Biserica lui Hristos în temniţele comunismului satanic: Simţeam că Dumnezeu stă Îndurerat lângă noi, ca să înţelegem marea Taină a Crucii Lui

În 1990, după Revoluţie, erau voci în presă care puneau o întrebare ostentativă: „Unde a fost Biserica?”, referindu-se la implicarea Bisericii în viaţa socială pe timpul dictaturii comuniste. Răspunsul Părintelui a fost acesta:

„La întrebarea tendenţioasă „Unde a fost Biserica?”, răspundem: în puşcării crunte, umilinţe grozave, bătăi păgâne, insulte pline de venin. (…) Cei care au avut harul deosebit să înfrunte duşmanul, pe te miri unde şi în felul lor, au şi merite pline de laudă. Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă, au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină – celule negre– în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat scoarţă pe ele. Fie au cerut lepădări de Hristos şi de Sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim şi mulţi au murit. Ne-au cerut aceste lepădări insistent şi sistematic, izolaţi şi băgaţi în congelatoare (camere frigorifice) ca să poată obţine măcar un cuvânt împotriva învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi nu am cedat. Ne-au dat condamnări mari, ca tiranii cei mici să creadă cu adevărat că suntem mari criminali.

Aici a fost Biserica: în temniţă. Aici unde erau mii de creştini care cereau întărire duhovnicească, dezlegări, întăriri şi speranţe pe care le dădeam prin bătăi în perete (Morse). Am scăpat din închisori, cei care am mai scăpat, fericiţi că am fost ajutaţi de bunul Dumnezeu. Să-L purtăm cu drag în suflete! Nu ne-a părăsit! Simţeam că stă îndurerat lângă noi ca să înţelegem marea taină a crucii Lui. Ca să înţelegem rostul grozav al eliberării prin suferinţă pentru El. Şi harul Lui ne-a ajutat să nădăjduim, să dăm un răspuns bun cândva, la răspântia cea din urmă.

Am venit fără bărbi, fără carne pe noi, fără dinţi, cu ochii ascunşi în orbite, dar care străluceau încă. Am venit fără chip de clerici. „Acolo ştiai că suferinţa asta este pentru Marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ţi sluţească ideile şi sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: Domnule, nu primesc acest lucru!, te costa viaţa.”

„M-am dus la mitropolitul Moldovei (Iustin Moisescu, viitorul patriarh, n.m.) să-mi dea binecuvântare să intru într-o mănăstire. M-a refuzat. Mi-a spus că tocmai s-a dat un decret pentru a scoate călugării din mănăstiri şi de aceea nu putea să mă primească. Mi-a zis: „Du-te acasă, la mama!” Cum să mă duc acasă?! Eu eram călugăr, preot, trebuia să mă duc la mănăstire. Atunci l-am întrebat şi eu pe mitropolit: Dar dumneavoastră de ce nu vă duceţi la mama acasă? Ruşinat mi-a spus: „Deocamdată este acest decret.” Mulţumesc pentru acest „deocamdată”, i-am răspuns şi am plecat la Bucureşti.”

(Fragmente din Sorin Alpetri, Între timp și veșnicie. Viața părintelui Arsenie Papacioc, Editura Accent Print, 2014)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Statistica infernului comunist, privind preoţii ortodocşi întemniţaţi, în raport cu deservenţii celorlalte comunităţi:

-Preoţi ortodocşi            1725

-Greco-catolici                 226

-Romano-catolici             165

-Pastori protestanţi             65

-Pastori neoprotestanţi       23

-Evrei                                 13

-Neidentificaţi                  156

(Micul pomelnic al Părintelui Justin Pâtvu, Ed. Babel, Bacău, pag. 7)

Să înceteze obrăznicia papistaşilor şi propaganda lor mincinosă, de tip comunist, precum că numai ei au suferit în închisori. Mai bine să se preocupe de monstruozităţile lui Francisc de la Vatican, care propvăduieşte asiduu învăţătura diavolului.

