Mărturia cutremurătoare a unui Ieromonah grec: ,,Vaccinul’’ pregăteşte oamenii să primească semnul antihristului

Vă voi povesti pe scurt despre experiența mea cu prima doză de vaccinare Pfizer. Când mă pregăteam pentru vaccinare, Dumnezeu nu mi-a permis să ajung la ea și mi-a trimis diverse semne (datorită volumului redus de text nu voi scrie în detaliu despre ele). Cu toate acestea, m-am dus la centrul de vaccinare și am stat la coadă pentru vaccinare. Când mai erau foarte puțini oameni în fața mea, am simțit că abia mai pot merge înainte, pentru că o forță invizibilă mă ținea înapoi. Cu cât mă apropiam de camera de manipulare, cu atât mai limpede simțeam duhoarea ieșind din ea. Acest lucru m-a confundat cu adevărat.După ce am fost vaccinat, lumea din jurul meu s-a schimbat. La ieșire, dintr-un anumit motiv, nu puteam să-mi pun camilafca preotului pe cap – mă simțeam cumva rușinat, așa că am purtat-o ​​în mâini. Când am ajuns acasă, m-am dus la baie să mă spăl și, când m-am văzut în oglindă, m-a îngrozit expresia feței. A doua zi am mers la cumpărături la supermarket. Deoarece acest lucru s-a întâmplat înainte de Paști, de obicei îi întâmpinam pe vânzători cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspundeau „Adevărat a înviat!”, cei care m-au întâmpinat.Am descoperit brusc că salutarea de Paști îmi provoacă acum un puternic sentiment de rușine. Această cunoștință ciudată m-a întristat până în adâncul sufletului meu! O zi mai târziu, m-am dus să vizitez un preot cunoscut – nu pentru a sluji, ci doar pentru a mă ruga, dar după ce am intrat în Altar, nu am simțit un tremur pios în sufletul meu, de parcă ar fi murit ceva în sufletul meu. Bucuria pe care am simțit-o înainte în timpul Liturghiei Dumnezeieşti a dispărut undeva … Aveam senzația că nu intrasem în Sfântul Altar, ci într-o cameră obișnuită. Toate acestea m-au deranjat foarte mult, dar în acel moment încă nu credeam că vaccinarea este de vină pentru tot. Când am întâlnit oameni pe care îi știam, parcă se îndepărtau de mine.

 A doua zi mi-am dat seama că mă confrunt cu o îngrijorare insuportabilă a conștiinței: parcă un ac mi-ar fi străpuns inima și am fost chinuit de o durere pe care nu o trăisem niciodată în viața mea. I-am spus arhimandritului meu despre sentimentele mele. El m-a mângâiat spunând că nu s-a întâmplat nimic teribil și că nu aveam niciun motiv să-mi fac griji, dar când l-am părăsit, am simțit că durerea teribilă de conștiință pe care o trăisem în ultima vreme nu numai că nu s-a diminuat, ci, dimpotrivă, devenise mai puternică … Din acea zi am fost copleșit de depresie și această afecțiune a durat aproximativ 13 zile. Nu puteam să dorm și nu-mi găseam liniștea.

 Și acum permiteți-mi să vă spun cea mai înspăimântătoare parte. Satana a început să mă persecute. Zâmbetul lui de fiară mi-a apărut tot timpul în fața ochilor, la o distanță de aproximativ 20 de centimetri de mine, atât noaptea, cât și ziua. Seara, când m-am dus la culcare, i-am simțit îngrozitoarea îmbrățișare și am fost cuprins literalmente de groază. Pentru a mă proteja de fricile demonice, m-am ridicat și am început să citesc Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; în același timp mi se părea că sângele meu se încălzește în vene. Am simțit ceva străin în mine, ceva care are un fel de putere asupra mea și am simțit groaza. Mi s-a părut că cineva îmi spunea: „Acum îmi aparții …”.

În primele câteva zile după vaccinare, am fost la părinții mei, mai aproape de spital, în caz de reacții adverse. Și apoi m-am întors la mănăstirea unde locuiesc. În timpul primei Dumnezeieştii Liturghii, mi-am dat seama că slujesc mecanic și fără viață, pronunțând exclamații cu o grabă neobișnuită pentru mine, am simțit o anxietate puternică și nu am simțit deloc vreo bucurie. Mi s-a părut că nu sunt  preot, ci un creștin botezat în general! Am ajuns într-un punct în care mi-a devenit greu să vorbesc, de parcă mi-aș fi pierdut vocea și toată viața mea era plină de întuneric și de disperare constantă.În acest sens, am început să mă gândesc la posibila cauză a stării mele ciudate și bănuiesc că este rezultatul vaccinării.

Eram într-o asemenea stare, când o familie de credincioși pe care îi știam a venit la mănăstire. S-a vorbit despre vaccinare și am spus că am primit prima doză. Mama acestei familii a exclamat: „Părinte, ai avut noroc! Vă rog să renunțați cel puțin la celălalt. Mulți oameni care au primit prima doză de vaccin nu au primit a doua „. De îndată ce mi-a spus aceste cuvinte, am simțit că o anumită prospețime mă învinsese sufletul și că Harul lui Dumnezeu mă mângâia. Și apoi i-am promis lui Dumnezeu că nu voi primi o altă doză de vaccin. Din acel moment, starea mea a început să se îmbunătățească treptat și am început să simt o anumită bucurie în sufletul meu, ceea ce a fost o mare consolare pentru mine. Chiar dacă aș vrea, nu aș putea să vă descriu cât de puternică este durerea mea și câte lacrimi am vărsat în tot acest timp. Nu știu dacă este o coincidență sau nu, dar exact la 40 de zile de la prima doză de vaccin, am început să simt din nou Harul, pacea și mângâierea lui Dumnezeu. Am avut sentimentul că Dumnezeu mi-a iertat acest păcat, comis din ignoranță. Dacă aș fi știut de la început ce este acel vaccin oribil! Nici nu-mi pot imagina ce mi s-ar fi întâmplat dacă aș fi primit o altă doză din acest vaccin. Singurul lucru pe care îl pot spune este că Atotputernicul Dumnezeu a avut milă de mine. În ciuda faptului că mă simt mult mai bine, încă nu m-am întors la starea pe care o aveam înainte de vaccinare.  În umila mea părere, acest vaccin Pfizer, cu care am fost vaccinat prima parte, este un fel de „precursor” care pregătește oamenii să primească semnul antihristului. Oamenii ar trebui informați despre cât de teribil este acest vaccin și despre ce consecințe teribile are asupra lumii mentale, fizice și spirituale a unei persoane … 

Preluare de pe Borba za Vera, site al Bisericii Ortodoxe Sarbe





 
 

Discriminarea instituţionalizată, ca pretext

În arhitectura statului antihristic român, se regăseşte şi numitul Consiliu National pentru Combaterea Discriminării. Şi ca lucrurile să fie cât mai bine făcute, în fruntea acestuia a fost aşezat un ungur imparţial, cinstit şi drept. Toate bune şi frumoase, numai că această instituţie nu are ca obiect de activitate ceea ce este cuprins în titulatura ei. CNCD-ul este conceput astfel încât să răspundă cerinţelor ocupanţilor străini, care-şi impun voinţa stăpânitoare asupra Poporului Român.

Zisa combaterea a discriminării ia, de cele mai multe ori, forme aberante, absurde, groteşti. Gândiţi-vă, bunăoară, la eliminarea numelor părinţilor noştri de pe actele de identitate, sugerându-ni-se ca suntem născuţi din spuma mării. Zic dumnealor, înalţii mocofani europeni, că în felul acesta se elimină discriminarea homosexualilor de ambe sexe, care nu pot fi părinţi! Sigur că această imbecilitate va fi revizuită, de vreme ce în actele oficiale ale ue e prevăzută posibilitatea ca şi bărbaţii să nască. Aştia chiar sunt bine bătuţi în cap.

Poţi să spui despre un român că e leneş, hoţ, nespălat, nu e nicio problemă. Să nu te pună păcatele să spui asta despre un ţigan, pardon, rom vreau să zic, că e discriminare mare şi rişti amenzi usturătoare din partea cncd. De mai multă vreme ni se sugereaază şi ni se induce ideea că situaţia dezastruoasă a României s-ar datora exclusiv românilor, care concentrează în fiinţa lor toate defectele lumii. Dar alogenii care ocupă funcţiile cheie în statul român, chiar n-au nicio contribuţie? Ei sunt curaţi precum cristalul? Eu aş propune să adoptăm modelul multor ţări ale lumii, aşa încât funcţiile cheie în stat să fie deţinute de români, nu de alogeni şi cozile lor de topor.

Când statul antihristic român împarte cetăţenii ţării în vaccinaţi şi nevaccinaţi, primii având promisiuni mincinoase şi iluzorii, ceilalţi fiind ameninţaţi cu restrângerea drepturilor, nu e discriminare?

În încheiere, adresez un avertisment tuturor celor care alcătuiesc Naţiunea Română. Oriunde aţi fi, nu aveţi voie vă folosiţi inteligenţa pe care v-a dat-o Dumnezeu, ca să nu-i discriminaţi pe proşti.

Presbiter Ioviţa Vasile

Iurie Roşca: Un adevăr dureros, rostit cu limpezime

Eu aş vrea să vorbim astăzi din nou câteva cuvinte despre felul cum ar trebui să se prezinte un bărbat în condiţiile acestui război de represiune, pe care l-a declanşat oculta mondială împotriva întregii umanităţi, împotriva fiecărui neam, împotriva fiecărei familii, împotriva fiecărui om, împotriva oricărui copil. Pe frunţile noastre scrie ,,ţintă’’. Războiul este total şi ireconciliabil.

Delirul ecumeniştilor, dornici sa întemeieze ,,religia’’ unică a blestematului antihrist

În tendinţa lor prostească de a constitui ,,religia’’ mondială unică, ecumeniştii recurg la tot felul de teorii, care de care mai absurde, mai neghioabe. Aşa s–au gândit ei să lanseze teoria ramurilor, potrivit căreia fiecare religie, fiecare comunitate ar deţine o parte a adevărului, iar adevărul integral se obţine prin unirea acestor religii. Aici trebuie să spunem apăsat că Adevărul nu se împarte, nu se desparte, nu se compune, nu se descompune, nu se recompune, după cum îşi imaginează ei. Pentru Sfânta Biserică Ortodoxă, Adevărul este O Persoană, este Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat în istorie.

Observăm în tendinţa ecumeniştilor metamorfozarea diavolului care-i inspiră şi-i conduce. Dintru început acesta a fost dezbinător şi vedem asta din mulţimea religiilor, sectelor, rătăcirilor în care el a împărţit neamul omenesc. Acum, spre sfârşitul veacului acestuia şi-a descoperit brusc vocaţia de unificator, dorind să unească toate cele enumerate mai sus în ,,religia’’ unică al cărei ,,dumnezeu’’ să fie blestematul antihrist. Imaginaţi-vă acest plan drăcesc ca un malaxor în care ar fi introduse toate ereziile şi rătăcirile lumii. În acest malaxor drăcesc ar urma să fie atrasă şi Sfânta Biserică Ortodoxă, şi-n felul acesta, ea s-ar amesteca şi s-ar pierde. Pierzându-se Biserica, ar fi biruit şi Dumnezeul Adevărului şi s-ar netezi calea pentru venirea lui mesia cel mincinos. Aceasta e cugetarea nebunească a ecumeniştilor

Bartolomeu din Constantinopol şi acoliţii lui, falşi păstori, fără turme, dar propagandişti de nădejde ai ecumenismului, vin acum şi ne propun un nou model, o nouă teorie la fel de tâmpă şi absurdă. Despre ce este vorba? Dumnealor şi-L imaginează pe Dumnezeu stând în vârful unui munte. Acel munte are o mulţime de drumuri şi poteci care toate duc spre vârful lui, acolo unde ar fi Dumnezeu. Aşa justifică ei pluralismul religios, multitudinea de rătăciri, care toate ar fi, chipurile, căi spre Dumnezeu. Ei ne propun să mergem fiecare pe drumul nostru spre vârful muntelui, numai că acolo nu L-am găsi pe Dumnezeu, ci pe spurcatul antihrist şi-atunci ne-ar spune: iată dumnezeul vostru! Ce aberaţii!

Cum să tindă un musulman spre Adevăratul Dumnezeu, când el are dumnezeul lui, zeul preislamic Allah. Vă imaginaţi că ar putea renunţa la coranul lor, care conţine blasfemii  cutremurătoare la adresa Preasfintei Treimi? Cum să ajungă un budist la Dumnezeu, când el nu vrea să ştie decât de Budda? Care ar fi drumul pe care iudeii ar putea ajunge la Dumnezeu, de vreme ce ei Îl bajocoresc pe Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat? Şi asemenea întrebări se pot pune în legătură cu orice ,,religie’’ sau rătăcire a spiritului uman.

