Cuvânt al Înalt-Preasfinţitului Părinte Mitropolit Longhin, înainte de sinodul tâlhăresc din Creta

Înalt Preasfinţiile Voastre, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Cuvioase măicuţe,

Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi, creştinii ortodocşi, datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră Ortodoxa loviturile pe care le  primim.  Dar,  deşi,  de  2000  de  ani Biserica  noastră  a  fost  lovită  din  toate  părtile,  de  toate  ereziile, Sfinţii Parinti ai Bisericii au păstrat dogmele şi Credinta adevărată. Vă îmbrăţişam cu toată dragostea în Hristos Domnul nostru şi după Dumnezeiescul Psalmist, care zice ,,ce bine e ca  fraţii  să  fie  împreună’’,  dar  nu  în  dragoste  făţarnică  cu  ereticii,  ci  cu  fraţii  noştri,  în  Credinţa noastră  bună,  canonică  şi  Dreaptă  şi  unde  dragostea  se  bucură  de  adevărul  pe  care-l  trăim  în  Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului şi frământările Poporului Ortodox de pretutindeni, datorită marelui pericol care a apărut în faţa noastră, de a deveni trădători ai Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe, ori de a mărturisi adevărul sfânt, care ne este  dat ca cea mai scumpă comoară. Noi ştim numai o Biserică pe  are  ne-a  lasat-o  Iisus  Hristos, Domnul  nostru,  şi  aceasta  este cea  Una,  Sfântă, Sobornicească şi Apostolească  Biserică,  şi Dreptmăritoarea Credinţă, cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veşnicie. Aceasta este Biserica pe care nici porţile iadului nu o pot sfărâma, al carei Cap este Hristos.

Nu  recunoaştem  alte zise  biserici  surori,  identice  şi  nici  relaţiile  Bisericii  Ortodoxe cu  cealaltă parte a  lumii creştine. Da, îi iubim pe toţi şi pe toată lumea de pe pământ, pentru că toţi suntem fapturile lui Dumnezeu şi de aceea îi iubim şi-i chemăm pe toţi să se întoarcă la adevărata Credinta mântuitoare Ortodoxă, pe care ne-a  lăsat-o  Domnul  Iisus  Hristos,  care  este  Una  şi  El  a  răscumparat-o  cu  Sfânt  Sângele  Său,  şi  nu  cu ecumenismul  blestemat, care  este  înainteergator al antihristului  şi  doreşte  să  distrugă  din  temelii  Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolesca Biserica a lui Hristos.

Vreau  să  vă  spun  câteva  lucruri,  din  cauza  cărora noi,  crestinii  ortodocşi,  nu  putem  lua  parte  la ecumenism:

1.Ecumenismul substituie noţiunea corectă de Biserică Universală, în sensul

Bisericii care apără Adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greşită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic,universal.

2.Preferă cantitatea şi nu calitatea mărturisirii adevărului.

3.Impune învăţături false , chipurile universal, în afara Adevărului.

4.Întareşte pe neortodocşi în convingerea că şi ei ar aparţine Bisericii.

5.Împiedică  pe  sincerii  căutători  ai  Adevărului  să  găsească  comuniunea  cu  Biserica  adevărată  a  lui Hristos.

6.Nu crede în existenta Bisericii Unice, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti.

7.Subminează în chip eretic eclesiologia Ortodoxă.

8.Manifestă  neîncredere  în  puterea  cuvintelor lui  Hristos  neschimbate  până  la  sfârşitul  lumii  despre invincibilitatea Bisericii ( Matei, 28, 20).

9.Propovăduieşte o învăţătura cu totul nouă despre biserică, potrivnică  Credinţei  Ortodoxe. Noi  nu  putem  să  renunţăm  la  Dogmele,  Canoanele  şi  Tradiţiile  Sfintei Bisericii Ortodoxe, care ne întăresc în Dreapta Credinţă, conducându-ne către mântuirea veşnică. Ecumenismul ne îndepartează de Ortodoxie şi ne învaţă să neglijam hotărârile dogmatice şi canonice ale Bisericii.

10.Ecumenismul contestă Canoanele Apostolice 10 si 45, îndreptate  împotriva  comuniunii  în  rugăciune cu  ereticii.  Creştinul  ortodox  nu  poate  să  ia  parte  la  o mişcare  ce-şi  propune,  prin  spiritul  sau  exclusivist,  să  apropie  pe  ortodocşi  de  eretici,  contestând Sinoadele Ortodoxe Ecumenice şi locale pe temelia carora s-a afirmat Învăţătura Ortodoxă.

11.Pregăteşte Ortodoxia pentru grave abateri dogmatice, în scopul unităţii ecumenismului. Şi multe altele asemenea. Nu putem vinde Adevărul şi Credinţa şi suntem foarte ingrijoraţi de ceea ce se petrece.

Înalt-Preasfinţiile Voastre, dragi Părinţi, Cuvioase măicuţe,

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevaraţi fii ai Bisericii lui Hristos, să nu rămânem nepăsători,  să  nu  devenim  trădători,  să  nu  ne  vindem  Credinţa  pe  care  ne-au  predat-o  Sfintii  Părinţi, trăind-o în toată curăţia Canonică şi Dogmatică a Sfintelor Sinoade Ecumenice, pe care ni le-au lasat toţi Sfinţii Părinţi, de la Hristos şi până acum. Fiecare dintre cei care nu-şi cunosc încă Credinţa să se  hotarască  ce  sunt,  ortodocşi  ori  eretici;  sunt cu  papa  de  la  Roma  sau  cu  Adevărul  Hristos.  Noi rămânem cu Hristos, Mantuitorul nostru, cu învăţăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine, Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui să suferim . Toata viaţa a fost doar un martiriu pentru toţi cei care  s-au  jertit  pentru  dragostea  lui  Hristos.  Mărturisim  pe  Adevăratul  Hristos  sau mărturisim  pe antihristul blestemat?

Acest ,,sinod  mare,  sfânt,  panortodox’’ (din Creta)  este  cel  mai  viclean, tâlhăresc,  cel  mai  mincinos  pe  care  eu  şi credincioşii  mei  niciodată  nu-l  vom  recunoaşte.  Am  luat  parte  la  pregătirea  acestui  sinod,  e  groaznic ceea  ce  se  pregăteşte  şi  toate  întrebarile  de la  acest  ,,sfânt  sinod’’  au  doua  raspunsuri. Ştim  că Dumnezeu  este  da  sau  nu,  de  aceea  nu-l  recunoastem  niciodată.  Iar  declaraţia  din  Cuba  a  patriarhului Kiril şi a papei de  la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe  care  la conţine,  pentru mine  personal sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda. De aceea, mă rog ca Dumnezeu să ne ajute. Dacă  am  pierde  totul  pe  acest  pământ  şi nu  am avea  nici  ce  mânca,  nici  ce  bea, n-am pierdut nimic,  dar  dacă  ne-am pierdut  Credinţa,  am  pierdut  totul.  Dacă  am  pierdut  Adevărul  Sfinţilor  Părinţi,  ce  ni  s-a  dat,  şi  Biserica adevărată a lui Hristos o pierdem, în durere, în suferinţă la cine sa intindem mâinile noastre? Cui să ne rugăm dacă am  trădat  şi  am  vândut  pe  Dumnezeu?  

Va  trebui  să  se  oprească,  pentru  că  vreau  să  câştige  o  lume creştină. Au adus    atâta  tulburare  în  Biserica  noastră.  Pe  toţi  creştinii  îi  putem  întoarce  inapoi, mărturisindu-le Adevărul şi prin pocăinţă pot să se întoarcă. Numai astfel putem fi una, şi fraţi în Adevărata Credinţă, care a fost data o dată  pentru totdeauna.

Mulţumesc pentru prezenţa noastră în mijlocul vostru, vă iubim mult. Vă mulţumesc încă o dată pentru Adevărul  Sfânt.  Dumnezeu  nu ne va lăsa.  Nu  avem  mândrie,  nu  vrem  să  arătăm  nimic  altceva,  decât Adevarul  Sfinţilor  Parinti,  pe  care  punctul 5  din  declaraţia  făcută  în  Cuba  îi  acuză  pe  toţi SfinTii  Părinţi şi înaintaşii  lor  de  zece  veacuri,  că  prin  păcatele  şi  greşelile  lor,  aceste  doua biserici  n-au  avut  legatura euharistică.

Fraţilor, nu-s mai multe  biserici, e  unica Biserica al cărui Cap e  Hristos. Rămâneţi în această Biserică,  şi  Hristos  va  rămâne  cu  voi. Vă  sărutăm  mâinile,  ne  bucurăm  de  Lumea  Ortodoxă,  fiţi  uniţi  în Duhul  Adevărului,  rămânem  alături  de  voi,  cu  toată  dragostea  şi  vrem  să  mărturisim  Adevarul.  În sinoadele  noastre  nu  avem  nici  o  putere,  nu  suntem  luaţi  în  seamă,  de  aceea  este  foarte  greu.  Cerem sfintele voastre rugăciuni şi vom păstra Credinţa Adevărată. Amin.

†Longhin, Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților

 Pireu, miercuri, 23 martie 2016, orele 9 00

7 gânduri despre „Cuvânt al Înalt-Preasfinţitului Părinte Mitropolit Longhin, înainte de sinodul tâlhăresc din Creta”

  1. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre!

    Un gând curat, bun, are putere mai mare decât orice nevoință

    – Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic. Ce înseamnă aceasta?
    – Ia ascultă! Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune și îşi întăreşte o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războieşte, putând chiar să le răpună.
    Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei şapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, şi dascălul lor, Sfântul Eleazar, din pricina cugetării evlavioase, tocmai ca să arate puterea gândului bun.
    Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe „aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea, încercaţi pe cât puteţi, să plantaţi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.
    Atunci când cineva ține, fie şi pentru puţin timp, un gând de-a stânga, adică rău, asupra cuiva, orice nevoință ar face, fie post, priveghere etc., se pierde. La ce îl va ajuta asceza, dacă în paralel nu se nevoieşte să nu primească gândurile rele? De ce să nu golească mai întâi chiupul de depunerile din untdelemn, care sunt bune numai pentru săpun, şi doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor, stricându-l în acest fel?
    Un gând curat, bun, are putere mai mare decât orice nevoință. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate şi face privegheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Însă un gând curat, ce îl va aduce, are putere mai mare decât privegherile şi postirile pe care le face şi îl ajută mai eficient.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 17-19

    Apreciază

  2. Părintele Sinesie Ioja – Un om ajuns în pragul sfinţeniei

    (23 Aprilie 1916-03 August 1958-ucis în Penitenciarul Văcăreşti)
    Întemnițat timp de: 10 ani la: Arad, Timişoara, Târgu Ocna, Baia Sprie, Jilava, Văcăreşti

    Când Popa Ioja Sinesie, de prin părţile Aradului, era întrebat de colocatarii de pe priciuri de ce a fost arestat, el răspundea, ca şi cum ar fi vrut să se dezvinovăţească:
    – Păi, ce să fac, taică, dacă mă năpădiseră sectanţii?! Că eu nu ştiu teologhie d-asta domnească… Şi sectanţii mă dovedeau cu vorba, că vorbeau ca din carte, cu numere de versete din Biblie şi altele pe care eu le uitasem demult. Şi atunci, ce să fac? Bătrân şi uituc cum eram, ştiind doar Sfânta Liturghie pe dinafară, mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Şi nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând.
    – Şi tare s-or mai fi sinchisit ei de blestemele Sfântului! îl luă peste picior un ţăran cu credinţă mai îndoielnică.
    – Ba nu, taică! S-au sinchisit, şi chiar foarte tare… Adică s-au sinchisit aşa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toţii: şi cei din Micălaca, şi cei din Mândruloc, şi cei din alte părţi de care nu ştiam. Şi aşa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!…
    – Da, chiar aşa, părinte, ucigându-i? Nu zice porunca a cincea să nu ucizi?

    -Ba da, da nu eu i-am ucis, ci cuvântul Sfântului Vasile, că şi el tot pe Dumnezeu slujeşte.
    – Da şi sectanţii zic că slujesc pe Domnul, şi atunci cum e?
    – L-or fi slujind ei, da nu cum îi place Lui…
    Şi popa Ioja, tulburat, se furişă sub prici, ca să-şi facă rugăciunile şi canonul, murmurând: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
    Cei care-l vedeau mereu murmurând, cu capul plecat, se întrebau până când şi cât va mai avea de ispăşit popa. “Numai Dumnezeu ştie!” murmurau cei care auziseră că fusese osândit la temniţă grea pentru “ajutor legionar”. “Şi mai e şi tuberculos în ultimul hal!”, oftau ţăranii din jurul Aradului.
    Dar lui nici nu-i păsa. Cu o cuşmă spartă în vârful capului, prin care-i ieşea părul alb şi cu o pereche de ochelari legaţi cu o sfoară după urechi, aplecat de spate, îşi ducea osânda fără de alt gând decât acela că tot ce pătimeşte se petrece numai cu îngăduinţa Domnului. De aceea nici nu cerea altceva în rugile sale, decât să-l miluiască.
    Şi totuşi, o dată mai ceru ceva, dar nu lui Dumnezeu, ci preoţilor catolici, iezuiţi, doctori în Teologie şi alte ştiinţe, care stăteau pe priciul de deasupra lui.
    – Iertaţi-mă, cinstiţi părinţi! Eu sunt cel mai prost popă ortodox din lume şi aş dori să-mi spuneţi şi mie ceva teologhie, că…
    Şi din ochi i se revărsă atâta lumină, încât părinţii iezuiţi rămaseră muţi.
    – Părinte! încercă unul să rostească…
    Dar vorba i se oprise în gât şi popa Sinesie, stânjenit şi el că-i întrerupsese din discuţie, se retrase încetişor la locul lui, lăsând să dispară din faţa lor ochelarii legaţi cu aţă şi căciula spartă.
    – Ce să-i spunem noi despre teologie unui om ajuns în pragul sfinţeniei? exclamă mai târziu unul dintre iezuiţi, privind întrebător spre ceilalţi.

    (Marcel Petrişor – Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Editura Vremea, 2008, pag. 57-59)
    Părinte Sinesie Ioja, Sfinţite Mucenice al lui Hristos, roagă-te Împăratului Ceresc pentru noi nevrednicii!

    Apreciază

  3. E STARE DE ALARMĂ. ESTE TREBUINȚĂ DE MULTĂ RUGĂCIUNE CU DURERE:
    “Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi este tre­buinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.

    Să vă rugaţi pentru situaţia generală cu totul ieşită din comun a întregii lumi, ca să se milostivească Hristos de făpturile Sale, pentru că merg spre cata­strofă. Să intervină dumnezeieşte în epoca complicată în care trăim, pentru că lumea se îndreaptă spre zăpăceală, nebunie şi impas.

    Dumnezeu ne-a chemat să facem rugăciune pentru lume, care are atâtea probleme. Unii sărmani nu apucă să-şi facă nici măcar o cruce. Dacă noi, monahii, nu fa­cem rugăciune, cine va face? Militarul în vreme de război este în stare de alarmă, gata încălţat. In aceeaşi situaţie trebuie să fie şi monahul. Ah, Macabeu* aş fi ajuns de aş fi făcut aşa! Aş fi fugit în munţi, ca să mă rog mereu pentru lume.
    Trebuie să ajutăm toată lumea cu rugăciunea, ca să nu facă diavolul orice vrea. Diavolul a dobândit drepturi. Iar aceasta nu pentru că îl lasă Dumnezeu, ci pentru că El nu vrea să silească libertatea nimănui. De aceea noi să ajutăm cu rugăciunea. Când pe cine­va îl doare pentru starea ce domneşte azi în lume şi se roagă, atunci oamenii sunt ajutaţi fără să se fie silită libertatea voinţei lor.

    *Supranumele de „Macabeu” s-a dat lui Iuda, conducătorul răscoalei iudaice din 166 î. Hr., în timpul lui Antioh al IV-lea Epifanul, stăpânitorul regatului Seleucizilor. După cea mai probabilă părere, el înseamnă „cel care a dat la moarte pe vrăjmaşi”. Acelaşi epitet s-a dat, în continuare, şi urmaşilor lui Iuda. Macabeii s-au distins în luptele pentru credinţa strămoşească şi eliberarea poli­tică (Vezi I, II, III Macabei)”

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 348-349

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s