Presbiter Ioviţa Vasile

9 gânduri despre „Biserica lui Hristos în temniţele comunismului satanic: Simţeam că Dumnezeu stă Îndurerat lângă noi, ca să înţelegem marea Taină a Crucii Lui”

  1. Ei, parinte Vasile!
    E greu sa vezi barna din ochiul tau; ei se cred ”rafinati” ca sunt cu VALUL.
    Cat despre Francisc …………….. nu mai am cuvinte.
    ”Hristos in mijlocul nostru”!

    Apreciază

  2. ÎNCERCAREA DE ASASINAT ÎMPOTRIVA STAREȚULUI JUSTIN AL MÂNĂSTIRII „FÂNTÂNA LUI IACOV” DIN ȚARA SFÂNTĂ
    Nablus, Cisiordania, 26 august 2021
    Arhimandritul Justin al Mănăstirii Ortodoxe „Fântâna lui Iacov” nu este străin de amenințările cu moartea și de încercările de asasinat.

    Într-un interviu acordat agentiei de stiri Pemptousia în luna mai, Arhimandritul Justin a explicat că a venit în mănăstire în urma cu 40 de ani și a supraviețuit la 32 de încercări de asasinat. După martiriul fostului stareț, Sf. Philoumenos (Hasapis), Părintele Justin s-a mutat la mănăstire.

    Și potrivit unui nou raport al doamnei Maria Giachnaki, de la Agenția de Știri Orthodoxia, a existat o altă încercare recentă asupra vieții arhimandritului, care este singurul călugăr rămas în mănăstire. Fântâna construită de Patriarhul Vechiului Testament, Iacov, care este locul în care Hristos a întâlnit-o pe femeia samarineancă, se află pe teritoriul mănăstirii.

    „Te rog sa faci ceva. Aruncă benzină asupra mea, dau foc mănăstirii și vor să mă ardă și pe mine ”, i-a spus Părintele Justin, doamnei Giachnaki la telefon.

    De asemenea, a fost atacat cu pietre în urmă cu câteva zile și încă are rănile pe cap. Nu este prima dată când a fost internat sau răpit, relatează doamna Giachnaki.

    De fiecare dată când se produc astfel de atacuri, doamna Giachnaki contactează autoritățile locale și internaționale și, în timp ce poliția este trimisă să-l ajute pe bătrânul stareț după fiecare atac, nu a fost găsită încă nicio soluție și ea se teme că va fi pur și simplu ucis.

    Din păcate, nu a venit niciun ordin de protecție din partea autorităților palestiniene, lăsându-l pe Părintele Justin și pe călugării și monahiile altor câteva mănăstiri, supusi unui risc constant.

    „Patriarhia noastră ortodoxă greacă din Ierusalim, în cooperare cu Ministerul Grec de Afaceri Externe și Conducerea Palestiniană, trebuie să găsească urgent o soluție”, subliniază doamna Giachnaki.
    https://orthochristian.com/141374.html

    Apreciază

  3. Dragostea duhovnicului faţă de cel ce se spovedeşte
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    Duhovnicul cel plin de har iubeşte sufletul şi îl doare pentru el, pentru că îi cunoaşte marea lui valoare. Îl ajută în pocăinţă, îl uşurează prin spovedanie, îl eliberează de nelinişte şi îl povăţuieşte către Rai. Duhovnicul se numeşte „părinte”, şi de aceea trebuie să se străduiască să fie un părinte adevărat; să mustre cu dragoste şi afecţiune dumnezeiască. Să se pună în locul fiecăruia dintre cei care se spovedesc şi să trăiască durerea aceluia, astfel încât cel ce se spovedeşte să vadă pe faţa duhovnicului zugrăvită propria lui durere. Aceasta este de trebuinţă în mod deosebit în vremea noastră, când oamenii au nevoie de puţină apă rece, iar nu de oţet tare. Cei mai mulţi, deoarece primesc înrâuriri diavoleşti, cu greu primesc un sfat duhovnicesc sau o observaţie. De aceea şi certarea trebuie să se facă cu dragoste, iar arătarea greşelii în chip discret, zâmbind sau printr-o glumă.

    Dragostea încredinţează lăuntric, în timp ce patimile sufleteşti îl trădează pe om. Atunci când nu există dragoste, observaţia se poate să fie făcută într-un mod plăcut, dar celălalt să se împotrivească, pentru că simte elementul uman în comportamentul nostru. În timp ce dacă certarea se face cu durere şi dragoste, celălalt se poate mâhni, dar în profunzime nu este rănit, deoarece simte dragostea. Cunosc un duhovnic care este destul de gras – fireşte că şi structura lui fizică este astfel, dar se poate ca şi el să nu fie destul de atent la mâncare – dar ştiţi cât îl doare pentru aproapele, cât se interesează de cei îndureraţi? Are smerenie, pentru că spune că nu face asceză, dar totodată are şi multă bunătate, şi astfel mulţi se odihnesc mai mult la el decât la un duhovnic ascet.

    Un duhovnic care nu este hotărât să meargă chiar şi în iad pentru dragostea fiilor lui duhovniceşti, nu este duhovnic.

    Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  4. De ce au fost inmormantari cu combinezonati in plindemonie?Pt ca in sacii aceia tinuti la mare secret erau inmormantati roboti cu chipul rudei aceleia.De ce?Pt marea regie ca atunci cand va exista Antihristul si va veni demonstrativ la mormantul acelei „rude”, la cererea acelor oameni,Antihristul sa poata savarsi „invierea „aceea din morti in fata lor,nestiind saracii ca acela e de fapt un robot-demon.

    Apreciază

  5. Mihai Eminescu spune omenirii cutremurată de teamă: „Christos au Înviat!”

    PAŞTELE – de Mihai Eminescu [16 aprilie 1878 ]

    „Să mînecăm dis-de-dimineaţă şi în loc de mir cîntare să aducem Stăpînului, şi să vedem pe Christos, soarele dreptăţii, viaţa tuturor răsărind!

    Şi la sunetele vechei legende despre suferinţele, moartea şi învierea Blîndului Nazarinean, inimile a milioane de oameni se bucură, ca şi cînd ieri proconsulul Pilat din Pont şi-ar fi spălat mînile ş-ar fi rostit acea mare, vecinică îndoială a omenirii: „Ce este adevărul?”

    Ce este adevărul?

    De două mii de ani aproape ni se predică să ne iubim, şi noi ne sfîşiem. De mai multe mii de ani Buddha-Cakya-Muni visează împăcarea omenirii, liniştea inimei şi a minţii, îndurarea şi nepizmuirea, şi cu toate aceste de tot atîtea mii de ani, de la începutul lumii, războaiele presură pămîntul cu sînge şi cu cenuşă. În locurile pe unde au înflorit odinioară cetăţi frumoase pasc pe risipe turmele, şi ceea ce necesitatea au ridicat, ura au dărîmat; ba, chiar în numele Celuia care propovăduia iubire s-a ridicat în nenumărate rînduri sabia şi chiar astăzi aceiaşi cruce, acelaşi simbol de mîntuire e în ajunul de a încurca (ca pretest, nu negăm) Europa într-un război al cărui sfîrşit nici un muritor nu-l poate prevedea.

    La întrebarea ce şi-o face David Strauss, scriitorul vieţii lui Iisus, de mai sîntem noi creştini sau ba, o întrebare la care răspunde negativ, noi adăogăm alta: fost-am vreodată creştini?- şi sîntem dispuşi a răspunde nu.