Acuma, ecumeniştii ori sunt nişte retardaţi, ori le-a întunecat satana în aşa fel minţile, încât să să creadă că pot să unească cele ce sunt de neunit.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cugetarea zilei

În vremea când Mântuitorul era pe pământ, puterea diavolului era mult îngrădită. Aşa ne spune Rânduiala înaintea Sfântului Botez, (lepădarea a doua), pentru alungarea diavolului de la cel care urmează să fie botezat: ,,Du-te, cunoaşte-ţi puterea ta cea deşartă, care nici peste porci n-a avut stăpânire’’.  Cu trecerea vremii, lucrurile s-au schimbat, puterea celui rău, de asemenea, aşa încât putem spune că, în vremea noastră, diavolul are stăpânire peste porci.

Doamne, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte

Pentru mântuirea făpturilor Sale, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Dumnezeu-Fiul în lume: ,,Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a trimis pe fiul Său Cel Unul Născut, L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea’’ (Ioan 3, 15-16). Prin Întruparea şi Naşterea Sa, prin vieţuirea printre oameni pe pământ, apoi prin Patimile şi moartea Sa pe Cruce, urmată de Sfânta Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a întemeiat Biserica Sa cea Sfântă, menită să-i cuprindă pe toţi oamenii trăitori pe pământ şi să-i călăuzească biruitori spre viaţa cea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Despre Sfânta Sa Biserică a spus Fiul lui Dumnezeu că ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Acest adevăr Dumnezeiesc, această certitudine mai presus de orice îndoială, ne nouă puterea să să ne luptăm, cu nădejde neclintită, cu porţile iadului, cu sataniştii şi antihriştii care în zilele noastre se socotesc stâpânii lumii lui Dumnezeu şi vor să subjuge şi să controleze strict populaţia globului. Aceşti jalnici vrăjmaşi ai lui Dumnezeu au ajuns să hotărască cine trebuie să trăiască şi cine să moară, câţi oameni trebuie să rămână în viaţă, şi câţi să fie exterminaţi de planurile lor nebuneşti, aşa cum a demonstrat realitatea ultimilor ani.

Biserică adevărată, cea Ortodoxă, e supusă unor persecuţii crâncene, voalate şi făţişe, tocmai pentru că diavolul şi supuşii săi ştiu prea bine că aceasta este singura cale spre mântuire, singura păstrătoare a tezaurului de Adevăruri Dumnezeieşti.

Cheia întreită a biruinţei noastre

,,Şi ei l-au biruit (pediavolul) prin Sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa lor până la moarte’’ (Apocalipsa 12, 11). Observăm, aşadar, că mântuirea noastră o putem dobândi numai în Hristos Domnul şi cu ajutorul Său. Mântuirea este rodul conlucrării dintre Fiul lui Dumnezeu şi noi oamenii.

1.Mântuitorul a câştigat Biserica Sa prin Scump Sângele Său (Fapte 20, 28). Preasfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului ni se dă nouă în biserică prin Sfânta Liturghie. Înţelegem acum de ce sataniştii închid bisericile şi vor să zădărnicească săvârşirea acestei Taine Dumnezeieşti. Sfânta Liturghie este piedică de netrecut în calea ridicării lui mesia cel mincinos, antihristul, ca stăpân uzurpator al lumii. Părinţii Bisericii cheamă credincioşii la Spovedanie cât mai deasă, la Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului cât mai des posibil, chiar în aceste condiţii de prigoană sălbatică. Este cea dintâi condiţie a biruinţei noastre.

2.Este vreme de mărturisire. Când Mântuitorul Iisus Hristos este tăgăduit, hulit şi batjocorit de scursorile şi lepădăturile lumii, nu putem sta indiferenţi: ,,Cine va mărturisi pentru mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el, înaintea Tatălui meu, Care este în ceruri’’ (Matei 10, 32). În oceanul acesta de minciună şi răutate, trebuie să se audă glasurile, fie şi timide, ale mărturisitorilor, spunând Adevărul, singurul care ne face liberi (Ioan 8, 32). Am mărturisit în faţa episcopilor eretici, vom mărturisi şi înaintea dregătorilor lumeşti satanizaţi. Despre mărturisirea Sfinţilor Mucenici, spune Cartea Apocalipsei: ,,Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărtuirea care au dat-o’’ (Apocalipsa 6, 9). Mă tem însă că ne preocupăm prea mult de isprăvile malefice ale diavolului şi ale slujitorilor lui, şi pomenim prea rar Preasfântul Nume al Mântuitorului Hristos.

3.Despre biruitorii în lupta cu puterile întunericului spune cartea Apocalipsei că ,,nu şi-au iubit viaţa lor până la moarte’’. Şi într-adevăr, nu putem iubi această viaţă plină de silnicii şi răutăţi diavoleşti. Noi aşteptăm ,,un cer nou şi un pământ nou’’ (Apocalipsa 21, 1). Temeiul înţelegerii cuvintelor de mai sus stă în preasfintele cuvinte ale Mântuitorului: ,,Căci cel ce va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scăpa’’ (Marcu 8, 35). Este vremea de mărturisire, este vremea muceniciei, cum bine spunea Părintele Iustin Pârvu.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un derbedeu psihopat se substituie parlamentului şi ameninţă Poporul Român

Vom schimba legislația și vom face o Ordonanță de Urgență tocmai pentru a spune foarte clar că în momentul în care ești surprins că nu respecți regulile ți se poate pune lacătul pe ușă efectiv! Pentru că altfel, cu vorba bună, cu argumentul, cu explicația, cu amenda, s-a dovedit că nu funcționează… și suferă întreaga comunitate, tot orașul. E o chestiune de răspândire a virusului în comunitate. Să fie foarte clar: vor fi măsuri foarte dure. Și asta am cerut și eu și premierul Cîțu ministrului de Interne, să instituim măsuri foarte dure celor care împiedică…, care nu respectă aceste reguli. Și pentru asta, evident, legislația actuală e prea blândă. O să schimbă legea astfel încât [să le punem] lacătul pe ușă – e cel mai convingător argument!” – Dan Barna, președintele Uniunii Sataniştilor din România  (Gândul Live, 22 martie 2021 (VIDEO mai jos).

La Schit Orăşeni, copitele ecumeniştilor au lovit sălbatic şi anul acesta

Cine vrea să vadă cum ar trebui să fie Biserica Ortodoxă Română, să se uite pe site-urile ecumeniste. Vom vedea aici ierarhi iubitori de Hristos şi de Biserică, având mare grijă de păstoriţii lor. Vom afla că patriarhul Daniel are déjà vechime de 34 de ani în monahism. Că dumnealui a petrecut aceşti ani nu în mănăstire, ci în mediile ecumeniste din Occident, în palate episcopale nu mai are importanţă. Nu ştiu dacă timpul petrecut în mănăstire ar însuma mai mult de câteva săptămâni, nici nu mai contează. Oricum, vechimea e vechime. Vom vedea că cinstiţii noştri ierarhi se încadrează perfect în cerinţele Sfintei Scripturi: ,,Se cuvine însă episcopului să fie fă prihană… treaz, cuminte, cuviincios, primitor de străini (nu de ortodocşi!), destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint’’ (I Timotei 3, 2-3). Vom constata că ierarhii noştri respectă cu rigoare făgăduinţa de la intrarea în călugărie, aceea că vor trăi în sărăcie până la sfârşitul vieţii. Nici vorbă ca Biserica noastră să se confrunte cu erezii şi schisme, acestea sunt amintiri din istoria trecută. Nici de ,,sfântul şi marele sinod din Creta’’ nu se prea vorbeşte, dar se implementează hoţeşte, pe nesimţite. Şi totuşi, cine urmăreşte presa patriarhală îşi dă cu uşurinţă seama că avem de-a face cu o bine pusă la punct potemkiniadă ecleziastică.

Mai aflăm din Basilica precum că domnului Teofan Savu îi prieşte altitudinea, de aceea a urcat pe Ceahlău la 1800 de metri, pentru a sărbători Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Nu singur, fireşte, ci însoţit de domnul Macarie Drăgoi, ocupantul scaunului episcopal al românilor din Scandinavia, şi de circa 170 de tineri. Evenimentul se încadrează în potemkiniada amintită, menită să ne arate că pe munte toate sunt bune şi frumoase, ierarhii sunt mereu în mijlocul credincioşilor şi că nimic nu tulbură viaţa Bisericii.

Realitatea însă e alta. O simţim, o trăim în fiecare zi dureros. Am trăit-o şi noi la Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Parohia declarată liberă de ecumenism, Schit Orăşeni. La invitaţia Părintelui Ioan Ungureanu, trei preoţi din Ardeal am trecut munţii pentru a fi alături de vrednicii credincioşi din această parohie. Îi cunoaştem de patru ani, din vremea când frăţiile lor au respins sinodul tâlhăresc din Creta şi ecumenismul cu toate încrengăturile sale odioase. Atunci Părintele Ioan a întrerupt pomenirea nevrednicului Savu Teofan, urmând calea Sfintelor Canoane. De-atunci pseudo-mitropolitul Savu a pornit o prigoană sălbatică împotriva credincioşilor din Schit Orăşeni, care nu s-au supus ereticilor, alegând să apere Sfânta Credinţă Ortodoxă de ereziile promovate în Creta, la care şi pseudo ierarhul lor a fost părtaş prin prezenţă şi semnătura pusă pe documente. Desigur că Savu Teofan n-ar fi avut putere să-şi pună în aplicare planurile mârşave, de aceea a recurs la forţele statului antihristic: miliţie, jandarmerie, primărie, presă obedientă, justiţie slugarnică şi, fireşte, la cozile de topor pe care le-au găsit în parohie. Cu puterea conjugată a acestora, au alungat din biserica strămoşilor pe cei 80 la sută de credincioşi antiecumenişti, atribuind-o cozilor de topor ,,păstorite’’ de un bolohan ecumenist. Aşa a vrut Teofan, aşa a hotărât drăgălaşa justiţie română.

De-atunci credincioşii ortodocşi din Schit Orăşeni îşi oficiază Sfintele Slujbe într-un mic paraclis, de mărimea unui Sfânt Altar, peste drum de biserică. Credincioşii stau sub cerul liber în ploaie, ninsoare, frig, viscol pentru că aşa vrea domnul Savu. Câtă câinoşenie în omul acesta, deghizat în veşminte arhiereşti! Crede dumnealui că în felul acesta îi va îngenunchia, îi va supune şi-i va atrage la rătăcirile sale ecumeniste. Îl asigurăm de pe-acum că a pierdut lupta şi că tot ce face împotriva credincioşilor iubitori de Hristos, o face spre pierzania sa.

Am pomenit mai sus de cozile de topor. Aceştia au fost ademeniţi şi înşelaţi prin bani şi alte foloase materiale. Un ultim exemplu: au primit bonuri de masă în valoare de 400 lei fiecare, provenite de unde nici nu gândiţi, de la Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. Cine e mai marele acestei Episcopii? Chiar Macarie Drăgoi, cel care a urcat în Ceahlăul împreună cu Teofan Savu, ca să fie mai aproape de cer. Vedeţi cum se leagă lucrurile?

Acum, despre Sărbătoarea Schimbării la faţă a Mântuitorului. Acesta este hramul bisericii din Schit Orăşani, motiv pentru care Părintele Ioan Ungureanu ne-a invitat pentru a sluji împreună Sfântul Maslu, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Numai că ecumeniştii n-au stat pasivi. S-au mobilizat exemplar, au adus persoane din alte sate pentru a echilibra prezenţa numerică, cozile de topor fiind puţine. Însuşi protopopul s-a pus în fruntea organizatorilor, pentru că aşa se câştigă meritele în ochii lui Teofan Savu. Au adus aparate de făcut zgomot performante, staţie de amplificare cu difuzoare îndreptate spre paraclisul nostru, cu scopul vădit de a acoperi, prin decibeli, Sfintele Slujbe săvârşite de soborul nostru de patru preoţi. A fost, dacă vreţi, o contra-liturghie ecumenistă, o acţiune zgomotoasă şi duşmănoasă, ordonată de Savu Teofan, cel care vrea să pară un ierarh cumsecade. Nu este!

La vremea stabilită, a descins trupa de jandarmi, care s-au postat în dispozitiv exact în perimetrul ecumeniştilor, cu misiunea de a provoca incidente, care să le dea prilejul să aplice amenzi, să întimideze, să discrediteze. Nu li s-a oferit prilejul, deoarece credincioşii noştri s-au purtat exemplar, ignorând tămbălăul ecumenist şi fiind concentraţi la Sfintele Slujbe. N-au lipsit nici operatorii care ne-au filmat, desigur, tot pentru intimidare. Fie sănătoşi, nu ne interesează meschinăriile lor. Ecumeniştii au avut deplină libertate să bată clopotele şi toaca, nu pentru împlinirea rânduielilor fireşti, ci pentru a produce zgomote perturbatoare în vreme ce noi slujeam Sfânta Liturghie. Părintelui Ioan Ungureanu i s-a pus în vedere că nu are voie să bată clopotele şi toaca. O mostră de ,,imparţialitate’’ a instituţiilor statului antihristic.

Cântările ecumeniştilor au fost răcnite, dizarmonioase, ridicole, pentru că, vrând- nevrând stârneau zâmbete compătimitoare. Însuşi protopopul se ducea la strană ca să impulsioneze spectacolul grotesc al ecumeniştilor. Vă daţi seama câtă micime de suflete au aceşti slujbaşi ai ereticului Teofan.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reuşit să ne împlinim datoriile sfinte faţă de Atotputernicul şi faţă de bunii credincioşi din Schit Orăşeni. Au fost momente când parcă Dumnezeu îndrepta vacarmul ecumenist spre pustie, încât ne-am putut concentra cu uşurinţă la Slujbele ce ne stăteau înainte.Toată această hărmălaie ecumenistă mi-a adus aminte de o vedenie proorocească a Sfântului Antonie cel Mare.

,,O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişte azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce saltă fără rânduială…  Acestea le-a văzut bătrânul şi după doi ani s-a şi întâmplat năvălirea arienilor şi răpirea bisericilor, când şi vasele cu sila răpindu-le, le făceau să fie purtate de mâini păgâneşti… Atunci toţi am cunoscut că azvârliturile de picioare ale catârilor vestite lui Antonie înainte, acum arienii le lucrau ca dobitoacele. După ce a văzut această vedenie, a mângâiat pe cei care erau cu dânsul, zicându-le: ,,Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum s-a mâniat Domnul, aşa se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi Dreapta Credinţă biruind, va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătura care este stearpă, dobitocească a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor’’ (Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 344).

La Schit Orăşeni, copitele catârilor au lovit sălbatic şi anul acesta, la fel ca anul trecut.

Presbiter Ioviţa Vasile

MESAJUL ZILEI

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon s-a arătat multor Părinţi şi Maici, spunându-le: ,,Din cauza celor care s-au vaccinat, pământul va arde, iar la sfârşit, va începe marele război. Spuneţi-le oamenilor să nu se mai vaccineze, iar cei care s-au vaccinat, să se pocăiască, cât mai au vreme’’.

Sfântul Iustin Popovici: Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune

Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregime în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de diavol.

Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare armă omenească pe pământ, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat”. În biserică, în biserica lui Hristos ne încredinţăm pe noi înşine prin rugăciune lui Dumnezeu şi El ne învaţă Adevărul Său Dumnezeiesc veşnic, Binele Său Dumnezeiesc veşnic… Şi cu cât mai mult se roagă omul lui Dumnezeu, cu atât mai mult simte în sine puterea de a se opune oricărui rău, oricărui păcat, oricărui demon. Iar aceasta se întâmplă din cauză că prin rugăciune omul creşte tot mai mult în tot binele Dumnezeiesc, în tot adevărul şi dreptatea Dumnezeiască. Şi în toată bucuria duhovnicească. Şi nimeni nu-i poate lua această bucurie şi fericire, nici pe pământ, nici în cer.

În această lume suntem la război: ne luptăm pentru viaţa veşnică prin sfintele virtuţi, îndeosebi prin rugăciune şi răbdare. De aceea sarcina noastră principală este să ne înarmăm cu rugăciunea neîncetată. Iar aceasta se obţine prin silinţa noastră continuă către rugăciunea neîncetată, prin silinţa întregii noastre puteri duhovniceşti, până când rugăciunea va deveni respiraţia de fiecare clipă (secundă) a sufletului nostru. Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plâns de rugăciune. Porunca atotmântuitoare a Evangheliei este să ne rugăm neîncetat. Vrei ca gândurile tale să fie curate şi sfinte? Încheie fiecare gând prin rugăciune. Pentru voi cel mai important este să vă umpleţi mintea de rugăciune, astfel încât fiecare gând să se verse de la sine în rugăciune, să se încheie cu rugăciunea. Din mintea unită, împletită şi contopită cu rugăciunea, ca dintr-un izvor curat şi luminos totdeauna vor ieşi şi se vor revărsa gânduri curate şi sfinte: ea va gândi cu Hristos Dumnezeu.

Pentru nevoitorul iubitor de Hristos idealul este atins deja pe pământ: fiecare gând să-l închei cu Domnul Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om. În acest scop se cuvine să ne rugăm la început cu rugăciuni scurte, ca acestea: „Doamne Atotmilostive, învaţă-mă să mă rog”, „Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune”. Rugăciuni de acest fel trebuie să înălţăm către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, către marii sfinţi, îndeosebi către Sf. Ioan Gură de Aur. Cel mai adesea însă se cuvine să te rogi cu acea rugăciune care se va lipi de inimă sau o va încălzi.

(Sfântul Iustin Popovici, Cum să te mântuieşti în lumea contemporană, Editura Platytera, Bucureşti, 2007)

Text selectat şi redactat de Dr. Gabriela Naghi

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos

        ,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururrea fiitoare, pentru rugiunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc.   

          Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.

          Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.

          ,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim întextul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.

          Iubite cititorule! Astăzi suntem împreună în sfânta biserică şi am săvârşit Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Iuda Iscarioteanul se perpetuează în istorie, are graţia unei cobre şi este un ecumenist convins

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scara planetară, în ipostaza sărutarii care acoperă tradarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, infeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucreaza pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, aşa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizeaza peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte”.

(IPS Bartolomeu Anania – Portretul lui Iuda)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Finis coronat opus. Inevitabilul s-a produs

Îngrădire de ereticii neo-visarioniști

2 august 2021 / By admin2 / In Fără categorie

Atunci când nu știi, poți să afli. Dacă ai avut ocazia să afli și nu ai făcut-o, nu mai ai scuze în fața lui Dumnezeu.

Din învățătura Sinoadelor Ecumenice aflăm clar că toți cei care se roagă cu ereticii sunt și ei eretici, întinându-se datorită ereziei acelora.

Ani de zile – până când au fost dați în vileag – câțiva preoți așa-zis îngrădiți de erezie (fără mărturisire de credință ortodoxă trimisă episcopului, fără prigoană din partea ecumeniștilor, fără a-și purta unii nici măcar reverenda în public, cu abateri liturgice constante de la învățătura ortodoxă, cu pseudo-icoane răspândite prin altare etc) au spovedit și împărtășit eretici visarioniști. Acesta este un fapt dovedit de luni de zile, în scris, cu martori, la nivel național.

Au fost dați în vileag, s-au făcut două sinaxe, au promis că rezolvă pastoral problema, iar azi a apărut „ultimul lor cuvânt”, prin care arată că doar bănuieli nefondate se pot ridica la adresa lor. Noapte minții!

Să înțelegem un lucru: problema nu este că nu a semnat nu știu cine vreo mărturisire de credință, ci că unii preoți au slujit și s-au rugat, i-au spovedit și i-au împărtășit pe cei care până în ziua de astăzi spun oricui că ei de taica părinte Visarion nu se leapădă.

Hulirea Sfintei Liturghii, iar și iar, prin împărtășirea din același potir a ortodocșilor cu ereticii, nu poate fi trecută cu vederea.

De aceea, pentru că ce este scris rămâne, începând de astăzi, 2 august 2021, mă îngrădesc pe motiv de erezie neo-visarionistă de preoții Andrei, Ghervasie și Lavrentie.

Cinci ani de zile am scris și am vorbit împotriva panereziei ecumeniste. Gheron Sava Lavriotul mi-a cerut de curând în scris să șterg de pe acest site tot ceea ce am făcut vreodată împreună (detaliile le-am publicat înaintea de sinaxa de la Sâmbăta de Sus). Aceasta a venit la pachet cu apărarea de către el a bietelor „victime” dovedite în fapt ca fiind visarioniste și cu o nouă învățătură despre Botezul prin Mirungere.

De aceea începând de azi mă îngrădesc și de Gheron Sava Lavriotul, ca cel care (în urma contactului cu covid-ul) și-a schimbat fundamental mărturisirea de credință și a ajuns, din motive doar de el știute, să apere până în pânzele albe pe cei care ba zic că rezolvă „problema”, ba că nu există nicio problemă, ba fac pe victimele, ba vorbesc despre bănuieli etc. Dacă privim nițel în trecutul recent vedem că exact aceasta este panoplia de „lucru” a ereticilor visarioniști și a celor din oastea domnului (aceeași mărie, cu altă pălărie).

De asemenea, pe motiv de conslujire constantă cu ereticii ecumeniști, mă îngrădesc de părintele Efrem de la Mestecăniș, iar pe motiv de susținere în continuare a așa-zisei sfințenii a părinților Nil Dorobanțu și Arsenie Boca, alături de acceptarea tuturor învățăturilor lor, mă îngrădesc și de ieromonahul Antonie Oroș de la Satu Mare.

Să dea Domnul luminare și pocăință tuturor ereticilor! Răbdare am avut și avem în continuare, însă granițele Ortodoxiei sunt clare!

Rămânem fideli învățăturii Sfinților Părinți, după principiul enunțat de arhimandritul Arsenie Papacioc: Singur Ortodoxia(deși majoritatea părinților îngrădiți din România rămân ortodocși, slavă Domnului).

Să nu îl uit, de altfel cu părere de rău, pe părintele Xenofont Horga, care cu toate că are mărturisire de credință trimisă mitropolitului Moldovei (pe care de fapt eu i-am făcut-o de curând, la rugămintea lui), observ că este în același duh de susținere ferventă a neo-visarionștilor. Mă îngrădesc și de comuniunea cu sfinția sa. Dacă se dezice de ei și vrea să își pecetluiască prin viață ceea ce a mărturisit ortodox în scris (de fapt am mărturisit eu în numele lui, însă semnătura îi aparține, deci se cuvine să își asume întreg textul, pornit de propria lui inițiativă), atunci cu mare bucurie reintru în comuniune cu sfinția sa (ca de altfel cu orice eretic care se leapădă de erezia lui).

Astfel începem cu dreptul acest Post, mulțumind Maicii Domnului că a făcut lumină în promisiunile mincinoase ale ereticilor dovediți și că putem sluji ortodox,fără vreo comuniune liturgică cu aceștia, spre slava lui Dumnezeu.

Mulțumesc celor care în ultimele luni de zile m-au terfelit în toate felurile și pe toate căile (într-o expresie demonică pervertită a cuvintelor pauline: „cu timp și fără timp”, adică fără răgaz, ci cu nărav), încercând un singur lucru, în sinaxe sau în afara lor: să îmi închidă gura, spre a câștiga ereticii și a fi hulit Hristos. De acum îi încredințez purtării de grijă a Maicii Domnului!

Să nu uităm că Singurul Născut, nu făcut este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Lui ne închinăm, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt

Taica Visarion și adepții lui sunt doar talpa iadului! Cine vrea să îi urmeze, alegerea și consecințele îi aparțin, nimeni nu obligă pe nimeni cu ceva!

pr. Ciprian Staicu

PĂRINȚII ATHONIȚI ÎNTRERUP COMUNIUNEA CU PR. CIPRIAN STAICU. RĂSPUNSUL LUI GHERON SAVA LAVRIOTUL LA ACUZAȚIILE MINCINOASE ALE PĂRINTELUI CIPRIAN STAICU

Posted by Cristian | aug. 2, 2021 | ATITUDINEOrtodoxie |  |     

Părintele Sava Lavriotul ne-a trimis următorul răspuns în legătură cu articolul recent al părintelui Ciprian Staicu:

“Am citit ceea ce a scris părintele Ciprian Staicu despre mine. Este o persoană periculoasă, tot ceea ce spune despre mine sunt MINCIUNI. Chiar dacă ar fi găsit ceva neortodox la mine, trebuia să îmi spună mai întâi greșeala, ca să mi-o pot corecta, așa cum învață Sfânta Scriptură: “De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18,15-17). Dar părintele Ciprian nu doar că nu urmează cuvintele Sfintei Scripturi, FACE EXACT CONTRARIUL. A învățat de la noi, părinții aghioriți, ortodoxia, iar acum crede că este patriarh, spunând minciuni și doar MINCIUNI despre mine și despre ceilalţi părinți. Părinții Athoniți îngrădiți de erezia ecumenistă au întrerupt comuniunea cu părintele Ciprian Staicu, până când își va cere iertare PUBLIC. La următoarea conferință voi veni cu clarificări în legătură cu afirmațiile mincinoase pe care le face despre mine. Îmi este milă de el și mă rog lui Dumnezeu să înțeleagă că face voia diavolului și în niciun caz nu apără ortodoxia, așa cum pretinde!!!!!”

Gheron Sava Lavriotul

Părintele Sinesie Ioja,  un slujitor al lui Hristos, ajuns în pragul sfinţeniei

23 Aprilie 1916 – 03 August 1958. Ucis de brutele comuniste în Penitenciarul Văcăreşti. Întemnițat timp de 10 ani la: Arad, Timişoara, Târgu Ocna, Baia Sprie, Jilava, Văcăreşti

Când Popa Ioja Sinesie, de prin părţile Aradului, era întrebat de colocatarii de pe priciuri de ce a fost arestat, el răspundea, ca şi cum ar fi vrut să se dezvinovăţească:
– Păi, ce să fac, taică, dacă mă năpădiseră sectanţii?! Că eu nu ştiu teologhie d-asta domnească… Şi sectanţii mă dovedeau cu vorba, că vorbeau ca din carte, cu numere de versete din Biblie şi altele pe care eu le uitasem demult. Şi atunci, ce să fac? Bătrân şi uituc cum eram, ştiind doar Sfânta Liturghie pe dinafară, mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Şi nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând.
– Şi tare s-or mai fi sinchisit ei de blestemele Sfântului! îl luă peste picior un ţăran cu credinţă mai îndoielnică.
– Ba nu, taică! S-au sinchisit, şi chiar foarte tare… Adică s-au sinchisit aşa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toţii: şi cei din Micălaca, şi cei din Mândruloc, şi cei din alte părţi de care nu ştiam. Şi aşa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!…
– Da, chiar aşa, părinte, ucigându-i? Nu zice porunca a cincea să nu ucizi?

-Ba da, da nu eu i-am ucis, ci cuvântul Sfântului Vasile, că şi el tot pe Dumnezeu slujeşte.
– Da şi sectanţii zic că slujesc pe Domnul, şi atunci cum e?
– L-or fi slujind ei, da nu cum îi place Lui…
Şi popa Ioja, tulburat, se furişă sub prici, ca să-şi facă rugăciunile şi canonul, murmurând: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Cei care-l vedeau mereu murmurând, cu capul plecat, se întrebau până când şi cât va mai avea de ispăşit popa. “Numai Dumnezeu ştie!” murmurau cei care auziseră că fusese osândit la temniţă grea pentru “ajutor legionar”. “Şi mai e şi tuberculos în ultimul hal!”, oftau ţăranii din jurul Aradului. Dar lui nici nu-i păsa. Cu o cuşmă spartă în vârful capului, prin care-i ieşea părul alb şi cu o pereche de ochelari legaţi cu o sfoară după urechi, aplecat de spate, îşi ducea osânda fără de alt gând decât acela că tot ce pătimeşte se petrece numai cu îngăduinţa Domnului. De aceea nici nu cerea altceva în rugile sale, decât să-l miluiască.
Şi totuşi, o dată mai ceru ceva, dar nu lui Dumnezeu, ci preoţilor catolici, iezuiţi, doctori în Teologie şi alte ştiinţe, care stăteau pe priciul de deasupra lui.
– Iertaţi-mă, cinstiţi părinţi! Eu sunt cel mai prost popă ortodox din lume şi aş dori să-mi spuneţi şi mie ceva teologhie, că…
Şi din ochi i se revărsă atâta lumină, încât părinţii iezuiţi rămaseră muţi.
– Părinte! încercă unul să rostească…
Dar vorba i se oprise în gât şi popa Sinesie, stânjenit şi el că-i întrerupsese din discuţie, se retrase încetişor la locul lui, lăsând să dispară din faţa lor ochelarii legaţi cu aţă şi căciula spartă.
– Ce să-i spunem noi despre teologie unui om ajuns în pragul sfinţeniei? exclamă mai târziu unul dintre iezuiţi, privind întrebător spre ceilalţi.

(Marcel Petrişor – Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Editura Vremea, 2008, pag. 57-59)


Părinte Sinesie Ioja, Sfinţite Mucenice al lui Hristos, roagă-te Împăratului Ceresc pentru noi nevrednicii!

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Adaos

„Este foarte important ca toate instituțiile, inclusiv Biserica, să transmită prin mijloacele pe care le au, prin ghiduri, prin purtători de mesaj, prin voci ale preoților, până la urmă, să transmită acest mesaj de informație corectă, de educație medicală enoriașilor’’ (Dan Barna).

Ca preot ortodox ce mă aflu, răspund cu plăcere chemării antihristului Barna, privind informaţia corectă. Informaţia corectă e să nu primiţi substanţa diabolică, injectată sub numele mincinos de ,,vaccin’’. Nu acceptaţi să deveniţi cobai ai acestor satanişti. Constatările şi informaţiile pe care le primesc arată că mulţi din cei ce au primit primele două doze, nu o vor primi pe a treia. De ce oare?

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuvânt al Înalt-Preasfinţitului Părinte Mitropolit Longhin, înainte de sinodul tâlhăresc din Creta

Înalt Preasfinţiile Voastre, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Cuvioase măicuţe,

Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi, creştinii ortodocşi, datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră Ortodoxa loviturile pe care le  primim.  Dar,  deşi,  de  2000  de  ani Biserica  noastră  a  fost  lovită  din  toate  părtile,  de  toate  ereziile, Sfinţii Parinti ai Bisericii au păstrat dogmele şi Credinta adevărată. Vă îmbrăţişam cu toată dragostea în Hristos Domnul nostru şi după Dumnezeiescul Psalmist, care zice ,,ce bine e ca  fraţii  să  fie  împreună’’,  dar  nu  în  dragoste  făţarnică  cu  ereticii,  ci  cu  fraţii  noştri,  în  Credinţa noastră  bună,  canonică  şi  Dreaptă  şi  unde  dragostea  se  bucură  de  adevărul  pe  care-l  trăim  în  Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului şi frământările Poporului Ortodox de pretutindeni, datorită marelui pericol care a apărut în faţa noastră, de a deveni trădători ai Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe, ori de a mărturisi adevărul sfânt, care ne este  dat ca cea mai scumpă comoară. Noi ştim numai o Biserică pe  are  ne-a  lasat-o  Iisus  Hristos, Domnul  nostru,  şi  aceasta  este cea  Una,  Sfântă, Sobornicească şi Apostolească  Biserică,  şi Dreptmăritoarea Credinţă, cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veşnicie. Aceasta este Biserica pe care nici porţile iadului nu o pot sfărâma, al carei Cap este Hristos.

Nu  recunoaştem  alte zise  biserici  surori,  identice  şi  nici  relaţiile  Bisericii  Ortodoxe cu  cealaltă parte a  lumii creştine. Da, îi iubim pe toţi şi pe toată lumea de pe pământ, pentru că toţi suntem fapturile lui Dumnezeu şi de aceea îi iubim şi-i chemăm pe toţi să se întoarcă la adevărata Credinta mântuitoare Ortodoxă, pe care ne-a  lăsat-o  Domnul  Iisus  Hristos,  care  este  Una  şi  El  a  răscumparat-o  cu  Sfânt  Sângele  Său,  şi  nu  cu ecumenismul  blestemat, care  este  înainteergator al antihristului  şi  doreşte  să  distrugă  din  temelii  Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolesca Biserica a lui Hristos.

Vreau  să  vă  spun  câteva  lucruri,  din  cauza  cărora noi,  crestinii  ortodocşi,  nu  putem  lua  parte  la ecumenism:

1.Ecumenismul substituie noţiunea corectă de Biserică Universală, în sensul

Bisericii care apără Adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greşită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic,universal.

2.Preferă cantitatea şi nu calitatea mărturisirii adevărului.

3.Impune învăţături false , chipurile universal, în afara Adevărului.

4.Întareşte pe neortodocşi în convingerea că şi ei ar aparţine Bisericii.

5.Împiedică  pe  sincerii  căutători  ai  Adevărului  să  găsească  comuniunea  cu  Biserica  adevărată  a  lui Hristos.

6.Nu crede în existenta Bisericii Unice, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti.

7.Subminează în chip eretic eclesiologia Ortodoxă.

8.Manifestă  neîncredere  în  puterea  cuvintelor lui  Hristos  neschimbate  până  la  sfârşitul  lumii  despre invincibilitatea Bisericii ( Matei, 28, 20).

9.Propovăduieşte o învăţătura cu totul nouă despre biserică, potrivnică  Credinţei  Ortodoxe. Noi  nu  putem  să  renunţăm  la  Dogmele,  Canoanele  şi  Tradiţiile  Sfintei Bisericii Ortodoxe, care ne întăresc în Dreapta Credinţă, conducându-ne către mântuirea veşnică. Ecumenismul ne îndepartează de Ortodoxie şi ne învaţă să neglijam hotărârile dogmatice şi canonice ale Bisericii.

10.Ecumenismul contestă Canoanele Apostolice 10 si 45, îndreptate  împotriva  comuniunii  în  rugăciune cu  ereticii.  Creştinul  ortodox  nu  poate  să  ia  parte  la  o mişcare  ce-şi  propune,  prin  spiritul  sau  exclusivist,  să  apropie  pe  ortodocşi  de  eretici,  contestând Sinoadele Ortodoxe Ecumenice şi locale pe temelia carora s-a afirmat Învăţătura Ortodoxă.

11.Pregăteşte Ortodoxia pentru grave abateri dogmatice, în scopul unităţii ecumenismului. Şi multe altele asemenea. Nu putem vinde Adevărul şi Credinţa şi suntem foarte ingrijoraţi de ceea ce se petrece.

Înalt-Preasfinţiile Voastre, dragi Părinţi, Cuvioase măicuţe,

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevaraţi fii ai Bisericii lui Hristos, să nu rămânem nepăsători,  să  nu  devenim  trădători,  să  nu  ne  vindem  Credinţa  pe  care  ne-au  predat-o  Sfintii  Părinţi, trăind-o în toată curăţia Canonică şi Dogmatică a Sfintelor Sinoade Ecumenice, pe care ni le-au lasat toţi Sfinţii Părinţi, de la Hristos şi până acum. Fiecare dintre cei care nu-şi cunosc încă Credinţa să se  hotarască  ce  sunt,  ortodocşi  ori  eretici;  sunt cu  papa  de  la  Roma  sau  cu  Adevărul  Hristos.  Noi rămânem cu Hristos, Mantuitorul nostru, cu învăţăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine, Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui să suferim . Toata viaţa a fost doar un martiriu pentru toţi cei care  s-au  jertit  pentru  dragostea  lui  Hristos.  Mărturisim  pe  Adevăratul  Hristos  sau mărturisim  pe antihristul blestemat?

Acest ,,sinod  mare,  sfânt,  panortodox’’ (din Creta)  este  cel  mai  viclean, tâlhăresc,  cel  mai  mincinos  pe  care  eu  şi credincioşii  mei  niciodată  nu-l  vom  recunoaşte.  Am  luat  parte  la  pregătirea  acestui  sinod,  e  groaznic ceea  ce  se  pregăteşte  şi  toate  întrebarile  de la  acest  ,,sfânt  sinod’’  au  doua  raspunsuri. Ştim  că Dumnezeu  este  da  sau  nu,  de  aceea  nu-l  recunoastem  niciodată.  Iar  declaraţia  din  Cuba  a  patriarhului Kiril şi a papei de  la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe  care  la conţine,  pentru mine  personal sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda. De aceea, mă rog ca Dumnezeu să ne ajute. Dacă  am  pierde  totul  pe  acest  pământ  şi nu  am avea  nici  ce  mânca,  nici  ce  bea, n-am pierdut nimic,  dar  dacă  ne-am pierdut  Credinţa,  am  pierdut  totul.  Dacă  am  pierdut  Adevărul  Sfinţilor  Părinţi,  ce  ni  s-a  dat,  şi  Biserica adevărată a lui Hristos o pierdem, în durere, în suferinţă la cine sa intindem mâinile noastre? Cui să ne rugăm dacă am  trădat  şi  am  vândut  pe  Dumnezeu?  

Va  trebui  să  se  oprească,  pentru  că  vreau  să  câştige  o  lume creştină. Au adus    atâta  tulburare  în  Biserica  noastră.  Pe  toţi  creştinii  îi  putem  întoarce  inapoi, mărturisindu-le Adevărul şi prin pocăinţă pot să se întoarcă. Numai astfel putem fi una, şi fraţi în Adevărata Credinţă, care a fost data o dată  pentru totdeauna.

Mulţumesc pentru prezenţa noastră în mijlocul vostru, vă iubim mult. Vă mulţumesc încă o dată pentru Adevărul  Sfânt.  Dumnezeu  nu ne va lăsa.  Nu  avem  mândrie,  nu  vrem  să  arătăm  nimic  altceva,  decât Adevarul  Sfinţilor  Parinti,  pe  care  punctul 5  din  declaraţia  făcută  în  Cuba  îi  acuză  pe  toţi SfinTii  Părinţi şi înaintaşii  lor  de  zece  veacuri,  că  prin  păcatele  şi  greşelile  lor,  aceste  doua biserici  n-au  avut  legatura euharistică.

Fraţilor, nu-s mai multe  biserici, e  unica Biserica al cărui Cap e  Hristos. Rămâneţi în această Biserică,  şi  Hristos  va  rămâne  cu  voi. Vă  sărutăm  mâinile,  ne  bucurăm  de  Lumea  Ortodoxă,  fiţi  uniţi  în Duhul  Adevărului,  rămânem  alături  de  voi,  cu  toată  dragostea  şi  vrem  să  mărturisim  Adevarul.  În sinoadele  noastre  nu  avem  nici  o  putere,  nu  suntem  luaţi  în  seamă,  de  aceea  este  foarte  greu.  Cerem sfintele voastre rugăciuni şi vom păstra Credinţa Adevărată. Amin.

†Longhin, Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților

 Pireu, miercuri, 23 martie 2016, orele 9 00

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă