Cuviosul Părinte Justin Pârvu: Căsătoriile de probă şi căsătoriile mixte sunt cauzele multor necazuri

Harul lui Dumnezeu nu se amestecă cu slăbiciunile şi cu păcatele omului

– Ce părere aveţi despre răspândirea concubinajului şi a relaţiilor extraconjugale?

Domnule, este un dezastru, venit după anii aştia de revoluţie! Este cea mai crudă şi barbară situaţie, întrucât aicea ideea familiei nu mai există, ideea neamului nu mai există! Este o nenorocire, o aberaţie! Acum este această căsătorie de probă: trăiesc copii noştri câte şapte, opt, zece ani împreună şi la un moment dat, întoarce spatele baiatul că vrea altceva! Şi ce mai face nenorocita asta de fată? N-o mai ia nimeni! Rămâne a nimănui! Părinţii au lăsat-o, amantul s-a dus, ea a rămas aiurea şi însărcinată!

De aceea cred că aceste casătorii de probă sunt de origine barbară, nu au nimic în comun cu viaţa morală, ortodoxă de altă dată. La nuntă când se făcea legătura aceasta firească între barbat şi femeie, dacă nu era fată, o punea pe grapă şi o ducea acasă la părinţi! Ăsta era sistemul! Şi după câteva întâmplări de acestea, fata ştia să se păstreze curată. Pentru că la Cununie, când vii acolo, numai podoabe, şi pe mireasă şi pe mire, cu cât este mai împodobit şi mai aranjat, cu atât este mai gol pe dinăuntru! Asta-i nunta? Apoi nunta nu se face aşa! Nunţile acum se fac, de o bucată de timp, după bolşevici încoace, sâmbata spre Duminica. Iar nunta nu mai e nuntă, a devenit o bătaie de joc! Biserica, duminica, este goală, iar oamenii calcă şanţurile după nuntă, bolnavi de petrecere. Şi iată nunta cum o începe omul: nu mai începe cu „Doamne ajută!”, o începe cu „Doamne satană”! Şi de aceea lucrurile acestea nu ies bine în viaţa noastră! Pentru că se fac lucrurile invers!

Nunta nu-i pentru câstig! Nunta, căsătoria, se face pentru înmulţirea unui neam, pentru că ai responsabilitatea unui copil pe care-l naşti! Acum vine băiatul cu buzunarele pline de pastile, după ce se drogează cinci, şase ani, şi vrea să se însoare! Când el este bolnav!?! Noi avem nevoie de o societate bolnavă? Avem nevoie de o societate sănătoasa, de copii sănătoşi! Ce te faci tu cu o fată care face câte şapte, opt avorturi, care la un moment dat nu le mai ştie nici numărul, ce mai poate face? Că parcă-i o libelulă, nici o galeată de apa nu mai poate duce! Îi gata, o pui în sicriu! Păi unde mai vezi tu femeia de la ţară, care ţine un copil de mână, unul la burtă şi unul la subsuară şi ducea de mâncare pe câmp la bărbat!?

Întotdeauna au fost oameni mai buni şi mai răi, şi călugări buni şi călugări răi, dar aceasta nu însemnă că Biserica sau preoţii sunt răi. Harul lui Dumnezeu nu se amestecă cu slăbiciunile şi cu păcatele omului, harul lui Dumnezeu lucrează în om, la păcătos ca şi la nepăcătos! Pentru că harul e har, oricând şi oriunde! Mai spun unii că ăsta e preot mason, sau e comunist… O fi mason în treaba lui, dar în el lucrează harul… Să nu uităm că harul lui Dumnezeu lucrează chiar dacă preotul respectiv greşeşte! Iar harul lui Dumnezeu, cum am spus, du-te şi spovedeştete acolo la el, pentru că harul Lui te acoperă oriunde.

Noi, din 1948 încoace, pomenim pe Gheorghiu-Dej, şi pe Ceauşescu, şi pe Constantinescu şi pe Iliescu, şi pe toţi, ne rugăm pentru ei, Biserica se roagă pentru toţi, se roagă pentru binele şi pentru îmblânzirea celor care se luptă împotriva creştinităţii. De ce se roagă Biserica pentru ei ? Să-i îmblânzească, să-i facă mai buni, să-i modeleze, ca să putem trăi în unitate.

Căsatoriile mixte nu au valabilitate canonică. Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Or, aşa ceva nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu le-am spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La cine aţi fost? …Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!… Fă o cerere, frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără probleme!”  Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e astfel scindat?

Aşa că noi suntem în starea de executare a canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei, când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în Credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.

Învăţături şi îndemnuri selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

Aşa e când ai încredere in antihrişti

O româncă intenţiona să călătorească în Anglia. S-a pregătit temeinic, injectându-se cu cele două doze de substanţă diabolică, numită vaccin. Când să plece, află că trebuie să facă testul. Se conformează şi apoi este obligată să mai facă alte două teste, achitând în total 800 lei. La întoarcerea în ţară, pentru bună purtare, este recompensată cu 14 zile de carantină.

7 gânduri despre „Cuviosul Părinte Justin Pârvu: Căsătoriile de probă şi căsătoriile mixte sunt cauzele multor necazuri”

  1. Toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii

    “În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pământ, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.

    Numai atunci suntem tari, atunci suntem biruitori, când nu urmărim interesul nostru; acum însă suntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; suntem prieteni cu iudeii şi cu păgânii, şi nu suntem prieteni cu fiii Bisericii“.

    Sfântul Ioan Gura-de-Aur-Extras din “Omilii la Matei”

    Apreciază

  2. Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare în parte…
    Sfântul Sofronie Saharov

    “Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: «Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte şi pre mine». Astfel, puţin câte puţin conştiinţa voastră se va lărgi.

    «Iubiţi pre vrăjmaşii voştri». Da, este greu. Da, este dureros. Însă frumuseţea morală a lui Hristos atâta ne atrage încât suntem gata a răbda toate încercările, numai ca să ne înălţăm în Duhul Lui. Nu avem de ales.

    Hristos a dat viaţa Sa dumnezeiască celor zidiţi după chipul Său, însă drept răspuns nu a primit decât ura. Astăzi, după două milenii de creştinism, ce vedem? Lumea contemporană se îndepărtează din ce în ce mai mult de la Hristos, de la viaţa vecinică. Adâncul întunerec al patimilor păcătoase, ura, stăpânirea, războaiele de tot felul alcătuiesc existenţa noastră pământească. În astfel de împrejurări Hristos dă poruncă celor ce se hotărăsc a-L urma: «Iubiţi pre vrăjmaşii voştri». De ce lumii îi este frică de un astfel de Dumnezeu?

    Putem oare afla un principiu mai bun decât acesta: Binecuvântaţi pre cei ce vă blestemă, iubiţi pre vrăjmaşii voştri?

    Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât s-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.

    A urma lui Hristos urcând pe Golgotha. Acest urcuş nu este altceva decât lupta ce a dus-o Hristos în dragostea Sa pentru lumea întreagă. Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb, atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui Hristos, oamenii renasc.

    Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume. Este o luptă de dimensiuni cosmice.”

    “Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014

    Apreciază

  3. Minunea de Crăciun din Închisoarea Aiud

    În toamna anului 1963 şi în iarna ce a urmat, tratamentul aplicat „recalcitranţilor” din Zarcă s-a înăsprit considerabil. Regimul alimentar se înrăutăţea din zi în zi, iar pedepsele cu izolarea curgeau lanţ. În 12 noiembrie, gardianul îi făcea raport Părintelui că „a făcut propagandă religioasă cu ceilalţi deţinuţi în cameră. Deţinutul a vorbit tare în cameră de se auzea perfect ce vorbea şi pe sală şi în camerele vecine.”

    Drept pentru care propune ca pedeapsă zece zile de izolare „cu regim sever”, ce urmau a fi executate începând cu 24 decembrie 1963, ajunul Crăciunului. Afară era un ger năpraznic, iar izolatoarele Aiudului erau pline până la refuz. După trei zile petrecute în acel tartar, Părintele era extrem de slăbit, nu a mai rezistat şi s-a aşezat jos, ceea ce însemna moarte sigură. Ajunsese la un aşa moment, că aşteptam să văd cum îmi iese sufletul din trup. Eram conştient până-n ultima clipă. Atunci s-a întâmplat ceva ce nu poate fi spus în cuvinte. „Cineva” l-a tras de picioare şi i-a spus: „Scoală-te, Arsenie, dacă nu vrei să mori! Aici nu se doarme! Vremea ta încă nu a venit!” Atunci Părintele s-a ridicat şi cu un efort supraomenesc a urcat pe marginea tinetei, singurul obiect de „mobilier” al celulei de pedeapsă. Mai târziu uşa celulei s-a deschis şi un alt deţinut a fost împins înăuntru, era Marin Naidim, vechiul lui tovaraş de suferinţă. A stat şi el un timp în picioare, apoi, epuizat, s-a aşezat jos. Cu ultimele puteri ce le mai avea, Părintele i-a şoptit să nu se aşeze spunându-i ce i s-a întâmplat lui.

    Era noapte adâncă şi deţinuţii din izolatoare încercau sa rămână în viaţă. În acest timp, dincolo de zidul închisorii, în clădirea cu etaj unde se afla apartamentul colonelului Crăciun, soţia acestuia a avut un coşmar. A sărit speriată din pat şi i-a spus soţului:

    „«Du-te şi fă ceva pentru cei pe care-i ai sub pază, că nu ştiu, eu sau ei, da’ o să murim de frig.» Pentru început, Crăciun, cum era buimac de somn, se pomeni doar că se scoală şi pleacă spre Secţii. Fără a şti apoi prea bine cum, ajunse în sectorul Izolatoarelor, pe coridorul pe care erau înşiruite toate cele zece cutii pentru pedeapsă. In prima deschisă de gardian, găsi doi tineri dezbrăcaţi până la cămaşă, care tremurau de frig ca varga.”

    Cei doi erau Părintele şi Marin Naidim. Apoi colonelul Crăciun „dând dispoziţie să se deschidă uşile tuturor izolărilor, ne-a trimis la celule, zicând: «Aţi avut noroc că a visat nevastă-mea urât şi m-a trezit, rugându-mâ să vin să vă scot de aici, ca să nu vă am pe conştiinţă. Şi de, poţi rezista smiorcăielilor unei muieri?!»”

    N-a putut rezista nici Crăciun, cum n-a putut nici Pilat odinioară. Iată, aşa a fost voia lui Dumnezeu cu Părintele, să nu moară acolo şi odată cu el nici ceilalţi ce se chinuiau deopotrivă.

    „După eliberarea aceasta minunată de la racitor, m-au dus într-o celulă. Era pentru noi cer când ieşeam de la răcitor. Am găsit acolo, în celulă, o bucată de mămăligă care era verde de mucegai. Mici nu m-am uitat că era aşa, am mâncat-o imediat, n-am păţit nimic, se curăţase corpul prin postul acela. Bineînţeles că era şi ajutorul lui Dumnezeu.
    Era atunci Crăciunul şi am zis: Iată, ce cozonac mi-a fost dat mie!”

    Sorin Alpetri, Între timp și veșnicie. Viața părintelui Arsenie Papacioc, Editura Accent Print, 2014

    Apreciază

  4. În epoca totalitarismului bolsevic Biserica era în puşcării crunte

    În 1990, după Revoluţie, erau voci în presă care puneau o întrebare ostentativă: „Unde a fost Biserica?”, referindu-se la implicarea Bisericii în viaţa socială pe timpul dictaturii comuniste. Răspunsul Părintelui a fost acesta:

    „La întrebarea tendenţioasă „Unde a fost Biserica?”, răspundem: în puşcării crunte, umilinţe grozave, bătăi păgâne, insulte pline de venin. (…) Cei care au avut harul deosebit să înfrunte duşmanul, pe te miri unde şi în felul lor, au şi merite pline de laudă. Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă, au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină – celule negre– în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat scoarţă pe ele. Fie-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim şi mulţi au murit.

    Ne-au cerut aceste lepădări insistent şi sistematic, izolaţi şi băgaţi în congelatoare (camere frigorifice) ca să poată obţine măcar un cuvânt împotriva învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi nu am cedat. Ne-au dat condamnări mari, ca tiranii cei mici să creadă cu adevărat că suntem mari criminali. (…)

    Aici a fost Biserica: în temniţă. Aici unde erau mii de creştini care cereau întărire duhovnicească, dezlegări, întăriri şi speranţe pe care le dădeam prin bătăi în perete (Morse).

    Am scăpat din închisori, cei care am mai scăpat, fericiţi că am fost ajutaţi de bunul Dumnezeu. Să-L purtăm cu drag în suflete! Nu ne-a părăsit! Simţeam că stă îndurerat lângă noi ca să înţelegem marea taină a crucii Lui. Ca să înţelegem rostul grozav al eliberării prin suferinţă pentru El. Şi harul Lui ne-a ajutat să nădăjduim, să dăm un răspuns bun cândva, la răspântia cea din urmă.

    Am venit fără bărbi, fără carne pe noi, fără dinţi, cu ochii ascunşi în orbite, dar care străluceau încă. Am venit fără chip de clerici.”
    „Acolo ştiai că suferinţa asta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ţi sluţească ideile şi sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: “Domnule, nu primesc acest lucru!”, te costa viaţa.”

    „M-am dus la mitropolitul Moldovei* să-mi dea binecuvântare să intru într-o mănăstire. M-a refuzat. Mi-a spus că tocmai s-a dat un decret pentru a scoate călugării din mănăstiri şi de aceea nu putea să mă primească. Mi-a zis: „Du-te acasă, la mama!” Cum să mă duc acasă?! Eu eram călugăr, preot, trebuia să mă duc la mănăstire. Atunci l-am întrebat şi eu pe mitropolit: Dar dumneavoastră de ce nu vă duceţi la mama acasă? Ruşinat mi-a spus: „Deocamdată este acest decret.” Mulţumesc pentru acest „deocamdată”, i-am răspuns şi am plecat la Bucureşti.”

    *Viitorul Patriarh BOR Iustin Moisescu
    fragmente din Sorin Alpetri, Între timp și veșnicie. Viața părintelui Arsenie Papacioc, Editura Accent Print, 2014

    Apreciază

  5. Ziua de mâine n-a promis-o Dumnezeu nimănui; poate să ţi-o dea, poate să nu ţi-o dea!
    Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc

    – Frate, tu ştii Scriptura, că Dumnezeu numai celor smeriţi le dă har, şi zici că te vei lăsa mai târziu de patima înălţării de sine, dar nu bagi de seamă că într-aceasta sufletul tău se pierde deja?

    Poţi să arunci un mărgăritar de mare preţ în apă, zicând că-l vei căuta mai târziu? Dar dacă nu vei putea să te smereşti cu adevărat, ca să primeşti darul mântuirii tale?

    Ca să scapi de mândrie ai nevoie de rugăciune, de plâns şi părere de rău adevărată. Aceasta este un dar de sus. Dar dacă Dumnezeu nu-ţi dă această părere de rău? Dacă vine moartea şi nu-ţi lasă timp? „Ziua de mâine, zice Fericitul Augustin, n-a promis-o Dumnezeu nimănui; poate să ţi-o dea, poate să nu ţi-o dea!”

    Lăudăroşenia, semeţia, iuţimea, care este o fiică a mândriei, dispreţul şi plăcerea să fii vestit şi grozav şi altele asemenea „toată măduva omului o pierd şi îl lasă sec”. Smeriţi-vă, iubiţi fraţi, „că altfel nu veţi putea gusta bunătăţile Împărăţiei Mele!”, zice Domnul Atotţiitorul.

    Să întrebăm pe atâtea suflete măreţe, bogate, pe toţi învăţaţii, principii şi împăraţii care deja au trecut la cele veşnice, să-i întrebăm ce le-a mai rămas acum din măreţia, desfătările şi stăpânirea lor?

    Toţi, frate, vor răspunde: Nimic, nimic! „O, omule, zice Fericitul Augustin, tu preţuieşti ceea ce are omul aici, bagă însă de seamă la ceea ce duce cu sine! Când moare, nu ia nimic altceva cu sine decât un cadavru greu mirositor şi o haină zdrenţăroasă ce va putrezi împreună cu el”.

    Părintele Arsenie Papacioc

    Extras din „Ne vorbeşte Părintele Arsenie”, vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1996

    Apreciază

  6. Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc:„Viaţă înseamnă moarte continuă.”

    „Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă‑i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într‑o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.”
    [..]

    „Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloşi. Eram într‑o anumită relaţie şi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins – am fost amândoi în acelaşi lot – el s‑a purtat cam şovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost – puţini erau care nu ştiau toate scrierile sfântului Ioan Evanghelistul – părintele Stăniloae a rămas impresionat.

    Mie mi‑au dat 40 de ani. Sigur că m‑am distrat când m‑au condamnat, dar m‑a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m‑a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce‑ai făcut, mă?” „N‑am făcut nimica, mă!”, i‑am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10‑15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10‑15 ani. S‑a dat de gol, ştiţi. Iată cu cine‑aveam de‑a face. Iată cine te dezbrăca, iată cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m‑au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N‑am murit în trei zile. Mi‑au dat cinci. N‑am murit în cinci zile. Mi‑au dat şapte, n‑am murit. N‑a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce‑o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, fraţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n‑avem alt ideal decât de‑a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştiam c‑o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului, pe viaţă şi pe moarte. Asta‑i deviza fiecărui creştin.” [..]

    -Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!

    „Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi‑o! Mântuitorul Hristos n‑a vrut Crucea, dar când I S‑a dat n‑a mai lepădat‑o. N‑a cedat deloc. L‑au jupuit, dar n‑a cedat. N‑a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.”

    Fragmente- Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc cu prilejul împlinirii a 95 de ani de viaţă

    Apreciază

  7. Da, din nefericire acest flagel al „cununiilor” mixte nu se intampla de ieri sau de astăzi ci de multă vreme
    Și dacă nu mă înșel la sinodul tâlhăresc din Creta au avut grijă pseudoierarhia adunată acolo că și acesta sa fie valid pe lîngă recunoașterea sectelor ca și „biserici”
    Pe un blog grecesc citeam mai deunăzi despre un cetățean din această țară care plecase în Germania și între timp se căsătorise cu o nemțoaică de religie papista, după o perioada omul respectiv sa întors în țara sa natală cu soția și sau dus dus la mormântul Sfântului Alipie sa se închine la moaste, când a ajuns și soția acestui om la moaștele Sfântului Alipie, o putere nevăzută ar fi impinso și iar fi zis: pleacă de la mine eretici, iar atunci pe loc femeia respectiva a primit botezul Ortodox

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: