Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa: masoneria și ecumenismul, ca și comunismul, sunt demonice, n-au nimic comun cu Biserica Ortodoxă

„Am avut și eu binecuvântarea de a-l vedea pe părintele Calciu cu câteva zile înainte de mutarea sa la Domnul. Ultimul cuvânt de folos pe care ni l-a dat pe patul Spitalului Militar din București a fost: ,,În tot ce faceți să ascultați de sfatul Bisericii. Credința să o păstrați neschimbată. Și luați seama: ca și comunismul, masoneria și ecumenismul sunt demonice, n-au nimic comun cu creștinismul. Păziți-vă de antihriștii care vor face teoria coexistenței și conviețuirii! Respingeți orice compromis! Nu vă temeți! Și nu mă uitați nici pe mine în rugăciunile sfințiilor voastre!’’

„Chipul este blând, dar intenţia perfidă. Există un duh care colindă Europa şi lumea în general, un duh proteic (nestatornic-n.m.)care-şi schimbă înfăţişarea şi discursul de fiecare dată şi care atacă din toate părţile lumea creştină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenţia lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenţia lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorinţa lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre ţară şi despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susţină, dar intenţia lui este de a distruge şi patria şi Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism. Tot acest discurs frumos şi cu feţe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea naţiunilor, desfiinţarea Bisericii Ortodoxe în special şi instituirea unui grup de conducători, unşi nu ştiu de cine, care să inducă tuturor naţiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice şi religioase în care ei să fie mereu în faţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi! Trăiesc în mijlocul acestor emiţători ai discursului prolific şi proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toţi. Nu au nici o intenţie bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenţii perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsaţi ademeniţi! Am observat o puternică tendinţă ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Aţi auzit cu toţii de Taize… Acolo a fost centrul acestei mişcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru aşa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei şi se legănau în ritmul unor melodii… Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută.

Dorinţa lor este să distrugă toate elementele de Credinţă, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenţie a satanei.

Adevărata faţă a ecumenismului
– Părinte, pot convieţui în pace şi armonie un creştin, un musulman şi un evreu? Care ar fi secretul?

– Respectul reciproc e singura manifestare de bună armonie. În nici un caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acestea sunt lucruri care depăşesc acordul dintre religii diferite.

– Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?

– Nu totdeauna… Noi ştim un singur Dumnezeu care ni se revelează nouă (ni S-a revelat – nota autorului cărții) şi numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greşite.

– Care credeţi că sunt ispitele cele mai mari cu care se confruntă un ortodox astăzi?

– Ecumenismul.

– …Următoarea întrebare era dacă sunteţi de acord cu existenţa dialogului ecumenic, însă…

– Nu. Absolut de loc. Pentru că ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă Credinţa Ortodoxă… Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: de ce să ne certăm între noi, hai să trăim ca fraţii, să ne iubim unii pe alţii, putem trăi împreună, putem să ne rugăm împreună… ceea ce nu e permis în cazul Ortodoxiei. Toate Sinoadele Ecumenice interzic această co-rugăciune cu toţi care sunt aparte de Ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste Canoane, sub imperiul ecumenismului, al presiunilor şi promisiunilor din Occident, care toate sunt deşarte, înseamnă că noi încălcăm toate Canoanele Bisericii cu adevărat Ecumenice.

– În condiţiile actuale în care este mediatizată aşa de mult masoneria, vă rog să punctaţi câteva elemente puternice a ceea ce înseamnă aceasta ca acţiune anti-hristică!

– Masoneria e o organizaţie demonică, se închină lui Lucifer, are nişte secrete pe care le păstrează cu tărie, dar se descoperă lumii ca o organizaţie de binefacere, care se ocupă de săraci. Fiecare Lojă Masonică se ocupă de unitarism, de o ordine, dar dincolo de aceste fapte nu există Duhul lui Dumnezeu şi toate faptele sunt puse pentru înşelare. Aşa că nu vă lăsaţi înşelaţi. Nu tot cel ce vorbeşte prompt în numele lui Dumnezeu, îl şi are în inimă, iar ei cel mai puţin. Pericolul cel mai mare e această globalizare şi ungerea unor persoane care au dreptul să conducă omenirea. Cine i-a uns? Ei sunt unşii Satanei şi nu fiii lui Dumnezeu. Dar noi, aşa mici şi fără puterea de a învăţa, să ne păstrăm Credinţa şi să nu uităm că reprezentăm o linie de Adevărată Credinţă Mântuitoare şi pe cât ne e cu putinţă, să ne împlinim datoriile faţă de neam şi de Biserică. „Forţa Ortodoxiei constă în faptul că nu a schimbat nimic din Canoanele fixate până la despărtirea de catolici, pe când forţa catolicismului constă în număr şi în organizare. Forţa catolicismului se macină astăzi, forţa Ortodoxiei rămâne. Dacă Ortodoxia cade, cade prin păcatele oamenilor din interiorul ei, nu prin altceva. Fiindcă Ortodoxia în sine este imbatabilă.

– Păi, asta e problema. Dacă noi ne pierdem ataşamentul faţă de Tradiţia Ortodoxă şi ne diluam în această masă a ecumenismului, absurdă şi criminală, sau dacă nu e criminală, măcar anticreştină, atunci sigur că ne pierdem. E o nenorocire! Si unii fac lucrul acesta… Oare chiar nu înţeleg ei pericolul? Sau sunt cumpăraţi? Nu ştiu, nu pricep… Dar stai în faţa satanei! Stai ca un stâlp neclintit! Să ştie că se ciocneşte de un monah, de un preot, de un ierarh şi va fi înfrânt!“.

(Extras din „Viața Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa- după mărturiile sale și ale altora”- Editura Christiana București 2007, pagina 346)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

5 gânduri despre „Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa: masoneria și ecumenismul, ca și comunismul, sunt demonice, n-au nimic comun cu Biserica Ortodoxă”

  1. Liderul coaliției, Dan Barna, a declarat luni, că nu exisă altă variantă în afară de vaccinare pentru a nu trebui să fim puși în situația unor măsuri de prevenție prin care persoanele nevaccinane să aibă acces limitat în spațiile comerciale sau în zone neesențiale.

    „Vom propune măsuri mai active prin care vaccinarea și în mediul rural și în cel urban, acolo unde sunt cifre foarte mici. Voi propune premierului ca în ședința de guvern să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă și un parteneriat cu BOR ca partener pentru vaccinare”, a declarat Barna.

    Barna a precizat că are încredere în înțelepciunea Părintelui Patriarh și a celorlați ierarhi ai BOR că este timpul să fie dat acest mesaj cu privire la necesitatea vaccinării.

    „Românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important e să ne vaccinăm pentru nu a trebui să intrăm într-o perioadă de care am crezut că am scăpat”, a mai precizat liderul colaiției.[1]

    Primul înalt ierarh care îi răspunde lui Dan Barna: ‘Cum să fim noi deasupra științei medicale? Nu ne implicăm în propaganda de vaccinare’
    Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat luni la Antena 3 că din moment ce există discuții contradictorii între medici pe tema pandemiei, atunci preoții nu ar trebuie să se implice în „propaganda vaccinării”. Afirmația vine ca reacție după ce vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, că va propune premierului Florin Cîţu un parteneriat la nivelul Guvernului cu Biserica Ortodoxă Română pentru campania de vaccinare, menţionând că în Grecia, după un asftel de demers, rata de imunizare a ajuns la 50%.

    „Biserica Ortodoxă Română nu vrea să împartă oamenii între vaccinați si nevaccinați. Dacă medicii nu au o părere unanimă asupra vaccinului, cum să fim noi deasupra științei medicale? Noi îi ținem pe enoriași cu vaccinul Liturghiei, nu ne implicăm in propaganda de vaccinare care este controversată și nu se spune național cate prejudicii au avut cei vaccinați. Hristos este doctorul suprem, adevărul suprem. Noi nu umblăm cu adevăruri relative. Noi avem menirea să prezentăm creștinilor adevărul revelat și nu să vorbim despre vaccinare unde nu ne este locul”, a declarat ÎPS Teodosie.
    Întrebat ce sfat îi dă Patriarhului, el a spus: „Nu-l îndemn spre vaccinare, că nu sunt competent. Să se consulte cu medicii”.
    Legat de faptul că Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei îi îndeamnă pe greci să se vaccineze, ÎPS Teodosie a zis: „Dânșii s-au aratat fricoși. Noi nu avem frică. Biserica lucrează cu Hristos și mergem înainte cu această cale sfântă, luminată și fără niciun echivoc”.[2]

    [1]https://www.stiripesurse.ro/barna-realitatea-ne-arata-ca-vom-avea-un-val-4-al-pandemiei-voi-propune-parteneriat-cu-bor-ca-partener-pentru-vaccinare_1913469.html
    [2]https://www.stiripesurse.ro/ips-teodosie-dan-barna-vaccin_1914114.html

    Apreciază

  2. Sf.Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (III)

    Anume că şi păgânii sunt comoştenitori, concorporali şi copărtaşi ai făgăduinţei în Hristos Iisus, prin Evanghelie (Efeseni 3:6).

    Trăind prin Evanghelia lui Hristos, oamenii devin „concorporali [syssomoi] cu Hristos”, adică se încorporează şi se fac un trup împreună cu Hristos în Biserică, devin mădulare vii şi celule ale organismului divino-uman al Bisericii şi trăiesc în acest organism în comuniune sobornicească laolaltă „cu toţi sfinţii”, hrăniţi fiind de aceeaşi sfinţenie şi de aceleaşi puteri. Un singur trup şi nenumărate mădulare care alcătuiesc acest trup; o singură Biserică şi nenumăraţi credincioşii ei. De aceea, Biserica nu este o societate omenească obişnuită, în care membrii sunt legaţi întreolaltă într-un fel oarecare, ci este un organism divino-uman, un trup viu, în care mădularele sunt mădulare ale aceluiaşi trup, legate întreolaltă prin toată viaţa, prin toate puterile vitale şi toate faptele lor. Mădularele acestea au un singur trup, un singur suflet, o singură inimă, o singură conştiinţă, un singur adevăr, o singură dreptate, o singură iubire, o singură viaţă, un singur rai şi o singură veşnicie.

    25. Pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin biserică, începătoriilor şi stăpâniilor în ceruri (Efeseni 3:10).

    Este un adevăr al pământului şi al cerului faptul că în Biserică îngerii trăiesc laolaltă cu oamenii. Pentru toţi este în vigoare aceeaşi Evanghelie, aceeaşi Viaţă, acelaşi Adevăr, aceeaşi Dreptate, aceeaşi Iubire, acelaşi Dumnezeu şi Domn Iisus Hristos şi, împreună cu El, Părintele Lui Cel fară-de-început şi Duhul cel de-viaţă-făcător, Prea Sfânta Treime, cea de-o-fiinţă şi nedespărţită. Biserica este o şcoală în care îngerii înşişi învaţă multe adevăruri despre Dumnezeu (vezi I Petru 1:12).

    26. Ca să cunoaşteţi iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3:19).

    Atunci când Sfântul Apostol vesteşte oamenilor: „umpleţi-vă de toată plinătatea lui Dumnezeu”, el nu le cere ceva imposibil, pentru că între noi se găseşte Dumnezeul-om Domnul lisus, în Care „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9) şi El ne dă puterile Sale dumnezeieşti prin Sfintele Taine şi prin Sfintele Virtuţi ca să putem ajunge la plinătate pe măsura luptelor noastre sfinte (Efeseni 3:20). Tot ceea ce este necesar în vederea atingerii acestui scop ne-a fost dat de Hristos în Biserica Sa. Ne-a dat, adică, pe sfinţii şi de-Dumnezeu-purtătorii apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi dascăli – „spre zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:11-12), ca să ne încorporăm în Dumnezeul-om Hristos, ca să ne împărtăşim trupeşte de puterile divino-umane şi de sfinţenia Lui, astfel încât prin Biserică şi în Biserică să ajungem cu toţii „la bărbatul desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13). Fiindcă noi creştem sobomiceşte împreună „cu toţi sfinţii”, iar nu separat de sfinţii apostoli, profeţi şi evanghelişti şi de ceilalţi credincioşi. Toţi cu ajutorul fiecăruia, dar şi fiecare cu ajutorul tuturor, cuprinzându-ne reciproc în chip tainic şi sfânt, în duh şi în har şi „ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos.” (Efeseni 4:15).

    Apreciază

  3. Sfântul Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (III)

    27. Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru lisus Hristos în toate generaţiile veacului veacurilor. Amin! (Efeseni 3:20-21).

    Bunurile nespuse, nesesizabile şi nenumărate dăruite nouă de Hristos în iconomia divino-umană a mântuirii sunt atât de mari şi cu neputinţă de înţeles şi atât de mult deasupra omului, încât depăşesc infinit chiar şi ideea pe care ne-o facem despre ele. Mai mult, ele depăşesc şi rugăciunile noastre cu privire la ele. Fiindcă în nici o rugăciune a noastră, oricât de desăvârşită şi de cuprinzătoare ar fi ea, nu putem cuprinde nespusele bunuri pe care Hristos Domnul ni le dă prin Evanghelia Sa. Însă, toate aceste bunuri pătrund în existenţa şi în viaţa noastră prin nenumăratele artere nevăzute din organismul divino-uman al Bisericii. Iar noi trăim prin mila cea mai presus de înţelegere şi de rugăciune a preamilostivului şi multînduratului Domn, Care prin energiile harului Lui dumnezeiesc „lucrează în noi” (Efeseni 3:20) şi duce la desăvârşire în chip tainic mântuirea noastră, îndumnezeirea noastră, transfigurarea noastră, sfinţenia, hristificarea, bisericizarea, treimizarea noastră. Gândul omenesc nu va putea niciodată să înţeleagă în chip desăvârşit taina cea sfântă a Bisericii lui Hristos şi a minunatului atelier de mântuire din ea, atelier [paboratorj] de îndumnezeire, de transfigurare, de înviere şi de înălţare la cer. Fiindcă întotdeauna cele neînţelese sunt incomparabil mai multe decât cele ce pot fi înţelese. Din acest motiv, credinţa este cu adevărat unica noastră călăuză în aceste taine, fiindcă credinţa este modalitatea mai presus de înţelegere a existenţei noastre pe care o găsim în Biserică şi care ne bisericizează mai presus de înţelegere. Iar prin această credinţă „lucrează în noi” harul cel mai presus de înţelegere al Domnului Cel iubitor de oameni. Harul e această veşnică putere care îndumnezeieşte şi sfinţeşte, hristifică şi treimizează, care izvorăşte în întregime din Hristos şi care ne conduce pe noi toţi la El, prin tainele Duhului Sfânt, în Biserica lui Hristos. Şi nu ne conduce numai pe noi, ci pe toţi din toate generaţiile, care vor „crede în El spre viaţă veşnică” (I Timotei 1:16). Pentru că Hristos este în Biserică prin Duhul Sfânt, şi Biserica este prin Duhul în Hristos. Hristos este capul şi trupul Bisericii, iar Duhul Sfânt este sufletul Bisericii.

    28. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la statura bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos (Efeseni 4:13).

    Aceasta înseamnă că omul trebuie să crească şi să intre în toate desăvârşirile lui Hristos, să se unească spiritual şi după har cu El… Sau să trăiască pe Hristos, plinătatea Dumnezeirii din El, ca viaţă a lui, ca suflet al său, ca atotvaloarea a lui, ca scop final al său şi ca sens final al lui, ca unic Dumnezeu adevărat şi unic om adevărat, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit. Într-un cuvânt, să-L trăiască pe El ca pe Dumnezeul-om, ca pe un sens universal al tuturor lucrurilor celor create de Dumnezeu…Şi aceasta se face numai prin Biserică şi în Biserică, prin care numai oamenii ajung la scopul final al existenţei omeneşti în toate lumile.

    29. Din El [Hristos] tot trupul binealcătuit şi bineîncheiat prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia dintre mădulare, şi se zideşte în iubire (Efeseni 4:16).

    Organismul Bisericii este cel mai complex organism din toate câte cunoaşte spiritul omenesc. De ce? Pentru că el este unicul organism divino-uman în care toate tainele lui Dumnezeu şi ale omului, toate puterile dumnezeieşti şi omeneşti alcătuiesc un trup. Numai atotînţeleptul şi atotputernicul Dumnezeu-om, Domnul Iisus, a putut să lege şi să strângă laolaltă toate acestea într-un singur trup, în trupul Său al cărui Cap veşnic este El însuşi. Întreaga viaţă din acest admirabil şi minunat trup o însufleţeşte Cel ce este în chip admirabil şi minunat Dumnezeu şi om. Fiecare mădular trăieşte prin tot trupul, dar şi trupul întreg trăieşte în fiecare mădular. Toţi trăiesc în fiecare şi prin fiecare, dar şi fiecare trăieşte în toţi şi prin toţi; fiecare mădular creşte o dată cu creşterea trupului, dar şi tot trupul creşte cu creşterea fiecărui mădular. Toate aceste nenumărate mădulare ale trupului, toate aceste organe, simţuri, celule, le uneşte într-un trup divino-uman veşnic viu însuşi Dumnezeul-om Hristos, potrivind energiile fiecărui mădular, cu viaţa sobornicească a trupului… Deşi este cu desăvârşire specială şi personală, activitatea evanghelică a fiecărui membru al Bisericii, ea este întotdeauna şi din toate punctele de vedere generală şi universală. Lucrarea fiecărui membru al Bisericii este întotdeauna personal-comunitară, personal-sobornicească. Chiar şi atunci când se pare că un membru al Bisericii acţionează numai pentru el însuşi (ca de ex., în asceza unui pustnic) el acţionează în realitate pentru totalitatea ei. Astfel este coerenţa organismului divino-uman al Bisericii pe care-l călăuzeşte şi-l conduce însuşi Hristos.

    Apreciază

  4. Sfântul Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (IV)

    31. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, al cărui mântuitor este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor întru totul (Efeseni 5:23-24).

    În Biserică, Dumnezeu este pentru om toate în toţi… Biserica este cea mai desăvârşită organizare fiindcă este organismul cel mai desăvârşit, un organism divino-uman. În ea, Dumnezeu şi omul se unesc într-un organism divino-uman spiritual plin de har: Dumnezeu trăieşte în om şi prin om, iar omul trăieşte în Dumnezeu şi prin Dumnezeu. Omul se supune întru totul de bună voie lui Dumnezeu, se desăvârşeşte prin Dumnezeu „creşte creşterea lui Dumnezeu” – ajungând „bărbat desăvârşit, la măsura plinirii vârstei lui Hristos” (Coloseni 1:10; Efeseni 4:13) – dar nu încetează a fi om. Toate au loc aici în spiritul simbiozei divino-umane, al convieţuirii divino-umane, al conlucrării divino-umane, al echilibrului divino-uman şi al plinătăţii divino-umane. De aceea, Biserica este singura comunitate adevărată. În ea se desăvârşeşte atât individul prin comunitate, cât şi comunitatea prin individ, dar în vederea acestui scop şi unul şi alta primesc puterile de la Hristos, Care este cap în acelaşi timp şi al comunităţii ca totalitate, şi al fiecărui om ca persoană. Din acest motiv, în afară de Biserică nu există nici adevărată comunitate, nici adevărate persoane.

    32. Ca să o sfinţească curăţind-o cu baia apei prin cuvânt… (Efeseni 5:26).

    Pentru ce a venit Hristos în lume? Pentru Biserică, pentru ca să întemeieze în El şi pe El Biserica, trupul Său divino-uman, în care trăieşte cu toată plinătatea desăvârşirilor Lui dumnezeieşti, sfinţind-o pe ea şi pe toţi cei „concorporali” cu ea, mântuindu-i astfel de păcat, de moarte şi de diavol (vezi Coloseni 1:12-29)… Mântuirea este o îndoită lucrare: sfinţire şi curăţire. Ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică şi cu Biserica („ca să o sfinţească pe ea curăţind-o prin baia apei în cuvânt”), o face Biserica pentru fiecare membru al ei. Pentru că fiecare membru al ei trăieşte toată viaţa ei ca pe propria lui viaţă, repetă toată viaţa ei, se înfăţişează ca o Biserică în mic.

    33. Şi să şi-o înfăţişeze sieşi Bisericii slăvită, neavând pată sau zbârcitură sau orice altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără de prihană (Efeseni 5:27).

    Pentru că Hristos este în întregime în Biserică şi toată Biserica este în El, de aceea Biserica este „slăvită, sfântă şi fără de pată”. Ca să o facă astfel, El a adus şi a întrupat în ea trupul Său, întregul său Ipostas divino-uman, toată viaţa Sa şi toată lucrarea Sa divino-umană. În cea mai curată faţă a ei, Biserica este toată El, Dumnezeul-om Hristos, prelungit în toate veacurile şi în toată veşnicia. De aceea, Biserica nu are „pată sau zbârcitură sau ceva din acestea”.

    34. Taina aceasta mare este, iar eu vorbesc despre Hristos şi despre Biserică (Efeseni 5:32).

    E vorba de o „mare taină”, cea mai mare în toate lumile noastre: despre Hristos şi despre Biserică. Mintea şi limba neamului omenesc sunt neputincioase în a exprima, chiar şi numai prin aproximaţie, această taină preasfântă şi mare. Hristos este în acelaşi timp Dumnezeu-Cuvântul şi om, Dumnezeu-Cuvântul şi Biserică, Dumnezeu-Cuvântul în trupul Său în ceruri şi în trupul Său, în Biserică, pe pământ. Nu este aceasta o „taină mare”! Mădularele Bisericii constituie un organism, un trup, şi totuşi, fiecare rămâne în întregime o persoană deosebită. Nu constituie aceasta o „taină mare”? În Biserică toate sunt soborniceşti dar toate sunt şi personale; fiecare trăieşte în toţi şi toţi în fiecare şi, iarăşi, viaţa fiecăruia (dintre credincioşi) este viaţa lui proprie şi persoana fiecăruia este persoana lui proprie. Nu este şi aceasta o „taină mare”! În Biserică trăiesc atâţia şi atâţia păcătoşi şi, cu toate acestea, ea este toată „sfântă şi fără de pată”, neavând nici un fel pată sau zbârcitură. Lucrul acesta nu este, iarăşi, o „taină mare”? Şi aşa mai departe, toate în Biserică, fiecare lucru, de la cel mai mic până la cel mai mare, sunt o „mare taină”, pentru că în toate este prezent întreg minunatul Domn şi Dumnezeu Iisus Hristos, în toate nenumăratele Sale taine divino-umane. De aceea, Biserica reprezintă cea mai mare minune pentru toate lumile zidite, minune pe care o admiră şi îngerii în ceruri. „Şi îngerii doresc să se supună” Evangheliei ei divine unice, pentru că şi lor li se descoperă „prin Biserică înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10; I Petru 1:12). Dumnezeul-om Hristos a unit („a recapitulat”) în Biserica Lui toate „cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:10). Toate tainele cerului şi ale pământului s-au unit laolaltă într-o singură taină, într-o „taină mare”, supra-taina Bisericii. Această „taină mare” irigă şi cuprinde în sine pe toţi membri Bisericii, toată viaţa lor, toate legăturile lor. De aceea, în Biserică toate sunt o minune, toate sunt o taină, „toate mai presus de înţelegere, toate prea slăvite”. Aici nimic nu e simplu, nimic neînsemnat sau secundar, pentru că toate sunt divino-umane, toate pline de har, toate sunt îmbinate laolaltă într-un organism divino-uman într-o „mare taină” sobornicească, divino-umană.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s