    Mai adevărate sînt cuvintele lui Calist, patriarhul de Constantinopol, care, într-o fierbinte rugăciune pentru încetarea secetei, descrie caracterul omenesc:

    Nu numai dragostea Ta am lepădat, ci şi ca fiarele unul asupra altuia ne purtăm şi unul altuia trupurile mîncăm prin feluri de lăcomii şi prin nedireaptă voinţa noastră. Deci, cum sîntem vrednici a lua facerile de bine ale Tale? Că Tu eşti dirept, noi nedirepţi; Tu iubeşti, noi vrăjmăşuim; Tu eşti îndurat, noi neînduraţi; Tu făcător de bine, noi răpitori!
    Ce împărtăşire avem cu tine, ca să ne şi împărtăşim bunătăţilor Tale? Mărturisim direptatea Ta; cunoaştem judecata cea de istov a noastră; propovăduim facerile Tale de bine; a mii de morţi sîntem vinovaţi; iată, sub mîna Ta cea lucrătoare şi care ţinea toate petrecem. Lesne este mîniei Tale celei atotputernice ca într-o clipeală să ne piarză pe noi şi, cît este despre gîndul şi viaţa noastră, cu direptul este nouă să ne dăm pierzării, prea direpte judecătoriule!
    Dar… îndurării cei nebiruite şi bunătăţii cei negrăite nu este acest lucru cu totul vrednic, prea iubitorule de oameni Stăpîne!

    Rar ni s-a întîmplat să vedem şiruri scrise cu atîta cunoştinţă de caracterul omenesc: Tu eşti bun, recunoaştem că noi sîntem răii-răilor, dar bagă de seamă că nu-i vrednic de Tine să-Ţi răsplăteşti asupra noastră pentru că ai sta în contrazicere cu calităţile Tale de Atotbun Îndelung Răbdător, lesne iertător.

    „Video meliora proboque, deteriora sequor”

    „Vedem cele bune şi le aprobăm, dar urmăm cele rele.”

    Astfel, cu multă umilire strigăm:

    Călcînd aceste porunci ale Tale şi în urma poftelor şi a voilor noastre îmblînd, tot păcatul în fieştecare zi cu osîrdie facem: clevetire, hulă, ţinere în minte de rău, călcare de jurămînt, vorba mincinoasă, vorbă de ruşine firească şi afară de fire, şi ceea ce nu se află nici în dobitoacele cele necuvîntătoare, acestea foarte păgîneşte, de nou le izvodim. Stinsu-s-au întru deşertăciune zilele noastre; de ajutorul tău ne-am golit; batjocură şi rîs ne-am făcut celor dimprejurul nostru; numele Tău cel prea sfînt şi închinat prin noi a se huli de păgîn l-am făcut. Învechindu-ne în răutate; şi în cărări neînţelepţeşte şchiopătînd, toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut; nu este cine să înţeleagă, nu este pînă la unul. Ciuma şi robia şi îmbulzeala şi sărăcia şi multe feluri de morţi şi dese pre noi de trei ori ticăloşii, ne-au despărţit ca prin nişte bătăi ca acestea să ne tragi la tine macar nevrînd noi; ci nici aşa nu s-au făcut ceva mai mult despre noi.

    Datu-ne-ai pe noi păgînilor spre robie şi spre pradă şi spre junghiere şi spre jefuire celor fără de lege şi nici aşa n-am înţeles, nici ne-am depărtat de la vicleşugurile noastre şi de la fără-de-legile noastre. Nici prin cele de întristare, nici prin cele rele nu ne-am înţelepţit, nici prin facerile Tale de bine şi prin darurile Tale nu ne-am făcut mai buni!

    Şi astfel a fost totdeuna.

    În loc de a urma prescripţiunile unei morale aproape tot atît de veche ca şi omenirea, în loc de a urma pe Dumnezeu, omenirea necorigibilă nu-l urmează deloc; ci, întemeiată pe bunătatea lui, s-aşterne la pămînt în nevoi mari şi cerşeşte scăpare. Şi toate formele cerşirei le-a întrebuinţat faţă cu acea putere înaintea căreia individul se simte a fi ca o umbră fără fiinţă şi un vis al înşelăciunii. Conştie despre nimicnicia bunurilor lumii, înţelegînd că această viaţă cu trebuinţele ei prime e deja destul de grea pentru a o mai îngreuia cu alte scopuri deşerte decît cele pe care le are din natură, omul totuşi pune o deosebită valoare pe împrejurarea de a domni asupra altora, de a robi pe alţii, de a-şi întinde stăpînirea peste tot pămîntul, de s-ar putea.

    Ce-i ajută lui Cezar c-a fost un om mare? Astăzi poate cenuşa lui lipeşte un zid vechi împotriva ploii şi furtunei.

    Stau oare în vrun raport mijloacele ce le punem în mişcare cu rezultatele la cari ajungem?

    Într-adevăr, privită prea de aproape, ce ne prezintă viaţa decît împlinirea normală a unor trebuinţe din cele mai simple? A bea, a mînca, a dormi, a se îmbrăca, adică a-şi hrăni existenţa şi a o apăra contra intemperiilor. Conform cu acest scop, albina adună vara ca să aibă iarna; furnicile îşi zidesc locuinţele lor simple grămădind în ele merinde; bursucul îşi adună provizii pentru iarnă, şi încolo fiecare din aceste animale lasă lumea lui Dumnezeu să fie precumu-i, neinteresîndu-se mai departe nici de politică nici de nimica.

    Omul, pentru îndeplinirea tot a acestor trebuinţe primare, are nevoie de un stat cu zeci de mii de funcţionari, de o oaste cu sute de mii de oameni, de drumuri de fier, de căi de comunicaţie, universităţi şi şcoale, diplomaţi, adunări legiuitoare, biruri, advocaţi, societăţi academice, gazete, marşandemode, teatruri, bani de hîrtie, tunuri, corăbii, prafuri de dinţi, mînuşi, cîini de vînat, biblioteci, cazarme, filozofi, cafea, spitale şi altele ca acestea.

    Nu-i asta o socoteală de mofluz?

    De aceea Faust, în care se întrupează omenirea cu poftele, ambiţia şi deşertăciunea ei, dar şi cu geniul şi setea ei de ştiinţă, stînd înaintea ultimei probleme, îşi toarnă venin dintr-o fiolă veche într-un pahar şi voieşte să-l bea… cînd iată că sună încet clopotele şi cîntecele de la Înviere… şi paharul îi cade din mînă…el e recîştigat pentru viaţă.

    Înviere- renaştere?

    Paralel cu istoria reală a faptei, războiului, cruzimii şi răutăţii, paralel cu acea ţesătură de egoism, vicleşug, tiranie de uliţă şi tiranie personală, din care cea din urmă e de preferat, alături cu voinţa acelui soi de oameni pe cari Calist îi descrie aşa de bine în rugăciunea lui- trăieşte creierul omenirii o mică parte din viaţă deosebită, nesupus nici politicei, nici diplomaţiei, nici războaielor şi, în acele puţine momente ale lui proprii, el măsură depărtarea stelelor şi adîncul mărei, greutatea pamîntului şi uşurinţa eterului, aude florile crescînd, întrupează în marmură frumuseţea liniilor şi în pictură a colorilor, discompune lumina soarelui, află limba ce au vorbit-o asirienii, numără biblioteca lui Ptolomeu şi desleagă un vechi papyros ce cuprinde leacuri egiptene.

    E în aceasta … mîntuirea?

    Fi-va omenirea cultă, omenirea ştiutoare mai bună decît cea neştiutoare? După cîte ştim din trecut şi vedem azi, nu.

    Va rămînea într-adevăr un tezaur în urma generaţiilor, însă totuşi, omul armei şi acela al vicleşugului, ostaşul şi diplomatul, vor însemna mai mult în vremea lor, vor fi mai mult vieţuind decît pictorul Rafael sau muzicantul Mozart sau astronomul Newton.

    De aceea, la ademenirea muzicei cereşti, Faust răspuude:

    „Aud solia, dar îmi lipseşte credinţa în ea!”*

    Vin zile de înviere şi trec. Ici se salută oamenii cu Surrexit! Vero Surrexit!”, dincoace cu Hristos Voscres!” şi în toate limbele pămîntului se repetă acest cuvînt, dar noi zicem ca Faust: „Die Botschaft hőr’ich wohl, allein mir fehlt der Glaube!”*

    Ba credem c-a înviat în inimele sincere cari s-au jertfit pentru învăţătura Lui, credem c-a înviat pentru cei drepţi şi buni, al căror număr mic este; dar pentru acea neagră mulţime, cu pretexte mari şi scopuri mici, cu cuvînt dulce pe gură şi cu ură în inimă, cu faţa zîmbind şi cu sufletul înrăutăţit, El n-a înviat niciodată, cu toate că şi ei se închină la acelaşi Dumnezeu. Tiranul ce mînă la moarte sute de mii fără de nici un scrupul, demagogul ce prin vorbe măsluite trezeşte patimile cele mai negre şi mai urîcioase ale mulţimii sînt adesea mai credincioşi vechei legende religioase decît Faust; poate că, după orice crimă comit, s-aruncă înaintea icoanei şi şoptesc cuvintele lui Calist, cerşind iertare de la lesne iertătorul Dumnezeu. Dar cu aceştia chemaţi, cari sînt mulţi, nesfîrşit de mulţi, nu sporeşte comunitatea creştină: puţini sînt cei aleşi şi puţini au fost de-a pururi.

    Dar rămîie datina şi înţelesul ei sfînt, aşa cum e de mult; şi, de nu va sosi niciodată acea zi din care să se-nceapă veacul de aur al Adevărului şi al iubirii de oameni, totuşi e bine să se creadă în sosirea ei, pentru ca să se bucure cei buni în „ziua Învierii”, cînd ne luminăm prin sărbătoare şi ne primim unul pe altul şi zicem fraţi celor ce ne urăsc pe noi şi iertăm pe toţi pentru Înviere, strigînd cu toţii:

    „Christos au Înviat!”

    [16 aprilie 1878 ]

    MIHAI EMINESCU
    OPERA POLITICA
    1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
    TIMPUL
    EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
    EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
    Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
    Editura Academiei RSR, 1980
    Vol X

    Apreciază

  6. OMS PREGĂTEȘTE NOI DIRECTIVE PRIVIND EDITAREA GENOMULUI UMAN PENTRU „PROGRESUL” SĂNĂTĂȚII PUBLICE ȘI BINELE OMENIRII

    Mircea Pușcașu
    Tedros nu poate dormi noaptea de grija sănătății planetare. De aceea vrea să bage niște directive, acel fel de „recomandări” obligatorii, să facă niște modificări genomului tău înapoiat. Niște „modernizări” genetice in ADN-UL tău, totul ca să nu moară bunica vecinului tău. Vrea să aducă niște îmbunătățiri genetice, pentru că proiectul Creatorului i se pare cam depășit, să fim cu toții „îmbunătățiți”. Vrea să te modifice genetic pe tine, să fie mai multă sănătate în orașul tău. E ca și cum ar vrea să mute mobila prin casa ta pentru a fi mai bine guvernată țara.
    Eu pe Tedros nu l-aș lăsa nici să păzească un cârd de gâște, nicidecum să facă „ordine” in genomul uman.
    Elitele al cărui purtător de cuvânt este au văzut că sunt suficient de mulți idioți care s-au înțepat cu un ser ce conține o comandă genică menită să introducă un program metabolic nou in ribozomii tăi, să devii tu însuți producător de proteine virale toxice, au tras atunci concluzia că pot merge mai departe in procesul de colectivizare genetică planetară și au pregătit aceste directive care vor viza editarea genomului oamenilor.

    Morala: Dacă te comporți ca o oaie, s-ar putea să devii oaie și in final să te mănânce lupii.

    https://www.who.int/news/item/12-07-2021-who-issues-new-recommendations-on-human-genome-editing-for-the-advancement-of-public-health

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: