Discriminarea instituţionalizată, ca pretext

În arhitectura statului antihristic român, se regăseşte şi numitul Consiliu National pentru Combaterea Discriminării. Şi ca lucrurile să fie cât mai bine făcute, în fruntea acestuia a fost aşezat un ungur imparţial, cinstit şi drept. Toate bune şi frumoase, numai că această instituţie nu are ca obiect de activitate ceea ce este cuprins în titulatura ei. CNCD-ul este conceput astfel încât să răspundă cerinţelor ocupanţilor străini, care-şi impun voinţa stăpânitoare asupra Poporului Român.

Zisa combaterea a discriminării ia, de cele mai multe ori, forme aberante, absurde, groteşti. Gândiţi-vă, bunăoară, la eliminarea numelor părinţilor noştri de pe actele de identitate, sugerându-ni-se ca suntem născuţi din spuma mării. Zic dumnealor, înalţii mocofani europeni, că în felul acesta se elimină discriminarea homosexualilor de ambe sexe, care nu pot fi părinţi! Sigur că această imbecilitate va fi revizuită, de vreme ce în actele oficiale ale ue e prevăzută posibilitatea ca şi bărbaţii să nască. Aştia chiar sunt bine bătuţi în cap.

Poţi să spui despre un român că e leneş, hoţ, nespălat, nu e nicio problemă. Să nu te pună păcatele să spui asta despre un ţigan, pardon, rom vreau să zic, că e discriminare mare şi rişti amenzi usturătoare din partea cncd. De mai multă vreme ni se sugereaază şi ni se induce ideea că situaţia dezastruoasă a României s-ar datora exclusiv românilor, care concentrează în fiinţa lor toate defectele lumii. Dar alogenii care ocupă funcţiile cheie în statul român, chiar n-au nicio contribuţie? Ei sunt curaţi precum cristalul? Eu aş propune să adoptăm modelul multor ţări ale lumii, aşa încât funcţiile cheie în stat să fie deţinute de români, nu de alogeni şi cozile lor de topor.

Când statul antihristic român împarte cetăţenii ţării în vaccinaţi şi nevaccinaţi, primii având promisiuni mincinoase şi iluzorii, ceilalţi fiind ameninţaţi cu restrângerea drepturilor, nu e discriminare?

În încheiere, adresez un avertisment tuturor celor care alcătuiesc Naţiunea Română. Oriunde aţi fi, nu aveţi voie vă folosiţi inteligenţa pe care v-a dat-o Dumnezeu, ca să nu-i discriminaţi pe proşti.

Presbiter Ioviţa Vasile

Iurie Roşca: Un adevăr dureros, rostit cu limpezime

Eu aş vrea să vorbim astăzi din nou câteva cuvinte despre felul cum ar trebui să se prezinte un bărbat în condiţiile acestui război de represiune, pe care l-a declanşat oculta mondială împotriva întregii umanităţi, împotriva fiecărui neam, împotriva fiecărei familii, împotriva fiecărui om, împotriva oricărui copil. Pe frunţile noastre scrie ,,ţintă’’. Războiul este total şi ireconciliabil.

7 gânduri despre „Discriminarea instituţionalizată, ca pretext”

  1. Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire

    Ortodoxia a fost întotdeauna calea împărătească a Evangheliei. A păstrat curat şi autentic duhul creştinismului în faţa misticismului întunecat al ereziilor din Răsărit, a centralizării papalo-cezareene a latinilor şi a subiectivismului raţionalist al protestantismului. A păstrat mereu măsura şi armonia, n-a făcut nimic greşit. Pentru că Părinţii au fost mişcaţi de duh, au fost călăuziţi de Dumnezeu în chip sfânt şi duhovnicesc.
    Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici înţelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasă. Le-a explicat pe toate şi a creat cultura. După cum spune troparul Sfinţilor Trei Ierarhi, a întărit firea celor ce sunt şi obiceiurile oamenilor le-a îndreptat.
    Ortodoxia este marşul omului către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Îl conduce pe om la dezvoltarea lui deplină întru Hristos şi pentru Hristos. Ortodoxia nu este numai teologie, este totodată şi adevărată psihologie, şi umanism autentic, şi sociologie. Este un diamant care reflectă prin toate laturile adevărul.
    Să cunoaştem deci Ortodoxia noastră. Nu teoretic, ci să o simţim şi să o trăim în toată profunzimea şi lărgimea ei. Doar aşa vom putea să o provocăm şi să-i arătăm valoarea.
    Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire. Este marele nostru ideal, este nădejdea preţioasă a mântuirii noastre. Este mândria noastră întru Hristos să o propovăduim cu eroism şi slavă, ca nişte fii adevăraţi ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
    Ortodoxie preafrumoasă, mireasă împodobită a lui Hristos, să nu te tăgăduim noi, nevrednicii, ci dacă vremurile şi împrejurările o vor cere, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge din noi!

    Părintele Efrem Filotheitul, Despre credinţă şi mântuire, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, pp. 5-9

    Apreciază

  2. Plecând iubirea, pleacă şi Dumnezeu!

    Cel care ne dispreţuieşte, ne nedreptăţeşte şi ne osândeşte ţine locul focului care vindecă rana egoismului nostru, ca să ne facem sănătoşi. Dumnezeu îl îngăduie ca să ne redobândim sănătatea, pentru că atâta vreme cât avem egoism, suferim. Când va veni vremea, când vom avea smerenie, nu vom mai suferi şi atunci vor veni înlăuntrul nostru pacea şi liniştea.
    Sfântul Antonie cel Mare mărturisea: „Ori de câte ori am luat asupra mea vina faptei, imediat liniştea s-a răspândit înlăuntrul sufletului meu. Din momentul în care am aruncat vina asupra altuia şi am spus că el greşeşte, şi nu eu, atunci am simţit înlăuntrul meu strâmtorare şi amărăciune!”. Iată calea – aruncă vina asupra ta, mustră-te pe tine însuţi şi spune: „Eu am greşit, pentru păcatele mele Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple; pentru că am egoism Dumnezeu a încuviinţat, pentru cunună Dumnezeu a îngăduit şi de aceea a venit asupra mea pătimirea!”. Însă dacă zicem: „De ce mi s-a întâmplat aceasta?”, vieţuim în continuare în boala egoismului nostru.
    Care este cauza certurilor, a risipirii şi a destrămării familiilor? Egoismul… Plecând iubirea, pleacă şi Dumnezeu!

    Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 28

    Apreciază

  3. V-ați gândit vreodată să vă rugați pentru sufletele care se află în temnița iadului?

    O, ce mare binecuvântare ar fi, dacă ar exista cineva, ale cărui rugăciuni să aibă puterea să ne izbăvească din înfricoșătorul iad, să plătească datoria noastră și din starea de robie, să trecem în slava și odihna lui Dumnezeu! Această milostenie, pe care poate creștinul să o facă, este cea mai mare. Și să știți că rugăciunile oamenilor sfinți au izbutit această mare minune. În tradiția patristică și ascetică am citit despre mulți oameni care prin rugăciunea lor au scos suflete din iad. Și câți Sfinți au făcut aceasta, însă nu se știe, pentru că nu a fost scris nicăieri! Dumnezeu însă i-a slăvit pentru această mare milostenie a lor. Dacă un pahar cu apă are valoare și pentru el Dumnezeu dă răsplată în nume de ucenic, în nume de prooroc sau de drept, cu cât mai mare valoare are rugăciunea pentru miile și milioanele de oameni aflați suferință și osândiți la chinurile iadului?

    [..]Mor oameni fără număr și nimeni nu se îngrijește de ei. Sunt uitați de toți. Noi ne îngrijim de ai noștri, de părinții noștri și de rudenii și facem parastase și ne rugăm pentru odihna lor, însă pentru ceilalți nu îngenunchem, nu vărsăm o lacrimă, nu ne ridicăm mâinile la rugăciune. Să ne străduim să devenim mai duhovnicești, să ne apropiem de Hristos, ca să-I vorbim. Cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât mai bine putem să-i vorbim despre cei care suferă. Când vă rugați pentru voi înșivă și pentru ai voștri, să vă rugați și pentru aceste suflete aflate în suferință, care nu au „unde să-și plece capul”.
    Hristos a murit pe Cruce pentru fiecare suflet și dumnezeiasca Sa dreptate caută pricină, ca să-i miluiască pe acești oameni, ca să fie îndreptățită izbăvirea lor din osândă. Dumnezeu poartă de grijă acestor suflete osândite. Ele sunt osândite potrivit dreptății Sale, însă pe de altă parte milostivirea Sa spune: „Roagă-te pentru ei.” De ce?
    Ca să aibă îndreptățire, ca milostivirea Sa să biruiască dreptatea și să trimită mila Sa celor ce suferă acolo. Iar bieții de noi, fiind întunecați de păcat și de neștiință, nu dăm pricină dragostei lui Hristos să-i miluiască.

    Mă rog, fiii mei, ca Hristos să ne dea Har, luminare și putere și în primul rând harul milosteniei, ca să miluim acele suflete, care au plecat în lumea cealaltă. Și dacă noi nu le uităm, nu ne va uita nici pe noi Dumnezeu când ne vom afla și noi poate în aceeași nevoie. Astfel vor fi primite postul și nevoința noastră înaintea lui Dumnezeu.
    Să mulțumim din tot sufletul lui Dumnezeu, că ne-a învrednicit să fim ortodocși și să avem putința de a milui și a ne nevoi pentru a ne afla în slava Sa cea veșnică împreună cu El. Amin.

    Starețul Efrem Filotheitul
    https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/milostenia-duhovniceasca-1

    Apreciază

  4. Să audă Biserica lui Hristos și să se veselească!

    Era un om numit Azaria în Clysma, mai-marele așa-numiților ducatori, fiind prieten al nostru și cunoscut. Acesta avea un fiu numit Moise. Acest Moise de la vârsta copilăriei a fost suferind. Când tatăl lui a murit acum cinci ani, bun creștin fiind, aflându-se liber, Moise, rătăcindu-se de la credința lui Hristos, s-a lepădat de ea. Apoi fiind mustrat de unii dintre concetățenii săi, iarăși s-a făcut creștin și, după puțină vreme, iarăși a tăgăduit credința noastră și aceasta făcând-o de multe ori, era mustrat de concetățenii lui. Cu vreun an în urmă, venind eu, l-am aflat pe el apostat. Și ca un prieten vechi al lui și al tatălui lui, l-am mustrat și l-am povățuit ca pe unul care făgăduise de multe ori credința lui Hristos. Atunci, suspinând Moise, zice către mine:
    „Și ce pot eu să fac, doamne, că ori de câte ori mă întorc și mă fac creștin, cumplit mă tulbură demonul și eu iarăși mă fac apostat, fiindcă astfel mă lasă în pace. Dar de multe ori mi s-a arătat mie duhul și mi-a poruncit mie, zicând: «Nu te închina lui Hristos și nu te voi supăra, nu-L mărturisi pe El Dumnezeu și Fiu al lui Dumnezeu și nu mă voi apropia de tine, nu te împărtăși și nu te voi tulbura, nu te pecetlui și te voi iubi».”
    Acestea le-am auzit eu nu numai de la Moise, ci se pare că nenorocitul a încredințat aceleași lucruri și altor frați ai noștri, care sunt vrednici de crezare.
    Să audă Biserica lui Hristos și să se veselească. Să asculte acestea copiii creștinilor și să dănțuiască și fără încetare să le păzească. Să audă acestea fiii necredincioșilor și să se rușineze. Să audă cei care nu îl mărturisesc pe Hristos Dumnezeu și să se rușineze că, de vreme ce demonii mărturisesc unele ca acestea, necredincioșii îl hulesc pe Hristos mai presus de demoni. Demonii se cutremură de crucea lui Hristos, iar acești demoni în trup își bat joc de cruce. Și adeseori demonii sunt nimiciți de chipul crucii.

    Sfântul Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovnicești, Editura Doxologia, 2016

    Apreciază

  5. Apleacă-Te, Împăratul meu, ca să-Ţi pot şopti taina mea cea mai de preţ
    Sfântul Nicolae Velimirovici

    În mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.
    Apleacă-Te, Împăratul meu, ca să-Ţi pot şopti taina mea cea mai de preţ, rugăciunea mea cea mai de taină, dorirea mea cea mai statornică. Tu eşti ţinta tuturor rugăciunilor mele, a tuturor căutărilor mele.
    Nu caut nimic în afara Ta, cu adevărat, Te caut doar pe Tine.
    Ce aş putea căuta eu de la Tine, care să nu mă despartă de Tine?
    Să caut eu oare a fi stăpân peste câteva stele, în loc de a stăpâni ca stăpân dimpreună cu Tine peste toate stelele? Să caut eu a fi cel dintâi dintre oameni?
    Şi atunci cât de ruşinos va fi pentru mine, când mă vei aşeza pe locul cel mai de pe urmă de la masa Ta!
    Să caut eu milioane de guri omeneşti care să mă laude? Cât de cumplit îmi va fi mie când voi vedea că toate acele guri sunt pline de ţărână.
    Să caut eu a mă înconjura de obiectele cele mai de preţ din lumea întreagă? Cât de umilitor ar fi pentru mine ca acele obiecte să-mi supravieţuiască şi să strălucească atunci când întunericul ţărânei îmi va umple ochii!
    Să caut eu oare ca Tu să nu mă desparţi de prietenii mei?
    Ah, desparte-mă, o, Doamne, desparte-mă de prieteni cât mai degrabă cu putinţă, fiindcă ei reprezintă zidul cel mai gros dintre Tine şi mine.

    Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul II, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, pp. 43-44

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: