de Dânsul şi pentru aceasta Domnul l-a predat demonilor spre chinuire. Diavolii s-au sălăşluit în sufletele oamenilor şi poporul Rusiei a devenit posedat, îndrăcit. Şi toate grozăviile care ajung la urechile noastre despre ceea ce se întâmplă în Rusia: despre toate profanările, despre ateismul militant şi lupta împotriva lui Dumnezeu – toate acestea se întâmplă din cauza îndrăcirii.

    Însă, din nespusa milă a lui Dumnezeu, această posedare va trece, poporul se va vindeca. Poporul se va întoarce la pocăinţă, la credinţă. Se va întâmpla ceea ce nimeni nu aşteaptă. Rusia va învia din morţi şi toată lumea se va minuna. Ortodoxia va renaşte şi va triumfa, însă ortodoxia care a fost cândva nu va mai fi. Marii stareţi au spus că Rusia va renaşte, chiar poporul va restaura monarhia. Ţarul va fi înscăunat pe tron de Însuşi Dumnezeu. El va fi un mare reformator şi va avea o credinţă ortodoxă puternică. El va surpa pe ierarhii nelegiuiţi ai Bisericii, va fi o personalitate excepţională, cu sufletul curat şi sfânt. Va avea o voinţă puternică. El va veni din dinastia Romanovilor pe linia maternă. El va fi alesul lui Dumnezeu, ascultător Lui întru toate. El va transforma Siberia. Însă această Rusie va exista puţin, în curând va fi ceea ce a vorbit apostolul Ioan în Apocalipsă“.

    Duhovnicul familiei împărăteşti, sfinţitul ierarh Teofan al Poltavei, Noul Zăvorât – 1873-1940

    “Stareții despre vremurile de pe urmă“,2007

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s