Cum se confecţionează o coada de topor

Metoda cea mai cunoscută e cea americană. Avem cazul penibilului premier Florin Câţu, aflat în centrul unui scandal de presă, după ce s-au descoperit isprăvile lui în Statele Unite. Am mai scris despre el, despre neputinţele lui de a trece prin liceu şi de a intra la ASE, deşi a avut două tentative.

Ce nu e cu putinţă în România, e posibil în SUA. Nu se ştie cum, a intrat pe un făgaş favorabil, a fost selecţionat după criterii americane şi s-a trezit dumnealui cu o bursă Fulbright la Universitatea Statului Iowa. A urmat zborul peste ocean şi aterizarea pe pământ american, pentru a se apuca de studii înalte şi cu anevoie de absolvit. El ştie cum a trecut prin facultate şi cum apoi a absolvit şi cursurile de masterat, într-o perioadă pe care a decalat-o cu trei ani, din motive de el ştiute. Nu ne interesează toate meandrele studiilor sale, deoarece e limpede că a fost susţinut de cineva cu greutate, el neavând capacitatea intelectuală de a parcurge studii universitare. Oricum, omul a fost pregătit şi împodobit cu nişte diplome care să-i asigure ascensiunea în ţară. Ca să impresioneze şi mai mult, Câţu s-a împăunat în declaraţii şi cu nişte studii doctorale pe care nu le-a făcut niciodată. Şi iată că după o încercare nereuşită, Vasilică al nostru a fost uns prim-ministru de ilustrul nostru preşedinte KW Iohannis, cel care avea ce avea cu penalii pesedişti, ignorând faptul că şi el a dobândit o casă prin acte false, fiind un posibil penal. Aşa s-a împlinit planul american de a-şi impune în fruntea guvernului coloniei omul lor. Dar ce om!

În timpul din urmă, s-au aflat isprăvile lui Câţu pe pământ american. Toată lumea ştie că după ce a băut vârtos şi probabil şi-a completat starea euforică cu droguri, s-a urcat la volan şi a condus în zig-zag, până ce a fost oprit de poliţie. Ghinion, ar spune Iohannis. Judecat şi condamnat, a stat două zile în închisoare, apoi a fost eliberat pe cauţiune. Credeţi că Iohannis n-a ştiut? A ştiut, pentru că serviciile l-au informat, dar porunca americanilor era ca acest Câţu să ajungă premier, iar preşedintele nu se poate opune, pentru că şi el e o unealtă americană.

Activitatea de infractor a Câţului a continuat, de rândul acesta în domeniul bancar, pentru că acolo-s banii cei mulţi, iar el avea nevoie de bani ca de oxgen. I-a obţinut printr-un împrumut pe care n-avea de gând să-l restituie, apoi a dispărut. Nu ştiu pe unde a stat ascuns, fiind căutat de autorităţi, dar este cert că până la urmă a ales cea mai bună ascunzătoare, fotoliul de premier din colonia numită România. Este cert că banii împrumutaţi nu-i va restitui niciodată.

Acum a apărut şi scandalul cu studiile. Câţu a minţit şi minciunile lui stau scrise în declaraţii şi acte oficiale. Ei şi? Credeţi că Iohannis îşi face probleme? Nu, pentru că nu el hotărăşte menţinerea sau demiterea primului ministru, ci ,,partenerii’’ noştri americani.

 Când Câţu a părăsit SUA, coada de topor era gata, şlefuită, dornică de a intra în acţiune. Atunci au pus americanii mâna pe topor şi ne-au dat o lovitură inimaginabil de grea. E vorba de îndatorarea ţării cu suma fabuloasă de 50 de miliarde, la dobânzi înrobitoare, bani cu care Câţu se laudă şi ne dă iluzia că avem ,,creştere economocă’’. Au îngropat ţara în datorii pentru Dumnezeu ştie câte decenii.

Acestea sunt faptele. Se bate monedă pe faptul că ruşii ne-au pricinuit foarte multe rele, ceea ce e adevărat. Americanii sunt mult mai răi decât ruşii, în vreme ce noi jubilăm că am intrat sub umbrela lor protectoare.

Presbiter Ioviţa Vasile

Publicitate

7 gânduri despre „Cum se confecţionează o coada de topor”

  1. Predica Mitropolitului Longhin la Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului (19.08.2021)
    Axios! Frumoasă mărturisire a Mitropolitului Longhin! Să-l țină Atotmilostivul Dumnezeu sănătos, întru mulți şi vrednici ani!

    Apreciază

  2. „Florin Cîțu ar trebui iertat pentru fapta de acum 20 de ani: Întotdeauna e creștinește să ierți. Să îi dau voie să își repare viața”, a declarat la un post tv., ereticul papistaș Francisc Doboș, un purtător de cuvânt al ereziei romano-catolice din Romania.
    De când papistașii se implică în problemele politice ale statului român?

    sursa:activenews

    Apreciază

    1. Florin Citu e iertat. Un fir de par nu se va clinti din crestetul lui. Cred ca va fi si rasplatit pentru ceea ce a facut. Boacanele pe care le-a facut ii vor fi de mare ajutor sa ajunga presedinte al Romaniei. Vedeti bine ca mediocritatile sunt la mare cautare. Viata si-o poate repara prin pocainta, pentru ca presupun ca e botezat ortodox. N-o va face, e prea invechit in rele. Doamne ajuta.

      Apreciază

  3. *Cuviosul PărinteJ ustin despre căsătoriile de probă

    „– Ce părere aveţi despre răspândirea concubinajului şi a relaţiilor extraconjugale?

    Domnule, este un dezastru, venit după anii aştia de revoluţie! Este cea mai crudă şi barbară situaţie, întrucât aicea ideea familiei nu mai există, ideea neamului nu mai există! Este o nenorocire, o aberaţie!

    Acum este această casatorie de probă: trăiesc copii noştri câte şapte, opt, zece ani împreună şi la un moment dat, întoarce spatele baiatul că vrea altceva! Şi ce mai face nenorocita asta de fată? N-o mai ia nimeni! Rămâne a nimănui! Părinţii au lăsat-o, amantul s-a dus, ea a rămas aiurea şi însărcinată!

    De aceea cred că aceste casătorii de probă sunt de origine barbară, nu au nimic în comun cu viaţa morală, ortodoxă de altă dată. La nuntă când se făcea legătura aceasta firească între barbat şi femeie, dacă nu era fată, o punea pe grapă şi o ducea acasă la părinţi! Ăsta era sistemul! Şi după câteva întâmplări de acestea, fata ştia să se păstreze curat. Pentru că la cununie, când vii acolo, numai podoabe, şi pe mireasă şi pe mire, cu cât este mai împodobit şi mai aranjat, cu atât este mai gol pe dinăuntru! Asta-i nunta? Apoi nunta nu se face aşa! Nunţile acum se fac, de o bucată de timp, după bolşevici încoace, sâmbata spre duminecă. Iar nunta nu mai e nuntă, a devenit o bătaie de joc! Biserica, dumineca, este goală, iar oamenii calcă şanţurile după nuntă, bolnavi de petrecere. Şi iată nunta cum o începe omul: nu mai începe cu „Doamne ajută!”, o începe cu „Doamne satană”! Şi de aceea lucrurile acestea nu ies bine în viaţa noastră! Pentru că se fac lucrurile invers!

    Nunta nu-i pentru câstig! Nunta, căsătoria, se face pentru înmulţirea unui neam, pentru că ai responsabilitatea unui copil pe care-l naşti! Acum vine băiatul cu buzunarele pline de pastile, după ce se drogează cinci, şase ani, şi vrea să se însoare! Când el este bolnav!?! Noi avem nevoie de o societate bolnavă? Avem nevoie de o societate sănătoasa, de copii sănătoşi! Ce te faci tu cu o fată care face câte şapte, opt avorturi, care la un moment dat nu le mai ştie nici numărul, ce mai poate face? Că parcă-i o libelulă, nici o galeată de apa nu mai poate duce! Îi gata, o pui în sicriu! Păi unde mai vezi tu femeia de la ţară, care ţine un copil în mână, unul la burtă şi unul la subsuară şi ducea de mâncare pe câmp la bărbat!?
    [..]
    Întotdeauna au fost oameni mai buni şi mai răi, şi călugări buni şi călugări răi, dar aceasta nu însemnă că biserica sau preoţii sunt răi. Harul lui Dumnezeu nu se amestecă cu slăbiciunile şi cu păcatele omului, harul lui Dumnezeu lucrează în om, la păcătos ca şi la nepăcătos! Pentru că harul e har, oricând şi oriunde! Mai spun unii că ăsta e preot mason, sau e comunist… O fi mason în treaba lui, dar în el lucrează harul…. Să nu uităm că harul lui Dumnezeu lucrează chiar dacă preotul respectiv greşeşte!

    Noi, din 1948 încoace, pomenim pe Gheorghiu-Dej, şi pe Ceauşescu, şi pe Constantinescu şi pe Iliescu, şi pe toţi, ne rugăm pentru ei, biserica se roagă pentru toţi, se roagă pentru binele şi pentru îmblânzirea celor care se luptă împotriva creştinităţii. De ce se roagă biserica pentru ei ? Să-i îmblânzească, să-i facă mai buni, să-i modeleze, ca să putem trăi în unitate.

    Iar harul lui Dumnezeu, cum am spus, du-te şi spovedeştete acolo la el, pentru că harul Lui te acoperă oriunde.”
    fragmente

    **Cuviosul Părinte Justin Pârvu: Căsatoriile mixte nu au valabilitate canonică

    „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite

    Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Ori aşa ceva nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu le-am spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La cine aţi fost? …Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!… Fă o cerere, frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără probleme!”. Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e astfel scindat? Aşa că noi suntem în starea de executare a canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.”

    *https://manastirea.petru-voda.ro/2012/03/26/parintele-justin-despre-casatoriile-de-proba/
    ** Ne vorbește Părintele Justin, vol III

    Apreciază

  4. În lume a intrat graba
    Arhimandrit Ioan Krestiankin

    În lume a intrat graba, goana diabolică. Taina acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul 12 din Apocalipsă:

    „Și am auzit glas mare în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte. Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt” (Apocalipsa 12, 10-12).

    Ați auzit: satana a coborât pe pământ și pe mare cu o furie nestăpânită, „știind că mai are puțină vreme”. Iată care este sursa acestei goane a lucrurilor și a concepțiilor din lume, iată de unde provine această grabă și în tehnică, și în viață – un maraton tot mai alert al oamenilor și al popoarelor în general.

    Împărăției lui satan curând i se va pune capăt. Iată un motiv de bucurie pentru cer și pentru oamenii de pe pământ care viețuiesc cerește. Răul condamnat, presimțindu-și pieirea, aleargă pe pământ, tulbură umanitatea, se umflă până la limita puterii sale și îi obligă pe oamenii care nu și-au pus pe fruntea și inima lor pecetea crucii Mielului lui Dumnezeu să se îndrepte impetuos înainte și să-și accelereze ritmul de viață. Răul înțelege că, doar prin acest iureș al oamenilor și al popoarelor, el ar putea reuși să facă părtași ai pierii sale încă o parte din umanitate.

    Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016

    Apreciază

  5. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul: Despre clevetire.

    Să nu te sfieşti niciodată de cel ce cleveteşte pe aproapele faţă de tine. Mai degrabă zi către el: «Încetează, frate ! Eu în fiecare zi fac lucruri mai rele ca el. Şi cum pot să-l osîndesc pe el?» Prin aceasta vei cîştiga două lucruri: cu un singur leac te vei vindeca şi pe tine şi pe aproapele.
    Chiar de ai vedea pe cineva greşind în ceasul morţii, nici atunci să nu-l osîndeşti. Căci necunoscută este oamenilor judecata lui Dumnezeu. Unii au făcut greşeli mari la arătare, dar au făcut lucruri şi mai mari în ascuns. S-au înşelat deci iubitorii de osîndiri, prinzînd fum în loc de soare.
    Ascultaţi la mine, ascultaţi toţi controlorii cei răi ai altora. Dacă e adevărat, precum şi este, că : «Cu ce judecată veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi» (Mt. 7, 5), negreşit în cele ce vom cleveti pe aproapele, în acelea vom cădea, fie sufleteşti, fie trupeşti. Şi altfel nu va fi.

    Contabilii aspri şi amănunţiţi ai greşelilor aproapelui suferă de această patimă, pentru că nu şi-au adus niciodată aminte în chip nemincinos şi deplin de greşelile lor. Căci dacă ar privi cineva amănunţit la păcatele sale, înlăturînd acoperămîntul iubirii de sine, n-ar mai purta grija de nimic din cele ale vieţii. Ar socoti că nu-i ajunge timpul nici măcar pentru a se plînge pe sine, chiar dacă ar trăi 100 de ani, chiar dacă ar vedea rîul Iordanului plin întreg de lacrimile pornite din ochii săi.

    A judeca înseamnă a răpi cu obrăznicie un drept al lui Dumnezeu, Dar a osîndi înseamnă a-şi pierde cineva sufletul.

    Precum închipuirea de sine poate pierde pe cel ce o are chiar fără altă patimă, tot aşa şi judecarea altora, chiar de se află singură şi de sine în noi, poate să ne piardă cu desăvîrşire, dacă fariseul acela a fost judecat numai din aceasta (Lc. 18, 14).

    Culegătorul de struguri destoinic mănîncă numai boabe coapte şi nu culege nimic din aguridă. Mintea pricepută şi înţeleaptă ia aminte cu sîrguinţă la toate virtuţile pe care le vede la vreunii. Cel fără de minte însă iscodeşte cele vrednice de ocară şi lipsurile. Despre aceasta s-a zis : «Iscodit-au fărădelegi, istovitu- s-au născocind iscodiri» (Ps. 63, 6).

    Să nu osîndeşti, chiar de vezi cu ochii tăi. Căci de multe ori se înşeală şi aceştia.

    A fost treapta a zecea, pe care cel ce a biruit-o s-a făcut lucrător al dragostei sau al plînsului.

    Fragment din Scara dumnezeicului Urcuș, Sf. Ioan Scărarul, Cuvântul X. Despre Clevetire, pag. 199-203.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: